Navigare

Cauta

Linkuri utile

www.patriarhia.ro

Evanghelia dupa Matei

CAPITOLUL 1

Versetele 1- 17

Prin genealogiile din Biblie, Dumnezeu ne învata atît de multe lucruri, încît cei mai buni specialisti în calcule matematice ar fi uimiti de ce-ar descoperi, daca ar avea rabdare si încredere.
Dar în afara cifrelor exista multe alte descoperiri minunate: Toti oamenii sunt una prin faptul ca avem un unic stramos comun: omul Adam creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa.
Apoi, suntem una prin al doilea stramos comun: Noe – singurul gasit vrednic sa supravietuiasca potopului, ca prin el, Dumnezeu sa refaca sa recreeze lumea.
Toti cei de pe pamînt îl aveau stramos pe Noe, iar Noe se trage din samînta buna a lui Set, înlocuitorul lui Abel. (Vezi Genesa capitolul 5). Apoi din cei trei fii ai lui Noe, s-a umplut pamîntul de oameni.
Doar evreii stiu, de acum încolo, ca se trag din fiul lui Noe numit Sem – stamosul lui Avraam. Restul lumii suntem din Ham sau Iafet. (Geneza capitolul 11).
Dar evreii înca nu existau. Adam, Noe, Avraam, erau pur si simplu OAMENI. Apartineau familiilor lor. Abia din stranepotii lui Avraam, cei 12 fii ai lui Iacov (numit de Dumnezeu Israel)(Genesa. versetele 16 – 50), s-a format, prin înmiltirea celor 12, de-a lungul sederii în Egipt, poporul evreu, (EXODUL capitolul 1), popor format, crescut si ales de Dumnezeu, ca sa se întrupeze într-o fecioara, sa vina pe pamînt, sa Se faca cunoscut oamenilor de pe întregul pamînt, si sa-i salveze din „întunericul si umbra mortii” („El era în lume si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.” (Ioan) Dar, dupa întrupare ne spune: „Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat. Dar acum, n-au nici o dezvinovatire pentru pacatul lor.”) (Ioan).

Luca 3. Versetele 23

– În genealogia din Evanghelia dupa Luca, Isus, ca Dumnezeu întrupat, nascut din
Maria, este, ca si noi, fiul lui Adam, care este fiul lui Dumnezeu. Prin Luca Dumnezeu ne descopera ca, toti oamenii de pe pamînt, asemenea fiului Sau, suntem fiii lui Adam, fiul lui Dumnezeu.
– În genealogia din aceasta Evanghelie dupa Matei, Dumnezeu ne descopera ca Fiul Sau este si fiul lui Avraam – bunicul lui Iacov – Israel. Deci, Isus este si Fiul poporului evreu, ceea ce noi nu suntem. De la Avraam, pîna la fecioara lui Israel – Maria-, în care a ales sa Se întrupeze, generatii întregi, Dumnezeu a vegheat, a calauzit, a învatat, a ocrotit, a pedep-
sit, a iubit acest popor, caruia I S-a descoperit, I S-a facut cunoscut, ca din acest popor sa rasara aceea fiinta unica, aleasa, prin care sa vina, în trup de om, la oameni: „Lumina care vine sa lumineze neamurile si Slava poporului Sau Israel.” (Luca)
Aceasta genealogie, este de fapt genealogia lui Iosif - „barbatul Mariei, din care S-a nascut Isus, care Se cheama Hristoa.” Caci noi stim ca Isus S-a întrupat din Dumnezeu: „Du-
hul Sfînt Se va pogorî peste tine, si puterea Celui Prea Înalt te va umbri”– îi spune îngerul Mariei. (Luca)
Dar Dumnezeu ne descopera ca, acela pe care cu grija l-a format, l-a calauzit, l-a cres-
cut si l-a ales sa-I fie TATA pe pamînt Fiului Sau ce se va naste din Maria, era un om unic si ales, ca si Maria, cu care Dumnezeu a lucrat ca „împlinirea vremii” sa-i gaseasca logoditi.
Acest barbat numit IOSIF era unic pe pamînt. Doar Avraam – cel ales de Dumnezeu ca parinte a poporului în care Se xa întrupa, si apoi, al tuturor oamenilor de pe pamînt care vor crede în Dumnezeu, prin Isus Hristos, doar Avraam a mai avut o asemenea credinta ca cea a lui Iosif – prin care Tatal a lucrat pentru Fiul Sau, ca si cum El Însusi ar fi fost în Iosif. (GENESA. CAPITOLUL 22). Caci, pentru marea Sa Lucrare, la fel de mare ca si Creatiunea, Dumnezeu a ales pe Pruncul Sau sa fie asemenea tuturor pruncilor de pe pamînt. Sa Se nasca,
sa creasca, sa Se întareasca, sa cunoasca, sub ocrotirea mamei si a tatalui care vegheaza asupra lui, vegheati de Tatal din ceruri.

18 – 25 De la începutul acestei Evanghelii, scrisa de Dumnezeu prin Matei, ni se atrage mereu atentia ca lucrarea lui Dumnezeu relatata în Evanghelii, este împlinirea tuturor profetiilor Vechiului Testament.
Prin aceasta stim ca Vechiul si Noul Testament ne fac cunoscuta lucrarea unitara si continua a lui Dumnezeu pentru a veni în lume, a Se face cunoscut lumii si a o salva. (Tot astfel se împlineste cuvînt cu cuvînt, TOT ce a rostit Isus pentru toti oamenii de pe pamînt, pentru veacurile viitoare. „Aici este Unul mai mare decît Iona”si decît toti proorociide pîna la El).
În Isaia capitolele 7 si 14, Dumnezeu spune cu aproape 800 de ani înainte: „De aceea
Domnul însusiva va da un SEMN: Iata, fecioarava ramîne însarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel ”(Dumnezeu este cu noi).
Iosif si Maria, alesi de Dumnezeu, cunosteau bine Legea si Proorocii. Îl cunosteau, Îl ascultau, Îl credeau si Îl iubeau pe Dumnezeul lor, care a facut cerurile si pamîntul, Îl asteptau pe Mesia (Hristos), Unsul lui Dumnezeu.
Erau în legatura cu Dumnezeu prin cunoastere, credinta, ascultare si dragoste, si-L auzeau cînd le vorbea, si facea tot ce le cerea El. Iosif nu întreaba, nu se îndoieste, nu se plînge, se încrede total si asculta desavîrsit, întocmai ca Avraam în capitolul 22 din Genesa.
Putini erau în Israel ca el. De aceea a fost ales de Dumnezeu sa-I fie tata pruncului Sau si ocrotitor Mariei, prin furtunile ucigatoare, deslantuite de Satana, împotriva Fiului lui Dumnezeu. (În Luca capitolele 1 si 2, îi cunoastem cu bucurie pe acei putini oameni anonimi, credinciosi cu adevarat, „ramasita” poporului Israel, care L-au primit pe Mesia.)

 

CAPITOLUL 2

Versetele 1-2

Nasterea lui Isus ca prunc umil, din parinti umili, într-o iesle din Betleem, a fost cunoscuta de toate ostirile ceresti si de tot cosmosul.
Mari învatati din tari îndepartate au vazut Steaua nascuta pe cer, si au cunoscut ca în Iudeea S-a nascut un Împarat al lumii si al vesniciei. Au venit sa I se închine ca lui Dumne –
zeu.

Versetele 3-4

Împaratul Irod si tot Ierusalimul, desi au aflat acum ca S-a nascut Mesia, ca „Dumne –
zeu este aici, cu ei: – Emanuel,”ca profetiile s-au împlinit, în loc sa se bucure, sa-L primeasca, sa I Se închine, sunt tulburati, sunt deranjati în vietile lor, traite departe de Dumnezeul de care nu mai aveau nevoie, ba chiar îi încurca.

Versetele 5-7

Cu multa viclenie, Irod se slujeste de magi, pe care-i trimite la Betleem, ca sa-L ga –
seasca pe Isus si sa-L poata omorî.
Minti si inimi împietrite si întunecate, care cred ca pot scapa de Dumnezeu ucigîndu-L.

Versetele 9-12

Semnele sunt vazute doar de cei în stare sa le vada. Steaua gasita pe cer, în Rasarit, care i-a facut sa vina în Iudeea, li se arata din nou, sus pe firmamentul cerului, ci, ca un semn de la Dumnezeu, chiar în fata lor, ducîndu-i lînga iesle.
Se închina si aduc daruri Împaratului lumii, iar Dumnezeu le vorbeste si-i calauzeste, ca pe credinciosul Iosif, desi erau straini de poporul ales. Sunt primii credinciosi, dintre neamuri, prin care aflam ca de acum încolo, poporul lui Dumnezeu va fi alcatuit din cei ce cred în El, de pe tot pamîntul, din orice neam, din orice timp, din orice loc.

Versetele 13-15

Daca suntem atenti, în toata Evanghelia, vom vedea puterea infinita cu care lucreaza Dumnezeu. Atunci, azi, si în veci.
Îngerii sunt predenti tot timpul, si, desi nevazuti, îi vedem la lucru. Iar modalitatile prin care ei lucreaza sunt infinite, nelimitate, de necuprins si de neînteles. (Puterile Sale aduc Steaua de pe bolta în micul Betleem, ca sa-i ajute pe magi sa gaseasca Pruncul si sa le dea un semn de mare bucurie si confirmare.)
Îngerii exista, sunt prezenti si lucreaza. Daca suntem atenti ne vom minuna si ne vom bucura.
Iosif, tatal cel pamîntesc îi cunoaste si-i asculta. El nu spune nici un cuvînt, în nici o Evanghelie. El doar asculta si face întocmai, slujind pe Dumnezeul lui cu toata inima si energia sa. Traieste pentru Pruncul Tatalui, atîta timp cît copilul Isus are nevoie de el.
Cînd creste si începe sa faca Lucrarea Tatalui Sau care este în ceruri, Iosif dispare, la fel de tacut si ascultator. Doar numele de Iosif., purtat de omul care-I va lua trupul de pe Cruce, Îl va înfasura într-o pînza subtire de in, si-L va culca în mormînt, ca pe propriul sau fiu, ne mai amintestede Iosif – barbatul Mariei, atît de iubit de Dumnezeu, încît I-a dat pe Fiul Sau preaiubit în brate, om binecuvîntat si fericit, desi a trait si a plecat în tacere, a umblat cu Dumnezeul lui pe care L-a slujit din toata inima lui.

CAPITOLUL 2

Versetele 16-17

Rautatea, orbirea, trufia, setea de putere întuneca mintea celor ce devin slujitori ai Sa-
tanei, care este „ucigas sin tatal minciunii.”
Irod credea ca-L poate ucide pe Mesia din fasa, desi stia ca este Unsul venit de la Dumnezeu. Ura ucigasa împotriva Luminii, Adevarului, Binelui, orbeste pe Irod, care ucide o multime de prunci nevinovati, ca sa „scape”de Dumnezeu, sa fie stapîn absolut.
Aceeasi ura oarba Îl va ucide pe Isus, peste putina vreme (30 de ani). Dumnezeu simtea, pentru fiecare „Rahela” care-si jelea copiii strapunsi de sabie, durerea asemenea dure-
rii pe care o va simti, si o simte deja, pentru Fiul Sau strapuns din iubire pentru oamenii pierduti pe care a venit sa-i caute si sa-i salveze.

Versetele 19-23

Ca înr-un rezumat, Dumnezeu ne aminteste ca El este la cîrma lumii si controleaza tot ce se întîmpla, dupa felul Sau de gîndire, care nu este al oamenilor.
Ne aduce aminte de sfintii îngeri, slujitori desavîrsiti ai Voii Sale, care-i împlinesc instantaneu gîndul. Si din nou, ca sa nu-l uitam niciodata, ni-l arata pe Iosif, tatal Pruncului Sau iubit, auzind, ascultînd, împlinind deplin, ca un înger slujitor, ca un om iubit a lui Dumne-
zeu, ales si ajutor de mare încredere al Dumnezeului sau care este dragoste, si care, din dragoste, Si-a dat Fiul lumii, „ca lumea sa fie mîntuita prin El.” (Ioan)
De asemenea, ne aminteste, iar si iar ca El a vestit, prin prorocii Sai, tot ce se va întîmpla pe pamînt, tot planul Lucrarii Sale pentru întruparea Sa.
La fel si azi, prin Evanghelie, noi auzim, si vedem tot ce multi întelepti, prooroci si împarati au dorit sa vada si sa auda, dar n-au vazut. De aceea Îl auzim adeseori pe Isus îndemnîndu-ne: „Cine are urechi de auzit, sa auda.” Caci Isus vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, rostite de gura Sa de Dumnezeu, deci orice învatatura, orice îndemn, este o PO –
RUNCA.
„Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca în ele este viata vesnica. Dar tocmai ele vorbesc despre Mine. Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti VIATA.” (Ioan)

 

CAPITOLUL 3

Versetele 1-12

Sute de ani a lucrat Dumnezeu cu poporul nascut din Avraam ca sa Se nasca, în acest popor o mîna de oameni, care sa „pazeasca fara pata toate poruncile si rînduielile” Sale. Cu a-
cesti oameni a putut sa-si împlineasca planul Sau de întrupare si lucrarea Sa de mîntuire a lumii.
Luca Parintii lui Ioan Botezatorul, Zaharia si Elisaveta, au fost dintre acesti oameni. (Luca capitolul 1, versetele 5-25 si 57-80).
Ei l-au crescut pe Ioan, pe care l-au primit printr-o nastere miraculoasa, prin puterea lui Dumnezeu, l-au crescut cum le-a spus Dumnezeu, si Ioan a atins cea mai mare înaltime la care putea ajunge un om pamîntesc, crescut sub Legea Vechiului Testament, înainte ca „Împaratia cerurilor sa fi ajuns pîna la noi,”prin sosirea lui Dumnezeu în trup de om. Doar Isus a facut cu putinta ca „Împaratia cerurilor sa fie chiar înlauntrul inimii noastre.”
Ioan a atins o culme unica de curatie, ascultare, abstinenta, care i-a permis sa vada în omul Isus pe Dumnezeu, si sa strige: „El este Fiul lui Dumnezeu.”
Aceasta a si fost misiunea lui pe pamînt: „Eu pentru aceasta am fost trimis sa botez cu apa, ca El sa fie facut cunoscut lui Israel.” (Ioan)
Nici un om de pe pamînt nu poate atinge înaltimea lui Ioan.
Doar CUVINTELE lui Isus, care sunt DUH si VIATA, pot naste în om Împaratia cerurilor, a vietii de lumina vesnica, din Dumnezeu. Si: „Cel mai mic, în Împaratia cerurilor,
este mai mare decît Ioan.”

Versetele 13-17

Nu doar Ioan Botezatorul si Israelul, la Botezul lui Isus, confirmarea ca Mesia Cel asteptat a venit, ci Isus Însusi, ajuns acum la maturitate, „placut înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor,” El care a crescut ca oricare prunc, copil, tînar din Israel, si Care simtea, cu toata fiinta, ca Tatal lui este Dumnezeul despre care învata din Scripturi, Îl simtea si-L cu-
nostea si-L iubea, si-I facea voia din adîncul inimii Sale, El, Isus din Nazaret, tîmplarul, fecio-
rul Mariei si al lui Iosif, aude glasul Tatalui Sau, vede Duhul Sfînt revarsîndu-Se asupra Lui, si confirmarea a ce simtise, stiuse în fiecare clipa: „Tu esti Fiul Meu prea iubit.”

 

CAPITOLUL 4

Aceasta lucrare de 40 de zile în pustie, unde Fiul lui Dumnezeu înfrunta „fiarele salba-
tice” (Marcu) ale Satanei, fiind ispitit zi si noapte, fara sa manînce nimic, ramîne tainica, si doar de El cunoscuta.
Din Matei, Luca si Marcu, reiese ca, indata ce Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît în Isus, Cel nascut ca om dintr-o fecioara, Dumnezeu a venit în Omul pe care L-a nascut.
Acum Dumnezeu, care este Duh, trebuia sa cunoasca direct, dinlauntrul omului creat, cum lucreaza, strîmba, amageste, descurajeaza, înraieste si distruge Satana, creatia lui Dumnezeu: omul, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca sa stapîneasca pamîntul, sa fie fericit, în comuniune desavîrsita cu Creatorul Sau.
Isus nu doar a postit, ci a fost ispitit 40 de zile si 40 de nopti. Ispitit, ca OM, asa cum suntem noi ispititi, fara sa ne dam seama, prin gînduri, porniri, sentimente, instincte, toate rele, urîte, strîmbe, si care, daca nu stam legati de Dumnezeu si de tot ce ne învata, ajungem rai, strîmbi, neputinciosi, descurajati, fii ai întunericului, minciunii si mortii, slujitori ai celui rau.
Înainte de a începe sa-i invete pe oameni si sa propavaduiasca, Isus cel desavîrsit, plin de Duhul lui Dumnezeu, sfînt si curat, „încît ochii Lui nu pot vedea raul,”a trebuit sa cunoasca
ce face Satana cu un suflet, o minte, o inima, un trup de OM.
La sfîrsit, TRUPUL a FLAMÎNZIT.
Cele 3 ispitiri, de la sfîrsitul celor 40 de zile în pustie, sunt ultimele din cele cu care a fost încercat si chinuit Isus.
Din cum raspunde acestor 3 ispitiri, acum, cînd în trupul epuizat abia mai era viata, în-
telegem cum a rezistat asalturilor Satanei si fiarelor lui salbatice. Si anume: prin „Este SCRIS.”
Cunoasterea Scripturilor L-a facut sa gaseasca LUMINA si ADEVARUL si sa reziste amagirilor si rautatii.
Este si pentru noi o învatatura. Satana nu L-a biruit, (desi au venit îngerii care L-au în-
grijit si ridicat). Acum stia tot ce trebuie sa-i învete pe oameni.
În Luca se spune ca acum, PLIN DE PUTEREA DUHULUI, a început sa propavadu-
iasca Evanghelia, sa ne spuna tot ce trebuie sa stim ca sa nu fim prada celui rau.
El s-a tinut strîns de învatatura SCRISA („STA SCRIS”) în vechiul testament, noi trebuie sa ne tinem strîns de învatatura SA.
În Vechiul Testament sunt multe lucruri valabile doar pentru un anumit timp istoric, pentru o anumita etapa a Lucrarii lui Dumnezeu cu poporul Sau.
Desigur, în aceste lucruri, Îl vom regasi pe acelasi Dumnezeu, pe Care ni-L face cu-
noscut Isus, dar trebuie mare discernamînt si atentie la context si la temperamentul personal al oamenilor prin care a vorbit Dumnezeu.
În Evanghelii, Dumnezeu vorbeste El Însusi, si nimic nu este influientat de altceva, decît de voia Sa de a Se face cunoscut.
„Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.” „Tatal care M-a trimis, El însusi Mi-a poruncit ce trebuie sa spun, si cum trebuie sa vorbesc.” „Viata vesnica este aceasta sa Te cunoasca pe Tine, Singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hritos, pe care L-ai trimis Tu.”

Versetele 3-4

Diavolul nu I s-a „înfatisat,”ci I-a strecurat gîndul sa faca o minune ca sa-si potoleasca foamea.
Ca Dumnezeu, Isus ar fi putut sa porunceasca pietrei sa se faca pîine: „Toate lucrurile sunt cu putinta la Dumnezeu.” Dar, ca OM, nu avea voie sa-si foloseasca puterea pentru Sine, ci pentru a face voia Tatalui. El trebuia sa Se supuna lui Dumnezeu, ca oricare om de pe pamînt.
„Cautati mai întîi Împaratia lui Dumnezeu, si toate celelalte vi se vor da pe-deasupra.”
Isus, prin Cuvîntul cu care S-a hranit, a raspuns drept, si îngerii au fost trimisi de Tatal, în care S-a încrezut, si L-au salvat, I-au dat puteri, L-au hranit.
Tatal L-a iubit pentru ca n-a vrut Sa-Si faca singur pîine din piatra pe care I-a aratat-o
Satana, ci a crezut ca Tatal nu-L va parasi.

Versetele 5-7

Satana Îi strecoara si el un citat din Psalmul 41, si Îl îndeamna sa Se încreada în ce „este SCRIS,” si sa Se arunce în gol, caci: „îngerii Îl vor lua pe mîini.”
Dar Isus stie stie ca, a CREDE în ce ESTE SCRIS nu înseamna sa-L verifici, sa-L pui la încercare pe Dumnezeu, sa vezi „daca” va face cum a spus.
„Sa nu-L ISPITESTI pe Dumnezeu.” Si Dumnezeu L-a iubit, si I-a aratat ca, atunci cînd are cu adevarat nevoie, El trimite îngerii Sai ca sa-L poarte pe mîinile lor si sa-L salveze de oamenii care voiau Sa-L arunce în prapastie. (vezi Luca 4 versetele 28-30).

Versetele 8-10

Nici folosind cuvîntul Scripturii, Satana n-a putut sa-L faca pe Isus sa uite voia si învatatura lui Dumnezeu. Si, în sfîrsit, trece direct la scopul pe care îl urmarea cu Isus si cu fiecare om.
Epuizat, flamînd, cazut la pamînt, Satana Îl duce pe un munte foarte înalt.
Cel rau are puteri mari de tot, si doar omul care se tine tare de Dumnezeu, poate scapa.
Isus vede toate împaratiile lumii si stralucirea lor. Bogatia, frumusetea, belsugul, lipsa oricarei griji, toate le revarsa peste Fiul lui Dumnezeu, cu conditia sa Se închine lui, Satanei.
Domnul Se scutura de întunericul stralucitor: „Pleaca, Satano!” Domnul L-a vazut pe Tatal, Îl cunoaste, stie adevarata bogatie, stralucire, frumusete, bucurie si dragoste. Pe acestea doreste sa le aduca oamenilor. Si le va aduce, prin Evanghelie.
Acum stie cum sunt orbiti, rapiti, zdrobiti si ucisi. Mila, dragostea si puterea Lui, dupa încercarea din pustie, sunt gata sa-si înceapa LUCRAREA pentru oamenii pierduti, ca sa-i salveze de sub puterea satanei

Versetul 11

Domnul Isus, dus si lasat, cazut la pamînt, pe muntele amagirilor, este biruitor. Nici o ispitire nu L-a biruit, nici macar atunci cînd trupul Sau era slabit si înfometat.
Dumnezeu nu-si paraseste copii. El are puteri infinite, si îngerii nevazuti, L-au readus la viata. A ramas în lumina, adevarul, sfintenia, bucuria si iubirea Tatalui.
El ne va arata stralucirea adevaratei Împaratii si fericirile ei, vorbind pe Muntele ferici-
rilor. Ne va învata ca Tatal este mai mare decît toti, ca nimeni nu ne poate smulge din mîna Tatalui, ca El si Tatal sunt UNA. Si ne-a aratat ca, doar stînd lînga Tatal, putem fi salvati de puterile celui rau.
Biruitor este cel ce ramîne de partea Binelui, caci a ales din proprie vointa sa fie de partea Binelui, caci iubeste Binele. Iar „Binele este Unul singur Dumnezeu.” Si Isus ni-L face
cunoscut, caci doar cunoscîndu-L, Îl putem iubi, si, prin iubire si cunoastere, putem alege si primi putere sa ramînem de partea Lui, si sa avem parte de ocrotirea dragostei Lui.

Versetele 12-17

Isus venise din Galileea, din Nazaret sa fie botezat de Ioan în rîul Iordan din Iudeea unde se afla Ierusalimul.
Dupa cele 40 de zile în pustie, timp în care Ioam fusese arestat de împaratul Irod, Isus revine în Galileea. Se muta din Nazaret, unde fusese crescut, în cetatea Capernaum.
Profetiile se împlinesc cu o exactitate care ne minuneaza si ne maresc credinta în prezenta lui Dumnezeu.
Ele ne descopera, pe lînga amanunte concrete, care se împlinesc, si SCOPUL lucrarii lui Dumnezeu, marea Lui iubire si dorinta de a le arata Lumina Sa de a-i scoate din întuneri-
cul si umbra mortii în care se chinuiau orbi si speriati.
Domnul Isus continua chemarea lui Ioan, rostind si El aceleasi cuvinte: „Pocaiti-va, caci Împaratia cerurilor este aproape.”(În Marcu spune si: „Credeti în Evanghelie.”)
A se pocai (metania) înseamna a-si schimba mintea, felul de a gîndi si întelege, a se întoarce de la rau la bine, de la întuneric la Lumina.
Prin Dumnezeu întrupat, Împaratia lui Dumnezeu a venit la noi, este atît de aproape, încît intra în noi, în inima noastra. Îi auzim soapta cuvîntului si a învataturii, oridecîteori Îl lasam sa ne vorbeasca prin Evanghelie, oridecîteori ne deschidem ochii, urechile si inima sa primim Cuvintele lui Dumnezeu, Creatorul si Tatal nostru, care sunt Duh si Viata.
Doar prin Cuvîntul lui Dumnezeu, rostit de Fiul Sau, putem sa-L cunoastem, putem afla, „Calea, Adevarul, Viata,” putem sa ne hranim cu Pîinea si Apa Vietii, putem vedea Lumina vietii, putem cunoaste puterea Învierii si Vietii de Lumina.
El este Sfintenie, desavîrsire, frumusete, bucurie, tarie.

Versetele 18-22

În Ioan se spune: „Isus n-avea trebuinta sa-I faca cineva marturisiri despre niciun om. Caci El însusi STIA ce este în om.”
Vazîndu-i pe acesti pescari, Isus le-a cunoscut adîncul fiintei lor, si stia ce pot deveni.
I-a chemat si ei L-au urmat îndata. Fara sa stie si sa înteleaga, au simtit puterea cu care Dumnezeu i-a atras la Sine.
„Tot ce lui da Tatal va ajunge la Mine,”spune Isus în Ioan.
Omul nu poate întelege caile si puterile infinite ale lucrarilor lui Dumnezeu. Suntem însa învatati sa stim ca ele exista si lucreaza în fiecare clipa.

Versetele 23-25

În acest verset, (care se repeta în capitolul 9 versetul 35, cînd împotrivirea Satanei începe sa se manifeste prin preoti, carturari si Farisei), este cuprinsa lucrarea Fiului lui Dum-
nezeu care, de atunci, curge ca un fluviu, continuu, fara sa poata fi oprita de nici o împotrivire si cuprinde tot pamîntul, dînd viata, cunoastere, vindecare oricarui suflet însetat.
Omul, fiind creat de Dumnezeu, are pus în adîncul fiintei lui, ceva care îl face sa înseteze dupa Dumnezeul care l-a creat (ca apa din trupul nostru, facut de Dumnezeu mai mult din apa, si care ne face sa nu putem trai fara apa, sa însetam si s-o bem, ca sa putem trai).
Oameni din toate împrejurimile, iudei si alte neamuri, simt, vad si cred ca acest OM, Isus, le aduce ceeace le lipsea.
Apa vietii, fara de care se uscau si se stingeau în pustia stapînita de fiarele salbatice ale celui rau, bolnavi, chinuiti, neputinciosi, împovarati, care cauta odihna, pace, liniste pentru sufletele lor.
Începeau sa creada si sa spere ca n-au fost uitati de Dumnezeu, ca pot fi salvati, vinde-
cati.

 

CAPITOLUL 5

Versetele 1-2

Întîi Domnul si-a aratat puterea, mila si dragostea , prin vindecarile minunate a bolilor trupesti si sufletesti. Era nevoie de aceste minuni, pentru ca oamenii sa-L asculte si cînd le dadea învataturi, cînd îi vindeca de orbirea spirituala, nu doar de cea fizica.
El se suie pe munte, ca sa ne arate, de acolo, de sus, nu „toate împaratiile pamîntului si stralucirea lor,” (capitolul 4 verset. 8) ci Împaratia cerurilor, pe care s-o avem în inima noastra. Si Domnul începe sa vorbeasca si sa ne învete.
Ucenicii sunt cel mai aproape, dar, pîna la poalele muntelui sunt mii de oameni, si multimea lor se întinde, nevazuta, pîna la noi, cei de azi, care Îl auzim, în timp ce citim Evan-
ghelia aceasta a Împaratiei.
Puterea Creatorului razbate prin Cuvînt. Este vie si da Viata. „Veti cunoaste Adeva-
rul si Adevarul va va face liberi.” Dumnezeu vorbeste Cuvîntul Sau clatina temeliile strîmbe si împietrite ale împaratiilor lumii acesteia, care pier, asa cum au pierit, scufundate în ocean, luminile stralucitoare, bogatiile, luxul si siguranta nepasatoare a Titanicului.
Capitolele 5, 6 si 7sunt esenta Evangheliei, inima Evangheliei. Sunt samînta pusa în inima fiecarui om care doreste s-o primeasca. Samînta de Dumnezeu, din care rodeste un copil de Dumnezeu.
Înca din Vechiul testament, Dumnezeu ne-a spus ca gîndurile Sale, fata de gîndurile oamenilor, sunt atît de departe ca cerurile fata de pamînt. Deci trebuie sa fim pregatiti sa primim, sa întelegem, sa traim, ceva foarte îndepartat de felul nostru omenesc de gîndire.
Inima ne va ajuta, caci ea recunoste prima, ca, aceste cuvinte îi vorbesc o limba cunoscuta, asteptata, mîngîietoare, plina de adevar si iubire, pe care, auzind-o, o recunoaste în adîncurile ei, se simte bine, se simte în sfîrsit „acasa”, lînga Tatal, în siguranta si pace.

Fericirile

Versetul 3(fericirea 1)

Sunt oameni atît de plini de sine, atît de siguri de puterea lor, de pozitia lor, stapîni pe
orice situatie, încît prefera sa creada ca, au ajuns oameni prin evolutia întîmplatoare a unei specii de maimute, decît sa accepte ca au un Creator, un Tata, de la care au primit viata, trupul, inteligenta si Caruia Îi apartine toata lumea si universul întreg.
Ca acest Dumnezeu iubeste mai presus de orice OMUL, creat dupa chipul si asemana-
rea Sa, ca doar El cunoaste regulile dupa care trebuie sa traiasca omul ca sa fie fericit. Caci pentru bucurie, pentru comuniune, iubire si fericire l-a creat pe om.
Acestui Dumnezeu, omul Îi datoreaza recunostinta, dragoste si ascultare. Dar, tot din dragoste, Dumnezeu l-a creat pe om liber. Liber sa aleaga, sa discearna, sa-si faca voia.
Si cei siguri si plini de sine au ales sa-si fie ei însisi dumnezei. N-au nevoie de altul, se descurca singuri, îsi sunt proprii stapîni si nu vor sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Prefera sa-I
nege existenta, sa-L ignore.
Isus spune ca doar cei saraci în duh pot fi fericiti. Doar în ei încape bogatia, frumuse-
tea, binele, pacea, puterea, stralucirea desavîrsirii Împaratiei Cerurilor.
Cei plini de sine, puternici si satisfacuti, care se simt stapînii lor însisi, nu stiu ca sunt robi amagiti si jalnici ai stapînitorului împaratiei raului, întunericului, minciunii si mortii.
Ei pot cunoaste placerea, nu fericirea. „Daca nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra în Împaratia cerurilor” Dumnezeu nu gîndeste ca oamenii.

Versetul 4 (fericirea 2)

Sa avem în vedere ca, asa cum doar oamenilor le-a fost dat CUVÎNTUL, doar ei pot vorbi, pot comunica prin CUVÎNT, (Cuvîntul nu are nimic care sa fie MATERIE, si totusi EXISTA) tot asa, doar oamenilor le-au fost date lacrimile. Acea APA care curata, spala ochiul, dar care tîsneste si curge din inima.
Inima îsi are propriul izvor de APA care o limpezeste, o spala, o curata.
Ferice de cei în care acest izvor este viu, cum l-a facut Dumnezeu, Cel care ne-a creat din iubire, dupa Legi nepatrunse de noi.
„Voi veti plînge si va veti tîngui. Dar întristarea voastra se va preface în bucurie. Si nimeni nu va va rapi bucuria voastra.” (Ioan)
Dumnezeu mîngîie, sta alaturi, întareste si ajuta pe cei ce plîng. Ei nu sporesc raul, raspunzînd cu rautate, ci topesc raul în lacrimile lor, iar inima lor ramîne limpede si curata, ca iarba dupa ploaie, cînd soarele straluceste din nou.

Versetul 5 (fericirea 3)

„Cei rai n-au pace” este scris în Vechiul Testament.
Oamenii rai, furiosi, violenti, razbunatori, agresivi, care ranesc, calca în picioare, ucid,
distrug si nimicesc, sunt de fapt slabi, victime ale propriei rautati si slujitori ai Satanei care este „ucigas si tatal minciunii.”
Chiar daca ucid si cuceresc pamîntul, vor muri în rautatea si întunericul inimii lor uscate si arse, fara sa fi cunoscut bucuria, pacea, dragostea, mila.
Cei blînzi stapînesc cu adevarat.
Inima lor, nestiuta de oameni, are în ea lumina, putere, pace si mila pentru cei ce se zvîrcolesc, prada puterii lor neputincioase, facînd raul.
Dumnezeu îi tine de mîna cu dragostea si puterea Lui, iar Cuvîntul Sfîntului Sau Fiu, ne învata sa întelegem ce se întîmpla, ne ajuta sa cunoastem ADEVARUL si sa stam în adevar. Sa ramînem blînzi, spre fericirea noastra. „Adevarul va va face LIBERI.”
Versetul 6 (fericirea 4)

„Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Adevarat, adevarat va spun: cine crede în Mine, din inima lui va curge rîuri de apa vie, cum zice Scriptura.”
„Cine vine la Mine nu va flamînzi niciodata. Si cine crede în Mine nu va înseta niciodata.” „Eu sunt Pîinea Vietii.” „Eu sunt Apa Vietii.” Cuvîntul ÎNTRUPAT.
Pe lînga CUVÎNT si LACRIMI, Dumnezeu a pus în mod la fel de tainic, în OM, ceva care îl face pe om sa înseteze (ca dupa apa din trupul conceput de Dumnezeu sa nu poata trai fara apa, si sa simta SETEA care-l va face sa doreasca arzator si sa caute disperat APA, ca sa nu moara) dupa Creatorul Sau.
„Doamne, ce-mi lipseste? întreaba tînarul bogat, caruia nu-i lipsea nimic pe lume, dar vine la Isus. De fapt Isus îi lipsea, dupa El înseta. Doar Isus putea sa-i dea, ca si noua, adeva-
rata pîine si apa.
Ferice de cei ce simt aceasta SETE si FOAME. Ei nu vor muri, uscati, împietriti, tarî-
na neroditoare.
Doar Isus poate sa potoleasca aceasta sete si aceasta foame. El ne poate face neprihaniti, adica drepti, curati, adevarati, daca venim la El si ne hranim cu Cuvîntul Sau, cuvîntul lui Dumnezeu, Cuvîntul Evangheliei. Acel „CEVA” adînc, tainic, pus de Creator în fiinta noastra, nu exista pe pamînt, nu poate fi potolit cu nimic din aceasta lume. Dar „S-a pogorît din cer si da lumii VIATA” (Ioan); este SEMNUL dat lumii de Dumnezeul Creator, este El Însusi, facut TRUP, ca lumea sa-L cunoasca, sa-Lpoata astfel iu-
bi, sa nu moara de foame si sete.
„Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”– îi spune Isus fe-
meii samaritene, în Ioan.
Si noi, azi, suntem binecuvîntati cu aceasta apa si cu aceasta pîine; o avem lînga noi si
ne hranim zilnic, din belsug, ca sa avem VIATA LUI în noi.
Dumnezeu, din iubire, a facut ca noi sa avem azi Evanghelia, sa-L avem pe Isus, VIU, cu noi, lînga noi, în noi. Sa fim dintre cei fericiti ca sunt salvati de Tatal lor.

Versetul 7 (fericirea 5)

Dragostea Tatalui pentru fiintele create, este plina de mila si îndurare.
„El este un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morti.” (Luca) Orice mort spiritual, care a ales întunericul si uraste Lumina, este un copil mort. Dar Tatal doreste sa fim vii, de aceea a
venit la noi, prin Isus Hristos.
De aceea lucreaza prin toate fiintele Lui slujitoare, cu infinita rabdare, iertare, dragoste bunatate, mila, ca sa ne faca VII spiritual, ca sa fim ai Lui, copiii Lui fericiti, înca de pe acest pamînt, si în veci.
Daca noua nu ne este mila de oamenii pentru care se lupta Dumnezeu, ne împotrivim Lucrarii Sale, din necunoastere sau rautate, sau nepasare si ne pierdem pe noi însine.
„Oare nu se cadea sa ai si tu MILA fata de tovarasul tau, asa cum am avut si Eu MILA de tine?” (Matei Capitolul 18), îl întreaba Dumnezeu pe cel iertat de 10.000, care-si arunca tovarasul în temnita pentru 100 de lei
Dumnezeu este desavîrsit în iubirea si dreptatea Sa. Nu poate fi altfel. Si, cel care fu-
sese iertat, din mila, nu mai poate ramîne iertat, caci si-a aruncat tovarasul în temnita, fara mi-
la, si este dat pe mîna chinuitorilor, pîna va plati cei 10.000 de galbeni (o datorie uriasa, impo-
sibil de platit).
Împaratia Cerurilor are Legi desavîrsite, vesnice, care actioneaza implacabil, tocmai pentru ca sunt desavîrsite în dreptatea si bunatatea lor.
Mila este o trasatura a iubirii dumnezeiesti si de aceea este importanta, cuprinzatoare si lucratoare.
Cei care n-au mila nu pot fi copii ai lui Dumnezeu, si nu pot avea parte de mila Sa. Fara mila, îndurarea si iertarea Sa suntem pierduti.
Ferice de cei milostivi, de cei care SIMT MILA si se poarta cu mila.

Versetul 8 (fericirea 6)

În Ioan, Domnul îi spune lui Nicodim: „Adevarat, adevarat îti spun, ca daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Si Nicodim Îl întreaba: „Cum se poate naste din nou un om batrîn?”
Isus nu ne cere sa devenim prunci, sau copilasi de 1 an sau 2. El ne cere sa ne facem ca niste copilas, si ne învata tot ce trebuie sa facem ca sa putem deveni ca niste copilasi, ca sa-Lputem vedea pe Dumnezeu.
Dumnezeu este desavîrsire, sfintenie, adevar, izvor de dragoste si viata. Este Lumina vie si datatoare de Viata. „Ochii Lui sunt atît de curati, încît nu pot vedea raul.”
Cei rai, plini de întuneric, de ura, de mînie, nu au cum sa fie în preajma Lui. În Lumi-
na Sa, întunericul piere. De aceea este atît de important sa ne schimbam felul de a gîndi, de a
privi lucrurile, (sa ne schimbam mintea si sa ne curatam OCHIUL), casa putem deveni ca nis-
te copilasi cu o inima curata.
Nici un om nu poate face aceasta „nastere din nou,” fara Cuvîntul lui Isus, care este DUH si VIATA.
Ce i-a spus Domnul lui Nicodim, este valabil si azi pentru noi. Cuvîntul Evangheliei si calauzirea Mîngîietorului (Duhul Sfînt, Duhul Adevarului) pot lucra, împreuna cu dorinta si cautarea noastra staruitoare, aceasta minune în viata si inima noastra. „Daca nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra în Împaratia cerurilor.”
Un copilas nu stie ce înseamna mîndria, trufia, dispretul, nu doreste bogatii si stapînire asupra semenilor, nu se socoteste stapîn pe sine si independent fata de orice si de oricine, nu unelteste planuri în ascuns, ca sa însele, sa raneasca, sa batjocoreasca, sa ucida. Este priete –
nos, zîmbeste, are nevoie de dragoste si iubeste prezenta altor copilasi. Nu judeca, nu învinu-
ieste, nu osîndeste, nu se îndreptateste, nu este fatarnic, nu cauta sa para altceva decît este. Si multe alte lucruri, care arata o inima curata.
Noi trebuie sa ne întoarcem la noi, cei ce nu stiam sa cunoastem binele si raul.
Acum, doar învatati si calauziti de Dumnezeu, putem avea un ochi curat si sanatos si o inima curata.

Versetul 9(fericirea 9)

Dumnezeu îi iubeste pe toti oamenii si ne cere sa ne iubim si noi unii pe altii, sa ne în-
gaduim, sa ne iertam, sa ne întelegem.
Orice neîntelegere ne tulbura, ne rapeste pacea inimii si bucuria de a fi cu Dumnezeu. Cînd suntem cu El, în noi se face o liniste mare. Ne umplem de bucurie si lumina. Îi iubim pe oameni pentru ca sunt creati, iubiti si ocrotiti de Dumnezeu, Singurul care cunoaste inima si calea si viata fiecarui om de pe pamînt. De aceea ne cere sa traim în pace unii cu altii, ca El sa poata lucra pentru fiecare dintre noi, si sa ne poata folosi si pe noi în lucrarile Sale pentru altii.
Tulburari, certuri, nîntelegeri, furturi, ura, mînie, toate acestea vin de la cel rau, el se foloseste de ignoranta, trufie, lacomie, egoism si necunoasterea Cuvîntului si-i învrajbeste pe oameni unii împotriva altora, ca sa-i piarda pe toti. Caci cel ce se mînie, este ca si cel care ucide în ochii lui Dumnezeu.
Cel care nu iarta, nu mai poate fi iertat, se condamna singur, prin întunericul din inima, si nu mai poate sta în Lumina.
Domnul ne învata sa ne ferim de aceasta capcana, de a ne smulge dreptatea singuri, fa-
cîndu-ne mai rai decît cel pe care-l învinuim ca ne-a facut rau, ca sa fim biruitori.
„Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi daca le faceti.” „Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti în ispita.” „Luati seama la voi însi-va.”
Dumnezeu este gingasie, sensibilitate, adevar, dragoste, grija, pace, lumina. Violenta,
furia, razbunarea, invidia, minciuna, sunt întuneric si moarte.
Sa umblam cu grija si sa fim mereu atenti, ca sa nu fim prinsi fara veste în întîmplari, stari, porniri care-L mîhnesc pe Dumnezeu. Sa avem pace, sa aducem pace, sa facem pace. Sa fim împaciuitori. Orice am pierde, nu se compara cu harul de a fi chemati fii ai lui Dum –
nezeu, si cu bucuria pacii care ramîne în noi. „O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va atinge nici o nenorocire, si nici o urgie nu se va apropia de cortul tau.” (Psalmul 91)

Versetele 10-12 (fericirile 8, 9, 10)

Dumnezeu cunoaste în ce fel de lume traiesc copiii Sai. Stie în ce fel de lume a venit
Fiul Sau. Îl stie bine pe stapînitorul lumii acesteia, stapînitor prin uzurpare, minciuna, amagi-
re, care-si arata ura împotriva lui Dumnezeu prin oamenii amagiti de el.
„Robul nu este mai mare decît Domnul lui, nici ucenicul nu este mai presus de Învata-
torul lui.” „Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni.” „M-au urît fara temei.” „Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat. Dar acum n-au nici o dezvinovatire pentru pacatul lor.”
Binele si raul. Întunericul si Lumina. Adevarul si minciuna. Viata si moartea. Sufle-
tul nostru alege de ce parte doreste sa fie si sa ramîna. Si în orice încercare, Dumnezeu va fi cu ai Sai. Le va da putere, mîngîiere, încurajare si Cuvîntul care-i va ridica.
Oricît de amar, de dureros, de nedrept e uneori drumul prin aceasta lume, mîna Tatalui ne tine si dragostea Lui ne vindeca. Oamenii nu-L cunosc si de aceea sunt rai si sunt multi.
Cel rau îsi are bucuria lui, de care se bucura în orbirea si întunericul lui. Loveste, batjocoreste, minte, calomniaza, palmuieste si pune în aplicare situatii si gînduri care ranesc, descurajeaza, umilesc, distrug. „Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dar pentru ca nu sunteti din lume, si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea.”
În mila, îndurarea, harul si dragostea Sa, Isus vrea, nu doar sa ne mîngîie si sa ne susti-
na, ci, prin tot ce ne învata, vrea sa ne faca sa vedem si sa întelegem, ca avem adevarate motive sa ne bucuram, sa fim chiar fericiti, cînd raul ne ataca. Vrea sa ne arate urîtenia si lip-
sa de putere reala a agitatiei lui disperate, nefericirea si lipsa de pace a celui rau, si a oameni-
lor care l-au ales de tata si-i fac placerea. Ca sa întelegem ca, oricît de tare ar da în noi, oricît
ne doare, avem cu adevarat motive sa fim fericiti ca nu suntem dintre ai lui.
Doar Dumnezeu are dreptul sa-i judece, noi nu avem dreptul sa ne facem dumnezei si
sa-i osîndim. Mai ales ca Isus ne spune ca „au si fost judecati.” Caci „Cel ce face raul uraste
lumina si nu vine la Lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele. Dar cine lucreaza dupa adevar,vine la Lumina, ca sa i se arate faptele, pentru ca sunt facute în Dumnezeu.” (Ioan)
Doar cei care din aceasta viata pe pamînt, au în ei Lumina, au în ei cerintele Împaratiei Tatalui, vor putea intra în bucuria Lui. (Cuvîntul „fericit”este acelasi cu „binecuvîntat” în textul original.)
În Isaia capitolul 55 versetele 12 si 13 este scris: „Veti iesi cu bucurie si veti fi calau –
ziti în pace. Muntii si dealurile vor salta de bucurie înaintea voastra, si toti copacii din cîmpie vor bate din palme. În locul spinului se va înalta chiparosul, în locul maracinilor va creste mirtul. Si lucrul acesta va fi o slava pentru Domnul, un semn vesnic, nepieritor.” (Isaia). Cuvinte din inima lui Dumnezeu, pentru cei ocarîti, prigoniti, defaimati, cuvinte de încurajare,
întarire si mîngîiere.
Isaia a fost taiat cu fierastraul de vrajmasii lui Dumnezeu. Binecuvîntat, fericitul, iubi-
tul Isaia, care a vazut (capitolul 53) si a înteles, mai deplin decît noi, azi, Lucrarea Sfîntului Fiu al lui Dumnezeu, cu 800 de ani înainte ca El sa fi venit la oameni, pe acest pamînt.
„Lumina lumineaza în întuneric si întunericul n-a biruit-o. „Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul.”

SAREA PAMÎNTULUI

Versetul 13

Domnul continua sa ne dea LEGEA de pe Muntele Fericirilor. (Asa cum Moise a pri-
mit pe Muntele Sinai, cele 10 porunci, care sunt „temeiul legamîntului” (EXOD 34 versetul 28)). „Caci Legea a fost data prin Moise, dar HARUL si ADEVARUL au venit prin Isus Hristos.” (Ioan) Este continuarea, împlinirea si aratarea deplina a legilor Împaratiei lui Dum –
nezeu. Sunt legi pentru adîncul inimii noastre, ca Împaratia cerurilor sa fie în inima omului care primeste Cuvintele lui Isus Hristos. Caci fiecare cuvînt al Lui, este porunca pentru desa-
vîrsire.
„Sfinteste-i prin Adevarul Tau. Cuvîntul Tau este Adevarul.” (Ioan)
Dumnezeu ne-a vorbit despre lucrurile pamîntesti întîi. Acum, ne vorbeste despre lu –
crurile ceresti. Dar...... „Daca v-am vorbit despre lucruri pamîntesti si nu credeti, cum veti crede cînd va voi vorbi despre lucrurile ceresti?”
Si totusi, prin Evanghelie, Dumnezeul care ne-a creat, ne vorbeste si azi, pentru cei care au nevoie de El, si care continua sirul multimilor adunate pe munte, ca sa-I auda Cuvinte-
le, pe care le auzim si noi, acum.
Pe toti acestia, care vin la El, Isus îi numeste „sarea pamîntului.” De dragul lor, Dum-
nezeu n-a nimicit lumea, ca la potop, ci a venit sa-i salveze, sa-i constientizeze, sa le deschida ochii, sa le arate adevarul si CALEA spre Dumnezeul lor, dupa care înseteaza ei, „sarea pa –
mîntului.”
Sarea era semnul legaturii dintre om si Dumnezeul lui, în Vechiul Testament: „Sa nu lasi sa lipseasca niciodata de pe darurile tale de mîncare sarea, care este semnul legamîntului Dumnezeului tau” (Levitic CAP.2 verset 13).
Dar toate aceste semne si simboluri, cu trecerea veacurilor, ajunsesera doar formalitati exterioare, fara continut si înabusite de multe porunci omenesti, menite sa întareasca autorita-
tea asupra oamenilor, a celor ce ar fi trebuit sa-I slujeasca lui Dumnezeu.
SAREA îsi pierduse gustul si puterea de a sara.
Cei pe care Isus îi numeste „sarea pamîntului,” erau în pericol de a-si pierde „puterea de a sara,”de a pierde legatura cu Creatorul lor, simbolizata prin sare.
În Marcu capitolul 9 versetele 49 si 50 Domnul spune: „Fiecare OM va fi sarat cu FOC si orice jertfa va fi sarata cu SARE. Sa aveti SARE ÎN VOI însiva si sa traiti în pace unii cu altii.”
Simbolurile din Vechiul Testament sunt extrem de subtile, si sugereaza, direct si viu, esenta revelata de Dumnezeu. Atît de subtil, încît sunt întelese de inima, dar sunt greu de explicat în cuvinte.
„Sarea,”din cei numiti de Domnul „sarea pamîntului,” îi face pe acestia sa „înseteze” dupa „apa vie,” dupa neprihanirea (dreptatea, adevarul, desavîrsirea lui Dumnezeu), deci, este acel „ceva,” pus de Creator în OM, atunci cînd l-a creat „dupa chipul si asemanarea Sa.”Acea „lumina” pusa în OM, odata cu VIATA
„În El era viata. Si viata era lumina oamenilor.” (Ioan) Nici plantele, nici un fel de vietuitoare, nu au, în codul genetic al vietii, pe care au primit-o la Creatiune, înscrisa, aceasta „lumina.” (Cum nu au nici CUVÎNTUL, nici lacrima inimii).
Aceasta „lumina” cauta LUMINA. Îsi cauta SURSA vie; izvorul clocotitor de viata,
dragoste si Lumina vie din care s-a nascut. „Eu sunt Lumina lumii,”spune Domnul.

Versetele 14. 15. 16.

Cuvîntul, Logosul (conceptia creatoare, structura, constructia rationala, gîndirea lui Dumnezeu), S-a întrupat, ca sa vina la oamenii, pe care i-a creat ca fiinte cuvîntatoare, sa li Se faca cunoscut, sa le vorbeasca, sa le dea puterea vie si Lumina vietii spirituale, astfel încît „sarea”din ei sa nu ajunga „sa-si piarda puterea si sa fie calcata în picioare.”
Din iubire, Domnul, prin Cuvîntul Evangheliei, îi aseaza pe ai Sai, ca pe niste cetati tari pe un munte, de unde nimeni nu le poate clatina si „rapi,”le da Lumina Vietii din Sine, Cel care este Lumina lumii, ca, prin ei, sa lumineze, din om în om, peste veacuri, lumea, spre slava lui Dumnezeu, si biruinta luminii asupra întunericului si mortii, si astfel fiii, sa fie redati, unul cîte unul, Tatalui. Si: „Nici nu vor mai putea muri, caci vor fi ca îngerii. Si vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.” (Luca)
„Credeti în Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii:” – Lumina lumii. (Ioan)

Versetele 17-18

Dumnezeu este ACELASI ieri, azi si în veci. În El nu este schimbare, nici umbra de
mutare. El este Unicul Creator a tot ce exista.
Lucrarea Sa, pentru a-Si recupera copiii rataciti, pierduti, este continua. Întruparea Sa,
(Emanuel = Dumnezeu este cu noi) este scopul a tot ce a lucrat El; poporul Israel a fost format, crescut, educat, nascut, din samînta aleasa a lui Avraam, gasit de Dumnezeu drept cel mai credincios om de pe pamînt. (Asa cum Noe a fost gasit singurul vrednic sa perpetueze specia umnana, înainte de potop).
În acest popor S-a facut OM, si „a locuit printre noi, plin de har si de adevar.” Prin acest popor, ar fi trebuit sa Se faca cunoscut fiecarui om de pe pamînt. Dar ei nu L-au primit. Si Dumnezeu a gasit din nou o mîna de oameni, prin care a lasat lumii, scrisa, Evanghelia Sa, Evanghelia Harului si a Adevarului. „Caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul, au venit prin Isus Hristos.” (Ioan 1 verset 17).
Toate planurile Sale minunate, Dumnezeu le-a facut cunoscute în Vechiul Testament, plin de proorociri despre venirea Sa, si ce se va întîmpla cu Unsul Sau, Odrasla Sa. Si toate s-au împlinit. Doar Dumnezeu putea face o asemenea lucrare.
Ieremia 35 verset 15 Îl regasim, Izvor clocotitor de viata, iubire si adevar, în tot Ve –
chiul Testament.
„Voi pune Legea Mea înlauntrul lor, o voi SCRIE ÎN INIMA LOR; si Eu voi fi Dum-
nezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31 versetul 33)
Bunatatea, îndurarea, rabdarea, iubirea nesfîrsita, împreuna cu durerea Sa, atunci cînd trebuie sa pedepseasca, sa bata, sa mustre, ca sa îndrepte, sa aduca aminte, sa corecteze sunt, alaturi de iertare, motive de a-l iubi si a-I fi recunoscatori, de a ne minuna si a-L slavi în fiecare zi.
Cum ar fi putut Dumnezeu sa se întrupeze ca sa vina si sa-Si strice Legea, sa-Si nege Lucrarea. El a venit sa-Si puna Legea ÎN INIMILE NOASTRE, ca sa-L cunoastem deplin, în
sfintenia si frumusetea Sa, în dragostea Sa de Creator si Tata al nostru, sa-L cunoastem si astfel sa-L iubim, sa credem în El, sa fim fericiti sub Puterea Lui plina de iubire si ocrotire.

Versetele 19 20

Domnul Isus dezvolta, treapta cu treapta, cuvînt cu cuvînt, toate Legile Împaratiei lui
Dumnezeu, le SCRIE în inima noastra, ne face „ochiul”curat, sanatos, ca Lumina cea nevazu-
ta si vie, a vietii vesnice, din Dumnezeu, sa ne umple fiinta.
„Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal”si „Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi
cunoscut si pe Tatal Meu.” spune Isus în Ioan.
Cunoscîndu-L, porunca întîi: „Sa iubesti pe Dumnezeu cu toata inima ta, cu tot sufle-
tul tau, cu tot cugetul tau, si cu toata puterea ta,” (Exod 20) si celelalte noua porunci ce urmeaza, nu vor mai fi „porunci,” ci bucuria si împlinirea inimilor noastre, vor fi viata, lumina si tarie.
De aceea, fiecare Cuvînt al lui Isus este o porunca. Cele mai mici, si cele mai mari, toate, tes acea tesatura stralucitoare, desavîrsita, vie, a Împaratiei cerurilor, în inima noastra.
Toate vor prinde viata, toate se vor împlini, asa cum s-au împlinit toate din Vechiul Testament.
Evangheliile sunt Legea Împaratiei lui Dumnezeu pentru oameni.
„Cine are poruncile Mele si le pazeste, acela Ma iubeste. Si cine Ma iubeste, va fi iu-
bit de Tatal Meu. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el.”
Delicatetea, mila, sensibilitatea, blîndetea, îngaduinta, pacea, iertarea, emana din înva-
tatura Evangheliilor. Este greu sa fii la înaltimea si desavîrsirea lor. Dar Mîngîietorul ajuta si desavîrseste. Daruieste si adauga celui ce VREA sa faca VOIA TATALUI. De aceea si „cel mai mic în Împaratia cerurilor este mai mare decît Ioan”– Ioan Botezatorul, care este „cel mai mare om, nascut din femeie.” Dar, cel mai mic nascut din DUH, îl va întrece pe cel mai mare, nascut din trup de femeie.
Ioan, solul Domnului, trimis sa-L vesteasca oamenilor, a fost ucis, înainte de a primi Evanghelia, si este alaturi de cei iubiti de Dumnezeu, alaturi de Prooroci, oameni neprihaniti, întelepti si împarati, care „au dorit sa auda ce auzim noi, si n-au auzit, au dorit sa vada ce vedem noi, si n-au vazut.”
Caci Fiul lui Dumnezeu este Cel care „spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
Neprihanirea, data prin învatatura Evangheliei Sale, este adevarata si deplina, mai presus de cea atinsa de orice carturar, Fariseu, si chiar de Proorocul Sau iubit – Ioan Botezato-
rul.
Este HARUL si ADEVARUL, revarsat peste pamînt, doar prin Întrupare, prin Împara-
tia lui Dumnezeu care „este aproape,” a ajuns pîna la noi, a ramas cu noi, pîna la sfîrsitul vea-
cului. „Mîngîietorul va ramîne cu voi în veac, va va învata toate lucrurile, si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan)
Mîngîietorul, trimis de Domnul, prin moartea si învierea Sa, Duhul Sfînt, Duhul Ade-
varului, care este Dumnezeu cu noi: Emanuel, în veac este azi, acum, aici, cu fiecare om care Îl cauta pe Dumnezeu.

Versetul 21

Semanatorul continua sa-Si „samene samînta.”
Samînta este Cuvîntul lui Dumnezeu. În inima celui ce primeste Cuvîntul, îl întelege, si-l pastreaza, se va naste din Cuvînt, (care este DUH si VIATA), (Ioan 6 verset 63) un copil de Dumnezeu, nascut din Dumnezeu („si Cuvîntul era Dumnezeu”). (Ioan 1 versetul 13).
„DAR EU VA SPUN,” aceste cuvinte deschid învataturile Evangheliei, descoperirea adîncimii, înaltimii, desavîrsirii, sfinteniei, adevarului si dreptatii lui Dumnezeu, Numele Sau, Legea Sa, pe Sine. (În Rugaciunea Sa din Ioan, Ioan Îl cheama „Neprihanitule Tata,” „Sfinte Tata.” Cum poate fi chemat El, pe Care, doar Numele Tau, Îl poate cuprinde, caci Numele Sau contine toate atributele Sale, infinite si desavîrsite).
Si, prin cuvintele Cuvîntului întrupat, Legea lui Dumnezeu se descopera inimilor noastre, vie, frumoasa, adevarata, desavîrsita, vesnica si neschimbatoare, ca Însusi Dumnezeu.
Tot ce au auzit oamenii pîna acum, prin ce ne spune de acum încolo Isus, este luminat de Lumina Vietii, ca sa vedem ce nu se poate vedea cu ochiul omenesc, si nu poate fi gîndit cu minte omeneasca.
El ne vindeca de orbire, ca pe orbul din nastere, ca sa vedem ceea ce este „în ascuns.” Caci, „Dumnezeu este Duh,” El este „în ascuns” si vede tot ce este „în ascuns,” de aceea, „cei ce I se închina, trebuie sa I se închine în duh si în ADEVAR.” (Ioan 4 versetul 24) El pune Legea Sa în inima omului. Pentru asta trebuia sa vina, si a venit la oameni, pe pamînt.
Orbul vindecat, din Ioan, spune: „De cînd e lumea, nu s-a pomenit sa deschida cineva ochii unui orb din nastere.”
Întradevar toate minunile pe care le-a savîrsit Isus, au fost facute de oamenii lui Dumnezeu, prin Puterea lui Dumnezeu, si în Vechiul Testament: învieri din morti, curatiri de leprosi, înmultiri de pîini, potolirea sau declansarea fortelor naturii, e.t.c. Dar pentru ca oamenii sa VADA, trebuie sa vina El Însusi, sa-i vindece de orbire, „sa le deschida ochii,” sa le arate cele ale Sale „din ascuns,”cele vazute de ochiul spiritual, al Duhului.
„Ferice de ochii care vad lucrurile pe care le vedeti voi, si de urechile care aud lucruri-
le pe care le auziti voi,” spune Domnul de doua mii de ani încoace, celor ce tin în mîini, vad, aud, si primesc Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu. Nu se cred „zei,” sunt destul de saraci în duh, adica smeriti, ca sa poata primi acest DAR, cel mai mare DAR al Creatorului pentru fapturile Sale, mai pretios decît orice, decît lumea întreaga.

Versetele 22- 26

Acum stim ca, „sa nu ucizi,” nu te duce în Împaratie, desi nu ai voie sa ucizi.
În Împaratia cea nevazuta, a Duhului, orice gînd rau arde, ucide, întuneca, orice vorba rea nimiceste. Iar a nu ierta, înseamna ca-l arunci legat, în temnita, pe fratele tau, si te pierzi astfel pe tine însuti, caci cine nu iarta nu poate fi iertat de Dumnezeu, caci este o urîciune, fara lumina vietii, iar Dumnezeu este un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morti. Doar cei vii pot fi ai Lui.
De aceea Domnul ne învata si sa avem grija sa nu stîrnim mînia cuiva împotriva noas -
tra, ca acela sa nu ne arunce legati în temnita, prin neiertarea si supararea lui, si astfel, Dumnezeu sa piarda din copii: pe tine si pe el.
Învatam, trebuie sa învatam, ca iertarea este mai mult decît o porunca: este o Lege a Împaratiei, caci Dumnezeu este iertare, iar noi, neiertînd, suntem împotriva Lui, si ne situam mai presus de El. „Daca n-as fi venit, si nu le-as fi vorbit, n-as avea pacat. Dar, acum, n-au nici o dezvinovatire pentru pacatul lor.”
Noi ne pierdem, si lumea se pierde, pentru ca nu vedem greutatea, gravitatea, absolutul
cuvintelor lui Dumnezeu din Evanghelie.
Cîta grija adînca pentru inima omului, razbate din aceasta porunca de baza, care poate sa te arunce departe de Împaratie, în întuneric si moarte.
Într-adevar, cîta pace, bucurie, si ce inima curata si usoara are omul care vegheaza sa nu supere pe un alt om, care are grija sa nu se lase suparat, sa nu se mînie, iar daca a cazut prada acestor rele, sa ierte îndata, din toata inima, de dragul lui Dumnezeu, al inimii lui, si al semenului Sau, pe care Dumnezeu se lupta sa-l salveze, asa cum doreste sa o faca cu fiecare om.
Mînia, violenta, razbunarea, ura, tulbura desavîrsirea Împaratiei de iubire, viata, buna-
tate, pace si lumina.
Cei rai se exclud automat, prin Legile Împaratiei, care au fost dintotdeauna, caci ele sunt chiar Legile Celui ce este DUMNEZEU, de cînd exista El, din vesnicii, aceste Legi sunt Legea Lui.

Versetele 27-30

Cuvîntul acesta „preacurvie,”„curvie,”este urît, ca si ceea ce exprima. Amai fost tra-
dus prin „sa nu desfrînezi,”sau „sa nu comiti adulter.” Dar, acestea din urma, limiteaza întele-
sul mai adînc si mai larg al acestei „urîciuni,”(mai ales cum se vede, atît de dureros, în Vechiul Testament). El se refera la orice înselaciune, tradare, calcare a cuvîntului dat sau a promisiunii facute, înselarea încrederii si calcarea unui legamînt.
Desigur sotul sau sotia, cei care sunt UNA, un singur trup, sunt cel mai adînc raniti. Si, rana e provocata, nu doar daca s-a „comis adulterul,”ci si daca ochii sau inima alearga în afara acelui unic trup, format din cei doi, uniti de Dumnezeu. Iar El cunoaste „în ascuns,” orice privire, orice gînd „ascuns”; si inima, si gîndul tau, nu pot ramîne lînga El, în tesatura desavîrsita a Împaratiei Sale, unde totul este dezvaluit în fata ochilor Sai, „atît de curati, ca nu pot sa vada raul, nu pot privi nelegiuirea.” (HABACUC 1 versetul 13) E LEGE, nu PORUNCA.
Tot spre fericirea, pacea si binele nostru, vorbeste Domnul. Caci, ce bine ar fi sa poata oamenii avea încredere deplina, nu doar de cei mai apropiati, ci în orice faptura creata de Dumnezeu „dupa chipul si asemanarea Sa,” în orice semen al sau. Sa nu existe minciuna, înselaciune, tradare. N-ar mai fi atîta durere, amaraciune, neîncredere, dezamagire, ura, teama, însingurare. Nu s-ar pierde atîtia oameni, care, în loc sa fie plin de lumina, bucurie, se-
ninatate, vor ajunge în „gheena”= focul cel vesnic, pregatit Satanei si îngerilor lui, pe care o
cunosc, înca din aceasta viata, prin întunericul, mizeria, rautatea, urîtenia si lipsa de pace a inimii lor.

Versetele 31-32

Prin Evanghelie, Dumnezeu înlatura si ceea ce s-a îngaduit, vremelmic, conjunctural, istoric în poporul Israel.
Evanghelia este data întregii lumi, si Legea Împaratiei trebuie facuta cunoscuta asa cum a fost facuta din vesnicii, asa cum va ramîne în veci, neschimbata, caci Îl exprima pe Dumnezeu. (Asa cum sunt si legile cosmosului, gravitatia, codul genetic. Le poti cunoaste, dar nu le poti schimba, nici încalca.)
„Din pricina împietririi inimilor noastre a îngaduit Moise sa va lasati nevestele, dar de la început n-a fost asa ”ca sa înlature un rau si mai mare (ex. uciderea sotiei, ca sa scape de ea), Moise, omul prin care a lucrat Dumnezeu, cu poporul evreu, le-a îngaduit „cartea de despartire”– un fel de act de divort, prin care femeia putea dovedi ca este cinstita, dar nu-i mai trebuia barbatului ei, (care de obicei avea trebuinta de o alta), si se putea recasatori.
Dar Dumnezeu a facut de la început parte barbateasca si parte femeiasca. A „facut” pentru fiecare om perechea unica. Si El are putere sa-i faca sa se întîlneasca, sa se iubeasca, si sa fie UNA toata viata. Sa aiba încredere deplina, liniste si dragoste, caci fiecare stie ce mare este puterea lui Dumnezeu si a Legilor Legii Sale vesnice.
Ce perechi fericite ar umple pamîntul si ce copii întregi si puternici I-ar da lui Dumne-
zeu din unirea lor, gîndita de voia Sa, spre bucuria, linistea si împlinirea lor.

Versetele 33-37

Si în aceste versete, Domnul ne întoarce la Legea lui Dumnezeu de la început, asa cum este ea dintotdeauna, expresia Numelui Sau, descoperirea desavîrsirii si adevarului Care este Dumnezeu.
La început, omul a fost creat sa stea cu Dumnezeu, în comuniune plina de iubire. Sa stea în ADEVAR. Sa spuna simplu: „da”sau „nu.” Nu avea nevoie de juraminte, caci nu exista minciuna. („În seninatate si încredere va fi taria voastra.”) Dar exista cel „ucigas si tatal minciunii.” Prin minciuna a amagit-o pe Eva. Ea stia ca Dumnezeu a spus: „Sa nu manînci din pomul cunostintei binelui si al raului, caci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negresit.” (Geneza 2 verset17)
Ea nu stia ce este raul, nici moartea, si nimeni n-ar fi stiut nici acum, daca ea, care stia ce este ascultarea, ar fi ascultat. Dar omul a fost creat liber. Si ea a ales sa nu asculte. Dar cine Îl asculta? (Oare, cînd va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamînt?”).
Noi, azi, nu putem spune ca nu stim ce este raul, ce este minciuna, ce este moartea, si cît de vitala este ascultarea de tot ce ne învata Dumnezeu, ca pe niste copii pierduti, rataciti, bolnavi, trîntiti la pamînt, cînd în foc, cînd în apa, de vrajmasul amagitor, care, din cauza neascultarii noastre, ne-a rapit Tatalui. Dar El a venit sa ne vindece, sa ne învie, sa nedeschi –
da ochii, sa ne salveze.
Vom spune din nou DA sau NU. Indiferent daca cei din jur ne cred sau nu. Nu vom vorbi, batîndu-ne joc de darul CUVÎNTULUI, cuvinte goale. Caci pe ce ar putea jura un om, cînd nici clipa care vine nu-i apartine, nu-i stapîn pe ea, cînd totul este al Celui care a creat TOTUL, prin CUVÎNTUL SAU (LOGOS). Iar, cînd l-a creat pe om, a pus în adîncul fiintei lui, în codul lui genetic, CEVA, care-l face sa recunoasca Legea Creatorului sau, sa simta ca e adevarata, buna, si aduce fericire si pace.
De aceea, atîtia oameni din Vechiul Testament s-au înteles între ei prin DA sau NU, si au ramas drepti, respectînd toata viata cuvîntul spus. Ei stiau ca au un Dumnezeu drept, ade –
varat, si „umblau înaintea Lui,” în neprihanirea inimii lor. Si tot asa umblau si înaintea oamenilor.

Versetele 38-42

Începînd cu aceste versete, Domnul atinge partea cea mai egoista a naturii umane în general, si a poporului evreu în special.
Sute de ani au stiut ca sunt „poporul ales” al Unicului Dumnezeu.
În timp, au uitat ca au fost alesi pentru ca sa-L faca lumii cunoscut pe Dumnezeul lor, ca lumea sa vina la El, sa-Lcunoasca prin ei. Se vedeau superiori, s-au izolat cu dispret, si restul lumii ar fi trebuit sa piara.
Dumnezeu, ca sa creasca un popor curat, în care sa Se nasca în trup, de multe ori le-a poruncit sa nu se amestece cu neevreii, ca sa nu fie influientati de necredinta si obiceiurile lor rele.
De multe multe ori le-a poruncit sa „curete” pamînturile pe care El li le dadea în stapî-
nire, de tot ce exista pe ele. Sa ucida tot, sa arda, sa nu ramîna nimic contaminat de rau printre ei.
Dumnezeu stia ce face, nu se putea altfel; iar cînd n-au facut asa cum le poruncea El,
raul crestea în ei, iar lucrarea lui Dumnezeu de mîntuire a lumii a fost întîrziata, si mult mai multi oameni, evrei si ne-evrei, au pierit, infestati de puterile întunericului, care sporeau si îm-
bolnaveau lumea, îndepartînd-o de Dumnezeu si de tot ce era bine pentru oameni.
Lumea ajunsese ca înainte de potop, cînd „I-a parut rau lui Dumnezeu ca l-a facut pe om.” Si doar credinta si ascultarea putinilor oameni ai lui Dumnezeu au facut cu putinta ca noi sa-L cunoastem azi, prin Evanghelie. Si doar mila, îndurarea, bunatatea si iubirea lui Dumnezeu, mai are azi rabdare cu noi, atît de mult îndepartati de El, atît de mult rapiti de lîn-
ga El de preocuparile vietii trecatoare, atît de strîmbati, degenerati, slabanogiti, de secole de necunoastere adevarata a Adevarului lui Dumnezeu, a Legii Sale vesnice, Care da viata.
Traim împotriva Legii Sale, ca si cînd, nesocotind legea gravitatiei, ne-am arunca în prapastie.
„Arunca-Te jos,”Îl îndemna Satana pe Isus, dupa ce L-a pus pe streasina Templului. „Sa nu ispitesti pe Domnul, Dumnezeul tau,” a raspuns Domnul. Doar puterea Cuvîntului Sau, scris în Evanghelie, si lucrarea Mîngîietorului,m a Sfîntului DUH, Duh al Adevarului, ne poate salva, ne poate naste din nou, ni-L poate face cunoscut pe Dumnezeul Cel Adevarat, ca sa-L putem întelege, iubi, asculta si ramîne sub ocrotirea Sa. Caci puterile întunericului s-au întins peste lume, si oamenii, creati de Dumnezeu, nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu-L recunosc;
multi nu stiu ca exista, n-au nevoie de El, se descurca dupa legile lor strîmbe, înselînd, min –
tind, calcînd în picioare, ucigînd, urînd, fara mila, fara dragoste, goi, lacomi, marunti, morti vii, biruitori în pustiu.
Dar, în aceasta lume, Domnul Isus, cu Puterea Adevarului lui Dumnezeu, ne învata pe fiecare, (si Dumnezeu STIE CE SPUNE), cum sa purtam în noi, traind în ACEASTA LUME, toate comorile Împaratiei Sale, sa fim cei mai bogati, mai fericiti, mai plini de pace si bucurie,
linistiti si fara teama de nimic si de nimeni. Caci, oricît de înalta, pentru om este Împaratia Cerurilor, faptul ca acum STII ca ESTE cu ADEVARAT, îti da putere în neputinta ta, iar cînd inima se simte vie si fericita, caci recunoaste ADEVARUL CUVINTELOR ÎNVATATURII
SALE, atunci STII CA NU ESTI SINGUR NICIODATA. Si începi sa vezi ca ASA ESTE.

Versetul 39

S-a zis celor din vechime „ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.” Asa a trebuit atunci, „ca sa scoata raul din mijlocul lor,” ca „toti sa auda, sa se teama si sa nu mai faca astfel de ne-
legiuiri,” (DEUTERONOM 19 versetele 19-21) sa nu se razbune singuri, luînd viata pentru dinte, sau ochi pentru o palma.
Era plin de dreptate tot ce i-a învatat Moise. Dar erau legi drepte, omenesti.
Legea lui Dumnezeu este mai presus de orice dreptate omeneasca, este Legea Sa, Lege Dumnezeiasca, a Împaratiei cerurilor. Iar Domnul ne învata sa facem „precum în CER, asa si pe PAMÎNT.”
Obisnuit cu dreptatea omeneasca, si egoist, este greu. Dar cînd începi sa faci ceea acum STII, (de la Isus), inima simte, ce bine îi este cînd faci binele, cînd opresti raul, în loc sa-l sporesti, cînd puterea de a întoarce si celalalt obraz îti este data cu dragoste de Dumnezeu,
care iubeste BINELE, atunci afli, cu bucurie ca adevarata putere este sa raspunzi cu BINE la ce ti se face rau si nu sa raspunzi cu un rau si mai mare, sporind raul în tine si în celalalt, si facînd astfel voia celui rau, voia Satanei, care iubeste ura, violenta, dusmania, si urmareste, prin ura, nepasare, mînie, îndreptatire de sine, învinuiri, sa-i îndeparteze pe oameni de Dumnezeu, Care este mila, iertare, delicatete, dragoste, bunatate, blîndete.
Trebuie sa ne obisnuim sa spunem ca Isus, în numele puterii Lui: „Înapoia mea, Satano! Caci gîndurile acestea nu sunt gîndurile lui Dumnezeu, ci gînduri de-ale oamenilor.”
Si gîndurile Sale sunt departe de ale noastre, ca cerul de pamînt.

Versetul 40

Prin Evanghelia Sa, cunoastem ca, ceea ce socoteam o pierdere, este un cîstig, si de multe ori, cînd credem ca am cîstigat, de fapt am pierdut ce este mult mai important. Decît timpul pierdut cu judecata, cheltuielile, gîndurile pline de furie, dusmania din inima ta, fata de cel ce vrea sa-ti ia haina, mai bine lasi haina, îi oferi si camasa, (Dumnezeu îti va da altele, si pacea în viata si inima ta, pe de-asupra) si astfel voi vedea ca TOT ce ne spune Dumnezeu sa facem, este spre binele nostru deplin, chiar daca pentru acest BINE am pierdut ceva ce tine de lumea aceasta, dar am cîstigat ceva ce tine de Împaratia Tatalui, ceva nevazut, dar vital pentru pacea sufletului nostru.

Versetul 41

În vremea Domnului Isus, evreii erau sub stapînire romana. Si orice roman, avea dreptul sa oblige pe orice evreu, sa-i duca ce avea de dus, cale de o mila.
Evreii scrîsneau si se supuneau plini de ura.
Domnul nu se uita la fata omului, nici la natia lui.
Romanii trebuiau rascumparati si mîntuiti, ca si evreii, om cu om, inima cu inima. Dumnezeu lucreaza pentru orice faptura. Si un roman, caruia evreul se oferea, de buna voie, cu prietenie, sa-i mai duca bagajul înca o mila, avea o sansa în plus sa-L cunoasca pe Dumnezeul evreilor. („Caci mîntuirea vine de la Iudei,”spune Domnul femeii samaritence). Iar evreul, nu-si întuneca inima cu ura, trecînd în Împaratia întunericului, ci ramînea, senin, lînga Dumnezeul sau. Cîstiga pacea inimii, si nu pierdea nimic, decît ceva din orgoliu, mîndrie, trufie, lucruri atît de neplacute lui Dumnezeu, carew pun un zid de despartire între noi si El.

Versetul 42

Daca Dumnezeu ne porunceste: „Celui ce-ti cere, da-i,” cred ca El, prin noi, Îsi împli-
neste, cînd este nevoie, si cînd noi Îl ascultam, promisiunea facuta tuturor oamenilor: „Orisi-
cine cere „capata,”cine cauta gaseste, si celui ce bate, i se va deschide.” Ne îndeamna sa fim buni, (chiar atunci cînd, poate, cel din fata noastra ne pare mai mult lenes, decît neputincios, mai mult profitor, decît demn de mila, sa dam din ce-i al nostru, caci totul este de la El, si prin El; si fara El, putem pierde totul într-o clipa.
Este ca o jertfa, pe care ne cere s-o facem, ca sa-L ascultam pe El, de dragul Bunatatii Lui absolute. Doar El cunoaste fiecare inima.

