Navigare

Cauta

Linkuri utile

www.patriarhia.ro

Evanghelia dupa Toma

Evanghelia dupa Toma

1.„Iata cuvintele tainice pe care le-a rostit Isus cel Viu si pe care le-a scris Didy-
mos Iehuda Toma.”
(1.) Oare va îngadui Dumnezeu cel Atotputernic ca un om sa puna cuvintele o-
menesti, gîndite de mintea lui omeneasca, sub numele Fiului Sau? Sau ar putea un om
gîndi aceste cuvinte?

2 Si El a spus: „Cel care gaseste întelesul acestor cuvinte nu va avea moarte.”

(2.) Cuvintele Lui sunt identice cu ale omului. Dar „întelesul” lor nu poate fi ca
al omului. Dumnezeu a creat fiinta omului în asa fel încît omul, folosind cuvîntul, mintea, inima, si structura sa „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu,” sa-L poata înte-lege si cunoaste prin Cuvîntul sau întrupat („nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Singurul lui Fiu, care este în sînul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.”)
Omul se schimba, în timp ce întelege gandurile lui Dumnezeu, se naste din nou „din apa si din Duh.” Devine „copil al lui Dumnezeu”, cunoaste si crede, recunoaste ADEVARUL. „Cel ce crede în Mine are viata vesnica –(asemeni Fiului lui Dumnezeu).
„Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt Duh si Viata.” (Ioan) „Sfinteste-i prin Adevarul Tau. Cuvîntul Tau este Adevarul.” (Ioan)

3. „Cel care cauta sa nu înceteze cautarea pîna ce gaseste si cînd va gasi, el va fi uluit, el se va minuna si el va domni peste totul.”

(3.) Un om, oricît de inteligent, nu poate deslusi, îndata si usor, întelesul Cuvinte-
lor lui Dumnezeu. Un om gîndeste „ca de pe pamant, este pamîntesc si gîndeste ca de pe
pamînt”cum spune Ioan Botezatorul (Ioan)
La înaltimea gîndurilor lui Dumnezeu, un om ajunge cu straduinta, efort mult,con-
centrare, continuitate,sete de adevar. Unde vede aceste lucruri, Duhul Sfînt, Duhul Ade-
varului, Mîngîietorul vine îndata si lumineaza ca omul sa poata întelege. Si va fi uluit de
„cît de sus sunt gîndurile lui Dumnezeu fata de gîndurile oamenilor,” si se va minuna, de cît de aproape de inima lui, sunt gîndurile Tatalui; si dintr-un „cersetor orb” va deveni un Fiu de Dumnezeu, „un fiu al luminii, un fiu al învierii.” (Ioan)

3.„Daca cei care va îndruma va spun:„ Iata Împaratia este în cer,”atuci pasarile
va vor întrece. Daca ei va spun ca este în van, atunci pestii va vor întrece. Dar împara –
tia este în launtrul vostru si în afara voastra.
Cînd va veti cunoaste atunci veti fi cunoscuti si veti sti ca voi sunteti fiii Tatalui
cel Viu. Dar daca nu ajungeti sa va cunoasteti, atunci sunteti în nerodire si sunteti chiar nerodirea”.

(3.) Dupa cum Dumnezeu a creat pasarile înzestrate, construite, dotate cu tot ce le
este necesar pentru zborul în cer, care este mediul lor, dupa cum a creat pestii pentru apa,
si i-a conceput în asa fel, încît sa nu poata trai, fara acest mediu, în care se simt „ca peste-
le în apa,”(apa fiind mediul lor firesc, singurul în care pot trai ), tot asa, Dumnezeu l-a creat pe om pentru Împaratia Sa, pentru Sine Însusi, pentru placerea si bucuria Sa, pentru
comuniune si bucurie.
Omul are în sine însusi, (precum pasarile si pestii), nevoia de a trai ÎN mediul pentru care a fost creat, nevoia de a trai în Împaratia Tatalui care l-a creat. Si pana nu descopera, si nu recunoaste, în adîncul inimii sale, ca mediul sau, („apa”si „aerul” sau) este ÎMPARATIA, nu va „zbura,”nu va respira, va fi ca „pestele pe uscat”. Mereu va simti o„lipsa”, un „gol”, o sete”, o neîmplinire. Nu se va dezvolta, nu va creste, nu va trai, va fichiar „nerodirea”– un mort viu.

4. „Omul vîrstnic nu va zabovi sa-l întrebe pe copilul de sapte zile despre Salasul
Vietii, si el va trai. Caci multi dintre cei dintîi vor fi cei din urma si ei vor fi iarasi Unul.”

(4.) În sapte zile Dumnezeu a creat lumea, omul si tot ce stia El ca are omul, în viata, nevoie, ca sa fie fericit, si sa creasca în el un Fiu al Sau, în care: „sa-si gaseasca toata placerea sa”. Ca si pasarile si pestii, pruncul de om are în el însusi, de la nastere, puse în fiinta lui, de catre Creatorul-Tata, toate „dotarile”necesare, pentru ca inima lui sa ajunga un Salas al Vietii; (al vietii vesnice); ca, dintr-un prunc de om, sa devina un Fiu de Dumnezeu. În Ioan, Isus spune: „ În ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt în Tatal Meu, ca
voi sunteti în Mine, si ca Eu sunt în voi”si : „Eu în ei si Tu în Mine, puterea ei sa fie în chip desavîrsit UNA.” Cei nascuti din Samînta Lui, care este Cuvîntul Lui, seamana cu Cel din care s-au nascut. Îl cunosc si Îl recunosc în ceilalti oameni nascuti TOT din Cuvîntul Sau CA SI EI...Se simt una cu El si cu ceilalti. Sunt UNA cu Cel care era: „de la început cu Dumnezeu, prin Care s-au facut toate lucrurile, si nimic din ce a fost facut n-a, fost facut fara El. În El era viata si viata era lumina oamenilor”(Ioan).
Lumina Lui „lumineaza pe orice om venind în lume”. Cei ai Lui sunt UNA în El,
oricînd au trait,traiesc sau vor trai.
„Daca nu va veti face„ CA NISTE COPILASI CU NICI UN CHIP NU VETI VE-
DEA PE TATaL.”
Batrînul cu suflet de copil, si pruncul, sunt UNA, în „SALASUL VIETII”– Împa-
ratia lui Dumnezeu.

5. „Cunoaste ceea ce este în fata ochilor tai, si cele ascunse îti vor fi dezvaluite,
caci nimic din cele ascunse nu vor ramîne nemanifestate.” (Chiar si acel om VÎRSTNIC
din 4. se desavîrseste, ÎNVATÎND din puritatea si nefatarnicia pruncului cu care „ VOR-
BESTE”.

(5.) Dumnezeu a creat la început cerurile (lumea spirituala nevazuta, fiintelor ce –
resti, a duhurilor, a îngerilor) si pamînul (materia, din care se organiza apoi lumea în care va trai apoi OMUL), materia, din care va crea, lumina cea creata, pe care o va desparti de întuneric si prin zi si noapte, care alterneaza, a creat TIMPUL; apoi despartind apele de sus de cele de jos, a creat SPATIUL; apoi tot ce este VIU, cu codul genetic inclus, apoi OMUL „ dupa chipul si asemanarea Sa”, (dar traind în timp si spatiu, si avînd o zi, ultima, creata PENTRU OM, ziua a 7 a, ziua binecuvîntata si sfintita, în care omul, dupa 6 zile, trebuie, are nevoie, sa fie doar cu Dumnezeul sau; (ca sa nu-L uite, sa nu se depar-
teze de El, de puterea si binecuvîntarile Lui, ca sa nu se piarda pe sine însusi, si sa nu mai
stie Cine l-a creat si ce l-a învatat).
Dumnezeu este DUH, nu poate fi vazut cu lumina cea creata, a ochilor, ci cu Lu –
mina cea necreata, (si nevazuta de ochii fizici). Dar Dumnezeu Se descopera prin CUVÎNT, si poate fi recuoscut în întreaga Creatie. (Chiar si în lucrurile din jur, care nu sunt dupa voia Sa, putem recunoaste puterile care Se lupta pentru El sau împotriva Lui). Cu cît îi adîncim cuvîntul, cu atît mai clar deslusim ce se întîmpla cu lumea, atît de departata si de staina de Creatorul ei. O lume care se pierde în „stralucirea” si „performantele” ei. Olume atît de mîndra si încrezatoare în puterile ei, încît nu mai are nevoie de Cel desavîrsit, Cel care a creat-o; si El, Cel Vesnic, este negat, respins, desconsiderat de cei carora le-a dat VIATA. Dar constructia lui Dumnezeu, universul, viata sunt lucrari atît de complexe, desavîrsite, subtile, încît orice încalcare a legilor, dupa care exista si functioneaza, provoaca moarte si dezastru, dezechilibru si pustiire.
În tot ce vedem, se manifesta Creatorul, cu PUTEREA SA, si SLUJITORII SAI si puterile care Îl urasc si se vor dumnezei în locul Lui, „Stapîni” ai Creatiei Lui.
Cu cît Îl cunosti pe Dumnezeu din EVANGHELIE, DIN CUVÎNTUL CARE ni-L
face CUNOSCUT, cu atît mai mult vei deslusi MANIFESTARILE SALE în ce este în jur.

6. „Ucenicii L-au întrebat: „Trebuie sa postim? Cum sa ne rugam? Cum sa fa-
cem pomeni? Ce griji sa avem în privinta hranei?” Isus a spus: „ Nu vorbiti neadevaru-
ri si nu faptuiti ceea ce puneti la îndoiala pentru ca totul e dezvaluit în fata Cerului. Ni-
mic din ce ascundeti nu va ramîne ascuns, si nimic nu-i atît de învaluit încît pîna la urma sa nu iasa la lumina.”

(6.) Dornici sa-L urmeze, ucenicii cautau „formele”exterioare, reguli, pe care sa le
respecte.
Isus îi îndreapta spre principiile de baza ale schimbarii interioare, autentice: ADEVARUL si ASCULTAREA GLASULUI LAUNTRIC, a vocii acelui „strop” de Lumina vie, care „lumineaza pe orice om venind în lume”si prin care omul este unic, între fiintele create de Dumnezeu.
Împreuna cu CUVÎNTUL, (doar omul poate comunica prin CUVÎNT) aceasta lumina interioara, ne-au fost daruite pentru a-L putea cunoaste pe Dumnezeu. Sunt punti de legatura cu El si puncte de sprijin în devenirea noastra.
Cel care a creat tot universul si lucreaza în fiecare atom, în fiecare celula, nu poate fi amagit si nici impresionat de forme exterioare, porunci si nascociri omenesti.
Sa nu minti si sa nu faci ceea ce sti ca NU este BINE, sunt regulile elementare, de
baza, primii pasi spre renasterea din întuneric spre LUMINA SA.

7.„Ferice de leul pe care-l va mînca omul si leul va deveni om, si spurcat e omul pe care-l va mînca leul si leul va deveni om”.

(7.) În EXTERIOR, SE VEDE UN OM. EL însa, poate fi LUMINA sau BEZNA.
Poate fi un OM care a biruit RAUL, sau un OM care a fost „înghitit”de RAU.
Totul e dezvaluit în fata ochilor lui P. El ne cunoaste mai bine decît ne cu-noastem noi însine. Stie ca suntem carne, tarîna, plini de slabiciuni, porniri rele strîm-batati dobîndite si întunecati de necunoastere. Dar tot El, stie pentru ce ne-a creat, si ce a
pus în noi, ca sa putem deveni, sa fim: „DUPA CHIPUL si ASEMANAREA SA”. Vede
lupta nevazuta din noi, între leul puternic, salbatic, crud, animal feroce si pruncul de sapte, zile care creste, si îsi cauta TATAL, dupa care tînjeste, în adîncul fiintei sale.
În exterior noi vedem un OM. Dar Dumnezeu, stie, fara îndoiiala, daca, omul ca-
re se vede, este de fapt o fiara, un LEU, un animal salbatic, sau daca omul acela este un copil de Dumnezeu, care îsi iubeste Tatal, Îl cunoaste, (si îndeparteaza, schimba, nimiceste, tot ce rasare în el din samînta otravita, neagra, ucigatoare, semanata noaptea, în tarina Tatalui, de dusmanul si vrajmasul Lui si al nostru).
În aceasta lupta Dumnezeu este clipa de clipa cu noi, cu putere si iubire.

8. „ Omul se aseamana cu un pescar chibzuit care si-a aruncat plasa în mare si a
scos-o plina de pesti marunti; printre ei, pescarul iscusit a gasit un peste bun si mare. El a aruncat toti pestii marunti în apa si l-a pastrat numai pe cel mare.
Cine are urechi de auzit sa auda ! ”

(8.) Înarmat cu cele doua pricipii de baza „nu vorbiti neadevaruri si nu faptuiti ceea ce puneti la îndoiala,” Dumnezeu îi da omului, pe lînga aceste principii, libertate de-
plina de a ALEGE, de a faptui ceea ce voeste, („liberul arbitru”).
Daca El dorea „roboti” ar fi creat „roboti”. Dar doreste fiinte libere care sa-l aleaga, din convingere si dragoste.
Urcat în barca vietii pe acest pamînt, omul cauta, cunoaste, lupta, alege, si îsi asigura existenta.
Dumnezeu nu ne lasa singuri nici fara calauzire. Si se bucura cînd un om, precum pescarul iscusit, printre cele trecatoare, vremelnice sau „de nimic,”este convins ca toate cele marunte trebuiesc „aruncate,”pentru acel peste „mare si bun,”singurul care merita pescuitul, (trecerea prin viata).
Toti avem urechi de auzit, si Isus ne îndeamna sa auzim CUVÎNTUL, în ceea ce
urmeaza.
Cuvîntul este Dumnezeu întrupat, care vorbeste direct oamenilor, pe care i-a creat din iubire.
(IOAN):
„Si Cuvîntul S-a facut trup si a locuit printre noi plin de har si de adevar.” „Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har peste har. Caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu.
Singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.”
Si iata ce ne spune noua Isus, (daca am ales acel „peste bun si mare”):
ASCULTATI !
NU UITA CONTINUITATEA VERSETELOR!
9.„Iata ca semanatorul a iesit. El si-a umplut mîna de boabe si le-a aruncat
Unele au cazut pe drum si au venit pasarile si le-au ciugulit. Altele au cazut pe drum si n-au prins radacina în pamînt si n-auînaltat spice spre cer. Altele au cazut între buruieni care au înabusit samînta si viermii au mîncat-o. Iar altele au cazut pe pamînt bun si au dat roada buna spre cer. Venitul sau a sporit cu 60 la o masura si cu 120 la o masura.

(9.) Luca spune: „ semanatorul ÎSI seamana samînta.”
Samînta este Cuvîntul lui Dumnezeu. Si numai din aceasta „samînta,”vor lua nastere fiinte „dupa chipul si asemanarea Lui.”(RODUL „SEMINTEI” LUI).
De aceea, Evangheliile, în care vorbeste si actioneaza Isus, sunt LUCRAREA lui Dumnezeu cu mintea si inima omului în care face sa se nasca un Fiu de Dumnezeu.
Dar , Cuvîntul, trebuie sa gaseasca un pamînt bun. Toate urechile îl pot auzi, dar
numai cine îl pastreaza în inima, îl întelege, îl adînceste, îl crede, si revine mereu asupra lui, se va bucura de rodirea lui în inima sa si va trai în puterea, lumina si adevarul si frumusetea lui, care sunt depline si desavîrsite.
În Luca, Matei si Marcu, Dumnezeu ne arata piedicile ce apar în aceasta lucrare a semintei Sale în mintea si inima omului. Ne avertizeaza!
„Venitul,”este pentru Dumnezeu, bucuria Sa, cînd: „În locul spinului se va înalta chiparosul si în locul maracinilor va creste mirtul.”
Pentru Domnulm lucrul acesta este o slava, iar pentru om bucurie, pace, tarie, salvare.

10.„An slobozit un foc si iata ca îl OCROTESC pîna ce el va pîrjoli.”

(10.) Cuvîntul, samînta vie a lui Dumnezeu, naste în inima omului o altfel de viata
decît viata fizica. Este o viata din Lumina, este Lumina Vietii vesnice, o lumina care nu se vede cu ochii, dar care strapunge întunericul nevazut. Este o lumina VIE, care arde în inima. („Nu ne ardea inima în noi cînd ne vorbea pe drum?”– spun ucenicii din Emaus, în Luca). Focul acestei Lumini a vietii vesnice, aprinsa de Cuvînt, lumineaza, si pîrjoleste întunericul, minciuna, fortele raului, golul, nimicul. Prin acest FOC, (aprins din
CUVÎNTUL adus în lume, prin întruparea lui Dumnezeu), în omul care primeste Cuvîntul, se naste o alta viata, si face din el un luptator pe pamînt de partea Luminii, care va birui întunericul, cu tot ce ascunde el.
Luca: „Eu am venit sa arunc un FOC pe pamînt. Si ce vreau decît sa fie APRINS
CHIAR ACUM.” Ocrotitorul nostru, mîntuitorul nostru !

11.„Acest cer va trece si cel de deasupra lui va trece si cei morti n-au viata si cei
vii nu vor muri. În ziua cînd veti mînca cele ce-au murit le veti face sa traiasca. Cînd ve-
ti fi în lumina ce veti face? Cînd erati Unul ati dat nastere la doi; dar dupa ce ati devenit doi ce veti face.” Este vorba de cei morti sau VIII „SPIRITUAL.” DOAR cei vii SPIRITUAL VOR ÎNVIA ( chiar daca TRUPUL A MURIT). Cei morti spiritual sunt MORTI ÎN VECI. DIN EI NU POATE IESI VIATA, caci au doar „viata” FIZICA.