Versetul 43

Dumnezeu este dragoste. Asa a fost, este si va fi, neschimbat. Daca, de multe ori, a poruncit poporului Sau, lucruri care ne par pline de cruzime, si greu de înteles, a facut-o doarv pentru a-Si feri poporul de suferinta raului care pusese stapînire pe popoarele din jur.
Doar pentru a forma un popor al Sau, prin care sa poata apoi salva toate neamurile de pe pamînt, a trebuit Dumnezeu sa porunceasca nimicirea celor ce se lipisera de rau, si iubeau raul.
Dupa întruparea Sa, cînd Domnul Isus a venit ca Mîntuitor al lumii întregi, aceste acti-
uni, din Vechiul Testament AU RAMAS, scrise, ca sa întelegem cît de grea si dureroasa a fost lucrarea lui Dumnezeu, ca sa Se faca OM, sa vina la noi, sa ne vorbeasca, sa ne lase Evanghe-
liile, si sa ramîna, prin Duhul Sfînt (Mîngîietorul, Duhul Adevarului).
De aceea El spune ca„Legea si Proorocii au tinut PÎNA la Ioan Botezatorul. De atunci încoace, Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu se propavaduieste. Si, fiecare, ca sa intre în Ea,
sta navala.”
De aceea, omul care urmeaza învatatura Domnului Isus, care întelege si face ce ne spune El, va intra în Împaratia lui Dumnezeu. De aceea „cel mai mic în aceasta Împaratie, este mai mare decît Ioan.”
Ioan Botezatorul a atins desavîrsirea pe care un om o poate atinge, din punct de vedere omenesc. Ochii lui erau atît de curati, încît au putut sa vada în OMUL ISUS, DUHUL LUI DUMNEZEU. Dar, omul care primeste în inima Cuvîntul Evangheliilor, va putea sa poarte în
el Împaratia lui Dumnezeu, aici, pe pamînt. Isus nu desfiinteaza Legea lui Dumnezeu, ci o pune în inima noastra, cu tot adevarul ei, cu nuantele ei cele mai subtile si adînci, cu spiritualitatea ei înalta, cu iubirea si desavîrsirea ei.
Dumnezeu, prin Cuvîntul întrupat, ni Se face cunoscut, si, dupa moartea si învierea Sa „Se va întoarce la noi, va ramîne cu noi, va fi în noi.” (Ioan 14).
Ioan Botezatorul era plin de Duhul Sfînt, înca din pîntecele maicii sale, cum se spune în Luca. Dar, „era pamîntesc, si vorbea ca de pe pamînt.” Desavîrsirea lui Ioan, era pamîntea-
sca. Desavîrsirea, este data de Evanghelie este Dumnezeiasca, este data de Cel venit din cer, care este mai mare decît toti, si vorbeste Cuvintele lui Dumnezeu, care sunt Duh si Viata. De aceea, mai ales versetele acestea, din Predica Domnului Isus, sunt atît de neobisnuite si socante pentru noi. Dar fara sa atingem starea inimii, pe care, doar împlinirea lor o poate da, „cu nici un chip, nu putem intra în Împaratia lui Dumnezeu.”
Fara Lumina Lui în noi, nu putem intra în Lumina Lui. Dar, Mîngîietorul este ca noi, si Evanghelia ne-a fost lasata, prin lucrarea lui Dumnezeu, pentru nasterea si învierea noastra.
De aceea, Dumnezeu nu mai lucreaza cu un popor format, crescut, ales, i cu fiecare inima care Îl primeste. El Îsi formeaza, din acesti oameni, raspînditi pe tot pamîntul, care poarta în ei, nascuta din Cuvînt, Împaratia Sa în inima, un popor de fii ai Sai, care vor fi cu El în Lumina, bucuria, pacea, iubirea si viata vesnica.

Versetele 44-48

Ei, fii Sai, trebuie sa fie desavîrsiti. Bunatatea lor, trebuie sa fie mai presus de orice bunatate omeneasca.
Orice om bun, îsi iubeste pe cei ai lui, apropiati, si pe cei ce îi fac bine si se poarta fru-
mos cu el. Dar, cei care Îl au pe Fiul lui Dumnezeu în inima, vor fi buni cu cei rai, cu cei ce-i urasc, îi blestama, îi prigonesc, îi batjocoresc. Caci din ei se revarsa iertarea, mila, iubirea, blîndetea lui Dumnezeu, care sunt dumnezeiesti, nu pamîntesti. Ei nu mai pot urî, caci inima
lor este Lumina, iar ura întuneca mintea si inima. Nu pot face rau nimanui, caci ar trece de partea Celui rau, împotriva Celui ce este BINELE.
Ei fac Voia Tatalui, aducînd, prin Puterea Lui, în lume, nestiuti, necunoscuti, din pli –
nul inimii lor, iubire în locul urii, iubire în locul razbunarii, pace si blîndete în locul violentei, rugaciune în locul blestemelor si gîndurilor rele.
De aceea, cel mai mic, în Împaratia cerurilor, este mai mare decît cel mai mare om „nascut din femeie” (pamîntesc).
Chiar daca pierd, ei stiu ca sunt cîstigatori, caci au ramas de partea binelui. Chiar daca oamenii rîd si-si bat joc, ei sunt fericiti ca Dumnezeu le-a dat putere sa nu urasca pe cei ce îi urasc.
Chiar daca uneori plîng, sunt mîhniti si întristati, Domnul îi asigura ca „întristarea lor se va prefsce în bucurie,” si ca „orice veti cere de la Tatal în Numele Meu, vi se va da, pentru ca bucuria voastra sa fie deplina.”
Nimic din Împaratie nu seamana cu lumea aceasta, cu lucrurile, valorile, succesele ei, cu felul de a gîndi, judeca, actiona. Si totusi „ferice” de cei ce apartin Împaratiei lui Dumne –zeu, si vegheaza sa nu cada din cerintele Cuvîntului. Au mare nevoie de ajutor pentru aceasta, dar Dumnezeu (si Cuvîntul si Duhul Sfînt) este mai mare si mai puternic decît toti, si nimeni nu-I va smulge copii din mîna Lui.
Copiii Lui sunt cu adevarat fericiti, caci au gasit cea mai mare comoara de bogatie si frumusete, cel mai mare DAR, cel mai minunat lucru, pe care îl pot gasi oamenii în trecerea lor pe acest pamînt. Ea se gaseste ascunsa într-o singura CARTE, prin care Creatorul univer-
sului vorbeste, fiecarui OM, despre Iubirea Sa pentru el.

 

CAPITOLUL 6

Versetul 1

Pe Dumnezeu Îl intereseaza inima omului. „Da-Mi inima ta.” Doar ce se zamisleste, se naste si porneste din adîncul cel mai ascuns al inimii, ajunge la El. Ce facem ca sa fim bine vazuti de oameni, se opreste la oameni, si deseori piere ca fumul. Pentru Împaratie are mare valoare si cel mai mic gest frumos pornit din inima, din vistieria cea buna.

Versetele 2-18

Domnul Isus ne sadeste, cuvînt cu cuvînt, ADEVARUL, î adîncul inimii. Orice fatar-
nicie si chiar orice lucru bun, dar facut ca sa fie vazut de oameni, este înlocuit cu ce izvoraste
din inima, din Cuvîntul Sau, si ne leaga intim, direct de Dumnezeu, Care este present, în as-
cuns, aproape, desi nevazut si se bucura de tot ce iese bun din inima noastra.
Tot ce facem, trebuie sa facem, constienti de Prezenta Sa. Sa traim în prezenta Sa. Sa
stim, în fiecare clipa, ca EL ESTE în ascuns, vede în ascuns,rasplateste, ajuta, ocroteste, cala-
uzeste în ascuns, aude si raspunde în ascuns, în adîncul inimii noastre, este cu noi, în ascuns.
Sa traim, sa gîndim, sa actionam si sa ne rugam, „în Duh si în Adevar,” „Dumnezeu este Duh, si cel ce se închina Lui, trebuie sa I Se închine în Duh si în adevar.” (Ioan).
Duhul este Sufletul Sau, desavîrsit în adevar, frumusete, sensibilitate, sfintenie si iubi-
re. Fatarnicia este o urîciune si Îl raneste. Dar orice lucru frumos si adevarat, pornit din ini –
ma noastra este o bucurie pentru Tatal nostru, iar rasplata Lui, daruita în ascuns, este pe deasupra de tot ce putem gîndi sau cere noi. Altfel, te poti stradui sa te porti desavîrsit, dar daca inima ta nu este cu desavîrsire legata de Tatal Ceresc, cu iubire, recunostinta, cunoastere si ascultare, este o inima moarta, care n-a primit viata din Cuvîntul viu al lui Dumnezeu.
Esenta naturii Sale este Adevar, Sfintenie, iubire, suflet. La El nu poate ajunge decît ce pleaca din adevarul inimii.

Versetele 19-20

Tot ce se naste, în inima noastra, dupa voia lui Dumnezeu, este viu, ramîne, este „roa-da pentru viata vesnica.” Este comoara nepieritoare, nascuta din Cer, primita de Cer si pastrata în Cer. Este bucurie, pace, încredere, siguranta, care se revarsa asupra noastra, însu –
tit. Ne cuprinde inima în Lumina si Viata Împaratiei cerurilor. Acolo nu sunt hoti, (care fura bogatii pamîntesti, nu bogatiile ceresti), nu sunt molii si neghina, care distrug, rod, murdaresc orice, prin uitare, necredinta, nestatornicie, degradare, neîntelegere, raceala.
Acolo, un pahar de apa rece, dat din inima, este nepretuit, rasplatit, primit cu bucurie, si se adauga comorii stralucite, vii, nepieritoare, de bucurie si BINE.

Versetul 21

Cine are o comoara în cer este binecuvîntat prin ea, si ajutat s-o sporeasca zilnic, cu
bucurie. Inima lui este libera si usoara ca Lumina.
Cine are comorile pe pamînt doar, si este lipit de ele,robit, preocupat, obsedat de ele, nu are timp sa vada Cerul. Inima lui se îngrijoreaza pentru comoara pieritoare, este nelinistita,
este legata de masuri de paza, de planuri si calcule, de spaime, invidie, neîncredere. Este o inima oarba, pe care o înghite tarîna, împreuna cu toate bogatiile pamîntului care au înrobit-o.
Doar daca un om, pe care Dumnezeu l-a daruit cu bogatii, îsi are bogatiile pe pamînt, dar comoara în CER, daca stie ca, si daca bogatiile ar fi pierdute, comoara din ceruri nu i-o poate lua nimeni, daca nu devine robul bogatiei, si ramîne lînga Dumnezeul lui, Care i-a daruit-o, omul acela este fericit si liber.
Domnul Isus n-a avut nimic pe pamînt, dar în Vechiul Testament sunt Împarati care I-au slujit lui Dumnezeu, si oameni foarte bogati, pe care Dumnezeu îi numea prieteni ai Sai, si lucra prin ei. Dar, pentru toti acestia, legatura cu Dumnezeu era mai presus decît toate bogatiile primite de la El, mai presus decît viata lor.
„Domnul a dat, Domnul a luat. Binecuvîntat sa fie Numele Domnului.” (Iov)
Poate, un om sarac si neînsemnat, pe care nu-l luam în seama, este dintre cei mai feri-
citisi mai bogati, mai apropiati de Dumnezeu, si sub ocrotirea Lui.
Dumnezeu nu judeca dupa fata omului, El ne cunoaste inimile.

Versetele 22-23
În capitolele 5,6,7, ale Evangheliei scrisa de Matei, Domnul Isus ne învata,concentrat, toate caracteristicile pe care le are un om nascut din nou. Un om schimbat dupa voia lui Dumnezeu, un om care gîndeste spiritual, dupa gîndurile lui Dumnezeu, nu dupa felul omenesc, pamîntesc, lumesc, de gîndire.
Pentru prima data, omul cunoaste, exprimat prin Cuvîntul lui Dumnezeu, toate cerinte-
le Creatorului sau, expuse de Fiul Sau, pentru omul care doreste sa-I poata spune: „TATA,” pentru omul care va cunoaste fericirea de a-L cunoaste si asculta pe Cel care l-a creat „dupa
chipul si asemanarea Sa,” de a deveni ceea ce a fost creat sa fie: un fiu de Dumnezeu, cu viata vesnica de Lumina vie, în el, înca de pe acum, cînd înca traieste pe acest pamînt.
Prin aceste învataturi, din capitolele 5, 6, 7, OCHIUL este facut SANATOS, în asa fel încît LUMINA lui Dumnezeu, cea nevazuta si necreata, (caci este Însusi Dumnezeul Cel Vesnic), sa poata fi vazuta de acest OCHI, sa intre prin el, si sa ne inunde toata fiinta, mintea, sufletul, duhul, trupul, sa ne faca una cu Lumina Sa. („Veti fi în TOTUL plin de Lumina, întocmai ca atunci cînd v-ar lumina o lampa cu lumina ei mare.” (Luca).
Fara aceste învataturi clare, date de Dumnezeu, un Om nu se poate schimba, caci el
gîndeste omeneste, pe cînd, aceste învataturi pornesc din gîndirea lui Dumnezeu, gîndire pe care omul n-o poate cunoaste, decît daca Dumnezeu Însusi Se face cunoscut. Dar, dupa ce OCHIUL nostru a devenit SANATOS, a devenit curat, „si-a recapatat vederea,” Lumina ne patrunde, ne inunda, ne schimba, ne face „altii,” prin puterea ei vie, prin viata din Cuvînt, prin
dragostea datatoare de viata a lui Dumnezeu – izvorul vietii nesfîrsite si al dragostei desavîrsi-
te, si al Adevarului.
Dumnezeu, Care este DUH, este OMNIPREZENT. El este izvorul a TOT. Peste buni
si rai, peste cei ce-L cunosc, si peste cei ce nu-L cunosc, El revarsa ploaia, soarele, energia, iubirea, binatatea, sfintenia, viata. El este CREATORUL a TOT ce EXISTA. Iar El, a creat totul DESAVÎRSIT. („Iata ca toate erau foarte bune,” a spus El, cînd „s-a uitat la tot ce facu-
se”).(Genesa).
Ca dintr-un izvor viu, din El se revarsa vesnic desavîrsire, viata de Lumina vie, pace, bucurie, dragoste, sfintenie, tot ce e BUN, BINE, DREPT, ADEVARAT, VIU. Nici o umbra,
nimic rau, strîmb, patat, nedesavîrsit nu poate porni din CEL SFÎNT, din CREATOR, din DUMNEZEU.
Tot ce este RAU, vine de la cel rau, de la Satana.
Fostul Lucifer, cel mai stralucitor dintre îngerii, creati la început, cînd „Dumnezeu a facut cerurile si pamîntul” (adica lumea spirituala, – îngerii – si materia, din care va crea lu –
mea, cosmosul, si pe om), a uitat ca este o creatura, si ca stralucirea sa este de la CREATOR. S-a minunat de desavîrsirea sa propie, s-a crezut egal cu Cel ce l-a creat, si a vrut sa se înalte mai presus de Dumnezeu, sa-I ia locul Celui care l-a creat.
A fost alungat din cer, împreuna cu îngerii razvratiti care i s-au alaturat, si, de atunci încoace, distruge, unde poate, Creatia.
Adam si Eva s-au lasat amagiti de el. Au ales sa nu-L asculte pe Dumnezeu, si au dorit sa cunoasca „binele si raul.” Nu doar binele, cum ar fi dorit Dumnezeu sa aleaga ei, ca sa
fie fericiti. Ei nu cunosteau cît de rau este raul, nici ce învenineaza moartea; dar stiau cît de bun este Dumnezeu, simteau binecuvîntarile Sale în ei si în tot ce-i înconjura, si ar fi fost BINE si DREPT sa-L asculte. Dar ei l-au ascultat pe cel rau.
Satana lucreaza la fel si azi, asupra fiecarui OM. El face OCHIUL RAU. El face ca Lumina lui Dumnezeu sa fie ÎNTUNERIC.
Întunericul este puterea Satanei. Ca fiinta creata, el nu are putere din sine însusi. Pute-
rea lui este Lumina primita de la Dumnezeu de Lucifer, pe care, uzurpînd-o, a transformat-o în întuneric, în puterea întunericului. „Daca lumina care este în tine este întuneric, cît de mare trebuie sa fie întunericul acesta.”
În Luca, Domnul Isus ve spune: „Ia seama, ca nu cumva, lumina care este în tine, sa fie întuneric.”
Nu faceti ce a facut Satana care a folosit, a uzurpat. a strîmbat, a furat, a deturnat Lu –
mina, facut-o sa fie întuneric, trecînd-o prin ochiul sau RAU, si toata puterea, primita sa-I slu-
jeasca lui Dumnezeu s-o foloseasca spre nimicirea Creatiei lui Dumnezeu, sa transforme lu –
mea într-o „pestera de tîlhari,” „o casa de negustorie.”
Lumina si puterea dragostei, cunoasterii, binecunîntarii a fost, prin ochiul rau, facuta întuneric, ura, razvratire, si puterea neiertarii si blestemului. Darul lui Dumnezeu, facut piatra
de poticnire si ucidere. Dar Dumnezeu este în veci CREATORUL, El este VIATA, DRAGOSTE si LUMINA, iar creatura trufasa, neascultatoare si oarba îsi va vedea neputinta si nimicul din ea.
În aceasta lupta nevazuta, Dumnezeu nu l-a lasar singur pe omul creat de El din iubire.
S-a întrupat si a venit la om, prin Cuvîntul facut trup de om, ca sa-i vorbeasca omului despre aceste luceuei nevazute, ca omul sa cunoasca, sa stie, ce se întîmpla în aceasta lume nevazuta, dar mai puternica si mai reala decît cea vazuta, în care traieste.
Prin Evanghelie, prin Cunoasterea care vine de la Dumnezeu, OCHIUL este facut SANATOS. Lumina vie, din Dumnezeu, inunda întreaga fiinta, o naste din nou, o învie, o fa-
ce puternica în Puterea ocrotitoare a Tatalui cel Atotputernic si plin de dragoste.
Omul, care acum cunoaste binele si raul, alege binele, cu toata inima sa, caci inima se simte bine, doar în Lumina Celui Care a creat-o, ca sa fie fericita lînga El.

Versetele 24-34

În continuare, (caci toate Evangheliie au o continuitate vie, fireasca, un verset se naste din altul, o învatatura o pregateste pe cea care vine dupa ea, caci Dumnezeu lucreaza prin Cuvîntul Sau „Logosul”viu, iar ceea ce este viu nu poate avea opriri, întreruperi, discontinui-
tati), Domnul Isus ne arata cele mai periculoase lucruri, din aceasta viata, care ne pot tine departe de Dumnezeu si legati de lume, de Mamona (stapînitorul comorilor pamîntesti care-i orbesc si-i leaga pe oameni, prin lacomie, zgîrcenie, slava desarta).
Aceste pericole sunt: îngrijirea pentru cele necesare vietii zilnice a trupului nostru pa-
mîntesc, si relatiile gresite cu semenii nostri, pe care avem tendinta de a-i judeca, a-i condam-
na, a-i osîndi, situîndu-ne mai presus decît ei, si facîndu-ne judecatorii lor, uitînd ca doar Dumnezeu cunoaste inima fiecarui om, si ca: „ceea ce este înaltat între oameni, este o urîciu-
ne înaintea lui Dumnezeu.” (Luca).
Prin tot ce ne spune, Domnul ne învata sa „cautam mai întîi Împaratia lui Dumnezeu si
neprihanirea Lui,” si cunoscîndu-L pe El, prioritatile si ordinea valorilor vietii noastre, ne vor schimba (rasturna).
Toate lucrurile materiale vor avea mai putina importanta, si tot ce avem cu adevarat nevoie, în viata de pe pamînt, vom avea totdeauna cu prisosinta. Caci vom întelege astfel nevoile noastre, atunci cînd ne vom schimba felul de a gîndi, dupa Cuvîntul Sau. Iar cînd vom crede în El si în Puterea Sa, nu ne vom mai îngrijora de nimic. Caci îngrijorarea îl face
pe Mamona sa ne stapîneasca, nu munca omului pentru bunurile necesare vietii lui si a familiei lui. Aceasta munca este binecuvîntata si calauzita de Dumnezeu. Dar îngrijorarea înseamna neîncredere în Dumnezeu, în ce ne promite El, înseamna lacomie, trufie, necunoa –
stere a Cuvîntului Sau. Doar Cuvîntul învataturii Sale ne fereste de desertaciune, neliniste, „goana dupa vînt”; ne da întelepciune, liniste, încredere si adevarata bucurie si tarie.
Doar Lumina si Adevarul Sau pot da adevarata fericire si siguranta omului, fie bogat fie sarac. Cu Dumnezeu esti bogat cu adevarat. Si nimeni nu-ti poate lua aceasta bogatie.
Fara Dumnezeu vei sluji lui Mamona si Satana te va stapîni, chiar fara sa-ti dai seama.
Vei fi îngrijorat, nemultumit, rau si nefericit, pustiu si gol, chiar daca tot pamîntul ti-ar apartine, si ai fi cel mai bogat om din lume.

 

CAPITOLUL 7

Versetele 1-5

Dupa îngrijorarile care pun stapînire pe noi, si ne procupa, si ne tin departe de Dumne-
zeu, de gîndul si învataturile Sale, alt prilej pe care îl dam vietii acesteia sa ne fie stapîna în locul Creatorului nostru, îl constituie pornirea noastra omeneasca de a-i judeca pe cilalti oa –
meni. Uitam ca, pentru Dumnezeu, fiecare om va este la fel de important. El se lupta sa salveze din întuneric, orbire, rautate, pe fiecare suflet ratacit, pierdut, si sa-l întoarca la Sine. Iar noi, în loc sa fim cu Dumnezeu în aceasta lupta, facem placerea Celui rau, si ne pierdem astfel si pe noi.
Cînd masuram cu masura celui rau, si osîndim, învinuim, dispretuim, ne coborîm pe noi însine din masura desavîrsita, pe care o cere Dumnezeu, spre binele si pacea noastra, si gîndim împotriva a tot ceea ce ne-a învatat despre iubire, iertare, îngaduinta, mila si ascultare. Ne supunem singuri la judecata si masura celor ce aleg întunericul si urasc Lumina, despre ca-
re, în Ioan, Domnul spune ca „au si fost judecati, caci au iubit mai mult întunericul decît Lu –
mina.”
Lumina vine din Cuvînt. Nu judecati pe semenii vostri, spune Cuvîntul. Iertati.
Doar Cuvîntul Evangheliei, rostit de Isus, ne ajuta sa vedem si sa scoatem bîrna din o-
chiul nostru. Atunci vom putea ajuta cu adevarat pe un alt om sa se îndrepte, fara sa-l jignim, sa-l ranim, sa-l umilim. Ci cu grija, dragostea, mila si delicatetea Duhului Sfînt.

Versetul 6

Acest verset este o atentionare si o porunca. Sa pazim lucrurile sfinte si sa ne pazim si pe noi de rautatea celor prin care lucreaza puterile celui rau.
Duhul Sfînt ne va calauzi, si vom putea discerne, cînd si cui trebuie sa vorbim. Altfel, în cel mai bun caz, vom vorbi degeaba, si sigur vom avea de suferit.

Versetele 7-11

Fata de Bunatatea Lui Dumnezeu, orice om este rau. Si, totusi orice om doreste si face tot ce poate, pentru binele copilului sau. Cu cît mai mult Dumnezeu nu va lasa fara raspuns nici o întrebare, nici o rugaminte, nici un strigat de ajutor. Si El are puteri nelimitate, „La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta,” si este atotstiutor. El stie ce este cel mai bine pentru viata fiecaruia dintre noi, si ceea ce face El, este raspunsul cel mai bun, rezolvarea cea mai fericita; chiar daca nu pricepem imediat, ne vom da seama ca Voia Lui este întotdeauna binele nostru, cu adevarat .

Versetul 12

Legea lui Dumnezeu este iubire: „Iubiti-va unii pe altii, cum v-am iubit Eu,” spune Domnul. Este neschimbata, de la începuturi, este esenta Sa vesnica. Si tot ce a lucrat, si ce lucreaza, este manifestarea Legii care Îl exprima. El iubeste totul, în afara raului facut împo –
triva Sa si a fapturilor Sale.
Toti suntem creati de Dumnezeu, si, în esenta „suntem la fel, cu toate manifestarile diferite ale personalitatii. Fiecare, sa ne gîndim deci, ce am dori de la ceilalti oameni. Ne-ar placea sa fie corecti, amabili, pliticosi, cinstiti, de cuvînt, sa nu ne deranjeze, sa ne ajute, sa se poarte frumos. Dar, pe lînga aceste lucruri, în adîncul inimii, am dori sa aiba încredere în noi,
în partea cea mai buna a fiintei noastre. Sa ne ierte din toata inima greselile pe care le facem.
Sa ne acorde credit, chiar daca am facut un lucru rau. Sa creada în continuare în posibilitatea noastra de a ne îndrepta, si sa creada ca dorim si putem face binele, nu raul. Am dori sa aiba fata de noi, atitudinea pe care, de fapt, ne învata Evanghelia sa avem fata de semenii nostri: „iubeste-ti aproapele, ca pe tine însuti,” caci aceasta este Voia Celui Care L-a creat pe om „dupa chipul si asemanarea Sa,” ca sa-i fie copil preaiubit. Si nu stim, în ce faza de „vindecare,” „refacere,”„restaurare,” este lucrarea Tatalui cu acel om, dupa cum, nimeni nu stie, decît Tatal, ce se petrece cu fiinta noastra, în adîncul ei, „Dumnezeu este plin de îndurare si milostiv, încet la mînie, plin de bunatate si credinciosie, care Îsi tine dragostea pîna în mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat
drept nevinovat.” (EXOD capitolul 34 versetele 6-7)
Cînd cineva ne nemultumeste, sa-l lasam în îndurarea lui Dumnezeu, nu sa-l judecam noi. Dupa cum si pentru noi, ar fi minunat sa ne judece El si nu oamenii.

Versetele 13-14

Poarta cea larga o gaseste toata lumea, fara sa o caute; este larga, suvoiul de oameni nici nu-si da seama ca acolo este o poarta, nici unde duce ea. Nu cere efort, cautare, nici sa mergi nu este nevoie, caci oricum ajungi sa treci prin ea, cu timpul.
Poarta cea strîmta duce la Împaratia lui Dumnezeu. Calea spre ea este Cel ce spune: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” „Nimeni nu vine la Tatal, decît prin Mine.”
Prin aceasta Poarta nu intra decît omul care a mers pe Cale. Pas cu pas, cuvînt cu cu-
vînt, prin cele mai mici din poruncile Sale, calauzit de Cuvînt si Duhul Sfînt, pîna cînd în el a
prins viata Împaratia, pe care o poarta în inima, ca pe cel mai scump dar.
Doar cei ce au Împaratia în inima lor, pot trece prin poarta, spre Împaratie.
Dumnezeu a pus Legi vesnice, desavîrsite, în tot ce exista. Ca gravitatia: ESTE!

Versetele 15-20

Omul care primeste si pastreaza în inima Cuvîntul Evangheliei, îl întelege si îl urmea-za, aduce roada pentru viata vesnica: „unul treizeci, altul saizeci, altul o suta.” El nu mai poa-
te fi însetat, caci cunoaste glasul Pastorului. Va distinge glasul celui care vorbeste dupa Ade-
var, de glasul celui care strîmba adevarul, sau nu-L cunoaste, sau spune doar vorbe omenesti, fara putere.
A gustat dulceata vorbelor rostite de Isus, a simtit în suflet odihna, lumina, pacea si puterea Cuvintelor Lui, pline de dragoste si bunatate, si simte îndata rodul amar, rau, otravit si tulbure, iesit dintr-un suflet plin de spini, maracini, dusmanos si viclean, si dintr-o minte care n-a înteles Cuvîntul si nu-L cunoaste.
Oricum, trebuie sa ne pazim de ei.

Versetele 21-23

În aceste versete, Domnul vorbeste despre altfel de prooroci, decît cei mincinosi din versetul 15. Ei nu mint pe nimeni, si nu fac rau nimanui, decît lor însile.
Acestia cunosc Puterea Lui Dumnezeu si a Numelui lui Isus Hristos asupra oamenilor. Aceasta Putere atrage oamenii, si credinta din sufletele acestor oameni, fac posibile
vindecari, minuni, schimbari. Dar, Domnul le atrage atentia, ca fara sa-si schimbe inima lor, dupa Cuvîntul învataturii Sale, al Evangheliei, nu vor avea în Lumina Împaratiei si nu vor fi recunoscuti de Dumnezeu, nu vor putea intra în Lumina Vietii vesnice, caci, în timpul vietii lor pe pamînt, nu L-au cunoscut cu adevarat, nu s-au nascut din nou, dupa cuvintele învatatu-
rii Sale pline de DUH si VIATA, nu au devenit copii ai Sai, nu-i cunoaste, caci ei nu L-au cunoscut.
Au auzit Cuvintele Lui, dar nu le-au facut. „Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi daca le faceti.” (Ioan)
Cuvintele bune, si faptele bune, si minunile, pe care le-au savîrsit în numele Puterii lui Dumnezeu, si pentru care au fost slaviti de oameni, „si-au primit rasplata” de la oameni.
Dumnezeu Care vede „în ascuns,” n-a vazut, acolo, în odaita lor, o inima care, „în as –
cuns,” Îl cauta, Îl iubeste, si se lupta sa se schimbe dupa Voia Lui. Ei nu vor avea acel „cod” tainic, cunoscut de Tatal, de Fiul, si de cei carora, doar Fiul, si de cei carora, doar Fiul li-l face cunoscut, si care le poate deschide „poarta cea strîmta,” prin care intra doar cei care au urmat CALEA SA.

Versetele 24-28

Oamenii care aud, primesc, înteleg, pastreaza în ei, si fac CUVINTELE acestei Predici
a Domnului Isus, vor deveni „o cetate asezata pe un munte,” vor fi bucuria lumii, vor purta pe pamînt, Lumina Împaratiei lui Dumnezeu, spre întoarcerea multor fii ratacitori, în bucuria Tatalui.
Ei sunt cei ce: „au fost morti, si au înviat, au fost pierduti, si au fost gasiti,”prin pute-
rea transformatoare a Cuvîntului viu.
În pilda Semanatorului, Domnul va explica în ce fel lucreaza Samînta Lui vie, semana-
ta de Cer, pe pamînt, în ogorul inimii omenesti.

Versetele 28-29

Cei fericiti, care au auzit, pe Muntele Fericirilor, Predica adusa lumii de Dumnezeul întrupat, au simtit Puterea Adevarului lui Dumnezeu, transmisa de Cuvintele ei. Ele nu sunt cuvinte de om, ci Cuvintele Creatorului, cuvinte de Dumnezeu, care Se face cunoscut pe pa –
mînt, prin Fiul Sau.
Fiecare Cuvînt este vital pentru existenta oricarui om, care nu-si traieste aceasta viata pe pamînt ca orice vietate care e satisfacuta sa fie doar satula, adapata si adapostita, si nu cu –
noaste bucuria deplina, pacea si plinatatea de a simti ca apartii unei lumi înalte si desavîrsite, luminata de Sfintenia si Lumina vie a Dumnezeului Creator, care este Iubire. Si ferice de cei care aud astazi, prin Evanghelie, pe Dumnezeu vorbind omului.
„El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.” (Ioan)

 

CAPITOLUL 8

Versetele 1-3

Puterea ce se transmitea prin Cuvîntul Viu, nastea în oameni Credinta.
Credinta îi aducea la El, si prin Puterea Sa, Creatoare a tot ce exista, El îi vindeca, îi facea sanatosi, ca la începuturi, îi crea „ca si noi,” îi renastea.
Leprosul a simtit în toata fiinta lui, mîncata de lepra, descompusa, roasa de boala, ca Isus are puterea de a-l regenera, „daca vrea.” Sigur ca vrea, caci pentru aceasta „S-a facut trup, si a locuit printre noi.” Si, ca si atunci cînd a zis: „Sa fie lumina,” si s-a facut lumina, Domnul zice: „fii curatit.” Si instantaneu „îndata,”a fost curatit, iar partile cazute, pe care tru-
pul lui le pierduse, „s-au facut” la loc, ca si cum atunci s-a nascut.

Versetul 4

Domnul nu iubeste galagia, zarva, vîlva. El lucreaza direct: „nu se va lua la cearta, nici nu va striga, si nimeni nu-I va auzi glasul pe ulite.” (Isaia). N-a venit sa rastoarne rîndu –
ielile lui Moise – mai ales ca, prezentarea unui lepros în fata preotilor, în situatia în care se vindeca, pentru ca ei sa confirme ca e sanatos, si sa-i dea voie în comunitate, era o lege sanita-
ra, spre binele tuturor.
Acest lepros L-a ascultat, caci a vrut sa-L asculte, si a putut sa-L asculte. ( În Luca si Marcu, leprosul, care-Lroaga pe Isus: „Daca vrei, poti sa ma curatesti,” dupa ce a fost curatit, nu asculta porunca lui Isus, de a „nu spune nimanui ce s-a întîmplat,” si vestesc în gura mare cum s-a atins de ei si s-a vindecat.
Dupa legea sanitara, omul care s-a atins de un lepros nu mai avea voie sa intre în ceta-
te: „Si Isus statea în locuri pustii,” si lucra cu greutate, din pricina neascultarii lor.
„Daca vrei, poti sa ma asculti,” cînd îti poruncesc ceva. Dar n-au vrut, si nu L-au ascultat, si, desi curatiti de lepra, în inima purtau lepra neascultarii. Aceasta lepra nimiceste omul „din ascuns,” si-l ucide încet.)

Versetele 5-13

Pe atunci, Israelul era sub ocupatia Imperiului Roman. (De altfel, multi evrei credeau ca Mesia a venit sa-i elibereze de romani, nu de domnia celui rau, „a întunericului si mortii”).
Acest sutas era în slujba împaratului Romei, si avea sub comanda sa o suta de ostasi romani.
Dar Dumnezeu a venit pentru orice om, din orice neam,, si din orice loc de pe pamînt, caci toti sunt din Adam, fiul Sau, si toti au nevoie de Dumnezeu.
Acest sutas, are o limpezime a credintei în Isus, mai mare decît a oricarui evreu din poporul crescut de Dumnezeu. El vine la Isus, plin de mila pentru suferinta robului sau, si-L roaga pe Isus sa-l vindece. În acelas timp, acest sutas stie, inuieste, ca Isus vine de la Dumne-
zeu, ca puterile lui Dumnezeu Îi slujesc ca lui Dumnezeu Însusi, si ca doar un cuvînt, rostit de Isus, le pune în miscare, si robul va fi vindecat. (Întocmai cum ostasi împaratului Romei îl asculta pe el, care a fost desemnat de Împarat sutas peste ei.)
Isus se minuneaza de aceasta certitudine a credintei în Dumnezeu si în Fiul trimis în lume, a unui strain, socotit vrajmas, si urît de moarte de cei din poporul ales al lui Dumnezeu. Si, dupa credinta si vorbele sutasului, Domnul i-a vindecat robul, de la distanta, într-o clipa.
(Pentru Dumnezeu nu exista timp si spatiu. Puterea Sa este aceeasi, în orice clipa si în orice
loc. El este vesnic, omniprezent si atotputernic).
Sutasul, ca si femeia cananeanca, stia, în adîncul inimii, ca Dumnezeu este Dumnezeul întregului pamînt, nu doar al iudeilor.

Versetele 14-15

Dupa capitolele 5, 6, 7, în care Puterea Cuvîntului, a fost simtita de cei ce-L ascultau, Domnul Îsi continua Lucrarea Sa, si ne arata puterea Sa vindecatoare, care renaste, regenerea-
za, recreaza.
Leprosul s-a rugat pentru sine, sutasul pentru robul lui. Pentru soacra lui Petru, nu se roaga nimeni (în aceasta Evanghelie. a lui Matei). Dar Domnul vede suferinta ei muta, incon-
stienta provocata de febra, si n-are nevoie sa-L roage nimeni. Se atinge de mîna ei, si, îndata, trupul îmbatrînit, slabit de febra si neputincios, renaste, este plin de viata, sanatate, putere, si, plin de recunostinta, începe sa-I sluieasca, Lui si celorlalti oaspeti veniti cu Isus în casa lor.

Versetele 16-17

Vestea s-a raspîndit, din casa lui Petru, în împrejurimi, si plini de speranta, oamenii si-au adus pe cei dragi care sufereau de boli, si pe cei chinuiti de tot felul de duhuri rele.
PRIN CUVÎNTUL LUI, i-a vindecat pe toti de boli, chinuri si neputinta.
Prin Isaia, Dumnezeu ne-a aratat, cu sute de ani înainte, ca, ce va face pentru oameni, prin Mesia, Care urma sa vina, are un pret ce nu poate fi cuprins de mintea omeneasca.
Dumnezeu, Care este Duh si este Sfînt, S-a nascut din Sine, într-un trup material, a simtit, a preluat, a luat asupra Lui, si a purtat suferinte, boli, neputinte, chinuri, specifice doar naturii umane îmbolnavita, slabita, degradata, alterata de raul care a proliferat într-o omenire tot mai îndepartata de Dumnezeul Care a creat-o, de gîndurile pe care El le-a avut si le are pentru fiinta omeneasca, de iubirea Lui pentru omul creat.
Acest om, cazut sub amagirile Satanei, prin neascultare, nu mai putea locui în prezenta Luminii lui Dumnezeu; (a ales sa cunoasca „si raul,” si sa traiasca în întuneric, necunoastere si orbire, asteptînd venirea mortii). De atunci, Dumnezeu a lucrat sa- Si recupereze copiii pierduti.
Dintr-un om, (Avraam) Si-a format un popor. Prin Prooroci, S-a facut cunoscut, si a crescut oameni care Îi puteau primi Fiul, nascut din El, în acest popor, pentru întreaga lume.
Si-a DAT Fiul lumii, ca lumea sa poata fi salvata, prin Evanghelie si Duhul sfînt, Mîngîieto –
rul.
Ca sa poata veni Mîngîietorul, Fiul a trebuit sa moara si sa învieze, si sa se înalte la Tatal, Care ne-a trimis Duhul Sfînt, Duhul Adevarului, Mîngîietorul. „Daca nu Ma duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi. Dar daca Ma duc, Îl voi trimite.” „El ma va calauzi în tot Ade-
varul, si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan)
Prin Evanghelie si Duhul Sfînt, Domnul Isus „a ramas cu noi, si va fi în noi.” „Eu sunt cu voi în toate zilele, pîna la sfîrsitul veacului.” („Emanuel – Dumnezeu este cu noi.”).
Dincolo de aceste lucruri, spuse clar de Isus, noi nu suntem facuti sa putem întelege cum lucreaza Dumnezeu, Care este Duh, cum actioneaza aceste fiinte spirituale, care sunt tot Duhuri, si Îi slujesc în Lucrarea Sa pentru fiecare suflet. Este o lume desavîrsita, puternica, prezenta, activa,dar plina de sensibilitate, gingasie.
Cel rau este agresiv, violent, înselator, ucigas, rau, si lipsit de legi si scrupule.
Dumnezeu sopteste blînd, El „sta la usa, si bate” Trebuie sa dorim sa-L auzim, sa-L a-
legem pe El din iubire, ca sa poata lucra pentru noi.
El si-a înzestrat fiinta iubita, pe care a creat-o cu ratiune, cu sensibilitate, cu discerna-
mînt, si cu libertatea de a alege ce vrea sa faca, si cu puterea de a face ce a ales.
Totul ne este dat de la Dumnezeu. De OCHIUL nostru, sanatos sau rau, depinde daca în noi este lumina sau întuneric.

Versetul 18

În aceasta Evanghelie, (la fel si în Marcu si Luca) cînd Isus spune: „sa trecem în partea cealalta,” este seara. Încep cele 10 ceasuri ale noptii.
Domnul Îsi duce ucenicii pe un „tarîm” unde lumina clara a Cuvîntului, vindecarile prin atingere sau cuvînt, nu pot actiona. Este o lume a fortelor oarbe, dezlantuite, neîntelese.
Domnul nu le explicanimic ucenicilor. Doar în Luca în aceasta lume a tenebrelor, ca ei sa stie ca aceasta exista, si sa învete ca Dumnezeu este Cel care stapîneste aceste puteri, violente si oarbe si ucigase, este mai puternic decît ele, si ca, în prezenta Lui, nici un om nu trebuie sa fie cuprins de panica, de spaima, de frica „CREDE NUMAI, NU TE TEME!”

Versetele 19-20

Un carturar adevarat, ar trebui sa cunoasca si sa stie ca, a fi cu Isus, nu presupune sa fii
lînga Persoana Lui fizica. El este Dumnezeu, nu este legat de trup, ca vulpile de vizuina sau pasarile de cuib. El este pretutindeni, si oriunde poti fi în Prezenta Lui. Si oricînd,caci El nu doarme, si în orice ceas din zi sau noapte, este lînga cel care Îl cauta, Îl cheama.

Versetele 21-22

Un ucenic adevarat, de asemeni trebuie sa cunoasca si sa aleaga ce este mai important: sa ramîna si sa îngroape trupul fara viata al unui mort drag sau sa-L urmeze pe Cel vesnic Viu, Cel Care este: „Învierea si Viata.”
Un ucenic trebuie sa stie ce a spus Domnul: „ Cine crede în Mine, chiar daca ar fi mu-
rit, va trai. Iar cine traieste si crede în Mine, nu va muri niciodata.” (Ioan)
(Nu este nici o negare a poruncii date de El: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta,” (EXOD 20), ci o limpezire a valorilor, a prioritatilor, cînd trebuie sa alegi.)

Versetele 23-24

Aceasta furtuna „strasnica” este reala, dar trebuie totdeauna sa fim atenti si la sensul figurat.
Furtuna reala, stîrneste în ucenici, o „furtuna” teribila: frica de moarte. De aceasta spaima a mortii vrea Domnul sa ne învete sa scapam. Este o frica animalica, profunda, legata de trupul nostru de carne, fireasca pentru omul pamîntesc.
Dar Isus ne formeaza ca oameni spirituali, care stiu ca Dumnezeu vede tot, stie tot, si ca nimic nu se poate întîmpla fara ca El sa îngaduie, dupa stiinta si voia Sa.
De aceea Fiul Lui, doarme atît de linistit, în mijlocul furtunii. Omul doarme, (Isus era OM) dar Dumnezeu este la cîrma. (Isus era Dumnezeu, si El STIE ca Dumnezeueste la cîrma vietii oricarui om). De aceea îi întreaba: „De ce va este frica, PUTIN CREDINCIOSILOR?”
Pentru ca suntem putini credinciosi, pentru ca înca nu-L cunoastem destul pe Dumne-
zeu. Dar Domnul a venit va sa ni-L faca cunoscut : „Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Ta-
tal.” (Ioan) Si la un cuvînt al lui Dumnezeu, orice furtuna TACE. Si cea din afara, si cea din-
launtru: „S-a facut o LINISTE mare.” Si în noi, nu doar în jurul nostru. Aceasta liniste trebuie s-o avem în adîncul nostru.
Dumnezeu este, cu noi, mai ales în ceasul cînd parasim materia, si trecem în SOMN, din care ne vom trezi la chemarea Sa, fara sa stim daca am dormit un ceas sau un mileniu. Aclo nu este TIMP.
Frica de moarte este necredinta si necredinta însemneaza ca stam departe de Dumne-
zeu. Iar Dumnezeu este singurul cu care putem trece prin furtunile dezlantuite si ucigase.
Odata cu credinta ucenicilor, creste si credinta noastra, cînd vedem ca pe Cel ce este cu noi aici si acum, „Îl asculta pîna si vînturile si marea.” Lînga El, vom avea în noi „o liniste mare,” pe care valurile uriase si vînturile cele mai puternice, n-o vor putea lua din inima noas-
tra. Iar frica de moarte nu va pune stapînire pe noi, caci vom fi dintre cei înviati prin Cuvîntul
Lui „Tu ai cuvintele vietii vesnice.”
Viata nascuta în noi, prin El, nu poate sa ne-o ia moartea, atunci cînd va veni.

Versetele 28-33

În continuare, Domnul arata ucenicilor, si noua, ce se întîmpla cu un om care este în –
spaimîntat de moarte.
Cei doi îndraciti din Gadara, ajunsesera obsedati, posedati de moarte. Traiau în ea, (desi erau vii, locuiau în morminte). (În Luca si Marcu, se dau si alte amanunte semnificative si îngrozitoare: cel obsedat de frica mortii înebunise: umbla gol pe stînci, tipa si se taia cu pietre, si avea o putere care-l facea sa rupa lanturile si obezile în care-l legau. –> Marcu capitolul 5 Luca capitolul 8).
Ni se sugereaza ca, insistînd cu gîndul si inima,asupra mortii, (inevitabila pentru orice om), intra în noi, atrasi de frica noastra, sau se zamislesc în noi, duhuri asemanatoare mortii.
Moartea ia trupul, cînd „a sosit ceasul.” Fara trup nu se duce în tarîmul ei. (De aceea, în Luca, duhurile care proliferasera, nu-L pot asculta pe Isus, cînd le poruncea sa iasa, si ies doar odata cu viata porcilor, pe care-i duc „în adînc”).
Aici, în Matei, duhurile tipa ca sunt chinuite „înainte de vreme”; adica, nu pot iesi, decît odata cu viata trupului, iar asta nu hotareste nimeni cînd se sfîrseste, numai Dumnezeu.
Dar, tot trupurile porcilor, sunt „vehicolul,” cu care aceste duhuri, ale fricii de moarte, nascute din frica de moarte, din obsesia mortii, pot iesi, si pleca în tarîmul „din adînc.”
Sunt lucruri de nepatruns pentru noi. Un singur lucru trebuie sa stim bine: sa nu ne fie frica, sa nu ne preocupe, sa nu traim, gîndindu-ne la moarte, sa nu „locuim în ea.” Este foarte periculos, chinuitor, ucigator. Doar în „Cuvintele vietii vesnice,” în puterea si dragos-
tea lui Dumnezeu, vom avea pace în inima, vom trai în Lumina vie a vietii vesnice; în viata, nu în moarte. Doar ce este tarîna va merge în tarîna. Iar viata noastra este de la Dumnezeu, si în mîna Lui, suntem copiii Lui.
„Cine traieste, si crede în Mine, nu va muri niciodata.” Aceasta ne-o spune clar. Cele
pe care ni le sugereaza, nu le-am putea întelege. Din ele trebuie doar sa învatam ca frica de moarte este foarte periculoasa, „zamisleste monstri,”si ne rapeste fericirea de a fi cu Dumne –
zeu, care ne-a dat viata si cu Domnul nostru care este: „Calea, Adevarul si Viata.”
Aceasta Viata, care este Vesnica, doar omul o poate dobîndi; cealalta viata, va merge „în Adînc,” acolo unde price vietate merge (si unde s-au dus si cei doua mii de porci sacrifi –
cati pentru a salva pe cel ce „sedea la picioarele lui Isus, sanatos si întreg la minte.”–> Marcu capitolul 5 versetul 15).

Versetul 34

Aceasta frica de moarte, pe care Isus o îndeparteaza de la noi, este atît de periculoasa din cauza puterii pe care o are asupra oricarei vietati. Cel stapînit, abordat de ea, traieste în ea, („în mormînt”) si nimic nu mai poate ajunge la mintea si la inima lui („nimeni nu putea trece pe drumul acela”).
Tot tinutul Gadrenilor era îmbolnavit, izolat, îngrozit „Un tinut al umbrei mortii.” Doar Isus a putut ajunge în acel întuneric. Lumina Lui i-a speriat pe cei ce purtau în ei mias-
mele celor ce îi terorizeaza cu groaza mortii. Nu credeau ca ei ar putea trai altfel decît au fost
obisnuiti. Poate multi nici nu doreau si nici nu ar fi fost în stare. Dar, (În Marcu cu 5), Domnul, îl lasa printre ei pe cel ce fusese vindecat, ca ei sa vada ca „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta,” (Marcu capitolul 5 verset 19), si-i zice: „Du-te acasa, la ai tai, si povesteste-le tot ce ti-a facut Domnul, si cum a avut mila de tine.”
Isus a venit pe pamînt pentru cei bolnavi, „ei au trebuinta de doctor, nu cei sanatosi.” „Mila voiesc, nu „jertfa.” El ne-a lasat SCRIS: „Sa nu vi se tulbure inima si sa nu se înspai-
mînte.” „Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine,” „Daca n-ar fi asa, v-as fi spus.” „V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace în Mine. În lume veti avea necazuri. Dar, îndrazniti! Eu am biruit lumea!”

 

CAPITOLUL 9

Versetul 1

Prin Evanghelii, Dumnezeu, nu doar ca ne descopera adîncimea, subtilitatea si desavîr-
sirea Lucrarii Sale pentru luminarea si învierea sufletului nostru, dar, în timp ce ne calauzeste,
prin Cuvînt si Duhul Sau cel Sfînt, în aceasta descoperire, El chiar lucreaza asupra inimii noa-
stre, îi da viata din Sine, o face vie pentru Sine si pentru fericirea noastra, pentru ca „bucuria noastra sa fie deplina.” El Îsi iubeste copiii, cu iubire de Dumnezeu, si are putere de Dumne-zeu, ca sa-i faca fericiti.

Versetele 1-2

Dupa ce ne-a aratat ce mari pericole pîndesc mintea si sufletul omului, atunci cînd omul nu-L cunoaste pe Dumnezeu, si uita de Puterea si Învatatura Lui, lasîndu-se prada fricii oarbe care pune stapînire pe omul „putin credincios.”
(Matei Capitolul 4 Versetul 13) Domnul se întoarce în cetatea Sa. (Capernaum, caci Se mutase din Nazaret). Si, pas cu pas, cuvînt cu cuvînt, verset cu verset, Isus adînceste, exemplifica, sadesre în noi adînc, tot ce ne-a spus în Cuvîntarea de pe munte (Capitolele 5,6, 7)
Fiecare Cuvînt, fiecare învatatura, are importanta vitala a unei PORUNCI. Orice deta-
liu, descoperit de Isus, prin Evanghelie, face parte din tesatura vie a noii noastre fapturi, nascuta, în mod tainic, din Cuvintele lui Dumnezeu pline de Duhul Sfînt al Adevarului Sau. („Sfinteste-i prin Adevarul Tau. Cuvîntul Tau este Adevarul – Îl ruga Isus pe Tatal pentru noi.) (Ioan)
Orice ramîne neînteles sau neadîncit, ramîne pentru noi, faraviata, mort, nefolositor, si pierderea este mai grava decît orice boala, care ne-ar putea pierde. Iar atentia, rabdarea si concentrarea noastra, sunt ca ploaia si soarele pentru samînta pusa în pamînt. Caci, în Evanghelie Dumnezeu be vorbeste, nu doar prin Cuvîntul care exprima, simplu si clar, învatatura Sa, ci si prin imaginile, pe care ne face sa le vedem, si care sunt pline de semnifica-
tii adînci, uneori greu de exprimat în cuvinte.
De asemeni, prin fiecare detaliu, al unei întîmplari relatate, Dumnezeu ne vorbeste despre ceea ce vrea sa ne învete, caci detaliile sunt alese de El, cu grija, si sunt importante ca si Cuvîntul Sau.
Tot ce a pus Dumnezeu în om, atunci cînd l-a creat: mintea noastra, sensibilitatea noa-
stra, setea noastra, trebuie sa se deschida, si sa primeasca deplin, tot ce ne daruieste prin Evanghelie, caci prin Evanghelie, Fiul Îl face cunoscut pe Tatal Sau. („Caci: viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan), ne învata Domnul în Ioan).
Si, asa cum în Predica de pe Munte, Isus adînceste în noi Legea iubirii, care este esen-
ta, Legea Împaratiei lui Dumnezeu, prin nuantele descoperite începînd cu: „Dar Eu va spun,”si ne vorbeste despre mînie, gînduri rele, suparare, neiertare, pe care le przinta la fel de grave ca si „a ucide,” acum, în acest capitol noua al Evangheliei scrisa prin Matei, Domnul re-
ia tema IERTARII. Si începe cu o imagine „ muta”: niste oameni, aduc la El un om. Un om lipsit de orice putere, un „slabanog.” Ei cara patul în care zacea omul neputincios, îl lasa jos la picioarele lui Isus, si nu spun nimic. Tac, nu spun nici un cuvînt, nici despre actiunea lor, nici
despre cel ce zace, aproape fara viata pe patul de la picioarele Domnului.
Si noi, suntem pusi sa gîndim, sa ne întrebam singuri: de ce a aiuns acest om într-o stare atît de jalnica de neputinta, de slabiciune, de lipsa de viata? Ce a facut, sau ce i-au facut altii, si noi nu stim? Ce i-a determinat pe cei care l-au carat pe pat, sa-l aduca la Isus?
Ce spun ochii lor Domnului, dincolo de orice rugaminte nerostita? Putem sti, doar ca, orice ar sti despre el, ei nu-l judeca, ca orice motiv ar avea ei sa-l osîndeasca, mila pentru starea lui este mai puternica, si ca, oricare ar fi relatia lor cu acel nenorocit, ei dovedesc prietenie, dragoste, mila si dorinta de a-l ajuta. Dovedesc IERTARE si CREDINTA ca ISUS ARE PUTERE SA-L FACA BINE. Si Dumnezeu, care cunoaste tot, si stie inima fiecaruia, mai bine decît însusi omul, le-a vazut credinta, si le împlineste pe loc dorinta adînca a inimii: „Îndrazneste, fiule! Pacatele îti sunt iertate.”
Întelegem ca, neputinta lui, era lipsa de îndrazneala; era împovarat de gîndul pacatelor sale, nu se putea ierta, si nu îndraznea sa creada ca ar putea fi iertat, despovarat, nici de Dumnezeu, nici de oameni. (Stim ca, prin întrupare, moarte si înviere, Domnul „a ridicat pa –
tul lumii,” a curatit de „lepra” întreaga omenire. Omul, cunoscînd acest lucru, este despovarat, încrezator, si calauzit sa se nasca din nou, sa devina copil al lui Dumnezeu.)
Domnul Isus, ne-a învatat ca Dumnezeu iarta pe oricine vine la El, pe oricine doreste sa nu ramîna în întuneric, caci iubeste Lumina si vrea sa fie Fiu al Luminii, nu al celui rau.
Acum a venit timpul ca sa învatam si noi sa IERTAM. Niciodata problema IERTARII nu a fost, pîna la Isus explicata atît de limpede în importanta ei, în gravitatea ei.
Chiar si în Rugaciunea „Tatal nostru,” ne amintim zilnic ca: daca nu iertam celor ce
ne gresesc, nu putem fi iertati de Dumnezeu, caci calcam Legea Împaratiei Sale. Nu doar ca nu-I respectam porunca de a IERTA, dar ne facem judecator al fratelui nostru în locul lui Dumnezeu, îl osîndim si-l legam în temnita ca sa-l pedepsim dupa dreptatea noastra si dupa voia noastra si dupa „mînia” noastra, si daca vrem, îl putem chiar ucide, ne facem stapîni chiar pe viata lui, data de Dumnezeu, ne credem „ca Dumnezeu” (Lucifer-Satana).
Acest om, iertat de Dumnezeu, ar fi putut muri, strivit de povara lui, stiuta doar de su –
fletul lui, daca acelor oameni nu le-ar fi pasat de el, nu le-ar fi fost mila, nu ar fi dorit sa-l aju-
te, si nu l-ar fi adus la Isus.
Credinta lor, l-a salvat. Evanghelia ne face constienti de responsabilitatea noastra fata de ceilalti (si de noi, în aceeasi masura)
„Daca nu iertati, nici Tatal vostru Cel ceresc, nu va va ierta voua greselile voastre.” Nu ca pedeapsa, ci pentru ca, neiertînd, am ales sa fim ai întunericului, ai Satanei, si sa împlinim poftele lui, nu Legile Împaratiei lui Dumnezeu.
„Iertati si va voi ierta!” Salvator si implacabil de desavîrsit. Ca legea gravitatiei: nu tii seama de ea, te arunci în prapastie. Iar daca vei muri sau zdrobi de stînci, nu este o „pe –
deapsa,” ci o urmare a nesocotirii legii gravitatiei, conceputa de Dumnezeu, dupa Logosul Sau.
Dumnezeu stie ca ne-a dat PUTERE sa IERTAM. Daca nu ne-ar fi dat-o, nu ne-ar po-
runci sa IERTAM. Stie, deasemeni ca, aceasta PUTERE, intrata în om printr-un OCHI RAU,
devine PUTERE A ÎNTUNERICULUI (neiertare, osîndire, zdrobire, ucidere.)
Ca si Lumina care se revarsa, si intra în noi: Prin ochiul sanatos este lumina, prin cel rau, este (devine) întuneric.

Versetele 3-4

Satana actioneza puternic, ori de cîte ori Lumina vine sa inunde, cu Adevar, mintea si inima omului, si-i strîmba gîndurile, încearca sa-i faca „Ochiul Rau,”si sa transforme Lumina si puterea Luminii, în întuneric, de care sa se slujeasca el, împotriva lui Dumnezeu si a omului, pe care vrea sa-l nimiceasca.
Acesti carturari, devin unelte ale celui rau. El profita de prea marea lor încredere în ei însisi si în cunostintele lor despre Dumnezeu, si le pune în minte ceea ce doreste, spre a-si atinge scopul si a zadarnici puterea învataturii date de Domnul Isus: „Omul acesta huleste”; (NU-L CREDETI, NU-L ASCULTATI!)
Domnul cunoaste îndata gîndurile lor, pe care, în curînd, le vor rosti în gura mare, în fata multimilor, ca sa le clatine încrederea în Isus, sa ucida speranta din inimile lor: ca El este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel promis si asteptat.

Versetele 5-8

Domnul Isus ne atentioneaza asupra pericolului de a ne lasa influientati de cuvintele altor oameni, oricît de „carturari” ar fi sa ascultam Cuvîntul Evangheliei este singura CALE si
CHEIE.
Prietenii slabanogului au facut ceea ce le-a spus inima lor. Nu l-au osîndit, caci stiau ca doar Dumnezeu îl cunoaste cu adevarat, au vrut sa-l ajute, caci Dumnezeu a spus sa ne iu –
bim aproapele ca pe noi însine, si sa avem mila de el. L-au iertat si l-au adus la Isus. Caci inima lor le spunea, ca Isus are Puterea lui Dumnezeu, prin care îl poate ridica, renaste, însa –
natosi pe cel neputincios, slab, fara viata.
Ei aveau puterea sa ierte, dar n-aveau puterea sa-l renasca, sa-l însanatoseasca. Doar Dumnezeu Izvorul Vietii, poate sa faca minunea aceasta. La Cuvîntul Lui: „Scoala-te, ridica-ti patul, si du-te acasa,” omul acela a prins viata, totul în el s-a facut ca la început, s-a sculat, si a facut ce i-a ZIS DUMNEZEU. („Care zice, si ce zice, i-a fiinta”).
Acum, am învatat ce mare este puterea IERTARII, data de Dumnezeu oamenilor, cu porunca: „IERTATI si vi se va IERTA.”
Cel iertat a fost adus la Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a facut întreg, sanatos, puternic.
Nu exista credinta fara iertare. Si fara credinta suntem pierduti.
Prin venirea Sa în lume, Dumnezeu ne-a vorbit. Daca ascultam, primim, si facem, ce ne-a spus El, vom avea si credinta, si iertare, si puterea de a ierta.

Versetul 9

În Ioan se spune: „Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Sau în lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mîntuita prin El.”
(Dar din pacate, oamenii se grabesc sa judece ei, si uita ca nu sunt dumnezei.)
Matei era un vames, pe care, cei din poporul lui îl dispretuiau si-l urau. Facea parte dintre cei ce slujeau ocupantilor romani, pentru avantajele materiale ale serviciului de vames. Dar Dumnezeu vede în om mai adînc decît omul însusi, si Isus stie ca acest Matei, va scrie Evanghelia Sa, nu peste multa vreme. Si stie cît de mult ne bucuram noi, în aceasta zi (16 SEPTEMBRIE), citind-o si luminîndu-ne prin ea.
Iertarea Domnului, se simte în chemarea Sa. Si Matei, fericit, lasa povara, si-L urmea-
za.

Versetul 10

Vamesul Matei era bogat, si la masa, pregatita pentru Isus si ucenicii Sai, putea sa intre oricine dorea. Si multi vamesi si pacatosi doreau sa fie în prezenta lui Isus.
Iertarea se revarsa din El, iar Adevarul Cuvintelor Sale dadea speranta celor ce nu erau primiti nicaieri, nimeni nu dorea sa-i aiba în preajma, nu mai aveau locul lor în lume, erau res-
pinsi si dispretuiti de oameni.

Versetul 11

Carturarii si Fariseii, (carora li se vor adauga si mai marii preotilor), sunt mereu în preajma lui Isus. Dar nu cautînd salvare, ca vamesii si pacatosii, ci pentru ca pozitia lor cea amenintata de adevarurile si lucrarile minunate si pline de putere, pe care, multimile („neca –
te si risipite, ca niste oi care n-au pastor”), începeau sa creada ca vin de la Dumnezeu.
Vedeau, în Puterea lui Isus, o amenintare pentru puterea lor asupra oamenilor, si cauta sa-L surprinda gresind. Pentru ei era de neiertat ca cineva sa „se spurce” mîncînd cu vamesii si pacatosii.

Versetele 12-13

Dar Domnul le raspunde prin Cuvinte pe care doar Dumnezeu le-ar fi putut rosti. Iar carturarii si Fariseii nu cunosteau pe Dumnezeul Care vine sa-i vindece pe bolnavii lumii acesteia, sa-i salveze din cadere pe cei pacatosi.
Si totusi Dumnezeu le lasase SCRIS: „Mila voiesc, iar nu jertfa.” Isus îi trimite sa în-
vete ce spune Dumnezeu. („Voi spuneti despre El ca este Dumnezeul vostru. Si totusi nu-L cunoasteti. ”) (Ioan)

Versetul 14

Ucenicii lui Ioan Botezatorul erau derutati si tulburati.
Învatatorul lor era în temnita, si ei îl iubeau si-i urmau învatatura. Ce puteau sa creada ei despre Isus, pe care Ioan Îl recunoscuse ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, si care mînca cu va-
mesii si pacatosii, vorbea cu femeile pierdute si nu-Si supunea ucenicii la post si ritualuri.
Ioan, care venise sa pregateasca calea Domnului, nu ierta nici o gresala, , nici un pacat,
era curat la trup si suflet, intransigent, auster, necrutator si inflexibil, ca otelul.
Asa a fost sa fie, si asa a trebuit sa fie. El stia ca are misiunea sa „netezeasca cararile” Celui ce va veni si va boteza cu Duhul Sfînt si cu foc, si Care este mai mare decît toti, caci vine din Cer. Si Ioan a fost clatinat, cînd ucenicii au venit si i-au povestit ca Isus vorbeste si sta la masa cu cei „înfierati”de el. Ca nu-Si arata puterea, pe care Ioan o vestise ca fiind mai mare decît puterea lui, si ca este plin de mila, blîndete, întelegere si mîngîiere, si ca îi iarta si sta de vorba cu cei la care Ioan strigase, certîndu-i.
Domnul îi întelege, si le explica blînd si linistit ca El nu desfiinteaza postul, dar nu ce-
re sa fie tinut formal si obligatoriu, ci din nevoia inimii de a fi doar cu Dumnezeu. Ca formele vechi de manifestare a credintei, nu se mai potrivesc cu adevarul deplin cunoscut prin Evanghelie. Ca, între Lucrarea lui Dumnezeu dinainte de venirea lui Mesia, si cea de dupa întrupare, este continuitate, nu contradictie.
Dar, ar fi o greseala sa fie amestecate formele de manifestare. Fiecare a fost ce a trebuit sa fie, pentru etapa repectiva a Lucrarii lui Dumnezeu.
Vinul vechi si cel nou, provine din aceeasi vita, dar nu trebuie amestecate. Nici burdu-
furile, nici hainele folosite la vremea lor.
„Legea si proorocii au tinut pîna la Ioan. De atunci încoace, Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu se propovaduieste.” (Luca) Dar: „Daca v-am vorbit despre lucruri pamîntesti si nu credeti, cum veti crede cînd va voi vorbi despre lucrurile ceresti?” (Lucrurile nu pot fi amestecate, desi Dumnezeu a vorbit, si atunci, prin Moise si Prooroci, si acum, prin El Însusi. Acelasi Dumnezeu, în etape diferite ale Lucrarii Sale cu omul.)

Versetele 18-26

Fruntasul sinagogii este un exemplu al venirii celor crescuti în Legea data poporului Israel, la Legea „pusa în inima omului” de Isus Hristos, Dumnezeul facut trup.
Dar putini oameni din poporul ales au mers pe acest drum drept, si firesc, spre Mesia.
Fruntasul a fost împins de durere. Pierderea fiicei sale de 10 ani, l-a facut sa simta ca, doar Isus, are puterea lui Dumnezeu, si-i poate reda copilul mort.
Pe drumul spre casa fruntasului sinagogii, o femeie, din care, de 12 ani, se scurgea viata, prin sîngele pe care nimeni nu-l putea opri, vine pe ascuns, si se atinge de haina lui Isus.
Credinta ei era atît de puternica, încît, instantaneu, s-a oprit scurgerea de sînge, si tot trupul ei, anemiat, slabit, stors de viata, s-a refacut pe deplin sanatos, ca nou, viu.
Domnul a simtit cu bucurie ca „o putere a iesit din El,” prin puterea credintei celei care
s-a atins de El, luînd din El viata si sanatate. Pentru fiecare dintre noi au fost scrise aceste lu-
cruri. Oricine îsi poate întinde mîna spre Izvorul Vietii.
La casa fruntasului sinagogii, învatam alte lucruri, despre cele ce ne framînta, si gasim
raspunsuri atît cît ne este cu putinta si cu folos sa întelegem, la întrebarile noastre.
Aflam ca un om care a murit, „n-a murit, ci DOARME.” Si mai aflam ca, si în SOMN, tot în Mîna Domnului suntem: „Isus a luat pe fetita de mîna, a strigat: „Fetito, scoala-te,”si DUHUL EI S-A ÎNTORS ÎN EA.” (Luca CAPITOLUL 8 Versetul 55). (Tot în Luca, si în Marcu la fel, între femeia care, de 12 ani, pierdea sînge, si fetita, care, de 12 ani, venise în lu-
me, exista o legatura ciudata si nelinistitoare.
Cînd s-a nascut fetita, femeia s-a îmbolnavit. Cînd s-a oprit scurgerea de sînge, a mu –
rit. Dar Domnul a linistit si aceste ape tulburi, caci doar El a înteles „LEGATURA” dintre vietile celor doua, care nu se cunosteau între ele. Iar noi învatam ca exista lucruri tainice, du -
huri bolnave, tot felul de primejdii neîntelese, de situatii în care, fara stirea noastra facem rau, sau suntem storsi de viata, ne ucidem încet, fara voie, unii pe altii.
Noi nu putem face nimic. Dar nu trebuie sa uitam singura solutie: SA VENIM APROAPE DE ISUS, CU MARE ÎNCREDERE. El este STAPÎN peste TOT ce exista în cer si pe pamînt.
În Luca si Marcu, videcarea femeii si învierea fetitei sunt în continuarea calatoriei „de cealalta parte,” partea noptii, a cosmarurilor, a puterilor oarbe si dezlantuite, a fricii de moarte
si a duhurilor ucigase. Despre acestea, Domnul nu ne poate ÎNVATA nimic, caci nu este nimic de înteles.
Un singur lucru reiese din aceste întîmplari din „cealalta” lume: ca NIMIC nu este mai puternic decît Dumnezeu. Ca NIMIC nu ne poate smulge din Mîna Lui. Ca lînga El nimic nu ne poate face RAU: „NU TE TEME! CREDE NUMAI! (Luca 8 versetul 50)

Versetele 27-31

Cît de subtil, de discret, cu cîta delicatete si sensibilitate, ne învata Isus lucruri adînci,
importante, vitale pentru inima noastra, pentru trecerea noastra prin aceasta viata de pe pamînt. Acesti doi orbi striga dupa El, cerînd mila.
(În CAPITOLUL 20 versetele 29-34 vom îtîlni alti doi orbi, care striga dupa El, cerînd
mila.) Si totusi, Domnul care stie ce este în inima fiecarui om, nu le raspunde (AICI ÎN CAPITOLUL 9). Dar orbii nu se lasa, intra dupa El în casa, dorind sa fie vindecati de orbire.
Domnul STIA ca, acesti doi orbi, vedeau în El un simplu „vindecator,” un simplu om
cu puteri „paranormale.” Si cît au crezut, atîta au putut primi, „dupa credinta lor.” Li s-au deschis ochii fizici, (si nu era putin lucru) dar au ramas „ORBI” în inima lor – orbi spiritual. N-au putut sa vada în Isus decît un vindecator, nu pe Dumnezeu.
De aceea nici nun L-au ASCULTAT. El le ceruse sa nu spuna nimanui, ( si ceea ce cere Dumnezeu, este PORUNCA), iar ei, cum au iesit afara, au început, sa xesteasca în gura mare, nesocotindu-L.
Au ramas ORBI (spre deosebire de ceilalti doi orbi, vindecati, si fizic si spiritual din CAPITOLUL 20.) De aceea Domnul a ezitat sa-i vindece; El n-a venit ca vindecator, (exista doctori) ci ca salvator al sufletelor noastre, ca sa ne învie spiritual, sa ne smulga din întuneric, ca sa-I vedem Lumina. Altfel, chiar vindecati de felurite boli, tot nefericiti, pierduti si orbi ramînem.

Versetele 32-34

Acest soi de draci, care îi „amortesc” pe oameni, îi împiedica sa strige catre Dumne –
zeu, îi tin izolati în neputinta lor de a se exprima, îi fac sa fie „ca si cum n-ar fi,”n-ar exista.
Cînd e însotit si de surzenie, acest soi de draci iau celui stapînit de ei, orice sansa a omului de a comunica, de a-i auzi pe oameni, si pe Dumnezeu.
Acesti demoni sunt de mare folos stapînului lor. De aceea în fata unor astfel de însa –
natosiri, cînd omul poate auzi, si poate vorbi, poate fi în LEGATURA cu Dumnezeu si cu semenii, si poate fi smuls de sub stapînirea Satanei, Satana reactioneaza cu putere. Si gaseste totdeauna oameni care sa-i faca jocul si lucrarea.
Cînd multimile, mirate de Lucrarile lui Isus, sunt tot mai încrezatoare în El, vin la El, cu speranta, si bucurie, caci: „Niciodata nu s-a vazut asa ceva în Israel,” Satana strecoara, prin Farisei, otrava îndoielii si a suspiciunii îngrozitoare si paralizanta: „Cu ajutorul domnu-
lui dracilor scoate El dracii.”
Dorinta de a-si mentine dominatia asupra oamenilor, care „plecau de la ei, si-L urmau
pe Isus,” face din Farisei, Carturari, si mai marii preotilor, uneltele Satanei.
Satana se foloseste de cunoasterea superficiala a lui Dumnezeu de catre oameni, de pornirile lor rele, egoiste si trufase, de slabiciunile oamenilor, ca sa-i foloseasca împotriva altor oameni, , ca sa nasca în ei neîncredere, descurajare, îndoiala, sa-i îndeparteze de credinta în Dumnezeu si în Isus Hristos: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii.”

Versetele 35-38

(În CAPITOLUL 4 verset 2) exista scris exact acealasi verset. În felul acesta Dumne-
zeu ne arata, ca, Lucrarea Sa continua pe pamînt, împotriva acestor cuvinte grele, pentru ini-
ma Domnului Isus, împotriva urii, opozitiei si rautatii.
Mila, pentru omul dezorientat, ratacit si pierdut, tinut deoparte de cunoasterea dragos –tei si puterii lui Dumnezeu este fara margini. Dumnezeu, care cunoaste inima fiecarui om, sti-
e ca, „secerisul este mare,” ca o multime dintre aceste „oi fara pastor,” tînjesc dupa Lumina, calauzire, adevar, „neprihanire,” dupa Dumnezeu.

 

CAPITOLUL 10

Versetele 1-4

Pentru acest „seceris,” pentru „a-Si strînge grîul în grînar,” Isus le da puteri sporite celor 12 ucenici ai Sai. Prin ei, Lucrarea Sa se amplifica si se extinde. El lucreaza PRIN EI.
Ei fac si spun ce ar face si ar spune Domnul lor, în Numele Lui lucreaza, asa cum Isus lucreazaîn Numele Tatalui care L-a trimis în lume.
(Chiar daca Iuda primeste si el aceasta putere, om va face sa fie întuneric si putere a raului,din pricina „OCHJULUI RAU” pe care îl are, din invidie, lacomie, si rautate.)

Versetele 5-6

Domnul Îsi trimite ucenicii în cea mai minunata misiune: aceea de a strînge suflete pentru Împaratia Cerurilor. Iar sfaturile pe care li le da, sunt ale celui mai iubitor Tata pentru copiii Sai, trimisi „în mijlocul lupilor.”
Sunt sfaturi în care nu le ascunde nici pericolele din afara, care-i vor ataca, nici perico-
lele ce pot sa se iveasca în ei însisi, prin gînduri sau purtari gresite.
Ei trebuie sa ramîna în Lumina, ca sa raspîndeasca Lumina, sa ramîna mesageri ai Lui Dumnezeu, în Numele Lui sa ramîna, cu orice vorba si fapta a lor între oameni.
Nu poti propavadui, Adevarul, mintind, nici Lumina fiind cu întunericul în minte si inima, si nici Împaratia Cerurilor cu armele împaratiilor pamîntului, ale lumii acesteia. „Sa nu urmati caile pagînilor.”
Desigur, dorinta lui Dumnezeu este sa-Si mîntuiasca mai întîi poporul Sau, prin care a lucrat pîna cînd a venit pe pamînt, prin Isus Hristos. Desi, cei cu care a lucrat, au fost cei care L-au rastignit, totusi, prin ucenicii Sai, care erau evrei, S-a facut cunoscut lumii, prin ei a scris Evanghelia, ramasa pentru toate generatiile pamîntului. Si Dumnezeu rasplateste pe cei care i-au fost folositori.
În privinta Samaritenilor care, aveau o religie amestecata, Isus Însusi va lucra cu ei, a-
tragîndu-i la Sine prin aceea femeie samariteanca din Ioan CAPITOLUL 4. Deja au vazut de multe ori, ca Dumnezeu STIE de ce face un anumit lucru, într-un timp anumit, si am vazut ca
tot ce spune si face El este BINE.

Versetul 7

Aceasta veste trebuie spusa oricarui om: „Împaratia cerurilor este aproape.” Dumne-
zeu este cu noi. Avenit asa cum a promis. Ne vorbeste, ne învata, ne salveaza.
Nici un rau nu-l biruieste pe omul care sta lînga Dumnezeu, lînga Dragostea si Puterea Sa.

Versetul 8

Toata puterea de a scoate raul, boala, moartea din oameni, o au de la Dumnezeu. Nu este drept sa scoata bani, folosindu-se de ea, sa fie platiti pentru ce au primit în dar.

Versetele 9-10

În aceasta misiune, Dumnezeu este cu ei. Grija existentei lor materiale o poarta El. Ei vor avea haine, hrana, adapost, prin puterile lui Dumnezeu.
Prin aceasta încredere, ei îsi manifesta Credinta deplina în El.

Versetele 11-13

Ca sa poata lucra prin ei si pentru ei, ucenicii – apostoli, trebuie atenti la fiecare Cu –
vînt al lui Isus, si sa faca întocmai cum le spune El. Astfel vor ajunge în casa unde vor fi primiti si asteptati, prin lucrarile tainice ale lui Dumnezeu.
(Asa cum „odaia de sus era asternuta gata,” în casa în care a intrat „Omul care ducea
un ulcior cu apa,” dupa cum le spusese Isus).
Daca ceva îi va nemultumi, pacea sa se întoarca la ei, sa aiba în inima pace, nu împo-
trivire si cîrtire. Caci acolo, în casa aceea, TREBUIE sa ramîna.

Versetele 14-15

Ucenicii trebuie sa stie bine ca Dumnezeu nu intra cu forta în inima nimanui. Cu atît
mai putin într-o casa sau într-o comunitate.
Prin respingerea Cuvintelor lui Isus, ei însusi respingîndu-L, ramîn departe de El, de toate binecuvîtarile Lui, si vor fi prada celui ce este „ucigas si tatal minciunii.” Nu vor cunoa-
ste niciodata PACEA inimii.

Versetul 16

Ucenicii, (si de fapt, fiecare copil al lui Dumnezeu, este un ucenic al Domnului Isus) trebuie sa fie întelepti. Iar întelepti nu pot sa fie decît urmîndu-I învatatura din Predica de pe Muntele Fericirilor.
Doar ramînînd „curati ca porumbeii,” vom fi feriti de pericolul de a folosi viclenia sau fatarnicia, în situatii dificile, din care trebuie sa iesim doar cu întelepciunea data de Dumne –
zeu.

Versetul 17

Întelepciunea si lipsa rautatii ne vor pazi de oamenii rai cu adevarat. „De ce nu judecati si voi singuri ce este drept?” spune Domnul în Luca.
El ne-a învatat tot ce trebuie sa stim. Dar în infinita varietate a situatiilor, în care suntem pusi în aceasta viata, trebuie sa avem discernamînt si sa judecam noi însine ce este drept sa facem, si de cine sa ne pazim, si cum sa ne pazim. Vom sti cui „sa nu dam lucrurile sfinte” si cui „sa nu aruncam margaritare,” ca sa nu fim „rupti,” sfîsiati.
El este cu noi si ne va calauzi ca sa judecam drept, sa nu gresim.