(11.) Numai oamenii care primesc Cuvîntul au VIATA. Ceilalti sunt morti, (desi sunt în „viata”) – nu au viata în ei. („Cine crede în Fiul are Viata. Dar cine nu crede în El, nu va vedea Viata,”spune Ioan Botezatorul în Ioan.
Ioan: „Cine crede în Mine, chiar daca ar fi muurit, va trai. Iar cine traieste, si cre-
de în Mine, nu va muri niciodata.”
Viata vesnica nu se naste în om decît prin CUVÎNT. Cei nascuti astfel, („din nou”), au viata vesnica si „chiar daca ar fi murit vor muri.”Ei sunt în Dumnezeu care este VIATA VESNICA: Cuvintele Evangheliilor au în ele puterea de a germina, în orice inima care le primeste, aceasta Viata. Sunt „seminte” cu viata în ele. VII. Ele asteapta, scrise, de-a lungul neamurilor care trec, si vor veni, sa fie „culese” si „semanate,”de3 generatiile care vin si trec sub cerurile, norii, zilele, noptile, anii... Procesul este acelasi, viata si puterea vietii din „seminte,”sunt vesnice, lucrarea lor asupra inimii si mintii omului este si va fi la fel în veci.
Cei ce PRIN EVANGHELIE, se lasa schimbati, care iau în ei, (ca pe o „pîine” a vietii, pe care o înghit), cuvintele vietii prind viata în ei, si ei primesc astfel VIATA, din „cuvintele vietii vesnice.” („Doamne, la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice,”îi spune Petru lui Isus, în Ioan).
Cînd vom avea în noi Lumina Vietii vom lumina, vom spori lumina, „venitul”ei va creste cu 60, cu 120 si ea va risipi bezna raului si a mortii, si vom face prin puterea ei vie, ca „leul”sa nu mai fie, sa se faca OM dupa voia lui Dumnezeu si sa fim iarasi UNUL.
„TOTI, ÎN CHIP DESAVÎRSIT UNA, CA SA CUNOASCA LUMEA CA TU M-AI TRIMIS, SI CA I-AI IUBIT CUM M-AI IUBIT PE MINE. (Ioan)
12 . „ Ucenicii i-au spus lui Isus: „Stim ca ne vei parasi; cine va fi mai mare peste noi?.” Isus le-a spus: „Cînd va fi sa fie aceasta, veti merge spre Iacob cel Drept. Cele cu privinta la cer si la pamînt sunt în seama lui.”

(„MÎNTUIREA (Isus în (Ioan) ( VINE DE LA IUDEI LA ISRAEL VETI GASI „SCRIS”ÎN SCRIPTURI, LA IACOV CEL DREPT, (NU „ÎNSELATORUL”).
IACOV în ebraica= „ÎNSELATOR”
E SCRIS CE VA SPUN EU, VETI GASI ÎN LEGEA LUI MOISE, ÎN PROROCI, ÎN PSALMI
ISAIA 58 versetul 14
„ TE VOI FACE SA TE BUCURI DE MOSTENIREA TATALUI TAU IACOV,TE VOI SUIPE ÎNALTIMILE TARII” („Veti merge spre IACOV”)
(12.) Isus stia ca lucrarea Sa pe pamînt, si Cuvintele Sale, vor ramîne vii, scrise,(prin puterea lui Dumnezeu), în Evanghelii: „Ferice de ochii care vad lucrurile pe care le vedeti voi, si de urechile care aud lucrurile pe care le auziti voi. Caci va spun ca multi proroci si împarati, au dorit sa vada ce vedeti voi si n-au vazut si sa auda ce auziti voi si n-au auzit”
Noi, astazi, prin Evanghelii, vedem tot ce au vazut ucenicii si auzim tot ce au auzit ei, caci Isus a venit pe pamînt pentru orice faptura, din orice timp, si din orice loc. Nici un om nu este lasat singur, cum se temeau ucenicii cînd îl întreaba ce va fi cu ei cînd
El îi va parasi. El le-a spus: „Eu ramîn cu voi si voi fi în voi. Voi fi cu voi în toate zilele,
pîna la sfîrsitul veacurilor.”
Si în Vechiul Testament, pîna la Întruparea Sa, Dumnezeu a vorbit oamenilor si a lucrat, prin poporul nascut din Avraam, Isac si Iacov, popor pe care l-a nascut din Avraam, l-a format, l-a calauzit si li S-a facut cunoscut . „NOI NE ÎNCHINAM LA CE CUNOASTEM.”
Iudeilor li s-a spus ca din ei se va naste Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul în-
tregii lumi: „Lumina care sa lumineze neamurile si Slava poporului Tau, Israel”– spune batrînul Simeon în Luca.

IACOV= CEL CARE ÎNSEALA (în limba ebraica). Iacov –> Geneza 32 versetele 24-29
Pentru ca ei, ucenicii, înca nu stiau cum va lucra Dumnezeu prin scrierea Evagheliilor, Isus le spune sa se calauzeasca dupa Învatatura data lui Iacov, (caruia Dumnezeu i-a dat numele Israel) caci lui, celor 12 fii, AI LUI din care s-a înmultit poporul ales de Dumnezeu, (ca sa se întrupeze, într-o fecioara a acestui popor), lui I S-a descoperit, I S-a facut cunoscut. În învatatura data lui Israel (Iacob cel Drept – nu cel care însala, care minte si profita), oricine Îl poate cunoaste si gasi pe Dumnezeu, si Îlva recunoaste apoi, pe Fiul Sau, pe care L-a vestit în tot vechiul Testament.
„Eu si Tatal UNA suntem”spune Isus în Ioan.
Acelasi Dumnezeu Se face cunoscut lumii pe care a creat-o, în Vechiul Testament si apoi în Noul Testament, în Evanghelii.
Nu sunt doi Dumnezei si doua religii, ci doua etape, doua faze ale unei unice Lucrari, a Unicului Dumnezeu, care Se face cunoscut oamenilor. „Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci Tatal, care locuieste în Mine, El face aceste lucrari ale Lui.”
Acelasi Dumnezeu lucreaza, chiar daca, multe dintre cele ce se petrec, si se spun, în Vechiul Testament, sunt determinate de specificul etapei, de datele istorice, de personalitatea, diferita, a celor prin care lucreaza Dumnezeu cu poporul, iesit din Iacob cel Drept – (NU ÎNSELATOR ci ISRAEL – „care BIRUESTE.”
Frumusetea si desavîrsirea Lui se vad în toate aceste faze diverse si dificile, în cresterea unui popor, în care sa se poata naste Pruncul Isus. El, acest Fiu de Dumnezeu, va rosti cu adevarat Cuvinte vesnice, nedeterminate de momente istorice, de întîmplari, de conjuncturi, de temperament,de stari trecatoare. Ce spune El este vesnic si integral valabil pentru orice OM, în orice TIMP, din orice popor, din orice moment, al istoriei lumii, pîna la sfîrsitul ei.
„ Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat, dar acum n-au nici o dezvinovatire pentru pacatul lor.”
Îl cunoastem acum, prin Evanghelii, dar Îl iubim si ne minunam de toate lucrarile dumnezeiesti, prin care a lucrat de la facerea lumii, ca sa poata veni la noi, pe pamînt, ca sa ne salveze.
„Legea si prorocii au tinut pîna la Ioan. De atunci încoace Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu se propovaduieste si fiecare ca sa intre în ea, da navala. Este mai lesne sa treaca cerul si pamîntul, decît sa cada o singura slova din Lege.”Asa pune Isus punct oricaror dispute, pentru cine vrea sa AUDA, între Vechiul Testament si Noul Testament.

13. Isus le-a spus ucenicilor: „Spuneti-Mi cu cine Ma asemuiti?”Simon Petru I-a zis: „Semeni cu un Înger Drept.”Matei I-a zis: „ Semeni cu un învatat întelept.”Toma I-a zis: „Stapîne, gura mea nu va îngadui niciodata sa spun cu ce Te asemeni.”Isus a spus: „Eu nu sunt stapînul tau, caci tu ai baut si te-ai îmbatat din izvorul clocotitor din care eu însumi izvorasc. Si El Înssi l-a luat deoparte si i-a spus trei cuvinte. Cînd Toma s-a întors la fratii sai, acestia l-au întrebat: „Ce ti-a spus Isus?”Toma le-a spus: „Daca
v-as spune unul din cuvintele pe care El mi le-a spus, voi a-ti apuca pietre si le-ati arunca în mine. Atunci un foc ar iesi din pietre si v-ar mistui.”
În gura lui Toma cele (3) CUVINTE ar fi socotite HULA. Ei ar lua pietre, dar din ele ar iesi FOC: NU E „HULA”E ADEVAR.

(13.) În toate Evangheliile, Isus, prin ce rosteste si face Se descopera pe Sine ucenicilor si (PUNE) vine cu aceasta întrebare, ca sa-i faca sa gîndeasca drept, despre „Cine este El.”
În celelalte Evanghelii, Petru este cel caruia, Duhul îi descopera: „Tu esti Hristosul. Sfîntul lui Dumnezeu.”
În aceasta Evanghelie, Toma este cel care primeste revelatia, si nu îndrazneste s-o rosteasca.
Isus cunoaste ce gîndeste Toma, si-i spune ca, cel care ajunge, prin descoperirea Duhului Sfînt sa creada ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, (este adica, Dumnezeu întrupat), „are dreptul”sa se faca COPIL AL LUI DUMNEZEU, nascut nu din carne, nici din voia vreunui om, ci DIN DUMNEZEU;”deci DIN IZVORUL CLOCOTITOR din care El Însusi S-a nascut. Nu-i este stapîn, ci frate, izvorîti din Dumnezeu, acel IZVOR viu de viata din Lumina, viata vesnica (lumina plina de viata, dragoste, prietenie, mila, grija, gingasie, ajutor, ocrotire, comuniune); viata din INIMA TATALUI, izvorul vietii, care este numai dragoste si adevar. Si în Ioan,cînd Isus a spus: „Eu si Tatal una suntem,”iudeii au vrut sa-l ucida cu pietre.

(Ca sa fie „HULA,”cele 3 cuvinte spuse de Isus lui Toma trebuie sa-L includa pe DUM-
NEZEU. DAR FOCUL iesit din PIETRE, arata ca NU ESTE „HULA”)
` În Matei Isus îi spune lui PETRU: „FERICE de tine, Simone, caci nu CARNEA si SÎNGELE ti-au descoperit lucrul acesta, CI TATAL MEU, CARE ESTE ÎN CERURI.”(Ci DUHUL SFÎNT). (Cînd INIMA STRIGA: „TU ESTI DUMNEZEU ESTI FIUL LUI,”FERICE DE EA!)
Isus le-a spus: „ Nu este scris în Legea voastra: „Eu am zis: „Sunteti dumnezei?”
Daca Legea a numit dumnezei pe cei carora le-a vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu, – si Scriptura nu poate fi desfiintata, – cum puteti zice ca hulesc Eu, pe care Tatal M-a sfintit si M-a trimis în lume, pentru ca am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu?”(SI TOMA AR HULI DUPA EI).
Prin aceasta întrebare, de fapt, El Însusi marturiseste ca este Dumnezeu. Si acum urmeaza raspunsurile lui Dumnezeu la întrebarile puse de ei in rostirea 6.: (despre POST, RUGACIUNE, POMENI, „DIETA” si ADEVAR).

14. „Isus le-a spus: „Daca veti posti, veti naste pricina de greseala. Si daca va veti ruga, veti fi huliti. Daca veti face pomeni, va veti otravi mintea. Cînd veti merge într-un tinut strain si veti strabate asezarile sale si daca va primeste, mîncati ceea ce vi se pune în fata. Îngrijiti-i acolo pe cei bolnavi dintre ai lor. Iar ceea ce va intra in gura nu va va spurca, ci ceea ce va va iesi din gura v-ar putea spurca

(14.) Prin aceste raspunsuri pe care le da întrebarilor din rostirea 6. Isus îi scoate pe ucenicii Sai, de atunci si de azi, din formalismul legalist si exterior prin care, liderii religiosi, de atunci si de azi, au înabusit adevarata lege a lui Dumnezeu care este „dreptatea, mila si credinciosia.”
Îi învata sa nu posteasca de ochii lumii, sa nu se roage ca sa fie vazuti de oameni, sa nu faca din mîncare norma de sfintenie, sa nu „venereze,”si ce le intra „în gura.”„Intra în odaita ta si roaga-te în ascuns, posteste în ascuns, si Tatal tau, care vede în ascuns, îti va rasplati.”„Ce intra în gura, merge în pîntece, si este aruncat afara, în hazna. Dar, ce iese din gura, vine din inima, si spurca pe om.”„A zis aceste vorbe, facînd toate bucatele curate.”(Luca)
(„Ati desfiintat Cuvîntul lui Dumneeu prin datina voastra”). (Luca)
Tot ce este „FORMAL,”strîmba adevarul si-i PIERDE PE OAMENI, E DEGEA-
BA.

15. „Cînd Îl vedeti pe Cel care n-a fost zamislit din femeie închinati-va în fata Lui si slaviti-L, caci Acela este Tatal vostru.–>(RASPUNS la „cum sa ne rugam?”). („Tatal nostru”). Doar lui Dumnezeu SA NE ÎNCHINAM SI NU VREUNEI FIINTE CREATA. (IDOLATRIE).

(15.)„Ceste nascut din carne, este carne. Ce este nascut din Duh este Duh.”„Dum-
nezeu este Duh, si cine I se închina Lui, trebuie sa I Se închine în DUH si în ADEVAR.”(Ioan)
Iubirea, admiratia, respectul pentru cei sfinti, („prietenii”Lui, si lucratorii pentru
Dumnezeu), pe care El i-a iubit si prin care a lucrat, au fost oameni sfinti, dar nascuti din
femeie. (Moise, Maria, toti martirii si sfintii si camarutele lor pamîntesti).
Dumnezeu este singurul CARE N-A FOST CREAT, ZAMISLIT DIN FEMEIE. EL S-A ÎNTRUPAT ÎN MARIA. NU DIN EA.

16. „Poate ca oamenii cred ca am venit sa astern pace peste lume, si ei nu stiu ca
am venit sa aduc discernere pe pamînt, un foc, o sabie, un razboi. Caci de vor fi cinci într-o casa, trei vor fi contra doi si doi contra trei; tatal contra fiului si fiul contra tatalui. Si ei se vor semeti fiecare în parte.”

(16.) „Daca Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, atunci Împaratia lui Dumnezeu a ajuns pîna la voi.”Razboiul, nevazut, dintre Dumnezeu si puterile raului, fortele întunericului, minciunii si mortii, are acum, dupa venirea lui Dumnezeu pe pamînt, prin Fiul Sau, o intensitate pe care n-a mai avut-o pîna acum. Discernerea, (des-partirea, separarea, lupta), dintre cei care iubesc binele, adevarul, sfintenia lui Dumnezeu, si cei care sunt ai celui rau, este pretutindeni, pîrjoleste, taie, nimiceste, patrunde în case, familii, în însasi inima fiecaruia.
Doar cunoasterea Adevarului prin Cuvîntul lui Isus si Puterea lui Dumnezeu, care ne ocroteste si ne calauzeste, ne poate pastra Pacea, bucuria si lumina în inima. Voi cuprinde pe tata si fiu, pe crestini si pe „ceilalti” crestini; dezbinarea, neîncrederea, mînia
batjocura, tradarea, iau mintile si ucid inimile. Lumea este spulberata de acest razboi ne-
vazut, care se vede în urgia de strîmbatati si urîciuni, care-i ametesc si-i destrama pe oameni. Îi lasa goi, desfigurati, morti.
Doar cine striga spre Dumnezeu, si sta lînga Isus, poate fi senin si puternic in veghea sa. Caci stie ce se întîmpla, si stie de partea cui este, si stie ca nimeni nu este mai puternic decît Dumnezeu.
„Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti în ispita.” Duhul Sfînt are nevoie de CU –
VÎNT,ca sa ne poata îndruma, cu toata PUTEREA SA, în acest „razboi,” pe care trebuie sa-l ÎNTELEGEM, ca sa NU CADEM.

17. „Isus a spus: Va voi da ceea ce ochiul n-a vazut, si ceea ce urechea n-a auzit,
si ceea ce mîna n-a atins si n-a ajuns în inima omului.”(NOU) („Daca v-am vorbit de lucruri pamîntesti si nu credeti, cum veti crede cînd VA VOI VORBI DESPRE LUCRU-
RILE CERESTI?”)

(17.) Venirea pe pamînt a Fiului lui Dumnezeu, singurul nascut din Dumnezeu, printr-o fecioara a lui Israel, (S-a nascut din ea, venind între oameni ca un om, crescînd, ca orice copil din Israel, cunoscînd toata învatatura data de Dumnezeu poporului Israel, S-a botezat la chemarea lui Ioan Botezatorul, a primit Duhul Sfînt si confirmarea Tatalui: „Tu esti Fiul Meu prea iubit, în Tine Îmi gasesc toata placerea Mea,”a fost ispitit,chinuit de Satana 40 de zile, si aiesit biruitor, prin puterea Cuvîntului pe care îl învatase: „Sta scris:.....;”a cunoscut toate îcercarile puterilor raului, asupra mintii, trupului si sufletului fapturii omenesti, si apoi, „plin de puterea Duhului”cum scrie Luca, a încput sa-i învete pe oameni.
„CE ESTE ACEASTA? O ÎNVATATURA NOUA! (Despre lucrurile „ceresti,”NEVA-
ZUTE.)
Venirea aceasta pe pamînt, aduce oamenilor Cuvintele lui Dumnezeu spuse de El,
cu gura Lui, cuvinte pe care nu le-ar fi putut rosti nici o gura de om. Învataturi noi, prin care Legea nu este contrazisa, ci descoperita în adevarul ei adînc de o sensibilitate, frumusete, gingasie si desavîrsire pe care doar Duhul Sfînt, Mîngîietorul, Duhul Adevaru-
lui le poate naste, prin puterea si iubirea lui Dumnezeu, într-o inima de om. Pentru aceasta S-a facut trup CUVÎNTUL. Pentru aceasta omul a fost creat, ca singura faptura cuvîntatoare, ca sa poata primi CUVÎNTUL Creatorului, al Tatalui ei: EVANGHELIA.

18. „Spune-ne cum va fi sfîrsitul nostru?”Isus a spus: „Ati patruns oare începutul ca sa va preocupati de sfîrsit? Caci unde este început, acolo va fi si sfîrsit. Fericede cel care se mentine întru început: acela va pricepe sfîrsitul si gusta moartea.”

(18.) Ca noi toti oamenii, si ucenicii se gîndeau la moarte, desi,în fata lor, era Domnul Vietii, care le dadea învataturi pentru viata vesnica.
Lucrarea continua de schimbare a mintii (metanoia) pe care o face Isus prin Evanghelie, îi îndreapta spre cunoasterea ÎNCEPUTULUI; si începutul a toate este Dum-
nezeu. „Eu sunt începutul si sfîrsitul, Alfa si Omega.”Cine Îl cunoaste pe El, se naste din nou; asculta Cuvintele Lui, si le face; acel om este si ramîne în CEL VESNIC. Bea din Apa vietii, care izvoreste din „Izvorul clocotitor,”din care Isus a izvorît.
Acela va pricepe ca,moartea nu este decît sfîrsitul calatoriei pe pamînt, în cauta –
rea lui Dumnezeu. Acela stie ca nu poate muri; el pricepe ca leapada un vesmînt uzat,de-
gradat, strain, urîtit.
Prin cunoasterea lui Dumnezeu, a patruns ÎNCEPUTUL. FERICE de el, daca ra-
mîne ÎN DUMNEZEU CÎT TRAESTE PE PAMÎNT, CACI VA FI CU EL,(ÎNCEPU-
TUL), ÎN VECI

19. „Ferice de ce care era deja înainte ca el sa existe. Daca veti deveni ucenicii Mei si veti gasi Cuvintele Mele, aceste pietre vor veni sa va slujeasca. Aveti într-adevar cinci pomi în rai care nu se schimba nici vara nici iarna si frunzele lor nu cad. Cel care îi va recunoaste nu va fi atins de moarte.”