Versetele 18-20

Isus îi învata pe ucenicii Sai, ca cei ce sunt cu El, sunt de partea Binelui, caci Îl cunosc
si Îl iubesc pe Dumnezeu, si au ales din inima sa faca Voia Lui. Si îi învata ca cel rau îi va urî si va lupta împotriva lor cu toate puterile întunericului.
Una dintre armele Satanei este neîncrederea, îngrijorarea. Dar Domnul le spune sa nu se teama de cei ce-i vor învinui si judeca. Prin ei, oamenii Îl vor învinui si judeca pe El. Iar în apararea Lui, va vorbi Însusi Dumnezeu, prin Duhul Sau care va vorbi, (prin raspunsurile lor) înaintea stapînitorilor acestei lumi.
Ei depun marturie în lumea aceasta, pentru Dumnezeu. Sunt de partea Lui, si-L iu –
besc. El vorbeste prin ei, împotriva strîmbatatii lumii si a stapînitorului ei.

Versetele 21-22

În situatiile dureroase, prin care va trece inima celui ce-I slujeste ca martor lui Dumne-
zeu, Domnul ne aduce aminte ca, prin cei ce-i prigonesc pe ai Sai, lucreaza de fapt puterile în-
tunericului, slujitorii celui rau.
Dar Dumnezeu este cu cei „prigoniti din pricina neprihanirii,” nu-i paraseste în încer-
cari, le sterge lacrimile, îi numeste fericiti si sa aiba pace si tarie în toata fiinta lor, în vreme ce prigonitorii vor simti doar furie, ura si rautate. Iar, „cei rai n-au pace,” zice Domnul.

Versetul 23

Dumnezeu nu doreste ca ucenicii Lui sa-si dea viata. De aceea îi îndeamna sa se pazeasca cu întelepciune, sa fuga, sa nu riste, ca sa-I poata sluji, traind. În ei se va baste un om nou, un Fiu al omului, asemenea Fiului lui Dumnezeu, tocmai în timpul acestei prigoane, cînd vor vedea semnele lui Dumnezeu, puterea si ocrotirea Lui, Prezenta Lui, clipa de clipa.
De aceea îi învata sa se pazeasca, sa se apere si sa nu le fie FRICA.

Versetele 24-25

Omul care traieste în prezenta lui Isus, seamana tot mai mult cu Domnul lui, pe care Îl
poarta în inima.
Isus ne avertizeaza asupra unui defect omenesc ca nu cumva sa-i cadem prada; si a –
nume: mîndria, sentimentul de superioritate, atît de urît înaintea lui Dumnezeu, care spune: „fericiti cei saraci în duh.”
Cînd duhul propriu ne umfla de mîndrie, încîntat de sine însusi, Domnul Isus nu mai a-
re loc în inima noastra. Doar o inima smerita Îl poate primi.
Cine Îl cunoaste cu adevarat, în frumusetea si desavîrsirea Lui, nu mai poate fi îngîm-
fat sau trufas, ci se minuneaza si se umple de recunostinta, fericit sa poata sta la picioarele Lui. El va fi Domn si Stapîn în casa inimii care Îl iubeste.
De aceea ne avertizeaza ca, daca pe El, Domnul si Stapînul, L-au numit Betzebul (Dumnul dracilor), sa nu cadem, sa nu ne clatinam, cînd vor arunca asupra noastra acuzatii a-
semanatoare. Sa nu ne descurajam, sanu renuntam. „Cînd se vor întîmpla, aceste lucruri, sa va aduceti aminte ca vi le-am spus.” (Ioan16 verset 4)
Cu cîta grija, ne arata cuvintele de care sa ne prindem în clipele grele: „sa va aduceti aminte.”

Versetele 26-27

Toate aceste cuvinte sunt lasate SCRISE, pentru ca nici un copil al Dumnezeu sa nu cunoasca TEAMA. Cine poate fi împotriva lui, cînd Tatal este cu el? Cînd, prin gura lui vor-
beste Duhul Tatalui? Cînd Tatal este Creatorul Universului, este Adevarul, Binele, si nimeni nu ne poate smulge din mîna Lui, caci El este mai mare decît toti.
Sa ne aducem aminte ca El este cu noi, în orice primejdie, („furtuna”) în orice încerca-
re, în orice cadere sau impas. (Chiar si în clipa plecarii de aici.)

Versetul 28

Cei care strîmba, printr-un ochi rau, puterea si libertatea, daruite de Dumnezeu omului, pot sa si ucida, daca vor. Ei uita ca, luînd viata data de Dumnezeu unui om nu cîstiga nimic pentru viata lor, iar moartea va fi partea lor, pîna la urma. Vor trai ca niste „morti vii” si-si vor pierde si sufletul si trupul în gheena.
Un copil al lui Dumnezeu, chiar daca un vrajmas al Tatalui, i-ar ucide trupul, stie, ca în acea clipa, Tatal îl va tine strîns lînga El, iar apoi: „va straluci, (viu) ca soarele, în Împara –
tia Tatalui sau.” Ca va fi „un fiu al lui Dumnezeu, fiind fiu al învierii.” (Luca CAP.20 versete-
le 35-36)

Versetele 29-31

Domnul repeta în toate Evangheliile, aceste cuvinte despre dragostea, pretuirea, impor-
tanta, cunoasterea, fiintei, de catre Dumnezeul care l-a creat din dragoste, pentru dragoste, bu-
curie, fericire împreuna cu El si cu oamenii.
Cînd suntem în acest trup material, noi nu vom putea întelege deplin aceasta imensa dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, nu putem sti ce pret avem în ochii Lui, daca „si perii din cap ne sunt numarati.”
Nu vom putea ajunge la acea credinta absoluta, desavîrsita, care ne-ar face sa nu ne mai putem teme de nimic.
De aceea repeta Isus, mereu aceste cuvinte, ca sa simtim, macar o farîma, din Iubirea în care ne cuprinde Inima, Sufletul Celui Care ne-a creat din IUBIRE, care este IZVORUL VIETII SI DRAGOSTEI, pe care o revarsa zilnic peste creaturile Sale, atît de preocupate, în-
cît „n-au timp” sa-L asculte, sa-L primeasca, sa-L cunoasca, sa înteleaga, în goana lor, ca „despartiti de El nu pot face nimic,” (Ioan) ca fara El, toata agitatia lor e „goana dupa vînt,” e nimic.

Versetele 32-34

„Eu sunt în Tatal si Tatal este în Mine,”spunea Domnul cînd traia în trup, pe pamînt.
„Ramîneti în Mine, si Eu voi ramîne în voi,”ne spunea, înainte de a Se întoarce la Tatal.
Printr-o putere uzurpata, deturnata, oamenii L-au ucis pe Cel venit sa-i salveze. Dar, n-au putut smulge din El decît mila, iertare si revarsare de iubire.
Nu I-au putut lua nici puterea de a muri, nici puterea de a învia. L-au vazut, VIU.
Pentru mintea omeneasca, este greu de priceput, ca Cel care a creat si tine, dupa Legile puse în ele, stelele în infinitatea Universului, are Putere infinita si sa cunoasca fiecare tresarire a inimii fiecarui om de pe pamînt, precum si starea fiecarui fir de par de pe capul lui, a fieca –
rei celule, din fiinta atît de draga Lui, si pentru care a venit, S-a facut om si a murit ca s-o readuca la Sine.
Dar, oamenii creati LIBERI, Îl primesc, sau se leapada de El, dupa cum ALEG. Iar a-
legerea o fac pentru ei însisi. Vor fi si ei lepadati, daca aleg sa se lepede de El.
Dumnezeu respecta libertatea daruita omului. Si nimeni nu va putea spune: „N-am stiut.” (Doar: „N-am vrut sa stiu”; si asta, este o ALEGERE).

Versetul 34-39

Prin Evanghelie, omul primeste, în inima lui, odata cu cunoasterea adînca a lui Dum –
nezeu, bucuria si pacea Împaratiei Sale. O Împaratie care nu se vede, dar inima striga ca: „ESTE!”, caci îi simte Lumina, si Viata plina de Lumina care o inunda.
Legile acestei Împaratii, cunoscute în detaliile cele mai insesizabile, prin Evanghelie, aduc PACE si ADEVAR, nu doar în relatiile omului cu Dumnezeu, ci si în relatiile dintre oa-
meni, în familie si în lume.
O viata în legatura corecta cu Dumnezeu, face ca toate celelalte legaturi sa fie bune si temeinice. Omul este încrezator si puternic. Va recunoaste raul, va întelege împotrivirea vrajmasului, si lucrarile celui rau, facute cu scopul de a-l desparti pe om de Dumnezeu.
Isus lucreaza cu discretie, sensibilitate, gingasie, mila, dragoste si adevar.
Cel rau este crud, violent si mincinos.
Prin cunoasterea acestei lupte, ce se da pentru INIMA omului, Domnul face posibila deosebirea dintre cele doua tabere, si, desi întunericul raneste, provoaca durere, lacrimi, sufe –
rinta si dezbinare, acum STIM ca Lumina este mai puternica. Ea vine de la Dumnezeu, si „întunericul n-a biruit-o.”
Duhul Sfînt, Duhul Adevarului, prin care Isus este cu noi, ne va face sa simtim ca Dumnezeu nu poate fi nici biruit, nici înselat, ca este mai puternic decît toti. Ca El este ADEVAR, este IUBIRE, este BUCURIE, mai presus de orice este trecator, pamîntesc, „ros de molii si rugina.” Ca fara, „toate împaratiile pamîntului si stralucirea lor,” nu pot umple golul din inima omului, creata sa-L primeasca pe El.
„Cautati mai întîi Împaratia lui Dumnezeu, si neprihanirea Lui, si toate celelalte lucruri VI SE VOR DA pe deasupra.” Aceasta este singura pozitionare, dreapta si salvatoare a fieca –
rui om, în trecerea prin aceasta lume.
(Ce minunat adînceste Dumnezeu, în aceasta Evanghelie, fiecare învatatura data în Predica, (Cuvîntarea) de pe Munte!)

Versetele 40-42

În aceste versete, Domnul Isus, dupa ce le-a explicat ucenicilor, (si noua), ce va însem-
na viata lor „în mijlocul lupilor,” înconjurati de „fiarele salbatice,” care L-au ispitit mai întîi pe El, 40 de zile si nopti, în pustie, le da si CHEIA solutiei pe care Dumnezeu a gasit-o pentru copiii Sai, ca sa fie nu doar puternici, (sa reziste încercarilor), ci biruitori si fericiti.
Este o lucrare tainica, de transfer si de zamislire, facuta de Puterea lui Dumnezeu, Cuvîntul Sau si Duhul cel Sfînt al Adevarului Sau.
Puterea celor ce-I slujesc este infinita, caci este Puterea Lui Isus în ei. Iar puterea lui Isus este puterea lui Dumnezeu, în El.
„A primi” pe cineva în casa inimii tale, daca este cu adevarat „primit,” însemneaza a te umple cu acel „cineva”; si, nu te poti „umple” de acel „cineva,” cu ADEVARAT, decît daca-l CUNOSTI.
Ucenicii Îl duc pe Domnul Isus în lume, pentru ca Îl poarta în ei. Si Îl poarta în ei pentru ca Îl CUNOSC. Prin El, ei Îl duc lumii, si-L fac cunoscut pe Dumnezeu, Care este în Isus.
De aceea Domnul îi umple de încredere si liniste si curaj, cînd le spune: „Cine va primeste pe voi, Ma primeste pe Mine.” (Eu sunt în voi, Eu lucrez). „Si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Prin voi va lucra Puterea lui Dumnezeu. Nu va temeti.)
Dumnezeu stie ca nu toti oamenii sunt la fel de capabili, de puternici, de luptatori. Dar un bine cît de mic, se adauga BINELUI, si-l sporeste, si prin aceasta înlatura întunericul, (si nu sporeste RAUL).
Cine primeste un prooroc, îl primeste în inima, pentru ca întelege si iubeste menirea lui de prooroc, si inima lui va fi rasplatita la fel cu inima proorocului pe care l-a primit.
Si un singur pahar cu apa, dat, din iubire pentru un ucenic, pentru ca cel ce da paharul stie ca ucenicul acela lucreaza pentru Dumnezeu, este pretios în ochii lui Dumnezeu, si sporeste, prin acel pahar de apa, lucrarea BINELUI, nu a raului în lume.
Tot asfel, în aceasta Împaratie Sfînta si desavîrsita, un gînd, sau o vorba, are puterea unei fapte savîrsite din „visteria buna sau rea, a inimii.”

 

CAPITOLUL 11

Versetul 1

Felul în care este formulat acest verset, sugereaza împlinirea spuselor Domnului, de pîna acum.
Odata cu ucenicii, cu fiecare dintre ei, porneste Domnul. El merge cu fiecare, în cetati si sate, El propavaduieste, vindeca si aduce Împaratia Cerurilor aproape de oameni, în inima
lor.

Versetele 2-3

Dar din pacate, în strîmbatatea lumii, nu vestea despre aceste lucrari minunate, rostite prin Vechiul Testament, ajungea la urechile Proocului Sau iubit, care fusese aruncat, tot de strîmbatatea lumii, în temnita. Ci vestile despre faptul ca, Cel despre Care Ioan marturisise ca este Fiul lui Dumnezeu, manînca si bea cu vamesii si pacatosii si cu femeile desfrînate, ca ucenicii Sai nu postesc, ca lucreaza vindecari în ziua Sabatului, si multe alte lucruri, care îl întristeaza, îl tulbura pe Ioan Botezatorul, si îl fac sa se îndoiasca de faptul ca Isus este Mesia, despre care marturisise el.
Dezamagit si descurajat, trimite pe ucenicii lui, sa-L întrebe direct pe Isus, daca s-a înselat sau nu în misiunea pe care el, Ioan, a avut-o.

Versetul 4-6

Domnul Isus le corecteaza „vederea,” le curata OCHII, ca sa vada si sa-i spuna lui Ioan, ca sa-l încredinteze, ca lucrarile Sale, sunt exact cele vestite prin Isaia CAPITOLUL 29, Versetele 10-21, (Ioan crescuse în pustie cu învatatura lui Dumnezeu din Vechiul Testament; Zaharia, tatal lui, era preot, si în Luca, este minunat descrisa venirea lui Ioan în lume, si misi-
unea data lui de catre Dumnezeu).
În Bunatatea Sa, Domnul doreste sa aduca pace în inima lui Ioan va fi ucis, si trebuia sa plece din acesta lume, încredintat ca a facut întocmai Voia lui Dumnezeu.

Versetele 7-15

Dupa ce au plecat ucenicii lui Ioan, Domnul Isus vorbeste multimilor, (care, bineînte-
les, nu vazusera, în întrebarile lui Ioan, decît obraznicie si necredinta).
El face o adevarata declaratie de dragoste, o apologie, a „celui mai mare om nascut din femeie.”
Ioan atinsese desavîrsirea la care poate ajunge un om pamîntesc. În el nu era nimic as-
cuns, rau, nedrept, strîmb, murdar. Era culmea NEPRIHANIRII la care se putea ajunge prin Vechiul Testament. El era Solul lui Dumnezeu, care vestea si pregatea Calea Celui ce venea sa aduca pe pamînt, în inima omului, Împaratia lui Dumnezeu. El stia ca, Cel ce vine dupa el,
este mai mare decît el, caci vine din cer, si vorbeste Cuvintele lui Dumnezeu, Evanghelia Sa.
Si stia ca, cel mai mic în Împaratia Cerurilor, nascut din Cuvîntul Evangheliei si din Duhul Sfînt, este mai mare decît el. Acesta a fost sensul Lucrarii lui Dumnezeu, si, sigur, nu se putea lucra altfel.
Ioan este încununarea tuturor Proorocilor prin care a lucrat Dumnezeu. Duhul puternic al acestor oameni ai lui Dumnezeu, ai acestor „Ilie,” vorbeste prin ultimul Prooroc al lui Dumnezeu Ioan.
Dupa Ioan, se va auzi doar soapta Mîngîietorului, doar vorba blînda si plina de mila a Celui ce a venit pentru cei bolnavi, pacatosi, rataciti si orbi, ca sa-i însanatoseze, sa-i lumine –
ze, si sa-i redea Tatalui, glasul Pastorului bun, care-Si iubeste oile, si-Si da viata pentru ele.

Versetele 16-19

Cei care nu vor sa auda GLASUL, nu-l vor auzi, dar vor fi si oameni, care vor tresari de bucurie, recunoscîndu-L în adîncul inimii, care înseta de multa vreme dupa Cuvintele Lui.
Cei care nu L-au ascultat pe Ioan, nu-L vor asculta nici pe Isus. Cine nu-l iubeste pe Moise, nu-L va iubi nici pe Isus. Dar întelepciunea lucreaza, si în ceruri, si în inima omului, iar cînd va veni Fiul omilui, la Sfîrsitul timpului, nu va gasi lumina stinsa pe pamînt.
Vor fi inimi care vor licari, transmitînd spre El iubirea, bucuria si recunostinta lor, chiar într-o lacrima, doar, caci fara El, ar fi fost moarte si în întunericul mortii.

Versetele 20-24

În aceste versete, Domnul vorbeste celor total surzi, orbi, si cu inima împietrita. (Ce –
lor despre care spune în Ioan: „Daca n-as fi venit, si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat. Dar acum n-au nici o dezvinovatire pentru pacatul lor. Daca n-as fi facut înaintea lor lucrari pe care nimeni altul nu le-a facut, n-ar avea pacat. Dar, acum, le-au si vazut si M-au urît si pe Mine, si pe Tatal Meu.”) (Ioan 15 versetele 22-24)
Sunt acei oameni foarte periculosi, pe care Dumnezeu îi stie, si despre care Ioan spu –
ne: „Pentru ce nu întelegeti vorbirea Mea? Pentru ca nu puteti asculta Cuvîntul Meu. Voi aveti de tata pe diavolul, si vreti sa împliniti poftele tatalui vostru.” (Ioan 8 versetul 43).
Si Satana are, aici pe pamînt fii, în trupuri omenesti, nu doar duhuri rele, care-i slujesc. Oameni împotriva oamenilor.
Cunoscînd, de la Isus aceste lucruri, putem întelege mai bine ce se întîmpla în lume, în
jurul nostru, si cît de atenti trebuie sa fim sa nu fim amagiti sau prinsi fara veste. Trebuie sa veghem, si sa stam cu Dumnezeu, sa-L cunoastem si sa facem ce ne învata El. Sa-l chemam si El ne va auzi si ne va raspunde.

Versetele 25-26

„Voi sunteti de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteti din lumea aceasta, Eu nu sunt din lu –
mea aceasta.” „Cît de departe sunt cerurile de pamînt, atît de înalte sunt gîndurile lui Dumne-
zeu, fata de gîndurile omului.”
Criteriile lui Dumnezeu sunt altele, decît cele ale oamenilor. „Ce este înaltat între oa-
meni, este o urîciune înaintea lui Dumnezeu.”
De la Adam si Eva, pîna azi, oamenii s-au îndepartat tot mai mult de Dumnezeu. Nu-L cunosc si nu mai au nevoie de El. Cred ca se descurca singuri în viata, dupa legile acestei lumi.
Dar marele progres stiintific si material, se vede ca este reversul unei mari decaderi morale, a minciunii omului fara Dumnezeu. Si totusi, Dumnezeu nu l-a „lepadat” pe om. Iar
venirea lui Isus Hristos, Evanghelia, si Mîngîietorul ramas cu noi, sunt bratul puternic cu care Dumnezeu îi prinde pe cei care au nevoie de El.
Cei siguri de ei, satisfacuti de lucrurile materiale, încrezatori în ei însisi si plini de tru-
fie si siguranta în fortele proprii, se conduc dupa bunul lor plac si nu se dau în laturi de la ni –
mica sa-si împlineasca planurile proprii. Ei Îl resping pe Cel care i-a CREAT. (pe ei, si tot ce-i înconjoara si poseda), caci, daca L-ar recunoaste, ar trebui sa-L asculte, si ei nu pot asculta decît de voia lor. Se cred propria lor creatie, propriul lor „dumnezeu,” si puternici, si nemuritori. Ei sunt „întelepti.” si „priceputi.” Pentru ei, descoperirile lui Dumnezeu ramîn ASCUNSE, din cauza ca ei n-au nevoie de gîndurile lui Dumnezeu, n-au nevoie sa-L cunoas-
ca.
Lor, Evangheliile, nu le spun nimic, (desi, oricine citeste, citeste aceleasi cuvinte, pil –
de, învataturi). Ele vorbesc doar oamenilor care au nevoie de Dumnezeu.
Fiul lui Dumnezeu, (Prucul Sau) începe acest verset spunînd: „Te laud, Tata, Doamne al cerului si al pamîntului.”
Isus Îsi cunoaste Tatal, stie ca Dumnezeu a creat tot ce exista, si ca singura fericire adevarata si deplina pentru om, este sa stie ca este fiu de Dumnezeu, si sa-si cunoasca Tatal, si sa faca ce spune Tatal.
Fiul lui Dumnezeu pe pamînt, ca om, a trait „prin Tatal.” El Îsi cunostea deplin Tatal,
a trait doar în legatura cu El si ascultîndu-L, pîna în ultima clipa, a vietii pe pamînt.
Aceasta traire cu Tatal, I-a dat bucurie, pace si putere, desi nimeni n-a fost urît, batjo-
corit, prigonit, ocarît si nedreptatit , pîna la moarte, ca El. „V-am spus aceste lucruri, pentru ca BUCURIA Mea sa ramîna în voi, si Bucuria voastra sa fie deplina.” „Va las pacea, Va dau PACEA Mea. Sa nu vi se TULBURE inima, si sa nu se ÎNSPAIMÎNTE.” Dragostea Lui, din aceste cuvinte se revarsa peste noi, ca sa cunoastem, si sa stim, desavîrsirea adevaratei BUCURII, pacea deplina si fericirea înalta, pentru care a fost creat OMUL de catre DUMNE-
ZEU. (Dar „Daca LUMINA, care este în tine, este ÎNTUNERIC, cît de mare trebuie sa fie în-
tunericul acesta.” Si cît rau poate face omul cu puterea acestui întuneric din el. Poate ucide si nimici.)
Din Dumnezeu, Izvorul Vietii si Iubirii, se revarsa continuu, doar Lumina vie, si data-
toare de Viata. Dar, printr-un ochi RAU, ea devine întuneric si putere a întunericului. Este deturnata si uzurpata.
Cei rai se bucura facînd raul, le place sa faca rau, si planuiesc raul. Pentru ei, lucrurile lui Dumnezeu ramîn ascunse si nu pot asculta Cuvintele Lui.
Doar pruncii Îl pot primi. Cei care „s-au facut ca niste copilasi,” dupa cum îi învata El. Pentru ei, Împaratia cerurilor este aproape, este chiar în inima lor.

Versetul 27

Lor le-a fost data Împaratia Lui, care nu este din lumea aceasta, ci din lumina nevazu-
ta, DE SUS, si frumusetea Împaratiei, desavîrsirea Ei, le umple inimile. Ei sunt cunoscuti de
Tatal, ocrotiti de iubirea si puterea Lui. Si au nespusa fericire de a-L cunoaste pe Tatal, prin cuvîntul Evangheliei, Cuvîntul Adevarului, care-i sfinteste si prin care, Fiul lui Dumnezeu, ni-L face cunoscut, ni-L descopera pe Tatal Lui si Tatal nostru.

Versetele 28-30

„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.” „Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.” „Cine vine la Mine nu va flamînzi niciodata, si cine crede în Mine nu va înseta niciodata.”
Pentru cine vine la Isus, cuvintele vietii vesnice nu vor fi ascunse. (Ele ramîn ascunse celor ce nu sunt cu adevarat însetati dupa „altceva,” decît stralucirea împaratiilor pamîntului, a bogatiilor acestei lumi.)
Dumnezeu doreste ca toti oamenii sa se întoarca la dragostea Lui, dar multi oameni nu doresc acest lucru, din inima; (si, fiecare om este liber sa aleaga. Dumnezeu ne-a creat fiinte libere, care Îl aleg din dragoste, nu roboti fara suflet).
Cei ce vin la El nu vor mai fi prada întunericului. Ei vor sti de unde vin si unde se duc, si cum trebuie sa fie mersul lor pe acest pamînt. „Veti cunoaste ADEVARUL, si ADE-
VARUL va va face LIBERI,” spune Domnul.
Vor merge pas cu pas, lînga Isus, sub „jugul” bratului Sau. Vor învata, în orice situati-
e, privind la El, Care merge alaturi, ca este atît de bine cînd esti BLÎND, ca este atît de usor totul, cînd esti SMERIT cu inima. Si vor trece în PACE, cu liniste si bucurie adînca, prin aceasta viata.
A purta asupra ta „jugul Sau,” este a recunoaste ca apartii lui Dumnezeu, si ca, doar stiind, si acceptînd acest adevar, vei cunoaste odihna sufletului tau, care si-a facut Tatal si Stapînul iubitor si adevarat.
„Cei rai n-au pace.” O inima rea, trufasa, robita de necunoastere, va fi vesnic plina de nemultumire, ura, mînie, teama, trufie, neliniste, neîmplinire. Caci OMUL a fost creat de Dumnezeu, si dupa regulile lui Dumnezeu, poate fi împlinit si fericit. Doar „jugul” Lui este bun, caci este Iubire. Doar sarcina Lui este usoara, caci este spre binele nostru: este alcatuita din LUMINA, ADEVAR si DRAGOSTE.
Tot ce face Dumnezeu este din dragoste si pentru binele copiilor Sai. (Însasi inima noastra, ne spune acest lucru pe care îl simte, în timp ce citeste Cuvintele scumpe ale Testa –
mentului, scris de Tatal, pentru noi, copiii Sai pierduti si rataciti prin lume). „Veniti la Mine.”
Sub „jugul” Tatalui Sau a umblat Dumnezeu pe pamînt, si sub acest „jug” ne cheama sa umblam si noi, acum, împreuna cu El. Este un jug de Lumina, Iubire si Calauzire. Este singura solutie de a fi cu adevarat LIBERI. „Daca Fiul va va face liberi, veti fi cu adevarat liberi.”)
(Jugul lumii acesteia este pe grumazul fiecarui om, fie ca vrea sau nu. Este un jug de robie, de lipsa de libertate, înlantuieste, împovareaza, oboseste, te face nefericit pîna la mor –
mînt).
Pentru ca sa nu ramîna ASCUNSE, cuvintele Evangheliei, trebuie citite nu doar cu mitea, ci, mai ales cu sufletul.

CAPITOLUL 12

Versetul 1

Domnul ne-a spus ca, mergînd cu El, sub jugul Lui, bun si usor, El ne va da odihna.
ODIHNA Sa, este starea inimii în prezenta lui Dumnezeu. Cuvîntul „SABAT,” prin care Domnul a numit ziua a 7-a a Creatiunii, zi în care S-a odihnit de Lucrarea Sa, zi pe care a
binecuvîntat-o si a Sfintit-o (GENESA CAPITOLUL 2), defineste ODIHNA, PACEA, MULTUMIREA, DESFATAREA, SARBATOAREA.
Isus spune ca „Sabatul a fost facut pentru om.” (EXOD CAPITOLUL 20 VERSETELE 8-11). Este ziua în care omul, la fel ca în prima sa zi pe pamînt, trebuie sa se bucure de Dumnezeul care l-a creat, si de toata creatia Sa desavîrsta. Sa stea, cu toata fiinta, în prezenta lui Dumnezeu. Sa nu se gîndeasca decît la El, sa fie aproape, sa I se închine, sa-L slaveasca, sa-I fie recunoscator, si sa primeasca binecuvîntari, calauzire putere sanatate, si revarsare de Iubire si Har, ca sa nu uite al cui este.
Din iubire pentru OM, si pentru ca omul are nevoie de aceasta odihna în Domnul, a creat Dumnezeu ziua a7-a, închinata doar Lui, ca omul sa ramîna lînga Dumnezeu.
Dumnezeu l-a învatat pe om, prin porunca a 4-a din cele 10 Porunci ale Legii, ca, în a-
ceasta zi sa nu lucreze, (EXOD 20), sa fie liber doar al lui Dumnezeu. Sa nu cada în ROBIA îngrijorarilor si preocuparilor veacului acestuia, si sa uite de Tatal, Dumnezeul, Creatorul si Stapînul lui. „ADU-TI AMINTE DE SABAT, CA SA-L SFINTESTI.” (Isaia 58 Versetele 13
-14).
Adam si Eva n-au fost evrei. Au fost primii OAMENI, parintii oricarui OM. Deci SABATUL a fost facut pentru oricare OM, ca sa nu-si uite Dumnezeul, si sa creada ca a apa –
rut din maimuta.
Dpa ce si-a format si crescut un popor, Dumnezeu le-a poruncit SA-SI ADUCA AMINTE de SABAT.
Cînd au mers 40 de ani prin pustie, Dumnezeu le-a dat mana din cer ca sa se hraneas-
ca, si în ziua dinaintea Sabatului, fiecare putea strînge o portie dubla, ca sa nu fie nevoit sa se preocupe de mîncare în ziua Sabatului. (În alte zile, daca strîngeau mai mult decît mîncau într-o zi, mana se strica, si nu putea fi mîncata. Doar în ziua Sabatului nu se strica de pe o zi pe alta.) Apoi, prin marele Isaia, le-a aratat din nou, ce însemneaza SABATUL, cu adevarat. (Isaia 58).
Cu toate acestea, învatatorii si preotii, din prea mult zel, si prea putina cunoastere, slujindu-si mai nult puterii lor asupra oamenilor, decît lui Dumnezeu, au facut, cu timpul, din Sabat, o adevarata zi de teroare, în care oamenii erau tinuti paralizati de frica, sa nu cumva sa calce vreuna din sutele de interdictii, nascocite de conducatorii lor religiosi, care, de la starea de bucurie si desfatare în Domnul, a omului eliberat de orice povara materiala, ca sa fie liber cu Dumnezeul sau, au adus oamenii sub povara poruncilor omenesti, legati de frica, si abia as-
teptînd sa treaca acera zi, pe care n-o mai iubeau si a carei semnificatie, vitala pentru om, n-o mai cunosteau.
Cu cîteva secole dupa Hristos, printr-o porunca omeneasca, data de Constantin cel Ma-
re, Sabatul, în loc sa fie tinut, ca la Creatiune, în ziua a 7-a, s-a decretat sa se tina în prima zi a saptamînii (care este ziua Învierii Domnului, dupa cum este SCRIS în toate Evangheliile).
În xiua de SABAT, Domnul S-a ODIHNIT de Lucrarea Sa pe pamînt, ca Tatal Sau la Creatiune, dupa ce Si-a sfîrsit Lucrarea.
Asa s-a ajuns azi, ca oamenii, fara sa cunoasca, tin Sabatul Duminica – prima zi de dupa Sabatul stabilit de Dumnezeu, de cînd a creat lumea, si pe care Fiul Sau l-a sfintit toata viata, dupa porunca Tatalui.
Isus ar putea sa desfiinteze SABATUL, El l-a dezlegat de povara poruncilor omenesti, a facut din Sabat ceea ce fusese initial: ziua binecuvîntata si sfintita, în care omul traieste cu Dumnezeu, vine la El, lasînd totul, ca sa primeasca VIATA din VIATA DE LUMINA a lui Dumnezeu.
Dumnezeu lucreaza în Sabat pentru om, iar omul, deschis cu toata inima spre Dumne-
zeu, primeste ceea ce Tatal stie ca are nevoie copilul Sau pentru înca o saptamîna de viata pe acest pamînt. (Mîna „uscata” se întinde spre Domnul, si omul se vindeca. Bolnavul slabanog, care zacea de 38 de ani, Îi spune lui Isus: „Doamne, n-am pe nimeni sa ma duca în scaldatoa-
re, ca sa ma vindec.” Iar Domnul îl vindeca cu un cuvînt: „Scoala-te!” si omul afla ca nimeni nu e singur, si nu va mai spune: „Doamne, n-am pe nimeni.” Femeia gîrbova, legata de 11 ani de un duh de neputinta, se face dreapta, cînd Domnul Îsi întinde mîinile peste ea, si o face libera de neputinta ei. Bolnavul umflat de dropica, este luat de mîna, si cînd Domnul îi tine mîna în Mîna Sa, surplusul de lichid care-l sufoca, se „evapora” într-o clipa. Orbul din nastere, priveste prin palmele lui Isus, puse pe ochii lui, si vede, si-L vede! O multime de bolnavi sunt tamaduiti, duhurile rele ies afara din cei pe care-i chinuiau).
Toate aceste lucrari dumnezeiesti, sunt facute de Isus, în Sabat. El lucreaza Lucrarile lui Dumnezeu pentru ei, tocmai ca sa ne învete, (fiecare vindecare din Sabat, în toate Evangheliile, are si o semnificatie simbolica, foarte importanta în plan spiritual, si evidenta),
cît de important este Sabatul, în ritmul înrobitor si naucitor al vietii care-i transforma pe oameni în roboti, daca nu se întorc, odata pe saptamîna, lasînd totul la o parte, si venind cu toata mintea, inima, sufletul lor la Dumnezeu.
Pentru om, ca omul sa nu fie înghitit, acaparat, rapit de lînga Dumnezeul lui, a creat Dumnezeu Sabatul. Dar, tot ce este important pentru viata omului, este si în atentia vrajmasu-
lui omului; si Satana a furat oamenilor Sabatul, prin lucraturile lui. A facut din Sabat pricina de dezbinare între oameni, si povara pentru multi.

Versetele 1-8

Într-o zi de Sabat, Isus mergea spre sinagoga. Ucenicii, flamînzi au rupt si au mîncat
spice de grîu din lanul prin care treceau.
Fariseii, (care,vedem clar, ca erau tot timpul pe urmele Lui, ca sa-L spioneze si sa-L poata învinui si condamna, sa scape de Cel care le ameninta puterea asupra oamenilor), care condamnau orice actiune în ziua Sabatului, au considerat ca ucenicii „lucrau” în Sabat, atunci cînd rupeau spice. (Desi Dumnezeu n-ar fi cerut ca omul sa ramîna mai bine flamînd, cum nu l-a oprit pe David si oamenii lui, sa manînce pîinile Domnului în Templu, si nici pe preoti sa-si împlineasca lucrarile în Templu, în ziua de Sabat).
Isus îi învata, si ne învata, ca, la Dumnezeu, mila este mai presus de ritualuri, ca, cel care Îl cunoaste cu adevarat pe Dumnezeu, va respecta din adîncul inimii Sabatul, se va bucu-
ra de Sabat, si nimeni nu trebuie sa-i spuna ce sa faca si ce sa nu faca în Sabat. Caci Isus, singurul Învatator, este mai mare decît Templul, si Domn, si al Sabatului, si al inimii lui.

Versetele 9-14

Dupa ce a ajuns în sinagoga, Fariseii au intrat dupa El si L-au provocat. (în fata omu-
lui care avea mîna uscata, era neajutorat si umilit de neputinta lui). L-au întrebat daca este în-
gaduit a vindeca în Sabat. Pentru ei „a vindeca” era o munca, o lucrare, deci era interzis.
Dar Isus, simplu, direct si limpede, înlatura fatarnicia, formalismul, gîndirea lor strîm-
ba, care n-avea nici o legatura cu gîndirea lui Dumnezeu.
Ei nu puteau contrazice faptul ca, în Sabat, îsi „dezlegau boul sau magarul de la iesle, si-l duceau sa-l adape,”sau, „daca le-ar fi cazut oaia sau copilul într-o groapa, în ziua Sabatu-
lui i-ar fi scos îndata afara, ca sa-i salveze.”
Bunul simt, pe care Dumnezeu l-a pus în om, îi determina sa faca ceea ce era bine si
drept. Iar Domnul subliniaza ca, daca omul, bine face, cînd face bine, în zilele de Sabat, cu atît mai mult Dumnezeu lucreaza, în zilele de Sabat, pentru om. Caci cu cît mai de pret este omul, decît orice pe lume, în inima lui Dumnezeu.
Pentru copiii Sai, Dumnezeu a daruit aceasta zi, ca ei sa se adune, bucurosi si fericiti de oriunde s-ar afla, lînga Tatal lor, si sa primeasca darurile Lui, sa se regaseasca pe ei, ca si copii de Dumnezeu.
Fiecare este liber sa pretuiasca darul, dupa constiinta lui. Sa se bucure si sa foloseasca darul dupa inima lui. Este darul facut de Tatal. Cine nu-l pretuieste, acela va pierde. (Si nu Dumnezeu îl va pedepsi, ci ceea ce a pierdut, îi va lipsi, si ceea ce îi va lipsi, îl va pierde).
Si, Domnul, îi cere omului cu mîna uscata, sa-si întinda mîna spre El, (spre Dumne –
zeu), în acea zi de Sabat. Si nici o urma de „uscaciune,” nimic bolnav, n-a mai ramas în el. Asta a primit omul acela, în Sabat, de la Dumnezeu. „Caci Tatal care locuieste în Mine, El fa-
ce aceste lucrari, ale Lui.”
Cine vine la Tatal lui, în Sabat, nu va pleca fara darul „desfatarii” în Domnul. Acest dar renaste, vindeca, învie, da putere si bucurie.
Nimic nu-i întoarce pe acesti Farisei din întunericul lor. Ei „au pus mîna pe cheile Cunoasterii Împaratiei. Nici ei n-au intrat, si nici pe cei care doreau sa intre, nu i-au lasat sa intre.” „Cînd un orb calauzeste un alt orb, amîndoi cad în groapa.”
În fata manifestarii Puterii lui Dumnezeu, iubindu-si pozitia lor în fata oamenilor, si nu
pe Dumnezeu în Numele Caruia cereau ascultare, în loc sa se minuneze, ei hotarasc sa-L omoare. (Pe Dumnezeu! Si într-o zi de Sabat! Asa cinsteau ei Sabatul lui Dumnezeu!)

Versetele 15-21

Domnul cunostea si simtea cum cresc ura, împotrivirea si hotarîrea de a-L ucide, în ju-
rul Lui, si cum este urmarit pretutindeni. „M-au urît fara temei.” Dar Îsi continua Lucrarea. Nu li se împotriveste vrajmasilor, ci lupta împotriva raului cu armele Binelui Nu cauta slava Lui, slava care vine de la oameni, ci Slava lui Dumnezeu. Si-i învata pe oameni cum este Dumnezeu, si-i învata sa fie desavîrsiti, ca El, cum le spusese în Predica de pe munte.
Nu are bevoie sa fie în sinagoga sau în Templu, ca sa Se acopere de autoritatea lui Dumnezeu. El ESTE Dumnezeu, si este acelasi, indiferent de loc, indiferent de amenintari.
El stie ca Dumnezeu nu poate fi ucis. Si n-are nevoie de steaguri si arme. El este blînd, smerit, vorbeste inimii omului cu dragoste si în soapta. Nu pune omul la zid, nu-l scu-
tura si nu striga la om, ca sa-l convinga prin teroare, cum fac „slujitorii,” care slujesc pe ei în-
sisi nu pe Dumnezeu si pe oameni.
El a venit pentru cei bolnavi si pacatosi, pentru o lume în suferinta, pierduta, derutata,
lipsita de speranta, caci nu-L cunoaste pe Dumnezeu.
El Îl face cunoscut inimii omului, pe adevaratul Dumnezeu, si vorbeste lumii „Cuvin –
tele lui Dumnezeu.” Îndreapta gîndirea „strîmba” despre Dumnezeu, si-i învata sa judece drept, adevarat, sa cunoasca gîndurile lui Dumnezeu, felul Lui de a gîndi, judecata, gîndirea Sa.
În acest citat din Isaia, Dumnezeu nu se refera la „judecata” amenintatoare, cu care e –
rau terorizati de „învatatorii” lor, ci la felul de a gîndi. (a judeca, a întelege, a gîndi drept si adevarat, a cunoaste „gîndirea” lui Dumnezeu), caci: „Eu n-am venit sa judec lumea, ci sa mîntuiesc lumea.”
Cînd va birui judecata, cînd se va schimba gîndirea, mintea, întelegerea oamenilor (metanoia), atunci, oamenii, fiecare în parte, vor fi mîntuiti, întorsi la Dumnezeul lor, nascuti din nou, „pocaiti.” (metanoia a fost tradusa prin „pocainta,” schimbarea felului de a gîndi, de a judeca. Parasirea caii rele, care duce la pierzare, si pornirea pe CALEA lui Isus, care duce la Împaratia lui Dumnezeu).
„S-a împlinit vremea, si Împaratia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va, si CRE –
DETI ÎN EVANGHELIE,” spune Domnul. (Marcu)
Dumnezeu de-a lungul istoriei acestei lumi, a trebuit sa lucreze, împotriva SUFLE –
TULUI, a INIMII Sale, a NATURII Sale, care este dagoste, bunatate, pace, mila, iertare si în-
durare.
De dragul BINELUI, a mîntuirii omului, a trebuit sa fie necrutator si fara mila cu RA-
UL.
La potop pamîntul era infestat, otravit de nelegiuire si rautate. „I-a parut rau lui Dumnezeu ca l-a facut pe OM.” A trebuit sa nimiceasca tot, si sa-l salveze doar pe Noe si pe ai lui, ca sa nu nimiceasca rasa umana. Apoi, ca sa-Si formeze un popor al Sau, în care sa poata veni El Însusi printre oameni, în trup de om, ca sa le vorbeasca, sa li Se faca cunoscut, a fost nevoit, împotriva inimii Sale sa porunceasca stîrpirea din radacina a RAULUI, din jurul teritoriilor locuite de poporul Sau, si nimicirea fara mila, a celor ce faceau RAUL, în mijlocul poporului Sau.
Dumnezeu a facut aceste lucruri cu durere din iubirea Sa pentru OM, si spre binele omului, pentru ca omenirea sa poata fi salvata, suflet cu suflet, de invazia nimicitoare, uciga –
toare, a fortelor întunericului, rautatii si urii.
De la venirea lui Isus, Dumnezeu, în trup de om, Dumnezeu lucreaza prin Evanghelie
si Duhul Sfînt (Duhul Adevarului, MÎNGÎIETORUL).
Prin gînd, „judecata,” cunoastere, Se face cunoscut si atrage la Sine, prin iubire, inimi-
le care se uscau si piereau de sete si foame dupa neprihanire, caci nu iubeau întunericul, si nu gaseau Lumina, dorita de ele.
De la venirea Fiului Sau pe pamînt, Evanghelia este salvarea oricarui suflet. Binele lupta cu armele Binelui.
Nimic rau nu trebuie sa fie în inima copiilor lui Dumnezeu, asa cum, nimic rau nu a fost în inima lui Isus. „El nu se va lua la cearta, nici nu va striga, si nimeni nu-i va auzi glasul pe ulite. Nu va FRÎNGE o trestie rupta, si nu va stinge un fitil care fumega.” Nu va judeca, nu va osîndi, nu va pedepsi, nu va urî, nu se va razbuna. Cuvîntul Evangheliei va fi ghidul vietii lui, si singurul Învatator. Domnul Isus. Aceasta este forma de lupta, acum, „în vremea secerisului.” Si nimeni n-are dreptul sa porneasca razboaie în Numele lui Dumnezeu, sa jude-
ce, sa osîndeasca, sa ucida în Numele Lui, caci Evanghelia îl arata drept mincinos, deci slujitor al „tatalui minciunii,” al „ucigasului de la începuturi,” al Satanei.
(Ioan) Raul va fi nimicit de rautatea lui, iar Binele nu va fi biruit, „va lumina întune –
ric,” caci lucreaza „în Dumnezeu,” prin Puterea Sa, prin Adevarul Cuvîntului Sau, si prin ca –
lauzirea Duhului Sfînt. „Eu sunt cu voi, în toate zilele, pîna la sfîrsitul veacului.”
În sufletele frînte, uscate, aproape „stinse,” începe sa pîlpîie,vie, si sa creasca speranta si încrederea în salvare, credinta în Cel atît de puternic si blînd care le vorbea, îi vindeca, îi ajuta, le dadea speranta si le spunea ca El este: „Pîinea vietii,” „apa vietii,” „Lumina lumii,” „CALEA, ADEVARUL SI VIATA,” „Învierea si Viata,” „Pastorul cel Bun,” „Fiul omului,” „Fiul lui Dumnezeu” (Ioan)

Versetele 22-24

Puterea lui Dumnezeu crestea în inimile celor ce credeau în Cuvintele Vietii Vesnice, rostite de Fiul lui Dumnezeu.
Nadejdea si încrederea în El, erau începutul Credintei, al salvarii lor de sub stapînirea întunericului celui rau. Si Satana ataca aceste radacini ce încep sa prinda viata în cei ce Îl auzeau, si Îl vedeau lucrînd pe Isus. Cînd Isus îl vindeca de orbire si de mutenie, pe omul, (tinut rob de Satana , tocmai prin aceasta neputinta de a vedea, de a comunica cu oamenii si cu Dumnezeu), si cînd minunîndu-se de Puterea milei si dragostei Lui, se întreaba, tremurînd de bucuria sperantei ce încoltea în mintea si inima lor: „Nu cumva este ACESTA, Fiul lui David?,” Mesia, cel promis de Dumnezeu, Cel care îi va salva?.
La auzul acestor cuvinte, ce exprimau trezirea la credinta, Satana, gaseste, printre Fari-
sei, slujitori prin care sa ucida îndata, acesti muguri de Lumina, acesti vlastari ai încrederii si sperantei.
Cu siguranta plina de sine, cu care vorbeau totdeauna, si-i obligau pe oameni sa gîn –
deasca asa cum decretau ei, Fariseii decid si proclama cu putere: „OMUL acesta nu scoate dracii DECÎT cu Beelzebul, domnul dracilor.” Si, prin cuvintele Fariseilor, Satana striga (cu puterea lui, furata si uzurpata): „Nu este Fiul lui David! Nu este Mesia! este doar un OM! Si
înca un om înselator si periculos, un slujitor al domnului dracilor, feriti-va, departati-va, nu-L ascultati! Veti fi pierduti prin El,” „Nu cumva sa CREDETI în El!”
Asa lucreaza Satana împotriva Împaratiei lui Dumnezeu. Prin semanarea neîncrederii,
îndoielii, ca sa slabeasca si sa stinga Credinta, nascînd suspiciune, îndoiala, teama, neputinta.

Versetele 25-26

Isus „LE CUNOASTEA GÎNDURILE.” El stia ca Satana gîndeste si vorbeste prin ei. Si stia ca scopul final al celui rau, era distrugerea Împaratiei lui Dumnezeu pe pamînt, în inima omului, si distrugerea omului, Creat de Dumnezeu, „dupa chipul si asemanarea Sau,” ca
sa-i fie fiu. Si Isus raspunde Fariseilor, cu limpezimea si puterea ADEVARULUI. Si ne AVERTIZEAZA pe toti, prin Cuvintele rostite în versetele 25 pîna la 45, ce se va întîmpla cu omenirea, daca oamenii nu vor tine seama de avertismentele Sale, si se vor lasa înselati de lucrarile Satanei pe pamînt, de cuvintele celui ce-i slujesc, cu sau fara voia lor, în loc sa se ca-
lauzeasca dupa Evanghelia lui Isus Hristos.
Mai întîi le arata ce minciuna le-a iesit pe gura, (minciuna pe care si un copil o desco-
pera). E CLAR, ca domnul dracilor nu va scoate niciodata un drac din om. Scopul lui este sa stapîneasca si sa locuiasca în acest salas, rodnic si viu, care este inima omului, vie si calda, creata pentru a se naste în ea un fiu de Dumnezeu.
Daca Satana ar scoate afara pe Satana, si-ar submina Împaratia, casa, existenta. Ori împaratul întunericului, doreste sa-si extinda întunericul pe tot pamîntul, în inima fiecarui om, caci doar acolo se „hraneste,” „bea,” si „locuieste” cu bucurie.
Isus, si ucenicii Sai, scot afara, din casa inimii omului, pe dracii necurati, cu puterea Duhului lui Dumnezeu, nu cu „Beelzebul.” Ei elibereaza omul de duhurile necurate, care stapînesc în omul care nu-L cunoaste pe Dumnezeu, si-l redau Împaratiei Luminii, adevarata Împaratie a Cerurilor, pentru care a fost creat omul la început. Îl redau Tatalui, viu si regasit, si Tatal este fericit pentru fiecare fiu al Sau care: „era mort, si a înviat, era pierdut si a fost
gasit.” (Luca)
Cu Dumnezeu si cu Puterea Duhului Sau, scoate Domnul Isus dracii, nu cu „Beelze –
bul.”
Beelzebul si slujitorii lui nu scot dracii din om, ci scot din om, prin cuvinte mincinoa –
se, ca cele din versetul 24 („cu domnul dracilor scoate omul acesta dracii”), încrederea în Fiul lui Dumnezeu si credinta în Evanghelia lui Dumnezeu, care nasc, în inima omului, un fiu de Dumnezeu, asemenea Fiului Sau.
Pe Dumnezeu, doreste Satana sa-L scoata, din mintea si inima omului. De asta raspîn-
deste minciuni, înselaciuni, amagiri, îndoiala, neîncredere, teama, suspiciune, necredinta, des-
curajare.
Lupta este mare si plina de putere. Si se da ÎN INIMA SI MINTEA OMULUI. Pentru
INIMA omului. Caci Dumnezeu nu poate fi împotriva Lui Însusi si nici împotriva celor ce sunt ai Lui.
Nici Satana nu poate fi împotriva lui însusi si nici împotriva celor ce-i slujesc.
Doar OMUL poate fi împotriva lui însusi si a semenilor lui. Pentru om sunt rostite cuvintele: „Orice împaratie dezbinata împotriva ei însasi, este pustiita.” Doar omul se poate dezbina împotriva lui însusi, împotriva altui om.
Pentru OM rosteste Domnul aceste avertismente, si face aceste descoperiri ale LUP –
TEI nevazute, pentru inima lui, de OM.
Dumnezeu lupta s-o salveze, s-o curete de duhuri necurate, s-o lumineze, s-o Sfinteas-
ca prin Adevarul Sau, s-o înalte în Împaratia Cerurilor, pentru care a creat-o, s-o umple cu Si-
ne Însusi, s-o faca fericita si puternica.
Satana lupta sa-L scoata pe Dumnezeu din inima omului, sa faca din om un fiu al întunericului, prin îndoiala, necunoastere de Dumnezeu, neascultare de Dumnezeu, necredinta în El. Un fiu al Satanei, care împlineste lucrarile si poftele tatalui, care i-a furat inima prin minciuna, amagire, ispitire, orbire, surzenie, mutenie, neputinta, boala.

Versetul 27

Domnul Isus spusese deja, ca cei ce-L vor urma, vor avea de vrajmasi, chiar pe cei din casa lor.
Satana va lucra prin orbire, amagire si înselaciune, si va face ca cei mai apropiati, cei din familie, cei din casa, copiilor Sai, sa-i urasca, sa-i vînda, sa-i dea la moarte, pe copiii lui Dumnezeu.
Ura Satanei împotriva lui Dumnezeu, îi va orbi, si va dezbina casa, familia, va pustii si va destrama inimile oamenilor.
Fiii vor judeca faptele parintilor, vor întelege ca Satana îi împinge la ura, si vor fi „ju-
decatorii” lor, (dupa învatatura Evangheliei, însa).

Versetul 28

Adevarul este ceea ce spune Domnul: El scoate afara dracii cu Duhul lui Dumnezeu. (asa l-a vindecat acum, pe cel orb si mut). Elibereaza omul de orice duh rau, necurat, ucigas, distrugator. Dar, daca acest orb, care acum vede, nu va ramîne lînga Isus cu toata inima, daca nu va crede în El, va ramîne ORB spiritual si va fi într-un mare pericol: Casa inimii lui, eliberata de duhul necurat, va ramîne GOALA, si vor veni înapoi mai multe si mai necurate duhuri ale întunericului, si va fi pierdut; El va primi cuvintele Fariseilor: „Cu ajutorul lui Beelzebul” am fost vindecat de „omul acela” care „lucreaza cu domnul dracilor,” si nu va pu-
tea crede ca Isus este Dumnezeu „NU DOAR UN VINDECATOR,” si ca Dumnezeu l-a vindecat.
Prin îndoiala strecurata de aceste cuvinte, Satana l-a facut prizonierul lui. Omul acela, desi acum vede, este „orb” si nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu, venita peste lume, prin Isus. (Nu ni se spune, despre acest orb, daca a ramas orb spiritual, si daca i-a crezut pe Farisei. Dar, orbul din nastere, (din Ioan 9) vindecat de Isus, în Ioan, stie sa raspunda Farisei-
lor, cînd acestia îi spun ca Isus „este un pacatos.” El le spune: „Daca este un pacatos nu stiu; eu una stiu: ca eram orb, si acum vad. Daca omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.) (Ioan 9 versetele 25-33).
Doar cu Dumnezeu, cu Isus si cu Învatatura Lui, putem ramîne tari, neînselati, nerapi-
ti, si în siguranta, sub ocrotirea Lui.
Cel rau nu ne va amagi, nu ne va LEGA, nu ne va face „prizonierii” lui, „lucratorii”lui.

Versetele 29-30

Cine nu este cu Isus, (cu Isus în INIMA), va avea casa goala si Satana se va grabi sa locuiasca în ea, si prin ea, sa întinda întunericul în alte inimi, si sa lupte împotriva Împaratiei Cerului.
Cine nu strînge cu Isus, risipeste. Cu El adunam comori în Împaratia Tatalui, comori pentru viata vesnica, pe care nimeni nu le poate atinge. Cu El, prin Cuvîntul Sau, Cuvîntul E-
vangheliei, suntem liberi, aparati, si în pace, lînga Dumnezeul nostru.
Nimeni nu ne va „lega” prin amagire, minciuna, înselatorie, nimeni nu ne va face sa ne îndoim si sa nu mai credem în Dumnezeu, sa devenim slabi, neputinciosi, învinsi si vulnera –
bili, caci avem Cuvîntul Sau, si Duhul Sau cu noi.
Prin Evanghelie si Duhul Sfînt putem deveni si ramîne TARI. În casa Celui tare, ni –
meni nu poate intra s-o jefuiasca si s-o locuiasca, daca este plina de puterea Cuvîntului care lucreaza cu „DUH si VIATA” din Dumnezeu.
Doar pe cei care sunt departe de Isus, nu-L Cunosc, n-au Cuvîntul Lui, pe aceia îi poa-
te lega si însela Satana, strecurîndu-le îndoiala si necredinta si gînduri gresite despre Dumnezeu si Lucrarile Sale. Ei vor ajunge slujitori ai celui rau, robi ai celui rau, cu vietile, risipite, pustiite, jefuite, deturnate, de la menirea lor, de Fii ai Împaratiei Cerurilor, la împotri-
vitori si unelte folosite împotriva Împaratiei Tatalui, a Dumnezeului Care i-a creat pentru Împaratia Sa.
Singurul loc sigur, pentru cei ce iubesc BINELE, este lînga Isus.
Pe acest pamînt, în lupta nevazuta si puternica, doar cu Isus, strîngînd în inima Cuvin-
tele Lui, urmînd Învatatura Lui, vor fi aparati si calauziti, pas cu pas, în pace, lumina si sigu-
ranta spre Împaratia pe care o purtam în inima. Vom fi tari în inima noastra, ca „o cetate ase-
zata pe un munte” si linistiti în orice furtuna, si nu ne va fi frica: Dumnezeu este mai mare decît toti El ne spune: „NU TE TEME! CREDE NUMAI!”

Versetul 31

Dumnezeu ne cunoaste. Stie ca suntem facuti din tarîna, din materie, si ca „Duhul este plin de rîvna, dar carnea este neputincioasa.” Ca nu exista om care sa nu faca greseli, sa nu aiba momente de slabiciune, de cadere, ce goliciune.
De asta ne învata desavîrsirea Lui, ca privind spre ea, sa vedem ce facem rau, sa ne corectam, sa regretam, sa ne desavîrsim, privind la „Lumina înaltata,” Care ne calauzeste.
Dumnezeu crede în noi, nu ne paraseste, nu ne „leapada,” nu-si „întoarce fata de la noi” satul de neputintele noastre. El ne ajuta cu dragoste, mila si putere. Este „iertator si îndelung rabdator” cu copiii Sai. Dar nu toti oamenii sunt copiii Lui.
Desi aratam toti la fel, unii dintre oameni sunt samînta Satanei, fiii celui rau, si Dum –
nezeu (numai El) îi stie. Acesti oameni nu-L pot asculta si nu-L pot iubi, cunoaste, si întele –
ge, pe Dumnezeu, asa cum nu-L poate iubi Satana.
Violenta si puterea urii lui, fata de Dumnezeu este ucigatoare, pentru copiii lui Dum –
nezeu care nu stau cu Tatal lor, si care nu cunosc aceste adevaruri prin care sunt avertizati, ca sa se poata apara.
Doar cunoasterea Cuvîntului Sau, ne poate apara de otrava cuvintelor pe care le stre –
coara în mintea noastra Satana prin fiii lui. Asa cum, acesti fii ai întunericului, arata ca toti oamenii, tot asa, cuvintele lor, sunt cuvinte pe care le foloseste orice om. Dar au în ele puterea ucigatoare a vrajmasului lui Dumnezeu. Ele amagesc, îmbolnavesc, întuneca, rata –
cesc, seamana îndoiala, neputinta, frica, descurajare. Prin ele, o multime de copii sunt furati Tatalui, nu mai ajung sa-L cunoasca, sa-L iubeasca si sa fie puternici lînga El.
Dezorientati si lipsiti de putere si Lumina, sunt smulse în împaratia întunericului. În orbirea lor, vor fi folositi de cel rau, în lupta lui împotriva Lucrarii lui Dumnezeu, pentru omul Creat de El. Pentru aceasta distrugere si nimicire nu poate exista iertare, caci Satana nu are cum sa fie iertat, caci niciodata nu regreta raul, pe care-l face prin natura lui, nici nu doreste sa
fie altfel, sa se schimbe.
Este ura si întuneric vesnic. Lumina nu-l lumineaza, ci îl alunga. Unde este Lumina, el nu poate fi. De aceea trebuie sa avem în noi Lumina, puterea, Adevarul, Învatatura Cuvîntului Evangheliei. Sa fim în Lumina, sa fim fii ai Luminii, „ca sa nu ne cuprinda întunericul.”
Un copil al lui Dumnezeu, poate, fiind om, sa greseasca, sa cada, sa oboseasca, dar niciodata nu va putea fi împotriva lui Dumnezeu, nu-L va vorbi de rau”pe Dumnezeu, nu-L va putea urî pe Dumnezeu, nu-L va HULI pe Dumnezeu.
Doar Satana si fiii lui fac lucrul acesta de neiertat: HULESC, vorbesc împotriva lui Dumnezeu, împotriva Lucrarii Sale, cu scopul puternic de a clatina credinta omului în Dumnezeu, de a-l îndeparta de Dumnezeu si de Împaratia Sa si de a-l face rob al împaratiei întunericului si mortii. Pentru aceasta nu exista IERTARE.
Fariseii, care au spus ca Fiul lui Dumnezeu nu este decît un om în slujba Satanei, ucigînd bucuria sperantei, ce abia încoltise în inimile celor de fata, ca este Mesia, promis de Dumnezeu, si asteptat ca Mîntuitor al celor pierduti, sunt avertizati de Domnul Isus, ca lucrea-
za împotriva lui Dumnezeu, HULIND, si nu vor fi IERTATI.
Ei Îl cunosteau pe Dumnezeu si lucrau împotriva Lui. Îi împiedicau pe oameni sa-L urmeze, sa-L asculte si sa CREADA ÎN EL, prin HULA. Doreau sa stapîneasca ei peste oameni, nu Dumnezeu, si aceasta dorinta este a Satanei, el HULESTE.

Versetul 32

Multi oameni, cu mintea întunecata, au vorbit, în mintea lor împotriva lui Isus. Au spus ca este un om ca si ei, un tîmplar, feciorul Mariei, ca Îl cunosc de mic, pe El, pe fratii si surorile Lui, ca n-a învatat niciodata, ca vrea sa se faca cunoscut, casa fie mai presus de ei.
Dar, toti acesti hulitori, Îl urau ca om, ca pe unul dintre ai lor, care vrea sa fie mai grozav decît ei. Si nu vorbeau împotriva lui Dumnezeu, caci înca nu erau capabili sa-L „VA –
DA” pe Dumnezeu în El. Dar El pentru aceasta a venit în lume: „ca cei orbi sa vada.”
Si vor fi iertati pentru orbirea lor, atunci cînd lucrarile lui Dumnezeu se vor arata prin ei, luminîndu-le OCHII. Ei n-au hulit împotriva lui Dumnezeu, a Duhului Sau Sfînt, cum au facut Fariseii care VEDEAU ca Isus este „Mostenitorul” Împaratiei, si Îl vor ucide, pentru ca „mostenirea sa fie a lor.” (asa cum Satana a dorit sa ia locul Celui Care l-a creat, si de la Care are tot,: si lumina, si stralucirea, si puterea si viata fiintei lui.
Din trufie oarba s-a razvratit împotriva Creatorului sau, si a facut ca lumina lui sa fie întuneric, prin ochiul lui rau, stralucirea sa devina ura si rautate, iar puterea sa devina forta oarba, ucigasa, nimicitoare, distrugatoare).

Versetul 33

Cei rai se simt bine facînd raul si dorinta lor este sa poata face un rau si mai mare. Ei iubesc rautatea si întunericul care o naste.
Cei care se simt rai, si nu se simt bine, nu iubesc starea lor rea, si doresc sa se schimbe, o pot face, Dumnezeu îi primeste si îi ajuta. „La Dumnezeu, toate lucrurile sunt cu putinta.”
Daca omul alege si doreste binele, Dumnezeu va face din el un pom bun, cu roade bu-
ne placute lui Dumnezeusi binecuvîntate de El. Dar omul alege ce fel de roade se bucura sa aiba.

Versetele 34-37

Cuvintele rostite, au în ele PUTERE. „Cuvîntul” este un dar facut doar oamenilor. Prin cuvinte, omul va întelege ce-i comunica Dumnezeu, prin Cuvîntul Sau, facut trup.
Dar, Cuvîntul, care are în el vie si creatoare a CUVÎNTULUI de la ÎNCEPUT, „prin care s-au facut toate lucrurile, si în Care era VIATA, poate fi deturnat de la minunea datatoare
de viata, din Sine, la forta de a distruge.
Ochiul rau, care face ca Lumina trecuta prin el sa fie întuneric, care face ca puterea de la Dumnezeu sa fie deturnata spre puterea de a distruge, de a ucide, de a rasturna ordinea pusa de Dumnezeu în toate lucrurile create de El, acest „ochi rau” face ca energia Cuvîntului, daru-
it omului, ca sa comunice cu Dumnezeul lui si cu oamenii, sa devina o energie care poate face rau semenilor si Împaratiei, fiind împotriva ei.
Cuvintele noastre au în ele puterea creatoare, din Puterea Creatoare a lui Dumnezeu, Care prin CUVÎNTUL SAU, a creat totul, din NIMIC. („A zis, si a luat fiinta”). Dar, aceeasi
putere, printr-un „OCHI RAU,”devine din creatoare, distrugatoare.
Cu un cuvînt rau, poti ucide bucuria vietii dintr-o inima, poti ucide încrederea, dragos-
tea, credinta, înca slaba, dintr-o inima în care picuri îndoiala sau neadevarul. ( În Cuvîntarea Sa de pe Munte, Domnul ne-a aratat greutatea si puterea CUVINTELOR asupra celorlalti oa-
meni, si puterea gîndurilor nerostite, si puterea starilor noastre sufletesti ce emana spre tot ce este în jur, sporind BINELE sau RAUL. Acum, El adînceste, exemplifica, nuanteaza ce a rostit, concentrat în Predica).
Din Inima Sa mare, de Dumnezeu, din Izvorul vietii si al dragostei infinite, din Sfinte-
nia, Lumina si Bucuria Sa, a iesit CUVÎNTUL, prin care sau facut toate, prin care am aflat noi, cum sunt facute toate, si ce rost avem în lume noi, oamenii, printre toate cîte au fost facute.
La fel, ceea ce se misca, zamisleste, prinde viata, si creste în inima noastra, se revarsa, se arata, îsi face lucrarea, si iese din noi, în afara, prin cuvintele noastre.
Între minte, inima, cuvînt, si lumea din afara noastra, nu exista spatii despartitoare. Es-
te un „mediu” dens, nevazut, viu, în care totul este legat, „este UNA,” independent si interac –
tiv.
Nu exista gînd necunoscut si fara urmari, porniri ale inimii, ramase doar în inima, sau
cuvinte rostite si fara efect asupra celorlalte vieti, (care la rîndul lor, zamislesc în mintea si în inima lor, apoi, din prisosul inimii, spun cuvinte care sunt raze de soare, sau sageti de moarte dupa ceea ce au primit, înainte, de la noi, prin cuvintele noastre).
De aceea, Fiul lui Dumnezeu ne arata cît de importanti suntem, cît de responsabili trebuie sa fim, cît de multa Lumina putem aduce, sau cît întuneric, printr-un cuvînt, un gînd, o lacrima, un pahar cu apa, un zîmbet.
În aceasta Împaratie a cerurilor, în aceasta lume a Duhului, atît de Sfînt si atît de Desa-
vîrsit, încît nici nu poate fi vazut, fiintele noastre, grele de materie, trebuie sa umble cu mare grija, în vîrful picioarelor, si sa vorbeasca în soapta, cu delicatete, gingasie, blînd.
Versetele 38- 40

„Niciodata n-a vorbit vreun OM ca OMUL ACESTA,” spune un simplu aprod, în Ioan 7 versetul 46. Acest aprod, auzindu-L pe Isus, a simtit ca nu un om vorbeste, ci Dumnezeu, si n-a putut sa se atinga de El si sa-L prinda, asa cum preimise ordin.
Dar, acesti carturari si Farisei, care au înteles ca Isus le cunoscuse gîndurile ascunse si ca, lor le-a vorbit, în primul rînd, despre HULA, nu doar ca sunt fatarnici si vicleni, dar, din pacate, au inimile împietrite si oarbe.
Nimic din Cuvintele lui Isus nu i-a miscat, nu i-a atins în adîncul inimii, nu i-a pus pe gînduri. Si, se arata „dispusi” sa-L creada, daca „vor vedea un SEMN de la El.” Ei Îl urmari-
sera, (Îl spionasera) de la început. I-au auzit toate Cuvintele, pe care nici un om nu le-ar fi pu-
tut rosti, I-au vazut toate minunile, sau au auzit despre ele, era în fata lor, le vorbea Adevarul prin Cuvintele Vietii Vesnice, iar ei Îi cereau un SEMN, ca sa vada si sa-L creada.
Dumnezeu întrupat, putea fi vazut, auzit, cunoscut si atins, iar ei cereau „SEMN.” SEMNUL era acolo, si ei nu-L vedeau. SEMNUL va ramîne si va fi pe pamînt „trei zile si trei nopti,” ca Iona în pîntecele unui peste. Oricine Îl va puteavedea, auzi, cunoaste, în Evan –
ghelie. Si multi, care Îl vor cauta, Îl vor gasi, si vor fi cu El, în Împaratia Lui, nevazuta înca de aici, de pe pamînt.
Nimeni, decît Tatal, nu-i va cunoaste, si Duhul Sfînt va fi cu ei, va lucra, nestiut, prin ei. Cînd va reveni Domnul, „îi va aduna de la marginea pamîntului, pîna la marginea cerului,” „nu vor mai putea muri, caci vor fi ca îngerii. Si vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai
învierii.” (Luca 20 versetul 36)
Ei au vazut SEMNUL, ramas în lume, ca sa fie Lumina: „Cît sunt în lume, sunt Lumi-
na lumii.” „Iata, sunt cu VOI, pîna la SFÎRSITUL VEACULUI, ÎN TOATE ZILELE.”
SEMNUL este aici, cu noi, este Emanuel: Dumnezeu este cu noi,” asa cum a promis:
„Domnul Însusi va va da UN SEMN:” „iata, fecioara va ramîne însarcinata, va naste un FIU,
si-i va pune numele EMANUEL.” (Isaia 7 Versetul 14). ISUS.
Apromis, cu opt sute de ani înainte, si s-a împlinit, ca tot ce s-a proorocit în Vechiul Testament, caci Dumnezeu spune ADEVARUL. Asa s-a împlinit, se împlineste si se va împlini cu exactitate matematica, tot ce SPUNE Domnul Isus în EVANGHELIA SA.
El ne-a spus ca va ramîne cu noi, în fiecare zi, pîna la sfîrsitul veacului. „Semnul” va fi „în inima pamîntului” trei zile si trei nopti.
Cînd Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina,” în Genesa Capitolul 1 Versetul 3, a început prima zi de pe pamînt. Dupa 12 ore, de lumina, pe care Dumnezeu le-a numit ZI, au urmat 12
ore de întuneric, pe care Dumnezeu le-a numit NOAPTE. Astfel, a fost o SEARA, si apoi a fost o DIMINEATA. (cînd a început ziua a doua). Aceasta a fost ziua întîi: De cînd s-a facut prima data lumina, pîna seara , cînd s-a facut noapte, si pîna s-a terminat noaptea si a fost iar dimineata. (ÎN TIMPUL DOMNULUI ISUS, CÎND SE FACEA ZIUA, ERA ORA 1, la prînz 6, seara 12). („NU SUNT 12 CEASURI ÎN ZI”?).
Prin aceasta alternanta repetata, Dumnezeu a creat nu doar lumina fizica, în prima zi a Creatiunii, ci a creat si TIMPUL (caci stia ca omul va trai în TIMP, si ca va avea nevoie de o-
dihna noptii, ca sa functioneze). Si creaza pentru noi, repere, în timp, si ne lumineaza prin profetiile Sale.
La Dumnezeu, „o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani sunt ca o zi.”
Dupa aceste trei zile si trei nopti, cînd SEMNUL este cu noi prin Evanghelia Sa si prin Mîngîietorul, Duhul Sfînt, venit la noi, (prin moartea si Învierea Sa), si prin Puterea si Slava Tatalui, lînga care este acum, asa cum a fost din vesnicii (în „sînul” Tatalui, în inima Lui), Domnul ne-a spus, (ca profetie), ca va reveni, ÎN SLAVA, ca Dumnezeu, ca un fulger, a carui Lumina va straluci, inundînd tot pamîntul; Lumina Sa VIE, lumina Vietii Vesnice, în care Îsi va cuprinde cu dragoste, pe toti ai Sai, care L-au iubit, din orice loc, din orice timp. Vor fi împreuna cu toti preaiubitii Lui, vor fi UNA, în Împaratia Tatalui.

Versetele 41-45

În acea zi, cunoscuta doar de Dumnezeu, cei care au în ei Lumina, vor veni în Lumina, iar cei care „au iubit mai mult întunericul decît Lumina,” vor ramîne în întuneric. („unde va fi plînsul si scrîsnirea dintilor”– ni se sugereaza: un regret imens).
Ioan 5 verset 24 În „ziua aceea”, Domnulne spune ca: „Cine asculta Cuvintele Mele, si crede în Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.”
Ioan 5 versetul 29 „Cei care au facut binele, vor învia pentru VIATA” iar „Cei care au facut raul, vor învia pentru judecata.”
Orice suflet, care a trait pe acest pamînt, va auzi GLASUL LUI, si va vedea LUMINA
LUI. Toti vor vedea „SEMNUL,” aievea.
Oamenii care au fost pe pamînt, înainte de Întrupare, înainte de a veni Isus Hristos, si care, fara sa cunoasca „SEMNUL”, L-au ascultat pe Dumnezeu, (care le vorbea prin proorocii Sai), si s-au întors „de la calea lor rea,” s-au „pocait,” vor fi acuzatorii celor care aveau SEMNUL printre ei, si au ales sa nu-L vada, (desi, Domnul Isus, Dumnezeu Întrupat, este mai
mare decît toti proorocii).
Domnul Isus si Cuvintele Evangheliei Sale, sunt mai presus de toti înteleptii lumii.
Împarateasa din Seba, a venit de la marginile pamîntului, ca sa auda întelepciunea lui Solomon, împaratul Israelului; dar cei care aveau SEMNUL printre ei, aveau lînga ei, Izvorul Întelepciunii, Adevarului si Vietii, L-au nesocotit. Ea îi va osîndi pe cei care au nesocotit un asemenea DAR: BINECUVÎNTAREA si LUMINA VIETII, un DAR la îndemîna oricarui om de pe pamînt, adus lumii de Isus Hristos, lasat ca SEMN, tuturor celor însetati de întelep –
ciune, Adevar si Lumina, de pe întregul pamînt.
Orine cauta, gaseste. Evanghelia este raspîndita pe tot pamîntul.
Tot ce au inventat oamenii prin PUTEREA mintii lor, PRIMITA de la Dumnezeu, a fost, cu, sau fara voia lor, pentru ca SEMNUL sa poata fi cunoscut de orice suflet, însetat de ADEVAR, de NEPRIHANIRE. (Hîrtia, tiparul, mijloacele de transport si de comunicare rapida, internetul, toate au lucrat, si lucreaza, de fapt, pentru raspîndirea Cuvîntului lui Dumnezeu.
Dar, ca tot ce a primit OMUL de la CREATORUL SAU,aceste realizari ale progresu –
lui cunoasterii si tehnicii, au fost deturnate de Satana si agentii lui, si folosite pentru îndepar –
tarea omului de Dumnezeu).
Satana lucreaza asupra omului care nu-L cunoaste pe Dumnezeu, îl face pe acel om sa actioneze împotriva lui însusi, facîndu-si rau si Crezînd ca îsi face bine, si omul este pierdut, pustiit.
Duhul Sfînt, ramas, dupa plecarea Domnului Isus, asupra oricarei iapturi, lucreaza cu fiecare om, îl „atimge,” îl sensibilizeaza ca sa-L îndrepte spre Dumnezeu. Dar, daca acel om, prins de vîrtejul vietii acesteia, de îngrijorari, probleme, placeri, bogatii, nu simte acea atinge-
re delicata, acea soapta a Duhului Sfînt, nu-i raspunde, nu se lasa condus, nu va ajunge sa tina
în mîna, si sa primeasca în inima Evanghelia.
Fara Evanghelie, nu-L poate cunoaste pe Dumnezeu. Si fara Dumnezeu în inima, cu-
noscut cu adevarat, în inima acelui om vor veni sa locuiasca alte 7 duhuri rele, împreuna cu cel alungat de adierea Duhului Sfînt, Duhul Adevarului, Mîngîietorul.
Satana si slujitorii lui, sunt duhuri care au nevoie de viata din salasul inimii omului. Doar în om îsi are hrana si odihna. Afara din om, „umbla prin locuri pustii, fara „apa” de care are nevoie, si cauta odihna pe care n-o gaseste.” Si se întoarce în „casa” lui, în inima din care a fost alungat.
Daca INIMA nu este plina de puterea si viata CUVÎNTULUI VIU, care esdte DUH si VIATA, („Viata vesnica este aceasta: sa Se cunoasca pe Sine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” De unde ar putea omul sa-L cunoasca, decît din Evanghelia lasata de Isus?), daca inima nu cunoaste pericolele care o încomjoara, va fi ocupa-
ta de mai multe duhuri rele, care vor prospera, în casa goala de Dumnezeu, îsi vor face adapostul lor si un izvoe de rautate si întuneric.
Aceasta se va întîmpla cu neamul omenesc. Liber sa aleaga, omul va alege orice, dar nu pe Creatorul Sau, pe care nu-L cunoaste, desi Dumnezeu „S-a facut TRUP, a locuit printre noi, plin de HAR si de ADEVAR. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har. Caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si Adevarul au venit prin Isus Hristos.” (Ioan 1 versetele 15-17).
Dumnezeu a facut totul ca omul sa fie salvat: „A venit El Însusi, ne-a vorbit, ni S-a fa-
cut Cunoscut, „ne-a spus lucruri ascunse de la facerea lumii,” ne-a lasat SEMNUL SAU VIU si PUTEREA DUHULUI SFÎNT.
„Lumea piere din lipsa Cunoasterii de Dumnezeu.” (Se spune în Vechiul Testament)
Fara sa-L cunoasca nu-L poate iubi, nu poate CREDE. Fara CREDINTA nu poate fi calauzita, aparata de Puterea Lui, salvata. Iar HULA împotriva Duhului Sfînt al lui Dumne –
zeu, ucide în fasa mugurii credintei.
De aceea, cei ce hulesc sunt fiii Satanei, desi traiescîn trupuri de oameni. Soarta lor va fi soarta Satanei. (Ioan 8 versetele 41-47).
O lume fara Dumnezeu este pierduta (caci este dezbinata împotriva ei însisi, împotriva BINELUI si LUMINII pentru care a fost CREATA DE DUMNEZEU. Omul este dezbinat împotriva lui îsusi, caci este împotriva Celui Care i-a dat viata, si l-a creat „dupa CHIPUL si ASEMANAREA SA,” si este pustiit, gol, „mort viu”.)

Versetele 46-50

Continuînd Evanghelia, Domnul continua sa ne ÎNVETE.
Orice verset îl continua, în adîncimea învataturii, pe cel precedent, si pregateste dezvoltarea celui urmator. (Este continuitatea Lucrarii lui Dumnezeu de la Creatiune, pîna la Sfîrsitul veacurilor.)
Dupa ce am înteles ce „se va întîmpla cu acest neam viclean,” care „iubeste mai mult întunericul decît Lumina,” Domnul Isus îi învata pe cei ce nu iubesc întunericul, cum sa afle Lumina.
Sunt lucruri pe care, multi prooroci, împarati, întelepti si oameni neprihaniti, care au trait înainte de El, ar fi dorit sa le auda si nu le-au auzit.
Noi avem binecuvîntarea de a le putea auzi. Si trebuie sa fim foarte atenti, caci sunt descoperiri facute de Dumnezeu, pentru oameni, dar nu sunt obisnuite pentru felul nostru de a gîndi si de a fi, pe care Dumnezeu vrea sa-l schimbe.
În aceste versete Domnul arata singura solutie pentru cei ce vor sa fie salvati din declinul si pustiirea, fara scapare, acestei lumi.
Fiecare în parte, fiecare om, care vrea sa fie cu Dumnezeu, si care Îl striga, Îl cheama,
va fi salvat. Si Domnul a venit sa ne salveze, si sa ne învete ce avem noi de facut pentru a fi salvati: Sa cunoastem VOIA TATALUI: (Prin EVANGHELIE, Isus ne face CUNOSCUT „tot ce a auzit de la Tatal Sau”). Sa facem VOIA TATALUI („Daca STITI aceste lucruri, ferice de voi daca le FACETI”).
Toate puterile lui Dumnezeu, puterea Mîngîietorului si CUVÎNTUL Evangheliei, „viu si lucrator” ne vor ajuta, cu bucurie si dragoste, asa cum ne-a promis Cel care cunoaste si face
Voia Tatalui,nu mai este cel care a fost; în inima lui nu mai sunt „lucrurile oamenilor, ci lucrurile lui Dumnezeu,” este nascut din nou, este un copil de Dumnezeu, Îl urmeaza pe Isus si devine asemenea Lui. Devine un „FRATE”sau o „SORA”a Domnului. Si „MAMA” TOTODATA a acestei „surori” sau „frate,” caci, în INIMA de om, s-a „nascut” aceasta fiinta
noua, din „apa si DUH,” nu din carne si sînge.
Isus arata, ca nu fratii si mama, si rudele de sînge ale Lui, sunt garantia mîntuirii, ci cei care devin fii ai lui Dumnezeu, frati si surori ai Fiului lui Dumnezeu, caci fac Voia Tatalui lor, ca Isus, aceia sunt si vor fi, fiii lui Dumnezeu. Vor fi frati ai Domnului. Si „mama,” caci inima lor a fost salasul în care s-a zamislitsi sa nascut, fiecare nou „frate” sau „sora” a Lui, pe pamînt. (El a arata deja, importanta legaturilor pamîntesti, care trebuie pastrate curate ca lacrima, nepatete nici de o privire, nici de un gînd înselator, ascuns: „ cine se uita la o femeie, ca s-o jefuiasca, a si preacurvit în inima lui,” sau: „ cei doi soti, numai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta,” si deasemeni: „ cinsteste pe tatal tau si pe mama ta,” mai presus de poruncile date de preoti cu privire la averea închinata lui Dumnezeu: (Corban). Legaturile de familie sunt sfinte si trebuie sa fie desavîrsite, cum a spus El.)
Dar, mai împortanta, pentru fiecare om în parte, este legatura cu Dumnezeu. Fara aceasta legatura, orIce legatura omeneasca se poate destrama, urîti, mînji.
De aceea, Domnul vorbeste despre ALTFEL de legaturi de „rudenie,” altfel de „nastere,” altfel de „fii,” altfel de Împaratie, decît ceea de pe pamînt. O Împaratie a Cerului, nevazuta, în inima omului, care s-a nascut, din APA: (credinta, prin cunoasterea Cuvîntului) si din DUH: ( puterea vie din CUVÎNT si puterea Duhului Sfînt care lumineaza si împlineste CUVÎNTUL), o noua „CREATURA,” o fiinta noua, într-o inima de om, un COPIL DE DUMNEZEU, „nascut nu din carene si sînge, CI DIN DUMNEZEU.” (Ioan I versetul 12). Este o NASTERE, la fel de tainica, vie, coplexa, de necuprins, ca si nasterea unui prunc de om. (Ca sa întelegem viata si puterea acestei minuni, Domnul o compara cu ceea ce ne este cunoscut noua, ca „nastere,” plina de dureri si fericire, pe pamînt). Aceasta „nastere în inima,” este reala, vie; adevarata minune, si necuprinsa taina, ca nasterea unui copil, din mama sa, în care a fost „tesut într-un loc tainic,” în trupul ei, din clipa cînd a fost conceput, de mama si tata, din samînta omeneasca.

 

 

CAPITOLUL 13

Versetul 1-3

Mergem mai departe, urmînd firul VIU al învataturii Domnului nostru. Legatura neîn-
trerupta, cu ce am învatat în versetele dinainte, ne este amintita de cuvintele: „în aceeasi zi,” (care ne directioneaza mintea spre legatura adînca dintre ce s-a spus, si ce se va spune).
De pa acea corabie, Domnul vorbeste multimilor de oameni de atunci, si de peste veacuri. Vorbeste în pilde, pentru ca, folosind lucruri si fenomene cunoscute de om, sa ne sugereze, sa ne ajute sa intuim, ceva din maretia de necuprins, a Lucrarilor lui Dumnezeu, (nepamîntesti). Ne face sa simtim adierea nemarginirii Sale, ne atinge inima, asa cum un pes-
carusi atinge cu vîrful aripii stralucirea apelor oceanului.
Ne face sa simtim fiorul imensitatii lumii nevazute, în care traim, care ne înconjoara, si lucreaza asupra noastra, si din care facem parte, toti, prin lucrurile nevazute, care constituie o mare parte a fiintei omului.
SEMNUL din „inima” pamîntului, pulseaza, viu, semnale de LUMINA VESNICA, peste tot pamîntul, prin CUVÎNTUL SAU, SAMÎNTA SA,care comtine esenta vie a NATU-
RII lui DUMNEZEU, FIINTA SA. Ea are puterea de a naste, în inima omului, VIATA DIN VIATA SA, DUH din DUHUL SAU, ROADA pentru Împaratia Sa, FII pentru Împaratia Tatalui.
Dumnezeu s-a întrupat si a venit în lume, prin Fiul Sau, Isus Hristos, nascut din trupul
unei fecioare si Dumnezeu, din voia, puterea si Duhul Sau.
Cuvîntul întrupat va fi samînta din care se vor naste, în orice inima de om, care-L pri-
meste, fii ai luim Dumnezeu, frati ai Fiului Sau. Samînta aceasta, care este Cuvîntul lui Dum-
nezeu, este semanata peste tot pamîntul, ca roua, ca lumina soarelui, ca Harul, ca Duhul Ade-
varului, ca Fiul dat lumii, si prin Care ni s-au dat toate aceste daruri, revarsate ca binecuvîntari pentru orice om, din orice loc si din orice timp. Aceasta samînta exprima esenta naturii lui Dumnezeu, Numele Sau, toate caracteristicile Sale, Îl contin, viu si Adevarat, vesnic viu si ve-
snic acelasi, neschimbat.
El doreste sa fie SEVA vitei care curge prin mladite, si le face vii, si UNA cu EL. „Daca ramîneti în Mine, si daca ramîn în voi CUVINTELE MELE, cereti orice veti voi, si vi se va da.” (Ioan 15)

Versetele 4-9

Domnul arata, mai întîi, ce se poate întîmpla cu o samînta pe care o seamana un om. Nu orice samînta va cadea pe un pamînt bun, prielnic încoltirii,cresterii, si rodirii. Unele vor fi calcate în picioare, se vor usca, vor fi înabusite de lucrurile din jur si putine vor cadea în pamînt bun. Dar oamenii continua sa semene în fiecare an. Cu cît mai mult, SEMANA- TORUL venit din Cer,nu va renunta sa-Si semene samînta Sa, cît va exista „pamîntul.”
Pamîntul, solul, nu este constient sau responsabil de destinul semintei cazuta pe el. Este ceea ce este: drum al tuturor si al nimanui, piatra sau maracinis, sau cernoziom.
Dar SAMÎNTA lui Dumnezeu este Cuvîntul Sau, Îl contine, Îl exprima, este lipsit de
materie si REAL ca Dumnezeu, care exista cu adevarat, este adevarat, viu, dar material :– DUH. („CUVÎNTUL ERA DUMNEZEU). Ioan 1.
Cuvîntul Lui nu cade pe sol, si nu depinde de calitatea solului. El cade în ureche,apoi merge în minte, apoi în inima. Orice ureche Îl poate auzi, caci Dumnezeu ne-a creat pe toti cu
„urechi de auzit.” Deci Domnul ne spune tuturor ASCULTATI, AUZITI!

Versetele 10-17

Dupa cum „SEMNUL” este dat tuturor oamenilor, dar nu toti Îl vad, (Fariseii cereau „semn,” iar SEMNUL era în fata lor, era Dumnezeul întrupat si vorbind Cuvintele lui Dumne-
zeu), tot asa, „SAMÎNTA” este ACEEASI pentru orice om de pe pamînt; dar nu toti O PRIMESC LA FEL. Si, spre deosebire de solul inert, care ramîne ceea ce este, (si poate sau nu sa fie fertil), OMUL se poate schimba, daca doreste sa primeasca SAMÎNTA. ( si sa se faca un „pamînt bun,” un salas, în care samînta lui Dumnezeu sa prinda viata în el, si sa rodeasca).
Pildele, ramîn doar „pilde,” pentru cei care nu le înteleg. Cine le întelege, gaseste în e-
le ADEVARURILE ÎMPARATIEI cerurilor, (ce nu pot fi cuprinse, în adîncimea lor infinita si complexa, decît prin sugestiile, asociatiile, intuitiile, declansate prin pilde).
Traind departe de Dumnezeu si fara sa-L cunoasca, omenirea s-a obisnuit sa traiasca numai cu pîine si tot ce înseamna „ bunuri de consum,” procurate prin propria putere, satisfa-
cuta deplin de capacitatile ei, de libertatea si independenta ei.
Dar, pentru cei care, (chiar daca sunt bogati, sau sunt saraci), „sunt flamînzi si însetati dupa neprihanire,” dupa „Pîinea Vietii,” SAMÎNTA Cuvîntului lui Dumnezeu este VIATA deplina, din Dumnezeu, „vor fi saturati” de Lumina, Bucurie, Pace, Adevar. Vor purta în ei „Împaratia Cerurilor,” vor trai fericiti, înca de aici, de pe pamînt, dupa Legile Împaratiei, („precum în cer, asa si pe pamînt”) si vor trece în Împaratie, vor trece „din moarte, la VIATA.”
Toti au urechi, asa i-a creat Dumnezeu, toti pot auzi, toti au ochi, dati de Creator, si pot vedea, au minte si inima, pentru a ÎNTELEGE CUVÎNTUL lui Dumnezeu.
Dar, pentru cei care nu „înseteaza,” nu-I simt LIPSA, n-au nevoie de Dumnezeu, CU-
NÎNTUL CARE LE VORBESTE, NU LE SPUNE NIMIC, pentru ei NU EXISTA, caci n-au nevoie de El, nici de vindecare, nici de întoarcere la Dumnezeu. NU SUNT AI LUI.
Ei sunt „morti” spiritual, si nu exista nici ei, pentru Dumnezeu, caci: „Dumnezeu este un Dumnezeu al celor VII, nu al celor MORTI.” (Luca capitolul 20 versetele 34-38)
Pentru cei „morti,” nu exista SEMNUL SI NICI SAMÎNTA; nu le primesc, de aceea nun LI SE DAU. Ele sunt pentru cei atît de „ÎNSETATI,” încît „DAU NAVALA,” ca un om ars de sete, cînd vede un fir de apa, din care da navala sa soarba VIATA.
De aceea Domnul le spune, celor ce stau lînga El si-I sorb CUVINTELE, : „ferice de voi.”
Cei însetati vor auzi, vor vedea, vor întelege, vor deveni VII, fii ai lui Dumnezeu, „fii ai Învierii.” Caci: „Oricine cere, primeste, cine cauta, gaseste, si celui ce bate, i se va deschi-
de,” (Luca 20), cu mare bucurie, caci Tatal Îsi asteapta cu dragoste copiii pierduti, rataciti, care se întorc la El, adusi de Pastorul cel Bun.

Versetul 18

Domnul explica pilda semanatorului, pentru fiecare om care are urechi, ochi, minte, i-
nima, si „înseteaza.”
Soarta semintei pusa de om, depinde de starea locului pe care cade. Dar soarta SE –
MINTEI pusa de Dumnezeu, nu se schimba. CUVÎNTUL RAMÎNE ÎNTREG, VIU VES-
NIC, NESCHIMBAT. Doar „ogorul,” omul, îsi hotareste destinul, dupa felul în care PRI –
MESTE SAMÎNTA CUVÎNTULUI. („Sa înteleaga cu inima.”)

Versetul 19

Omul care aude Cuvîntul si nu-L întelege, este omul neatins de Cuvînt, (ca si cum nu ar exista Cuvîntul, pentru el.)
Acest om ESTE samînta vazuta lînga drum, unde ramîne, calcat în picioare de oameni, prada Satanei, în bataia tuturor vînturilor.
Cuvîntul, neînteles, nu i-a fost „DAT,”deci. (si va avea grija vrajmasul, sa-i puna ne-
ghina lui, în casa goala a inimii.) Nu i-a fost DAT, pentru ca nu-L putea PRIMI, nu „înseta.”

Versetele 20-21

Vorbind despre aceste categorii de oameni, pe care „cade”Samînta Cuvîntului.
Domnul ne avertizeaza pe toti, despre lucrurile care ne împiedica sa beneficiem de binefacerile si binecuvîntarile Cuvîntului Sau. (Omul care nu l-a înteles, nu era prost, ci indi-ferent, nu-L interesa Cuvîntul, n-avea nevoie de Cuvînt).
Dar omul care primeste Cuvîntul cu bucurie, si este superficial, nu adînceste întelesuri-
le Cuvîntului, în inima lui, ca sa o schimbe, sa prinda viata în el, sa faca parte din el, va putea usor sa se lepede de Cuvînt; (nu prinsese radacina în el). Si omul acesta va fi „ogor” pentru „neghina.” (Neghina creste oriunde si prinde radacini tari, ca orice buruiana).

Versetul 22

Un alt pericol, în care se afla omul care aude Cuvîntul, si Îl ia în inima, este acela de a nu-L asculta deplin, întreg, si de a-L împlini doar în parte. El n-a învatat ca: trebuie „sa caute
mai ÎNTÎI ÎMPARATIA LUI DUMNEZEU,” „sa nu-si stinga comori pe pamînt,” „sa nu se îngrijoreze de ce va mînca, ce va bea, si cu ce se va îmbraca.” Si Cuvîntul nu va prinde viata în inima lui, plina de griji, bogatii, pofte, de care Domnul ne-a învatat atît de clar ca trebuie sa ne ferim. (si ne-a spus si : „Cine are cuvintele Mele si le face, va avea casa zidita pe stînca. Nimic n-o va clatina.”)
Inima acelui om va fi si ea goala de CUVÎNT. Si, el va fi înabusit de îngrijorari, pofte,
trufie si alte îngrijorari sporite de cel rau. (caci sunt de la el, sunt „samînta” lui, „neghina”
lui).

Versetul 23

SAMÎNTA este CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU, format din totalitatea CUVINTE-
LOR DOMNULUI ISUS, cuprinse în EVANGHELIE. Fiecare Cuvînt este PORUNCA, pentru ca are IMPORTANTA unei PORUNCI.
Din aceste ÎNVATATURI atît de vitale, încît sunt PORUNCI, este tesuta Împaratia SA, Sfînta si desavîrsita, cu Legile Sale, Legile care-I exprima Dumnezeirea, aceleasi în veci, ca Însusi Dumnezeu.
Doar Fiul L-a facut CUNOSCUT pe TATAL. Nimeni pîna la El, n-a putut sa-L cunoasca deplin.
Omul care primeste SAMÎNTA Cuvîntului lui Isus, care se straduieste sa-L ÎNTELEAGA, (cu timp, rabdare, atentie, încredere, si sub calauzirea Duhului Adevarului), care Îl pastreaza în minte si în inima, se gîndeste la El, ca sa-I descopere frumusetile, adîncimile, adevarurile, renuntînd la gîndurile lui omenesti, ca sa înteleaga GÎNDUL LUI DUMNEZEU, acel om va aduce ROADA. Si din Samînta de Dumnezeu, va creste ROADA dorita de Dumnezeu, roada din El.
Nu toti vor rodi la fel de mult, dar ROADA va fi la fel, acelasi, fie ca vor fi „o suta, saizeci, treizeci.” Puse laolalta, vor fi „ROADA pentru Împaratie,” „grîul pe care, Domnul Si-l va strînge în grînar.” Va purta PECETEA SA, va fi „roada muncii SUFLETULUI SAU.” (Isaia capitolul 53 vertsetele 10-11)

Versetele 24-30

La Dumnezeu, toate lucrurile sunt ALTFEL, decît poate gîndi si cuprinde omul.
La CREATIUNE, Dumnezeu l-a facut pe om desavîrsit. Dar LIBER. L-a avertizat ca
RAUL exista, si i-a poruncit sa nu „muste” din rodul lui.
Primul act de neascultare, din partea omului, a îmbolnavit pe toti urmasii lui, care se vor naste pe pamînt. Toti vor fi vulnerabili, toti vor putea fi amagiti si vor „pofti” sa cunoasca „raul.”
Dar, Dumnezeu a iubit prea mult fiinta aceea, vulnerabila si razvratita, si n-a lasat-o prada RAULUI, întunericului, durerii si suferintei provocate de RAU. A dorit sa o recupere –
ze, s-o salveze, s-o readuca la Sine, s-a vada fericita, în Lumina Sa. Si, printr-o A DOUA CREATIUNE, S-a ÎNTRUPAT, si a venit la OM, prin Fiul Sau, în chip de OM.
Maretia si frumusetea acestei a doua creatiuni este coplesitoare. El a venit pe lume, ca un prunc într-o iesle umila, într-o familie nstiuta, saraca si simpla.
Luca Doar niste pastori, ce-si vegheau turmele sub cerul liber, au vazut Slava Domnu-lui stralucind împrejurul lor, si un Înger le-a vestit venirea Domnului pe pamînt; si niste magi, din tari îndepartate, I-au vazut STEAUA, nascîndu-Se pe Cerul care primise Lucrarea nevazuta în universul lumilor ceresti, si au venit sa I Se închine acelui Prunc, Împaratul Lumii
din ieslea din Betleem.
Dimensiunile lui Dumnezeu se pot cuprinde într-un prunc, si pot sa încapa într-o iesle.
El n-are nevoie de palate, armate, razboaie, manifestari ale puterilor pamîntului, care sunt o NIMICA în Ochii Lui.
Împaratiile pamîntului si stralucirea lor (cu care Satana a încercat, în pustie, sa-L amageasca pe Fiul lui Dumnezeu, asa cum îl amagise pe primul Adam, în gradina Edenului,cu
frumusetea rodului „cunoasterii binelui si raului”), sunt si azi armele puternice ale Celui RAU, prin care lupta împotriva Lucrarilor lui Dumnezeu pentru readucerea OMULUI LA DUMNEZEU, Creatorul lui, Tatal lui.
Domnul, în aceasta PILDA, numeste: NEGHINA, otrava celui rau, care este semanata,
iar si iar, în OM, asa cum a fost, în Eden, strecurata PRIN soapta sarpelui, îndemnînd la NEASCULTARE.
Inima omului, atît de dorita de Dumnezeu, este cautata cu sete de Satana. Cel rau, fura totul de la Dumnezeu, el nu are nimic de la sine, este o Creatura în care s-a nascut raul, din trufie si care deturneaza totul prin OCHIUL LUI RAU.
Din creatura vrea sa fie Creator, sa-I ia locul Celui care l-a creat.
Din înger de Lumina, s-a facut înger al întunericului; puterea data de Creator, o foloseste împotriva Creatorului, si împotriva omului, ca putere de a face RAUL.
Acolo unde Fiul lui Dumnezeu îsi seamana SAMÎNTA, vine Satana si seamana neghina. Tot în om, tot în gînd, în minte, în inima vie, de om. Si folosind, din plin, „CUVÎN-
TUL.” (mijlocul de COMUNICARE, dat omului de catre Dumnezeu, pentru COMUNIU –
NEA CU EL).
Unde încolteste CREDINTA, din Samînta Cuvîntului lui Dumnezeu, Satana arunca HULA, crescuta din neghina lui, în inima omului care huleste. El seamana îndoiala, necredin-
ta, razvratire, trufie, orbeste si împietreste, întuneca si ucide. Îl face pe om sa nu înteleaga CUVÎNTUL, îl umple de frica, si-l face sa lepede CUVÎNTUL, prin amenintari, prigoniri,
spaime. Îl împovareaza cu gînduri de îngrijorare, spaima de lipsuri, de ziua de mîine, îl ispite-
ste cu placeri, pofte, si-l face rob propriilor slabiciuni. ROB DIN NECUNOASTERE si „CARNE NEPUTINCIOASA.”
Face orice, ca sa-l îndeparteze pe om de Cuvîntul lui Dumnezeu, de Evabghelie. Si mintea noastra nu poate cuprinde subtilitatea, rafinamentul, dibacia diabolica, a infinitatii de mijloace, extrem de inteligente, folosite de Satana pentru acest scop. (El a fost creat ca cel mai stralucitor Înger de Lumina).

Versetele 31-32

Dar, Marele Logos, Care a conceput fiinta noastra, stie cel mai bine cum functionam. Stie ce efect regenerator are CUVÎNTUL SAU asupra mintii si inimii noastre. (asupra „gîndu-
lui inimii.”
Orice om, care primeste Cuvîntul, ca un „pamînt bun,” cu o inima „buna si curata,” Îl
întelege si-L pastreaza, ca pe cea mai de pret comoara, si „face roada în rabdare,” (Luca) este schimbat, renascut, rascumparat, restaurat, salvat, înviat. El apartine deja Împaratiei, si o are în inima lui.
Schimbarea din el, îl face posesorul CODULUI TAINIC de acces în Împaratia cerului. Desi în lume, el „nu este din lume.” Si fara acest „COD,” nimeni nu poate intra ACOLO.
Legi puternice, stiute doar de Dumnezeu, împiedica orice încercare, cît de mica, de a trisa.
„SEMNUL,”„SAMÎNTA” CUVÎNTULUI, PILDELE, sunt date tuturor oamenilor, fara nici o exceptie. Dar nu toti le pot primi, vedea, întelege. Si, aceasta diferentiere, nu este
facuta de Dumnezeu, ci de OM.
De ce „ARE,” sau „NU ARE.” (Si aceasta este rezultatul existentei complexe a fieca –
rui om, al alegerilor, gîndurilor, deciziilor, pornirilor, sentimentelor fiecaruia, în fiecare zi si clipa a vietii lui pe pamînt, între oameni.)
Daca un om face voia Celui RAU, nu poate intra în Împaratie (nici nu poate dori sa in-
tre, caci iubeste mai mult întunericul decît Lumina). Un astfel de om, chiar daca ar cunoaste pe de rost toata BIBLIA, tot nu poate intra în Împaratia Tatalui, caci CUVINTELE nu pot ajunge în inima lui, plina de rautate si întuneric, n-o pot face VIE, cu VIATA VESNICA DE LUMINA, blînda si smerita, ca INIMA FIULUI LUI DUMNEZEU.
Dumnezeu Îsi apara Împaratia prin Legi absolute, desavîrsite, imuabile. Acolo va fi doar El cu toti copiii Lui, fiii Învierii, fiii Luminii, fiii lui Dumnezeu.
Dupa ce a venit pe pamînt, Dumnezeu a lasat întregii lumi Evanghelia Sa (nu doar poporului în care S-a întrupat, cu scopul de a mîntui întreaga omenire.)
Fiecare om de pe pamînt, care iubeste BINELE si nu RAUL, LUMINA, si nu ÎNTU-
NERICUL, are, cu putin efort, în mîna ÎNDREPTARUL EVANGHELIEI. De asta spune Domnul, ca OMUL, trebuie SA IA samînta de mustar si S-O SEMENE în inima lui. Este o lucrare voita, constienta, pe care o face OMUL.
Cuvîntul este, în adevar, cea mai mica dintre toate semintele de pe pamînt (nici nu poate fi pus pe cîntar, caci nu are „materie,” grea, în el, are doar DUH). Dar, pus în inima, cu
buna stiinta, din el rodeste un COPAC, mai mare decît orice neghina, si decît orice zarzavat folositor; acest copac leaga, înalta omul pîna la Împaratia Cerurilor, si Îngerii lui Dumnezeu, vor veni, ca la casa lor. Ei aduc ocrotire, binecuvîntari, bucurie si bogatii ceresti, fac din acest om, cel mai fericit om de pe pamînt, caci este fiu al Cerului.

Versetul 33

Aceasta crestere, aceasta RODIRE, se face dupa LEGI tainice, vesnice, indestructibile,
necunoscute omului. Sunt LEGI VII, care dau VIATA din CUVÎNTUL VIU, (la fel de tainic,
creat si pus, pentru OM, în EVANGHELIE). Dar femeia, (este o femeie cea care IA aluatul si-l pune în faina, tocmai ca sa ne calauzeasca gîndul spre nastere, rodnicie, cresterea tainica a
VIETII), desi nu poate întelege CUM actioneaza „aluatul,” ÎL IA, si îl pune în faina, cu scopul de a „dospi,” spre a putea HRANI cu pîinea necesara vietii, pe cei dragi, de care se îngrijeste.
În Evanghelia scrisa prin Marcu, Domnul Isus spune ca, aceasta SAMÎNTA a Împara-
tiei, pusa de om în inima lui; „fie ca doarme noaptea, fie ca sta treaz ziua: samînta încolteste si creste fara sa stie omul CUM. Pamîntul rodeste singur: întîi un fir verde, apoi spic, dupa a-
ceea grîu deplin în spic.” (Marcu capitolul 4 versetele 27-28)
Aceasta este Lucrarea lui Dumnezeu, dupa Legi doar de El stiute. Dar omul trebuie sa IA samînta, si s-o puna ÎN OGORUL inimii.

Versetele 34-35

Înainte de a veni pe pamînt, prin Fiul Sau, Dumnezeu a vestit despre aceasta Lucrare a
CUVÎNTULUI ÎNTRUPAT. Aspus ca va vorbi în pilde, despre lucruri care n-au fost spuse pîna acum, (fie din cauza ca nu puteau fi transmise de prooroci, care erau, totuSi OAMENI,
fie ca erau facute acum, cînd se împlinise vremea lor, de catre Isus Hristos, singurul care putea vorbi despre ele, caci este Dumnezeu).

Versetul 36

Domnul Isus le tîlcuieste, la cererea lor, PILDA. Caci El cunostea dorinta sicera de a-
devar, a ucenicilor Sai. (La fel face si acum, cu fiecare om, care doreste, sincer, sa primeasca adevarul adînc din pildele Evangheliei.)

Versetele 37-39

Dumnezeul Cel Atotputernic a lucrat în asa fel, încît ucenicii sa întrebe, pentru ei, (dar si pentru NOI), iar Isus sa ne tîlcuiasca, acele pilde care contin referiri pe care un om n-are cum sa le banuiasca. Ele tin de o lume a duhurilor,de a lupta dintre Cel rau si Puterile Ceresti.
De asemeni, omul pierde foarte mult daca nu întelege exact ce se întîmpla, daca nu este constient si nu vegheaza, caci, pentru OM, se da aceasta lupta, iar vrajmasul este un mare înselator, puternic si lipsit de scrupule, fara mila si plin de rautate, fata de omul, creat de Dumnezeu. Si înainte de venirea pe pamînt a Domnului Isus, s-a dat aceasta lupta.
Înca de la Creatiune, Satana a picurat în samînta BUNA, pusa de Dumnezeu, în fiul Sau, Adam, otrava NEGHINEI lui, transmisa apoi urmasilor.
Cain a fost ucigasul „neprihanitului Abel.” (cum îl cunoaste Domnul). Dar, prin veni-
rea Domnului pe pamînt si Evanghelia propavaduita fiecarei fapturi, aceasta lupta a fost des-
coperita clar, omului, de Însusi Dumnezeu, ca omul sa lupte pentru el însusi, cu ajutorul Învataturilor si descoperirilor facute în Evanghelie, si asistat de Mîngîietorul, venit la noi, prin moartea si învierea omului. (Ioan 16 versetul 7)
Lupta se duce CONSTIENT, de catre OM, calauzit de CUVÎNTUL EVANGHELIEI, cu PUTEREA DUHULUI SFÎNT AL LUI DUMNEZEU, si este extinsa pe tot pamîntul.
Cei ce primesc deplin CUVÎNTUL, sunt fiii Împaratiei. Cei ce ALEG NEGHINA, sunt fiii Celui RAU.
În multe locuri, în toate Evangheliile, Isus spune ca: „A ÎNCEPUT SECERISUL.
Deci, dupa venirea SA, si propavaduirea CUVÎNTULUI SAU,fiecare OM ALEGE, si
DEVINE ceea ce a ALES: „grîu” sau „neghina.” Nimeni nu mai poate spune: „n-am stiut,” caci „orivine CAUTA, GASESTE.” SEMNUL ESTE AICI, VIU, si PUTERNIC, datator de
VIATA. („Celui ce bate , i se va deschide.”)
În Ioan se spune: „De acum încolo, veti vedea Cerul deschis, si pe Îngerii lui Dumne-
zeu, suindu-Se si pogorîndu-Se peste Fiul Omului.” Poarta este deschisa, „perdeaua s-a rupt în doua de sus pîna jos,” „scara” spre cer exista.
„Fiecare, ia Împaratia „cu navala.” Cei ce dau navala, pun mîna pe ea.”
Acum, în viata fiecarui om, este SECERISUL. Duhul Sfînt, Cuvîntul si toate puterile cerului, Lucreaza.
Ei smulg, din sufletele ce au primit si iubire „samînta buna,” lucrurile care sunt prilej de poticnire, pricina de pacatuire, îl întaresc pe om, îl calauzesc, îl lumineaza, îl ridica, îl sustin, ca sa nu piara nici unul dintre cei care iubesc binele.
Domnul Isus a venit pentru cei bolnavi, pentru cei pacatosi, pentru ca „cei orbi sa vada,” , cei slabanogi sa se ridice si sa umble, cei neputinciosi si gîrboviti sa-si îndrepte spatele. Daca doresc, daca aleg, daca vor: „VREI sa te faci SANATOS?” „MA AI PE MI-
NE.” „SCOALA-TE SI UMBLA.”

Versetele 40-43

Starea inimii fiecarui om de pe pamînt, în clipa mortii, este starea lui vesnica. Intra
ACOLO unde TIMPUL NU EXISTA. SOMNUL va fi un ceas sau un veac.
Unde nu exista TIMP, este totuna. Domnul ne spune: „ Vine ceasul, cînd TOTI cei din morminte, vor auzi GLASUL LUI, si VOR IESI afara din ele. Cei ce au facut binele, vor ÎNVIA pentru VIATA. Cei ce au facut RAUL,vor învia pentru judecata.” „El va trimite Îngerii Sai, si-i vor aduna pe ALESII LUI, de la o margine a cerului pîna în cealalta.” (Ioan 5 versetele 28-29)
Aici, pe pamînt, cît suntem în viata, se aleg cei ce sunt ALESII LUI, (pentru ca L-AU ALES),de cei care l-au ales pe SATANA.
Acestia din urma, care au slujit celui rau, au „savîrsit faradelegea,” vor ramîne cu sta –
pînul ales, si cu duhurile rele, ale întunericului. Îsi vor vedea neputinta, strîmbatatea si înfrîn-
gerea. Nu vor mai avea inimi pe care sa le amageasca si sa le chinuiasca, si se vor usca de „setea cea rea” si „viermele lor care, nu poate muri” îi va mînca, îi va roade pe ei însisi, caci acolo unde vor fi cei neprihaniti, ei nu mai pot intra, cum faceau pe pamînt.
Eliberati de toate umbrele neghinei de pe pamînt, ei vor fi vesnic în SLAVA TATA –
LUI, în Împaratia Lui, unde vor straluci ca soare, si aceasta este stralucirea data de Dumne –
zeu.
Lumina si Focul ei VIU, nu se poate stinge, este vesnica. Atît ne SPUNE Domnul
despre „DINCOLO.”
Atît cît gasim în Evanghelii putem sti. Este o dimensiune din care noi nu facem parte, si pe care o vom cunoaste ATUNCI.. Aici o putem „vedea” cu inima, si putem fi umpluti de ea. La asta trebuie sa LUCRAM, si vom fi fericiti si aici, si ACOLO.
Dumnezeu este DESAVÎRSIT DE DREPT. Si este singurul care trebuie ascultat: „U-
nul singur este Învatatorul vostru: Hristos. Iar voi toti sunteti frati.” El ne-a spus tot ce trebu-
ie si ce putem sti, ca oameni care vor sa traiasca în Lumina, si de partea Binelui.
El singur, a fost Dumnezeu pe pamînt. Si doar El putea vorbi despre aceste lucruri, doar El le CUNOASTE, caci tin de lumea de dincolo.
Pentru fiecare OM, SFÎRSITUL VIETII LUI, este „SFÎRSITUL VEACULUI,” (pîna atunci, omul va dormi, moartea este numita de Domnul: SOMN.)
Locul în care „dorm,” este nedeterminat în SPATIU. El îl numeste: „De la o margine a cerurilor, pîna la cealalta, din cele patru vînturi,” (Matei 24 versetul 31), iar în Marcu 13 versetul 27: „Din cele patru vînturi, de la marginea pamîntului, pîna la marginea cerului.” Iar
în Luca 21 versetele 34-36, ne învata ceea ce avem de facut: „Luati seama la voi însiva,” si „Vegheati în tot timpul si rugati-va.”
Pentru cei care Îl urmeaza, Îl cunosc, si Îl asculta, acel „NECUNOSCUT,” de care oamenii se tem,va fi cel mai stralucit si fericit ceas, pe care, doar dragostea plina de grija a Tatalui, l-ar putea gîndi si pregati.
„Cine asculta CUVINTELE Mele, si crede în Cel ce M-a trimis, are VIATA VESNI-
CA, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.” (Ioan 5 versetul 24)
„Cine crede în Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede în Mine,
nu va muri niciodata. Eu sunt ÎNVIEREA si VIATA.” (Ioan 11 versetele 25-26)
Fara sa-L CUNOSTI, NU POTI CREDE ÎN EL. Si nimeni nu-L poate CUNOASTE FARA EVANGHELIE. El este SINGURUL venit din CER.
Orice om este pamîntesc si vorbeste ca de pe pamînt, chiar daca vorbeste despre cer.

Versetul 44

Chiar daca Fiul lui Dumnezeu ne spune „lucruri ascunse de la facerea lumii” (acest citat este din Vechiul Testament), si Evanghelia ne spune TOT ce avem nevoie sa stim, (ca sa ne facem VII, sa ÎNVIEM, sa-L cunoastem pe Dumnezeu, sa-L iubim, sa ne schimbam, ca sa fim si sa ramînem în dragostea Lui, ocrotiti de puterea Lui si fericiti în Lumina Lui), un iubitor de Dumnezeu, Îl va gasi, cu mare bucurie, (si o va face), si în Vechiul Testament. A-
celasi: Mare, Minunat, Puternic, plin de Iubire si Frumusete. El a gasit, si a folosit oameni, prin care S-a descoperit, S-a facut cunoscut, a lucrat si a lasat SCRIS TOT ce putea fi descoperit.
Pruncul Isus, a crescut, în mijlocul poporului format din Avraam, ca orice copil iudeu, învatînd despre Tatal Lui, din Vechiul Testament.
Singur ca nasterea Lui, speciala si unica, prin care chiar era nascut din Dumnezeu, Îl facea sa primeasca adînc si deplin, vibrînd de Iubire, fiecare cuvînt care I-L facea cunoscut pe
ADEVARATUL SAU TATA.
Citit cu aceeasi mare atentie, grija si primit si înteles cu INIMA, ca si Evangheliile, Vechiul Testament ESTE COMOARA fiecarui om. Este „ascunsa într-o „tarina,” pentru ca, spre deosebire de Evanghelie, Dumnezeu Se face cunoscut si Se lasa descoperit înlauntrul actiunilor Sale, a desfasurarii „istorice” a evenimentelor, în felul în care vorbeste cu oamenii prin care lucreaza, în masurile pe care este nevoit sa le ia, pentru binele oamenilor care nu-L înteleg, si cu care duce o adevarata LUPTA, ca sa-i smulga din RAU, sa-Si poata naste Fiul în mijlocul lor, ca sa-i mîntuiasca.
Vazînd cît de lunga si de grea a fost Lucrarea Sa, Îl iubim si mai mult pentru rabdarea,
masurile, calauzirea, iertarea si iubirea Sa pentru om.
Duhul Sau i-a calauzit pe oamenii prin care a scris Vechiul Testament, asa încît sunt de la El detaliile alese despre relatiile oamenilor, atitudinile si sentimentele lor. Caderile, gre-
sile, consecintele, regretele si iarasi ridicarea si iertarea.
Vom fi coplesiti, fericitim si ne vom „minuna” de ce COMOARA se ascunde în acea
multime de „întîmplari,” vom regasi Acelasi Minunat Dumnezeu, Unic si Desavîrsit pe Care ni L-a facut Cunoscut Fiul Sau.

Versetele 45-46

Spre deosebire de Vechiul Testament, în care „comoara” trebuie s-o iei cu TOT cu „ta-
rina” în care este ascunsa, si s-o cauti cu cea mai mare atentie si grija, Evanghelia este ca un „margaritar” de mare pret, de mici dimensiuni, în care este concentrata toata Maretia necu –
prinsa a Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfînt, toata frumusetea Lucrarii lui Dumnezeu.
„Negustorul” acela întelept, care a dat totul pentru ca sa-L aiba, este cel mai bogat si mai mai fericit om de pe pamînt.

Versetele 47-48

Aici este vorba despre Împaratis cerurilor de pe pamînt, din inimile oamenilor. („Daca Eu scot afara dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împaratia lui Dumnezeu a venit peste voi”
spune Domnul, Care a adus Împaratia cu Sine).
Isus a dat SAMÎNTA din care creste „Copacul” pentru pasarile cerului. El este mai mare decît toate zarzavaturile, iar „neghina,” crescuta din samînta Celui rau acum, la vremea Secerisului, se desluseste bine, si este smulsa.
Cei care L-au ales pe Dumnezeu, se desavîrsesc si cresc, cu ajutorul Lucrarii puterilor lui Dumnezeu. (Îngerii, Duhul Sfînt, Cuvîntul). Sunt „vase alese,” si sunt cei buni, pastrati
pentru Împaratie, vegheati, calauziti, ocrotiti, întariti, crescuti, pîna la sfîrsitul vietii lor.
Cei rai, cei ce savîrsesc nelegiuirea nu mai au putere asupra lor. Se zbat zadarnic, caci acum, „neghina” este cunoscuta, se vede bine, nu mai poate însela. Ea este aruncata afara si, dupa „somnul” din care se va trezi, va fi aruncata, în „cuptorul aprins, unde va fi plînsul si scrîsnirea dintilor.” (neputinta, furie, ura, înfrîngere).

Versetele 49-50

Toti, si cei buni, si cei rai, care au avut aici, pe pamînt Împaratia în inima lor, sau au facut totul, prin Satana, ca s-o zdruncine, vor fi în stare de SOMN, pîna la sfîrsitul veacului,” cînd Domnul va reveni în Lumina Slavei Sale. Atunci, si CEI ce vor fi vii, în acel ceas, si cei ce „dorm” între „marginea pamîntului si marginea cerului,” Îl vor vedea.
Îngerii vor desparti pe cei buni, pe ALESII LUI, de cei rai, pentru totdeauna. Cei buni
vor fi cu Cel pe care L-au iubit, cei rai cu Satana si cu îngerii lui, pe care l-au ales, si cu care au lucrat împotriva oamenilor si a lui Dumnezeu.

Versetul 51-52

Întrebarea pusa de Domnul, ne atrage ATENTIA asupra întelegerii TUTUROR celor spuse de Dumnezeu oamenilor, si care au ramas SCRISE pentru oamenii de pe tot pamîntul, pîna la „sfîrsitul veacului.”
Orice carturar care a ÎNVATAT CE TREBUIE despre Dumnezeu si despre Împaratia Sa, trebuie sa aiba în VISTIERIA INIMII si ce s-a spus prin Moise si Prooroci (Vechiul Tes –
tament) si ce ne învata Evanghelia adusa de Fiul lui Dumnezeu („Comoara ascunsa în tarina”
si margaritarul de mare pret”). Numai un astfel de om, poate vorbi altor oameni despre Dum-
nezeu si Lucrarea Sa. (despre care, fiecare gaseste ce a lasat SCRIS DUMNEZEU, în BIBLI-
E).

Ioan 14 versetele 1-6 În Evanghelia scrisa prin Ioan, Domnul spune: „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu, si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce, si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce ca sa va iau cu Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. Stiti unde Ma duc, si stiti si Calea într-acolo.”: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal, decît prin Mine.”
Ce minunat se puncteaza, prin versete din Ioan, parti din celelalte Evanghelii. Aceste versete confirma, sintetizeaza, subliniaza, cele spuse în celelalte Evanghelii, care la rîndul lor, folosind aproape acelasi material, îl organizeaza fiecare, altfel. (ca sa nu ramînem blocati într-o singura descoperire. Materialul unic, astfel organizat, duce la o alta descoperire, apoi alta. Si gîndirea sa ne fie astfel libera, ca zborul unei pasari pe cerul infinit, înalt si albastru, fara „parcelari,” fara granite, fara sfîrsit.)

Versetele 53-58

Dumnezeu ar fi dorit, ca tot poporul evreu, sa-L primeasca pe Mesia, despre Care lor le vorbise, si în sînul lor Se întrupase, ca sa mîntuiasca lumea întreaga. Ei ar fi trebuit sa duca lumii Evanghelia lui Dumnezeu, Care este Dumnezeul întregii lumi. Dar starea lor, (desi lor le vorbise Dumnezeu, facuse mari minuni în mijlocul lor, aveau Vechiul Testament), era la fel de decazuta, ca a celor pe care îi numeau, cu dispret,: „pagîni,” erau la fel de departe de Dumnezeu, ca si pagînii.
Domnul Isus, a venit în Nazaret, unde copilarise si crescuse, ca sa le vesteasca Evanghelia. Dar „ai Lui,” l-au primit mai rau decît „vamesii si pacatosii.” Ei nu puteau admite ca Unul „dintre ei,” crescut in mijlocul lor, sa vina acum sa-i învete.
Orgoliul si întunecimea mintii lor îi orbeau (in Luca, au vrut sa-L arunce în prapastie).
Cum ar fi putut face minuni pentru asemenea oameni? Dumnezeu nu lucreaza nimic cu forta, El nu-i sileste, pe cei care-L resping, sa-I primeasca minunile; doar cei care CRED, si se deschid, pot beneficia de puterea, Lumina, si dragostea Lui.
El ar fi avut Putere sa creeze roboti ascultatori, dar ne-a creat LIBERI.

 

 

CAPITOLUL 14

Versetele 1-12

Spre deosebire de cei „din patria si din casa Lui,” care nu L-au pretuit, Irod si-a dat seama, ca prin Isus, se fac minuni, printr-o putere care nu este de la oameni, nu este pamînteasca.
Tot asa si despre Ioan Botezatorul, credea cu adevarat ca vorbea în numele unei Puteri mai presus de puterea unui împarat pamîntesc, asa cum era el. (Si, într-adevar, Ioan fusese pregatit si trimis de Dumnezeu, sa vesteasca poporului Israel, venirea lui Mesia. În Ioan era puterea data de Dumnezeu: „în duhul si puterea lui Ilie.”)
Desi „a vazut” lucrul acesta, Irod a îndraznit sa-l ucida pe Ioan. Se temea de ce facuse, si credea ca Ioan a înviat, ca este viu, si ca Isus lucreaza prin puterea celui pe care el, Irod, l-a decapitat.
Desi, neclare în mintea lui, Irod era sigur de existenta puterilor nevazute, mai mari decît orice putere omeneasca. Si totusi, l-a ucis pe IOAN.
Ioan, Proorocul Fiului lui Dumnezeu, a fost „cel mai mare om, nascut din femeie.” Asa îl numeste Domnul, dupa criteriile Sale. Atinsese curatenia desavîrsita, în trup, gîndire dreapta si adevarata si sentimente limpezi. Nu se temea de nimeni si de nimic.
Adevarul era strigat în fata oricui, fara teama de moarte. O singura temere a avut: ca nu cumva sa se fi înselat, cînd a marturisit ca Isus este Fiul lui Dumnezeu. Dar asta, pentru o clipa, cînd, fiind închis în temnita, îi ajungeau la ureche vorbe derutante despre Isus („mananca si bea cu vamesii si pacatosii,” prînzeste în casa unui Fariseu, vorbeste cu femei pacatoase, si le iarta, si tot felul de lucruri, condamnate cu putere de Ioan, în fata tuturor).
Dar Isus îsi linisteste Proorocul, prin ucenicii lui care se întorc la Ioan, si-i descriu minunile facute de Isus, ( vestite în Vechiul Testament, cînd este vorba despre Mesia).
Ioan moare împacat: stie ca a lucrat cum îi poruncise Dumnezeu ca Isus este Mesia, ca: „ El trebuia sa creasca iar eu sa ma micsorez.”
Desigur ca fiul lui Dumnezeu l-ar fi putu salva, dar: „ asa trebuia sa se întîmple.”
Numai Dumnezeu cunoaste de ce. Noi stim sigur ca „ asa a gasit cu cale Tatal.” Si tot ce gaseste El cu CALE, este spre binele Lucrarii Sale de salvare „pentru multi.”
Fiul Însusi, a venit pe pamînt, în trup de om muritor,„ca sa-Si dea viata, ca rascumparare pentru multi.”
Sunt Lucrari Dumnezeiesti, dincolo de întelepciunea noastra. Cît ni se spune de catre Domnul Isus, singurul nostru Învatator, atît trebuie sa STIM.

Versetele 13-14

Vietile lui Ioan si Isus au mers împreuna, înca înainte de a se naste.
Ioan a „tresaltat de bucurie” în pîntecele Elisabetei, cînd ea a vazut-o pe Maria, însar- cinata cu Isus. Pîna la botezul lui Isus nu s-au cunoscut, dar ochii curati ai Proorocului, au vazut în El pe Fiul lui Dumnezeu.
Cînd Isus afla vestea mortii lui Ioan, stie ca „cei care nu l-au cunoscut pe Ioan, (venit „în duhul si puterea lui Ilie”) si au facut cu el ce au vrut,”în curînd Îi vor face la fel si Lui.
Moartea pe Cruce era aproape, si Domnul pleaca „sa Se duca singur, la o parte, într-un loc pustiu.” (Cum facea deseori, ca sa fie doar cu Tatal. El traia prin dragostea, calauzirea si puterea Tatalui. Si acum avea nevoie sa fie cu El.)
În acel timp al istoriei ei, omenirea era atît de ratacita, pierduta, bolnava, asemeni mul-
timii care a alergat, pe jos, dupa corabia Lui, de-a lungul tarmului, cautînd vindecare din pute-
rea Lui si calauzire si siguranta din Cuvîntul Lui. Si Mila Lui se revarsa peste cei ce aveau atîta nevoie de ajutor si dragoste.

Versetele 15-22

Domnul venise pe pamînt sa aduca salvarea acestei lumi: „sa caute si sa mîntuiasca ce era pierdut.”
Cînd omul va ajunge sa primeasca „SAMÎNTA,” si aceasta samînta va rodi în inima lui, atunci omul se va hrani din „PÎINEA VIETII,” coborîta din CER, si „toate celelalte, i se vor da pe de-asupra.” „Am iesit de la Tatal si am venit în lume. Acum, las lumea si Ma întorc la Tatal.”
Trebuia sa treaca prin moarte, ca sa poata trimite Mîngîietorul, Duhul Sfînt, Duhul A-
devarului, care va putea ramîne cu oamenii de pretutindeni, pîna la sfîrsitul veacului (Ioan 16 verset 7): „Ramîne cu voi, si va fi în voi, caci Îl cunoasteti.” (Ioan 14 versetul 16)
Cînd ucenicii Îl roaga sa se gîndeasca la „locul pustiu” si la venirea serii, sa-i lase pe oameni sa plece sa-si cumpere mîncare, Domnul începe lectia Sa cu UCENICII SAI, cei care-L vor „împarti” lumii, ca pe o PÎINE VIE, care o va salva de la pieire, om cu om, suflet cu su-
flet. (Ioan 6 Versetele 26-63)
Timpul încheierii Lucrarii Domnului Isus pe pamînt, era aproape, si ucenicii trebuia sa fie pregatiti, si mai aveau multe si grele lucruri de învatat. (Si noi, fiecare dintre noi, împreu-
na cu ei).
Ei au fost binecuvîntati sa fie formati si calauzit de Însusi Isus. (Dar, prin Evanghelie,
trecem si noi, prin ce au trecut ei. „Ferice de ochii care vad lucrurile pe care le vedeti voi,” spune Domnil)
Iar noi, cu atentie vie si sensibila, vedem, si ceea ce ei, atunci nu vedeau. Vedem peri-
colul pe care îl constituie, în cresterea cunoasterii si a credintei, slabiciunea firii noastre omenesti.
Vedem la ucenici: oboseala, neatentia, uitarea, obisnuinta, (care face ca minunile sa nu mai fie vazute ca „minuni”), desensibilizarea la suferinta altora, si multe alte „pricini de poticnire” si întîrziere în CRESTERE. Si Domnul face mari minuni, încarcate de mari întele-
suri spirituale, (minuni pe care, vom vedea, cît de uimitor de repede le uita).
„Veniti singuri, la o parte, si ODIHNITI-VA PUTIN” le spune, si ne spune Domnul. Daca nu avem grija de odihna trupului nostru, si mintea, si inima ne vor fi „adormite” de obo-
seala.
Împreuna cu Isus, au fost respinsi în Nazaret, au fost cu El apoi, pîna seara, vindecînd
bolnavii, erau obositi, ar fi vrut sa manînce si sa doarma. Dar Isus, frînge cele cinci pîini si cei doi pesti, (toata hrana lor), si le da bucatile de pîine, ca la rîndul lor, sa le frînga, si sa dea fiecaruia dintre cei cinci mii de barbati, (în afara de femeile si copiii lor) asezati în rînduri pe iarba, în linistea serii.
Isus, în picioare, binecuvînteaza pîinile, le da ucenicilor, care merg printre sirurile de oameni ce-si asteapta, în liniste, partea lor, din pîinile care nu se împutineaza, nici nu se termina, pîna cînd fiecare s-a simtit satul, iar cu frimiturile strînse s-au umplut douasprezece cosuri pline.
Se lasa noaptea peste aceasta simbolica minune adevarata cu adevarat. Oamenii, satui,
se pregateau de plecare, si Isus, îi scoate, din acea agitatie, rumoare, si „îmbulzeala,” pe uce-
nicii Sai, si îi sileste sa se suie singuri, în corabie, sa plece de partea cealalta. (si sa realizeze minunea, la care au fost martori,si la care au LUCRAT CU DOMNUL LOR, în ziua aceea).

Versetul 23

Si Isus avea nevoie sa fir singur, cu Tatal, asa cum dorise, de cînd a aflat ca Ioan a fost
omorît. Si au vorbit mult, Tatal cu Fiul. În dragostea lor, au hotarît, pas cu pas, Lucrarea pen-
tru lumea care dormea, caci se facuse noapte.

Versetul 24

Ucenicii însa, nu s-au putut odihni de loc; n-au avut liniste, sa realizeze si sa se minu-
neze de acea „împartire a pîinii,” care nu se termina, si tot sporea, ca sa ajunga tuturor, prin mîinile lor.
Domnul, statea singur, pe tarm, si, desi noapte, VEDEA cum se luptau ucenicii cu vîntul si valurile. Îi lasa, sa-si aduca aminte de cealalta furtuna, cînd corabia era acoperita de valuri, la fel de mari, iar El dormea, LA CÎRMA. Sa-si aduca AMINTE cum a certat El vîntul si marea, si „s-a facut o LINISTE MARE.” Sa adauge la acea minune, pe cea cu pîinea, care nu se termina în mîna lor, si cum cinci mii de oameni, (si mai multi, caci erau si femei, si copii, pe lînga cei cinci mii de barbati), s-au saturat din doar cinci pîini, si s-au umplut si doisprezece cosuri cu firmituri. Si sa-si ADUCA AMINTE de multele vindecari de boli, si chinuri si duhuri, pe lînga furtuna, potolita, cu un CUVÎNT, si abia încheiata „înmultire a pîinilor.”
Dar, ucenicii AU UITAT. (UITAREA!) Erau singuri, neajutorati, obositi, îm mijlocul furtunii ucigatoare. Dar Domnul îi VEDEA; era SINGUR, PE TARM, si astepta ca ei, desi nu-L vedeau, sa-L STRIGE, sa-I CEARA AJUTOR, ERA CU EI; (de atîtea ori vazusera cum a vindecat bolnavi, care erau departe, caci PUTEREA LUI era PUTEREA LUI DUMNEZEU, care actioneaza instantaneu, la orice distanta. Pentru El nu exista TIMP si SPATIU).
Domnul era cu EI, si „înseta” sa simta cum se naste în ei DESCOPERIREA DUMNE-
ZEIRII SALE. Dar omul acumuleaza încet, înlauntrul lui lucreaza tainic Dumnezeu, si face ca LUMINA sa se nasca în sfîrsit, la vremea potrivita, în fiinta materiala, greoaie, nevazatoa-
re, uituca, si slaba a omului.

Versetele 25-27

Dar, rabdarea lui Dumnezeu este nesfîrsita. El stie cum se aseaza si cum se schimba lucrurile în om, si la vremea potrivita, Domnul vine la ei, umblînd pe ape, în mijlocul furtunii.
Aceasta minune, ar fi putut sa învie, în mintea lor, toate celelalte minuni pe care le va-
zusera, sa le scoata din adîncimile memoriei, într-o clipa.
Dar n-a fost asa. Agitati, istoviti, loviti de furtuna, cînd Îl vad umblînd pe ape, tipa de frica.
În mila Sa nesfîrsita, El le vorbeste ÎNDATA, îi linisteste, le aduce aminte ca EL EXI-
STA, ca EL ESTE, si ca ESTE CU EI. I-au vazut de atîtea ori PUTEREA. AU VAZUT CA PUTERII SALE S-AU SUPUS VÎNTURILE SI MAREA si „s-a facut O LINISTE MARE,” în jurul lor, si în ei. Au vazut ca nu e nevoie sa fie ACOLO, unde se afla cineva, ca sa-l poata ajuta, (asa cum robul sutasului, sau fiica femeii Cananeece, erau la mari distante de El, nu-L vedeau, dar Puterea Lui, a ajuns, într-o clipa, unde era nevoie de ajutor, si i-a vindecat).
Chiar atunci cînd nu-L vad, EL EXISTA. „Eu sunt,” („Eu sunt Cel ce SUNT” este Numele cu care SE NUMESTE DUMNEZEU PE SINE.)
Cine vede toate acestea, nu are de ce sa se teama. „Nu va temeti,” „EU SUNT.” EXIST.

Versetele 28-30

Petru simte ca LUMINA CREDINTEI îl inunda, si-i strapunge crusta de piatra, si vrea s-o verifice, ca sa-i fie bucuria deplina. Cerinta lui Petru arata CREDINTA DEJA, nu îndoia-
la: „PORUNCESTE-MI”! Linistea Domnului îi spune: „VINO.” Si, Petru STIA ca va merge pe ape. Si a si mers. „Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce CREDE.”
A fost primul pas al copilului care învata sa mearga. Dar era doar primul pas al CREDINTEI.
Vîntul puternic i-a clatinat CREDINTA, a uitat CINE I-A SPUS: „VINO,” si a uitat toate minunile vazute pîna atunci, facute de PUTEREA LUI.
Frica de moarte, cel mai mare vrajmas al CREDINTEI, a început sa-l traga la fund, si a strigat pe Cel ce statea pe apa, în picioare, aproape de el, caci începea sa se scufunde: „Doamne scapa-ma!”

Versetul 31

Chiar daca Isus era înca la distanta, (caci Petru abia începuse sa umble pe ape), mîna Lui l-a ajuns ÎNDATA si l-a tinut la suprafata.
ÎNDOIALA este cea care „scufunda.” Si, cine se ÎNDOIESTE, este „PUTIN CRE –
DINCIOS.” (Petru va merge, foarte curînd, pe apele marii Galileii, cînd Îl vede pe tarm pe Domnul Înviat, si se închina, se încinge si sare din corabie, alergînd, fara teama de înec, la Domnul, care era pe tarm, la 200 de coti = cca 120m.) [Desi, în acest final al Evangheliei, scrisa prin Ioan, Petru îsi arata marea lui credinta, cu adevarat, mergînd pe ape, si ridicînd
mreaja plina cu 153 de pesti mari (deci 3-500 Kg), totusi Domnul îi arata, si ne arata, ca nu pentru astfel de demonstratii ne-a fost daruita puterea CREDINTEI, ci pentru a-L iubi pe Dumnezeu, a-L urma si a-L iubi pentru cît de mult ne iubeste, ne iarta, ne primeste, ne ridica, uita greselile, sterge lacrimile si nu ne paraseste, nu ne leapada, nu ne arunca, desi: „Doamne,
Tu toate le stii,” si, desi „toate le stie,” totusi ne iubeste. Cum sa nu-L iubim? „Doamne, Tu toate le sti; sti ca te iubim.”]

Versetele 32-33

Cei cîtiva pasi, facuti de Petru pe valurile marii, au fost vazuti de toti ucenicii. Toti au auzit si Cuvintele Domnului: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
Au vazut ca este suficient ca sa uiti, o singura clipa, ca Isus este cu tine, ca sa te cuprinda frica de moarte si sa te scufunzi. Au învatat si ca, în acea clipa, trebuie, sa-L strigi, sa te prinzi de El, care este, ESTE PREZENT, oricînd, oriunde, gata sa-ti întinda Mîna, sa te apuce, si sa te salveze cu PUTERA Lui.
Dupa ce Isus si Petru au intrat în corabie, vîntul s-a oprit, si marea s-a linistit. Asa le-a adus Domnul AMINTE, de furtuna cealalta, cînd si-a aratat PUTEREA si „s-a facut o liniste mare.”
Asa învatam SA NU UITAM si SA NE ADUCEM AMINTE, ca sa crestem în CREDINTA. Si pentru prima data, toti ucenicii Lui, erau CONVINSI, AU CREZUT cu TOTUL, CA EL ESTE FIU LUI DUMNEZEU.
Orice cadere, poticnire, acum, dupa acest PRIM PAS, se va datora slabiciunii firii omenesti, neatentiei, sau amagirii, dar CREDINTA CA EL ESTE si CA EL ESTE FIUL LUI DUMNEZEU,ODATA NASCUTA, VIE, ÎN INIMA, NU POATE MURI.
Domnul i-a condus si a lucrat, cu Întelepciune de Dumnezeu, rabdare si încredere, pîna în acest moment crucial, cînd inima lor s-a ÎNCHINAT, LUMINATA,si a strigat cu bucurie: „Tu esti Fiul lui Dumnezeu!” (Oricît de multi „NORI” va aduce vîntul, ei STIU ca SOARELE EXISTA L-AU VAZUT

Versetele 34-36

Dumnezeu era atunci pe pamînt, si avea CHIPUL LUI ISUS.
Izvorul de APA VIE, „susura blînd,” si cei ce veneau la El, prindeau viata. Lumea întreaga mergea pe calea ei rea, dar aici, într-un tinut mic si nestiut, necunoscut, numit Ghene-
zaret, firul de APA VIE crestea.
Din om în om, se VESTEA ca EXISTA, ca vindeca, iarta, ridica, mîngîie, nu alunga pe nimeni, vorbeste cu toti, învata, da speranta si încredere. NASTE CREDINTA CARE DA PUTERE SI PACE.
S-a auzit de femeia care, de 12 ani pierdea sînge, si aproape se scursese viata din ea, cum s-a vindecat, ÎNDATA ce s-a atins de haina Lui. Si toti doreau sa primeasca din PUTE-
REA LUI, ca femeia aceea. Si toti s-au vindecat. Si APA VIETII, izvora vesnic din El si curgea usor, udînd pamîntul, dînd viata tuturor care veneau la El. „Cine crede în Mine nu va înseta niciodata.” Se întindea pe tot pamîntul, ca o ROUA, si uda „semintele de mustar” luate, si puse, în ogorul inimii lor, de catre cei ce-L iubesc pe Dumnezeu. Si pamîntul se umplea de
copaci mari, roditori, plini de Lumina, în care se odihnesc pasarile cerului.
Împaratia Tatalui era pe pamînt, adusa de acel prunc, nascut în Betleem, înfasat în scutece, si dormind într-o iesle.
Lumea n-o vede, dar ea EXISTA si este roada sufletului plin de iubire al lui Dumnezeu, a Lucrarii Sale de Dumnezeu.

 

CAPITOLUL 15

Versetele 1-20

Oamenii din toate împrejurimile Ghenezaretului veneau la Isus, sa fie vindecati, si El face, dupa minunea împartirii pîinilor, din ziua precedenta, o alta minune de proportii mari: „o vindecare „în masa,” a tuturor celor ce se atingeau de El.
Ucenicii Îl urmau, prin multimea ce se îmbulzea sa se atinga de El, si vedeau cum, în urma Lui, ramîneau oameni fericiti, vindecati, uimiti, despovarati de tot ce-i apasase pîna a –
tunci. Si acesti oameni, vor vesti altora despre lucrarile Lui, si „apa vie” va da VIATA LU –
MII. „Adevarat, adevarat va spun: Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de APA VIE.” Ele vor purta ADEVARUL CUVÎNTULUI LUI DUMNEZEU, si multe suflete vor fi salvate de sub puterea raului, întunericului si a mortii.
Satana se împotriveste Lucrarii lui Dumnezeu, folosindu-se tocmai de liderii religiosi, de „falsii pastori,” carora „nu le pasa de oi, pentru ca sunt platiti” si „se pasc pe ei însisi.” Si se foloseste de acestia, tocmai pentru ca au autoritate asupra poporului, o autoritate mai periculoasa si mai profunda decît cea politica.
Din cauza lor, a trufiei lor, a lacomiei si setei de putere, dublata de o neputinta de a-L cunoaste si propavadui pe adevaratul Dumnezeu, au fost folositi de Satana, si i-au slujit lui, nu lui Dumnezeu.
Ei interpretau scrierile Vechiului Testament, lasate prin Moise si Prooroci, cu gîndirea lor strîmba si meschina, si cu inima lor trufasa, împietrita, rea si pustie.
Dumnezeu l-a creat pe om ca pe o fiinta LIBERA, dar ei faceau totul ca sa fie stapîni peste oameni, sa-i controleze, sa le porunceasca, „sa puna pe umerii oamenilor poveri grele, cu neputinta de purtat,” stabilind tot felul de reguli, interdictii, obiceiuri, datini, prin care-i terorizau pe oameni, îi tineau departe de Dumnezeu, înlocuind, prin PORUNCI OMENESTI,
CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU. „Ati desfiintat CUVÎNTUL lui Dumnezeu, prin datina voastra,” (Marcu 7 verset 13), este cea mai grea acuzatie, adusa de Dumnezeu Însusi, „falsilor
pastori,” care pierd sufletele oamenilor, le trag cu ei, în prapastia larga a Satanei, lucrînd astfel împotriva lui Dumnezeu, pe Care pretind ca-L slujesc si-L reprezinta. De ei trebuie sa fugim:
(„Lasati-i!”) si sa ne ADUCEM AMINTE, sa nu UITAM, ca „Unul singur este ÎNVATATO-
RUL nostru: HRISTOS,” El este CUVÎNTUL lui Dumnezeu.
Doar dupa ce am primit în noi Cuvintele Lui, „care sunt DUH si VIATA,” dupa ce ele
au devenit pentru noi, „PÎINEA VIE,” cu Care ne hranim, ca sa „ramînem în El si ca El sa ra-
mîna în noi,” vom putea ramîne tari si întregi, neclatinati, în fata violentei si urii falsilor învatatori, care strîmba cum vor CUVÎNTUL, în folosul lor.
Oamenii se încred în ei, îi asculta, si cred ca fac voia lui Dumnezeu, si sunt pierduti, caci nu cunosc CUVINTELE LUI: „DEGEABA Ma cinstesc ei, învatînd ca niste învataturi niste porunci omenesti.”
Aceste porunci sunt „rasaduri” straine de ADEVARUL lui Dumnezeu, ele trebuie smulse, lasate,” caci ne tin departe de Dumnezeu.
Omul a fost „gîndit,” conceput, creat de Dumnezeu, si nu poate fi fericit, bucuros, linistit, împlinit, decît în ADEVARUL lui Dumnezeu: „CUVÎNTUL TAU ESTE ADEVA –
RUL .”
Poruncile omenesti se refera dor la aspectele exterioare, controlabile, vizibile, prin care liderii religiosi îsi puteau tine „turma” sub control. Starea inimii lor, salvarea sau mîntui-
rea oamenilor nu-i interesa, tot ce cauta erau aparentele. Si au creat o lume fatarnica si înstra-
inata de Dumnezeu, care se opune adevaratului Dumnezeu.
Isus ni-L face cunoscut pe Tatal, demonteaza cu putere falsele învataturi, si-i aduce pe oameni în singurul loc bun si sigur pentru ei: lînga Dumnezeul lor. „Eu am venit ca oile sa aiba VIATA din BELSUG.”
Omul nu poate fi scos cu forta de la întuneric la lumina. Dar oricine iubeste mai mult Lumina decît întunericul, o poate gasi în Evanghelia lasata de Isus Hristos – „Lumina Lumii,” „Lumina Vietii.” Evanghelia este Cuvîntul lui Dumnezeu, rostit de El Însusi, nu printr-un om.

Versetele 21-22

Desi, în nenumarate locuri din Vechiul Testament, prin scrisorile lui Moise, prin Proo-
rocii Sai si în Psalmi, Dumnezeu Se face cunoscut ca Dumnezeul tuturor oamenilor, al între –
gului pamînt, nu doar al Israelului, evreii se credeau „detinatorii” lui Dumnezeu, singurul Lui
„popor ales” Ei nu întelegeau ca Avraam nu era evreu, era un om credincios si iubitor de Dumnezeu. Si asa cum, prin Noe, Dumnezeu a salvat rasa umana de la pieire, atunci cînd pamîntul se umpluse de rautate, si rautatea se suia pîna la cer si nu mai putea fi stavilita decît prin nimicirea celor ce faceau cu placere si bucurie numai RAUL, tot asa,prin Avraam, Dumnezeu salveaza a doua oara omul de la pieire, prin acest „cel mai credincios om de pe pamînt.”
Din Avraam, prin nepotul lui, Iacov (numit si Israel), si cei 12 fii ai lui Iacov, Dumnezeu formeaza un popor, numit, dupa numele parintelui lor: Israel, prin ei, care erau urmasii „celui mai credincios om de pe pamînt” – Avraam – Dumnezeu voia sa salveze întreaga lume, nu prin potop, ci prin CREDINTA, prin cunoasterea SA.
Ei, evreii trebuia sa fie sabie si exemplu pentru „neamuri” înca înainte de nasterea Fiului lui Dumnezeu.
În tot Vechiul Testament se descopera scopul pentru care Dumnezeu i-a format ca popor, din Avraam, si i-a ales ca sa Li Se faca CUNOSCUT, pentru ca, prin ei, sa Se faca CUNOSCUT LUMII. Dar, din pacate, ei s-au considerat „alesi” pentru „meritele” lor, se izo-
lau de toti oamenii care nu erau evrei, îi numeau „spurcati,” „necurati,” „cîini” îi dispretuiau, ca si cum nu erau creati tot de Singurul Dumnezeu, care era Dumnezeul lor. Nu L-au cunos-
cut si nu L-au înteles pe Dumnezeu, nu I-au împlinit Lucrarea, si I-au ucis Fiul.
Luca 1 (Dar, din acest popor, s-a „ales” o „SAMÎNTA” aleasa, si scumpa, rodul mun-
cii Iubirii lui Dumnezeu. Oameni ca Maria, Iosif, Zaharia, Elisaveta, Simeon, Ana, prin care Lucrarea lui Dumnezeu s-a putut împlini, si Fiul Sau S-a putut naste ca OM pe pamînt si a putut creste si ajunge la maturitate, si sa fie: „Lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Sau, Israel”) (Luca) Din aceasta „ramasita” au fost alesi si chemati UCENICII. Ei
au fost formati de Domnul Isus, si au împlinit misiunea de a-L face cunoscut pe Dumnezeu si Evanghelia Sa întregii lumi. „Duceti-va în întreaga lume si propavaduiti Evanghelia la orice
faptura.”
Dar UCENICII erau crescuti în milocul acelui popor care se ferea, cu dispret si sila de orice nu era „taiat împrejur,” de orice strain „necurat”, „spurcat.”Si Domnul corecteaza cu rabdare si putere aceasta „strîmbatate” a ucenicilor Sai.
Îi pregateste pe ucenici pentru trimiterea în LUME, sa-I împarta SAMÎNTA VIE A CUVÎNTULUI, sa duca LUMII LUMINA SA, sa dea fiecarui om PÎINEA VIETII, APA VIETII, sa-L „DEA LUMII” PE FIUL LUI DUMNEZEU, ca EL sa-i duca Tatalui copiii pier-
duti, gasiti, rascumparati, salvati, înviati. „Eu sunt Învierea si Viata.”
Ca sa grabeasca PREGATIREA Domnul vine cu ucenicii în tinutul Tirului si Sidonu-
lui, cetati decazute si pacatoase, si iata ca, din locurile acelea, vine o femeie cananeanca (pentru evrei, cananeenii erau dintre cei mai pacatosi oameni, „pagîni” care meritau moartea). Dar Isus a venit „pentru cei pacatosi,” a venit „sa caute si sa mîntuiasca ce era pierdut.”
El lucreaza cu fiecare inima care striga dupa ajutor, „nu cauta la fata omului.”
Luca 10 versetele 29-37 „Aproapele” tau, pe care Dumnezeu te învata sa-L iubesti ca pe tine însuti, este orice om creat de Dumnezeu, care are nevoie de ajutor. Asta trebuie sa învete bine ucenicii. Dumnezeu s-a întrupat pentru întreaga omenire, Fiul lui Dumnezeu este Mîntuitorul lumii, nu doar al evreilor.

Versetele 22-23

Lucrarile si Învataturile Fiului, prezentate în Evanghelii, ne descopera Caracterul Tata-
lui, Sufletul Lui.
Fiecare vindecare, pilda, cuvîntare, are pe lînga aspectul direct, concret, un ÎNTELES ÎNALT, SPIRITUAL, prin care ne este facut cunoscut Dumnezeu. (În Rugaciunea Sa catre Tatal, la încheierea Lucrarii de pe pamînt, Isus Îl roaga pe Tatal sa-L ia la El, pentru ca sa poata veni pe pamînt Mîngîietorul, care, nefiind ÎN TRUP, poate sa ramîna VESNIC, în locul lui Isus, cu OAMENII, PE PAMÎNT.
Mîngîietorul si CUVÎNTUL Evangheliei, vor naste, în oamenii însetati de Dumnezeu, fii ai lui Dumnezeu, frati ai lui Isus, nascuti din CUVÎNTUL VIU. Astfel, Dumnezeu va fi CUNOSCUT, IUBIT, SLAVIT,prin Lucrarea Fiului: „Iata, a sosit CEASUL Proslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul Tau sa te proslaveasca pe Tine, dupa cum I-ai DAT PUTERE PESTE ORICE FAPTURA, ca sa DEA VIATA VESNICA, tuturor acelora PE CARE I I-AI DAT TU. Si Viata Vesnica este aceasta: SA TE CUNOASCA PE TINE, singurul Dumnezeu Adevarat, SI PE ISUS HRISTOS, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17 versetele 1-4)
Cea mai mare durere pe pamînt, este aceea a unui parinte care îsi vede copilul zvîrco-
lindu-se de durere, chinuit, trîntit la pamînt, stors de viata, prin suferinta. Si daca un tata sau o mama au inima rupta de durere pentru copilul lor, cît de mare poate fi durerea lui Dumnezeu, Tatal nostru, pentru noi.
Femeia aceasta, care alearga dupa Isus, striga cerînd MILA pentru ea, pentru durerea ei, caci nu mai puteau privi chinurile care o ucideau pe fiica ei. Domnul nu-i raspunde, o lasa sa alerge si sa strige, pentru ca inimile UCENICILOR sa nu mai poata ÎNDURA, sa se rupa de mila pentru acea mama disperata, sa-L roage s-o ajute, sa-I raspunda.
Poate ca asta s-a si întîmplat în inima lor, desi, cînd Îl roaga STARUITOR, parca se feresc sa-si arate MILA fata de o „pagîna” (înca ramasese în ei ce s-a spus: „uraste pe vrajma-
sii tai”), si-I cer sa faca ceva, ca sa scape de strigatele ei.

Versetul 24

Si ucenicii, mirati ca Domnul nu raspunde acelor strigate ale durerii, El, Care nu între-
base niciodata vreun nenorocit, din ce neam este, sau în cine crede, ci îi vindeca pe toti, acum aud un raspuns neasteptat si dur: „Eu nu sunt trimis decît la oile pierdute ale casei lui Israel.” (Acest raspuns a fost dat, pentru ca mintea si inima ucenicilor sa fie inundate de tot ce auzisera de la El pîna atunci: („iubiti pe vrajmasii vostri,” „fiti desavîrsiti, ca Tatal vostru, care da ploaie si soare si peste cei rai si peste cei buni,” „Eu sunt mila, îndurare si credinciosie, cine vine la Mine, nu va fi izgomit afara.”)
Domnul stia ca acel raspuns, dur si neadevarat, lucreaza tainic în inimile ucenicilor, si nasc în ele ADEVARUL, scotînd „neghina” falselor învataturi si trufia si dispretul de „fii ai POPORULUI ALES,”
Lucrarea cere timp, inima se schimba în rabdare si în timp.

Versetul 25

Femeia, zdrobita de durere, nu avea nici timp, nici rabdare. Ca înecatul care simte ca se afunda, striga cu toata inima închinata la picioarele lui Isus: „Doamne, ajuta-mi!,” striga ea la Puterea lui Dumnezeu (cum strigase Petru, pe mare: „Doamne. Scapa-ma!”)

Versetul 26

Domnul vazuse cu totul CREDINTA EI, ÎNTREAGA, si de aceea, stie ca poate spune, de fata cu ea, un alt „neadevar,” cu SCOPUL ca ucenicii sa SIMTA cît de departe de Dumne-
zeu sunt aceste neadevaruri, cu scopul ca inima lor sa strige: „Nu e drept!”si sa nu mai gîndeasca STRÎMB. Da un raspuns „metaforic”: „Puterea lui Dumnezeu este pentru copiii poporului ales a lui Israel, nu pentru neamuri.”

Versetul 27

Si Domnul Isus aude cuvinte care-I „Învioreaza inima,” cuvinte pe care inima Lui „înseteaza” sa le auda si de la ucenicii Sai.
În plan real, femeia cananeanca Îi raspunde ca, într-adevar nu este bine sa arunci pîi –
nea copiilor la catei, dar, (în rautatea lor), totusi, oamenii îi lasa pe catei sa manînce firmituri-
le cazute din pîinea data copiilor. Iar în planul spiritual, raspunsul ei, Îl „minuneaza” pe Isus. „Eu nu sunt un „catel,” frica mea nu este un „catel.” Suntem tot oamenii noi. Iar Tu esti Dumnezeu. Si Dumnezeul lui Israel este al tuturor oamenilor. Pîinea Lui este pentru toti. O frimitura din aceasta PÎINE,are în ea PUTEREA DE VIATA, ÎNTREAGA, A LUI DUMNE-
ZEU. Da-mi pentru copilul meu O FRIMITURA, asa cum, pîna si oamenii, dau frimituri cateilor, din pîinea copiilor. O singura frimitura din Pîinea Ta, o va face sanatoasa, si va trai.”
(În IOAN 6 Versetele 12-13 Isus le spune ucenicilor: „strîngeti frimiturile, ca sa NU SE PIARDA.” Si s-au umplut 12 cosuri mari, pline de frimituri)

Versetul 28

Si, în sfîrsit, Domnul rosteste, din adîncul Inimii Sale, mîngîiata si înviorata de cuvintele acetei femei, cuvintele pe care, de la primul ei strigat, ar fi dorit sa le poata rosti din toata mila, iubirea, bunatatea Sa: „faca-ti-se cum voiesti.” „CUM VOIESTI,” îi spune Domnul, caci, cunoscuse inima femeii de la început, de aceea a lucrat „cu ea,” pentru „limpezirea” ucenicilor Sai. Caci, o „CREDINTA MARE” nu poate sa creasca decît printr-o GÎNDIRE DREAPTA, caci Dumnezeu, Care este ADEVARUL, gîndeste DREPT.
(Uneori, din adîncul unei inimi, umpluta de adevarul viu al unei dureri, al unei suferin-
te absolute, tîsneste ADEVARUL ÎNTREG. SI ADEVARUL o duce la picioarele lui Isus, la Dumnezeu, caci, în durerea care o ucide, STIE ca doar la Dumnezeu va gasi VIATA. Inima,
în strafundul ei, STIE ca apartine lui Dumnezeu. Si Lucrarea, ajunsa în strafundul inimii, o poate ucide, o poate „rupe,” si atunci, inima Îl gaseste pe Dumnezeu, ca sa-i dea VIATA, sa poata ramîne VIE, sa traiasca.)
Tot asa, în Vechiul Testament, vom descoperi situatii în care, Dumnezeu, ca sa-i întoarca pe copiii Sai de la caile lor rele, îi face sa treaca prin suferinte mari, ca sa-si aduca aminte ca doar daca striga pe Dumnezeu, pot gasi salvare, fara El sunt pierduti.