(19.) „Dupa mine vine un om care este mai mare decît mine, (care(Ioan) este întrebarea mea), PENTRU CA ERA ÎNAINTE DE MINE”spune Ioan Botezatorul.
Ca si în celelalte Evanghelii, aceste rostiri curg precum o apa, precum sîngele, fa-ra întreruperi, unele din altele, înteles din înteles, descoperire din descoperire.
Fiecare rostire este adîncirea celei dinainte, si izvorul celei care urmeaza. Numai
Dumnezeu putea construi asa ceva. Si numai Dumnezeu putea concepe mintea si inima
omului, capabile sa-I poata patrunde înaltimile si adîncimile pe care El doreste sa i le descopere. În timp ce întelege cele spuse de Dumnezeu, omu; se schimba, Îl cunoaste pe Cel care-i vorbeste si devine un altul, care poate vedea si intra, în Împaratia cea nevazuta de ochii omului.
Asemanator Fiului, care era de la început în Tatal, cel care se naste din Cuvînt, es-
te un altul; si acest „altul,”exista din vesnicii, si „nu va putea muri, si va fi fiu al lui Dumnezeu, fiind fiu al Învierii.”(Luca)

FIINTA CEA NOUA, ASEMENEA LUI ISUS, ERA DIN VESNICII, CACI ES-TE DIN DUHUL VESNIC, DIN DUMNEZEU.
(„VOI DEACEEA N-ASCULTATI, PENTRUCA NU SUNTETI DIN DUMNE-
ZEU”). (Ioan).

Numai cei care devin VII, care învie, prin Cuvînt, aici, în viata de pe pamînt, pot ramîne vii: „Chiar daca ar fi murit, vor trai.”(Ioan)
Si Isus continua „SEMANATUL.” ÎSI seamana SAMÎNTA LUI. Din aceasta sa-
mînta, vor creste fiinte asemenea Lui. Si aceasta Samînta Sfînta este în Evanghelii, cele cjnci, cei cinci pomi ai Vietii Vesnice.
Cine le va recunoaste, si le va cunoaste, le va primi în inima, si le va pazi, nu va fi
atins de moarte.
Evangheliile nasc în inima omului, pe cel care ERA DIN VESNICII, înainte ca omul acela sa miste. Prin Isus, Împaratia VESNICA ESTE ÎNLAUNTRUL INIMII OMULUI. Îl face fericit.

20. „Ucenicii L-au întrebat pe Isus: „ Spune-ne cu ce seamana Împaratia cerurilor?”El le-a raspuns: „Seamana cu un bob de mustar, cea mai mica dintre toate semintele, dar cînd cade pe pamînt lucrat, EA face o tulpina mare si devine un adapost pentru pasarile cerului.”

(20.) Cuvîntul, samînta vie, din care se naste viata vesnica, este cea mai mica dintre toate semintele, (nu poate fi nici cîntarita, nici pipaita, nici vazuta), si totusi, este cea mai datatoare de ROD si viata. Din ea, se naste în noi, Împaratia, caci: „Iata ca Îm –
paratia cerurilor este înlauntrul vostru,”spune Isus în Luca. Si în aceasta Împaratie, nascuta în noi, cuprindem pe toti cei ce sunt ai Tatalui, nevazuti, dar vii (DORM), din toate timpurile, din vesnicii, nascuti din aceeasi SAMÎNTA, ACEEASI EVANGHELIE.
Îngerii din ceruri îsi pot face CUIB, în tulpina cu ramuri mari. Vor fi ca acasa, (în
Împaratia cerurilor), crescuta ÎN NOI DIN CUVÎNT.

21.Maria a întrebat pe Isus: „ Cu cine seamana ucenicii Tai?” El a spus: „Iata
ca niste hoinari s-au instalat pe un ogorcare nu era al lor. Cînd vor veni stapînii ogorului vor zice: „Plecati de pe ogorul nostru!”Atunci ei se vor dezbraca în fata acelora vor lasa totul si vor elibera ogorul si-l vor da înapoi. De aceea zic: daca stapînul casei va sti ca va veni hotul, el va veghea înainte ca el sa vina, si-l va împiedica sa faca o spartura în casa din Împaratia lui, ca sa-i înhate lucrurile. Dar voi sa stati de veghe în fata lumii, întariti-va din toate puterile, astfel ca jefuitorii sa nu-si faca drum, razbind înspre voi. Caci cele trebuitoare,pe care voi va bizuiti, ei le vor gasi. de ar exista printre un om prevenit! Cand holdele se coc el vine grabnic, cu coasa pregatita si
le culege.
Cine are urechi de auzit sa auda!

(21.) Semanatorul si-a semanat „samînta” Lui. (rostirea 9) Samînta Lui este ves-
nic vie, la fel cei ce se nasc din ea, (rostirile 10, 11 si 12). Ea este pastrata, si oricine o
doreste, o gaseste în cele cinci Evanghrlii: (rostirile 17, 18, 19).
Samînta Cuvîntului, luata în inima, naste în noi Împaratia cerurilor; si avînd în noi Împaratia, suntem înaltati în ea, si suntem împreuna, si UNA, cu toti cei nascuti din aceeasi SAMÎNTA. („În ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt în voi si ca voi sunteti în Mine”). (rostirea 20.)
Isus raspunde Mariei si-i explica cu cine seamana ucenicii Sai, (cei nascuti din samînta Lui). (rostirea 21)
„Daca ramîneti în Cuvîntul Meu, veti fi cu adevarat ucenicii Mei!. Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi”spune Isus în Ioan. „Ce este nascut din carne, si ce este nascut din Duh este DUH.” „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt DUH si VIATA.”
Fiinta noua, (nascuta din Lumina Vietii, Pîinea Vietii, Apa Vietii, din Cel care es-te Învierea si Viata), este DUH.
Trupul, inima de carne, creierul, „materia,”din care este facut OMUL, este doar
OGORUL, în care poate încolti VIATA din SAMÎNTA, (daca este un ogor bun si lucrat).
Trupul apartine lumii acesteia: („Iata, vine stapînitorul lumii acesteia”). Cei nascuti din APA („Cine înseteaza sa vina la Mine si sa bea ! Eu sunt APA VIETII”) si din DUH, nu sunt decît HOINARI în aceasta lume. Ei vor lepada „ogorul,”tarina, din care sunt facuti, si-l vor da înapoi tarînei. Ei vegheaza ca stapînitorul acestei lumi, (care „de la încput a fost ucigas, si nu sta în adevar, pentru ca în el nu este adevar, si ori de cîte ori spune o minciuna, vorbeste dintr-ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii”), sa nu patrunda în „casa”care apartine Împaratiei si Tatalui, sa n-o nimiceasca, sa n-o jefuiasca, sa n-o darîme. Cel ucigas, înselator, este viclean, puternic, si plin de ura si foarte puternic.
Mai puternic decît orice om, dar nu mai puternic decît Dumnezeu, „care a creat cerurile si pamîntul.”Cine sta lînga Dumnezeu este ocrotit, si în stare sa fie tare, „în fata lumii” si puterilor celui rau.
„Omul prevenit,” ISUS a venit, si ne-a adus cunostinta, puterea de la Tatal, ne-a lasat „un Mîngîietor care este Duhul Sfînt, Duhul Adevarului, Ocrotitorul, care ne calauzeste în tot adevarul, ne descopera si ne aduce aminte de tot ce ne-a spus Isus.”
Nici un bob, din roada data de Samînta Lui, NU se va pierde, va fi cules pentru Lumina.
Vai de cei care au urechi si nu aud, au ochi si nu vad, au inimile împietrite si vieti-le pustii si fac astfel lucrarea celui rau.
„DAR VOI SA STATI DE VEGHE ÎN FATA LUMII !”(Vegheati si rugati-va, ca sa nu CADETI în ispita”). (Marcu)

22. „Isus avazut niste sugari. El le-a spus ucenicilor sai: „Acesti prunci care sug sunt asemanatori cu cel care intra în Împaratie.”Ei L-au întrebat: „Înseamna ca deve-
nind prunci noi intram în Împaratie?” Isus le-a spus: „ Cînd veti face din doi Unul si la-
untrul sa semene cu afara si cele din afara sa semene cu cele din launtru, si cele de sus sa semene cu cele de jos, ca sa aduceti barbatul si femeia într-unul singur, ca barbatul sa nu devina barbat si femeia sa nu devina femeie; si cînd veti fauri un ochi în ochiul si o mîna in locul mîinii si un picior în locul piciorului si un chip în locul chipului vostru, atunci veti intra în Împaratie.”