Versetele 29-31

„Vremea” se apropia. Înainte de plecarea Lui la Tatal, Domnul trebuia sa-i învete pe ucenici lucruri greu de înteles pentru om, caci sunt „lucruri de-ale lui Dumnezeu,” nu „lucruri de-ale oamenilor,” gînduri de-ale lui Dumnezeu, mult mai înalte decît cele mai înalte gînduri omenesti.
Acum, pe muntele de lîngaMarea Galileii, adînceste ce începuse în discutia cu femeia Cananeanca.
Galileea este numita „Galileea neamurilor,” caci locuiau acolo multe neamuri straine de poporul Israel. Mii de oameni din aceste „noroade” straine au urcat la El, aducîndu-si bolnavii.
Erau deja trei zile de cînd Domnul vindeca si, desigur, le si vorbea (detaliile sunt foarte importante, caci fara sa le observam, nu putem întelege „tesatura” desavîrsita, sensibila si adevarata, prin care Dumnezeu ni Se face cunoscut, si ne învata sa gîndim ALTFEL, si, în acest fel lucreaza asupra mintii si inimii noastre si le schimba, le curata, le înalta, le ÎNVIE.) Oamenii, din toate neamurile, nu mai puteau pleca de lînga El.
Faptul ca în Matei, Luca si Marcu, aceste foarte mici „amanunte,” sunt IDENTICE, ne asigura ca sunt foarte IMPORTANTE. Trebuie sa cautam ce semnificatie au, nu prin fantezie, ci în adevarul cel mai DIRECT si SIMPLU.
Mai întîi se impune sa comparam PRIMA cu A DOUA înmultire a pîinilor. În PRIMA, ucenicii se gîndesc dupa O ZI, ca multimile n-au ce mînca. Vin la Isus si-I spun ca este cazul sa-i lase sa plece, caci e deja seara, locul e pustiu, si cei aproape zece mii de oameni: 5000 barbati, si femei si copii), trebuie sa ajunga pîna în satele vecine, sa-si caute pîine si adapost).
Acum, la A DOUA înmultire a pîinilor, trec TREI ZILE si UCENICII sunt nepasatori ca miile de barbati, femei si copiii (4000 de barbati, „afara de femei si copii”), sunt nemîncati si dorm sub cerul liber. Dar dupa trei zile, Domnul nu mai spera în înterventia plina de mila a
ucenicilor, si îi cheama El, încercînd sa-i faca sa-si dea seama de starea limita în care ajunse-
sera oamenii aceia.
Ucenicii au vazut ca Domnul Îsi sfîrsise lucrarea: toti erau vindecti, fericiti, Îi sorbeau cuvintele, si STIAU acum ca Dumnezeul lui Israel, este si dumnezeul lor, si Îl slaveau.
Era timpul sa le spuna sa plece, caci nimeni n-ar mai fi plecat de lînga El.
Ca si cu femeia Cananeanca, Isus apeleaza la inima ucenicilor, ca sa NASCA în ei MILA fata de suferinta umana, fara sa se lase influientati de dispretul lor fata de „neamuri,” de „neevrei,” sa vada doar OMUL, asa cum vede Dumnezeu, care este al întregii lumi, nu doar „Dumnezeul lui Israel.
„Neamurile” nu se deslipeau de trei zile de „Dumnezeul lui Israel,” Îl slaveau, iar U –
CENICII înca mai dispretuiau aceasta „gloata straina,” nu le pasa de ea, nu-i priveau ca „oameni.”

Versetul 32

Domnul chiar subliniaza starea acelor oameni, gata sa „lesine de foame,” si le spune ucenicilor ca, sigur, daca vor pleca asa la drum, vor lesina pe drum.
Acum, stiind cît de repede UITAM, si cîta RABDARE trebuie sa aiba cu un om ca sa se schimbe cu adevarat, Isus „forteaza” memoria ucenicilor, ca ei singuri sa-si aminteasca MINUNEA care trecuse PRIN MÎINILE LOR,cu cîteva zile în urma, cînd din 5 pîini au fost saturati 5000 de barbati, „afara de femei si copii.” Si-i asteapta, sa-I ceara sa REPETE MINUNEA pentru cei lesinati de foame de lînga ei.

Versetul 33

Este greu pentru noi sa întelegem ce a simtit Isus cînd a auzit raspunsul ucenicilor. (În
Marcu 8 verset 4, raspunsul lor este si mai întristator: „Cum ar putea cineva sa sature cu pîine pe oamenii acestia, aici, într-un loc pustiu?”) Dar, tot în Marcu, îi „scutura” cu putere, pentru încetineala lor : Marcu 8 versetele 17-18

Versetul 34

Domnul „apasa” pe MEMORIA lor, (aceasta memorie data omului de Dumnezeu, ajunsa atît de degradata, moarta, inactiva, superficiala) si-i întreaba cîte PÎINI au, ca sa-si A-
MINTE cum din 5 PÎINI, Puterea lui Dumnezeu a saturat o mai mare multime de oameni decît cea care este acum pe munte. Si, desi acum aveau mai multe PÎINI, (7, nu 5), si mai multi pesti, nimic nu-i face sa spuna: „Doamne, Tu POTI TOTUL!” „Puterea Ta este aceeasi, în veci. Hraneste-i si pe oamenii acestia.”

Versetul 35

În PRIMA înmultire a pîinilor, oamenii sunt pusi sa sada pe pamînt. Si ni se spune ca pe pamînt crestea iarba.
Acum, la A DOUA înmultire, pamîntul pe care sed oamenii este gol. Din cauza repetitiei, acest amanunt devine o sugestie catre un ADEVAR tist, si real, vizibil azi, mai mult decît atunci.
Totul se PUSTIESTE, nu doar PAMÎNTUL si MEMORIA. Secole de îndepartare si necunoastere de Dumnezeu, ne-au secatuit, ne-au degradat. Doar în Dumnezeu este VIATA. Iar oamenii nu doar ca nu-L cunosc, dar ÎI NEAGA EXISTENTA. Teoria „EVOLUTIEI,” a înlocuit ADEVARUL CREATIEI, si oamenii TRAIESC FARA DUMNEZEU. Si nici nu-si dau seama ca NU SE POATE TRAI ASA. Nu pentru o asemenea „viata” l-a creat Dumnezeu pe OM.
Doar prin Isus si prin Evanghelie, fiecare om, cautîndu-L pe Dumnezeu, poate, în inima lui, sa fuga de împietrire, pustiire, orbire si de o „viata”– moarta, de pe acest „TITANIC,” stralucitor si inconstient, care petrece în timpce se SCUFUNDA.

Versetele 36-39

Domnul frînge si împarte prin UCENICI cele 7 pîini. El stie, ca PRIN EI va fi ÎMPARTIT LUMII.
Lumea nu poate sa fie salvata, dar multi oameni se vor salva din aceasta lume pierduta, se vor smulge din orbirea, minciuna, întunericul si amagirile „stapînitorului acestei lumi,” cel care este numit de Isus: „ucigas si tatal minciunii.”
Pentru cei care nu pot iubi o astfel de lume, caci iubesc BINELE NU RAUL, a venit El, Care este: „CALEA, ADEVARUL SI VIATA.” El ne arata, si NASTE ÎN INIMA NOASTRA, ÎMPARATIA PENTRU CARE AM FOST CREATI, ÎN CARE PUTEM FI FERICITI SI PUTERNICI.
Cît de recunoscatori trebuie sa-I fim lui Dumnezeu ca nu S-a „descurajat,” nu si-a pier-
dut rabdarea cu UCENICII SAI, si ca are azi, cu noi, atîta dumnezeiasca RABDARE.
Prin acei UCENICI, care au ajuns, prin LUCRAREA SA sa-L ÎMPARTA LUMII, cape o pîine: „PÎNEA VIETII,” noi putem azi sa ÎNVIEM, sa pridem VIATA, hranindu-ne cu CUVÎNTUL EVANGHELIEI SALE, care este DUH SI VIATA, „Pîinea VIE, care s-a pogorît din cer.”

 

CAPITOLUL 16

Versetul 1

Toate CUVINTELE ROSTITE DE DUMNEZEU, CÎT TIMP A FOST PE PAMÎNT, ÎN TRUP, AU RAMAS SCRISE PENTRU NOI.
Pentru NOI a ramas, în EVANGHELIE, SAMÎNTA VIE DIN DUMNEZEU, care rodeste, naste VIATA DIN DUMNEZEU. Din aceste CUVINTE ALE LUI, care, puse în INIMA, CRESC în mod TAINIC, (precum aluatul, pus în faina, din care se vor coace pîini) si ne hranim tot mai mult cu VIATA DIN ELE, ca dintr-o PÎINE A VIETII, se va naste în noi o fiinta noua, o alta gîndire, o alta inima, un alt adevar, un alt om, un fiu al omului, care este un fiu al lui DUMNEZEU.
SEMNUL este aici, viu: („VA VOI DA UN SEMN: EMANUEL care înseamna: „DUMNEZEU ESTE CU NOI”). Dar cei mai „învatati si întelepti si priceputi,” „luminatorii”
lui Israel, vin la Isus si-I cer sa le arate „UN SEMN din CER.”
SEMNUL SE POGORÎSE DIN CER, PE PAMÎNT, DUMNEZEU VORBEA CU EI, iar ei Îi cereau un semn. Ei I-au simtit PUTEREA, dar inimile lor reci, împietrite, uscate, stricate, viciate, strîmbe, se temeau ca nu cumva PUTEREA LUI MESIA sa le ia lor PUTEREA asupra oamenilor, pe care-i duceau la pieire. „Calauze oarbe,” care au pus mîna pe CHEIA CUNOASTERII ÎMPARATIEI, si nu i-au lasat sa intre nici pe cei care doreau sa intre.
(De aceea Dumnezeu a LUCRAT ca astazi, orice OM, care cauta Împaratia s-o poata GASI, ÎN EVANGHELIE, ORICINE sa poata VEDEA „SEMNUL” CEL VIU SI NEVA –
ZUT, urmarind, pas cu pas, cum lucreaza Domnul cu oamenii, în EVANGHELIE).

Versetele 2-4
Oamenii au „evoluat,” folosind capacitatile date de Dumnezeu. Cunoasterea a patruns
în macro si micro cosmos, minunîndu-se de fantasticele descoperiri facute. Dar nu se pot gîndi ca aceste descoperiri, sunt de fapt descoperirea tainelor minunate ale CREATIEI LUI DUMNEZEU, a MARETIEI SI DESAVÎRSIRII SALE.
Ei au ajuns la „fata” cerului, o studiaza cu uimire, si NU-L VAD PE CEL DIN SPATELE „FETEI.” (Ramîn la „SUPRAFATA”). NU VAD SEMNUL. Nu-L vad din cauza ORBIRII lor de „clarvazatori,” din superficialitate, trufie, din cauza mintii lor „ascutite si pa –
trunzatoare,” dar atît de STRÎMBA, deviata si întunecata; si nu-L vad, mai ales din cauza inimii lor care s-a îdepartat de Dumnezeu, prin îndelunga „lucratura” a celui RAU.
Ei se cred CREATORI, nu cunosc ca sunt CREATI, din viclenie, ca sa nu existe nimeni mai presus de ei, ca sa nu existe nimeni mai presus de ei, ca sa nu EXISTE CEL CARE A FACUT TOT CE EXISTA (!)
Folosesc mintea si puterea si libertatea, date de Dumnezeu, împotriva lui Dumnezeu si a tot ce ne cere sine învata El (spre BINELE omului CREAT DE EL).
Un neam „viclean si înselator,” care „iubeste mai mult întunericul decît lumina,” si „nu vine la LUMINA ca sa nu i se vadeasca faptele.” (Ioan 1)
Ei nu VAD, nu POT SA VADA „SEMNUL,” pentru ca nu DORESC sa-L VADA, au ales, din inima lor, ÎNTUNERICUL, si mintea lor „luminata” lucreaza faptele tatalui lor, tatal MINCIUNII.
Dumnezeu a lasat SEMNUL, TUTUROR OAMENILOR, dar nu poate face nimic pentru cei care întorc capul si NU VOR SA-L VADA.
Marcu 8 verset 12 (Isus a SUSPINAT ADÎNC ÎN DUHUL LUI: Pentru ce cere nea-
mul acesta SEMN?”)

Versetele 5-12

Domnul nu-i poate lua cu sila, El doreste sa fie urmat doar din iubire, si „suspina adînc,” în SUFLETUL SAU nemarginit, dupa copiii pierduti, care au ales sa mearga, cu bucurie si plini de ei însisi, dupa stapînitorul LUMII ACSTEIA si dupa împaratiile pline de stralucire ale acestei lumi fara Dumnezeu. (Desi SEMNUL ESTE LÎNGA FIECARE OM.)
Dar lupta, pentru cei ce-L iubesc, Îl aleg, si vor sa fie cu El, continua pîna în ultima clipa a vietii lor. Dumnezeu nu-i paraseste. Si asa cum Isus, cu o rabdare nesfîrsita, lucreaza sa lumineze si sa îndrepte mintea si inima UCENICILOR, tot asa LUCREAZA cu NOI, AZI: Cînd ne face sa ne miram de cît de repede UITAU ucenicii, ne atrage atentia noua asupra pericolului UITARII, a SUPERFICIALITATII. Ne învata sa fim atenti, SA TINEM MINTE, SA MEDITAM CA SA ÎNTELEGEM, NU DOAR „FATA” LUCRURILOR, CI SEMNIFI-
CATIA LOR ADÎNCA, ADEVARATA, NEVAZUTA, DAR REALA.
Ucenicii tineau minte cifrele, (5-5000, 7-4000 si 12 cosuri – 7 cosnite) dar MINUNEA
N-O VEDEAU SI UITAU.
„ALUATUL” era doar aluat, fara nici o semnificatie spirituala, simbolica, mai înalta si mai adînca, prin care putem ajunge la CUNOASTEREA ÎMPARATIEI, care este doar DUH, n-are nimic „material”
Domnul ÎI ÎNVATA, si NE ÎNVATA ca în tot ce spune si ce face, toate referirile Sale la lucruri concrete, materiale, SUNT doar O CALE, prin care putem ajunge sa „ÎNTELE –
GEM CU INIMA,” LUCRURILE ASCUNSE ALE LUI DUMNEZEU, CARE ESTE DUH, si omul nu-L poate cunoaste altfel.
În marea Lui iubire, mila si îndurare, rabdarea, încrederea, asteptarea Sa sunt bazate pe faptul ca Dumnezeu STIE si POATE sa lucreze si sa-l schimbe pe omul care iubeste mai mult Lumina decît întunericul, si care vrea sa vina la Lumina si sa traiasca în ADEVARUL LUI DUMNEZEU.
Cine, în afara de Dumnezeu, ar fi putut CREDE ca, acest om dispretuit, numit MA –
TEI, (care sedea la vama, slujea Romanilor, îi însela pe ai lui care-l urau, pentru ca se îmbogatea pe spinarea lor), va ajunge din VAMES, APOSTOL AL LUI DUMNEZEU. Ca prin acel vames, Dumnezeu va SCRIE PENTRU LUME UNA DINTRE EVANGHELIILE PRIN CARE SE FACE CUNOSCUT LUMII..
Nici unul dintre noi, cei care ne minunam astazi de frumusetea desavîrsita, dumnezeia-
sca, a acestei Evamghelii, n-am fi putut crede în Matei. Dar Dumnezeu a vazut, a crezut, a lu-
crat si a facut din el Evanghelistul Sau. Prin Evanghelia scrisa prin el, azi învatam sa avem RABDARE, sa avem ÎNCREDERE, sa IERTAM, sa fim ÎNGADUITORI si sa nu judecam ÎNCETINEALA, ORBIREA, NEPRICEPEREA semenilor nostri, ci sa CREDEM ÎN PUTE-
REA LUCRARII LUI DUMNEZEU CU EI SI CU NOI.
Lucrarea aceasta este o „NASTERE DIN NOU” si asa cum pruncul de om se tese în mod tainic în trupul mamei, si nici o etapa, de o clipa macar, nu poate fi sarita, caci totul se „tese” în mod miraculos, dupa Legile gîndite de Dumnezeul Cel Desavîrsit si Atotstiutor, tot asa, NASTEREA DIN NOU, cere împlinirea, clipa de clipa, a schimbarilor, transformarilor, cresterii, dupa Legi doar de Dumnezeu STIUTE.
Prin PUTEREA SA, LUCREAZA ACESTE LEGI. (Prin nerabdare, brutalitate, graba, duritate, pierderea încrederii, omul poate sfîsia aceasta „tesatura” atît de gingasa, desavîrsita,
sensibila si vie, încît devine IMATERIALA, SE FACE DUH. CACI CEL CARE O LU –
CREAZA ESTE DUH, ESTE DUMNEZEU.)

Versetul 13

Se apropie ceasul cînd Isus „va lasa lumea si se va întoarce la Tatal.” Dar,prin CU-
VÎNT si prin DUHUL SFÎNT – MÎNGÎIETORUL, El RAMÎNE CU NOI, El este SEMNUL VIU CAREV NI S-A DAT DE CATRE DUMNEZEU, ca sa fie cu fiecare OM, pîna la sfîrsi-
tul veacurilor.
Pîna în acest punct al LUCRARII SALE, Isus a dat ucenicilor (SI NOUA), PREDICADE PE MUNTE, (prin care schimba radical felul omenesc de gîndire, într-o gîndire pentru Împaratia lui Dumnezeu în inima omului), apoi, prin Pilda Semanatorului, ne-a aratat cum LUCREAZA SAMÎNTA CUVÎNTULUI ÎN OM SI PERICOLELE CARE O ÎMPIEDI-
CA SA RODEASCA (dinlauntru sidin afara).
Prin ÎNMULTIREA PÎINILOR, Domnul ne-a dat semnificatia SPIRITUALA a lucrarii concrete de hranire a mii de oameni cu cele cîteva pîini de orz: Omul ISUS HRIS –
TOS ÎL AVEA ÎN EL PE DUMNEZEU.
Era FIUL OMULUI, (caci S-a nascut din femeie), si FIUL LUI DUMNEZEU, (caci E-
RA DIN DUMNEZEU).
Oamenii care vor fi NASCUTI DIN NOU, Îl vor PURTA ÎN EI PE ISUS, caci s-au nascut din CUVÎNTUL ÎNTRUPAT, VIU, S-AU „HRANIT” cu EL. „Eu sunt Pîinea Vie care S-a pogorît din Cer. Cine manînca din Pîinea aceasta va trai în veac.”
Întreaga Lui Fiinta va fi în Omul „nascut din nou,” caci „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt DUH si VIATA.”
Asa cum pîinea este necesara vietii trupului, (prin ea viata fizica este mentinuta), tot asa, pentru viata spirituala, duhovniceasca, vesnica, OMUL trebuie sa se hraneasca cu Isus Hristos – CUVÎNTUL FACUT TRUP- Pentru aceasta Dumnezeu ne-a creat ca fiinte „vorbitoare,” ca sa vina la noi, si sa ne nasca din nou, din CUVÎNT. Caci cuvintele lui Dumnezeu Îl CONTIN PE EL, EL SE NASTE, PRIN ELE, ÎN INIMA OMULUI (ÎN CARE TRAIESTE). (asa cum din bobul de grîu se naste grîu).
De aceea Isus Se numeste pe Sine „PÎINEA VIETII.” El va fi daruit, spre HRANA LUMII, prin UCENICII SAI. („Ma ROG nu numai pentru ei, ci si pentru aceia care VOR CREDE ÎN MINE PRIN CUVÎNTUL LOR”) Dar, ca acest lucru sa fie cu putinta, trebuie sa vina Duhul Sfînt, ca Duh al adevarului, ca ocrotitor, calauzitor, apasator, („PARACLET”),
„Mîngîietor” al tuturor oamenilor, pîna va fi pamîntul.
Isus S-a întrupat în trup de OM; nu era VESNIC, ÎN acest trup al Sau. Nu putea, în trup de OM muritor, „SA RAMÎNA ÎN VEAC.”
Prin Moarte si Înviere, va putea sa ramîna cu noi, pîna la sfîrsitul veacurilor,” si sa Lucreze, cu Puterea Sa de Dumnezeu, prin CUVÎNTUL ramas ca SAMÎNTA SI SEMN.
Prin aceasta LUCRARE, în inima oricarui OM, care traieste în TRUP DE OM MURI-
TOR pe acest pamînt, se poate naste o fiinta noua, un fiu de Dumnezeu, caci Îl va purta în inima pe Isus – „CUVÎNTUL, CARE ERA DUMNEZEU.” „Dupa cum Tatal Meu, Care este VIU, M-a trimis pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, Cine Ma manînca pe Mine, va trai si el, prin Mine.” „Eu sunt în Tatal, si voi sunteti în Mine, iar Eu sunt în voi.”

Versetul 14

Dupa ce a vorbit, „cum nici un om n-a vorbit vreodata,” dupa ce a facut atîtea „semne si minuni, pe care nimeni altul nu le-a facut,” Domnul gaseste cu cale sa treaca la o si mai înalta si adînca dezvaluire a identitatii Sale.
Ucenicii si miile de oameni care venisera la El, „au vazut” si „au auzit”Cuvintele si Lucrarile Sale, erau pregatiti sa înteleaga ca El este mai presus de Ioan, de Ilie, de oricare mare prooroc. „Iata ca AICI este UNUL MAI MARE decît toti”; mai presus de Moise, mai întelept decît Solomon, caci este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu venit pe pamînt, în trup de OM. Fiul omului era Fiul lui Dumnezeu.

Versetele 15-16

Era foarte important ca UCENICII, cei care „Îl vor împartii lumii,” sa se fi convins, sa ajunga ei însisi la convingerea, la credinta, ca Învatatorul lor nu era „un om,” ci era DUMNE-
ZEU. Si Petru este primul dintre ei care raspunde exact, clar, cu toata încredintarea, la întrebarea directa a Domnului. (Prin ei trecuse de mai multe ori, ca o strafulgerare, aceasta certitudine, în clipe de „minunare” în fata cuvintelor si lucrarilor Sale – vezi CAPITOLUL 14
VERSET 33).
Dar acum Domnul cerea o eprimare lucida a CREDINTEI lor, o marturisire a convin-
gerii care crescuse în ei, în urma Lucrarii lui Dumnezeu cu mintea si inima lor.

Versetul 17

Petru lasa impresia ca a raspuns în numele tuturor, dar Domnul ne spune ca fiecare poate marturisi doar pentru propria lui inima; îl numeste „fericit” pe omulcare a primit în inima lui încredintarea, convingerea, certitudinea, CREDINTA CA ISUS ESTE FIUL LUI DUMNEZU.
În Ioan, Petru spune: „Noi am crezut, si am ajuns la cunostinta ca Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Cel Viu.”
Aceasta vine de la Dumnezeu, Care a LUCRAT prin CUVÎNT, SEMNE SI MINUNI, la aceasta ÎNVIERE ÎN LUMINA a omului, la NASTEREA LUI DIN NOU si la primirea în inima a VIETII ÎMPARATIEI CERURILOR.

Versetele 18

Ioan Botezatorul spune: „Dumnezeu din PIETRELE acestea, POATE sa ridice fiii lui Avraam” (fii ai CREDINTEI).
Petru fusese o astfel de PIATRA, din care Dumnezeu face un fiu al ÎNVIERII, un fiu al LUMINII, un fiu al lui DUMNEZEU. În INIMA lui, care fusese „piatra,” va zidi, clipa de clipa, LOCASUL ÎN CARE VA LOCUI FIUL LUI DUMNEZEU,va face din ea BISERICA, TEMPLUL SAU, STÎNCA pe care va zidi aceasta CASA, nu va putea fi clatinata de furtuni, valuri, vînturi si ploi.
Cu orice om care crede se va întîmpla acelasi lucru. Oamenii acestia, în care El îsi are salasul, „nici nu vor mai putea muri, caci vor fi ca Îngerii. Si vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii
ai Învierii.” Luca 20 verset 36

Versetul 19

CHEILE ÎMPARATIEI sunt CHEILE CUNOASTERII ÎMPARATIEI CERURILOR,
pe care „Carturarii si Fariseii au pus mîna¸si le-au ascuns.”
Isus REDA LUMII CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU, singura CALE pe care OMUL se poate ÎNTOARCE LA DUMNEZEU, CREATORUL LUI.
Aceasta Cunoastere a Împaratiei, face ca Împaratia sa fie ÎNLAUNTRUL INIMII. Omul care a ajuns sa CUNOASCA si s-o aiba ÎN EL, are, prin Fiul, care „locuieste în el,” puteri, care sunt ale lui Dumnezeu.
Chiar si „cel mai mic din Împaratia Cerurilor,” trebuie sa respecte toate regulile ÎMPARATIEI CERURILOR, pe care Dumnezeu ni le-a descoperit în Predica Sa de pe munte.
În fiecare clipa, un asemenea om, trebuie sa paseasca cu mare grija, sa „umble cu Dumnezeu,” caci este o LUME A DUHULUI SFÎNT, o lume desavîrsita, tesuta din LUMINA VIE, PERFECTA SI SENSIBILA.
În aceasta LUME NEVAZUTA, umbra unui gînd rau, poate ucide; neiertarea poate acoperi cu întuneric duhul aproapelui tau (îl leaga „în temnita,” iar pe tine te arunca afara din Împaratie, caci nu i-ai respectat REGULILE: te-ai facut judecatorul fratelui tau, (în locul lui Dumnezeu), nu l-ai iertat, cum ti-a poruncit Dumnezeu, Cel care „nu oboseste iertînd,” si Care te-a iertat si pe tine de mii de ori, si pe fratele tau, pe care tu nu vrei sa-l ierti. Te socotesti mai presaus de Dumnezeu, din trufie si rautate, si nu asculti, din orbire si nerecunos-
tinta (pentru aceste „încalcari” ale regulilor Împaratiei SFINTE, Lucifer a devenit Satana, a devenit ÎNTUNERIC, si acolo unde domneste LUMINA, întunericul nu poate ramîne, nu poate FI).
Dumnezeul nostru , care este IUBIRE, BUNATATE, MILA, IERTARE, CREDIN –
CIOSIE, SFINTENIE, LUMINA SI DESAVÎRSIRE,a pus în ÎMPARATIE LEGI, REGULI PERFECTE SI VESNICE, care NU POT FI ÎNCALCATE.
Cînd ne spune Domnul: „Daca nu iertati, nici Tatal vostruNU VA VA IERTA GRE –
SELILE VOASTRE,” nu este, în cuvintele Lui, amenintarea unei PEDEPSE, ci AVERTIS-
MENTUL CA REGULILE NU ESTE CU PUTINTA SA FIE ÎNCALCATE. Îsi au CONSECINTELE ÎN ÎNSASI DESAVÎRSIREA LOR.
„Fiti dar DESAVÎRSITI ASA CUM TATAL VOSTRU ESTE DESAVÎRSIT.” Regu-
lile Împaratiei Îl exprima pe Dumnezeu, esenta cracterului Sau.

Versetul 20

Aceasta porunca este data ucenicilor, pentru ca Domnul STIE ca zadarnic SPUI unui OM ADEVARUL. El nu POATE SA CREADA decît daca INIMA LUI ajunge sa fie convin-
sa de ADEVAR, si acest lucru este posibil doar prin Lucrarea Duhului Sfînt, a Mîngîietorului, si prin Evanghelie.

Versetul 21

Pentru ca MÎNGÎIETORUL SA VINA LA NOI, Domnul trebuie sa plece la Tatal.
Prin MOARTE, apoi prin ÎNVIERE, El trebuie sa „lase LUMEA,” sa se ÎNALTE LA TATAL, si apoi, Dumnezeu sa ne trimita MÎNGÎIETORUL (adica DUHUL SFÎNT, DUHUL ADEVARULUI, „care ne va CALAUZI în tot ADEVARUL, si ne va ADUCE AMINTE de TOT CE NE-A SPUS DOMNUL” Ioan 16 verset 7 Ioan 19 versetul 26).
Atunci, cînd va veni El, (în locul Domnului Isus, si UNA cu EL ), vor fi SCRISE, PENTRU NOI, SI EVANGHELIILE. Acesta este mersul PLANULUI LUI DUMNEZEU, AL LUCRARII SALE PENTRU SALVAREA OMULUI.
Dumnezeu stie de ce nu se putea ALTFEL, si de ce „ASA TREBUIA SA SE ÎNTÎM-
PLE.” El este DESAVÎRSIT SI LUCREAZA DESAVÎRSIT. (Domnul spune: „Eu sunt CA-
LEA, ADEVARUL SI VIATA. Nimeni nu vine la Tatal, decît prin Mine.”)

Versetele 22-23

Din dragoste si grija pentru Isus, Petru nu doreste ca Domnul sa patimeasca. Dar sunt gînduri omenesti, prin care SATANA se foloseste de Petru ca sa faca din el „o piatra de poticnire” pentru Isus. (Suntem avertizati si noi, ca oricînd putem fi „folositi” de cel rau.
Doar CUNOASTEREA GÎNDURILOR LUI DUMNEZEU, descoperite prin Isus Hristos, Fiul Sau, ne poate apara). De aceea este esentiala SCHIMBAREA MINTII, a felului de a GÎNDI. (Metania)

Versetele 24-27

Domnul nu poate fi înselat de SATANA,nici chiar prin gura lui Petru. El doreste, fiind Dumnezeu sa-Si încheie LUCRAREA PE PAMÎNT.
El venise sa moara; nu se putea altfel. Dar El era ÎNVIEREA SI VIATA. Va ÎNVIA, si prin asta, oamenii vor putea trai, se vor „naste din nou” si vor fi fii ai Împaratiei si frati ai Lui, prin Puterea si Dragostea lui Dumnezeu, prin Evanghelie si Duhul Sfînt.
(„Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine. Eu sunt blînd”
Noi, care dorim sa-L urmam, sa fim ai lui Dumnezeu, trebuie sa învatam de la Fiul cel Sfînt cum sa ne putem purta crucea pe acest pamînt, asa cum a purtat-o El cît timp a trait în trup de om, pîna în ceasul mortii; (pentru ca: „Bucuria aceea sa RAMÎNA în voi, si bucuria voastra sa fie deplina”)
El S-a încredintat calauzirii, ocrotirii si puterii Tatalui, si a trecut biruitor din moarte la viata.
Noi trebuie sa ne purtam crucea vietii ÎN TRUP, stînd sub ocrotirea Mîngîietorului, hranindu-ne cu ADEVARUL CUVÎNTULUI LUI DUMNEZEU DIN EVANGHELIE, si convinsi ca „nimeni nu ne poate smulge din Mîna Lui.”
Vom trai astfel plini de lumina, pace, bucurie, tarie, încredere. Vom sti ca amagirile acestei lumi, rautatea, nedreptatea, valorile false, gîndurile strîmbe, puterile întunericului, teama de moarte, nu-i pot rapi pe copiii lui Dumnezeu din Mîna Tatalui lor, caci El este mai mare si mai puternic decît toti.
Venirea pe pamînt a lui Isus Hristos, a facut cu putinta ca cei care-L asculta si-L urmeaza, sa traiasca în aceasta lume oarba, ratacita si straina de Dumnezeu, fara sa fie acaparati de ea, stapîniti si oebiti de ea. Ei s-au lepadat de orbire si egoismul animalic al omului pamîntesc, care nu-L cunoaste pe Dumnezeu. Renunta la vanitatea, lacomia, „slava desarta” si comorile de pe pamînt, pentru frumusetea, adevarul si desavîrsirea Împaratiei nevazute, dar pe care o poarta în inima lor, cu toate comorile ei, pe care oamenii nu le poate fura, si nimeni nu-i poate convinge ca nu sunt REALE, caci ei le cunosc, le simt si le vad. Ei
AU VIATA pe care nimeni nu le-o poate lua, si nu ar da aceasta VIATA ÎN ISUS, pentru toata lumea aceasta pieritoare, în care cel rau îi amageste, îi strîmba, îi stapîneste pe oameni, îi face sa se creada puternici si nemuritori.
Chiar si cei mai bogati oameni de pe pamînt, daca nu-L cunosc pe Dumnezeu si revarsarea Lui de binecuvîntari, sunt, de fapt „nenorociti, saraci, orbi si goi.” Si pentru fiecare vine ceasul cînd „ar da orice” pentru un strop de viata, adevar, credinta, speranta, si îsi dau seama, ca cele mai de pret lucruri pentru sufletul omului, nu pot fi cumparate cu toate comorile lumii. Ele sunt daruite, revarsate cu bucurie, iubire, si fara plata, de catre Dumnezeu, peste copiii Sai care-L IUBESC si-L ASCULTA.
Orice om este asteptat cu dor de Dumnezeu, care l-a creat, si „este mare bucurie ÎN CER, pentru un singur pacatos care se pocaieste,” se întoarce la Tatal lui.

Versetul 28

Si Domnul le arata, celor ce sunt pregatiti SLAVA ÎMPARATIEI.

MATEI capitolul 17 – 28

Capitolul 17.

v. 1 - 2.

Schimbarea la fata este o lucrare a Domnului Isus care nu are nimic comun cu lumea aceasta. Ucenicii, pe care Domnul îi ia pe munte, erau singurii pe care El îi stia capabili sa VADA ceea ce El le-a aratat. Caci Lumina Lui, în care S-a ARATAT, era Lumina cea NECREATA, pe care doar INIMA o poate vedea, Lumina Împaratiei.

Luca 9 v. 28

În Luca, ni se spune ca ,,la opt zile” S-a suit cu ei pe munte. Fiind vorba de o lume ,,de sus”, pe care noi n-o putem percepe decît prin sugestii subtile, aceste ,,8 zile” ne duc cu gîndul la ,,taierea împrejur”, care se facea în ziua a - 8 - a de la nastere, si prin care pruncul era ,,însemnat” ca fiu al poporului ales al lui Dumnezeu. Aceasta experienta a celor trei ucenici este ca o ,,taiere împrejur” în duh, prin care ei sunt ,,pecetluiti” ca fii ai Împaratiei a carei LUMINA O VAD.

Luca 9 v. 32

Tot în Luca ni se spune ca cei trei erau ,,îngreuiati de somn”, iar ,,cînd s-au desteptat bine, au vazut Slava lui Isus”.

Luca 9 v. 35

Ni se sugereaza subtil ca aceasta experienta a lor este o ,,ÎNVIERE” din moartea spirituala, la LUMINA VIETII VESNICE, pe care ,,toti cei gasiti vrednici de veacul viitor si de învierea dintre cei morti” o vor vedea (cînd ,,toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi afara din ele”) (Ioan). Pentru ca Evangheliile sunt UNA, ca sa întelegem cît mai adevarat ce vrea sa ne spuna Dumnezeu, trebuie sa culegem din toate, fiecare amanunt prin care ne sunt descoperite taine Dumnezeiesti, nu lucruri obisnuite pentru noi, pamîntenii.

2. 3.

În LUMINA ACEEA, erau cuprinsi cei trei, care O vedeau, si oamenii iubiti ai lui Dumnezeu, alesii Lui, care L-au iubit, si cu care a lucrat pentru salvarea LUMII întregi. Ucenicii, care nu aveau cum sa stie cum aratau Moise si Ilie, cînd traiau pe pamînt, au, în aceasta Lumina Vie, în care sunt cuprinsi, capacitatea de a-i RECUNOASTE, de a STI ca ei sunt: Moise si Ilie, VII, iradiind iubire de Dumnezeu, credinciosie, neprihanire, adevar, cinste, putere, încredere, Credinta. Oamenii ,,dupa INIMA LUI DUMNEZEU”. În prezenta acestei LUMINI VII, era BINELE, care se revarsa vesnic din Cel care este IZVORUL BINELUI, cu tot ce poate fi iubire, pace, prietenie, întelegere, compasiune, armonie, liniste, încredere, siguranta, si tot ce înseamna BINE pentru inima unui om caruia ,,ÎI ESTE BINE”.

4.

Petru, în cuvinte si solutii omenesti, inundat de BINELE acesta deplin, n-ar dori sa mai plece din acel loc luminat, încalzit, umplut de BINELE VIU si DESAVÎRSIT, unde oamenii ,,iubiti si scumpi” ai lui Dumnezeu sunt împreuna. Doreste sa le faca ,,colibe”, sa locuiasca linistiti, sa fie mereu cu ei, aproape, împreuna.

5.

Noul ,,luminos” care îi acopera, (nu cu UMBRA, ci cu LUMINA VIE, de VIATA VESNICA, cu ,,aripa” lui Dumnezeu), îi cuprinde pe toti, toti sunt AI LUI, AI CELUI CARE LE VORBESTE. Dumnezeu a auzit strigatul inimii lui Petru, dorinta lui arzatoare de a ramîne în LUMINA, de a fi UNA cu FIUL SAU PREA IUBIT. Glasul iubirii Fiului pentru Tatal a strigat din inima ucenicului. Domnul a nascut în Petru aceasta dragoste, iar acum Petru a VAZUT, cu toata fiinta lui, pîna în strafundul inimii, ce înseamna Dragostea lui Dumnezeu pentru fii Sai, si cum se simte un om în Prezenta revarsarii BINELUI.

6 - 8.

Dar ucenicii erau înca oamenii în TRUP. Nu pot ramîne decît ,,cu INIMA, cu SUFLETUL, cu CUGETUL si cu toata PUTEREA CREDINTEI”, lînga ,,colibele” acelea pe care Petru, cu inima de copil, era gata sa le faca, pentru ca Dumnezeu si barbatii aceia drepti si puternici ai lui Israel, sa fie tot timpul lînga ei, caci îi iubea ,,cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea” lui. În Isus erau cuprinsi toti, prin El, am vazut cu ochii lor, ceea ce ,,ochiul n-a vazut”; ACUM STIU CUM ESTE ACOLO, stiu ca Domnul i-a dus ACOLO, stiu ca în El este LUMINA si ADEVARUL. Vor mai cadea, se vor poticni, vor uita, le va fi teama, vor mai gîndi gresit de multe ori. Dar cunosc CALEA. Au simtit IUBIREA si stiu ca vor fi ajutorati, iertati, calauziti si purtati pe CALE. Stiu ca vor fi VESNIC ACOLO, unde este atît de ,,BINE” SA FII.

9.

Domnul a interzis ucenicilor sa vorbeasca despre aceasta minunata experienta spirituala. Niciun om nu poate sa exprime în cuvinte lucrurile Dumnezeiesti. Doar daca vorbesc între ei oameni care au trait astfel de experiente binecuvîntate, se pot întelege. Dar, pîna la venirea Duhului Sfînt, pe care Domnul Îl va trimite, dupa ce se va sui din nou la Tatal, si pîna va fi data oamenilor Evanghelia scrisa de Dumnezeu prin Evanghelistii pe care El îi pregateste, ucenicii trebuie sa ,,pastreze”, sa ,,tina” în inima lor, aceasta ,,vedenie”, asa cum pastra Maria ,,cuvintele, si se gîndea la ele în inima ei” (Luca). Atunci, inimile multor oameni vor deveni vii, si vor putea vorbi unii cu altii.

10.

La evrei era obligatoriu ca fiecare copil sa urmeze scoala religioasa. Ucenicii cunosteau de mici textele Vechiului Testament. În ele se spune ca, înainte de venirea lui Mesia, Dumnezeu va trimite un sol, un glas, un Prooroc, ,,în duhul si puterea lui Ilie”, care ,,va pregati calea Domnului”. Acum, cînd se pogoara de pe Muntele Schimbarii la Fata, ucenicii STIU ca Isus este Mesia. Dar îl vazusera pe Ilie, care era împreuna cu Moise, în Lumina Slavei Domnului. De aceea Îl întreaba pe Isus despre cele scrise în Scriptura, cu privire la Ilie.

11 - 13.

Domnul le explica de ce Ilie, cel pe care l-au VAZUT ei, venise deja, asa cum ESTE SCRIS: ,,În duhul si puterea lui Ilie” ( 1 Împarati cap. 17, 18, 19). Din nou ni se vorbeste despre lucruri ale lumii spirituale, nevazute, o lume a DUHULUI, nepamînteana. Nu era vorba despre o ,,reîncarnare”, Ilie era ACOLO, VIU, asa cum îl ridicase Dumnezeu la cer. Si totusi, Ioan Botezatorul venise ,,în duhul si puterea lui ILIE”. Desigur, duhul devotat, credincios, daruit lui Dumnezeu cu totul, precum si marea lui putere, veneau de la Dumnezeu. Dar ILIE era OMUL care LE PRIMISE si TRAISE CU ELE. Le primise ÎN INIMA LUI. Le-a pastrat, a lucrat, le-a crescut, le-a ,,hranit” cu viata lui, în inima lui. ,,Ce se naste din carne este carne. Ce se naste DIN DUH ESTE DUH.” (IOAN 3 v. 6). Ce este DUH traieste vesnic. Duhurile nu mor. Noi nastem nu doar prunci, ci nastem, în inima, ,,lucruri bune, din vistierie buna”, sau lucruri rele, daca inima este rea. Din inima mare, plina de iubire de Dumnezeu, a lui Ilie, s-au zamislit, si au rodit pentru Împaratie, lucruri nepieritoare, vii, (din DUHUL si PUTEREA lui).
În lumea VIE a Împaratiei, tot ce este DUH, nascut din DUH, lucreaza, circula fara ,,limita de viteza”, instantaneu, si este folosit, ,,la vremea potrivita”, prin omul potrivit ,,cînd s-a împlinit vremea”. Este Lucrarea lui Dumnezeu si n-o putem întelege, decît doar atît cît se leaga ,,amanuntele” pe care Domnul ni le da în cuvintele Evangheliei. Mai mult nu putem sti. Si este interzis ,,cu tarie” sa folosim imaginatia, fantezia omeneasca, pentru a putea vorbi mai mult despre ce nu putem cunoaste (daca am fi putut, Domnul ne-ar fi spus). Ucenicii au înteles ca Ioan Botezatorul era cel vestit în Vechiul Testament, ca ,,solul” trimis de Dumnezeu înaintea lui Mesia. ,,Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii”. Sunt lucruri nepamîntesti, pentru cei ce locuiesc pe pamînt; o lume necunoscuta, pentru care am fost creati. O lume în care ne ,,este BINE SA FIM”, si spre care ne conduce, pas cu pas, Domnul nostru, care vine de ACOLO. A venit sa ne ia ,,ACOLO”, împreuna cu El si cu Tatal, pentru ca NE IUBESTE. Fiecare OM este un ,,fiu ratacit, pierdut, mort”, pe care îl doreste din nou lînga El, pentru care lupta, lucreaza, sufera, vegheaza.

14 - 18.

În Isaia (55 v. 10 - 13), Dumnezeu ne face sa auzim, ca un fosnet, ca o bataie de aripa, soapta unei profetii în legatura cu Cuvîntul facut trup al Fiului Sau pe pamînt: ,,Caci, dupa cum ploaia si ninsoarea se pogoara din Cer, si nu se mai întorc înapoi, ci uda pamîntul, si-l fac sa rodeasca si sa odrasleasca, pentru ca sa dea samînta semanatorului, si pîine celui ce manînca, tot asa, CUVÎNTUL Meu, care vine din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara ROD, ci va face voia Mea si va împlini planurile Mele “. Apoi, Domnul vorbeste despre MULTI, care, nascuti din CUVÎNTUL SAU, iesit din gura Sa, ,,vor iesi cu BUCURIE, si vor fi CALAUZITI ÎN PACE”. Prin toti acestia, ,,se va face VOIA SA, si se vor ÎMPLINI PLANURILE SALE”. Iar ca rezultat: ,,În locul spinului se va înalta chiparosul, în locul maracinilor va creste mirtul. Si lucrul acesta va fi o slava pentru Domnul, un semn vesnic, nepieritor”. În astfel de PROFETII DISCRETE, pline de gingasie si delicatete, ca ,,un susur blînd si subtire”, ( 1 Împarati cap. 19 v. 9 - 13), Dumnezeu ne vorbeste lucruri care se vor întîmpla dupa venirea Sa pe pamînt, la vremea roadelor si a secerisului pentru cer. Aceasta va fi , în plan SPIRITUAL, REALITATEA, pe care doar Dumnezeu si cei care-L iubesc o STIU, ceilalti oameni, care nu-L cauta si nu-L primesc, se vor pierde într-o lume prada întunericului, si umbrei mortii, prada amagirilor stralucitoare si otravite, o lume ca cea din ajunul POTOPULUI, ,,care i-a luat pe toti “.
Isus este Mielul lui Dumnezeu. Cei ce cred în Dumnezeu, prin cuvântul Lui, sunt, în lume: ,,ca niste miei în mijlocul lupilor”. Dar ei sunt, ca si Domnul lor, ai Tatalui Atotputernic, Care este Dragoste, sunt ocrotiti de El, sunt linistitî si încrezatori, si sunt fericiti ca nu sunt ,,lupi”. (Luca 9, v.37 – 43). În Matei, Luca si Marcu, episcopul salvarii fiului, ajuns ,,ca si mort”, si al redarii lui în bratele iubitoare ale tatalui fericit, de catre Domnul Isus, (sa nu uitam planul SPIRITUAL, INCLUS în tot ce ne prezinta Evangheliile), este prezentat îndata dupa SCHIMBAREA LA FATA. (De fapt ARATAREA SLAVEI). –MARCU 9, v. 17 – 29 –
Copilul acesta, (prin care sunt aratati toti oamenii, pe care Dumnezeu îi priveste ca pe niste ,,copilasi” ai Sai, care trec prin chinurile din ,,valea umbrei mortii”) este ,,trîntit la pamânt”, ,,aruncat când în foc, când în apa, ca sa fie omorât”, nu poate vorbi si striga dupa ajutor, ci ,,scrâsneste din dinti si face spume la gura”, racneste si se zvârcoleste în chinuri care-l storc de vlaga. Acest episod este dureros de contrastant, ca atmosfera, ca STARE”, fata de ,,BINELE” pe care l-au simtit ucenicii pe muntele unde au fost cu Domnul, cu Moise, Ilie, sub ,,umbra aripilor Tatalui”, si unde ar fi dorit sa ramâna pentru totdeauna. –PS. 91 - Din acea LUMINA VIE, CALDA, plina de IUBIRE, Dumnezeu priveste si azi chinurile la care Satana îi supune pe oameni. Duhul NECREDINTEI, duh ,,MUT SI SURD”, nu poate iesi din om, decât prin înlocuirea lui cu CREDINTA. Doar Dumnezeu, daca omul striga ,, cu lacrimi”: ,,CRED DOAMNE, AJUTA NECREDIN-
TEI MELE”, daca ÎL ROAGA PE DUMNEZEU SA-L CALAUZEASCA, SA-L SCAPE DE NECREDINTA UCIGATOARE, prin POST si RUGACIUNE, doar atunci, si doar Dumnezeu îi poate umple INIMA cu LUMINA SA, alungând ÎNTUNERICUL. Pentru asta Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau iubit în ,,valea umbrei mortii” pentru ca sa STIM aceste lucruri, CUVÂNTUL S-A FACUT TRUP, pentru ca NE IUBESTE. Acum mângâietorul, Duhul Sfânt, prin care Isus a RAMAS CU NOI, (,,va voi da un ALT MÂNGÂIETOR, CARE SA RAMÂNA CU VOI ÎN VECI”, ,,iata ca Eu sunt cu voi, în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului”) traieste aici, pe pamânt, durerea fiecarui suflet de om, chinuit de necredinta: ,,O, neam NECREDINCIOS SI PORNIT LA RAU! PÂNA CÂND VOI FI CU VOI? Pâna cand va voi suferi?” ÎN VEAC.
A fost trimis în lume, dat lumii, ramas cu fiecare om, pentru care Se lupta sa-l REDEA TATALUI, prin alungarea NECREDINTEI – (Puterea celui rau) – si nasterea CRDIN-
TEI ÎN INIMA OMULUI care striga dupa ajutor.

19 – 21

Dumnezeu l-a creat pe Om, ca fiinta libera, cu minte, vointa, trup, construit perfect pentru a putea actiona si o INIMA capabila de iubire pentru Dumnezeu si semeni. Dar omul nu poate trai ,,BINE”, decât în armonie cu Dumnezeu. Altfel, îsi foloseste puterea si capacitatile date de El, împotriva Lui, a semenilor, a lui însusi si a Creatiei lui Dumnezeu. Tot mai multi oameni nu recunosc ca sunt CREATURI si se cred dumnezei.
Ucenicii primisera de la Isus PUTERE sa vindece, sa scoata draci si au fost trimisi sa propavaduiasca si sa faca bine, în Numele Lui. Ei s-au întors fericiti ca ,,si dracii ne sunt supusi, în Numele Tau”.
Domnul simte pericolul care-i pândea pe ucenici, si-i corecteaza, în Luca 10 v. 20: ,,sa nu va bucurati ca duhurile va sunt supuse, ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise în ceruri”. Puterea este de la Dumnezeu. A fost data omului ca sa poata face VOIA LUI, daca doreste sa faca VOIA LUI, daca ALEGE, din IUBIRE, SA FACA VOIA LUI. Daca nu, va folosi puterea, data de Dumnezeu, pentru ca sa-si împlineasca propria voie si va ajunge sa fie folosit ca unealta a RAULUI. (ESTE SCRIS: ,,Casa Mea va fi o casa de RUGACIUNE pentru toate neamurile. Dar voi ati facut din ea o PESTERA DE TÂLHARI”). Acum, ucenicii au vazut ca ,,acest soi de draci NU POATE sa iasa, decât cu RUGACIUNE SI POST”. Dar legatura cu Dumnezeu, prin credinta si rugaciune, da, prin PUTEREA LUI, putere asupra puterii NECREDINTEI, a duhului celui RAU, care STAPÂNESTE ÎN INIMA UNUI OM. Se poate ajunge, prin puterea data de Dumnezeu, sa muti muntii, sa mergi pe ape, sa spui ,,Doamne, Doamne”, sa propavaduiesti si sa scoti draci, în Numele Lui. Dar NU PENTRU ACESTE LUCARI ,,MARETE”, a dat Dumnezeu PUTERE OMULUI, ci pentru a-si folosi puterea ca sa se roage, sa-L asculte, sa-L CREADA, sa-i CUNOASCA si sa-i FACA VOIA LUI, ca sa traiasca fericit cu Dumnezeul lui, în Lumina, Puterea si Dragostea Lui. (,,Doamne, este BINE sa fim AICI!”).
A-ti supune Domnului, în iubire si rugaciune, puterea pe care ti-a dat-o, va umple de viata si bucurie inima ,,copilasului” pe care Dumnezeu îl vede în tine si frica de duhul cel rau nu se va mai apropia de tine, caci Isus i-a PORUNCIT: ,,sa nu mai intri în copilul acesta!”.
Puterea noastra este sa-L CREDEM si sa ne rugam LUI ,,sa-Si FOLOSEASCA PUTEREA.” (Mai întelegem din acest capitol, ca tatal ar fi trebuit sa-L ROAGE PE DUMNEZEU, nu ,,sa se roage de UCENICI”, pentru fiul lui: ,,ADUCETI-L LA MINE!”, spune Domnul, iar ucenicii ar fi trebuit SA-L POAGE PE DUMNEZEU, împreuna cu tatal copilului, sa scoata duhul necurat, nu sa creada ca ei ,,pot sa-l scoata”, cum reiese din întrebarea lor: ,,NOI de ce N-AM PUTUT sa-l scoatem?” Domnul le raspunde ca putina lor credinta nu i-a îndemnat la RUGACIUNE. Puterea CREDINTEI este mare cînd te închini cu recunostinta Celui Care ti-a dat-o, si-L ROGI ,,sa se faca VOIA LUI”).

22 – 23

În aceste cuvinte ale lui Isus se vesteste, din nou, ce le spusese în v.21, despre ce I se va întâmpla la Ierusalim: patimile, moartea si învierea Sa. Dar, în afara de repetarea (ca sa nu uite, si ca sa înteleaga ca ACESTE LUCRURI TREBUIE SA SE ÎNTÂMPLE, pentru ca LUCRAREA GÂNDITA DE DUMNEZEU, pentru salvarea oamenilor sa se poata ÎMPLINI, DUPA VOIA LUI), în afara de repetarea celor spuse în v.21, Domnul spune si cuvintele: ,,în mâinile oamenilor”. Ne sugereaza, prin aceasta expresie, (mai larga decât categoriile care-L vor da la moarte: preotii cei mai de seama, Fariseii si carturarii), ca El va fi dat oamenilor, tuturor oamenilor, prin ÎNVIEREA SA si venirea, ÎN LOCUL LUI, A MÂNTUITORULUI. Aceasta înseamna triumful LUCRARII, împlinirea SCOPULUI EI FINAL. (Dar, înca nu putea sa fie, pentru ucenici, prilej de BUCURIE, si ei s-au întristat la auzul cuvintelor Lui. Mai tîrziu, VOR ÎNTELEGE).

24 -27

,,Darea pentru Templu era obligatorie pentru toti evreii. Templu era CASA LUI DUMNEZEU, pentru Israel. Cînd Petru a fost întrebat daca ,,Învatatorul nu plateste darea”, a raspuns îndata: ,,BA DA”. Si noi, ca si Petru, suntem tulburati de raspunsul acesta. Parca simtim ca ar fi trebuit sa raspunda, (asa cum Îi raspunsese lui Isus), el este Fiul lui Dumnezeu”. (Dar ne aducem aminte ca Isus le poruncise ,,sa nu spuna nimanui ca El este Hristosul”). Deja stiu ca nu exista tulburare, neîntelegere, confuzie, în care Domnul sa nu poata aduce LUMINA prin ADEVAR, caci El este ADEVARUL, si ,,gîndurile Lui sunt gîndurile lui Dumnezeu, nu gânduri de-ale oamenilor”. Si Domnul îndreapta gândirea lui Petru, si totodata pe a noastra. Mai întâi, îi reaminteste ca în Împaratia lui Dumnezeu, NIMIC nu seamana cu împaratiile pamântului, ,,ale lumii acesteia”. Împaratii pamântului iau dari si biruri doar de la straini, niciodata de la fiii lor. Împaratul Cerurilor nu cere decât de la fiii SAI. Si de la FIII SAI, nu cere DECÂT CE EL ÎNSUSI LE DA. Le da viata, dragoste, binecuvîntari si doreste sa primeasca dragoste, recunostinta si bucuria lor, din inima lor. Împaratia lui Dumnezeu are alte LEGI decât împaratiile pamântului. Sunt ca cerul fata de pamânt de departe si opusul uneia fata de cealalta ca LUMINA fata de ÎNTUNERIC. (Petru judecase cu gânduri omenesti, dupa legi omenesti, Împaratia Cerurilor). Pacatuise, gândind gresit, de aceea era tulburat. Acum stie ca Cezarul este al lumii, iar Dumnezeu este al Cerurilor. Ca sa nu uitam din nou, Domnul face o MINUNE prin care arata, în modul cel mai discret, simplu, evident, ca El este Dumnezeu, (caci nimeni nu putea trimite moneda în gura primului peste prins în undita, decât Dumnezeu). Petru o va da ,,LOR”, ca dare pentru templu”; dar stie Cine este CEL CARE I-A DAT-O. Este ALTFEL de ÎMPARAT, Care cere de la FII SAI, ceea ce numai El le poate da. (Iar SINGURUL FIU AL LUI DUMNEZEU VA DA TOTUL, Se va da pe SINE, caci A VENIT DE LA DUMNEZEU). Banii din gura pestelui, vor fi dati celor care cer bani. Vor fi dati pentru Domnul si pentru Petru, caci despre Petru si Învatatorul fusese vorba la început. – Ioan cap.4 v.1-2 - Dar : ,,vine vremea, si acum a si venit, când nu va veti închina Tatalui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Caci închinatorii adevarati se vor închina Tatalui ÎN DUH SI ÎN ADEVAR.
Dumnezeu este DUH, si cei ce I se închina Lui, trebuie sa I Se închine ÎN DUH SI ÎN ADEVAR”. Acestia poarta în ei PECETEA si SLOVELE LUI DUMNEZEU. Banul, are si el chipul si cuvintele Cezarului. ,,Dar iata ca aici ESTE UNUL MAI MARE DECÂT
TEMPLUL”.

CAPITOLUL 18

1.

Cum suntem noi, asa erau înca ucenicii. Judecau omeneste. De aceea, în tot ce urmeaza de acum înainte, Domnul REIA, ADÂNCESTE, EXPLICA, aproape punct cu punct, PREDICA DE PE MUNTE.
Aceasta Predica este ,,ÎNDREPTARUL” pentru ,,SCHIMBAREA MINTII” (metanoia sau pocainta), fara de care nu ne putem DESAVÂRSI ,,dupa cum Tatal nostru Ceresc este DESAVÂRSIT”. Iar asa cum suntem si gândim, cu niciun chip nu putem vedea Împaratia lui Dumnezeu. Doar învataturile PREDICII ne pot NASTE DIN NOU. De aceea Domnul insista asupra lor si ne face sa ne întoarcem mereu asupra lor, ca la un ,,manual” care ne face sa gândim drept, sa devenim fii ai Împaratiei, sa ne nastem din nou. În întrebarea ucenicilor adie umbra invidiei, concurentei, îndreptatirii, judecatii STRÂMBE, omenesti, a mândriei si geloziei.

2 – 3

Copilasul este cu inima curata, ,,SARAC ÎN DUH”, nu cunoaste TRUFIA, nu nutreste gânduri rele, ascunse. Cel care nu renunta la egoismul si superioritatea fata de semeni, a felului omenesc si nu se întoarce la Dumnezeu, ca la SINGURUL CREATOR, TATA si JUDECATOR, nu va intra deloc în ÎMPARATIE, nu va fi nici ,,cel mai mare “, nici cel mai mic.

4.

Prin Învatatura Sa, Domnul ne schimba felul de a gândi, de a privi (OCHIUL), de a întelege. Naste ÎN NOI, CARACTERUL SAU, felul sau de a fi. (Daca nu vom purta în inima Împaratia cerurilor, aici, în aceasta viata a noastra, pe pamânt, ,,cu niciun chip nu vom intra în ea”). Face din noi fii ai lui Dumnezeu, nascuti din CUVÂNTUL SINGURULUI SAU FIU, si asemenea LUI. El este ,,blând si smerit cu inima”, desi este Dumnezeu; cât timp este OM, ÎN TRUP, se supune total, cu iubire, ascultare si smerenie,
VOII TATALUI. Caci, în Împaratia lui Dumnezeu, TOTUL este ALTFEL decât în împaratiile pamântului. ACOLO cel mai mic dintre toti, este cel mai mare, caci s-a SMERIT, S-A LEPADAT DE SINELE LUI TRUFAS si în inima lui poate fi primit sa traiasca un copil de Dumnezeu, neprihanit ca Fiul sau.

5.

Expresia ,,ÎN NUMELE”, nu se refera doar la ,,numele” propiu pe care Domnul L-a primit, ca fiu al omului pe pamânt: ,,ISUS”. Ci ,,NUMELE” exprima caracteristicile PERSOANEI LUI, cum este El, prin ce trasaturi ale Fiintei si caracterului SAU Se defineste. (Asa cum numele tau, rostit de cine te cunoaste, te exprima pe tine ca om, ca personalitate, ca fel de a fi, prin care esti diferit, deosebit de alti oameni, chiar daca ei ar purta acelasi nume ca al tau). Deci, în acest verset, puritatea, naivitatea, lipsa de urâciuni ascunse, de gânduri rele si prefacatorie, a copilasului nevinovat si curat, toata aceasta INOCENTA trebuie sa fie PRIMITA ÎN INIMA, ,,ÎN NUMELE LUI ISUS HRISTOS”.
Nu prin naivitate, nerecunoastere, ci prin ALEGERE CONSTIENTA, ÎN URMA CUNOASTERII CUVÂNTULUI ÎNVATATURII SALE, A PERSOANEI SALE. Doar asa, copilasul nevinovat, naiv, nestiutor, pe care Isus îl tinea în brate, va deveni un copil al lui Dumnezeu, un fiu de Dumnezeu, asemanator Fiului Sau, pe care L-a primit în inima, voit, constient, alegând aceasta, din dragoste pentru Lumina si în urma Cunoasterii Cuvântului si a recunoasterii Adevarului din Cuvânt.

6.

Pentru ca PREDICA DE PE MUNTE a fost data pentru unii ca acestia, care, cu suflet curat, de copil, primesc în ei pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul continua sa adânceasca Învataturile acestei CUVÂNTARI DUMNEZEIESTI. Omul care face rau unui astfel de ,,copilas”, de natura dumnezeiasca, (,,nascut nu din sânge si carne, ci din Dumnezeu”) este foarte vinovat. (Indiferent daca este vorba de ,,copilasul” din inima lui sau din inima unui alt om). Un om, la începutul drumului pe ,,calea cea îngusta”, desi este calauzit si ocrotit de puterile ceresti, este si împiedicat de puterile întunericului sa mearga pe calea Luminii. Dar Dumnezeu este mai puternic decât toti, iar Isus ne învata tot ce trebuie sa stim, ca sa nu ne facem noi însine rau, si sa nu facem rau vreunui alt, deja, ,,frate” al nostru.

7.

Lumea în care traim s-a îndepartat mult de Creatorul ei, de Dumnezeu, a ajuns plina de lucruri care fac rau omului.
Omul a fost creat sa fie fericit în comuniune cu Dumnezeu. Nu poate sa simta bucurie deplina, pace si împlinire decât în Adevar, Lumina, Dragoste, dupa Cuvântul Învataturii lui Dumnezeu. Dar lumea de azi, este, mai mult decât oricând, plina de false valori, de amagiri sclipitoare, de minciuna, înselaciune, nepasare, egoism, ura, rautate, sete de bogatii, putere, lucruri desarte si pieritoare, stricate, ucigase, urâte. Omul este nefericit, singur, neâncrezator, pustiu si fara rost, fara Dumnezeu. Aceasta lume nu mai poate fi îndreptata, nici salvata. ,,Piere din lipsa de Cunostinta de Dumnezeu”.
Domnul Isus a venit în aceasta lume si este PREZENT în ea, prin Evanghelia Sa, prin Duhul Sfânt si FIECARE OM poate fi salvat daca doreste acest lucru. Trebuie doar sa-L cheme si sa-L asculte si sa-L urmeze.

8. – 9.

Pentru a putea sa iesim din acest vârtej murdar al întunericului, neadevarului, amagirii si mortii, trbuie sa ,,luam seama la noi însine”, sa înlaturam BÂRNA din OCHIUL nostru, sa întelegem ce anume din noi însine ne împiedica, se împotriveste Cuvintelor Învataturii lui Isus. Cuvintele Lui sunt atât de clare, încât mintea si inima noastra le recunosc ca ADEVAR. Si stim ce facem împotriva Adevarului. Domnul ne spune sa înlaturam cu orice pret, cu putere, radical si fara teama, tot ce ne strâmba ne coboara, ne împinge spre cel rau, spre vrajmasul BINELUI, spre tatal minciunii, spre moarte spirituala. De aceea, în aceasta lupta cu noi însine trebuie sa fim neânduplecati, fara mila, sa înlaturam RAUL din noi, ca într-o operatie chirurgicala radicala, prin care NE SALVAM VIATA. Domnul ne este alaturi cu iubirea, mila, puterea si calauzirea Sa. Doar asa vom putea trai, înca din aceasta viata, bucuria deplina si siguranta Împaratiei Vietii în LUMINA, ADEVAR, cu Dumnezeu.

10. – 11.

Aceasta lupta a fiecarui om, cu raul în care a fost înfasurat, cu negura necunoasterii si înstrainarii de Dumnezeu, aceasta ÎNTOARCERE LA DUMNEZEU, voit si constient, (cunoscuta de Dumnezeu si puterile Sale slujitoare, prin care ne ajuta si lucreaza pentru fiecare om, care duce aceasta lupta cu Sine), trebuie sa ne faca sensibili la viata celorlalti oameni, care duc aceeasi lupta nevazuta. Salvarea fiecaruia dintre ei este la fel de scumpa ca si salvarea noastra. Isus ne atrage atentia cu putere asupra acestui adevar al LUMII SPIRITUALE, a lumii nevazute a DUHULUI SFÂNT. Este o lume extrem de sensibila, tocmai din cauza DESAVÂRSIRII ei, a LEGILOR SFINTE care sustin acesta VIATA DE LUMINA NECREATA SI VESNIC VIE. Orice neadevar raneste, tulbura; orice mânie, violenta, rautate, ucide, orice urâciune, strâmbatate, fatarnicie, o îndeparteaza, o doare.
Noi avem, prin duhul nostru, puteri nebanuite asupra sufletului aproapelui nostru si influenta vorbelor, gândurilor, sentimentelor ,,zamislite în inima”, supra duhului altui om, ne face raspunzatori. Nu doar pentru salvarea lui, ci si pentru propia noastra salvare.
Nu exista RAU pornit dinspre noi, spre un alt om, care sa nu fie mai întâi RAU pentru noi însine. Defaimarea, învinuirea, batjocorirea, dispretul aruncat de noi peste duhul unui om pentru care Se lupta Domnul Isus, este adus instantaneu la cunostinta Tatalui, prin PUTERILE SALE SLUJITOARE, numite Îngeri. (Satana este numit ,,PÂRÂSUL” – cel care pâraste, învinuieste, acuza, ,,înegreste”). Iar omul care este împotriva semenului sau, este împotriva lui însusi. ,,Nu judecati si nu veti fi judecati! Nu osânditi si nu veti fi osânditi! Iertati si vi se va ierta! Dati si vi se va da! Sunt LEGI ale Împaratiei care ,,au ajuns pâna la noi”.Actiunile acestei Împaratii care ,,au venit peste noi” sunt NEVAZUTE, dar cu Legile ei este foarte periculos sa te joci, sunt Legile lui Dumnezeu, ale Împaratiei Sale, ale Duhului Sfânt (Mângâietorul, Duhul ADEVARULUI). Doar respectarea acestor Legi ne poate restaura si salva, de aceea a venit Însusi Dumnezeu, prin Isus Hristos, sa ni le descopere si sa ne ajute sa le cunoastem, sa le întelegem si ,,SA LE FACEM”.
În Predica de pe Munte, Dumnezeu ne spune lucruri grave, cu care nu suntem obisnuiti, dar daca nu le facem, ramânem prada întunericului. Trebuie sa umblam în aceasta lume cu mare grija, sa nu stârnim mânia si supararea unui om împotriva noastra: ,,Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi LA FEL”. Daca totusi un om are ceva împotriva noastra, sa ,,ne ducem mai întâi sa ne împacam” cu el, ca nu cumva sa fim ,,aruncati în temnita” de unde ,,NU VOM IESI, pâna nu vom plati si ultimul banut”. Supararea lui, gândurile rele împotriva noastra, învinuirile semenului nostru, ne ,,LEAGA”, ne împovareaza, ne tin în întuneric, departe de LUMINA. Si el, prin acest rau pe care ni-l face ,,osândindu-ne”, neiertând, este deasemeni pierdut. ,,Daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta grselile voastre”. Ar trebui, mai presus de orice, sa facem TOT ce ne învata Dumnezeu. Daca întelegem si dorim, El ne va da putere, nu ne va lasa sa facem rau nici altui om, nici sufletului nostru. Caci El ,,a venit sa caute si sa mântuiasca ce era pierdut”. Pe fiecare om, pe care doreste sa-l salveze, ca un tata pe fiul sau. Sa nu UITAM : ,,cu ce MASURA masuram, cu ACEEA ni se va masura”. Legile lui Dumnezeu actioneaza IMPLACABIL si sunt DREPTE si DESAVÂRSITE. Celui generos, blând, iertator, împaciuitor, milos, i se va masura la fel.
Celui necrutator, crud, neânduplecat, acuzator, mânios si rau, i se va masura cu propia masura, pe care a ales-o si dupa care traieste. Nu ne urmareste nimeni ca sa ne pedepseaca, ci pedeapsa vine automat, prin ÎNCALCAREA LEGII ADEVARULUI DESAVÂRSIT AL LUI DUMNEZEU.

12 – 14.

Cât de necuprinsa este IUBIREA lui Dumnezeu pentru fiecare copil al Sau din acesta lume, atât de mare este dorinta Lui de a-l salva din întuneric, pierzare si moarte. ,,Acest fiu al Meu era pierdut si a fost gasit, era mort si a înviat”, spune Tatal fericit. –Luca 15 v.11 - Orice faci împotriva salvarii tale sau a semenului tau, orice RAU porneste din tine împotriva ta sau a semenului tau, este ÎMPOTRIVA VOII LUI DUMNEZEU, ,,Care nu vrea sa PIARA UNUL MACAR din acesti micuti”. Cine este împotriva VOII lui Dumnezeu, se aliaza lucrarii vrasmasului Luminii si Vietii.

15 -17.

Fiecare ÎNVATATURA data de Domnul Isus în Evanghelii, este o DESCOPERIRE A LEGILOR ÎMPARATIEI CERURILOR, ADUSA DE EL PE PAMÂNT. (,,precum în CER, asa si pe PAMÂNT”). Aceste LEGI TREBUIE RESPECTATE DE FIECARE OM CARE CREDE ÎN DUMNEZEU. SUNT PORUNCI. Porunci ce nu pot fi încalcate. A le încalca înseamna a te ÎMPOTRIVI VOII LUI DUMNEZEU. (,,Face-se VOIA TA!”) Evangheliile sunt o schimbare totala si radicala a felului OMENESC DE GÂNDIRE. (,,DAR EU VA SPUN!”). Iertarea nu este un gest frumos, de bunavointa, pe care îl putem face sau nu. ESTE PORUNCA DE ÎMPLINIT, FARA NOCIO SCAPARE, FARA EXCEPTII. Iertarea include ÎMPACAREA (aruncarea în ,,Marea UITARII” a TOT ce a fost pricina de suparare, dezbinare). Domnul ne arata ,,treptele” de urmat. Daca cel care ,,a pacatuit împotriva ta”, se împotriveste pacii, (,,ferice de cei împaciuitori!”) inima ta trebuie sa-l ,,PREDEA” ÎNDURARII DOMNULUI, caci El a venit pentru cei ,,pacatosi”,
,,pierduti”, pentru ,,vamesi”, (cum a fost Matei care a scris acesta Evanghelie a Împaratiei
IERTARII, MILEI SI IUBIRII). El a venit pentru cei BOLNAVI, nu pentru cei sanatosi.
(CINE E SANATOS?).

18 – 20.

Când Petru a spus: ,,Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Cel viu!”, în strafundul inimii sale era convins, CREDEA cu tarie, ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, UNA cu TATAL.
-MATEI 16, v.16 – 19 - Asa, (ca Dumnezeu), Petru L-a PRIMIT ÎN INIMA LUI, PE ISUS.
-IOAN v. 12 –
(,,Tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca COPII AI LUI DUMNEZEU”) ,,Nascuti DIN DUMNEZEU, prin ,,CUVÂNTUL FACUT TRUP”. În INIMA LUI PETRU, care CREDEA ÎN ISUS, pe care L-a PRIMIT ca pe FIUL LUI DUMNEZEU, Domnul a spus ca ,,va zidi Biserica Lui”, LOCASUL LUI, ÎN CARE VA FI EL. Prin CUNOASTEREA ÎMPARATIEI. Petru va INTRA ÎN EA, va avea CHEIA, primita de la Isus, (cheie pe care Fariseii si carturarii, liderii religiosi o ascunsesera, o pierdusera, o ,,ratacisera”). Cel care are cheile Împaratiei Cerurilor, ,,o poarta înlauntrul inimii lui”. Este un OM NASCUT DIN NOU, UN ALT OM, si un ALTFEL DE OM. Legile Împaratiei, dupa care se calauzeste acum, aici, pe pamânt, sunt LEGILE VIETII VESNICE. –IOAN 5, v. 24 - ,,Cine asculta Cuvintele Mele si Crede în Cel ce m-a trimis, are VIATA VESNICA si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata”. Sunt CUVINTE pe care niciun om de pe pamânt nu le auzise pâna atunci. Doar Dumnezeu Însusi prin gura Sa , le putea ROSTI. Doar pe El Îl putem CREDE. Doar el a facut cu putinta minunea ,,NASTERII DIN NOU”, A UNUI OM DE PE PAMÂNT. UN OM ,,NASCUT DIN DUMNEZEU”. (IOAN 1, v.13)
,,Fiti dar desavârsiti dupa cum Tatal vostru Cel ceresc este DESAVÂRSIT”. ,,El face sa nasca soarele Sau si peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti”. El îi cunoaste pe toti si pâna în clipa mortii fiecaruia, îi cauta ca sa-i salveze.
Are mila, îndurare, rabdare, dragoste si iertare pentru toti. Din necunoastere, lumina primita se poate face întuneric, (si ,,cât de mare trebuie sa fie întunericul acesta”) puterea, primita de la El, prin necunoastere, poate deveni puterea de a face rau. De aceea, Isus ne ÎNVATA, ne face ,,OCHIUL CURAT, SANATOS, ca sa ramânem FII AI TATALUI NOSTRU CERESC, sa ne desavârsim continuu, pas cu pas, în toate zilele vietii noastre, (urmând CUVÂNTUL FIULUI SAU, LUMINATI DE MÂNGÂIETOR, prin PUTEREA
VOII LUI DUMNEZEU). Din mintea unui om, nu se pot naste gânduri ca cele pe care ne învata Isus ca trebuie sa le gândim. Noi n-am putea crede ca daca IERTAM, eliberam, ,,dezlegam” duhul semenului nostru, iar daca NU IERTAM, ,,legam”, ,,închidem”, ,,aruncam în temnita”, facem un rau spiritual, nevazut, dar SIMTIT ÎN CER. Astfel, IERTÂND, facem Voia lui Dumnezeu, iar neiertând, lucram împotriva VOII SALE. Caci Împaratia Sa, se afla pe pamânt, în inimile noastre, nu undeva, departe, in ceruri.
Inima noastra apartine ACUM ÎMPARATIEI CERURILOR si Dumnezeu STIE fiecare adiere a VIETII DIN EA.
Cuvintele spuse lui Petru ,,orice vei lega pe pamânt va fi legat în ceruri si orice vei dezlega pe pamânt va fi dezlegat în ceruri”, sunt reluate de Domnul si puse la plural, pentru toti oamenii de pe pamânt care CRED, STIU, SUNT CONVINSI, ca ,,Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”, Îl iubesc, Îl cunosc, Îl CRED. – IOAN 17, v. 21 –
,,Ma rog ca ei toti sa fie UNA, cum Tu, TATA, esti în mine, si Eu în Tine, ca si ei sa fie una în noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis”. Dumnezeu doreste ca cei nascuti din El sa se uneasca deplin înaintea Lui. Acea PACE DEPLINA, COMUNIUNE ÎN CREDINTA, sporeste puterea si influenta BINELUI, a ÎMPARATIEI, ÎN LUME si apropie oamenii de CER, iar CERUL SE REVARSA, PRIN INIMA LOR, sporind Lumina. –Luca 2, v.14 - ,,Slava lui Dumnezeu în locurile preaânalte (în CERURI) si PACE PE PAMÂNT între oamenii placuti Lui”. Între COPIII LUI.

21 – 22.

Pentru navalnicul, puternicul, cinstitul si impulsivul Petru, a ierta de sapte ori era un orizont înalt, pe care stia ca l-ar putea cu greu atinge. Dar Domnul rastoarna si cele mai înalte orizonturi OMENESTI, ca sa ne duca în Împaratia Sa, în Împaratia Luminii si Iubirii, a Pacii si Iertarii desavârsite, Împaratia lui Dumnezeu. Si, dupa obiceiul Sau, foloseste o PILDA, ca sa patrunda în adâncul mintii si inimii noastre omenesti, sa ne faca sa ÎNTELEGEM, sa NE SCHIMBE MINTEA SI INIMA. Sa ne formeze un nou CARACTER, PRIN ÎNTELEGEREA GÂNDIRII, DESAVÂRSIT DE DEPARTE, a lui Dumnezeu.

23 – 27.