TRUP DUH
(22.) Legile cresterii TRUPULUI /, si legile „nasterii din nou”/ în acest trup sunt

– INDEPENDENTE
– INTRINSECI
– IMUABILE
– ASEMANATOARE

DUH TRUP
Hranit de CUVÎNT, copilul lui Dumnezeu creste si devine ALTUL;/ în acelasi trecator. (Ochiul, (pruncului de OM (,FIZIC, MATERIAL), crescut,vede si priveste si arata astfel CA OM MATUR, mîna, crescuta din mîna aceea de prunc, este cu totul altfel LA OMUL MARE, desi a crescut din aceea; la fel piciorul, chipul CARE SE SCHIMBA
ZILNIC, nu mai au nimic din copilasul acela care suge la sînul mamei; în fiecare secunda ceva s-a adaugat, s-a schimbat, a crescut, iar la batrînete, nimeni n-ar putea vedea chipul pruncului care a fost odata. )
Cresterea spirituala este la fel cu cresterea fizica a trupului; dar nu spre degradare si moarte, ci spre lumina si viata din Dumnezeu. În aceasta crestere, vegheata de Tatal, într-un fiu de Dumnezeu nu va ramîne urma de contradictie între ce este în inima lui si ce
se vede în afara.
Transparent, desavîrsit, curat, la lumina: „ Cine lucreaza dupa Adevar, vine la Lumina, ca sa i se arate, faptele, pentru ca sunt facute în Dumnezeu.”Într-un astfel de om nimic nu este murdar, josnic, vulgar, ascuns. El vede prin Ochiul ,curat, spalat, prin Înva-
tatura Tatalui: „Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau va fi plin de lumina,”iar chi –
pul lui, va fi tot mai asemanator cu chipul Fiului lui Dumnezeu, din Cuvîntul Caruia S-a
nascut si Se hraneste. „Eu sunt Pîinea vie care S-a pogorît din cer. Daca manînca cineva din pîinea aceasta va trai în veac.”
CRESTEREA PRUNCULUI si CRESTEREA COPILULUI lui DUMNEZEU: Omul se schimba crescînd spre mormînt, copilul lui Dumnezeu, CRESTE, ÎN TRUPUL ACESTUI MURITOR, SI ÎL DUCE SPRE ÎMPARATIA TATALUI DIN CERURI.

23. „Isus a spus: Va voi alege unul dintr-o mie si doi din zece mii si ei se vor înalta împreuna.”

(23.) Aceasta crestere este grea, caci vrajmasul uraste orice prunc care se naste, si
cauta sa-l ucida, cum a ucis Irod toti pruncii, în care ar fi putut sa fie Fiul lui Dumnezeu, (de teama sa nu-i fie luata împaratia si puterea împarateasca pe pamînt).
„Voi veti plînge si va veti tîngui, iar lumea se va bucura. Va veti întrista, dar în-
tristarea voastra se va preface în bucurie; si nimeni nu va rapi bucuria voastra” (Ioan)
Omulare nevoie si de un alt om ca sa fie împreuna, si în aceasta lupta. Isus si-a trimis ucenicii doi cîte doi în prima lor misiune. Sa vegheze, sa se încurajeze,sa se sfatuiasca,sa se ajute, sa-si dea putere, sa se iubeasca.
Cu cît trec secolele, lumea se degradeaza, si cu greu se mai gasesesc si mai pot a-vea încredere cei alesi (cu greu), de Isus, din miliardele de oameni derutati, ca sa lucreze
„împreuna,”sa se „înalte”împreuna.
Si totusi Dumnezeu alege si azi un sot o si o sotie sau un prieten pentru altul, ca sa
fie împreuna în cresterea spre VIATA. Pentru acesti fericiti, nci o piedica pusa de vrajmas nu este prilej de cadere, ranile nu ucid batrînetea este suportata si moartea nu este.
Cînd un om e singur, are o singura „aripa.”Dar Isus îl sustine în zbor, „ca sa se înalte împreuna.” (Omul si Isus)

24. „Uceniciiau spus: „Arata-ne locul unde esti, caci trebuie sa Te cautam.”El le-a spus: „Cel care are urechi sa auda! Lumina se afla înlauntrul unei fiinte luminoase, si ea lumineaza lumea toata. Daca nu luminaza, e o bezna”
(24.) Tainele lui Dumnezeu, complexitatea lucrarilor Sale, nu pot fi cuprinse de mintea omeneasca.
Isus ne sugereaza prin aceasta imagine, (asa cum face în alte locuri pri pilde si pa-
rabole), un raspuns la întrebarea ucenicilor: – „Unde esti Doamne?”: –„Înlauntrul Tata –
lui”; izvorasc din Lumina vie, desavîrsita, plina de iubire, a „fiintei Sale,”care cuprinde totul, si se revarsa, da viata, iubire, tarie, pace, peste lume.
Acela unde nu inunda, nu patrunde, nu lumineaza, înseamna ca este un ochi orb,
un om în nerodire, mort spiritual, însasi nerodirea – o bezna, însasi bezna.

25. „Isus a spus: „Iubeste-ti aproapele ca pe sufletul tau, ai grija de el ca de lu-
mina ochilor tai.”

(25.) Fiecare om luminat de Lumina care se revarsa „din launtrul Fiintei luminose,”(care este Dumnezeu), primeste aceasi LUMINA ca si semenul sau. Sufletul viu al semenului sau, este acelasi cu propriul sau suflet, lumina dchilor sai, este lumina care ti-a dat tie însuti LUMINA, te-a facut o fiinta noua, un copil al lui Dumnezeu.
Bunatatea, iertarea, mila, dragostea, au o baza reala, nu sunt iesite din inima omu-
lui, ci dintr-o realitate mult mai înalta, cea a FIINTEI CREATORULUI. El este DRA-
GOSTE.
„Iubeste-ti aproapele CA PE TINE însuti,”caci tu însuti esti EL, – APROAPELE
si EL, (APROAPELE), este TU, caci „EU SUNT” ACELASI, în TINE si în EL, ASA
ESTE.

26.Isus a spus: „Tu vezi paiul din ochiul aproapelui tau, dar nu vezi bîrna din ochiul tau. Cînd vei arunca bîrna din ochiul tau, atunci vei vedea limpede,ca sa scoti paiul din ochiul aproapelui.”

(26.) În Luca Isus spune: „Ochiul este lumina trupului tau. Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau va fi plin de lumina. Dar daca ochiul tau este rau, tot trupul tau este plin de întuneric. Ai grija dar, ca nu cumva lumina care este în tine, sa fie întuneric.”
„Daca lumina care este în tine este întuneric, cît de mare trebuie sa fie întunericul
acesta!.”Asa cum ochiul fizic a fost creat de cDumnezeu, ca sa vada LUMINA NECREATA, spirituala, nevazuta, cea care se revarsa peste lume, ca un foc nevazut, ca un izvor de APA VIE.
Daca omul nu-si curata felul de a vedea propriu, pamîntesc, daca nu-si schimba mintea, (metanoia), daca nu se înalta spiritul, prin trairea si cunoasterea Cuvîntului Evan-
gheliei ramîne „o bezna,”va vedea toate relele la altii, va urî, va osîndi, va fi egoist, mîn –
dru, materie oarba. Daca va striga precum orbul: „Doamne, sa-mi capat vederea ! Sa mi se deschida ochii!,”va ajunge sa vada, va sti sa ajute, sa îndrume, sa „scoata paiul sa fie delicat, plin de grija, si mila si iertare.
PORUNCILE LUI DUMNEZEU, sunt, de fapt LEGILE de FUNCTIONARE ALE REALITATII, PE CARE EL A CREAT-O. Nerespectarea lor, aduce HAOS, MOARTE.

27.„Daca nu postiti pe lumea aceasta nu veti afla Împaratia. Daca nu faceti din Sabat, Sabat, nu-L veti vedea pe Tatal.”

(27.) Isus, în EVANGHELIE, ne face cunoscute REGULILE de „FUNCTIONA-
RE.”
Alaturi de cele spuse în rostirea 6: „nu vorbiti neadevaruri si nu faptuiti ceea ce
puneti la îndoiala,”aceasta învatatura despre POST si SABAT, este scurta si clara.
Fara desprinderea de tot ce ne „umple,”ne satisface poftele, simturile, partea „ani-
malica,”tarîna, materia, din care suntem facuti, lacomia de lucrurile materiale, bucuria de
a ne „satura”cu astfel de lucruri, ce tin de trupul de carne si de lumea aceasta, fara lupta de a „stapîni LEUL,”vom fi mîncati de el. (de LEU)
Vom arata ca un trup de om, dar vom fi animale. Foamea si Setea de Dumnezeu vor fi stinse, de tot felul de „îmbuibari.” Nu un post de „ochii lumii,”(din care altii ar putea face reguli goale, pe care sa le tina (IMPUNA) fara folos), ci lupta constienta, de a nu ne lasa „rapiti”si „umpluti”de orice tine de lumea materiala, ca sa ne „sature,”pîna acolo, încît sa nu mai simtim, sa uitam de nevoia noastra de Dumnezeu si de Împaratia cea adevarata, pentru care am fost creati, (asa cum pasarile au fost create pentru zbor si pestii pentru apa.)
Sabatul, atît de strîmbat si acoperit de oameni, a fost creat de la începutul lumii,
îndata dupa omul, pentru care a fost facut: „Sabatul a fost facut pentru om”spune Isus în
Marcu.
Dumnezeu stia, ca omul va avea vesnic nevoie de o zi, în care sa se desprinda de lumea materiala, care-l înghite, cu grijile, preocuparile, placerile ei, si sa revina la Dumnezeul Sau, în totalitate, sa primeasca de la El putere, vindecare, învatatura, sa fie pus din nou, în starea corecta, salvatoare, dreapta.
O zi de „desfatare în Domnul,”ca omul sa se simta din nou sfintit, binecuvîntat, iubit, o –
crotit, dependent de Tatal sau Atotputernic si plin de iubire.
(Ioan). În Sabat, Isus „lucreaza lucrarile Tatalui Sau,”ca sa ne arate, (prin fiecare
dintre aceste lucrari), ce face Dumnezeu pentru om, în Sabat, (daca omul sta, ca o floare
deschisa, sub lumina si puterea Lui):
1. Cel bolnav de 38 de ani care spune: „Doamne, n-am pe nimeni, sa ma lege în scaldatoare, ca sa ma vindece,”este vindecat pe loc: „Scoala-te, ridica-ti patul si umbla”! Si orice om, care citeste, afla ca nimeni nu este singur, ca Isus a venit pentru fiecare om bolnav, care „n-are pe nimeni.” Isus este cu fiecare.
(MÎNA OMULUI)
2. Cel cu mîna uscata, afla, în Sabat, ca daca- si întinde mîna ÎN RUGA, spre Isus, mîna se face (CA SI SUFLETUL) sanatoasa.
3. Femeia, legata de „neputinta,” care de 18 ani era gîrbova, se face „dreapta,”sub puterea cuvintelor SI MÎINILOR Domnului.
(MÎNA DOMNULUI)
4. Orbul din nastere, Îl vede pe Fiul lui Dumnezeu si orice îi spun Fariseii
si carturarii, el „una stie”: „eram orb si acum vad”.
(MÎNA OMULUI ÎN MÎNA DOMNULUI)
5. Soacra lui Petru, inconstienta din cauza febrei, se însanatoseste „înda - ta,”cînd Isus o ia de mîna.
(MÎNA DOMNULUI IA MÎNA OMULUI. RE = LEGARE).
6. Bolnavul de hidropica, deformat, si sufocat, e luat de mîna de Isus, si devine normal si sanatos.
7. Sub puterea învataturii Sale, omul stapînit de un duh necurat, (care tipa prin gura lui), este eliberat de catre Isus, Caruia toate duhurile rele, care îi stapînesc, îi chinuiesc, si-i îmbolnavesc pe oameni, I Se supun.
De aceea, : „Dupa obiceiul Sau,” Isus intra în Sinagoga, în fiecare Sabat, ca oamenii sa vada puterea revarsata peste ei de Tatal, (prin lucrarile si învatatura Fiului Sau), ÎN SABAT. De aceea, Isus spune ca: „Daca nu veti face din Sabat, Sabat, nu-L veti vedea pe Tatal,”(si „bîrna”va ramîne în ochiul nostru, si vom fi „plini de întuneric”). Nu este doar o zi de odihna, ci „o zi de odihna în Domnul,”de desfatare în Domnul, de întoarcere spre Dumnezeu si binecuvîntarile Sale. De „RE – LEGARE.”

28. „Isus a spus: „Am stat în mijlocul lumii, si Le-am aparut în carne. I-am gasit
pe toti beti. N-am gasit printre ei pe nimeni însetat si sufletul Meu s-a mîhnit pentru fiii omului. Caci ei sunt orbi în inimile lor si nu vadde loc; ca au venit goi pe lume si tot goi
or sa plece din lume. Si acum ei sunt beti. Cînd îsi vor lepada vinul, atunci îsi vor schimba mintile.”(metanoia)

(28.) Starea lumii, în care a venit Isus, este identica cu cea a lumii de azi. Isus a adus solutia salvarii, pentru fiecare om. Dar numai cei care vor „lepada betia,”adica întu-
nericul, adus în om de necunoastere, si saturarea cu ce ofera lumea, :(mîncare, bogatii, trufie, putere, si rupere de Dumnezeu), numai cei ce îsi vor „schimba mintea”,:(felul de a întelege, de a gîndi, de a vedea trecerea omului pri viata), vor trai cu adevarat, prin întoarcerea lînga Dumnezeul care l-a creat, si prin cunoasterea ADEVARULUI.
„Daca ramîneti în CUVÎNTUL MEU, VETI CUNOASTE ADEVARUL. SI A –
DEVARUL VA VA FACE LIBERI” (Calea)

29. „ Isus a spus: „Daca trupul s-a produs din cauza spiritului, este o minune; dar daca spiritul a aparut din cauza trupului, este o minune din minune. Dar Eu Ma mi-
nunez din aceasta: cum oare atîta bogatie a încaput în atîta strîmtime ?

Geneza 1 versetele 1-27 („La ÎNCEPUT Dumnezeu a facut CERURILE si PA-
MÎNTUL”): Lumea SPIRITUALA SI MATERIA. TIMPUL NU EXISTA. DIN MA-
TERIE EL A CREAT LUMEA SI OMUL
(29.) Ce nu putem cupride cu mintea, :( „lucrarile lui Dumnezeu”), ramîne o taina;
sunt o minune.
El, Care este „DUH”,(SPIRIT), a gîndit, a conceput, a construit, din materie, „tru-
pul”unei „fiinte,”care functioneaza, traieste, se reproduce ca orice fiinta. Dar numai omul
are un creier, o sensibilitate, un suflet, o inima, si darul vorbirii – CUVÎNTUL –, (si alte-
le nestiute), prin care Îl poate cunoaste PE CEL CARE L-A CREAT, iubi, si prin care se poate schimba, dintr-o „fiinta pamînteasca,”într-o „fiinta spirituala”: Spiritul Se naste în
trup!. (din cauza ca trupul a fost „conceput” pentru aceasta, de catre Dumnezeu).
O fiinta „materiala,”care poarta în tarîna, un „Copil de Dumnezeu;” (Dumnezeu
care este SPIRIT, DUH); si care ajunge, devine, „asemeni singurului nascut din Tatal”: Isus, Fiul lui Dumnezeu. În materia moarta, se naste Viata, („viata” mai presus decît viata biologica): VIATA vesnica.
De asta se minuneaza Fiul lui Dumnezeu, (care a trebuit sa traiasca într-un trup ca
al nostru, ca sa ne poata salva si sa ne poata vorbi, El Însusi, despre aceste minuni, sa ne faca sa le vedem, sa ne minunam si sa ne „schimbam mintea”.): CUM ESTE CU PUTINTA, CA BOGATIA ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU, sa ÎNCAPA ÎN TRUPUL DE OM, ÎN MICIMEA, DEGRADAREA CARNII PIERITOARE ?

30. „Acolo unde sunt trei zeitati, ele sunt doar zeitati. Acolo unde sunt doua sau una Eu sunt cu ea.”

(30.) Cînd omul este îmbatat de sine însusi, cînd se socoteste pe sine însusi un zeu, un „dumnezeu,”cînd isi este suficient, si mîndru de sine, nu mai simte setea,nevoia de Dumnezeu. Doar cand renunta la orgoliu,cînd este singur cu sine, „strain si calator,” pe pamîntul pe care, „gol a venit, si gol il va parasi;”sau cînd se dezbraca de sine, în fata fiintei dragi, în fata careia nu poate fi trufas, nu se poate simti superior si dispretuitor „ZEU,”caci este una cu ea, numai atunci, Isus poate fi primit, poate fi recunoscut ca Dumnezeu, iubit si cunoscut.
Cei carese simt „Zei”n-au nevoie de Dumnezeu, nu suporta sa fie cineva sa fie ci-
neva mai Mare decît ei. Ei umbla dupa „Slava care vine de la oameni.”(Chiar daca sunt
doar 3 de fata.) Acolo însa, unde omul este SINGUR, sau cu cel cu care este UNA, recu-nosc ca au nevoie de ISUS.

31.„Nici un profet nu-i crezut în satul sau. Nici un doctor nu-i vindeca pe cei din
casa lui.”

(31.)–> Este o urmare a rostirii anterioare o urmare a trufiei omenesti.
Un profet, un doctor, trebuie ascultat, trebuie recunoscut ca unul care stie si poate, sa faca ceva, ce nu pot ceilalti. Daca ei se cred „zeitati,”cum ar putea recunoaste, pe unul din casa lor, ca „profet”sau „doctor”? I-ar recunoaste o superioritate FATA DE EI, iar „zeitatile”nu pot face asa ceva.
Ar trebui sa se lepede de sine ca sa poata primi învatatura si vindecare. Dar vor muri orbi si bolnavi.
Trufia ucide. Mai bine sa moara „Zei,” decît sa-L accepte pe Dumnezeu, sa aiba „STAPÎN.” Dar Isus lucreaza mai departe, nu renunta. (Printre „zeitati”mai sunt OA-
MENI).

32. „Cetatea pe care o zidesti pe un munte înalt si care este puternica, nu poate cadea, nici nu poate fi ascunsa.”

(32.)–> (Ne învata si pe noi cum sa traim, printre „zeitatile” lumii.)
Cel care primeste, precum ucenicii, Învatatura lui Dumnezeu, doreste, ca si ceilalti oameni sa afle ce a aflat el, doreste sa împartaseasca ce i-a fost dat de Dumnezeu. Dar „zeitatile” sunt „zeitati,”si nu recunosc ca gresesc, ca au de învatat.
Si pentru slujitorii lui Dumnezeu, Isus da singura solutie: sa fie tari, ca o cetate pentruca, asezata pe stînca neclintita a învataturii si calauzirii lui Dumnezeu, Atunci nu pot cadea, nu pot fi zdrobiti.
Oamenii vor privi spre înaltimea lui Dumnezeu oglindita în ei, si fiecare, în sinea lui, daca va avea „ochi de vazut si urechi de auzit,”nu va mai fi „zeu”ci copil de Dumne-
zeu.

33.„Isus a spus: „Cele auzite cu urechea ta spune-le la o alta ureche, vesteste-le în cetate. Ca nimeni nu aprinde o lampa ca s-o puna sub obroc sau s-o tina în loc ascuns, ci o pune pe un lampadar,astfel ca toti de acolo sa-i vada lumina.”