Prin ÎNTRUPAREA, LUCRAREA, MOARTEA, ÎNVIEREA SI ÎNALTAREA din nou la Tatal ceresc, lumea a fost transformata.
Aparent, totul este ca înainte, dar, în plan SPIRITUAL, s-au petrecut schimbari la fel de mari ca la Creatiune.
(Vezi Luca CAP. 23, v. 44 – 49, unde trei ceasuri de intuneric de la 6 (ora 12 la pranz), pâna la 9 (ora 15 la evrei, ziua începea dimineata, la rasaritul soarelui – ora 1), deci: noapte în plina zi; când Isus SI-A DAT DUHUL, se face LUMINA –o altfel de LUMINA – oamenii VAD nu doar fizic, ci toata multimea este schimbata, cei ce strigau: ,,RASTIGNESTE-L!”, se ÎNTORC, batându-si pieptul, îndurerati, treziti: ,,Cu adevarat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu”. Revarsarea DUHULUI SAU, a cutremurat pamântul si a facut sa ÎNVIE oameni care MURISERA (Matei cap. 27, v. 50 – 54). În Ioan ni se spune ca Isus este ,,Mielul lui Dumnezeu, Care RIDICA PACATUL LUMII”.
Omenirea era la fel cu cea din ajunul POTOPULUI si TOTUSI, prin LUCRAREA LUI DUMNEZEU, A FIULUI SI A DUHULUI SFÂNT, a fost IERTATA, CURATITA, pregatita ,,sa se arate în ea Lucrarile lui Dumnezeu” de vindecare, restaurare, nastere din NOU. Aceasta a fost MILA SI ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU PENTRU LUME.
Din mila, l-a iertat Împaratul pe robul care avea la Stapânul lui o datorie uriasa, pe care nociodata n-ar fi putut-o plati. (Datorie pentru tot ce a primit fara sa fie recunoscator, pentru tot ce a risipit, a folosit ca sa faca rau, cu viclenie, înselaciune, lacomie, pentru toate pacatele, urâciunile, strâmbatatile omenesti). I s-a facut MILA de cest om ÎMPOVARAT, ,,ÎNGLODAT” în pacate, care s-a aruncat la pamânt, îngrozit de situatia lui fara nicio IESIRE. Dar MILA SI IERTAREA ÎMPARATULUI, L-AU SALVAT.
A plecat fericit, fara nicio datorie, cât de mica. Totul a fost STERS, IERTAT, UITAT. Era ELIBERAT, DESPOVARAT, NOU. Ar fi trebuit sa fie, în urma unui aseamenea DAR, VENIT PESTE EL, ,,DIN CER”, NEMERITAT, NEMASURAT, ar fi trebuit sa simta ca si el, la rândul lui, va fi bucuros sa fie generos, sa fie bun, sa ierte, sa raspândeasca fericirea primita în jurul lui, sa daruiasca bucurie, oricat de rau ar fi fost înainte.

28.

Când îl întâlneste pe semenul lui, ,,tovaras de slujba”, la acelas STAPÂN, devine ca o fiara, si-l strânge de gât, cerându-i, pe loc, sa-i plateasca datoria de 100 de lei. (el abia fusese iertat de 10.000 de galbeni). Tovarasul lui, la fel de disperat si fara iesire,cum fusese el în fata ÎMPARATULUI, cere îngaduinta, cu aceleasi cuvinte cu care Îl imporase el pe Împarat. Neclintit în neiertare, nici nu-l asculta si fara nicio mila îl arunca în temnita, pâna va plati datoria. Rautatea îi da satisfactie, caci din temnita nu-i va putea plati, nu va putea munci, va fi umplut de rusine, facut de râs, pierdut si împovarat.

31.

Dar, fiecare suflet îsi are ,,pazitorii” lui, ,,tovarasi care îl însotesc, stiu totul, vegheaza si sufera pentru el. Îngerii acestia, întristati de rautatea oamenilor, spun ÎMPARATULUI TOT ADEVARUL. Puctele VII, de LUMINA NECREATA, VIE, din ,,tesatura” desavârsita a CERULUI LUI DUMNEZEU.

32.

Cel crud, nemilos, neiertator, S-A CONDAMNAT SINGUR, PRIN ACEST CARACTER ÎNTUNECAT PE CARE NIMIC NU-L SCHIMBA.
Dar Împaratul îi exlica (si ne explica si NOUA) cauzele viitorului cumplit care-l asteapta, caci asa a ALES. Domnul îi pune sub ochi viclenia. Îi arata ca acum ar fi trebuit sa fie vândut cu toti ai lui, pentru bani, ca sa se plateasca datoria. Dar a primit MILA, I S-A IERTAT TOT. IAR EL, îsi strânge de gât semenul, ca un STAPÂN ÎNDREPTATIT, PUTERNIC si LIBER sa-si faca VOIA CU CEL CE-I ESTE DATOR, (uitând ca merita acum sa fie sclav vândut, el, nevasta, copii si tot ce avea.

33.

Dumnezeu ne vorbeste atât de simplu, drept, adevarat, încât, chiar si dupa dreptatea noastra, omeneasca, ce a facut acest rob, este RAU, ,,nu se cadea sa se poarte asa”. Dar cel care îl mustra, este Cel care îl iertase din MILA. Iar omul iertat, Îi arunca în temnita un OM, un alt OM AL SAU, pe care îl iubeste, îl iarta, îi poarta de grija, nu ca unui ROB, ci ca unui fiu.

34.

Cei 10.000 de galbeni nu pot fi platiti în veci. A ajuns pe mâna ,,chinuitorilor”, prin însusi CARACTERUL LUI. El era un fel de om care nu poate fi în Împaratia lui Dumnezeu. A FOST IERTAT, DAR NU S-A SCHIMBAT. (Pentru el ISUS A MURIT DEGEABA. Ca cei noua leprosi ,,curatati de lepra”, (Luca) dar nemântuiti). Dupa un asemenea DAR DUMNEZEIESC, revarsat deplin peste tine, sa ramâi viclean, rau, ucigas, sa judeci, sa arunci în temnita, sa te faci stapân peste alt om, sa nu-i dai nicio sansa, sa n-ai mila, sa NU IERTI, ce ai mai putea astepta decât ,,plânsul si scrâsnirea dintilor”. Dumnezeu a dorit sa te salveze de aceste chinuri, a dat tot ce se poate da, dar N-AI VRUT. ,,Ai si fost judecat, caci ai iubit mai mult întunericul decât Lumina si AI ALES RAUL, caci fiecare om este LIBER SA ALEAGA.

35.

Dumnezeu ,,iarta orice pacat si orice hula”. Dar omul care nu IARTA PE SEMENUL LUI, nu POATE INTRA ÎN ÎMPARATIE, caci inima lui este REA, ÎNTUNERICUL STAPÂNESTE ÎN EA, nu ISUS. Esteal întunericului si NU POATE INTRA ÎN ÎMPARATIA LUMINII, caci nu ARE LUMINA ÎN EL. În toate Evangheliile si în RUGACIUNEA ,,TATAL NOSTRU”, Domnul Isus insista, revine, adânceste, lupta, sa ne învete împortanta IERTARII si gravitatea ucigatoare a NEIERTARII.
Crusta împietrita de pe mintea si inima noastra, din secole de necunoastere si departare de Dumnezeu, trebuie sa fie strapunsa, sparta, ca sa întelegem cu adevarat Cuvintele lui Isus si sa putem iesi ÎN LMINA. Doar Puterea, Mila si Lucrarea Lui ne pot ajuta sa ajungem sa IERTAM ASA CUM NE ÎNVATA EL, ca sa nu ramânem prada celui rau, a celui ce pâraste, acuza, osândeste, învinuieste pe oameni. Pentru fiecare om, care iubeste BINELE si vrea sa stea de partea BINELUI, este foarte important sa caute sa înteleaga GÂNDURILE lui Dumnezeu, din evanghelia Sa, sa cunoasca REGULILE, LEGILE ÎMPARATIEI, perfecte, adevarate si vesnice si sa se schimbe pe sine, urmând aceste PORUNCI în totalitate, crezând în ele, iubindu-le si fiind încrezator ca nu exista om, care sa strige dupa ajutor si Tatal Ceresc sa nu vina, sa nu-l ,,poarte pe mâini, ca nu cumva sa se loveasca cu piciorul de vreo piatra. El este IUBITOR si ATOTPUTERNIC, BLÂND SI IERTATOR. SA nu ne descurajam când descoperim cât de departe suntem se Standardele lui Dumnezeu. Aceasta descoperire este un pas înainte, un adevar. Si nu poti înainta decât pe calea ADEVARULUI. ,,Eu sunt CALEA, ADEVARUL SI VIATA”, ne spune Domnul. Si ne mai spune: ,,Nu te teme, turma mica; pentru ca Tatal vostru va da cu placere Împaratia”. – Luca 12, v.32 - .

CAPITOLUL 19

1 – 2.

Calatoria Domnului Isus spre Ierusalim, unde va fi rastignit (si Lucrarea Sa ÎN TRUP, pe pamânt se va încheia), continua. El spune tot ce I-a dat Dumnezeu sa vorbeasca oamenilor, Cuvinte pe care noi le auzim, datorita Evangheliilor. Legea lui Dumnezeu trebuie sa fie facuta CUNOSCUTA OAMENILOR, EXACT si în toate detaliile, pentru ca nimic sa nu-i poata rataci. ,,Legea, ca si ,,Numele”, Îl contin si Îl EXPRIMA pe Dumnezeu, sunt expresia si Legile Împaratiei Sale, Legile vesnice, neschimbatoare si desavârsite, ale Sfintiei si ale Vietii Vesnice.
Nicio ,,iota” si nicio frântura de Slava” din aceasta Lege a lui Dumnezeu si a Împaratiei Sale nu poate sa ramâna necunoscuta si neâmplinita. Tot ce, de-a lungul timpului, a fost adaugat de oameni, cu sau fara îngaduinta lui Dumnezeu, trebuie înlaturat. Tot ce a fost necesar pentru o anumita etapa istorica a Lucrarii de formare si crestere o poporului Israel, trebuie privit ca tinând de istorie. ,,Legea si Proorocii au tinut pâna la Ioan. De atunci ÎNCOACE EVANGHELIA ÎMPARATIEI lui Dumnezeu, se propovaduieste. –Luca 16, v.16 - Si FIECARE , ca sa INTRE în Ea, da navala”. Nimic din Evanghelie nu este conjuctural. Ea este ADEVAR VESNIC si ÎNTREG. Prin Evanghelie doar, putem întelege Lucrarea lui Dumnezeu, facuta cunoscuta prin Moise si Prooroci si comentariile facute de oameni, dupa Isus. ,,Unul singur este ÎNVATATORUL vostru: HRISTOS”. El s-a întrupat si a vorbit direct CUVINTELE VESNICE ALE LUI DUMNEZEU, ,,TOT ce am auzit de la Tatal meu”. ,,Eu si Tatal, UNA suntem”.
Evanghelia ni-L face CUNOSCUT PE DUMNEZEU VESNIC SI NESCHIMBATOR, ÎMPARATIA SA SI LEGILE ÎMPARATIEI SALE, ASA CUM SUNT, ASA CUM AU FOST DE LA ÎNCEPUT. Doar Dumnezeu Însusi putea vorbi despre aceste lucruri ale Sale, deplin, categoric si clar. Isus n-a venit pe pamânt si nu ne-a LASAT SCRISA EVANGHELIA LUI DUMNEZEU, HARUL SI DUHUL SFÂNT, pentru ca niste porunci omenesti sa fie înlocuite cu alte porunci omenesti. FIECARE da navala si oricine CAUTA, GASESTE. Dumnezeu a lucrat ca ORICINE sa poata azi CITI CUVÂNTUL SAU, ROSTIT DE ISUS, nimeni nu are nevoie de intermediari sau de tâlhari, care sunt ei însusi doar niste oameni care pot sa ne rataceasca, cu sau fara voie. Doar CUVÂNTUL si DUHUL SFÂNT, pot salva fiecare SUFLET în parte, îl pot face sa cunoasca pe Tatal, Împaratia si Legile ei, cuprinse în Evanghelii, îl pot calauzi pe FIECARE OM, sa urmeze CALEA, daca doreste si cere aceasta calauzire si ocrotire si ajutor, ca Domnul a venit ,,sa caute si sa mântuiasca ce era pierdut” si nimeni nu poate vorbi mai limpede decât EL; si: ,,nimeni nu vine la Tatal, decât prin Mine”.

3 – 9.

Fariseii poate ca Îl întreaba sincer pe Isus, despre prevederea Legii lui Moise, prin care este îngaduit divortul si ,,cartea de despartire”, (prin care femeia este protejata si se poate recasatori, caci se confirma ca este cinstita, prin acest ,,act de despartire”). Dar, poate ca Îl întreaba ca sa-L puna în contradictie cu marele Moise, cinstit de toti, iubit de toti si sa-L faca astfel ,,opozant al lui Moise, stârnind ura multimilor. (,,Daca l-ati crede pe Moise, m-ati crede si pe Mine, pentru ca Moise a scris despre Mine”.) -IOAN 5, v. 46 - .
Moise a fost iubit de Dumnezeu, a fost ,,prietenul” lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu a lucrat cu poporul Israel. Isus nu se desparte de Moise, (vezi pe Moise si Ilie cu Domnul, în SLAVA SA), dar noi traim azi, risipiti în toata lumea, derutati de multimea religiilor si a ,,propavaduirilor” care se urasc unii pe altii si se contrzic, toti ,,în numele lui Dumnezeu”. Fiecare are ,,adevarul” si lupta pentru ,,adevarul lui” împotriva celorlalti. (Orice Împaratie dezbinata împotriva ei însasi, este pustiita si nu poate dainui”). Doar prin Isus, noi îl putem întelege pe Moise si frumusetea relatiei si lucrarii lui cu Dumnezeu. Doar prin Isus, noi oamenii acestui timp, prin Evanghelie, Îl putem Cunoaste pe Dumnezeu si putem sa-L regasim, ADEVARAT SI VESNIC, în Vechiul Testament. Vom cunoaste GLASUL PASTORULUI si nimic si nimeni nu ne va putea amagi sau rataci. Si nicio îndoiala, nicio nelamurire nu ramâne în urma CUVINTELOR FIULUI LUI DUMNEZEU: ,,EU ÎNSA VA SPUN”, ,,DAR EU VA SPUN”: ,,EVANGHELIA ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU SE PROPAVADUIESTE”. În Evanghelie gasim ADEVARUL VESNIC, DE LA ÎNCEPUTUL LUMII, ASA CUM L-A FACUT CUNOSCUT DUMNEZEU ÎNTRUPAT. Nemodificat de conjuncturi istorice, de adaugiri omenesti, de starea sau temperamentului oamenilor prin care Dumnezeu a vorbit pâna la venirea Sa pe pamânt. Cuvintele Domnului Isus nu sunt pentru o etapa a istoriei, ci pentru orice etapa ce va urma pe pamânt si pentru orice om care va trai pe pamânt. El nu înlocuieste niste porunci omenesti cu alte porunci si datini omenesti ci le înlocuieste cu ADEVARUL ÎNVATATURII SALE: ,,Orice rasad, care n-a fost sadit de Tatal meu, va fi smuls din RADACINA”. DAR EU VA SPUN”: Iata ca aici este UNUL MAI MARE decât toti proorocii, mai ÎNTELEPT decât toti înteleptii si MAI PRESUS decât toti ÎNVATATORII: EL ESTE HRISTOS , EL ESTE DUMNEZEU.

10 – 12.

Isus nu ,,leaga sarcini grele si cu neputinta de purtat si nu le pune pe umerii oamenilor”, cum fac liderii religiosi care-i terorizeaza pe oameni, le pun poveri pe care nu au putere sa le duca, pentru a le crea un sentiment de vinovatie, prin care-i tin sub controlul lor, sub autoritatea lor, le asigura lor ,,scaunele dintâi în sinagogi si locurile dintâi la ospete”. Domnul este ADEVARAT. El stie ca nu tuturor le ,,este DAT” sa faca un lucru sau altul. El cere sinceritate si cunoastere dreapta de sine, ca sa ne ferim de minciuna, fariseism, înselaciune.
Ne cere sa ,,STAM ÎN ADEVAR”, de la cele mai mici lucruri pâna la cele mai mari. Ne cere ,,sa judecam si noi însine ce este DREPT” si dupa VOIA LUI DUMNEZEU SCRISA CLAR ÎN EVANGHELIA SA.

13 – 15.

Adevarul lui Dumnezeu este limpede, simplu, clar si un copilas, datorita inimii si mintii lui nestricate si nestrâmbate, primeste usor si firesc iubirea, mila, iertarea, bunatatea, bucuria, adevarul, comuniunea, care se revarsa de la Dumnezeu înspre om. Cunoasterea lui Isus si a Cuvintelor Sale, îi va feri de multe caderi, greseli, rataciri si amagiri pe copilasii care Îl primesc cu bucurie si sunt crescuti de El, ocrotiti si întariti de dragostea Lui.

16 – 20.

Domnul continua sa clarifice si sa adânceasca adevarurile Predicii de pe Munte, cunoasterea lui Dumnezeu si a Legilor desavârsite ale Vietii Împaratiei Vesnice.
A vorbit despre IERTARE. Acum vorbeste despre JUDECATA: ,,Nu judecati si nu veti fi judecati! Caci cu ce judecata judecati veti fi judecati!”. Acest tânar BOGAT, este judecat de Isus cu JUDECATA LUI DUMNEZEU, singurul Care CUNOASTE INIMA OMULUI. Domnul VEDE inima ,,însetata” de neprihanire, ,,flamânda” dupa acel ,,BINE”, pe care l-au simtit ucenicii când Domnul S-a aratat în STRALUCIREA LUMINII VESNICE, pe muntele Schimbarii la Fata. Acest om foarte bogat, foarte curat în fata lui Dumnezeu si a oamenilor, simte totusi ca-i LIPSESTE CEVA, ca este ,,flamând si însetat dupa VIATA VESNICA”. ,,Setea” îl aduce la ,,APA VIETII”. DOMNUL ,,îl priveste tinta”, ,,ÎL IUBESTE si îl CHEAMA cu EL, caci STIE ca acest tânar, (spre deosebire de Zacheu sau alti bogati, pe care bogatia nu-i împiedica sa-L asculte si sa-L iubeasca pe Dumnezeu), spre deosebire de ei, acest om din fata Lui, nu poate trai fara Isus: ,,Vino si urmeaza-Ma”, EU ÎTI LIPSESC. Vinde tot si VINO! Stie ca va fi o LUPTA, dar stie si ca va iesi BIRUITOR din lupta aceasta, cu ,,bogatiile lumii acesteia, caci a VAZUT ÎN EL UN ,,CARTURAR DE MARGARITARE DE MARE PRET”. Acum, dupa ce s-au privit în ochi, omul acela STIE, pâna în strafundul inimii, ca L-a GASIT pe CEL MAI SCUMP MARGARITAR.
Nu va fi usor, dar ,,VA VINDE TOT CE ARE, VA DA LA SARACI si va urma COMOARA CERURILOR”, dupa care ÎNSETA, Care-i LIPSEA si pe care A GASIT-O, A VAZUT-O, A AUZIT-O CHEMÂNDU-L. Concluzia pentru noi este ca: ,,LA DUMNEZEU TOATE LUCRARILE SUNT CU PUTINTA”. În Marcu, îl regasim, nestiut de nimeni, pe acest tânar, BOGAT CU ADEVARAT, desi nu mai are decât o pânza de in cu care se acopera. – MARCU CAP. 14, v. 49 -52 -
A vândut TOT ce avea, hainele si încaltamintea, care erau pe masura foarte marii lui bogatii pamântesti si L-a urmat, nestiut de nimeni, necunoscut, un oarecare ,,tinerel”, care n-avea nimic, decât o pânza de in cu care îsi acoperea trupul GOL de orice urma de bogatie trecuta. Doar Domnul îi cunostea fericirea, acum deplina, caci nu-i mai LIPSEA NIMIC.
Avea TOTUL, mergând aproape de Isus, pe urma pasilor SAI, clipa de clipa. Când Domnul lui a fost prins, cu sabii si ciomege, ,,ca un tâlhar”, si când ,,toti ucenicii L-au parasit si au fugit”, tinerelul acesta, nestiut, mergea dupa el. Au pus mâna si pe el, dar ,,învelitoarea din pânzade in”, l-a salvat, caci a ramas în mâinile multimii setoase de sânge, iar el a fugit, GOL,asa cum venise pe lume. –MARCU cap. 16, v.5 - În mod tainic, doar de Dumnezeu stiut, ,,la DREAPTA”, în dimineata ÎNVIERII DOMNULUI, sedea UN TINEREL, ,,îmbracat într-un VESMÂNT ALB”. Adie gândul ca Dumnezeu
i-a daruit bucuria de a sta la DREAPTA DOMNULUI, ,,pastrata pentru aceia pentru care a fost pregatita de Tatal Meu”. (Poate ca la STÂNGA sade BOGATUL din pilda cu Lazar cel sarac, pâna azi, socotit de toti nemilostiv, dar care era cel mai fericit om de pe pamânt. - LUCA 16, v. 19 – 31 - . El se stia FIUL ÎMPARATULUI CERURILOR: (porfira este semnul vesmintelor ÎMPARATESTI). El facea cu veselie TOT ce poruncise TATAL: (nu-l judeca, nu-l osândea, pe lenesul Lazar, care si-a ALES partea cea REA, în aceasta viata sa nu faca nimic, decât sa profite, toate zilele vietii lui, de mila bogatului, care-i dadea peste ce putea el mânca, încât ramânea si pentru câini. Caci Domnul spune: ,,oricui îti cere, DA-I!” Acest bogat, îsi IUBESTE FRATII si se îngrijoreaza de destinul lor vesnic, din dragoste pentru ei, caci el nu mai avea nimic de pierdut sau de câstigat. Este folosit, pentru noi, ca PILDA pentru ce este un adevarat COPIL DE DUMNEZEU, care face faptele ÎNVATATURII SI LEGILOR ÎMPARATIEI, din IUBIRE, CUNOAS-TERE, CU CONVINGERE SI BUCURIE (îmbracat în ,,in subtire”– haina NEPRIHANIRII fiilor lui Dumnezeu), (porfira). De aceea viata lui este plina de VESELIE SI STRALUCIRE, (,,Doamne, este BINE SA FIM AICI!”), el si-a LUAT
(ALES) ,,PARTEA CEA BUNA” în ACEASTA VIATA, a trait dupa Legile Împaratiei si va fi vesnic cu TATAL, când ,,Domnul va trimite Îngerii Sai si-i vor aduna pe ALESII LUI, DIN CELE PATRU VÂNTURI, unde acum sunt în STARE DE SOMN, pâna la ÎN-
VIERE, când: ,,toti cei din morminte vor auzi GLASUL LUI si vor iesi afara din ele”.
Pâna azi este înteles si judecat gresit de catre oameni, (,,ce este înaltat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” – ex: ,,saracul” Lazar). Dar acest nestiut fiu de Împarat este folosit de Domnul ca sa ne învete pe noi toti, sa nu judecam dupa aparente: ,,bogatul nemilostiv” si ,,saracul Lazar”, ci sa gândim dupa cum ne ÎNVATA DUMNEZEU, dupa ce ne spune EL despre VIATA SI LEGILE SALE, despre moarte si înviere, dupa Vechiul si Noul Testament: ,,Daca nu ASCULTA DE MOISE SI DE PROOROCI, NU VOR CREDE NICI DACA VA ÎNVIA CINEVA DIN MORTI”, (vezi ÎNVIEREA lui LAZAR si ÎNVIEREA DOMNULUI). Ca si cuvintele spuse femeii cavaneence despre catei si pâinea copiilor, sau despre blestemul aruncat asupra SMOCHINULUI care n-avea roade, caci ,,NU ERA ÎNCA VREMEA SMOCHINELOR”, aceste relatari, despre ,,TÂNARUL BOGAT” si ,,BOGATUL NEMILOSTIV” sunt prezente ca OPUSUL felului de a GÂNDI AL LUI DUMNEZEU, tocmai ca sa ne întoarca pe noi, cu MINTEA SI INIMA, catre ADEVARUL SAU, sa ne învete CURAJUL DE A GÂNDI NOI ÎNSINE CE ESTE DREPT. Lucrul acesta îl putem face însa, doar CUNOSCÂND, prin ISUS, DESCOPERIRILE DESPRE SINE ALE LUI DUMNEZEU, Legile Împaratiei CERURILOR, aduse si traite pe pamânt de Fiul Sau si care trebuie sa fie Legile vietii noastre pe acest pamânt, iubite si urmate cu bucurie. (Astfel, viata noastra va fi ,,plina de VESELIE si STRALUCIRE”, iar vesmântul nostru, nevazut, va fi ,,purpura si in subtire”, ca ale acelui ,,cu adevarat” BOGAT, fiul Imparatului, din pilda cu ,,saracul” Lazar).
Astfel Domnul ne-a învatat sa fim ,,blânzi si smeriti cu inima”, asemenea Lui. Sa-L lasam pe Dumnezeu sa judece, sa aleaga, sa hotarasca. Nu noi decidem pe cine PRIMESTE EL, cine merita si cine nu merita sa vina la El, cine va fi sau nu va fi mântuit.
Doar El cunoaste INIMA fiecarui om si stie ce va face si ce va deveni un om. Niciodata felul de a judeca al omului nu se va potrivi cu felul de judeca AL LUI DUMNEZEU.

27.

Cel mai aproape de Domnul, ucenicul prezent, activ si devotat, pune aceasta întrebare ,,STRÂMBA”. Cei care L-au urmat pe Isus, au fost lânga Dumnezeu, I-au vazut puterea,
dragostea, bunatatea, I-au auzit ADEVARUL DESAVÂRSIT al CUVINTELOR; (Petru ar fi trebuit sa se simta cel cel mai BOGAT, BINECUVÂNTAT, ,,RAS-PLATIT” om de pe pamânt. Dar Petru întreaba: ,,noi ce RASPLATA vom avea?”). Ca fiecare om, Petru avea nevoie de TIMP CA SA CREASCA SPIRITUAL, LÂNGA DOMNUL.

28.

Domnul îi raspunde potrivit cu starea lui de cunoastere si credinta. Când toate lucrurile se vor (ÎNOI), când vor fi noi si înalte, când ,,cele de jos vor fi ca si cele de sus”, Petru si ceilalti vor fi ,,nascuti” din nou”, atunci Fiul Omului va sta în INIMA LOR, acolo va fi TEMPLUL SAU si atunci ei se vor simti, fiecare în parte, asemenea Lui, un fiu de Dumnezeu, în Lumina Lui. Dumnezeu va fi preamarit în ei, si ei vor fi coplesiti de acest DAR, acest HAR care îi inunda cu VIATA SI BUCURIE. Vor fi smeriti în bucuria lor deplina, se vor MINUNA de ea si vor sti sa gândeasca, îi vor învata si pe altii si nu vor mai întreba de ,,RASPLATA”, caci atunci vor cunoaste ADEVARATA RASPLATA a lui Dumnezeu, care ,,se varsa pe deasupra” si întrece toate COMORILE LUMII.

29.

Si nu doar rasplata minunata, în plan SPIRITUAL, care le va umple inima si mintea, dar toate lucrurile bune, frumoase si necesare, trecerii pe pamânt, le vor fi date ,,pe deasupra”. Dar ,,mai întâi cautati Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui”. În aceasta CAUTARE, orice renuntare, pierdere, despartire, cedare, se vor transforma în CÂSTIGURI negândite de mintea omului, aduse în DAR de Dumnezeu. Iar noi NE VOM MINUNA, Îl vom iubi si vom CREDE ÎN EL tot mai mult, spre fericirea noastra si SLAVA LUI.

30.

,,Dintre cei nascuti din femeie, niciunul nu-l întrece pe Ioan Botezatorul. Totusi, cel mai mic în Împaratia Cerului, este mai mare decât Ioan”. Ioan era desavârsit, dupa Legea lui Moise. ,,Dar HARUL si ADEVARUL au venit prin Isus Hristos”. Cei nascuti dupa Ioan, sunt ajutati, prin Isus care este: ,,CALEA, ADEVARUL SI VIATA”, sa traiasca dupa Legile Împaratiei Cerurilor. Sunt binecuvântati prin auzirea CUVÂNTULUI ÎNTRUPAT, pe care orice om Îl poate auzi cunoaste. Acum ,,CERUL ESTE DESCHIS” si ,,PERDEAUA DINLAUNTRUL TEMPLULUI, (care îi despartea pe oameni de Dumnezeu), ESTE RUPTA DE LA MIJLOC, DE SUS PÂNA JOS”. ,,Veniti la Mine TOTI cei truditi si împovarati’. Noi, cei de pe urma, cei din ,,vremea secerisului”, suntem beneficiarii LUCRARII celor care au trait si au ,,semanat”, pentru mântuirea fiecarui om. Ne vom bucura împreuna cu ei, desi ,,multi prooroci si împarati si oameni neprihaniti au dorit sa auda ce auzim noi si n-au auzit, doreau sa vada ce vedem noi si n-au vazut”. Dar DREPTATEA LUI DUMNEZEU ESTE DESAVÂRSITA si nimeni nu se va putea plânge ca a primit mai putin. (Oricine însa, se va putea plânge Crimit Î

CAPITOLUL 20

1 – 16

Aceasta minunata pilda, ne descopera ceva din frumusetea si adevarul drept si absolut al gândirii lui Dumnezeu si cât de înalta, desavârsita si profunda este, fata de felul nostru omenesc de gândire. Cu cât o întelegem mai deplin, cu atât MINTEA noastra se schimba, Îl întelegem, Îl iubim si suntem atenti sa ne corectam gândurile, dupa felul Lui de GÂNDIRE. Deja Isus ne-a învatat, ca, spre deosebire de împaratiile lumii acesteia, în Împaratia lui Dumnezeu, ,,cel mai mic dintre toti este cel mai mare”, cel mai smerit este este cel mai pretuit, ca ,,Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata, ca rascumparare pentru multi”. Acum, continua sa lucreze la schimbarea noastra pentru Împaratie, la anularea egoismului nostru marunt, limitat si de nimic. PLATA oferita de Dumnezeu este ABSOLUT ACEIASI SI EGALA pentru orice om, din orice timp.
,,UN LEU PE ZI”. Atâta primim toti, în fiecare zi, (Trupul cu care ne nastem are aceleasi ,,dotari”. Soarele, ploaia, aerul, apa, peste fiecare om, bun sau rau, recunoscator sau nu, sunt date tuturor). Celor din primul ceas li se da ,,UN LEU” (la evrei primul CEAS este ora 1, -caci ziua începe dimineata, nu la miezul noptii- ; deci ora 6 azi, era ora 1, ora 3 este ora 9 azi, ,,ceasul al saselea si al noualea” sunt azi ora 12 si ora 15, iar ,,ceasul al 11-lea” este ora 17. Sfârsitul zilei, al celor ,,12 ceasuri din zi, era ora 6 (18), seara, când începeau cele ,,12 ceasuri din noapte”, împartite în 4 ,,straji). Fiecare om din pilda, ,,cauta” de lucru, ,,asteapta sa fie ,,tocmit”, sta în piata, fara niciun rost. Dumnezeu le da tuturor un rost, un sens în viata, singurul rost al VIETII: SA LUCREZE ÎN VIA LUI, ÎN VIA LUI DUMNEZEU. (,,Eu sunt adevarata VITA, iar Tatal Meu este vierul”. ,,Eu sunt VITA, voi sunteti MLADITELE”). VIA LUI se întinde pe tot pamântul, oricine este primit sa ,,lucreze”. Dar, lucrând în VIA LUI, oamenii primesc ,,CE LI SE CUVINE”, ,,CE ESTE DREPT SA PRIMEASCA”. Aici se face SELECTIA, ies la iveala deosebirile. În functie de cum primeste fiecare HARUL DE A LUCRA ÎN VIA LUI, SE FACE ,,RAS-PLATA”, îsi IA FIECARE RASPLATA. Cine realizeaza ce DAR i se face, când este PRIMIT ca ,,lucrator la vie”, este fericit, multumit, recunoscator, coplesit, împlinit. El stie ca a gasit adevaratul ROST, adevaratul sens al fiecarei zile, petrecuta pe acest pamânt. Munceste cu placere ÎN VIE, din IUBIRE pentru CEL CE L-A PRIMIT ÎN VIA SA, si i-a aratat frumusetea, bogatia si viata, care curge vesnic între ,,mladite si vita”. Cine nu ,,vede” VIA LUI DUMNEZEU, va trai fiecare zi ca pe o corvoada, va simti doar ,,greul si zaduful”, nu va avea bucurie, recunostinta, nu va cunoaste fericirea. ,,La sfârsitul zilei”, (al vietii sale), va fi mai rau decât înainte, va cârti, va fi invidios, se va socoti mai îndreptatit decât altii sa primeasca mai mult, caci a suferit, ,,a tras”, s-a chinuit mai mult. A trait în VIE, a primit totul de la STAPÂNUL EI, dar a fost ORB, ÎMPIETRIT, n-a CUNOSCUT decât ,,LEUL” pe care-l tinea în mâna si ura pentru cei care, având tot UN LEU, erau atât de multumiti, luminati, recunoscatori si plini de bucurie si stralucire (,,Celui ce ARE, i se va DA, dar de la cel ce N-ARE, se va lua chiar si ce ARE”. Dar asta nu o hotaraste decât omul: ,,Oricine CERE, primeste, cine CAUTA, gaseste, celui ce BATE, i se va deschide”, ne spune tuturor Isus).
Luca 15 v. 11- 32
În Luca, fiul care ramâne ,,cuminte” lânga Tatal, Îl asculta si lucreaza ,,ca un ROB”, respecta poruncile scrâsnind din dinti si nu îndrazneste sa se bucure de nimic, îsi uraste fratele care, trezit din ratacire, se întoarce ranit ,,acasa” la Tatal care îl primeste cu o bucurie nesfârsita, (si care i se pare fratelui ,,cuminte”, ramas lânga Tatal, nedreapta si fara rost); acest fiu care a trait cu DUMNEZEU o viata, DAR NU L-A CUNOSCUT, A FOST FIU DE ÎMPARAT, dar în inima lui se simtea sluga, rob, ,,ispravnic”; era cel mai bogat, caci ,,tot ce are Tatal este al lui”, toate comorile cerului si Dumnezeul lânga care traia, erau bogatiile lui, iar el tânjea dupa ,,un ied” pe care nu îndraznea sa si-l ia sa-l manânce cu prietenii lui. Nici unul din acesti doi fii, din ,,Pilda fiului risipitor” din Luca, nu-si cunostea cu adevarat TATAL. Dar stiau ca AU UN TATA si prin aceasta, AR PUTEA FI VINDECATI DE ORBIRE, ar putea deveni VII (,,ÎNVIATI”), ar putea fi gasiti (,,întorsi din ratacire si pierzare”). Ar putea DEVENI ADEVARATI FII AI TATALUI, CUNOSCÂNDU-L ASA CUM ESTE.
Luca 16 v. 19 -31
Ar putea fi cei mai bogati, îmbracati în ,,PURPURA” (ca FII DE ÎMPARAT) si în ,,IN SUBTIRE” (cu o VIATA curata, dupa Învatatura si Legile DESAVÂRSITE ALE ÎMPARATIEI). Viata lor va fi ,,plina de veselie si stralucire”, ca BOGATUL, ADEVARATUL ,,BOGAT”, din pilda cu ,,Saracul” Lazar (cu adevarat ,,SARAC”). Îsi vor lua ,,partea cea buna”, înca din aceasta viata, nu vor fi fericiti, decât urmând cu bucurie, din toata inima, ÎNVATATURA si PORUNCILE TATALUI si iubindu-si TATAL si FRATII, asa cum sunt si ei iubiti, iertati, primiti.
Luca 16 v. 1 – 18
Între aceste doua pilde din Luca, (cu aceeasi tema ca aceasta, a ,,Lucratorilor viei”, din Matei) mai apare o alta pilda – ,,a ISPRAVNICULUI NECREDINCIOS”, în care este aratata o alta categorie de OAMENI: Cei care nu STIU ca au un TATA, nu-I simt LIPSA, N-AU NEVOIE DE TATA, se descurca dupa propriile lor LEGI, (care sunt o ,,urâciune” înaintea lui Dumnezeu, dar lor nu le pasa, sunt LEGILE LOR) si n-au alt Dumnezeu, decât propria persoana si propria bogatie pamânteasca, banii si înselaciunea. Ei îsi BAT JOC DE ISUS si DE CUVINTELE LUI, DE PRINCIPIILE ÎMPARATIEI. Se simt bine, satui si multumiti de starea lor; nu ,,înseteaza”, nu simt ca le ,,lipseste” ceva. Rezolva singuri tot, n-au nevoie de TATA si STAPÂN. Se stapânesc unii pe altii si lumea e a lor, se cred puternici, bogati si nemuritori (Dar nu stiu ca sunt ,,nenorociti, saraci, orbi si goi). Desi traiesc, ei sunt, de fapt, ,,morti”. Iar ,,Dumnezeu este un Dumnezeu al celor VII, nu al celor MORTI”. Lor le va spune: ,,Niciodata nu v-am cunoscut”, ,,Nu stiu de unde sunteti”, ,,Departati-va de la Mine, voi, lucratorii faradelegii”). ,,Daca ochiul este SANATOS, tot trupul tau va fi plin de LUMINA. Dar, daca OCHIUL tau este RAU, tot trupul tau va fi plin de întuneric. Ia seama dar, ca nu cumva LUMINA care este în tine sa fie ÎNTUNERIC. Caci daca LUMINA care este în tine este ÎNTUNERIC, cât de MARE trebuie sa fie ÎNTUNERICUL acesta”. Ochiul RAU, este felul gresit, STRÂMB, mi-l poate CURATI, SCHIMBA, mi-l poate face SANATOS, ca sa GÂNDIM DREPT, dupa ADEVARUL LUI DUMNEZEU si sa fim PLINI DE LUMINA. Aceasta este LUCRAREA minunata a Domnului Isus, prin cuvintele Sale, prin Pildele Sale, prin puterea Duhului Sau Sfânt. ,,Niciun CUVÂNT de la Dumnezeu, nu este lipsit de PUTERE”. Doar PUTEREA aceasta ne poate salva de ,,OCHIUL” nostru RAU, ca sa vedem BUNATATEA SI LUMINA ,,STAPÂNULUI VIETII”.

17 – 19.

Isus Se suie pentru ultima oara la Ierusalim. Îsi va da viata Sa de OM, pentru a putea PAMÂNE, prin Duhul Adevarului, (mângâietorul, Duhul Sfânt) cu oamenii, (,,voi ramâne cu voi pâna la sfârsitul veacului”, ,,voi fi cu voi în fiecare zi”). Duhul Sau va ramâne cu noi si va fi ÎN NOI. ,,Lumea nu-L poate PRIMI, pentru ca nu-L VEDE si
nu-L CUNOASTE. Dar voi Îl CUNOASTETI, caci RAMÂNE cu voi si va fi ÎN voi”.
-IOAN 14, v. 17.- Doar cine Îl CUNOASTE ÎL poate PRIMI. ,,Pentru ca Eu traiesc si voi VETI TRAI”. Preotii cei mai de seama si carturarii lui Israel, Îl vor osândi la moarte pe Mesia, Cel vestit în Vechiul Testament. Moartea Sa, urmata de Înviere si întoarcerea la Tatal, sunt o parte nevazuta a Lucrarii, de necuprins în adâncimile ei tainice, pe care A GÂNDIT-O si pe care o face Dumnezeu cu Domnul Isus si cu Duhul sfânt, pentru SALVAREA noastra din întuneric si moarte si întoarcerea noastra la Dumnezeul Care
ne-a creat si ne doreste ca fii ai sai. (,,Si vor fi fii lui Dumnezeu, fiind fii ai ÎNVIERII”).
-Luca 20, v. 36. – Dar, pentru ca aceasta LUCRARE DUMNEZEIASCA sa fie ÎMPLINITA, PRUNCUL nascut în Betleem, ajuns la 33 de ani, trebuia sa fie osândit la moarte, batjocorit, batut, scuipat, parasit de toti si rastignit pe cruce ca un tâlhar. Prigonit pâna în adâncul inimii, ÎSI VA DA DUHUL SAU DE DUMNEZEU, ÎNCREDINTÂNDU-L TATALUI, VIU. Dar a treia zi va învia. (Pentru noi TOTUL TREBUIE SA RAMÂNA TAINA, caci DOAR DUMNEZEU CUNOASTE CUM S-AU FACUT ACESTE LUCRURI. Noi stim doar ce ne spune El: ca s-au facut pentru NOI, pentru ca EL SA RAMÂNA CU NOI, ,,sa ne sufere”, sa ne ,,calauzeasca în tot adevarul”, ,,sa ne aduca aminte de tot ce ne-a spus El”, sa fie cu noi si sa locuiasca ÎN NOI. –IOAN 14, v. 20. - ,,În ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt în Tatal Meu, ca voi sunteti în Mine si Eu sunt în voi”. În ,,ziua aceea”, când ,,nu ne va mai vorbi în Pilde, ci ne va vorbi DESLUSIT despre Tatal”. – IOAN 16, v.25-28. - Când Îl vom vedea si ,,vom cere în Numele Lui”, iar Tatal ne va da, pentru ca ,,ne IUBESTE, caci L-am iubit pe Isus si am CREZUT ca a venit de la DUMNEZEU”.

20 -21

Înainte ca Evangheliile sa fie SCRISE, ucenicii SAI ÎL VOR ,,ÎMPARTI” LUMII, ca pe o PÂINE A VIETII. Ei vor fi cei care ÎL VOR FACE CUNOSCUT, dupa ce El nu va mai putea fi VAZUT, decît de cei care ÎL CUNOSC. Si Domnul îi lumineaza, scoate din mintea si inima lor felul gresit de a judeca, le curata ,,OCHIUL”. Mama fiilor lui Zebe-
dei, Ioan si Iacob, auzind de la El ce I Se va întâmpla la Ierusalim, vine si îsi ofera fiii, care de la început au fost dintre cei mai apropiati ucenici ai Domnului, sa ramânacu El, sa nu-L paraseasca si sa patimeasca, din devotament, iubire si credinta, tot ce va patimi El, sa fie ÎMPREUNA CU DOMNUL LOR pâna la moarte. Dar, (si aici apare GÂNDIREA STRÂMBA, OMENEASCA, EGOISTA), drept RASPLATA, fii ei sa stea la dreapta si la stânga Lui, în Împaratia Lui. Din ce mi se spune, nimic nu ne poate face sa credem ca Iacov si Ioan se gândeau la o împaratie dintre împaratiile lumii acesteia. Stiam ca Domnul va fi într-o Împaratie Cereasca, o Împaratie nevazuta cu ochiul fizic, o Lumina ce nu seamana cu lumina Soarelui si pe care ei AU VAZUT-O pe munte, unde Domnul S-a aratat în Lumina Slavei Împaratiei Sale, împreuna cu alesii Lui, Moise si Ilie. În ACEA ÎMPARATIE, CEREAU EI sa stea la dreapta si la stânga Lui, dupa ce vor patimi si vor muri, împreuna cu El. Si asa cum i-a raspuns lui Petru, când L-a întrebat: ,,noi ce RASPLATA vom avea pentru ca am lasat totul si Te-am urmat?”, tot asa îi lumineaza si pe fiii lui Zebedei.

22 – 23.

Pentru Domnul desigur ca a fost o mângâiere si o încurajare de la Tatal, în acest ceas greu, sa vada dragostea, entuziasmul si dorinta lor de a se jertfi împreuna ce El. Stia ca vor mai trece ani, pâna vor face acest lucru, ca înca trebuie sa creasca în credinta si putere, dar stia ca erau sinceri si ca vor fi ÎMPREUNA CU EL, pâna la moarte si dupa.
Vor bea paharul amaraciunii de a fi prigonoti, ocarâti, lepadati, urâti, din pricina ADEVARULUI. ,,Daca M-au prigonit pe Mine si pe voi ca vor prigoni. Veti fi urâti de toti, pentru Numele Meu”. ,,Cine Ma uraste pe Mine, uraste si pe Tatal Meu.” ,,Dar cine va rabda pâna la sfârsit, va fi mântuit.” Domnul STIA ca ei erau dintre cei care vor primi BOTEZUL, PE CARE, ÎN CURÂND, ÎL VA PRIMI EL ÎNSUSI. Nu Botezul cu APA, pe care Ioan fusese trimis sa-l faca, ,,pentru ca EL sa fie facut CUNOSCUT lui ISRAEL”, ci BOTEZUL TRECERII DIN MOARTE LA VIATA. ÎNVIEREA ÎN SLAVA SI VIATA VESNICA.
Stia ca si ei vor fi ,,fii ai ÎNVIERII”, caci au fost facuti VII, prin Lucrarea Cuvântului Viu, înca din aceasta VIATA PE pamânt. (Caci doar cei VII pot ÎNVIA, cei ce au în inima lor Împaratia, pot intra în Împaratie, unde ,,nu vor mai muri, caci vor fi ca Îngerii. – Luca 20, v.36. - Si VOR FI FII LUI DUMNEZEU, fiind FII AI ÎNVIERII”). ,,Credeti în Lumina, câta vreme aveti Lumina printre voi, ca sa fiti fii ai Luminii.” - IOAN 12, V. 35 -36 - Dar, pentru aceasta, trebuie mai întâi sa ÎNVETE ca RASPLATA este a lui DUMNEZEU. DOAR EL hotaraste, dupa cum gaseste cu cale, în DREPTATEA, IUBIREA, si CUNOASTEREA SA DESAVÂRSITA, cine sta la dreapta, la stânga, sau CÂT PRIMESTE, dupa inima lui, fiecare OM. Si Dumnezeu revarsa peste iubitii Lui, cât nu poate inima lor visa, cuprinde, cere. Va ,,da pe de-asupra” de rasplatile Lui, va fi coplesitita topita de recunostinta, bucurie si iubire si se va rusina ca a putut cere, în micimea ei, RASPLATA de la Dumnezeu, pe când înca gândea ,,omeneste”, în ,,nimicnicenia” orbirii ei. Aceasta orbire facea ca iubirea sincera si devotamentul total, fata de Isus, al fiilor lui Zebedei, sa fie umbrite de dorinta meschina si gresita, ca prin aceasta jertfa sa obtina întâietate, un loc mai presus de ceilalti, o înaltare în fata oamenilor. Si aceasta ,,slava desarta” dupa care tânjeste inima omului, este o ,,urâciune”, în fata lui Dumnezeu.
24. Si ca sa nu fim orbiti de aceasta auto-pretuire, auto-înaltare, de Slava desarta si trecatoare, Domnul mai subliniaza înca odata, pentru toti ucenicii si pentru noi, cei de azi si de mâine, ce ne spusese în ÎNDREPTARUL PREDICII DE PE MUNTE si potoleste mânia (la fel de GRESITA, OARBA SI URÂTA), a celorlalti zece, care se mânie pe Iacov si Ioan. (,,Oricine se mânie pe fratele sau, va cadea sub pedeapsa judecatii” – pedeapsa data pâna atunci pentru UCIDERE – DAR DOMNUL NE SPUNE ca a te MÂNIA ESTE EGAL CU A UCIDE. ASA ESTE ÎMPARATIA SA.)

25 - 28.

,,Daca VREA cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede DE SINE, sa-si ia crucea si sa ma urmeze”. Deci, spre deosebire de oamenii care nu-L cunosc, nu-L iubesc si nu vor sa-L asculte, cei care-L iubesc si vor sa-L urmeze, trebuie mai întâi sa se lepede de SINE, sa fie ,,SARACI ÎN DUH”, smeriti în fata lui Dumnezeu. Un copil de Dumnezeu nu doreste sa stâpâneasca peste alti oameni, nu poate sa ,,porunceasca cu stapânire” altor oameni.
Ei, COPIII LUI STIU CA DOAR DUMNEZEU ESTE STAPÂN, DOAR EL PORUNCESTE OAMENILOR, SI-I ÎNVATA CE SA FACA, SPRE BINELE LOR. EL NE-A CREAT PE TOTI SI NICIUN OM N-ARE VOIE SA SE FACA DUMNEZEU PESTE CE ESTE AL LUI DUMNEZEU. Un copil de Dumnezeu trebuie sa traiasca asa cum a trait Isus, sa-si duca viata propie, în trup, pe pamânt, ,,sa-si poarte crucea”, asa cum si-a purtat-o Isus. ,,Luati jugul Meu asupra VOASTRA si ÎNVATATI de la Mine. Caci Eu sunt BLÂND Si SMERIT CU INIMA, si veti gasi ODIHNA pentru sufletele voastre. Caci JUGUL MEU este BUN si SARCINA MEA ESTE ,,USOARA”. Desi era Dumnezeu, Domnu Isus S-a purtat pe pamânt ca un FIU al TATALUI. ASCULTATOR, plin de iubire: ,,Eu nu fac DECÂT CE vad pe TATAL facând”. Tot asa noi ,,luând cu bucurie si recunostina JUGUL LUI asupra noastra, (caci El merge cu noi împreuna, pas cu pas), sa fim BLÂNZI SI SMERITI CU INIMA, ca EL. Vom fi plini de PACE, SINGURI, SENINI, LINISTITI, caci Îl CUNOASTEM PE CEL CE MERGE, BLÂND SI SMERIT, lânga noi. Ne ajuta, ne calauzeste, ne iubeste si nu ne paraseste niciodata.
El, Care este Dumnezeu, merge cu noi, a venit la noi, pe pamânt, a trait în aceasta lume, ne-a dat CUVINTELE LUI DUMNEZEU, A MURIT, pentru ca noi sa putem fi acum cu El, sa stim ca El merge cu noi si sa CREDEM ÎN EL, DUMNEZEUL ÎNTRUPAT, DIN IUBIRE PENTRU OM. Este greu s-o spunem, dar EL NE-A SLUJIT, desi nu suntem vrednici si a murit PENTRU NOI, desi nu întelegem. Cum de mai putem fi orgoliosi, trufasi, acuzatori, neiertatori, dornici de marire, întâietate, slava si putere peste alti oameni, PENTRU CARE EL A VENIT SI A ADUS ÎMPARATIA SI A MURIT, CA EI SA POATA DEVENI VII?

29 – 34.

În cap. 9 (v.27 – 31) am cunoscut ALTI DOI ORBI. În Evanghelii, orice ,,amanunt” este foarte important. Evangheliile sunt GÂNDITE, CONCEPUTE, ORGANIZATE SI SCRISE DE DUMNEZEU, Cel Care ne-a creat, GÂNDIT, ,,dupa CHIPUL SI ASEMANAREA LUI”. El ne CUNOASTE si STIE CUM TREBUIE SA LUCREZE asupra MINTII, INIMII, ,,OCHIULUI” nostru, ca sa le SCHIMBE, sa ni Se poata face CUNOSCUT. Prin PILDE, legaturi între CUVINTE, repetari de cuvinte, amanunte care ne trezesc atentia, Dumnezeu ne SEMNALEAZA si ne SUGEREAZA GÂNDURI care ne LUMINEAZA, ne schimba cu 180 de grade felul nostru limitat, pamântesc de gândire.
(,,Voi sunteti de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteti din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta”). Este o LUCRARE tainica, adânca, vie, miraculoasa, pe care doar LOGOSUL VIU, DUMNEZEUL VIETII SI AL IUBIRII, o putea CONCEPE si ÎNFAPTUIRII CU NOI, prin CUVÂNTUL SAU si DUHUL SAU SFÂNT.
Cei doi orbi din CAP. 9, cred în Isus la nivelul material, mânati de un mare si important interes la nivelul fiintei lor FIZICE. Si, cu adevarat, ce au cerut, au primit, ,,dupa credinta lor”. Acum VAD cu ochii FIZICI, dar cu OCHIUL SPIRITUAL n-au nicio problema. Nu puteau vedea în Isus decât rezolvarea problemei ,,medicale”, caci nu-si DOREAU, nu ,,ÎNSETAU” dupa nimic spiritual. Nici nu s-au gândit ca El este Dumnezeu, Îi datoreaza RECUNOSTINTA SI ASCULTARE. El ,,le PORUNCESTE si înca ,,CU TOT DINADINSUL”, sa nu spuna nimanui, iar ei, îndata ce au plecat de lânga El, nu I-au urmat porunca, ci ,,au început sa vesteasca, în gura mare, în tot tinutul”. Au uitat, nu le-a pasat, acum vad, se bucura, DE CE SA-L ASCULTE?
Aici, în Matei 20, cunoastem ALTI DOI ORBI. (Ne poate veni în minte si GÂNDUL ca, mai târziu, cei doi orbi ,,si-au venit în fire” si vin acum sa ceara ,,LUMINA”, vindecare de orbire spirituala, care este mai ucigatoare decât cea fizica; ar putea fi aceiasi ORBI, care desi VAD, se simt ,,în întuneric”. Dumnezeu POATE sa-i VINDECE, daca CER SI DORESC. La El totul este cu PUTINTA). Dar, pentru ca nu STIM, ne GÂNDIM ca sunt ALTI DOI ORBI. Cum ar trebui sa strigam fiecare dintre noi: ,,Doamne, sa ni se DESCHIDA OCHII’, asa striga, cu putere, netinând seama de cei care-i CEARTA si-i OPRESC, catre DOMNUL. Ei striga din toate puterile: DOAMNE!, ca la Dumnezeu, caci INIMA LOR STIE CA ESTE DUMNEZEU. Si Domnul nici nu le mai spune: ,,faca-vi-se dupa CREDINTA VOASTRA”, se atinge cu mila de ochii lor si Îl vad pe EL, în fata lor. Caci, cu inima Îl vazusera si când erau orbi fizic, prin CREDINTA LOR ÎN EL. Si spre deosebire de ceilalti doi orbi, care fug bucurosi si fac ce El le poruncise sa NU FACA, acestia doi, vindecati si fizic si spiritual, RAMÂN CU EL, ÎL URMEAZA, (si sigur, ÎL ASCULTA). Este, înainte de INTRAREA ÎN IERUSALIM, ultima ÎNVATATURA DUMNEZEIASCA, ultimul ÎNDEMN, facut cu subtilitate, delicatete si profunzime, pentru TOTI cei ce doresc LUMINA LUI: ,,Doamne, sa ni se deschida OCHII”, sa fim plini de Lumina Ta, sa Te Cunoastem, sa Te urmam, sa Te ascultam, sa ne pastrezi ,,OCHIUL” SANATOS, sa umblam în LUMINA, ca sa nu ne cuprinda ÎNTUNERICUL. Sa fim fii ai Luminii CUVÂNTULUI TAU VIU.
- IOAN 17, v. 1-5. –
În aceste cinci versete despre cei doi orbi din Ierihon, este sintetizata, cuprinsa, LUCRAREA LUI PE PAMÂNT. ,,Am facut CUNOSCUT NUMELE TAU, oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Am sfârsit LUCRAREA pe care Mi-ai dat-o s-o fac”.
Dar, ca sa poata fi lânga fiecare OM de pe pamânt, care striga, precum orbii acestia, catre El, Domnul trebuie sa plece la Tatal, pentru ca apoi, prin Duhul Sfânt, care va veni la noi, ca Mângâietor, sa vina la fiecare, sa-i faca ,,OCHIUL SANATOS”, sa-l salveze din ,,întuneric si umbra mortii”, ,,sa dea VIATA VESNICA tuturor acelora pe care I i-a dat Dumnezeu”. ,,Si VIATA VESNICA este aceasta: sa TE CUNOASCA PE TINE , SINGURUL DUMNEZEU ADEVARAT, SI PE ISUS HRISTOS, PE CARE L-AI TRIMIS TU”. – IOAN 17, v. 1-8 –
Pentru ca sa poata da VIATA VESNICA oricarei fapturi, pâna la sfârsitul veacurilor, ca sa ramâna cu noi si sa fie în noi, în fiecare faptura care-L CHEAMA, cât vor fi cerurile si pamântul, Domnul trebuie sa fie PROSLAVIT. Sa Se ÎNTOARCA ÎN SLAVA SA VESNICA DE DUMNEZEU, trecând prin MOARTE SI ÎNVIERE. El Îl ROAGA pe Tatal: ,,Sfinteste-i prin ADEVARUL TAU. CUVÂNTUL TAU ESTE ADEVARUL. Si Ma rog nu numai pentru ei, ci si PENTRU ACEIA CARE VOR CREDE ÎN MINE PRIN CUVÂNTUL LOR”, ,,Pentru ca LUMEA SA CUNOASCA CA TU M-AI TRIMIS, SI CA I-AI IUBIT CUM M-AI IUBIT PE MINE”. Sunt cuvinte VESNICE. Ca sa ajunga pâna la noi cei de azi si pâna la cei care vor veni dupa noi, ca sa putem ,,AVEA ÎN NOI BUCURIA LUI DEPLINA”, Domnul Isus porneste ,,îndreptându-Si fata, hotarât sa mearga la Ierusalim” (Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe Prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine”). Din El, se revarsa de-acum, peste noi, ultimile Sale DESCOPERIRI.

CAPITOLUL 21

1 – 7.

Faptul ca Domnul este Dumnezeu, trebuie vazut nu doar în Minunile Sale de proportii mari (ca cele 5 pâini pentru 5000 de oameni, desi chiar si acesta a fost UITATA repede: ,,Cine ar putea hrani cu pâine atâtia oameni, în locul acesta pustiu?”) ci si în aceasta profetie a unor lucruri foarte mici si apartent obisnuite, pe care Domnul o face acum: El STIE ca în acea clipa, un om leaga magarusul, pe care El va intra în Ierusalim, ca sa se împlineasca ce fusese SCRIS despre El, cu 800 de ani în urma. Stie ce va întreba un alt om si ce trebuie sa raspunda ucenicii, ca sa poata dezlega magarusul. Cele mai marunte lucruri, sunt CUNOSCUTE, se ÎMPLINESC ÎNTOCMAI SI ÎNDATA si acum si peste mii de ani, caci El este în afara TIMPULUI si CUNOASTE TOT si LUCREAZA, prin PUTEREA SA cu cele mai mici, ca si cu cele mai mari lucruri, pentru ÎMPLINIREA VOII SALE pentru OM.

8 – 11.

Intrarea aceasta a Împaratului Cerurilor si Pamântului, blând si calare pe un magarus, la ,,fiica Sionului”, inima poporului Sau ales, în Cetetea Pacii”, Ierusalimul Sau iubit, a fost adierea simtita de toti, a venirii lui Dumnezeu la ai Sai. Inimile tuturor vibrau de presimtirea unui eveniment dumnezeiesc, la care erau martori împreuna cu întreaga, nevazuta, ,,oaste cereasca”, care-L slaveau pe Dumnezeu, ca la Nasterea Sa si care cutremurau pamântul si le miscau, ca de PREZENTA unei ÎNFAPTUIRI, ÎN MIJLOCUL LOR, a unei minunate LUCRARI a lui Dumnezeu, (pe care, din pacate, în curând n-o vor mai simti si vor striga altfel de cuvinte)

12 – 17.
,,Cel venit în Numele Domnului”, intra în CASA SA, care este Templul, asa cum a intrat în TEMPLUL SAU, care este LUMEA si ROSTESTE CUMPLITUL ADEVAR: Dintr-o CASA DE RUGACIUNE, ati facut O PESTERA DE TÂLHARI, o CASA DE NEGUSTORIE. Dintr-o lume creata pentru fericirea deplina a omului, în legatura cu Dumnezeul care l-a creat din iubire, pentru comuniune, bucurie, pace, în ADEVAR si CREDINCIOSIE, s-a ajuns la o lume fara dumnezeu, plina de faradelege, minciuna, dezlantuire a oricarui rau, a oricarei nelegiuiri, a urii si uciderii.
Fiinta creata de Dumnezeu ,,dupa chipul si asemanarea Sa”, înzestrata cu tot ce El a pus în om, ca omul sa-I poarte în inima Împaratia Luminii, Binelui si Pacii Sale pe pamânt, a ajuns sa foloseasca puterea si calitatile DATE de Dumnezeu, pentru a-si face propia sa voie, împotriva Creatorului sau, de care s-a îndepartat si nu vrea sa-L cunoasca si sa-L RECUNOASCA. Dar Dumnezeu este mai MARE decât TOTI. El ,,nu Se lasa batjocorit”. Si Fiul Sau aduce ÎMPARATIA TATALUI si aseaza toate lucrurile la locul lor, dupa SOLUTIA GÂNDITA DE DUMNEZEU, face ordine în aceasta lume ,,a întunericului si mortii”, în care aduce LUMINA VIE, NEVAZUTA, A VIETII VESNICE, A PUTERII LUI DUMNEZEU, ,,Eu am venit ca sa fiu o Lumina în lume, pentru ca oricine crede în Mine sa nu piara, ci sa aiba Viata Vesnica, (,,sa nu ramâna în întuneric”). - IOAN 12, v. 44 – 50 -
Cei mai înversunati dusmani ai Lui, orbiti de ura si mânie, erau preotii cei mai de seama si carturarii, liberii religiosi, care se facusera stapâni pe Templu si pe poporul lui Dumnezeu. Erau ,,orbii care calauzeau alti orbi”. ,,Daca ati fi orbi, n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: ,,Vedem”, de aceea pacatul vostru ramâne”. ,,Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici”, le va striga Domnul cu mila si putere celor care, numindu-se ,,slujitori ai lui Dumnezeu”, nu-L cunosteau si se slujeau pe ei însisi, pierzându-i pe oamenii pe care ar fi trebuit sa-i apropie de Dumnezeu, ca sa fie salvati. (,,Eu sunt vita, voi sunteti mladitele si Tatal Meu este vierul. Pe orice mladita care este în Mine si n-aduce roada, El o taie”).

18 – 22.

SMOCHINUL este un pom bun si iubit de Dumnezeu. A fost rânduit de la început sa poarte samânta buna în el si sa dea roade bune, placute si folositoare, la vremea potrivita. Trebuie sa ne gândim cu grija si atentie ce vrea sa ne învete Domnul prin blestemarea smochinului, caci ne spune: ,,Învatati de la smochini, prin pilda lui”. Atentia ne este ,,alertata” prin faptul ca Isus rosteste un blestem pentru prima si ultima data. De asemeni ne surprinde faptul ca face acest lucru mânat de ,,foame”. (Abia plecase din Betania, din casa Martei si Mariei, unde era primit ca oaspete iubit, iar Marta se straduia sa-i pregateasca ce putea ea mai bun). El, care dupa patruzeci de zile în pustie, refuza sa-Si foloseasca puterea, data de Dumnezeu, ca sa transforme pietrele în pâini si sa manânce si-i raspunde Satanei ca ,,OMUL nu va trai numai cu pâine, ci cu orice CUVÂNT care vine din gura lui Dumnezeu”, acum, brusc ,,flamânzeste”. Vede Smochinul si cauta roade, sa manânce. – MARCU 11, v. 12-26. - Dar nu gaseste ,,caci NU ERA ÎNCA VREMEA SMOCHINILOR”, si-l usuca pe loc, printr-un blestem. Mladita frageda si frunzele se fac negre si moarte si ,,nimeni nu va mai mânca vreodata rod din el.
Totul ne spune ca Domnul face acest lucru rau si îngrozitor, contrar a tot ce ne-a ÎNVATAT pâna acum si împotriva a tot ce stim despre BUNATATEA SI DREPTATEA LUI. ,,Pe cine Ma nesocoteste si nu primeste Cuvintele Mele, nu Eu îl judec . Caci Eu
n-am venit sa judec lumea, ci sa mântuiesc lumea”. Domnul nostru este El Însusi, Cel adevarat în Luca, unde Îl roaga pe Dumnezeu, pentru UN SMOCHIN NERODITOR, care de trei ani, ,,la vremea smochinilor”,n-a rodit de loc: ,,Doamne, mai lasa-l si anul acesta. Am sa-l sap de jur împrejur, am sa-i pun gunoi la radacina si poate va face roada. Daca nu, îl vei taia”. Harul si îndurarea, rabdarea, mila si bunatatea Domnului, care reies din aceasta RUGA pentru smochinul neroditor, atentia, grija, LUCRAREA, pe care promite ca le va revarsa, pentru a-l face RODITOR, acestea sunt adevarate caracteristici ale Persoanei Sale. Daca acum, la încheierea Lucrarii Sale pe pamânt, Îsi foloseste PUTEREA ca sa ucida viata acelui pomisor care n-avea rod, pentru ca ,,NU ERA ÎNCA VREMEA” rânduita de Dumnezeu ca sa se iveasca fructele lui, trebuie sa privim cu mare grija ce vrea sa ne transmita, SA NE AVERTIZEZE. –MARCU 11, v.12 – 26 . - El a ucis acest SMOCHIN, ca sa salveze VIATA MULTOR OAMENI, prin PILDA lui. Si sa urmam firul continuu, care curge neîntrerupt în Evanghelie; ce a fost înainte de rostirea acestui BLESTEM, ce urmeaza dupa rostirea lui, caci trebuie sa fie ceva GRAV si FOARTE IMPORTANT. Si în Marcu si in Matei, am vazut ca OAMENII ALEG CE SA FACA, SUNT LIBERI SA ALEAGA CE VOR SA FACA SI AU PUTERE SA FACA CE AU ALES. Ei pot sa strige: ,,Osama, Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului”, cum fac multimile si copii din Templu, veniti în Templu ca sa-L întâlneasca, sa fie vindecati, sa-L slaveasca, si tot oamenii, (altii, dar tot oameni), se umplu de mânie împotriva Lui, cauta sa-L omoare si se gândesc ,,cum” s-o faca si gândurile lor sunt ale unor tâlhari, care uneltesc în CASA DE RUGACIUNE, ca si cum ar fi într-o PESTERA DE TÂLHARI, ascunsa si întunecoasa. Daca gândurile lui Dumnezeu, ar fi ca gândurile oamenilor ar fi putut sa-i blesteme si sa-i ucida, într-o clipa. – LUCA 9, v. 52 – 56. –
Dar, când ucenicii au astfel de ,,gânduri”, Domnul le spune: ,,NU STIU DE CE DUH SUNTETI ÎNSUFLETITI”. ,,Caci Fiul omului A VENIT NU CA SA PIARDA SUFLETELE OAMENILOR, CI SA LE MÂNTUIASCA”. Ca si Ilie, PUTEREA ucenicilor ar fi putut sa faca sa se pogoare ,,foc din cer” si sa-i mistuie pe Samaritenii care nu L-au primit pe Domnul, DAR TOCMAI ACEST LUCRU PERICULOS, DOMNUL ÎL INTERZICE. – LUCA 9, v.54. –
Nimeni n-are voie sa foloseasca PUTEREA DATA DE DUMNEZEU ca sa faca ce crede el ca este bine si drept.
Doar Dumnezeu STIE, CUNOASTE SI JUDECA. ,,Robul nu este mai mare decât Domnul lui, nici apostolul nu este mai mare decât Învatatorul lui’. Daca Isus a strigat: ,,Tata, IARTA-I CACI NU STIU CE FAC!”, nu avem noi voie sa osândim, sa ucidem, sa blestemam, sa învinuim, sa pedepsim, în LOCUL LUI DUMNEZEU. Un OCHI RAU, care face ca LUMINA trecuta prin el SA FIE ÎNTUNERIC, este acelasi OCHI RAU care face ca PUTEREA LUMINII VIETII sa devina PUTEREA ÎNTUNERICULUI MORTII. Totul vine de la Dumnezeu: ,,A TA ESTE ÎMPARATIA SI PUTEREA SI SLAVA”, dar, prin uzurpare, ,,OCHI RAU”, (,,tâlharie”), Lumina, Puterea, Credinta, date SPRE ,,VIATA VESNICA”. (,,STIU CA PORUNCA TATALUI ESTE VIATA VESNICA. De aceea, lucrurile pe care le SPUN, LE SPUN ASA CUM MI LE-A SPUS TATAL MEU”), ajung întuneric, putere de a fi rau, credinta în ce vrei tu însuti cu putere, nu în ce ne ÎNVATA DUMNEZEU. – IOAN 12, v. 49 – 50. - Acesta este AVERTISMENTUL LASAT LUMII DE DOMNUL ISUS PRIN PILDA SMOCHINULUI BLESTEMAT (pentru ca noi sa putem devenim RODITORI, din acel SMOCHIN, nimeni n-a mai mâncat niciodata ROADE). Puterea vine de la Dumnezeu. Folosita de omul lipsit de Dumnezeu, este distrugatoare si ucigasa. Credinta în sine însusi, a omului care se crede singurul lui Dumnezeu, îl va face sa usuce”, sa ucida, tot ce-i sta în cale, sa mute muntii de unde i-a asezat Dumnezeu, sa schimbe rosturile si rânduielile lui Dumnezeu, sa faca ORICE VREA, (spre nimicirea lui si a lumii), beat de putere, progres, descoperiri stralucite, cuceriri ale mintii, civilizatie, glorie, tot mai sus, tot mai departe de Dumnezeu, de Creator, de Tatal care ne-a creat pentru ALTFEL DE VIATA, singura care ne poate face fericiti. ,,Tot ce ve-ti CERE (catre Dumnezeu), cu CREDINTA (în Dumnezeu), prin RUGACIUNE (catre Dumnezeu), VETI PRIMI (de la Dumnezeu), Caruia Îi apartine TOT CE EXISTA, Care POATE TOTUL, Care NE DARUIESTE TOT CE ESTE SPRE BINELE NOSTRU, caci EL NE-A CREAT, NE IUBESTE si vrea sa fim FERICITI). De aceea, în Marcu, Domnul începe cu cuvintele: ,,AVETI CREDINTA ÎN DUMNEZEU” si se îndreapta, ca în RUGACIUNEA ,,TATAL NOSTRU”, spre ultimul ÎNDEMN: ,,IERTATI ORICE AVETI ÎMPOTRIVA CUIVA” (caci PUTEREA este data spre RUGACIUNE, CREDINTA, IERTARE, altfel o veti folosi spre a va BLESTEMA, ,,USCA”, UCIDE, NIMICI). – MARCU 11 v. 22 - ,,AVETI CREDINTA ÎN DUMNEZEU!” ACESTA ESTE AVERTISMENTUL FINAL, ROSTIT, LÂNGA SMOCHINUL USCAT, DE DOMNUL VIETII. ,,Cine are urechi de auzit, SA AUDA! striga Domnul, ca sa auzim ceasta PORUNCA, aceasta CHEMARE A LUI. Caci Dumnezeu, când ne-a creat, ne-a dat tuturor ,,URECHI DE AUZIT”, ca sa-I auzim GLASUL si sa-I primim CUVÂNTUL, ca sa putem fi SALVATI din întuneric, desertaciune, nebunie, amagire, orbire si moarte, sa ne întoarcem la El, ca fiul risipitor la Tatal care îl asteapta sa-l învaluie în mila, iertarea, bucuria si IUBIREA SA DE NECUPRINS SI DE NEÂNTELES. (Când ucenicii uita ca PUTEREA VINE DE LA DUMNEZEU, si-L întreaba: ,,NOI de ce N-AM PUTUT sa scoatem duhul acesta?” (din copilul tatalui care striga cu lacrimi: ,,cred Doamne, ajuta necredintei mele!), Domnul le raspunde ca daca ar avea CREDINTA cât un graunte de mustar ar putea zice muntelui sa se mute si muntele s-ar muta, nimic nu le-ar fi cu neputinta. DAR! (si este foarte important): ,,DAR acest soi de draci nu poate sa iasa DECÂT cu RUGACIUNE si cu POST”. (stapâire asupra EULUI – STAPÂNITOR ORB). Raul care-l lasase ,,ca mort” pe acel copil, nu poate fi înlaturat decât prin RUGACIUNE, PUTEREA lui Dumnezeu lucreaza, dându-ne PUTERE asupra RAULUI. Fara RUGACIUNE, fara CREDINTA ÎN DUMNEZEU, vom arunca muntii în aer si RAUL va stapâni peste noi, în timp ce ne credem puternici si stapâni (nimeni nu s-ar gândi sa se ROAGE LUI DUMNEZEU sa usuce un smochin pentru ca nu-i da roade pe loc, când este flamând, chiar daca bietul smochin abia a înfrunzit. Nimeni n-ar ruga pe Dumnezeu pentru lucruri absurde si fara rost. Rugaciunea te trezeste din ratacire, gânduri strâmbe, mânie, îti face ,,OCHIUL SANATOS”). ÎNDOIALA este cea care trebuie sa ne însoteasca si sa ne faca sa ne întrebam daca suntem CU DUMNEZEU atunci când dorim sa facem un anumit lucru. Doar în PREZENTA LUI nu trebuie sa ne ÎNDOIM si sa-i CEREM LUI acel lucru, cu CREDINTA CA L-AM SI PRIMIT. Daca acel lucru este gresit, Dumnezeu ne va arata ca gresim si vom ÎNTELEGE.
Daca ne îndepartam de El, orice facem din propia credinta si vointa, fara sa ne ÎNDOIM, fara sa ne întrebam daca este sau nu dupa VOIA SA (pe care ne-a DESCOPERIT-O prin Fiul Sau), poate sa ne duca spre distrugere, sa ne amageasca, sa ne piarda. ,,Aveti CREDINTA ÎN DUMNEZEU”, si ÎNDOITI-VA DE TOT CE FACETI CÂND UITATI DE EL, CHIAR PENTRU O CLIPA. (În acea clipa puteti ucide din mânie, cu fapta sau cu vorba, sau declansa cataclisme, un lant de ura si pierzare). Puterea noastra este de la Dumnezeu si departe de Prezenta si Cunoasterea Lui este nimicitoare. Aceasta este AVERTISMENTUL lasat de Domnul prin uciderea SMOCHINULUI. În aceasta PUTERE este CUPRINSA si PUTEREA CUVÂNTULUI. (Cuvântul este dat doar OMULUI si este tot de la Dumnezeu si are în el tot PUTERE DE LA DUMNEZEU. EL A CREAT TOTUL PRIN PUTEREA CUVÂNTULUI SAU. (Dumnezeu a ZIS: ,,Sa fie lumina!” ,,Si a fost lumina.” ,,Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau FOARTE BUNE). (Daca veti ZICE muntelui: ,,URNESTE-TE, el se va urni. Daca veti arunca BLESTEMUL, veti FACE CE S-A FACUT SMOCHINULUI ACESTUIA).
- GENESA 1, 3, 21. –

v. 23 – 32.

Domnul continua, prin conexiuni de mare subtilitate, sa descopere înaltimile si profunzimile Împaratiei lui Dumnezeu, pe care, doar cunoscând-o, o vom putea purta în inimile noastre si doar daca o avem în inima, vom putea intra în ea. Dupa ce a aratat ce au facut oamenii din casa de rugaciune, pe care au transformat-o într-o casa de negustorie si o pestera de tâlhari, a aratat si ce le-ar fi putut face El oamenilor, (daca ar fi fost doar OM, nu si DUMNEZEU), blestemând SMOCHINUL si avertizându-ne asupra marii PUTERI pe care o avem; (si suntem raspunzatori de cum si pentru ce o folosim). Ne-a aratat ce mare pericol este aceasta putere, daca ne îndepartam de Dumnezeu si facem voia noastra, nu voia Lui, folosind PUTEREA DATA DE EL. Acum continua sa adânceasca învatatura Sa despre PUTEREA care vine de la Dumnezeu. (Caci TOTUL vine de la EL. Doar Dumnezeu este CREATOR. Cel care crede ca are propria PUTERE, este un uzurpator, ,,un hot si un tâlhar”).
Preotii cei mai de seama si batrânii norodului, nu mai îndraznesc sa-I spuna, ca îninte, ca lucreaza cu ajutorul lui Belzebut, domnul dracilor”. Ci vin si-L ,,întreaba” cu CE PUTERE face aceste lucruri si CINE I-a dat aceasta Putere. Ei STIAU ca raspunsul este UNUL singur. Dar asteptau ca Isus sa-l ROSTEASCA, pentru a-L putea ucide cu pietre, pentru HULA. (,,Tu, care esti un om, Te faci pe Fiul, Dumnezeu”). – Ioan 10, v. 33. - De aceea Isus le raspunde indirect, întrebându-i de unde venea botezul lui Ioan, din CER, sau de la oameni. (Ioan, la botezul lui Isus, a vazut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se peste Isus si a marturisit ca ,,El este Fiul luiDumnezeu”). Deci preotii si carturarii STIAU marturia lui Ioan. Deci STIAU cu ce PUTERE face el aceste lucrari. Stiau ca este Fiul lui Dumnezeu, cu Puterea lui Dumnezeu. Dar, în adânca lor orbire si împietrire si îndepartare de Dumnezeu, credeau ca-L pot ,,prinde” cu vorbe de ,,hula” si ucide cu pietre PE DUMNEZEU! Doreau si credeau ca POT FACE acest lucru ca sa ,,ramâna STAPÂNI PE MOSTENIREA LUI”. Ar fi dorit sa poata minti ,,ca BOTEZUL lui Ioan era doar o lucrare omeneasca, facuta din voia lui de om”, dar toti care l-au auzit pe Ioan strigând adevaruri care le-au miscat inima si ,,au întors pe multi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor”, toti acestia, care au crezut cuvintele lui Ioan, i-ar fi ucis cu pietre pe cei care ar fi spus despre el ca nu este un Prooroc trimis de Dumnezeu, ci un om care boteza de capul lui. Si ca sa nu fie ,,UCISI CU PIETRE”, au raspuns: ca ,,NU STIM”. Iar Domnul le raspunde ca, pentru acelasi motiv, NICI EL NU LE SPUNE CU CE PUTERE FACE ACESTE LUCRURI. (Desi STIA. Asa cum SI EI STIAU). Nici El nu voia sa fie ,,UCIS CU PIETRE”, caci ,,înca nu sosise ceasul”. (Mai avea de vorbit lucruri importante). Acesti lideri religiosi ,,se aratau neprihaniti înaintea oamenilor”, dar Domnul le cunostea inimile. Ca sa-i faca sa-si rosteasca singuri sentinta, Domnul le pune întrebarea cu cei doi fii. Sunt cele doua categorii în care se împart oamenii, în functie de ALEGEREA propie, pe care sunt LIBERI s-o faca. Unii, rataciti pâna acum pe tot felul de cararui gresite si rele, când aud ADEVARUL, sunt bucurosi sa-l afle si sa urmeze CALEA LUI. (În urma i-a parut rau si s-a dus” sa faca Voia Tatalui). Altii, când aud ADEVARUL, se simt amenintati si cauta cum sa-L omoare pe Cel ce îi mustra, caci ei nu vor alt drum. Au ales sa însele, (,,Ma duc, Doamne; dar NU s-a dus”unde l-a trimis Tatal) si sa nu faca Voia Tatalui, desi mint ca-I slujesc, pentru ca sa-si pastreze pozitia, privilegiile si puterea asupra oamenilor. Ei cred ca-L pot însela, ,,pacali” pe Dumnezeu. Iar Domnul le spune în fata adevarul despre ei: ,,Ati VAZUT”, dar n-ati CREZUT, pentru ca ati ALES sa nu mergeti pe CALEA LUI DUMNEZEU, nu iubiti NEPRIHANIREA LUI DUMNEZEU, ci va iubiti pe voi si slava voastra desarta. Dumnezeu le spunea ADEVARUL, dar ei, desi stiau ca ,,cel dintâi a facut Voia Tatalui’, cautau sa-L prinda si sa-L omoare pe Cel Care era ADEVARUL. (Atât de siguri de PUTEREA lor erau, încât se credeau chiar ATOTPUTERNICI, uitând de Dumnezeu). Adevarul lui Dumnezeu, (Care este ADEVAR), este atât de evident, de limpede, de clar, încât oricine îl recunoaste. Dar nu oricine ÎL IUBESTE si nu oricine VREA SA-L URMEZE.
Si aici fiecare DECIDE pentru sine de partea cui traieste, pe cine ALEGE, PE CINE IUBESTE. Dumnezeu ne-a creat fiinte LIBERE, ni S-a facut CUNOSCUT prin Domnul Isus si doreste sa fie ALES DIN IUBIRE SI CUNOASTERE. El nu are nevoie de ROBOTI si ne ajuta sa ajungem ACASA, oricât ne poticnim, cadem, obosim, El nu ne paraseste, daca dorim sa-i apartinem.

33.

Evangheliile (care sunt UNA) sunt Lucrarea lui Dumnezeu. Ele ne schimba mintea si inima, prin felul în care Dumnezeu le-a gândit si construit. Sunt vesnice ca Dumnezeu si la fel de valabile pentru orice om, din orice timp, cât si pentru fiecare neam, popor si întreaga lume, pâna la sfârsit. Ele descopera ,,tainele Împaratiei Cerurilor” si ni-L fac CUNOSCUT pe SINGURUL DUMNEZEU ADEVARAT, CREATORUL A TOT CE EXISTA. În aceasta pilda a vierilor, Lucrarea Sa este descoperita scurt si clar, încât si un copil sa înteleaga. Ea ne vorbeste si noua, desi când a rostit-o, Domnul vorbea celor ,,întelepti si priceputi”, liderilor religiosi ai lui Israel. ,,Via” este întreaga CREATIE Si în acelasi timp, fiecare om, cu atitudinea mintii si inimii lui, fata de Creatie si Creator, la fel cum este DARUL facut poporului Israel, de a fi ALES de Dumnezeu pentru împlinirea Lucrarii Sale de SALVARE a fiecarui om de pe pamânt. Pericolul este, ca cei binecuvântati cu toate darurile lui Dumnezeu, sa UITE ca sunt beneficiari, ,,vieri” si sa se creada STAPÂNI. SA UITE sa fie recunoscatori, sa-L iubeasca, sa-L slaveasca-L asculte, pe Cel care le-a daruit atâta bogatie de frumusete, belsug, bucurie, ocrotire, pace si tot ce au nevoie. Înainte de Întâmplare, Dumnezeu Îsi trimitea Proorocii sa aminteasca poporului Israel ca sunt ai lui Dumnezeu. Azi, vorbeste fiecarui om prin Evangheliile si Duhul Sfânt, SEMNUL DAT LUMII, RAMAS ÎN LUME, EMANUEL, Care va cu noi, în fiecare zi, pâna la Sfârsitul veacurilor. Dar, asa cum Proorocii erau prigoniti, batjocoriti, ucisi, nesocotiti, tot asa oamenilor de azi nu le pasa de Evanghelia Domnului Isus. Cei din vremea Lui, ,,L-au scos afara din vie si L-au omorât”. Dar, tocmai în felul acesta, El a ramas în LUME, prin MÂNGÂIETORUL trimis lumii prin moartea si învierea Sa.
,,Piatra pe care au lepadat-o zidarii”, este PIATRA DE TEMELIE A ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU PE PAMÂNT, pe care Dumnezeu îsi ZIDESTE BISRICA NEVAZUTA, ÎN INIMA FIECARUI OM CARE-L PRIMESTE. (,,Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile locuintei mortilor n-o vor birui”). Când au ucis MOSTENITORUL, crezând ca ,,scapa” de Dumnezeu, ca sa devina ei STAPÂNII VIEI” pe care Dumnezeu a sadit-o si i-a dat viata, ,,Domnul a facut acest lucru care este minunat în ochii nostri”.
Domnul a murit, a ÎNVIAT si ESTE VIU CU NOI. ESTE ,,SEMNUL” DAT celor care au ochi, urechi si inima sa-L primeasca. Acei zidari nu pricepeau ca Dumnezeu NU POATE FI ,,LEPADAT” de oameni, El este o ,,PIATRA” vesnica, vie, în care sunt ocrotiti cu Puterea lui Dumnezeu, toti cei care au în ei, ca temelie a vietii acea ,,PIATRA” lepadata de zidarii orbi, pe care Domnul zideste Împaratia Lui în inimile lor. Dumnezeu este mai MARE decât toti si Lucrarile Lui sunt MINUNATE ÎN OCHII NOSTRI.

Capitolul 22

1. – 14.

Dumnezeu este IZVOR VIU SI VESNIC DE VIATA SI IUBIRE. EL ESTE DRAGOSTE. El este DUH, este SUFLET, din care se revarsa dragoste, sensibilitate, mila, grija, ajutor, bine, ocrotire, bucurie, lumina, pace, siguranta si statornicie (credinciosie). Comparatia cu PIATRA ne arata aspectul de tarie, statornicie, putere, siguranta. Dar Lucrarea Sa, atât de ,,MINUNATA ÎN OCHII NOSTRI”, este revarsarea IUBIRII SALE. Este o Lucrare vie, intima, totala, profunda, prin care Se DARUIESTE LUMII, prin ISUS HRISTOS, asa cum UN MIRE DESASAVÂRSIT, SFÂNT, TESUT DIN IUBIRE VIE SI VESNICA, SE DARUIESTE MIRESEI LUI. (,,Facatorul tau, este barbatul tau”). Unirea lor face din ei UNA. Este un proces prin care ei se vor ,,LIPI” si vor deveni UNA.
Este scopul cu care au fost puse temeliile lumii. Aceasta ,,NUNTA ÎMPARA-
TEASCA, DUMNEZEIASCA. Prin ÎNTRUPAREA SA ÎN PRUNCUL ISUS si prin LEPADAREA PIETREI DE ZIDARI, MIRELE A FOST DARUIT LUMII. S-A DARUIT, S-A DAT, REVARSÂND IUBIRE, HAR SI ADEVAR. Cine-L primeste se face UNA CU EL. RAMÂNE ÎN EL, IAR EL RAMÂNE ÎN FIE-CARE OM CARE-L PRIMESTE. A venit mai întâi la ai SAI. Dar ai SAI nu
L-au primit. I-au ucis vestitorii, Proorocii, care-i pofteau la miracolul nuntii. Si Ierusalimul a fost calcat în picioare de Romani. Apoi, nunta a fost vestita, prin APOSTOII ÎNTREGII LUMI. AZI, SUNTEM CHEMATI PRIN EVANGHE-
LIE si SOPATELE DUHULUI SFÂNT. ,,SEMNUL”, (MIRELE, HARUL, ADEVARUL, MÂNGÂIETORUL, PÂINEA SI APA VIETII, LUMINA LUMII, ÎNVIEREA, VIATA), FIUL LUI DUMNEZEU SI PASTORUL CEL BUN STRIGA: ,,VENITI LA MINE!” Toti care-L aud si-L urmeaza, SUNT AI LUI, sunt MIREASA LUI, sunt cei ce se nasc din nou, din dragoste pentru El si se fac UNA cu EL pentru a fi aici si ACOLO ÎMPREUNA, ÎN ÎMPARATIA TATALUI.
Ceilalti oameni, care-I nesocotesc chemarea, nu-L iubesc, nu se nasc din nou, ca sa poata intra în Împaratia Cerurilor cu El, refuza ,,HAINA DE NUNTA”, caci
NU-L DORESC DREPT MIRE, ramân în întuneric si moare. Ei sunt niste ,,morti – vii”; li se leaga mâinile si picioarele, cum faceau evreii cu mortii si sunt aruncati în întunericul din afara Împaratiei Luminii, caci ,,au iubit mai mult întunericul decât Lumina”. Au ALES cu cine vor sa fie vesnic si vor vedea pe cine au ales. Atunci va fi ,,plânsul si scrâsnirea dintilor” celor ce savârsesc acum faradelegea. VOR FI UNA cu cel pe care l-au ales sa le fie STAPÂN.
Au trait într-o lume plina de Prezenta SA, de HARUL SAU, DE CUVÂNTUL SAU SI DE DUHUL SAU CEL SFÂNT. Au fost poftiti la nunta, au trait în ,,odaia ospatului de nunta”, DAR NU L-AU CUNOSCUT PE MIRE, NU L-AU ALES, NU S-AU NASCUT DIN NOU PENTRU EL, au dispretuit haina de nunta si DARUL LUI DUMNEZEU. Au ales întunericul si nu pot sa ramâna în PREZENTA LUMINII: ,,Au si fost pedepsiti”, prin însasi iubirea lor de întuneric si ura fata de LUMINA. ,,PRIETENE”, trezeste-te, schimba-te, întoarce-te la Mine. Dar ,,omul acela” (si toti oamenii care sunt asemenea lui) ramâne mut, surd, orb, în întunericul lui. Nu-L vede, nu-L aude, nu-L striga, nu CERE, nu regreta, este ,,MORT”. Iar Dumnezeu NU este UN DUMNEZEU al celor MORTI, ci al celor VII. – IOAN 3, v. 16- 21. –
,,Multi sunt chemati, dar putini sunt alesi”. Toti au urechi, dar numai cei ce doresc sa auda, Îl aud. Si numai cei ce-L aud, Îl aleg si ramân cu El, Îl iubesc, Îl cunosc si-L asculta, SUNT ,,ALESI”, pentru ca L-AU ALES.

15 – 22

Inima moarta a acestor Farisei, îi împiedica Sa-L recunoasca pe Dumnezeu si în orbirea lor trufasa, vor ,,sa-L prinda cu vorba”. (,,Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat. Dar acum, n-au nicio desvinovatire pentru pacatul lor. Cine Ma uraste pe Mine, uraste si pe Tatal Meu”). Ei spera sa-L auda îndemnându-i pe oameni sa nu plateasca bir ocupantilor Romani, ca sa-L poata învinui înaintea lor. Dar Domnul n-a venit sa rezolve dispute politice, vremelnice, ci a venit sa-Si aduca Împaratia Sa în inima omului. Cu Împaratia si cu Cuvântul lui Dumnezeu în inima lui, omul va gasi solutia dreapta, pasnica, buna, dupa Voia lui Dumnezeu, pe care Fiul Sau ne-a descoperit-o deplin; (si
ne-a învatat apoi sa ,,judecam si noi însine ce este drept”). – Luca 12, v. 57 - Tot El ne da PUTERE sa facem ce este DREPT. Multi ne scuzam spunând ca traim în aceasta lume, cu picioarele pe pamânt si ne este imposibil sa fim ca fiii Împaratiei nevazute a Tatalui. Dar Fiul asa a trait pe pamânt, în trup de om, fara ura, mânie, minciuna, nedreptate, fara nocio ,,urâciune” si ,,strâmbatate”, ci facând cu bucurie si deplin, doar voia lui Dumnezeu. A dat Cezarului ce este al Cezarului -(banul cu CHIPUL si SLOVELE CEZARULUI pe el, ban pus de Tatal, în gura pestelui) si a DAT LUI DUMNEZEU CE ESTE AL LUI DUMNEZEU: PE SINE ÎNSUSI, CACI ERA AL LUI DUMNEZEU. ERA PECETLUIT CU CHIPUL, SLOVELE SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU. ,,Învatati DE LA Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima. Si jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara si veti avea odihna pentru sufletele voastre”. Iar daca, pentru a-L urma, va trebui uneori sa pierdem ceva El ne asigura ca vom primi însutit.

24 – 33.

În aceste ultime zile pe pamânt, Domnul este asaltat, din toate partile, de cei ,,întelepti si priceputi”; din pacate, însa, ei ÎNTREABA cu viclesug si rea credinta, ca sa-L ,,prinda” cu vreo vorba gresita si sa-L poata osândi la moarte. El le RASPUNDE ADEVARUL, care trebuie sa ramâna si sa fie SCRIS pentru noi si pentru orice om care vrea sa-L AUDA. Ei încearca sa-L spuna lui Moise si prescriptiilor lui. Dar Domnul era ,,îninte sa se fi nascut Moise”. Legea Lui este VESNICA si nu se SCHIMBA, este LEGEA ÎMPARATIEI, LEGEA LUI DUMNEZEU, pe care ISUS O RESTABILESTE CA LA ÎNCEPUT”. Legea lui Moise (pe care Domnul, în Ioan o numeste deseori ,,LEGEA VOASTRA”), cuprinde prescriptii pentru poporul Israel, în diferite etape ale formarii sale. Un popor razvratit si pornit la rau, care trebuia calauzit si disciplinat. Sub îndrumarea lui Dumnezeu, Moise a iubit si a calauzit acest popor, dar nu tot ce a fost nevoit sa le impuna, reprezinta LEGEA CEA VESNICA A ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU. Erau legi omenesti, într-o conjunctura istorica, pentru o anumita etapa a dezvoltarii poporului Israel. Desigur ca Dumnezeu Se gaseste, ca o COMOARA ASCUNSA, în aceasta ,,tarina” greu de destelenit si de ,,lucrat”, dar, prin Moise, le-a vorbit ,,despre lucruri pamântesti”, i-a pregatit pentru ca sa poata primi ,,lucrurile ceresti”, despre care le va vorbi Isus.
Dreptatea lui Dumnezeu ne uimeste si în acest hatis încurcaturi si neântelegeri omenesti (pentru acel moment, obligatia cumnatului de a ,,ridica urmas” fratelui decedat, ca sa nu i se ,,stearga numele” si ,,partea de mostenire”, si-a avut cu siguranta rostul). Dar aceasta nu este LEGEA DE LA ÎNCEPUT, pe care Domnul o descopera deplin, si o restabileste, ca Lege a Împaratiei, pentru fii Împaratiei, din orice timp, din orice loc.
Legile omenesti pot duce la situatii absurde, de neconceput, iar Saducheii vin la Isus cu o asemenea ,,istorisire” la care s-ar fi putut ajunge, pornind de la ,,ce le-a poruncit Moise” (caci DOAR ATÂT au retinut de la Marele Moise, care le-a vorbit despre Mesia, Cel din fata lor, pe Care nu-L credeau, si-L puneau la ,,încercare”, prin întrebari fatarnice). ,,Dar daca nu credeti cele scrise de Moise, cum veti crede Cuvintele Mele?” spuse Domnul, celor care ,,nu cunosteau nici Scripturile, nici Puterea lui Dumnezeu, si care înlocuisera Cuvântul lui Dumnezeu (dreptatea, mila si credinciosia Sa), cu porunci si datini omenesti. Acum, Dumnezeu era în fata lor, le vorbea deslusit despre Sine, ca nimeni sa nu se mai RATACEASCA, amestecând cele vechi cu cele noi. ,,Vinul nou, trebuie pus în burdufuri noi”, iar ,,cel vechi”, lasat în ,,burdufuri vechi”, ca ,,amândoua sa se pastreze”.
La înviere nu va mai fi ca pe pamânt. Cei înviati nu se vor însura, marita, certa, invidia, înmulti si împarti. Vor avea trupuri nemuritoare, din ,,altceva” decât ,,materie”; (cum au îngerii – ,,duhuri slujitoare”). Si vor fi altceva decât Îngerii: ,,Vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai ÎNVIERII”. Domnul le mai spune ,,fii ai Luminii”, nascuti nu din carne, din sânge, din dorinta lor proprie, ci DIN DUMNEZEU. Sunt cei NASCUTI DIN NOU, AICI, PE PAMÂNT, ,,DIN APA SI DIN DUH”, din CREDINTA ÎN CUVINTELE LUI, CARE SUNT DUH SI VIATA. Vor fi, fiecare în parte, cei care au fost; (asa cum Moise si Ilie erau ÎN SLAVA STRALUCITOARE CA SOARELE SI ALBA CA LUMINA, în Care S-a aratat Domnul, lui Petru, Iacov si Ioan. Puteau fi RECUNOSCUTI ca MOISE si ca ILIE, dar nu dupa ,,trupurile” pamântesti, pe care ucenicii nu le vazusera niciodata, ci DUPA CE AU ÎNSEMNAT EI PE PAMÂNT, caci asta cunosteau bine ucenicii: CARACTERUL LOR, IUBIREA DE DUMNEZEU, LUCRARILE LUI DUMNEZEU PRIN ACESTI CREDINCIOSI OAMENI AI SAI. Dupa ce ÎNSEMNA ,,NUMELE” LOR, i-au cunoscut ucenicii, pe Moise si pe Ilie, pe munte, lânga Domnul. Daca am fi putut întelege mai mult, El ne-ar fi spus mai mult. Si asa, ne-a spus ,,lucruri ascunse de la facerea lumii “, neauzite, nerostite, pâna la venirea Sa pe pamânt. Trebuie sa ne stapânim mintea si sa nu cautam nimic în afara CUVINTELOR LUI ISUS. Avem destul de lucrat, de înteles, de ascultat, de urmat, de schimbat, în mintea, inima si felul nostru de a gândi si a fi, la curatirea ,,OCHIULUI”, pentru ca LUMINA LUI sa ne faca PLINI DE LUMINA – fii ai LUMINII. Si atunci, vom fi fii ai ÎNVIERII si VOM VEDEA. Sa devenim VII SPIRITUAL, SA-L CUNOASTEM, caci ,,Dumnezeu este un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morti”. ,,Cine traieste si CREDE ÎN MINE, NU VA MURI NICIODATA” (IOAN). ,,Cine asculta CUVINTELE MELE si CREDE ÎN CEL CE M-A TRIMIS, ARE VIATA VESNICA”. Dumnezeu ne cunoaste pe fiecare în parte, pe cei VII, AI SAI, pe NUMELE NOSTRU (CARE NE CONTINE, ÎN ESENTA FIINTEI NOASTRE, A CEEA CE SUNTEM).

34-40.

Din raspunsul lui Isus, întelegem ca învatatorul Legii se referise la cele 10 porunci date de Dumenzeu poporului Israel. Scriptura spune ca au fost scrise chiar de Dumnezeu, ,,cu degetul Lui”, pe tablele de piatra si date lui Moise (,,Si Scriptura nu poate fi desfiintata – Ioan). Primele patru porunci se refera la relatia omului cu Dumnezeu, iar urmatoarele sase porunci se refera la relatia omului cu semenii sai (EXOD 20). În raspunsul Lui, Domnul sintetizeaza Legea la doua PORUNCI, care CUPRIND si EXPRIMA ESENTA LEGII si ESENTA TUTUROR ÎNVATATURILOR BIBLIEI. Este ESENTA LUI DUMNEZEU, care este IUBIRE si a Legilor Împaratiei Sale, CARE EXPRIMA ACEASTA IUBIRE. În aceste doua PORUNCI, (iubirea de Dumnezeu si iubirea semenilor) sunt cuprinse toate Legile, învataturile, cuvintele Scripturii, caci toata Scriptura descopera IUBIREA LUI DUMNEZEU. Domnul Isus ne arata ca LEGEA LUI DUMNEZEU, care este VESNICA, nu mai este data doar poporului Israel, (,,Asculta, Israele” – asa începea prima porunca) ci întregii omeniri, caci Dumnezeu iubeste la fel pe orice copil al Sau de pe pamânt. De asemeni Domnul Isus subliniaza ca orice fiinta omeneasca de pe pamânt, este APROAPELE TAU, orice OM. Nimeni nu mai are voie sa discrimineze în functie de neam, rang, religie, etc. ORICE OM este APROAPELE TAU, caci TU ESTI OM, CUM ESTE SI EL (De aceea în Luca, bunul Samaritean, este BUN, caci a avut MILA de un om lasat GOL de tâlhari, batut, aproape mort, nu putea vorbi, nu stia CINE ESTE- VEDEA DOAR UN OM CARE AVEA NEVOIE DE AJUTOR – Luca 10 v. 25-37). Si ne aduce aminte ca daca Îl iubim pe Dumnezeu (cu inima, sufletul si cugetul) trebuie sa-L CUNOASTEM. Si atunci îi vom iubi pe semeni, pentru ca vom sti cât iubeste El orice OM si ne vom pretui si iubi si pe noi însine, pentru ca stim ca avem pret în OCHII LUI DUMNEZEU, CARE ESTE DRAGOSTE. Daca nu ai pret în ochii tai, nu-ti vei putea iubi semenii.
,,VIATA VESNICA ESTE ACEASTA: SA TE CUNOASCA PE TINE, SINGURUL DUMNEZEU ADEVARAT si PE ISUS HRISTOS PE CARE L-AI TRIMIS TU”. ,,Eu le-am facut CUNOSCUT NUMELE TAU, am sfârsit LUCRAREA pe care Mi-ai dat-o s-o fac”. Doar CUNOSCÂNDU-L PE DUMNEZEU, PRIN ISUS HRISTOS, prin Evanghelia Sa, Îl putem IUBI ,,cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea noastra”. El ne va stapâni inima cu IUBIREA SA, iar poruncile Lui se vor naste firesc în noi si nu vom putea face ALTFEL, caci El va fi BUCURIA, DESFATAREA NOASTRA si vom fi împliniti, fericiti, caci El ne-a CREAT DIN IUBIRE, CA SA FIM FERICITI ÎN EL.

41-46.

Domnul, în aceste cuvinte, le arata Fariseilor, ca daca ar fi înteles adâncimea Scripturilor, ar fi STIUT ca MESIA a venit pentru întreaga omenire, ca nu este Fiul lui David, ci Fiul lui DUMNEZEU. S-a nascut în poporul Israel (care pentru asta a fost format ca ,,popor ales”) si în cetatea lui David (Betleem), dar însusi David, însuflat de Duhul Sfânt, Îl numeste Dumnezeu, nascut din Dumnezeu, nu din împaratul David, care nu s-ar fi putut adresa unui fiu al sau ca lui Dumnezeu.

CAPITOLUL 23
,,CUVÂNTUL TAU ESTE ADEVARUL”

1-12.

În Lumina ADEVARULUI (Isus Hristos este ADEVARUL), se VEDE orice gând strâmb, orice viclesug, orice intentie ascunsa. Cu fiecare suflet se întâmpla aceasta ,,scoatere la iveala” a tot ce este tulbure, necinstit, nedrept, necurat. Dar acesti conducatori religiosi ai lui Israel nu doreau sa schimbe, ceea ce Isus le demonstrase atât de limpede ca era rau în ei, ci Îl urau si mai mult si doreau si mai mult sa ,,scape” de El (sa ,,SCAPE” de Dumnezeu!).
Cuvintele pe care Domnul le spune acestor preoti de seama, învatatori ai Legii, Carturari si Farisei din Israel, sunt VESNICE (ca Dumnezeu si CUVÂNTUL SAU) si deci valabile pentru orice om, de oriunde. Sunt valabile si adevarate si AZI, ca si atunci (La fel, atentionarea multimilor care îi asculta). Ca sa nu cada în ratacire, ca niste orbi, trasi în prapastie de alti ORBI; Domnul le SPUNE CLAR: ,,UNUL SINGUR ESTE ÎNVATATORUL VOSTRU: HRISTOS! si voi toti sunteti FRATI!”. Este o PORUNCA pe care nimeni n-o poate întelege gresit, n-o poate interpreta sau denatura. Iar învatatura LUI, CUVINTELE, PILDELE, LUCRARILE LUI, le gaseste ORICE OM, în EVANGHELIE. Prin El si prin Evanghelia Sa, vom întelege corect si Vechiul Testament (Moise si Proorocii si Psalmii, cu tot ce este de la Dumnezeu si cu tot ce este de la oameni) si tot prin Evanghelie, putem primi corect si restul Noului Testament (Faptele si epistolele si Apocalipsa, cu tot ce este de la Dumnezeu si ce vine de la oameni).
IOAN 3 v. 27-36.
Doar Isus este DUMNEZEU, de aceea ne spune ca: ,,UNUL SINGUR ESTE ÎNVATATORUL NOSTRU”. El ne calauzeste sa întelegem corect tot ce a vorbit prin OAMENI, în întreaga BIBLIE si ce ne vorbesc alti OAMENI despre EL. Daca n-ar fi gasit cu cale, Dumnezeu n-ar fi spus si n-ar fi lasat SCRISE, pentru noi, aceste CUVINTE. Daca a VENIT si NE-A VORBIT, TREBUIE SA-L ASCULTAM. EL ESTE DUMNEZEU si sunt CUVINTELE LUI, ROSTITE CHIAR DE EL. ,,Daca n-as fi VENIT si nu le-as fi VORBIT, n-ar avea pacat. Dar ACUM, n-au nicio dezvinovatire pentru pacatul lor”. Fiecare raspunde pentru sine. Mântuirea este un proces, o lucrare tainica, intima, personala, pe care Domnul o savârseste cu fiecare suflet în parte. ,,Cine cauta, gaseste, celui care cere, i se va da, celui ce bate, i se va deschide”. Daca RAMÂN ÎN NOI CUVINTELE LUI, Dumnezeu va pune LUMINA SA, pe ACELE CUVINTE, când va STI ca, într-un moment, într-o zi, sau într-o perioada anume, EXACT ACELE CUVINTE NE VOR SALVA. CUVÂNTUL SAU ESTE ÎNDREPTARUL VIETII NOASTRE, ,,BUSOLA”, MÂNTUIREA. Pentru aceasta a ,,pus” în noi ,,mecanismul” dumnezeiesc, prin care ne-a CREAT fapturi ,,cuvântatoare”.
IOAN 5 v. 25-27.
,,Adevarat, adevarat va spun, ca vine ceasul si ACUM a si venit, când cei morti, (,,mortii vii”) vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, (,,CUVÂNTUL”) si cei ce-L vor ASCULTA VOR ÎNVIA (viata spiritului, a DUHULUI, VIATA VESNICA). Caci dupa cum TATAL are VIATA ÎN SINE, tot asa a DAT si FIULUI (CUVÂNTUL SAU) sa aiba VIATA ÎN SINE. Si I-a DAT si putere sa judece, (sa discearna) întrucât este Fiu al omului (traieste pe pamânt, unde exista BINELE si RAUL si este nevoie de cunoastere, gândire, judecata corecta si dreapta, pentru a ALEGE BINELE, cel dupa VOIA LUI DUMNEZEU)”.
Domnul n-a venit sa ne judece si sa ne osândeasca, ci a venit sa ne învete sa judecam (adica sa gândim DREPT si ADEVARAT), ca sa fim salvati. El le spune acestor ,,Carturari si Farisei fatarnici”, adevarul în fata, ca sa-i trezeasca (macar pe unii dintre ei). În Ioan le spune: ,,Daca ati fi orbi, n-ati avea pacat. Dar, acum, ziceti: ,,VEDEM”, de aceea pacatul vostru ramâne”.
IOAN 5 v. 39-40.
,,Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca în ele aveti viata vesnica. Dar tocmai ELE MARTURISESC DESPRE MINE. Si nu vreti sa veniti LA MINE, ca sa aveti VIATA”.
Trufia lor si slava desarta, care vine de la oameni, dorinta lor de înaltare (locurile dintâi), îi împiedica sa vina la Isus, sa-L asculte si sa-L RECUNOASCA: ,,Cum puteti crede voi, care umblati dupa slava pe care vi-o dati unii altora si nu cautati slava care vine de la singurul Dumnezeu?”. Doar cei smeriti (saraci în duh), Îl pot RECUNOASTE pe Dumnezeu. Cei care se înalta pe ei însisi, sunt proprii lor ,,dumnezei” si nu accepta ca EXISTA UN SINGUR DUMNEZEU ADEVARAT, iar noi toti suntem CREATURILE SALE, creati pentru a deveni, prin Isus, fii SAI.

13-36.

Fiecare cuvânt, prin care descopera felul în care LEGEA lui Dumnezeu (care este iubire, adevar, dreptate), a fost strâmbata dupa gânduri strâmbe, omenesti si de nimic, era spus cu durere, direct si puternic de catre Fiul Sau. Si fiecare cuvânt al Sau, este la fel de valabil, adevarat si puternic, AZI, pentru fiecare OM, cum era atunci pentru evrei si liderii lor religiosi.

37-39.

Domnul Isus n-a adus o ,,alta Lege”. Dumnezeu este vesnic, neschimbator, este izvorul de Viata Vesnica, de Lumina Vie. Legea Lui este Iubire, Desavârsire, Sfintenie, Adevar. Este Legea lui Dumnezeu, Legea Împaratiei Sale, a Existentei Sale. S-a întrupat ca sa ne-o faca cunoscuta, în toate nuantele ei SPIRITUALE, extrem de subtile, de sensibile, cum numai El Însusi le putea exprima, prin Cuvântul Sau, facut trup, cu GURA LUI. Dar poporul Israel, prin care a lucrat pentru aceasta venire a Sa pe pamânt, (Mesia, despre care le vorbise Moise si Proorocii), nu L-a primit, nu L-a RECUNOSCUT, pentru ca foarte putini Îl CUNOSTEAU, atât cât S-a putut descoperi prin oamenii Sai, pâna la ÎNTRUPARE. Dumnezeu a iubit acest popor, ar fi dorit sa fie primul salvat dintre toate neamurile pamântului si toti sa-L cunoasca prin ei. Dar ei nu L-au primit si Isus plânge pentru ei. De acum încolo, nu va mai lucra cu vreun popor, ci cu fiecare inima, a oricarui om care-L primeste ,,în Numele Domnului”, care Îl recunoaste ca Dumnezeu. Ei ar fi trebuit sa fie primii care sa-L recunoasca, primii fericiti si BINECUVÂNTATI.

CAPITOLUL 24

1-36.

,,Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatal, care M-a trimis, El Însusi Mi-a poruncit CE trebuie sa SPUN si CUM trebuie sa VORBESC (IOAN 12 v. 49-50). Si stiu ca PORUNCA Lui este VIATA VESNICA. De aceea, lucrurile pe care le spun, le spun ASA cum Mi le-a SPUS TATAL”. Cine asculta si face ceea ce Domnul ne învata, împlineste VOIA LUI DUMNEZEU, LEGEA ÎMPARATIEI LUI, PORUNCILE LUI, care toate împreuna, sunt Împaratia Lui, în INIMA NOASTRA, sunt VIATA VESNICA, nascuta, prin CUVÂNT, în noi, ÎMPLINIREA PORUNCII LUI este VIATA VESNICA, duce la VIATA VESNICA.
Pâna acum, Domnul ni L-a facut CUNOSCUT PE TATAL si Împaratia, ne-a spus TOT ce trebuie sa stim si sa facem, ca sa fim ai Lui. Ucenicii doresc sa cunoasca si SEMNUL SFÂRSITULUI si SEMNUL VENIRII SALE ÎN SLAVA (Revenirea sau a doua venire a Sa). Când va fi aceasta, doar Dumnezeu cunoaste. Ucenicii nu vor mai fi de mii de ani în viata si niciun om de azi, poate nu va mai trai atunci pe pamânt. Dar TOTI VOR VEDEA ACEASTA VENIRE. SEMNUL ei, va fi LUMINA, care va inunda totul, ca lumina unui fulger care lumineaza de la o margine a cerului, pâna in cealalta.
IOAN 5 v.28-29.
Atunci, în acea LUMINA A SA, se va auzi GLASUL SAU (,,Vine ceasul, când TOTI cei din morminte, vor AUZI GLASUL LUI si vor iesi afara din ele. Cei care au facut BINELE, vor învia pentru VIATA, iar cei ce au facut RAUL, vor învia pentru judecata”). Atât ne spune Domnul, în cuvinte omenesti, despre acele lucruri, care se vor întâmpla, dar care depasesc întelegerea mintii omenesti. Toti oamenii mor, toti trec în SOMN, toti se vor trezi, iar alesii Lui vor fi adunati ,,din cele patru vânturi, de la o margine a CERURILOR, pâna la cealalta”. Ce trebuie noi sa facem, pentru ca sa fim printre fericitii si alesii Lui, ne-a învatat pâna acum, iar noi trebuie sa urmam învatatura Lui cât timp suntem înca în viata, pe acest pamânt. Acum sa fim VII, fericiti, în LUMINA. Pentru fiecare OM, clipa mortii înseamna SFÂRSITUL. SEMNELE SFÂRSITULUI le va vedea fiecare om în VIATA LUI PE PAMÂNT, caci ,,SFÂRSITUL LUMII ACESTEIA”, AL ,,VEACULUI ACESTUIA”, pentru fiecare, este propriul SFÂRSIT (caci nimeni nu stie cine va fi în viata, la SFÂRSITUL TUTUROR VEACURILOR). Iar aceste semne exista tot timpul pe pamânt si se manifesta cu mai mare sau mai mica violenta, în orice timp.
Binele si raul, prigoana, calamitatile, razboaiele, epidemiile, ura, tradarea, proorocii mincinosi, faradelegea, lipsa iubirii, toate au fost traite de orice om care a venit în aceasta lume. Ele au luat amploare, s-au extins si adâncit de la secol la secol. Fiecare OM a VAZUT ,,SEMNELE SFÂRSITULUI”. Unii mai mult, altii mai atenuat. Cu cât se apropie SFÂRSITUL ACESTEI LUMI, SEMNELE acestea vor fi mai puternice. Se pare ca RAUL înghite aceasta lume, pentru ca ce este RAU, este vizibil, violent, agresiv, zgomotos (,,lata este CALEA care duce la pierzare si multi sunt cei ce calca pe ea”). Dar BIRUITOR este totusi BINELE. El tine de lumea NEVAZUTA, este în inima celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, este discret, ,,în ascuns”, asa cum este Tatal care ,,vede în ascuns” si este plin de delicatete, gingasie, adevar si Lumina (,,îngusta este CALEA care duce la VIATA si putini sunt cei ce o AFLA”). Cantitativ este mai putin, dar este din Dumnezeu, cu Dumnezeu, VIU si VESNIC, de aceea BINELE este BIRUITOR, iar RAUL este sortit pieririi. Isus a spus ca din Templu si din Ierusalim ,,nu va mai ramâne piatra pe piatra”. Dar, din orice a fost si este cladit de mâini omenesti, oricât de maret, puternic, bine gândit si construit ,,nu va mai ramâne piatra pe piatra” (De aceea suntem ÎNVATATI sa ne strângem comori în ceruri, unde timpul nu le roade, nu le deterioreaza, nu le face pulbere inutila, spulberata de vânt”). ,,Urâciunea pustiirii” au simtit-o milioane de oameni în inima lor, unde ,,nu se cuvine sa fie”, caci este locul Împaratiei lui Dumnezeu. Sfaturile date celor din Iudeea, sunt valabile pentru toti oamenii, care sunt ÎNVATATI sa rabde pâna la SFÂRSIT, sa-si ridice capul si sa priveasca spre CER, caci Dumnezeu a avut, are si va avea grija de cei care sunt ai Lui - ,,alesii Lui”, care L-au ALES. Ei nu pot fi amagitî de Hristosi si prooroci mincinosi, caci ÎL CUNOSC PE CEL ADEVARAT. Faptul ca Evanghelia este raspândita AZI aproape în toata lumea, ar putea fi un semn ca ,,sfârsitul” este aproape. Dar numai Dumnezeu cunoaste CÂND va fi. (Si sfârsitul acestei lumi si sfârsitul zilelor fiecaruia dintre noi pe acest pamânt). Evanghelia este raspândita, dar nu este CUNOSCUTA CU ADEVARAT. Domnul spune: ,,Evanghelia ACEASTA, A ÎMPARATIEI, va fi propavaduita în toata lumea”. ,,Aceasta”, adica asa cum a GÂNDIT-O DUMNEZEU, nu cum o citesc, superficial, oamenii.
În Evanghelie sunt CUVNTELE VESNICE, LEGILE ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU, care este VESNICA si nu vor trece nici când ,,cerul si pamântul” si tot ce este pe el vor trece.
Domnul ne aminteste înca odata ,,PILDA SMOCHINULUI”. El ne aduce aminte ca Se roaga pentru noi, ,,ne sapa de jur împrejur”, ocrotindu-ne, ne hraneste cu CUVÂNTUL si cu DUHUL SAU CEL SFÂNT, are mila, rabdare, îndurare si dragoste nesfârsita si ne face RODITORI, ca sa nu fim taiati si aruncati în foc, ca mladita neroditoare. Ne aminteste ca suntem DATORI sa IERTAM, nu sa ne USCAM, prin BLESTEM si neiertare, unii pe altii, caci Dumnezeu nu doreste sa piara niciunul macar din cei creati de El, ,,dupa CHIPUL SI ASEMANAREA SA” si pentru care LUCREAZA, în fiecare zi, pâna în ceasul mortii fiecaruia, ca sa-l salveze, sa-l recupereze, sa-l faca VIU, pentru SINE.
Domnul n-a venit sa piarda sufletele oamenilor, ci sa le mântuiasca. A venit pentru cei ,,bolnavi” si pacatosi. Nu ne putem noi îngadui sa tulburam, sa sfâsiem, sa alungam, sa osândim, sa nimicim, ceea ce Dumnezeu lucreaza sa salveze, cu atâta rabdare, iubire, veghere, calauzire.
,,Lasati SMOCHINUL VIU. Poate ca Domnul îl va face RODITOR. Câta vreme are mladita frageda si înfrunzita, El poate LUCRA”.

37.

În orice clipa poate veni Domnul (caci ,,sfârsitul lumii acesteia”, este de fapt ÎNCEPUTUL VIETII ÎN ÎMPARATIA LUI DUMNEZEU, ÎN LUMINA SA). De aceea nu trebuie sa ne îndepartam de Dumnezeu, sa ne lasam ,,rapiti” de amagirile acestei lumi, de înselaciunile celui rau, ci sa fim copii ai lui Dumnezeu, fericiti ,,acum” si ,,apoi”.
În zilele lui Noe, când rautatea oamenilor s-a suit pâna la cer si toate erau stricate si strâmbe, marea parere de rau, pe care a simtit-o Dumnezeu, ,,ca l-a facut pe om pe pamânt”, a dus la nimicirea RAULUI prin POTOP.
Acum, RAUL VA FI NIMICIT În focul cel VESNIC (,,pregatit Satanei si îngerilor lui”, unde vor fi si ,,cei ce savârsesc faradelegea”). Asa cum atunci oamenii a fost înghititi de ape, în timp ce erau preocupati de treburile lor zilnice si departe de Dumnezeu, tot asa cei ce sunt morti spiritual vor pieri, iar cei VII, ,,nu vor muri niciodata”. Unii vor fi LUATI, altii vor fi LASATI (asa cum trupurile vor fi ,,lasate”).

42 – 51.

Întocmai pentru faptul ca nu stim în ce zi va veni Domnul nostru (caci pentru fiecare om, clipa mortii, starea lui spirituala din acea clipa, este starea în care se va TREZI din SOMN la venirea Lui), El ne îndeamna sa NU UITAM, SA VEGHEM, sa nu pierdem din vedere ce este cel mai important, în trecerea noastra pe pamânt: CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU si SCHIMBAREA noastra, a mintii si inimii noastre, dupa VOIA SA.
Daca am sti ora la care ar trebui sa vina un HOT sa ne devasteze ,,CASA”, ne-am lua toate masurile ca sa ne aparam de dezastru. Dar cum Domnul poate veni în orice clipa, trebuie sa VEGHEM, sa fim TREJI SPIRITUAL, ca sa nu ne gaseasca devastati de cel rau (starea din urma a omului care nu vegheaza este mai rea decât cea dinainte, caci duhurile necurate se cheama unul pe altul, într-o CASA GOALA, fara Dumnezeu). Daca uitam de Dumnezeu, de revenirea Lui, ne vom face STAPÂNI pe noi si peste semeni si prin tot ce facem, îi vom sluji celui rau, care ne va folosi fara sa ne dam seama. Doar cu Dumnezeu ne este BINE în aceasta viata. Lânga El nu putem pierde nimic si vom avea totul în Iubirea Lui, sub ocrotirea puterii si bunatatii Lui. Bucuria, Binecuvântarile si Bogatiile Lui sunt mai presus de toate bogatiile lumii acesteia. Clipa SFÂRSITULUI si CLIPA TREZIRII, sunt TAINE DE NEPATRUNS. Dar IMPOTRANTA LOR este cu putere SUBLINIATA de Domnul si spre BINELE nostru, trebuie SA-L CREDEM si sa VEGHEM. Caci El nu spune nimic fara importanta si EL ESTE ADEVARUL. ,,Ferice de robul acela” care Îl ASCULTA si VAI de cei ARUNCATI acolo unde va fi ,,Plânsul si scrâsnirea dintilor”. (,,Daca n-ar fi asa, v-as fi spus”).

CAPITOLUL 25

1-13.

Cine nu CREDE TOATE CUVINTELE LUI, spune în Evanghelii, nu CREDE ca El este Dumnezeu. Si ,,Cine nu crede a si fost judecat”, fiindca n-a crezut în Numele singurului FIU AL LUI DUMNEZEU. A ales sa ramâna în ÎNTUNE-
-RIC (,,unde va fi plânsul si scrâsnirea dintilor”). Ca sa întelegem gravitatea tratarii cu superficialitate a CUVINTELOR SALE, Domnul ne vorbeste din nou în ,,pilde”, despre lucruri pe care ni le poate doar SUGERA, caci suntem creati sa le întelegem, cu mintea noastra omeneasca. Sunt ,,lucruri DE SUS”. (,,Eu sunt de SUS, voi sunteti de JOS, Eu sunt din lumea ACEASTA, voi sunteti din LUMEA ACEASTA”. Este o PILDA pentru oamenii buni, pe care Dumnezeu nu vrea sa-i vada pierduti, din cauza ca se încred în bunatatea lor. De aceea, toate cele zece, sunt FECIOARE. Dar cinci dintre sunt ,,nechibzuite”. Ele îsi asteapta mirele, ca si celelalte, dar nu-L CUNOSC pe Cel pe care ÎL asteapta. Nu STIU CUM ESTE EL SI CUM DORESTE EL SA FIE ELE: UNA CU EL, (DIN IUBIRE), SCHIMBATE PRIN CUVÂNTUL LUI si cu inima plina de LUMINA LUI VIE; aducndu-I, cu recunostinta, plinatatea BUCURIEI Împaratiei, pe care El a nascut-o în inima lor plina de fericire. Ele erau curate si bune, niste ,,fecioare” pamântesti, fara LUMINA VIETII ,,DE SUS”, fara VIATA SPIRITUALA, din Dumnezeu. (,,Ce este nascut din carne, este carne si este nascut din DUH, este DUH”. Cele nechibzuite erau ,,fecioare” nascute din carne si atât). De-a lungul vietii, asteptând întâlnirea cu Mirele, au ,,ADORMIT”. Si asa cum erau când au ADORMIT, ASA S-AU TREZIT când a SOSIT CEASUL REVENIRII DOMNULUI.
(Cele cinci întelepte, sunt UNA (O CATEGORIE), cele cinci nechibzuite sunt UNA (O CATEGORIE) – OASPETII RAMASI ÎN ODAIE SUNT MIREASA. CEL ARUNCAT AFARA SUNT TOTI CEILALTI.-
Nu se stie cât au ,,dormit”. ,,Somnul a fost poate un ceas, poate o mie de ani, nu stiau cât au dormit, (cum nu stim nici noi, când ne trezim dimineata). Cum au adormit, asa s-au trezit, cu aceeasi INIMA, cu ,,STAREA” lor pe pamânt. Toate zece erau fecioare, dar cele cinci, ,,nechibzuite”, simteau ca: ,,LI SE STING CANDELELE”, nu AVEAU LUMINA si cu candelele STINSE, erau ca moarte. ,,ULEIUL” care asigura LUMINA, care facea VIE, NESTINSA, VESNICA, trebuia ADUNAT, STRÂNS, în viata de pe pamânt. Purtat cu grija în inima, ca pe o comoara nepieritoare, strânsa în CERURI, în timpul VIETII PE PAMÂNT. (,,Strângeti comori nepieritoare, în CER, ROADA pentru VIATA VESNICA”). Acest ,,untdelemn” poate tine CANDELA INIMII VESNIC ÎN LUMINA. Fara el, candela se stinge. ,,Ni se sting candelele” este ca un strigat de moarte. Desi erau fecioare, Mirele ,,NU LE CUNOASTE”, caci nici ele NU L-AU CUNOSCUT, nu s-au facut ,,UNA” cu EL, n-au LUMINA ÎN ELE, ca sa poata fi recunoscute. Este un ADEVAR pe care Domnul Îl spune pentru cei care sunt linistiti, nu fac niciun rau, nu iubesc raul, nu-L neaga pe Dumnezeu, cred ca exista, dar NU CUNOSC SI NU SE NASC DIN NOU, din CUVÂNTUL LUI. (,,Daca un om nu se naste din nou, cu niciun chip nu poate intra în Împaratia lui Dumnezeu”). –IOAN 3, 1-8.-
Multi oameni buni nu cunosc pilda aceasta. Pentru ei, cei buni, cumsecade, linistiti, blânzi, Dumnezeu, în dragostea, mila si dreptatea Lui desavârsita, SPUNE CLAR: LUATI UNTDELEMN ca sa aveti LUMINA si sa nu vi se stinga CANDELA, SA NU RAMÂNETI ÎN ÎNTUNERIC, MORTI SPIRITUAL.
,,Dumnezeu este un Dumnezeu al celor VII, nu al celor MORTI”. ,,Câta vreme aveti LUMINA printre voi, CREDETI în LUMINA, ca sa fiti fii ai LUMINII.

14-30.

Ce va fi în ,,CEASUL ACELA”, în ,,ZIUA ACEEA”, a ÎNTÂLNIRII, depinde de ce SUNTEM, de ce DEVENIM, în trecerea noastra pe pamânt. Si tocmai ca sa ne faca sa întelegem cât de important este TOT CE NE-A ÎNVATAT, ne vorbeste în pildele acestea din urma, despre cum va fi judecat, ATUNCI, rezultatul vietii noastre de ACUM. TALANTII reprezinta COMOARA DATA LUMII DE DUMNEZEU, PRIN ISUS HRISTOS CARE ni L-a facut CUNOSCUT PE DUMNEZEU SI ÎMPARATIA SA, precum si LEGILE SFINTE SI DESAVÂRSITE, care domnesc în ,,LUMEA DE SUS”, de unde a venit Domnul.
Ca sa întelegem mai bine si cât mai deplin aceasta plilda, trebuie sa o cautam si în celelalte Evanghelii. Caci Evangheliile se lumineaza, se adâncesc si se completeaza între ele, sunt UNA si DEPLINA. În Luca suntem lamuriti de legatura cu vremea pe care o traim noi, dupa plecarea Domnului ,,în SLAVA pe care o avea înainte de ÎNTEMEIEREA LUMII”: Luca 19, v.12-27.
,,Un om de neam mare s-a dus într-o tara departata, ca sa-si ia o împaratie si apoi sa se ÎNTOARCA”. Deci, Domul ,,Se duce ca sa ne pregateasca un loc, apoi se va întoarce ca sa ne ia cu El, pentru ca acolo unde este El sa fim si noi împreuna cu El”. El, acum, ne pregateste un loc în Împaratia Sa: ÎSI PREGATESTE ÎMPARATIA în care vom fi împreuna cu El. Apoi se va întoarce. –Marcu 13 v. 34-37.- În Marcu se spune: ,,Se va întâmpla ca si cu un om plecat într-alta tara, care ÎSI LASA CASA, DA robilor sai PUTERE, arata fiecaruia care este DATORIA lui si PORUNCESTE PORTARULUI SA VEGHEZE. VEGHEATI dar, pentru ca nu stiti CÂND va veni STAPÂNUL casei”. În Matei, Domnul ne spune ca: ,,ATUNCI, Împaratia cerurilor se va asemana cu un om, care, când era sa plece într-o alta tara, a chemat pe robii Sai si le-a ÎNCREDINTAT AVUTIA SA”. Deci, Domnul ne-a ÎNCREDINTAT O ,,AVUTIE” mai presus de orice este pamântesc, ne-a încredintat lucruri DUMNEZEIESTI, NEPRETUITE, caci vin de la Însusi Dumnezeu, este ,,AVUTIA” SA. Si aceasta AVUTIE este tot ce ne-a adus Isus: Evanghelia, Duhul Sfânt, (HARUL SI ADEVARUL), prin care El A RAMAS CU NOI. Fiecare OM PRIMESTE în mod egal. (În Luca: ,,fiecare câte un pol”) caci aceeasi ÎNVATATURA, ACELEASI CUVINTE CARE SUNT DUH SI VIATA, ACELAS ADEVAR SI DUH AL ADEVARULUI, ACEEASI IERTARE, RASCUMPARARE SI LUCRARE, TOTUL ESTE REVARSAT EGAL PESTE ORICARE OM NASCUT PE PAMÂNT. Dar, ce este DAT EGAL, este PRIMIT DIFERIT, (,,fiecare dupa puterea lui”), în functie de setea dupa Dumnezeu, deschiderea mintii si a inimii, cautarea fara încetare, cererea catre Domnul, rugaciune, staruinta, dorinta si bucuria de a fi cu El, cunoasterea Lui si pastrarea în inima a VIETII DIN CUVÂNT. Dumnezeu ne stie pe fiecare ,,dupa puterile noastre” si ne primeste la fel ,,în BUCURIA SA”, daca am trait folosind, pretuind si sporind în noi, DARURILE SALE REVARSATE PESTE NOI. În Luca apar si ,,VRAJMASI”, care ÎI STRIGA CA NU VOR CA EL SA DOMNEASCA PESTE EI, NU-L VOR, ÎL RESPING. – Luca 19, v.14,v.27.-
Ei vor primi cea mai cumplita pedeapsa. Daca primim ÎN INIMA NOASTRA COMORILE AVUTIEI SALE, ele vor trai în noi, iar noi vom trai prin ele, având Împaratia în inima, aici, în aceasta lume. Vom face VOIA TATALUI, CARE ESTE ÎN ASCUNS si BINELE VA SPORI si LUMINA CEA NEVAZUTA CU OCHII OMENESTI, VA BIRUI ÎNTUNERICUL ,,PUSTIRII URÂCIUNII”. Asta este ,,COMOARA ADUNATA ÎN CER”, ,,ROADA PENTRU ÎMPARA-
TIE” si ,,SPORIREA TALANTILOR”, a AVUTIEI SALE. Si este ,,BUCURIA STAPÂNULUI”, de la care am primit aceasta AVUTIE de HAR.
Cel care vine si spune ,,IARTA-TI CE ESTE AL TAU”, este numit VICLEAN si LENES. Îsi justifica nepasarea prin ,,teama de Dumnezeu”. N-a facut nimic ,,ca sa nu cumva sa greseasca”, uitând de PUTEREA CALAUZIRII SI IERTARII SALE. S-a multumit sa ramâna comod, în întuneric, în loc sa CAUTE, SA CEARA, SA BATA, SA SRIGE CATRE DUMNEZEU, SA ,,TIPE”, ca ORBUL DIN IERIHON. De aceea poate sa rosteasca despre Dumnezeu, de la care a PRIMIT, pâna si VIATA DE NIMIC PE CARE A TRAIT-O: ,,IEI CE N-AI PUS SI STRÂNS CE N-AI SECERAT”. Daca s-ar fi temut cu adevarat de Dumnezeu, ar fi cautat sa-L CUNOASCA si SA-I FACA VOIA, cu putinele lui puteri; ar fi sporit unicul lui TALANT, ajutându-i pe cei care au avut DARUL SA PRIMEASCA MULT, asa încât sa nu stea pe pamânt, ci sa sporeasca prin altii, aducând ,,DOBÂNDA”. Talantul lui facea parte din AVUTIA CEREASCA, VESNICA, care trebuie sa traiasca, sa rodeasca, sa sporeasca, sa ,,zamisleasca”, ÎN INIMA OMULUI. (Unul, o suta, altul saizeci, altul treizeci”; la urma se unesc toate si sunt UNA, sunt ÎMPARATIA CELUI CE S-A DUS si NE-A LASAT COMORILE SALE si CARE SE VA ÎNTOARCE SA NE IA CU EL). Cu cât îti vei deschide inima sa PRIMESTI mai mult, cu atât vei PRIMI mai mult si cu atât vei aduce mai multa ROADA, vei fi mai bogat, mai fericit, mai plin de LUMINA si vei intra în BUCURIA STAPÂNULUI, DOMNULUI SI DUMNEZEULUI TAU. Cel care si-a îngropat talantul în pamânt, a nesocotit darul lui Dumnezeu, a ales sa-l îngroape departe de inima lui, în pamânt, sa traiasca fara Dumnezeu si Lumina Bogatiei Sale si va avea soarta celor care-I striga ca nu vor ca El sa domneasca peste ei, sa le fie Împarat. Ei îsi aleg alt ,,stapân”, care VRAJMASUL lui Dumnezeu si a tot ce a CREAT EL.

31 – 46
,,Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea ta.
Si pe aproapele tau ca pe tine însuti”. Toata Legea Împaratiei lui Dumnezeu, precum în cer si pe pamânt, este cuprinsa în aceasta PORUNCA. ,,Si cine este aproapele meu?” întreaba în Luca, un învatator al Legii, (Luca 10, v.27 -37.), care credea ca orice om, din poporul ales, este mai presus de ceilalti oameni, de care nu se apropiau ca sa nu se ,,spurce”, caci erau ,,necurati”, ,,netaiati împrejur”. Iar Domnul îi spune pilda samariteanului milostiv. Îl invata si ne învata, ca LEGEA LUI DUMNEZEU ESTE: ,,SA IUBESTI”; ESTE LEGEA IUBIRII, CACI DUMNEZEU ESTE IUBIRE, este IZVOR VESNIC, DIN CARE SE REVARSA IUBIRE. Noi suntem CREATI ,,DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA SA”, facuti sa IUBIM, SA TRAIM DUPA LEGEA IUBIRII, LEGEA SA. Tot ce este dupa VOIA SA, este cuprins si izvoraste din aceasta LEGE A IUBIRII, din care nicio UMBRA DE RAU NU SE POATE NASTE, ci doar BINELE. Iar Dumnezeu a CREAT TOT CE EXISTA. APROAPELE NOSTRU ESTE ORICE OM. De orice om trebuie sa ne apropiem, sa-l privim ca si cum noi am fi ÎN LOCUL LUI, (asa cum era cel aproape mort, dezbracat, lasat gol si plin de rani la marginea drumului, despre care SAMARITEANUL NU STIA NIMIC.
În fata lui era un OM care avea nevoie de ajutor, de care i s-a facut MILA si cu care s-a purtat exact cum ar fi avut el nevoie sa se poarte un om, daca ar fi fost el cel gol, batut, parasit în sant de catre tâlhari).
În aceasta pilda cu ,,oile si caprele”, învatam ca, pentru Dumnezeu, oamenii SUNT BINECUVÂNTATI sau SUNT BLESTEMATI, dupa cum au ÎMPLINIT PORUNCA CEA MAI MARE, (care INCLUDE MII DE PORUNCI BUNE CE IZVORASC SI LUCREAZA PRIN EA) si anume: PORUNCA IUBIRRII, LEGEA DRAGOSTEI. Cine o urmeaza, va face BINELE si va fi BINECU-
VÂNTAT. Va fi în Împaratia PREGATITA, DE LA ÎNTEMEIEREA LUMII, pentru iubitii Lui, ca sa fie cu El, fericiti si binecuvântati. (Caci din iubire l-a CREAT PE OM si pentru BUCURIE si COMUNIUNE CU EL). Dar, a iubi ,,la comanda”, ,,pentru ca aceasta este porunca”, este cu neputinta. Dumnezeu este ADEVARAT si cunoaste acest ADEVAR. De aceea El ni Se face CUNOSCUT prin Domnul Isus. ,,Viata vesnica este aceasta: sa Te CUNOASCA pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos, pe Care L-ai trimis Tu”. ,,Am facut CUNOSCUT Numele Tau oamenilor pe care Ni i-ai dat din lume”. ,,Numele Sau este totalitatea atributelor, caracteristicilor calitatiulor Sale. Toate sunt ,,NUMELE LUI”, care este: ,,Dumnezeu”. Cunoscându-L, prin Domnul Isus, Îl vom IUBI. El NASTE ÎN NOI IUBIREA SA si LEGEA SA SE NASTE ÎN INIMA NOASTRA, iar PORUNCA ACESTEI LEGI A IUBIRII VA IZVORÎ, ,,CA O APA VIE, CARE VA TÂSNI ÎN VIATA VESNICA”, din bucuria, recunostinta, fericirea si dragostea inimii noastre care Îl cunoaste si este plina de El, caci locuieste ÎN EA. – IOAN 4 v. 13-14. , - IOAN 7 v. 37-38.
Aceasta IUBIRE, Îi face ,,BINECUVÂNTATII TATALUI”. Caci IUBIREA LUI DUMNEZEU S-A MANIFESTAT PRIN EI, FIRESC. Ei nu-L VEDEAU FIZIC, (cum L-au VAZUT cei din vremea LUI), dar ÎI SLUJEAU (prin IUBIREA NASCUTA DE EL ÎN INIMA LOR). De aceea, le spune: ,,MIE MI LE-ATI FACUT”.
Ei nu se gândeau SA-I ,,SLUJEASCA”, ei DOAR ÎL IUBEAU, CACI, CINE ÎL CUNOASTE, este cu neputinta sa nu-L IUBEASCA si sa nu faca, datorita acestei fericiri a iubirii, pe care o simt în inima, TOT CE ESTE BINE si dupa VOIA SA, cu BUCURIE si fara sa le porunceasca cineva, caci NU POT FACE ALTFEL. Si cei numiti ,,BLESTEMATI”, daca L-ar fi VAZUT ,,flamând, însetat, gol, strain, bolnav, sau în temnita”, striga ca I-AR FI SLUJIT. DAR STRIGA ACUM, CÂND NU MAI SUNT PE PAMÂNT, ci ,,adunati înaintea SCAUNULUI DE DOMNIE AL SLAVEI SALE”. Când erau pe pamânt, au strigat: ,,RASTIGNESTE-L!”, iar pe lânga semenii lor ,,treceau înainte, pe alaturi” si-i lasau în sant, goi, plini de vânatai, flamânzi, însetati, straini.
IOAN 17 v. 8, 14.
Eu le-am dat CUVINTELE pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au PRIMIT si au CUNOSCUT cu adevarat ca de la Tine au iesit si au CREZUT CA Tu M-ai trimis. Pentru ei Ma rog. Nu ma rog pentru lume, ci pentru aceia care mi i-ai dat Tu, pentru ca sunt AI TAI”. ,,Le-am dat CUVÂNTUL TAU si lumea i-a urât, pentru ca ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume”.
Dintr-o inima care este A LUI, tot ce va iesi va fi BINE. Dintr-o inima fara Dumnezeu, orice iese este rau, sau facut pentru ,,slava care vine de la oameni”, sau ca sa întoarca datoria unui bine care i s-a facut, sau pentru ca stie ca ,,asa se cuvine”, dupa legi omenesti, care oricând pot fi încalcate de o pornire rea, de un interes, de ,,orgolii” si trufie. Cei care iubesc BINELE, cu adevarat, ÎL VOR GASI. (,,BINELE este UNUL singur: DUMNEZEU”). ,,Cautati MAI ÎNTÂI ÎMPARATIA LUI DUMNEZEU si NEPRIHANIREA LUI si TOATE celelalte, SE VOR DA pe deasupra”. În CUVÂNTUL SAU ÎL VOM GASI. Împaratia Lui este EL ÎNSUSI. Neprihanirea Lui este Legea Împaratiei, este iubire, desavârsire, dreptate, SFINTENIE. Toate celelalte vor veni, ,,ni se vor da”, pe deasupra. Atunci vom avea relatiile cu semenii nostri si dragostea adevarata pentru aproapele nostru, dupa cerintele Împaratiile Cerului. Caci în afara ei, orice, chiar si binele facut, are doar o valoare OMENEASCA. ,,Cele cinci fecioare ,,nechibzuite”, care n-aveau LUMINA SI LI S-AU STINS CANDELELE, pentru ca NU L-AU CUNOSCUT PE EL).
Este un ADEVAR si un AVERTISMENT: ,,Ce este ÎNALTAT între OAMENI, este o URÂCIUNE înaintea lui Dumnezeu. Cele cinci fecioare au MURIT, desi erau fecioare. – LUCA 17 v. 12-19.- Cei zece leprosi din Luca au fost TOTI CURATITI DE LEPRA. Dar numai cel ce s-a ÎNTORS LA ISUS a fost mântuit, ceilalti noua au murit, asa curati de lepra si ,,salvati” cum s-au crezut, în bucuria lor pamânteasca. Daca nu CAUTAM ÎMPARATIA LUI DUMNEZEU, asa cum ne-o face CUNOSCUTA EVANGHELIA ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU, vom trai si vom ramâne VESNIC ÎN ÎNTUNERIC, cu toate faptele noastre bune.
IOAN 4 v.7-14.
-,,Da-Mi SA BEAU!” îi cere Domnul femeii samaritene.
-,,EU, CEL CARE VORBESC CU TINE SUNT ACELA”. (ACUM ne SPUNE NOUA, VORBIND CU NOI, CUVINTELE ACESTEA, pe care le auzim ÎN ASCUNS). ,,Oricui va bea din apa acesta, îi va fi iarasi SETE. Dar, oricui va bea din APA pe care i-o voi da EU, ÎN VEAC NU-I va fi SETE. Ba înca, APA, pe care i-o voi da EU, se va preface în el într-un IZVOR DE APA, care va tâsni în VIATA VESNICA”. Domnul ÎNSETEAZA SI AZI dupa INIMA NOASTRA, dupa SETEA NOASTRA, dupa CREDINTA NOASTRA.
În aceasta pilda, Domnul Se afla pe SCAUNUL SAU DE DOMNIE. Alegerea, (despartirea) ,,oilor” de ,,capre” a fost deja facuta, (dupa cum alesesera în viata de pe pamânt).
Pe cei de la dreapta Lui, Domnul îi numeste FRATI ai SAI si BINECUVÂN-
-TATI; ei sunt UNA ÎN EL SI CU EL.
Ceilalti sunt si ei UNA (cei de la stânga). Ei sunt BLESTEMATI si vor merge în PEDEAPSA VESNICA. (,,Cei ce au facut BINELE, vor învia pentru VIATA, iar cei ce au facut RAUL, vor învia pentru JUDECATA”). –IOAN 5 v. 28-30.
,,MIE MI LE-ATI FACUT”. Caci M-ati primit în inima voastra si AM LUCRAT PRIN VOI, pentru acesti foarte neânsemnati (în ochii oamenilor) FRATI AI MEI, care sunt ACUM, AICI, CU MINE. Pentru Mine ati facut toate aceste lucrari ale Mele, caci le-ati facut ,,în Numele Meu”, caci erau în voi si voi ÎN MINE si ele sunt ,,ROADA MUNCII SUFLETULUI MEU”. –ISAIA 53 v. 11.-
Lucrurile bune, pe care le faceti, vi se pareau firesti, ,,de la sine înteles”, pentru ca EU LE FACEAM, voia mea, era voia voastra, de aceea faceti cu bucurie si usor aceste lucruri, pentru acesti ,,foarte neânsemnati”, care acum sunt AI MEI, FRATI AI MEI, CA SI VOI, (caci multi, care au inima rea, pot face fapte de darnicie, vizite, donatii, acte caritabile, dar daca inima lor este fara Dumnezeu, goala de VIATA DE LUMINA A CUVÂNTULUI ÎNTRUPAT, nu pot fi ai Mei. Iar Tatal Meu Se bucura pentru fiecare fiu care ,,era mort” si a ÎNVIAT, era pierdut si a fost gasit).

CAPITOLUL 26

1-2.
Au mai ramas doua zile de viata ÎN TRUPUL NASCUT ÎN BETLEEM, pentru care Dumnezeu a venit si a locuit printre noi, plin de HAR si DE ADEVAR. Le spune simplu, clar, exact, ucenicilor ce se va întâmpla. ORICE CUVÂNT AL SAU ESTE PROFETIE ADEVARATA. Dar reactia ucenicilor nu ne este descoperita. (Uneori lipsa de reactie este doar încetineala inimii si mintii noastre, care au nevoie de TIMP, ca sa priceapa ceea ce le este spus direct si foarte clar). Domnul ne cunoaste, dar cunoaste si PUTEREA LUI DUMNEZEU SI A CUVÂNTULUI SAU, care vor lucra la DEVENIREA noastra, la NASTEREA noastra, în TIMP, pâna ne va spune, ca lui Petru: ,,VINO DUPA MINE!”.

3-5.

În schimb, RAUL, reactioneaza îndata, se organizeaza, se uneste, pune la cale, se sfatuieste si hotaraste sa împlineasca ,,poftele celui care este UCIGAS si tatal MINCIUNII” si este nerabdator.

6-12.

În iubirea Sa infinita, sensibila, plina de delicatete si gingasie, cum numai Dumnezeul Iubirii, sfânt si Desavârsit, poate sa simta, Isus Se duce la casa prietenilor Sai din Betania, unde de multe ori se odihnise, în caldura primitoare a inimii lor credincioase si bune. Cu ocazia acestui ultim ceas, Domnul revarsa si trimite pâna la noi, comori de frumusete si sensibilitate, ca o ultima mângâiere pentru noi. Putem vedea aici, grija si dragostea lui Dumnezeu Tatal, pentru Fiul Sau, care S-a nascut într-un trup omenesc. El foloseste inima plina de recunostinta si iubire a acestei femei. Prin ea, care-I daruieste tot ce avea mai scump si mai de pret, trupul Fiului Sau este uns si pregatit pentru înmormântare. Mirul acesta curata mai dinainte, toate loviturile, scuipatul, palmele, batjocurile si sângele de sub cununa de spini. (Iar Iosif Îl va înfasura apoi, într-o pânza de in si-L va culca într-un mormânt nou, al lui însusi). Reactia ucenicilor, ne aduce aminte de plida dinainte cu ,,oile” si ,,caprele”. Ei calculeaza câte ajutoare s-ar fi putut împarti saracilor, din banii obtinuti din vânzarea acestui mir scump, din vasul de alabastru. Felul lor de gândire, realist, pragmatic, ,,cu picioarele pe pamânt”, o ranesc pe acea femeie, o fac sa se simta vinovata pentru ,,risipa” ei, rusinata de gestul ei, trista si suparata. Dar, ,,gândurile lui Dumenzeu nu sunt gânduri de-ale oamenilor” si ,,ce este înaltat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu”. În aceasta situatie, gândirea ucenicilor este brutala, obtuza, fara nimic de la Dumnezeu. Si fata de Isus si fata de acea femeie, prin care Dumnezeu S-a îngrijit de trupul de om al lui Isus, ucenicii s-au aratat lipsiti de orice delicatete, menajament, fara inima si nepasatori, reci, duri.
Banii dati saracilor, cu o asemenea inima si cu o asemenea gândire, nu pretuiau nimic în ochii lui Dumnezeu. Si, în ceasul acesta din urma, Domnul Isus, ne învata sa pretuim orice lucru FRUMOS. Ne învata ca tot ce vine dintr-o inima plina de iubire, cu discretie, delicatete, sensibilitate, este FRUMOS, iubit de Dumnezeu, placut si mult mai folositor decât tot ce este dat cu o inima fara iubirea lui Dumnezeu în ea, din ratiuni, calcule, gânduri ,,bune”, omenesti (,,omenie”). (Se vede ca nu de durere au tacut ucenicii, când Domnul le-a spus ca ,,peste doua zile va fi rastignit”, ci din cauza inimii lor, înca atât de departe de El, de inima Lui atât de vie, sensibila, plina de iubire, delicatete, atentie si grija fata de inima oricarui om. Inima lui Dumnezeu).

13.

Ca orice CUVÂNT, care vine din gura Sa, aceste cuvinte sunt ADEVARATE SI VESNICE. Sunt înca o PROOROCIE, pe care o face Domnul, pe vremea când Evanghelia era scrisa ÎN CERURI, (pentru ca, dupa moartea si învierea Sa, sa fie scrisa pe pamânt, pentru toti oamenii). Si noi, acum, citim despre ,,ce a facut” femeia aceea.
Spre pomenirea ei si bucuria inimilor noastre. Caci AZI, ca si ATUNCI, Dumnezeu ne mângâie inima prin acel ,,lucru FRUMOS”, pe care l-a facut fata de Domnul, din recunostinta si dragoste (împlinind Dragostea Tatalui si grija pentru Fiul). Inima este izvor de FRUMOS.

14-16.

Faptul ca îndata dupa acest gest de iubire al femeii, Iuda se duce sa-L vânda pe Isus, ne face sa negândim ca, nu doar din lacomie de bani, L-a vândut, ci din adânca invidie si ura pentru tot ce era frumos, sensibil, nobil si delicat. Prin aceste lucruri, atât de straine de inima lui uscata si rece, Iuda îsi vede propia micime, nu suporta sa vada ADEVARUL, si-I doreste moartea Celui Care era ADEVAR, VIATA, COMUNIUNE SI FRUMUSETE. Si Satana îl foloseste, intra în el si ,,pune gândurile lui în inima acestui fiu al pierzarii”. Si astfel, cel care Îl va trada, Îl va vinde, este unul dintre cei doisprezece ai LUI, UNA CU EL.

17.
Exod 12, v. 1-51

Domnul Isus respecta Legea de a sarbatori Pastele, pe care Dumnezeu o daduse prin Moise, poporului Israel. El Se nascuse în acest popor, format, învatat si ocrotit de Dumnezeu, pentru a li Se face cunoscut si a Se putea ÎNTRUPA,
într-un popor care ÎL ASTEPTA pe MESIA. Acum Mesia venise si oamenii trebuiau sa-L cunoasca si sa recunoasca în El, tot ce se vestise, SIMBOLIC, (prin SLUJBE, JERTFE, SARBATORI), despre LUCRAREA SA PE PAMÂNT, în Vechiul Testament. Jerfirea mieilor si sângele lor, îi vor salva pe copii lui Israel în noaptea ultimei urgii din Egipt, asa cum jertfa Domnului Isus, care a fost ,,DAT ÎN MÂNA PACATOSILOR”, îi va salva pe toti oamenii de pe pamânt care vor CREDE în El. – Exod 12 v. 27-
Cei care cred în Dumnezeu, sarbatoresc Pastele, asa cum L-a sarbatorit si Domnul Isus, caci Acelasi Dumnezeu a lucrat, la început prin Israel, apoi prin Isus Hristos. Pentru noi se adauga comemorarea Patimilor, Mortii Sale si Sarbatoarea Învierii Sale. Acestea au fost cu putinta, pentru ca atunci, ,,Prin mâna Lui cea atotputernica, Domnul i-a scos (pe copii lui Israel)_ din Egipt, din casa robiei”. –Exod 13 v. 14.- pentru ca noi sa fim, prin Isus Hristos, eliberati din ,,tinutul întunericului si umbrei mortii”, sa devenim VII si sa traim în LUMINA SI ADEVAR, LIBERI. (PESAN, în limba ebraica însemneaza, a cruta, a trece, a sari peste, TRECERE) IERTARE si SALVARE, ca scop final. ,,În ziua a 14-a a lunii întâi”, trebuia jertfit mielul. –Exod 12 v.5-7.-
Evreii nu aveau nume pentru zilele saptamânii. Dar ultima zi, ziua a 7 a (de la Creatiune), era SABATUL-ziua închinata Domnului, Binecuvântata si Sfintita, în a 7 a zi a Creatiunii, (a Creatiei). În ziua a 7 a , în Sabat Domnul S-a odihnit în mormânt si ,,în ziua întâi a saptamânii, dimineata, A ÎNVIAT, dupa cum ESTE SCRIS în toate Evangheliile. În ziua ,,pregatirii”, numita asa, pentru ca evreii se pregateau pentru SABAT, Domnul a fost rastignit. (Astazi când zilele saptamânii, au primit nume de la popoarele pagâne, dupa nume de zei si astri, în care acestea popoare credeau, aceasta zi ,,a pregatirii” se numeste VINERI de la zeita Venus). Deci ucenicii vin JOI, când trebuia jertfit si preparat mielul de Paste si-L întreaba pe Domnul unde sa pregateasca masa aceasta de sarbatoare, din seara zilei de JOI, (,,JUPITER”, AZI”) când Domnul manânca cu ucenicii, în odaia de sus, ,,CINA CEA DE TAINA”, le spala picioarele, este vândut, prins în Gradina Ghetsimani si dus la curtea Marelui Preot, (apoi a doua zi, VINERI, ziua pregatirii” este dus la Pilat, osândit la moarte de iudei, rastignit si pus în mormânt, pentru ca (DUMINICA), în ZIUA ÎNTÂI a saptamânii, sa învieze
- Duminica-ziua soarelui, la popoarele pagâne). Aceasta aducere aminte a salvarii din robia egipteana si a eliberarii de sub aceasta robie, iesirea din Egipt
si trecerea prin PUTEREA lucrarii lui Dumnezeu, era o sarbatoare poruncita de El si care trebuia tinuta sapte zile, în care nu mâncau pâine dospita, ci numai AZIMI nedospite (ca în zilele fugii din Egipt). De aceea se numea PRAZNICUL AZIMILOR. În prima zi se jertfea mielul si seara era cina de PESAN (Paste).

17. ,,Din prisoul inimii vorbeste gura”. Cuvintele trebuie folosite cu grija, dintr-o inima buna, curata si atenta la sufletul celorlalti.
Cuvintele ucenicilor exprima starea inimii lor, a mintii lor. Ei, care întrebasera, cu ,,necaz” si ,,ciuda” în casa lui Simon leprosul: ,,Ce rost are risipa acesata de mir?”, acum, în ziua ultimei lor ,,Cine de Paste”, în ajunul ultimei Sale zile pe pamânt, ucenicii, desi stiau, caci le spusese, ca sunt ultimele lor ceasuri împreuna cu Cel Care le aratase atâta iubire, bunatate, rabdare, pe Care L-au recunoscut ca Domnul Învatatorul lor, prin felul în care ÎL ÎNTREABA, se arata destul de departe de întelegerea situatiei dureroase a despartirii, duri si insensibili: ,,UNDE VREI SA-TI PRTEGATIM SA MANÂNCI PASTELE?”

18.

Inima Sa sensibila a simtit cât de rece, strain, nepasator, a sunat ÎNTREBAREA LOR si îi corecteaza delicat si discret, le aduce aminte de semnificatia momentului: ,,VREMEA MEA ESTE APROAPE”, (mâine voi fi rastignit) si cât de aproape este El de ai Lui, cât de mult doreste sa fie ÎMPREUNA, lânga inima lor, în ultima Seara pe pamânt: ,,VOI FACE PASTELE CU UCENICII MEI, ÎN CASA TA”. (Nu-mi pregati MIE, sa MANÂNC EU).

19.

Ca orice cuvânt al Sau si acum, toate amanuntele, cele mai mici detalii, se împlinesc ÎNTOCMAI. Îngerii lui Dumnezeu transmit ,,acelui om” (cum numai Dumnezeu stie), odaia de sus este ,,pregatita si asternuta gata”, iar gazda recunoaste cuvintele spuse de ucenici din partea lui Isus, ca pe o parola ce-i fusese transmisa. Asa lucreaza si AZI.

20-25.

În atmosfera de caldura si pace a SARBATORII, pe când toti mâncau, Domnul le spune (în Luca: ,,Am dorit mult sa manânc Pastele acestea cu voi, înainte de Patima Mea” - LUCA 22 V.15 –
Dar inima Sa este tulburata, îndurerata, de faptul ca ,,UNUL DINTRE CEI DOISPREZECE”, UNUL dintre cei care împart pâinea cu El, înting în acelas vas bucatica de pâine si peste, care a revarat doar iubire, prietenie, întelepciune, bunatate, belsug de binecuvântari si descoperiri, unul dintre cei care I-au vazut puterea, L-au însotit si au fost martori ai Lucrarilor Sale pe pamânt, Li S-a descoperit, Li S-a daruit si a fost aproape, în timpul tuturor încercarilor, UNUL dintre AI LUI, ÎL VA VINDE. Cei doisprezece Îl CUNOSTEAU, ÎL PRIMISE-
RA, cunoscându-L, în inima lor, au ramas lânga El din proprie dorinta, ALE-
GÂNDU-L. Si totusi UNUL DINTRE EI ÎL VINDE.
Ca si Lucifer, devine Satana si alege sa împlineasca pofta, dorinta, lucrarea celui RAU, a VRAJMASULUI LUI DUMNEZEU. Iuda Îl vinde pe Isus; nu L-a putut primi în inima lui, nu L-a iubit. Si, vânzîndu-l, Îl vinde pe El din inima lui, Îl LEAPADA si îsi vinde SATANEI propia inima vânzându-L pe Dumnezeu. Se pierde pe sine însusi, orbit de întunericul lui, puternic si ucigas, pe care, ura celui rau fara de CREATOR, i-l pune în inima lui geloasa, trufasa, invidioasa, pierduta si moarta. Multi preoti, Carturari si Farisei. Îl urau si doreau sa-L ucida sa ,,scape” de El; dar faptul ca UNUL DIN CEI DOISPREZECE AI LUI, ajunge
sa-L vânda, sa-L tradeze, sa-L lepede, este o mare durere, un rau fara sfârsit, (ca acela, al celui mai desavârsit si pretuit Înger de Lumina, creat de Dumnezeu si care se ridica violent, cu ura si putere, împotriva Creatorului, de la care primise TOT ce avea si ce era).
,,Orice Împaratie, dezbinata împotriva EI ÎNSASI, este pustiita si nu poate DAINUI”. Vânzându-L pe Isus, Iuda si-a vândut propia inima, ,,s-a vândut” pe el însusi, s-a pierdut, ca un ,,fiu al pierzarii”. ,,Vai de acela PRIN care este vândut FIUL OMULUI”.
26.

O lume fara Dumnezeu se autodistruge. Este luata în stapânire de vrajmasul lui Dumnezeu si al omului creat de Dumnezeu. Prin inimile luate în stapânire de cel rau, RAUL prolifereaza, caci din ,,vistieria” lor rea, devenita SALAS al duhurilor rele, se naste si se propaga puterea raului, întunericului si moartea, ura si neadevarul. Inima omului, care traieste într-o astfel de lume, nu poate fi salvata decât prin CUNOASTEREA lui Dumnezeu, PRIMIREA în inima a ADEVARU-
LUI SAU, pastrarea Lui în inima si schimbarea inimii, mintii, vietii, dupa ÎVATATURA LUI. Aceasta ,,NASTERE DIN NOU”, este cu adevarat o ,,NASTERE”, o minune vie, tainica, REALA, supranaturala, dar REALA. Pentru aceasta S-A ÎNTRUPAT CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, ,,Si CUVÂNTUL S-A FACUT TRUP” si CUVÂNTUL ERA DUMNEZEU”. Trupul în care S-A ÎNTRUPAT, era TRUP DE OM, DE OM MURITOR în care A LOCUIT PE PAMÂNT si S-A FACUT VAZUT SI A AUZIT, DUMNEZEU. Ca sa Se întoarca la Tatal, (la SINE:- ,,Eu si Tatal UNA suntem”, ,,Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal”), Isus TREBUIA SA TREACA PRIN MOARTE, ca orice OM. Iudeii care L-AU UCIS, au uitat însa, ca ÎN ACEL TRUP, ERA VIATA VESNICA, ERA DUMNEZEU. Prin rastignire, au crezut ca EL MOARE, iar ei ramân STAPÂNI PE MOSTENIREA LUI, (cum se omoara unii oameni, pentru o mostenire). Dar Dumnezeu a LUCRAT, prin aceasta moarte a lui Isus Hristos, un LUCRU ,,MINUNAT ÎN OCHII NOSTRI”, O LUCRARE DE NEÂNTELES DE PUTEREA MINTII OMULUI, dar despre care Domnul ne vorbeste prin SIMBOLURILE acestor gesturi finale. Mintile ucenicilor erau înca ,,întetosate”, îngreunate”, ca si inimile lor (si ca mintea si inima noastra). Doar prin moartea Sa , va putea veni la noi Mângâietorul, Duhul Sfânt, Duhul Adevarului, ,,care purcede de la Tatal” si Care va lumina, (va alunga ,,ceata”), care ne împiedica sa întelegem ADEVARUL CONTINUT ÎN CUVINTELE LUI DUMNEZEU, (rostite, cât a vorbit Isus Hristos, pe pamânt, ÎN TRUP DE OM) si apoi SCRISE ÎN EVANGHELII, tot prin Duhul Sfânt, (,,Când va veni Mângâietorul, adica Duhul Sfânt, pe Care Îl va trimite Tatal, în Numele Meu, El va va ÎNVATA toate lucrurile si va va aduce AMINTE de TOT CE V-AM SPUS EU”). – IOAN 14, v. 26 –
,,Daca NU MA DUC EU, Mângâietorul NU VA VENI la voi; dar daca MA DUC, VI-L VOI TRIMITE”. –IOAN 16, v.7. - Aceasta este LUCRAREA DE SALVARE A OAMENILOR, GÂNDITA DE DUMNEZEU. Doar prin ÎNTRUPAREA SI MOARTEA SA, se putea înfaptui si va putea LUCRA, cât vor fi oameni pe pamânt, pentru salvarea fiecaruia, prin CUNOASTEREA si ÎNTOARCEREA LA DUMNEZEU. ,,Viata Vesnica este aceasta: SA TE CUNOASCA PE TINE, SINGURUL DUMNEZEU ADEVARAT, SI PE ISUS HRISTOS, PE CARE L-AI TIMIS TU”. –IOAN 17, v. 3. –
,,AM FACUT CUNOSCUT NUMELE TAU, OAMENILOR PE CARE MI I-AI DAT DIN LUME. LE-AM DAT CUVINTELE PE CARE MI LE-AI DAT TU”.
-IOAN 17,v. 6,7, 8. – Nu poate sa se nasca CREDINTA ÎN DUMNEZEU, în inima unui OM, decât prin CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU. Si Dumnezeu NU POATE FI CUNOSCUT DECÂT PRIN CUVÂNTUL SAU. ,,Si CUVÂNTUL S-A FACUT TRUP”, ca sa SE FACA CUNOSCUT, sa ne vorbeasca si sa ne lase Evanghelia. Puterea si dragostea lui Dumnezeu au adus, prin venirea Sa, Împaratia lui Dumnezeu, pâna la noi, pâna ÎN NOI, ÎN INIMA OMULUI. Si, nevazut, A RAMAS cu NOI, ÎN NOI, prin CUVÂNT si DUHUL SFÂNT.

26.

PÂINEA pe care Domnul o frânge si o împarte ucenicilor, este PÂINEA VIETII VESNICE. ,,Cine manânca din PÂINEA aceasta, are VIATA VESNICA”. ,,EU SUNT PÂINEA VIE CARE S-A POGORÂT DIN CER”. ,,CUVINTELE PE CARE VI LE-AM SPUS EU SUNT DUH SI VIATA”.
Cuvintele Lui sunt SAMÂNTA VIE, DE DUMNEZEU, nu sunt cuvinte omenesti. Ele DAU VIATA, printr-o lucrare tainica savârsita în mintea si inima noastra, nasc în fiinta noastra o noua fiinta, nascuta din DUHUL CUVÂNTULUI ÎNTRUPAT. Asa cum pâinea, pe care o mestecam si o înghitim, trece în fiecare celula a fiintei noastre, o hraneste si o face sa traiasca, tot asa CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, EVANGHELIA ÎMPARATIEI SALE, primit, înteles, pastrat în minte si în adâncul inimii, trait, pazit, urmat, iubit si crezut, va hrani fiinta noua nascuta nu din carne, ci din DUH, pentru Împaratie.
Dar TREBUIE ,,MÂNCAT”, NU DOAR CITIT, caci nu este un cuvânt obisnuit, ci ADUS DIN LUMEA ,,DE SUS”, atât de departe, de straina, de ,,ALTFEL”, decât LUMEA ACEASTA, DE JOS, MATERIALA, ÎN CARE TRAIM SI MURIM NOI. Si TOTUSI, DUMNEZEU NE-A CREAT PENTRU ACEASTA LUME ,,DE SUS”, CA SA FIM ,,ACOLO UNDE ESTE EL”, împreuna cu El. A ,,MÂNCA”CUVINTELE LUI, A PRIMI ÎN TINE CUVÂNTUL FACUT TRUP, (,,cine manânca TRUPUL MEU SI BEA SÂNGELE MEU, RAMÂNE ÎN MINE SI EU RÂMÂN ÎN EL”), însemneaza a CUNOASTE ADEVARUL. (,,EU SUNT CALEA, ADEVARUL SI VIATA”). PRIN ADEVARUL ACESTA, DESCOPERIT DE ISUS ÎN EVANGHELIE, SUNTEM ELIBERATI: (,,Adevarul va va face LIBERI”) si SFINTITI: (,,Sfinteste-i prin ADEVARUL TAU. CUVÂNTUL TAU ESTE ADEVARUL”). Aceasta este ,,Pâinea Vie, Care S-a pogorât din cer”. Aceasta ne spune Domnul, când frânge pâinea si o împarte ucenicilor. Aceasta ,,PÂINE VIE”, trebuie ÎMPARTITA LUMII, de catre ucenici, spre VIATA LUMII si pomenirea SA (CA LUMEA SA NU UITE DE DUMNEZEU, SA-L CUNOASCA, SA-L IUBEASCA, SA TRAIASCA ÎN DUMNEZEU).

27.

LEVITIC 17 v. 11 ,,Viata trupului este în sânge”, ne spune Dumnezeu, în Vechiul Testament. Sângele alimenteaza întreg trupul nostru, si-i mentine viata, în fiecare organ, în fiecare celula. –IOAN 15, v. 1-11. – Tot asa, VIATA NASCUTA DIN CUVÂNT, ne face sa traim, înca de pe pamânt, în ÎMPARATIA VIETII VESNICE. (,,Cine CREDE ÎN MINE, are VIATA VESNICA”). Aceasta VIATA HRANESTE FIINTA SPIRITUALA, (nascuta din CUVÂNT) dupa cum SÂNGELE (mereu reînnoit prin pâinea, prin hrana cu care ne alimentam) ne mentine trupul în viata. ,,Dupa cu mladita nu poate aduce ROADA de la sine, daca nu ramâne în VITA, tot asa, nici voi, nu puteti aduce ROADA, daca nu ramâneti în MINE. –IOAN 15, v. 4-5.- EU SUNT VIATA, VOI SUNTETI MLADITE. Cine ramâne ÎN MINE si în cine RAMÂN EU, aduce multa ROADA. CACI, DESPARTITI DE MINE, NU PUTETI FACE NIMIC”. Dupa cum SEVA curge din VITA în MLADITE si le da VIATA DIN VIATA EI si le face sa RODEASCA, tot asa, VIATA DIN CUVINTELE DOMNULUI, CARE SUNT DUH SI VIATA, sunt VIATA DIN DUMNEZEU, sunt VIATA LUI, (,,SÂNGELE” LUI), care DA VIATA CELOR NASCUTI DIN EL. ,,Roada lor, este ROADA PENTRU VIATA VESNICA”, spre SLAVA LUI DUMNEZEU si BUCURIA NOASTRA DEPLINA SI PLINA DE RECUNOSTINTA.

28.

Pentru ca SEVA DUHULUI SAU sa RAMÂNA ÎN NOI, era nevoie ca Domnul sa treaca prin moarte. (,,Daca grauntele de grâu care cade pe pamânt NU MOARE, ramâne singur. Dar daca moare, ADUCE MULTA ROADA”).
Mângâietorul care va veni, prin plecarea Sa la Tatal, va lucra, pentru ca VIATA LUI SA FIE ÎN NOI (caci aceasta este Lucrarea lui DUMNEZEU, pe care nu o poate face omul). Sângele Lui ridica ,,PACATUL LUMII”, al întregii LUMI, pâna la SFÂRSITUL ei. Dar aceasta JERTFA, (simbolizata prin sângele mieilor jerfiti, în Vechiul Testament), este ,,PENTRU MULTI”, nu pentru TOTI. Caci doar cei care se împartasesc cu VIATA DIN CUVÂNT(PÂINEA) si prin care curge SEVA LUI VESNICA (SÂNGELE), VOR FI RENASCUTI, FACUTI VII, VOR AVEA VIATA SI LUMINA, VOR FI ,,CUNOSCUTI” DE DUMNEZEU. CELOR CARE NU-L CUNOSC NU LE VA SPUNE: ,,NICIODATA NU V-AM CUNOSCUT, DEPARTATI-VA DE LA MINE!” ( caci ati trait fara MINE, ati iubit întunericul). Desi HARUL, ADEVARUL, EVANGHELIA SI DUHUL SFÂNT, au fost date tuturor, nu TOTI LE PRIMESC, nu le cauta, nu le cer, nu le vor, ,,n-au nevoie”, n-au SETE.
EXOD 20-24
Legamântul cel vechi, facut de Dumnezeu cu poporul Israel, dupa ce i-a dat lui Moise cele zece PORUNCI ALE LEGII si învataminte cu privire la aceste PORUNCI, a fost pecetluit cu sângele taurilor jerfiti. Moise a stropit altarul si poporul cu sângele si a spus: ,,Iata sângele legamântului, pe care l-a facut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte”. –EXOD 24, v. 8-
LEGAMÂNTUL CEL NOU, facut de Dumnezeu, cu orice OM care primeste EVANGHELIA SA (care este LEGEA ÎMPARATIEI SALE, SCRISA ÎN INIMA OMULUI), este pecetluit cu SÂNGELE LUI ISUS HRISTOS.
IRIMIA cap. 31, v. 33, 34
Pentru ca VIATA LUI SA FIE ÎN INIMA OMULUI, CA O SEVA VIE, CARE DA VIATA VESNICA, TRUPUL SAU TREBUIA SA FIE FRÂNT si SÂNGELE SAU SA FIE VARSAT. ASTFEL, DUMNEZEU A FACUT SA FIE CU PUTINTA CA ,,ORICE OM CARE CREDE ÎN EL, SA NU PIARA, SI SA AIBA VIATA VESNICA”. ,,PIATRA PE CARE AU LEPADAT-O ZIDARII, A AJUNS SA FIE PUSA ÎN CAPUL UNGIULUI”. (,,Temelia” Împaratiei).

29.

Aceasta VIATA este SEVA SA, care CURGE PRIN MLADITE. MLADITELE SUNT ,,UNA”, (si UNA CU EL), caci VIATA LUI, CURGE PRIN TOATE si le da VIATA, (,,Beti TOTI din acest pahar”) si le face sa RODEASCA. RODUL acesta al ,,VITEI” este ,,VINUL CEL NOU”, pe care Domnul îl va bea cu Bucurie, în Împaratia Tatalui, împreuna cu ucenicii si cu toti cei ce au, în inima lor, ÎMPARATIA, ADUSA DE CUVÂNTUL FACUT TRUP, pe pamânt. (,,Iata ca Împaratia cerurilor a ajuns pâna la voi. Este chiar înlauntrul vostru”). ,,Orice om pune mai întâi la masa vinul cel bun. Dar tu ai tinut VINUL CEL BUN, pâna ACUM”. – IOAN 2, v.10. –

30 – 32.

Dupa ultima CINA, ultimul PASTE si ultimele DESCOPERIRI despre Împaratia Cerului în inima omului, (care va trai de acum, dupa Legile Vesnice ale Împaratiei, pe care Isus a nascut-o, din CUVÂNTUL SAU VIU SI DIN DUH, în inima omului care-L CUNOASTE SI ÎL PRIMESTE), Domnul Se duce cu ucenicii în muntele Maslinilor. Si Domnul porunceste El Însusi, împlinirea proorociei, (pe care o facuse prin gura Proorocului Zaharia): ,,Voi bate Pastorul si oile turmei vor fi risipite”. Le spune mai dinainte ce se va întâmpla, pentru ca sa-i avertizeze sa vegheze, sa fie atenti si sa nu se piarda credinta lor, din cauza încercarilor si caderilor prin care vor trece. (,,Va spun aceste lucruri, pentru ca atunci când se vor întâmpla, sa va aduceti aminte ca vi le-am SPUS”, si ,,ele sa nu fie pentru voi un prilej de cadere”). Le spune ca va ÎNVIA si ca-L vor Vedea, VIU, în Galilea. Ei AUD, DAR NU ,,AUD” DE FAPT. Dar, vor ÎNTELEGE ,,DUPA ACEEA”, (ca si noi).

33-39.

Petru este foarte sigur si foarte sincer. Crede ca Îl iubeste mai mult decât toti ceilalti, (cum credea si Ilie) si ca are PUTERE sa înfrunte orice. Aceasta siguranta îl împiedica sa VEGHEZE, (cum avertizase Isus), sa nu-L asculte si sa fie înspaimântat si jalnic, în fata cuvintelor unei slujnice, care-l vor face sa se lepede de Isus, mintind ca ,,NICI NU-L CUNOASTE PE OMUL ACESTA” (si înca nu-l CUNOSTEA!). Petru jura ca NU-L CUNOASTE. ,,VINE DE LA CEL RAU”. Niciunul dintre ucenici nu vrea sa fie mai prejos decât Petru si toti exprima aceeasi siguranta de sine si încredere în puterile lor, ca si Petru. Domnul le spusese ca, în Împaratie, toate sunt altfel decât în aceasta lume. Cel ce se socoteste pe sine cel mai mic, dorind sa slujeasca celorlalti, acela este mare. Domnul era Dumnezeu, dar S-a lasat sa fie cel mai smerit, ca sa ne slujeasca noua. Pentru noi a cunoscut batjocuri, nedreptati, învinuiri, batai, cruzimea celor care-L urau fara temei si rastignirea. N-a urât, n-a acuzat, n-a blestemat. A fost umil si ascultator si smerit, (caci doar El cunostea Maretia lui Dumnezeu). El stia ca ucenicii au nevoie de TIMP. Samânta sadita în ei, încoltea si crestea, în timpul ei firesc, caci Domnul cunostea ca cei alesi de El sunt ,,un pamânt bun” si vor aduce multa roada. Dar, ,,nu era înca VREMEA SMOCHINULUI” si Domnul este îndelung rabdator.
36.
Isus Hristos era Dumnezeu. Dumnezeu venit la oameni, în trup de OM; ca sa-i salveze, sa-i lumineze, sa-i întoarca la Tatal, sa le dea VIATA VESNICA. Ca OM, Isus n-a folosit PUTEREA SA DE DUMNEZEU, caci a venit sa faca VOIA TATALUI si sa se poarte ca un OM desavârsit. A rezistat ispitelor Satanei si a puterilor lui, timp de patruzeci de zile, în pustie. N-a facut pâini din pietre, desi trupul Lui de OM era înfometat, dupa patruzeci de zile, iar puterea Lui de Dumnezeu, ar fi putut face lucrul acesta. N-a cunoscut nimic, în mintea si inima Lui, care sa nu fie desavârsit, sfânt, dumnezeiesc, desi a fost pândit, urât, ispitit, învinuit pe nedrept, batjocorit, prigonit, mai mult decât orice om de pe pamânt, desi nu facuse decât BINE. El trebuia sa ramâna DESAVÂRSIT, cum ne învata pe noi sa fim, sa-l învinga pe Satana si toate ispitele si lucrarile lui, doar facând VOIA TATALUI si apelând la TATAL, NU FOLOSINDU-SI PUTEREA LUI, pe care o AVEA. A trait în aceasta lume a ispitelor si a rautatii, în lumea oamenilor, CA UN OM, doar prin LEGATURA, PRIN RUGACIUNE, CU TATAL, nu folosindu-Si PUTEREA, decât când TATAL LUCRA PRIN EL (,,Tatal, Care locuieste în Mine, El face aceste LUCRARI ALE LUI”). Acum, în ultima SA noapte, ÎN TRUP DE OM, are, mai mult decât oricând, nevoie de legatura cu Tatal, prin RUGACIUNE, El era un OM care urma sa MOARA. În acest OM ,,locuia Dumnezeu, era Dumnezeu dar terbuia sa fie OM, supus VOII LUI DUMNEZEU, pâna în clipa când ,,Îsi va da DUHUL”. Domnul NU SE TEMEA DE MOARTE. El ne-a învatat si pe noi sa nu ne temem de moarte. Dar cel ,,putin credincios” SE TEME, caci NU SE ÎNCEDE ÎN DUMNEZEU.
Domnul STIA CA, DUPA SABATUL CE URMEAZA, VA ÎNVIA. SE BUCURA si le spunea si ucenicilor: ,,Daca M-ati iubi, v-ati bucura ca v-am zis: ,,Ma duc la Tatal”, caci Tatal este mai mare decât Mine”. (Isus era limitat, prin ÎNTRUPARE si facut OM, supus si ascultator din dragostea lui de Dumnezeu pentru oameni). Domnul STIA ca vine SA MOARA: ,,Tatal Ma iubeste, pentru ca ÎMI DAU VIATA, ca iarasi S-O IAU. -IOAN 10, v. 14-18- Nu Mi-o ia nimeni cu sila, si O DAU EU DE LA MINE. AM PUTERE S-O DAU SI AM PUTERE S-O IAU IARASI”. ,,Acum sufletul Meu este TULBURAT. Si ce voi zice: ,,Tata, izbaveste-Ma din ceasul acesta!” Dar tocmai pentru ACEASTA, am venit la ceasul acesta! TATA, PROSLAVESTE NUMELE TAU!” -IOAN 12 v. 27- PROSLAVIREA LUI DUMNEZEU, ÎN CER SI PE PAMÂNT. Caci Domnul ne-a descoperit lupta NEVAZUTA, dintre PUTEREA LUMINII SI A BINELUI si PUTERILE ÎNTUNERICULUI SI MORTII. Prin MOARTEA SA, puterile raului si mortii, trebuiau BIRUITE, ÎN TRUPUL ACESTUI OM, DESAVÂRSIT, pentru ca TOTI SA POATA FII BIRUITORI, PRIN EL. ,,ACUM ARE LOC JUDECATA LUMII ACESTEIA. –IOAN 12 v. 31-32.-
ACUM, STAPÂNITORUL ACESTEI LUMI VA FI ARUNCAT AFARA. SI DUPA CE VOI FI ÎNALTAT DE PE PAMÂNT, VOI ATRAGE LA MINE PE TOTI OAMENII”. Nu de MOARTE SE TEMEA DOMNUL, NICI DE CHINURILE ÎNGROZITOARE ALE RASTIGNIRII. (Durerile celor doi tâlhari erau la fel de mari). Nu se temea nici de ispitele la care va fi supus, caci ÎN PUSTIE, DUHUL LUI DUMNEZEU, POGORÂT ÎN TRUPUL FIULUI SAU, NASCUT DIN FECIOARA MARIA, PRIN PUTEREA LUI DUMNEZEU.
LUCA 4 v. 1- 15. Cunoscuse si biruise, în TRUP DE OM, toate chinurile ISPITIRII, caci SE luptase cu SATANA SI CU TOATE PUTERILE ÎNTUNERICULUI, care au luptat, timp de patruzeci de zile, sa-L faca sa pacatuiasca, sa încalce macar UN CUVÂNT din ce ,,ESTE SCRIS” ÎN SCRIPTURA. Singura slabiciune a fost a trupului care a FLAMÂNZIT, dar n-a cedat ispitei de a face pâini din pietre, (încalcând astfel cuvântul care spune ca: ,,OMUL NU VA TRAI NUMAI CU PÂINE, CI CU ORICE CUVÂNT CARE VINE DIN GURA LUI DUMNEZEU”). (Foamea care L-a facut sa blesteme SMOCHINUL A FOST UN AVERTISMENT). –LUCA- Asa cum, din confruntarea cu duhurile, (,,fiarele SALBATICE ALE SATANEI, a iesit BIRUITOR si ,,PLIN DE PUTEREA DUHULUI”, Care, acum STIA, CACI CUNOSCUSE ÎN TRUP, toate ISPITELE la care Satana poate supune oamenii, (iar OMUL ISUS va putea sa-i învete, prin Evanghelia SA, tot ce trebuie sa STIE, ca sa nu cada prada amagirilor celui RAU). – MARCU 1, v. 9-13. - ACUM, DOMNUL URMA SA TRAIASCA TOATA PUTEREA ÎNTUNERICULUI, ARUNCATA DE SATANA, ASUPRA SA si manifestata PRIN OAMENI. –LUCA 22, v. 53.-
,,Acesta este ceasul VOSTRU si PUTEREA ÎNTUNERICULUI”. ÎN PUSTIE, LUPTA A FOST DIRECTA si NEVAZUTA pentru OCHIUL omului, Duhul Sfânt în Isus Hristos, (Isus, PLIN DE DUHUL SFÂNT), CU SATANA SI TOATE PUTERILE NEGRE CARE-I SLUJESC. A fost ispitit, atacat, chinuit, (cum sunt oamenii), prin gânduri, stari, porniri, sentimente rele declansate de fortele întunericului. Dar Domnul a BIRUIT. Stapânitorul acestei lumi, ,,n-are nimic în El”, nicio umbra n-a putut atinge, cu nicio viclenie, SFINTENIA SI DESAVÂRSIREA SA, ,,în care Tatal Îsi gaseste toata pacerea Sa”. OMUL ISUS HRISTOS A BIRUIT PUTEREA ÎNTUNERICULUI. SI STIE CE TREBUIE SA-I ÎNVETE PE OAMENI, CA SI EI SA BIRUIASCA. CUVÂNTUL SAU, DUHUL SFÂNT, ÎNGERII LUI DUMNEZEU, sunt PUTEREA TATALUI, pentru orice OM care vrea sa faca VOIA SA. (Si Lui, în pustie, când era singur, cu ,,fiarele salbatice”, care cautau un loc pe unde sa-L ,,apuce”, sa-L muste, sa intre în El, sa-L întunece cu otrava RAULUI, ,,I-AU SLUJIT ÎNGERII” buni ai Tatalui, puterea orbirii Sale). DAR ACUM, încercarea era mult mai cumplta. Urma sa se lupte si trebuia sa biruiasca TOATA PUTEREA ÎNTUNERICULUI, MANIFESTATA PRIN OAMENI. DUHUL CELUI RAU, UCIGAS SI TATAL MINCIUNII, A INTRAT ÎN TRUPURILE, MINTILE, INIMILE, oamenilor care asteptau, întunecati de RAUTATE, scrâsnind, setosi de chinuri si sânge si moarte, arzând de setea voluptatii cruzimii, tâsnite din ura Satanei pentru CREATORUL LUI, pentru Dumnezeu si pentru toti cei care-L iubesc pe Dumnezeu, BINELE, ADEVARUL, LUMINA, PACEA, BUNATATEA SA. Era CEASUL PUTERII ÎNTUNERICULUI, CARE ACTIONA PRIN OAMENI pe care pusese stapânire si lupta, prin ei, împotriva OMULUI Isus Hristos. În pustie nu-L biruise, dar acum lupta va fi, prin întunericul din oameni, mult mai puternica si mai cruda. Tot raul pe care Satana îl poate face întregii omeniri, trebuia BIRUIT DE UN SINGUR OM. OMUL ISUS HRISTOS. Dar prin aceasta BIRUINTA, lumea va putea fi salvata, oamenii care vor CREDE în El, vor putea fi biruitori si mântuiti. Dar, pentru aceasta El trebuia sa ramâna DESAVÂRSIT. Sa iubeasca, sa ierte, sa nu fie atins de nimic nedumnezeiesc, de nicio umbra în care sa se regaseasca ,,stapânitorul lumii acesteia”. Doar asa se putea ÎNFAPTUI LUCRAREA LUI DUMNEZEU, DE MÂNTUIRE A OMULUI de sub puterea întunericului, doar asa, FIUL SAU PUTEA SA ÎNVIEZE, SA SE ÎNTOARCA ÎN DUMNEZEIREA SA SI DUHUL SFÂNT, MÂNGÂIETORUL, DUHUL ADEVARULUI, SA VINA SI SA RAMÂNA CU NOI ÎN VEAC. Pentru ca sa împlineasca DREPTATEA LUI DUMNEZEU, IERTAREA SA, ,,JUDECATA LUMII ACESTEIA”, MIELUL trebuia sa ramâna ,,FARA CUSUR”, DESAVÂRSIT si sa CEARA: ,,TATA IARTA-I, CACI NU STIU CE FAC!” Sa ,,RIDICE PACATUL LUMII!”, sa trimita Mângâietorul, sa scrie Evanghelia, pentru ca oamenii SA STIE CE FAC si CE TREBUIE SA FACA, pentru ca sa fie fii ai Luminii, fii ai Învierii, fii ai lui Dumnezeu. IOAN 12 v. 36, LUCA 20 v.36,
Iertati, rascumparati, nascuti din nou, dupa VOIA SA, (OCROTITI, BIRUITORI, LUMINATI, VII, FERICITI, SMERITI SI PUTERNICI). OMUL ISUS HRISTOS trebuia sa biruiasca prin CREDINTA ÎN TATAL SAU, fara sa-Si foloseasca PUTEREA DE DUMNEZEU, desi Satana îl va îndemna, prin glasurile oamenilor, strigându-I: ,,Daca esti Fiul lui Dumnezeu, COBOARA-TE DE PE CRUCE SI VOM CREDE”. –ISAIA cap. 53 v. 1-11.- Urma sa fie ,,zdrobit” si ,,strapuns” de întreaga rautate a lumii, care-L va strânge si apasa, ca sa-L nimiceasca. O clipa de cadere si toti oamenii de pe pamânt ar fi ramas în ghearele Satanei, ar fi fost pierduti fara nicio speranta. El trebuia sa fie BIRUITOR PRIN TATAL si sa RAMÂNA ÎN LUME, ca s-o ajute sa BIRUIASCA, ,,în toate zilele, pânâ la Sfârsitul veacului. (,,O, neam necredincios si pornit la rau. Pâna când voi FI CU VOI, pâna cand va voi SUFERI?”). Stia ca va ramâne CU NOI, pâna la sfârsitul veacului, VIU SI NEVAZUT. STIA CE VA URMA SA PATIMEASCA, ÎN ZIUA CE VA ÎNCEPE, DIN PARTEA CELOR PENTRU CARE A VENIT ÎN TRUP SI CARE ÎL VOR RASTIGNI. VOR RÂDE SI-L VOR BATJOCORI CÂND VA FI GOL PE CRUCE. VA TREBUI SA-I IUBEASCA PÂNA LA CAPAT SI SA-I IERTE, pentru ca ei sa poata cunoaste iubirea si iertarea. Din Cuvintele pe care ni le-a lasat, atât putem pricepe. – Luca 22,v.44. - Dincolo de aceste cuvinte, SA-U PETRECUT LUCRARI MARI SI CU NEPUTINTA DE ÎNTELES PENTRU UN OM. SPAIMA, ÎNTRISTAREA DE MOARTE, MÂHNIREA, SUDOAREA CARE ,,I S-A FACUT CA NISTE PICATURI MARI DE SÂNGE CARE CADEAU PE PAMÂNT”, (,,dupa cum ploaia si ninsoarea, care se coboara din cer si nu se mai întorc înapoi, ci uda pamântul si-l fac sa rodeasca si sa odrasleasca, pentru ca sa dea SAMÂNTA semanatorului si PÂINE celui ce mamânca”), ÎNGERUL TRIMIS SA-L ÎNTAREASCA, RUGAMINTEA DE A SE ÎNDEPARTA ,,PAHARUL ACESTA” DE LA EL, toate ne spun ca s-a petrecut atunci, pe pamânt o LUCRARE DE DIMENSIUNILE COSMICE ALE CREATIUNII, lucrare facuta de Dumnezeu, prin Isus Hristos, din IUBIRE pentru OM. –ISAIA.
Daca am fi putut întelege mai mult, Isus ne-ar fi SPUS mai mult. El ne-a spus ,,lucruri ascunse de la facerea lumii”, ,,ne-a facut CUNOSCUT TOT CE A AUZIT DE LA TATAL SAU”. Dar niciun om nu poate cuprinde dimensiunea INFINITA A PUTERII, DESAVÂRSIRII SI IUBIRII LUI DUMNEZEU. Atât cât ne-a spus, ne face VII, ne umple de LUMINA, VIATA SI BUCURIA LUI, pentru ca BUCURIA NOASTRA SA FIE DEPLINA, iar RUCUNOSTINTA NOASTRA SA SE ÎNALTE PÂNA LA EL, CÎT TRAIM.

40 – 45.

Fiul omului a avut nevoie de apropierea celor mai apropiati dintre ucenicii Sai, în acest CEAS de mare încercare. Dar a ramas SINGUR. Cei care au spus ca-L vor însoti chiar si la moarte, ca vor muri împreuna cu El, au fost biruiti de neputinta carnii omenesti, ochii li s-au îngreunat de SOMN si nu stiau ce sa-I raspunda. Se simteau vinovati de neputinta lor, desi ,,duhul lor era plin de râvna” si n-ar fi voit sa doarma. Domnul este cuprins de MILA. STIE ca TREBUIE SA RAMÂNA CU OAMENI, SA-I AJUTE, CACI SUNT ATÂT DE NEPUTINCIOSI. ,,Dormiti de acum si odihniti-va” le spune El, caci VOIA TATALUI SE VA ÎMPLINI. Domnul a iesit întarit, hotarât si limpezit din CEASUL GREU AL ÎNCERCARII, DIN GRADINA GHETSIMANI.

46 – 56.

Ce fusese vestit prin Prooroci, trebuia împlinit pâna la capat. Inima Fiului lui Dumnezeu, s-a prins cu tarie de PUTEREA LUI DUMNEZEU, de Mâna TATALUI, Care va fi cu EL. Înconjurat ca un tâlhar, de cei pentru care a venit pe pamânt, SE LASA ÎN VOIA LOR, SA-I FACA TOT RAUL DE CARE SUNT ÎN STARE. ,,Ce ai venit sa faci, fa!” -Nu Ma vei face sa URASC, prietene. Petru, care se simte puternic din nou, e gata de lupta, SA-L APERE PE ISUS. Dar Domnul ne aduce aminte ca BINELE NU POATE BIRUI FOLOSIND MIJLOACELE RAULUI: ,,Toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”. ,,SABIA” LUI, prin care a venit sa desparta RAUL DE BINE, nu foloseste sabie, bâte, ciomege. El Îsi bea paharul înintea noastra, facând TOT ce ne-a ÎNVATAT în PREDICA DE PE MUNTE si în toata EVANGHELIA. Fiecare strop de venin, rautate, întunecime, violenta, cruzime, neadevar, este prefacut ÎN EL în mila, dragoste, iertare si învatatura spre luminarea si schimbarea si întarirea noastra. Caci acelasi ,,pahar”, îl vor bea toti care Îl urmeaza. Tatal are putere sa nimiceasca raul într-o clipa, dar Isus ,,n-a venit sa piarda sufletele oamenilor, ci sa le mântuiasca. Multi din acea ,,gloata”, care este acum stapânita de puterile întunericului celui RAU, ,,se vor întoarce de la CRUCE, batându-se în piept”, cuprinsi de remuscare si durere pentru ce-au facut si vor putea fi salvati. Chiar si ucenicii, încrezatori în ei însisi, vor vedea câta nevoie au sa se încreada în PUTEREA lui Dumnezeu, caci altfel sunt la fel de slabi si de cazatori, ca oricare dintre oameni. Doar prin Isus si CU ISUS, RAUL DIN LUME SI DIN NOI, poate fi BIRUIT. Si DOAR CU ARMELE BINELUI, ALE LUI DUMNEZEU, armele Împaratiei Sale, Care nu seamana în nimic, cu ,,împaratiile” veacului acestuia, cu puterile si slava desarta a acestei lumi. Cel PUTERNIC ESTE ISUS, CEL sarutat cu fatarnicie de un ucenic al Sau, care-L vânduse, Cel înconjurat, legat, prins, parasit si dus sa fie JUDECAT SI OSÂNDIT CA UN TÂLHAR, Cel ,,urât” fara temei”, El era, în fiecare clipa, PUTERNIC si BIRUITOR.

57 – 68.

Cei mai mari vrajmasi ai lui Dumnezeu erau cei care er fi trebuit sa-L faca pe Dumnezeu CUNOSCUT OAMENILOR. Dar ei însisi nu-L cunosteau si se foloseau de Numele Lui ca sa aiba putere si avantaje materiale. STIAU ca Isus este MOSTENITORUL si doreau sa-L omoare ca sa ramâna STAPÂNI PE MOSTENIREA LUI. Prin asta dovedesc ca ,,nu cunosteau nici Scripturile, nici PUTEREA lui Dumnezeu. Domnul TACE, le cunoaste inimile si stie ca ar vorbi în zadar. Mai spune o singura data înaintea tuturor ca El este FIUL LUI DUMNEZEU, CARE SE VA ÎNALTA la TATAL, DE LA CARE VENISE, iar ei ÎI VOR VEDEA LUCRAREA si PUTEREA PE PAMÂNT, prin oamenii SAI, prin care va LUCRA. ,,Piatra din capul unghiului, nevazuta, ÎSI VA FACE SIMTITA PUTEREA SI LUCRAREA si nimeni n-o va BIRUI, asa cum ,,lumina lumineaza în întuneric si îtunericul n-a biruit-o”. De doua mii de ani, CUVINTELE acestea se împlinesc, cu toate împotrivirile puternice ale slujitorilor întunericului. Caci Dumnezeu este mai mare decât toti si-i apara pe ai SAI. - IOAN 10, v.27 – 30 - ,,Oile Mele Ma Cunosc si nimeni nu le va smulge din Mâna Mea. Tatal Meu Care Mi le-a dat, este mai mare decât toti si nimeni nu le poate smulge din Mâna Tatalui Meu. Eu si Tatal ,,UNA SUNTEM”.

69 – 75.

Petru uitase si CUVINTELE si PUTEREA PE CARE O VAZUSE LA DOMNUL. El ne-a Spus: ,,Nu va temeti de cei care pot ucide trupul, dar care nu pot ucide sufletul”. Si acum, întarea prin tot ce facea, CUVINTELE pe care ni le-a spus. Dar Petru, cel mai puternic dintre ucenici, este stapânit de teama. Îl urmeaza ,,de departe” pe Isus, se amesteca printre aprozi, ca sa nu fie recunoscut. Când Îl vede scuipat, batut cu pumnii, palmuit si osândit la moarte este în stare de orice ca sa nu pateasca acelasi lucru. Fusese foarte sincer când I-a zis: ,,Chiar daca ar trebui sa MOR împreuna cu TINE, tot NU MA VOI LEPADA DE TINE”. N-a tinut minte avertismentul Domnului: ,,Chiar în noaptea ACEASTA, înainte sa cânte cocosul, te vei LEPADA DE MINE, DE TREI ORI”. Câte amanunte EXACTE îi fusesera date, care ar fi putut sa-l trezeasca, daca ar fi tinut seama de ele. Când ,,si-a venit în fire”, a plâns cu amar. A învatat ca orice CUVÂNT AL DOMNULUI ESTE CUVÂNT DE DUMNEZEU, pâna în cele mai mici detalii. A vazut cât de slab este trupul de carne, fata de ,,RÂVNA” DUHULUI, câta nevoie are de AJUTORUL PUTERII DOMNULUI, care ne-a spus: ,,Luati seama la voi însiva: VEGHEATI”, ca sa nu va cuprinda ÎNTUNERICUL. Dar Petru n-a fost LEPADAT DE DOMNUL pentru slabiciunea lui. Avea, ca orice OM, nevoie de TIMP, ca sa ajunga la desavârsire. Si Domnul îl va calauzi, îl va învata si-l va creste, ca sa-i poata întari pe fratii sai, când nu-L vor mai avea pe Domnul, caci MÂNGÂIETORUL NU POATE FI VAZUT. El LUCREAZA FOLOSIND CUVINTELE EVANGHELIEI. Le face VII, prin Duhul ADEVARULUI si LUCRATOARE, prin PUTEREA DUHULUI SFÂNT. ,,Doamne, de ce nu pot veni dupa Tine ACUM? Eu îmi voi da viata pentru Tine!” si Domnul îl ajuta sa-si raspunda singur, DE CE.

CAPITOLUL 27
1.

Aceasta adunare de judecata s-a tinut formal, caci legea nu îngaduia judecati de noapte, dar Isus fusese deja judecat si condamnat în noapte (,,ÎN ÎNTUNERICUL NOPTII”).
2.
Fiind sub ocupatie Romana, Iudeii nu aveau voie sa dea pedeapsa capitala. Dar Pilat, reprezentantul Romei avea dreptul acesta. Dar acest OM STRAIN s-a aratat mai DREPT si mai ADEVARAT decât ,,poporul lui Dumnezeu” si preotii lui, ale caror STRIGATE AU BIRUIT.

3-10.

Satana a gasit în Iuda, omul prin care a putut sa lucreze cu toata puterea întunericului. Trebuia ca Isus sa vada cu durere, cum unul dintre cei doisprezece ucenici, pe care îi formase, ca sa-L faca cunoscut lumii, Îl vinde, Îl tradeaza, se leapada de tot ce PRIMISE de la EL. Dupa ce Satana l-a folosit si Iuda a ramas singur cu propria micime, s-a dus la preot si le-a aruncat argintii primiti. (Din nou, Evanghelia ne AMINTESTE CONTINUITATEA LUCRARII SI ÎMPLINIREA PROFETIILOR DIN VECHIUL TESTAMENT, SPRE ÎNTARIREA CREDINTEI NOASTRE). Dar preotii, ca si Satana dupa ce l-au folosit pe Iuda, îl arunca, cu tot cu remuscarile lui.
Si Iuda se spânzura. (Poate, daca ar fi trait cu acele remuscari, ani de zile, daca ar fi marturisit ce poate ajunge sa faca un om, care se lasa prada propriei rautati si lucrarilor celui rau, daca ar fi plâns mereu, cerând iertatre de la Dumnezeu, zi si noapte, ar fi putut ajuta pe multi oameni sa nu-i urmeze calea). Sau daca preotii ar fi fost corecti si ar fi reactionat drept la marturisirea lui: ,,Am vândut sânge NEVINOVAT”, dar acest ,,DACA”, ne învata ca uneori poate fi PREA TÂRZIU si ca cea mai gresita cale de a scapa de remuscari este sinuciderea.

11-24.

În Ioan, Isus îi spune lui Pilat: ,,N-ai avea nicio putere asupra Mea daca nu ti-ar fi fost data de sus. De aceea, CEI CE MA DAU PE MINE ÎN MÂINILE TALE, AU UN MAI MARE PACAT”. Preotii, batrânii, carturarii si norodul care s-a lasat înduplecat de ei sa ceara moartea lui Isus, nu erau constrânsi de nimic. Ei însisi au ALES, AU VOIT, sa faca lucrul acesta. Pilat era constrâns de ei si de functia lui. Dar Dumnezeu nu se uita la fata omului, (fie el împarat sau cersetor) si Domnul a vazut ca, în inima lui, Pilat dorea cu toata puterea sa-L elibereze. El nu dorea sa-L dea în mâinile Iudeilor si, în Ioan se vede ca a mers pâna acolo, încât L-a numit el însusi ,,Împarat”, atunci când ei L-au acuzat ca ,,Se face pe Sine Împarat”, în locul Cezarului. Pilat le-a zis: ,,Iata Împaratul vostru”. Dar preotii cei mai de seama au strigat, cu tot norodul: ,,Noi n-avem alt ÎMPARAT, decât pe Cezarul”. Si Pilat n-a mai avut nimic de facut, decât sa scrie, deasupra Lui, pe cruce, convingerea sa: ,,Isus din Nazaret, Împaratul Iudeilor”. Domnul lucreaza si scoate tot ce este bun din orice suflet de om, chair daca este roman, chiar daca este cel care Îl va judeca si condamna. El nu judeca asa cum gândim noi. Desigur, Pilat ar fi putut merge pâna la capat, lucrând dupa ce-i spunea inima si constiinta si eliberându-L pe Isus. Dar Pilat a facut ce si cât a putut, cât a fost în stare. Nu si-a riscat viata, cum nu si-au riscat-o nici ucenicii, care STIAU CINE ESTE ISUS. Judecata este doar a lui Dumnezeu, caci doar El ne cunoaste INIMA.

25.

Este un blestem pe care si l-au rostit si aruncat singuri asupra lor si a urmasilor lor, pâna în zilele noastre.

26-31.

,,Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!” Asa pot ajunge oamenii, fara Dumnezeu. ,,IATA OMUL”, care se poate ruga pentru cei pe care, cu greu i-am putea numi ,,oameni”. LUCA 23 v. 34 Si totusi, unul dintre acestia, sutasul (din v.54) va rosti, peste câteva ore: ,,Cu adevarat, acesta este Fiul lui Dumnezeu”. Era doar UNUL, din toata ,,ceata ostasilor”, care îsi gaseau placerea în a-L batjocori, a-L scuipa, a-L lovi cu trestia în cap, peste cununa de spini, pe acest OM, care nu le facuse niciun rau. Pentru acest SUTAS, pentru TÂLHARUL de pe cruce (Luca 23 v. 40-43) si alti nestiuti si nebanuiti de noi, a venit, a murit, a înviat si lucreaza si azi, pentru noi, Fiul lui Dumnezeu.

32-37.

Cei prin care Dumnezeu ne-a lasat Evangheliile, sunt parca amutiti de DURERE. Ei spun în cuvinte putine, rostite cu greu, prin ce chinuri fizice si sufletesti a trebuit sa treaca Isus în aceste ceasuri. Simon din Cirene a fost silit sa-I duca crucea, pentru ca Domnul abia mai putea merge, chiar fara sa-Si duca singur crucea, cum cerea ,,ritualul” acestei pedepse, rezervata celor mai temuti ucigasi si tâlhari. Era nedormit, nemâncat, însetat, batut si batjocorit de toti din toate partile. A cunoscut pâna unde pot sa cada oamenii în cruzime si întuneric. N-a vrut sa bea vinul amestecat cu fiere, care era oferit condamnatilor, ca sa le atenueze, prin anestezie, ceva din chinurile rastignirii. Trebuia sa traiasca totul, pe viu, pâna la sfârsit, pentru ca LUCRAREA SA sa fie DESAVÂRSITA SI DEPLINA. Totul fusese SCRIS PRIN PROOROCI. LUCRAREA A FOST SOLUTIA LUI DUMNEZEU PENTRU SALVAREA OAMENILOR, A FOST VESTITA SI ÎMPLINITA DESAVÂRSIT. DESTINUL FIECARUI OM DE PE PAMÂNT ATÂRNA ACUM DE CE FACEA DOMNUL, ÎN FIECARE CLIPA, ÎN TRUPUL SAU DE OM SI DE FIU DE DUMNEZEU, CARE FACE VOIA TATALUI- VOIA SA.

39-44.

În strigatele trecatorilor, ale preotilor, carturarilor, batrânilor si chiar ale celor ce erau rastigniti împreuna cu El si treceau prin aceleasi dureri, se aud de fapt, toate puterile întunericului, ale Satanei si îngerilor lui, strigând cu disperare si ispitindu-L prin strigatele lor repetate, caci era ultima ocazie în care Îl mai puteau ispiti, Îl mai puteau birui, împingându-L sa greseasca: ,,COBOARA-TE DE PE CRUCE!”, Îi strigau prin voci de oameni, fortele raului. Cum I-a spus în PUSTIE: ,,DACA ESTI FIUL LUI DUMNEZEU, porunceste ca pietrele acestea sa se faca pâini”, tot asa, ACUM, când era la limita chinurilor si durerilor insuportabile (nu a ,,foamei” doar, ca în pustie), Satana Îi striga: ,,Daca esti Fiul lui Dumnezeu, POGOARA-TE DE PE CRUCE!” Si RAUL AR FI PUTUT BIRUI. Dar ISUS SE TINEA CU TOATA PUTEREA IUBIRII LUI DE DUMNEZEU. ,,DUMNEZEUL MEU”. Cu cât durerile deveneau mai insuportabile si-L duceau catre agonia mortii, cu atât urletele acestei multimi, pe care zvârcolelile Satanei, care pierdea lupta, o scosese parca din minti, deveneau mai puternice si mai ,,argumentate”: ,,VOM CREDE ÎN TINE!”, ,,DACA DUMNEZEU TE IUBESTE, SA TE SCAPE”, ,,MÂNTUIESTE-TE PE TINE ÎNSUTI” si: ,,POGOARA-TE DE PE CRUCE”. Domnul a fost biciut, timp de trei ceasuri, cu aceste ispitiri puternice, satanice. Dar, desi AR FI PUTUT, N-A VRUT SA-SI FACA VOIA SA, N-A PUS CAPAT CHINURILOR SALE si A FACUT VOIA LUI DUMNEZEU, PÂNA LA SFÂRSIT.

45.

,,Când L-au rastignit era ceasul al treilea”. Evreii, în vremea aceea, numerotau orele ZILEI, de la 1 la 12 (,,Nu sunt doisprezece ceasuri în zi?” spune Isus.
MARCU 15 v. 25 Ziua începea dimineata, când ,,se facea lumina”. Deci, acela era primul CEAS DIN ZI (ORA 1), ceea ce, dupa cum au împartit oamenii timpul celor 24 de ore, (AZI, când ,,ziua” începe la ora zero, la ,,miezul noptii”, corespunde orei sase dimineata). În mod firesc, la evrei, atunci începea ZIUA, deci era la ora 1 (când la ,,noi” este ora sase). Ora 3, când a fost El rastignit, era deci ,,la noi”, ora noua. Pâna la ora 6 (,,la noi” ora 12) s-au auzit strigatele multimii. (,,Acesta este ceasul vostru si puterea întunericului”).
,,De la ceasul al saselea (ora 12), pâna la ceasul al noualea (ora 15) s-a facut ÎNTUNERIC peste toata TARA”. Ora sase era mujlocul celor ,,12 ceasuri din zi”, mijlocul zilei. AMIAZA. Soarele stralucea deasupra acelui lucru îngrozitor care se petrecea în mijlocul poporului ales. Si tot oceanul acela de ura, violenta, cruzime, stârnit de vrajmasul lui Dumnezeu si al oamenilor, a fost brusc, cufundat în întuneric. Dumnezeu Si-a aratat PUTEREA. S-a lasat o TACERE ADÂNCA SI GREA, CA ÎNTUNERICUL ACELA ÎN CARE DUMNEZEU A CUFUNDAT TOTUL, CA ÎN MOARTE. În aceasta LINISTE, ÎN ACEST ÎNTUNERIC, NIMENI NU POATE STI CE A FACUT FIUL LUI DUMNEZEU, CE A FACUT DUMNEZEU. Si nimeni nu poate gândi si întelege. TACERE SI ÎNTUNERIC PENTRU ORICE OM. Toti erau cuprinsi de groaza, încremeniti în acea bezna, în care nu vedeau nimic si nu puteau face niciun pas. Dar strigatele de durere ale chinurilor celor de pe cruce strapungeau tacerea acelui întuneric lasat peste ei, în miezul zilei. Timp de trei ceasuri nesfârsite, au ramas asa si asa se temeau ca vor ramâne. ÎN NOAPTE.

46.

Dupa aceste sase ore pe cruce, dintre care trei în acest ÎNTUNERIC GREU SI DE NEPATRUNS, se aude strigatul Domnului Isus, Care Îl CHEAMA PE DUMNEZEU: ,,DUMNEZEUL MEU! DUMNEZEUL MEU!” Este un strigat de IUBIRE. Dumnezeu este Dumnezeul Lui. Nimic nu-L va desparti de Dumnezeul LUI. Nimeni nu I-L POATE LUA. Se simte PARASIT, rapus de durerile cumplite, insuportabile, crede ca Dumnezeu L-a parasit, dar El Îl striga pe Dumnezeul LUI, pe Care nu poate sa nu-L iubeasca, sa nu-L numeasca ,,AL LUI”, sa SE DESPARTA DE EL, DE DUMNEZEUL LUI. A baut PAHARUL, de care se temea atât, pâna la fund. Si aceasta ultima picatura, când S-a simtit PARASIT, a fost cea mai grea. Dar strigatul Lui de durere, care-I rupea inima, a fost tot catre ,,Dumnezeul LUI”, de care nimic nu-L putea desparti. (,,În mâinile Tale, Îmi încredinsez DUHUL”). LUCA 23 v. 46.

50-53.

ISUS HRISTOS, DOMNUL NOSTRU SI FIUL LUI DUMNEZEU SI-A DAT DUHUL. Noi stim, din Evanghelie, ca Dumnezeu este DUH. STIM CA ESTE VIU, ADEVARAT, REAL. Stim ca am fost CREATI DE EL, ,,DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA SA”. Ca la botez înainte de ispitirea de patruzeci de zile, în pustie, Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât din cer ,,ÎN CHIP TRUPESC”, a ramas ASUPRA LUI, L-A ,,MÂNAT” ÎN PUSTIE, iar dupa aceste tainice patruzeci de zile, Domnul Isus Si-a început LUCRAREA pe pamânt, ,,PLIN DE PUTEREA DUHULUI”. Acum, a strigat cu glas tare si Si- A DAT DUHUL. – LUCA –
DUHUL NU POATE FI VAZUT, DAR EFECTELE RAZVRATIRII LUI PESTE LUME, AU FOST SIMTITE PÂNA ÎN STRAFUNDURILE PAMÂNTULUI, (,,au zguduit LUMEA”). Mai întâi s-a petrecut, în plan spiritual, ,,ceva NOU PE PAMÂNT”. Caci ,,perdeaua”, care oprea intrarea oricarui OM în încaperea numita ,,Sfânta Sfintelor”, (în care se afla CHIVOTUL MARTURIEI în care era pusa LEGEA LUI DUMNEZEU), acoperit cu CAPACUL ISPASIRII, pe care erau doi heruvimi si de unde Dumnezeu îi vorbea lui Moise, iar dupa ce a fost construit Templul, în vremea lui Solomon, dar Marele Preot, odata pe an, în ZIUA ISPASIRII PACATELOR POPORULUI LUI DUMNEZEU, putea intra în Sfânta Sfintelor, perdeaua aceea, dinlauntrul Templului ,,S-A RUPT ÎN DOUA DE SUS PÂNA JOS”; O PUTERE NEVAZUTA A TRECUT PRIN EA. – EXOD 25, v. 22. –
(În 1 Împarati Cap. 8, v.12, sunt SCRISE aceste CUVINTE neobisnuite: ,,Domnul a ZIS ca VREA sa LOCUIASCA ÎN ÎNTUNERIC!” ,,Eu am zidit o casa care va fi locuinta Ta, un loc unde vei locui pe vecie”). Ceea ce întelegem este ca perdeaua, care despartea pe OM de PREZENTA LUI DUMNEZEU, a fost RUPTA, ÎN CLIPA ÎN CARE ISUS SI-A DAT DUHUL. În acea CLIPA ,,pamântul s-a CUTREMURAT, STÂNCILE S-AU DESPICAT, MORMINTELE S-AU DESCHIS si multe trupuri ale sfintilor care murisera, AU ÎNVIAT. Este LIMPEDE CA ACESTE MARI SEMNE, sunt manifestarea PUTERII DUHULUI SAU VIU, DE DUMNEZEU, nu doar simboluri spirituale, ci semne ca DIN ACEA CLIPA, PAMÂNTUL NU MAI ESTE CEL DINAINTE. VIATA DUHULUI A FACUT SA ÎNVIE MULTI SFINTI, care, DUPA CE A ÎNVIAT ISUS (acum era ZIUA PREGATIRII), spre seara, (vineri seara). Urma SABATUL, (sâmbata) când Domnul S-a odihnit, în mormânt, de toata LUCRAREA LUI PE PAMÂNT, iar în ziua de dupa SABAT, în dimineata ZILEI ÎNTÂI A SAPTAMÂNII, A ÎNVIAT. Atunci, ,,în ziua întâi a saptamânii”, acesti sfinti ÎNVIATI, au intrat în Sfânta cetate (Ierusalim) si s-au aratat multora. Sunt lucruri care s-au întâmplat, dupa ce DOMNUL SI-A DAT DUHUL, încredintându-L în mâna Tatalui si care vorbesc despre PUTEREA LUCRARILOR DUHULUI SAU si despre tainica si mareata LUCRARE A LUI DUMNEZEU, ÎN CEASUL ACELA, pe care noi n-o putem întelege stim doar, din aceste SEMNE, ca A FOST CEVA EXTREM DE PUTERNIC, IMPORTANT, DUMNEZEIESC, dincolo de ce putem pricepe noi. A fost dat ,,SEMNUL”, care va STA ÎN INIMA PAMÂNTULUI, care S-A CUTREMURAT DE PUTEREA SA.

54 – 61.

Dupa cele trei ceasuri de întuneric în miezul zilei, dupa SEMNELE care au CUTREMURAT PAMÂNTUL si au ÎNVIAT MORTII, semne ale PUTERII DUHULUI SAU, VEDEM, cum au VAZUT SI cei de atunci, UN ALT SEMN: LUMINA. Se face iar LUMINA. SE POGOARA LUMINA, care risipeste ÎNTUNERICUL ACELA. SE FACE ,,DIMINEATA”, ca în prima ZI DE PE PAMÂNT. Acum ,,învie” si alti ,,morti”, nu doar cei din morminte, care fusesera Sfinti, care ,,au umblat cu Dumnezeu”. Acum ,,învie” multi ,,morti – VII. Sutasul, unul din ,,ceata ostasilor” care-L batjocorisera în curtea palatului si cei care, împreuna cu el, Îl pazeau pe Isus, s-au ÎNFRICOSAT si au zis: ,,Cu adevarat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”. ,,Acesta, Caruia I se închinau în bataie de joc si-I ziceau: ,,Plecaciune, Împaratul Iudeilor”, doar cu câteva ore în urma. LUMINA ACEASTA I-A FACUT SA VADA ADEVARUL, caci era din ,,LUMINA LUMII”, din LUMINA VIETII VESNICE. În Luca se spune ca ,,tot norodul, care venise la privelistea aceea, când a VAZUT cele întâmplate, s-a ÎNTORS, BATÂNDU-SE ÎN PIEPT”. Cei care urlasera ,,Rastigneste-L “ si ,,Pogoara-Te de pe cruce, daca esti Fiul lui Dumnezeu!”, acum pleaca tacuti si îndurerati, ,,batându-se în piept”, ca semn de mare durere. În aceasta LUMINA, LINISTITA si BLÂNDA, nimic nu mai este ca înainte. Dar Dumnezeu a putut sa lucreze o astfel de minune. Sa împastie acel întuneric de moarte, prin Lumina aceasta NOUA SI VIE. Un om bun si evlavois, care avea numele tatalui Sau pamântesc: -IOSIF-, vine la Pilat si cere TRUPUL LUI ISUS. ÎL DA JOS DE PE CRUCE, Îl înfasoara, (cum se înfasoara un PRUNC), într-o pânza subtire de in si Îl culca într-un mormânt nou, al lui însusi, în care nu mai fusese pus nimeni. Femeile, care-L iubeau nespus, l-au însotit pe Iosif, în acel ultim drum, pâna la mormânt. Si se facea seara si apoi dimineata. Începea ziua Sabatului si TOTI, ,,S-AU ODIHNIT, DUPA LEGE”. LUCA 23 v. 44-56.

62-66

,,Cei RAI n-au pace” zice Domnul. Acesti PREOTI SI FARISEI, acesti ,,orbi, care calauzeau alti orbi” si care au dus în ratacire pe oameni, nu cunosc ODIHNA SABATULUI. Ei, care cautau sa-L omoare pe Isus, (pentru ca vindecase un slabanog care zacea pe un pat, de 38 de ani, fara ca sa-i pese cuiva de el, sau pentru ca a daruit vederea unui om care se nascuse orb) si-L învinuiau de ,,CALCAREA SABATULUI”, vin la Pilat, în ziua de Sabat si-i cer ostasi ca sa pazeasca MORMÂNTUL LUI ISUS. Acestea erau gândurile si îngrijorarile lor, în ziua închinata lui Dumnezeu, în ziua rânduita de Dumnezeu înca de la CREATIUNE, ca omul sa nu se preocupe si sa nu lucreze nimic, pentru ca sa fie doar cu Dumnezeu, sa primeasca binecuvântarile Lui si sa fie SFINTITI de El. ,,SABATUL A FOST FACUT PENTRU OM”. ,,NEBUNI SI ORBI”, ,,VAI DE VOI”, le striga Domnul pâna AZI, în Evanghelie. Pâna si Pilat este scârbit de fatarnicia lor si nu le mai da niciun ostas, ca sa se descurce cu cei ce pazeau Templul, cu ,,STRAJA” Templului. Si în ziua SABATULUI, (când din poruncile lor omenesti, oamenii nu aveau voie sa faca niciun drum, riscând sa fie ucisi cu pietre, pentru ca nu ,,respecta” Sabatul), acesti preoti de seama si acesti Farisei fatarnici, se duc de la Pilat, aduna straja, merg la mormânt, îl sigileaza, îl întaresc, îl pun sub paza, pe CEL PE CARE L-AU UCIS. Dar, ,,PIATRA” pe care ei o lepadasera, era deja PUSA în ,,CAPUL UNGHIULUI”, LA TEMELIA LUMII, nevazuta, dar VIE si cu PUTEREA DUHULUI LUI DUMNEZEU, pâna când ÎMPARATIA LUI DUMNEZEU VA FI ÎN INIMILE OAMENILOR, care SUNT AI LUI.

CAPITOLUL 28

1.

În acest verset, în care Maria Magdalena si Maria mama lui Isus, care-L iubeau nespus pe Domnul, vin, pline de dor la Mormântul iubitului lor Isus, când abia se lumina de ziua, avem ocazia, înca odata sa ÎNTELEGEM CLAR, cum a stabilit Dumnezeu la Creatiune timpul unei ZILE. Când Dumnezeu a Creat LUMINA si a zis: ,,Sa fie lumina”, a pus capat acelui ÎNTUNERIC care era desupra pamântului pustiu si gol si care fusese creat, ,,LA ÎNCEPUT”, odata cu lumea spirituala a îngerilor. Acest urias rezervor de materie, acoperit în ,,adâncul de ape”, (din care Dumnezeu a creat apoi tot ce este material tot UNIVERSUL si la sfârsit, acea fiinta unica, amestec de ,,pamânt” si ,,cer”, de materie si spirit, care este numita OM), era în întuneric. Când s-a facut lumina, a fost începutul primei Zile. (SI ÎNCEPUTUL TIMPULUI). Dupa 12 ore, în care a fost LUMINA, A LASAT IAR ÎNTUNERICUL SA STAPÂNEASCA, timp de alte 12 ore, (caci viitoarea ,,creatura”, va avea nevoie de SOMN si de ODIHNA). -GENEZA cap. 1.-
Când a despartit cele 12 ore din ZI, de cele 12 din NOAPTE, A FOST SEARA. Dupa ce au trecut si cele 12 ore de întuneric, a început iar sa fie lumina - ACEASTA A FOST DIMINEATA. (Cu aceasta dimineata, când se sfârsesc cele 12 ceasuri din noapte, se sfârseste ziua DINTÂI de pe pamânt si începe ziua A DOUA). Deci: ZIUA ÎNTÂI A LUMII, a ÎNCEPUT CÂND S-A LUMINAT
(s-a facut lumina peste ,,fata adâncului de ape” si a fost prima DIMINEATA, începutul primei ZILE; apoi S-A FACUT SEARA si a fost întuneric din nou, timp de 12 ore, apoi din nou a venit LUMINA si a fot iar DIMINEATA, când a ÎNCEPUT ZIUA A DOUA de pe pamânt (când Dumnezeu va crea SPATIUL, caci OMUL SAU VA TRAI ÎN TIMP SI SPATIU). - GENEZA 1 v. 2, 5.- ,,Astfel a fost o SEARA (dupa primele 12 ore de LUMINA, rasarita, când a ZIS DUMNEZEU: ,,SA FIE LUMINA”) si apoi a fost o DIMINEATA. (Dupa cele 12 ore de întuneric s-a lasat SEARA). ACEASTA A FOST ZIUA ÎNTÂI”. Asa spune Dumnezeu. Ziua începe DIMINEATA si se termina când începe ZIUA URMATOARE: ,,ÎN DIMINEATA ZILEI DINTÂI A SAPTAMÂNII”. Prin aceste cuvinte, (date de Dumnezeu, celor prin care a scris Evanghelia lasata LUMII), El ne îndreapta gândul spre acest ÎNCEPUT DE ALTFEL DE LUME, spre importanta si maretia LUCRARII SALE, care s-a înfaptuit ATUNCI, prin acele SEMNE MARI ALE PUTERII SALE: ÎNTUNERICUL, CUTREMURUL, PERDEAUA RUPTA, ÎNVIERILE, LUMINA CEA NOUA, APOI SABATUL (ODIHNA). - MARCU 16, v. 2-4- SI ÎNCEPUTUL PRIMEI ZILE DE PE ,,ALTFEL” DE PAMÂNT. (,,Se LUMINA înspre ziua dintâi a saptamânii”, ,,PE CÂND RASAREA SOARELE”). ,,Datorita marii îndurari a Dumnezeului nostru, în urma careia ne-a cercetat SOARELE care rasare din înaltime,ca sa lumineze pe cei ce zac în întunericul si umbra mortii si sa ne îndrepte picioarele pe calea pacii”. - LUCA 1 v. 76-79 -

2-7.

Din nou, ,,UN MARE CUTREMUR DE PAMÂNT”, ne arata ca, în mod nevazut, PUTEREA LUI DUMNEZEU A ÎNFAPTUIT UN LUCRU DE PROPORTII NECUPRINSE si care tine de dimensiunea LUMII SPIRITUALE, A DUHULUI LUI DUMNEZEU si a LUCRARII SALE, care a facut pamântul sa se cutremure (nu din cauza placilor tectonice însa). Piatra mormântului în care zacea DOMNUL, a fost pravalita si... DOMNUL NU MAI ERA ÎN MORMÂNT- A ÎNVIAT! –LUCA – (,,Pentru ce cautati printre cei morti, pe CEL CE ESTE VIU?”). Îngerul care S-A POGORÂT DIN CER, ne îndreapta, prin înfatisarea lui, ca FULGERUL si îmbracamintea alba ca zapada”, ne aduce gândul pe Muntele Schimbarii la fata si la Domnul Care S-a aratat celor trei ucenici, în LUMINA SA ADEVARATA, ÎN LUMINA SLAVEI SALE. Sunt umbre de sugestii subtile, prin care Dumnezeu ne sugereaza, sensibil si inefabil, ceea ce nu putem ÎNTELEGE. Caci TOT CE S-A ÎNTÂMPLAT ATUNCI, PENTRU NOI, NU ESTE DIN LUMEA ACEASTA, DIN DIMENSIUNILE EI. Acum, dupa acest nou CUTREMUR AL PAMÂNTULUI, când DOMNUL A ÎNVIAT, sfintii, care înviasera la primul CUTREMUR, când DOMNUL SI-A DAT DUHUL, ,,au iesit din morminte, au intrat în sfânta cetate si S-AU ARATAT MULTORA”. (Din nou, mintea ne este directionata catre acele ,,APARITII” ale Domnului Isus, DUPA ÎNVIERE, când VINE, VORBESTE, MERGE PE DRUM CU UCENICII, MANÂNCA CU EI, DAR EI ,,NU-L RECUNOSC”, ,,SE ÎNDOIESC”, ,,NU STIU CA ESTE EL”. Poate ca ar trebui sa ne gândim la VIATA CEA VESNICA A LUI ISUS HRISTOS ÎN TOTI ACESTI ÎNVIATI. Dar, prin acest ,,POATE” ni se impune acceptarea unei TAINE. Asa a fost, dar NU STIM ,,Cum”. Stim sigur ca a fost asa si ca a fost PUTEREA DOMNULUI SAU VIU.

8-10.

,,NU VA TEMETI!” sunt cuvintele Îngerului cu înfatisare de lumina a FULGERULUI si cu haina ALBA CA LUMINA SI CA ZAPADA. -MATEI 17 v. 2- ,,NU VA TEMETI!”, sunt si cuvintele pe care le spune ISUS CEL VIU, femeilor, dupa ce le-a ÎNTÂMPINAT PE DRUM si le-a zis: ,,BUCURATI-VA!”. Sunt darurile BIRUINTEI SALE, pe care le ofera celor ce ÎL IUBEC: BUCURIA SI ÎNCREDEREA. Si femeile duc DARUL mai departe, UCENICILOR LUI IUBITI si acestia vor duce DARUL LUMII, din om în om, pâna la noi.

11-15.

Orbirea PREOTILOR ,,CELOR MAI DE SEAMA”, era data de adânca lor NECREDINTA. Strajerii le-au povestit ce vazusera cu ochii lor. Marturisirea lor despre MINUNILE PUTERNICE DIN DIMINEATA ÎNVIERII, ar fi trebuit sa-i ,,CUTREMURE” PE ACEI PREOTI ORBI. Ei cred ca, mituind ostasii, pot ASCUNDE PE DUMNEZEU SI LUCRARILE SALE, de ochii oamenilor, peste care vor sa ramâna ei stapâni si profitori. ,,PÂNA ÎN ZIUA DE ASTAZI”. ,,VAI DE VOI!” îi avertizeaza Domnul. ,,Daca n-as fi venit si nu le-as fi VORBIT, n-ar avea pacat. Dar acum, N-AU NICIO DEZVINOVATIRE pentru pacatul LOR”.

16-17.

Toma ,,a VAZUT SI A CREZUT”, I S-a închinat si a zis: ,,Domnul Meu si Dumnezeul Meu”. Asa si celalti ucenici, care-L VAD, VIU, ÎNTREG, APROAPE: pot sa-L auda, sa-L vada, sa-L atinga SI CRED ÎN ÎNVIEREA LUI SI ÎN EL, (CACI LE SPUSESE DE MULTE ORI, TOTUL, DINAINTE: ,,A TREIA ZI VA ÎNVIA”). DAR, chiar dintre ei, UNII S-AU ÎNDOIT. Iar Domnul spune despre o ALTA CATEGORIE DE OAMENI, NESTIUTI si poate, înca nenascuti: ,,FERICE DE CEI CE N-AU VAZUT SI AU CREZUT”. Iar ceilalti le spun: ,,Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal care M-a trimis”. – IOAN 6, v. 44. - ,,Dar voi nu credeti, pentru ca, dupa cum v-am spus, NU SUNTETI DINTRE OILE MELE”. –IOAN 10, v. 26. –

18.

Fiul lui Dumnezeu, CEL VIU, A VORBIT CU EI. GLASUL LUI DUMNEZEU A ROSTIT ULTIMILE SALE PORUNCI, date FIILOR OAMENILOR, UCENICILOR SAI. Cel care le vorbeste, este UNA cu TATAL DIN CERURI, ESTE DUMNEZEU. ESTE TOT PUTERNIC si OMNIPREZENT. Chiar si când NU VA MAI PUTEA FI VAZUT CU OCHII NOSTRI FIZICI, EL ,,RAMÂNE CU NOI si VA FI ÎN NOI”. PRIN CUVÂNTUL SAU PRIN DUHUL SAU CEL SFÂNT. VIU si VESNIC si APROAPE. PUTERNIC si PLIN DE IUBIRE SI DE MILA. ,,Daca ramâneti în MINE si daca RAMÂN ÎN VOI CUVINTELE MELE, cereti orice vreti si vi se va da. Caci despartiti DE MINE, NU PUTETI FACE NIMIC”. ,,EU SUNT CALEA, ADEVARUL SI VIATA”. –IOAN ,,VITA” –

19.

Ca o APA VIE, care da VIATA si ca LUMINA care vindeca ,,orbirea”, face ,,OCHIUL” sanatos si calauzeste pasii omului, ca sa nu se piarda, sa nu se rataceasca, sa nu piara, asa va fi, de acum si pâna la sfârsit LUCRAREA lui Dumnezeu pe pamânt. Dumnezeu NE VORBESTE AZI, PRIN CUVÂNTUL CARE S-A FACUT TRUP SI A RAMAS SCRIS. DUHUL SFÂNT AL ADEVARULUI, (PE CARE ÎL CUNOASTEM CUNOSCÂNDU-L PE ISUS), NE LUMINEAZA GÂNDUL DIN CUVINTELE EVANGHELIEI si NE NESTE DIN NOU. PUTEREA LUI DUMNEZEU LUCREAZA, PENTRU CA APA ACEASTA VIE, sa curga pe tot pamântul si sa-i dea VIATA si pentru ca LUMINA SA, SA LUMINEZE LUMEA ÎNTREAGA. Si PUTEREA SA NU ARE LIMITE. EL ESTE DUMNEZEU. ESTE CREATORUL VESNIC, IZVOR DE VIATA DIN LUMINA, DE IUBIRE DESAVÂRSITA. EL ESTE DUH SI ESTE SFÂNT. ÎN EL ESTE CUVÂNTUL (LOGOSUL) PRIN CARE AU FOST CREATE CERURILE SI PAMÂNTUL. ÎN EL ESTE VIATA. DUMNEZEU ESTE UNUL SINGUR. ÎN NUMELE LUI, CEI CARE SE VOR BOTEZA, VOR FI NASCUTI DIN NOU. (BOTEZ, ,,a boteza”, în ebraica se numea ,,schimbarea”, ,,transformarea”, prin introducerea într-o ,,anumita solutie”, a unui material, pentru a-l face ALTFEL decât era ÎNAINTE). Ioan venise sa boteze cu APA, pentru ca ISUS SA FIE FACUT CUNOSCUT LUI ISRAEL. ISUS N-A BOTEZAT CU APA, ci ,,cu DUHUL SFÂNT SI CU FOC”. ,,Eu am venit sa arunc un FOC pe pamânt si ce VREAU decât sa fie aprins Chiar acum! Am un BOTEZ cu care TREBUIE SA FIU BOTEZAT si cât de mult doresc sa se ÎNDEPLINEASCA. ,,CU BOTEZUL CU CARE VOI FI BOTEZAT EU, VETI FI BOTEZATI”. (Isus fusese botezat de mult, de catre Ioan Botezatorul, deci nu despre ASTFEL DE BOTEZ vorbise ucenicilor). Este un BOTEZ CARE TRANSFORMA STAREA EXISTENTA, SCHIMBA RADICAL FIINTA . OMUL SE FACE DIN ,,MORT SPIRITUAL”, un FIU AL LUMINII, UN OM VIU SI UN FIU AL ÎNVIERII. Iar ISUS TRECE, DIN VIATA ÎN TRUP, PE PAMÂNT, prin moarte, ÎN VESNICIA VIE, DE UNDE A VENIT LA NOI, PRIN ÎNVIERE. (,,Paharul pe care-l voi bea Eu, îl veti bea si CU BOTEZUL CU CARE VOI FI BOTEZAT EU, VETI FI BOTEZATI” – desigur ca Domnul nu vorbeste de botezul cu apa, prin care ucenicii trecusera de mult, ca majoritatea iudeilor). ESTE BOTEZUL ÎNAINTEA ÎNVIERII ÎN VIATA VESNICA. ,,Si VIATA VESNICA este aceasta: SA TE CUNOASCA PE TINE, SINGURUL DUMNEZEU ADEVATRAT SI PE ISUS HRISTOS, PE CARE L-AI TRIMIS TU”. ,,EU AM FACUT CUNOSCUT NUMELE TAU, OAMENILOR PE CARE MI I-AI DAT DIN LUME”. A BOTEZA ÎN NUMELE TATALUI, FIULUI SI AL SFÂNTULUI DUH, însemneaza A-L FACE CUNOSCUT PE DUMNEZEU.

20.

,,Daca Ma iubeste cineva, VA PAZI CUVÂNTUL MEU, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el”. IOAN 14, v.23 –
Cuvintele Domnului sunt DUH si VIATA. Ele sunt CUVINTELE LUI DUMNEZEU, CEL CARE NE-A CREAT SI NE CUNOASTE DESAVÂRSIT.
Ele ne transforma si ne fac VII SPIRITUAL, NE NASC DIN NOU. Dar noi trebuie sa ,,PAZIM TOT CE NE-A PORUNCIT EL”, tot ce ne-a ÎNVATAT EL.
,,Caci UNUL SINGUR ESTE ÎNVATATORUL VOSTRU: HRISTOS”. SA ÎNTELEGEM CUVÂNTUL si sa FACEM CE NE ÎNVATA. ,,Samânta cazuta în pamânt bun, este cel ce AUDE CUVÂNTUL SI-L ÎNTELEGE; el aduce ROADA: un graunte da o suta, altul saizeci, altul treizeci”. - Matei 13, v.23. –
Cel care spune: ,,Si iata ca EU SUNT cu voi ÎN TOATE ZILELE, pâna la sfârsitul VEACULUI”, este Dumnezeu, CUVÂNTUL SAU, ADEVARUL.
În Marcu, ni se spune: ,,Iar ei au plecat si au propavaduit pretutindeni. DOMNUL LUCRA ÎMPREUNA CU EI si întarea CUVÂNTUL prin SEMNELE, care-l însoteau. Amin”. Dumnezeu sa ne calauzeasca, sa ne deschida OCHII, ca sa VEDEM ca TOT ASA LUCREAZA SI AZI, PENTRU SALVAREA NOASTRA DIN ÎNTUNERICUL NOSTRU.

16 noiembrie 2006

- EVANGHELIILE SUNT OGLINDA LOGOSULUI DIVIN.
- EVANGHELIILE SUNT SUSURUL BLÂND AL IZVORULUI VIETII, IUBIRII SI ADEVARULUI.
- DUMNEZEU SE FACE CUNOSCUT PRIN DUHUL SAU SFÂNT ÎN CUVÂNTUL SAU SFÂNT DIN EVANGHELII.

www.evanghelia.eu