(33.) Lucrarea lui Dumnezeu este discreta, tainica, intima. El va calauzi, pe cel care-L cunoaste, spre o alta fiinta însetata, careia El vrea sa-i vorbeasca. Si oamenii din cetate, unul cîte unul,se vor lumina.
Dumnezeu nu striga la tribuna; („El nu se va lua la cearta, nici nu va striga si nimeni nu-I va auzi glasul pe ulita. Nu va frînge o trestie rupta si nu va stinge un fitil care fumega, pîna nu va face sa biruie (ADEVARUL) judecata.”) „Zeitatile” vor desco –
peri ca nu sunt decît oameni, creati de Dumnezeu si ca „departati de El, despartiti de El, nu pot face nimic” (decît desertaciune).
Isus este LUMINA ÎNALTATA ÎN SFESNIC, „LUMINA VIETII.” SI EA LU-
MINEAZA LUMEA TOATA. LUCRAREA EI NEVAZUTA ESTE PUTERNICA.
34. „Daca un orb conduce un alt orb, amîndoi cad în sant.”

(34.) Ar trebui ca numai cine a primit în el învatatura Evangheliei, ca pe o comoa-ra, care îi pretuieste si cunoaste fiecare Cuvînt, care este puternic, tare si încrezator în Dumnezeu, (ca cetatea zidita pe un munte înalt), sa aiba curaj sa vorbeasca altui om despre Evanghelie.
Prea multi orbi striga oamenilor sa-i urmeze, si lumea e în sant, desi multi ar dori sa fie cu Dumnezeu. Dumnezeu, care în Evanghelii Se descopera deplin, prin cuvintele si
lucrarile Fiului Sau, („singurul care L-a vazut pe Tatal, si ni-L face cunoscut.”) „Cine vrea sa faca voia lui Dumnezeu, va ajunge sa cunoasca daca Învatatura este de la Dumne-
zeu, sau daca Eu vorbesc de la Mine însumi.”(Sau daca cel care îi „învata”este doar un „orb”)

35.Isus a spus: „Nu-i cu putinta ca omul sa intre în casa celui puternic si s-o ia cu sila, decît daca-i leaga mîinile. Atunci îi va rascoli casa.”

(35.) Omul puternic este cel care stie ca este sub ocrotirea si calauzirea Celui care
este mai mare decît toti: („Oile Mele asculta glasul Meu. Eu le cunosc si ele vin dupa Mine Eu le dau Viata vesnica si nimeni nu le va smulge din mîna Mea. Tatal Meu care Mi le-a dat este mai mare decît toti si nimeni nu le va smulge din mîinile Tatalui Meu.”)
Cetatea zidita pe acest munte înalt nu poate cadea. Nici încercarile, ura oamenilor, sau nepasarea lor, nu-l pot darîma. Un singur lucru este primejdios pentru el: Sa se lase legat, sau sa fie amagit si legat, (fara sa-si dea seama), de preocupari, de griji care îl rapesc de lînga Dumnezeu. Inima îi va fi prinsa, odata cu framintarea mintii, si ca-
sa inimii va fi rascolita, tulburata, slabita. („Vegheati si rugati-va. Duhul este plin de rîvna, dar, trupul este neputincios.”)
Toate cele necesare vietuirii trebuie facute bine si cu grija, dar numai ramînînd cu
Dumnezeu, prin El. Atunci toate vor fi la locul lor. „Cautati mai întîi Împaratia lui Dum-
nezeu si neprihanirea Lui si toate celelalte si se vor da pe de-asupra.”
Chiar si cele mai mici bucurii, pe care trebuie sa le facem pentru existenta noastra
– pe pamînt, daca le facem stînd lînga Dumnezeu, puterile lui lucreaza cu noi si totul iese
mai bine decît ne-am putea gîndi, si bucuria, împlinirea si recunostinta fata de El ne vor umple inimile.
Daca ne va amagi si „lega”prin griji si preocupari lumesti, vrajmasul va intra liber
în „casa.”

36. „ Isus a spus: „Nu va faceti griji dimineata pentru seara si seara pentru di-
mineata cu ce-o sa va îmbracati.”

(36.) Noi avem multe sarcini, obligatii, îndatoriri, treburi. Toate trebuiesc împli-
nite cît mai bine, gîndite si duse la bun sfîrsit. Totul este sa nu fim „LEGATI,”sa nu devenim acaparati, îngrijorati, împovarati. Totul se va tulbura, grija, panica, spaima ne vor stapîni si ne vor departa de Dumnezeu, la fel de puternic ca îndoiala sau nerecunostinta prin care cel rau leaga sufletele oamenilor, ca sa nu-L poata primi pe Dumnezeu. („Acest soi de draci nu poate sa iasa decît prin rugaciune si post”) „Nu va în-
grijorati si nu va framîntati mintea. Tatal vostru STIE de ce aveti nevoie, mai înainte ca sa-I cereti voi.”
37. Ucenicii l-au întrebat: „În ce zi Te vei arata? În ce zi Te vom vedea?”Isus
a raspuns: „Cînd va veti lepada de toate poruncile si veti fi goi precum copiii nou-nascuti, si va veti dezbraca de haine si le veti calca în picioare, atunci Îl veti vedea pe Fi-
ul Celui ce este Viu si nu va va fi teama.”

(37.) În Ioan Isus le spune ucenicilor: „Peste putina vreme lumea nu ma va mai vedea. Dar voi Ma veti vedea. Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.” Doar oamenii care Îl
cunosc si Îl pastreaza în inima, Îl pot vedea; (si numai aceia Îl vor vedea, si vor fi cu El si cînd: „toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi afara din ele,”la revenirea Lui în Slava).
Dar nu-l poti primi si cunoaste în inima daca nu te „lepezi” de tine însuti;”(nu te
mai consideri un „Zeu,”stapîn pe tine si pe viata ta), daca nu lasi povara îngrijorarilor tale
în seama Celui Care „stie ca aveti nevoie de ceea ce veti bea, veti mînca, veti îmbraca.”
(„Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele”), daca nu deveniti precum pruncii:
(curati, nefatarnici, încrezatori, care nu stiu ce este ura, minciuna, invidia, lacomia, trufia,
dispretul, bogatia). Daca nu te dezbraci de „însemnele”exterioare DE „HAINELE”, care
vor sa te faca sa pari ceea ce nu esti, în fata oamenilor, sau sa te arate în „superioritatea”
pe care ti-o acorzi din slava desarta.
Cînd vei calca minciunile, aparentele, înselaciunile în picioare, atunci vei putea sa-L cunosti, sa-L vezi pe „Fiul Celui ce este Viu si nu-ti va fi teama.”(Caci vei fi acope-
rit de iubirea, frumusetea, desavîrsirea, îndurarea Sa, si umplut de recunostinta si iubire si
coplesit de descoperirile Sale, de înaltimea luminoasa a gîndurilor Sale, de Adevarul deplin din învataturile Sale.) (pe care, în strafundul inimii noastre, Îl cunoastem ca pe unicul izvor de viata.)

38. Isus a spus: „De multe ati dorit sa auziti cuvintele pe care vi le spun acum. Si nu este altul de la care sa le auziti. Vor veni zile cînd Ma veti cauta si nu Ma veti gasi.”

(38.) Inima omului este facuta pentru Împaratie. Ea devine vie, plina de viata, de
lumina, de bucurie si certitudine, doar sub roua Cuvîntului Sau, în Afevarul si Lumina Sa.
Isus cunoaste ca fiinta umana înseteaza dupa contopirea cu Creatorul sau. Cuvintele Lui sunt cuvintele Creatorului: „Tatal care M-a trimis El Însusi Mi-a poruncit ce trebuie sa spun, si cum trebuie sa vorbesc. Si stiu ca Porunca Lui este Viata vesnica.”
Nimeni nu poate gîndi si rosti aceste Cuvinte, pe care inima omului le recunoaste,
precum oaia glasul pastorului ei, si nici un alt glas strain n-o poate amagi.
Vor veni zile cînd ucenicii nu-l vor mai vedea în fata ochilor pe Dumnezeul întru-
pat în Fiul Sau. Dar El este viu si le spune: „Sunt cu voi pîna la sfîrsitul veacurilor.”Du-pa moartea, învierea si înaltarea la Tatal, Isus ne-a trimis Duhul Sfînt. Mîngîietorul, Duhul Adevarului, „pe care lumea nu-l poate primi pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste. Dar voi îl cunoasteti, caci ramîne cu voi si va fi în voi.”
Pentru aceste zile trebuie sa luam în noi Cuvîntul, sa-L punem în inima noastra, ca
pe o samînta sfînta, din roada careia ne vom hrani cînd pustiul, seceta, arsita, ne vor pîrjoli, ca sa ne ucida.

39. Isus a spus: „Carturarii si Fariseii au luat cheile Cunoasterii si le-au ascuns. Nu numai ca n-au patruns ei însisi înauntru. Dar nu i-au lasat sa intre nici pe cei ce do-
reau. Dar voi fiti precauti ca serpii si curati ca porumbeii.”

(39.) Matei: „Vai de voi carturari si Farisei fatarnici, caci voi închideti oamenilor Împaratia cerurilor; nici voi nu intrati în ea si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati sa intre:” Ei sunt orbi care calauzesc alti orbi, îi tin în orbire, supusi fata de ei, si nu iubitori de Dumnezeu. „Degeaba Ma cinstesc ei, dînd învataturi care nu sunt decît niste prunci o-
menesti.”
Ioan: „Cel ce viu intra pe USA (Eu sunt usa oilor) în staulul oilor este un hot si un tîlhar.”„Hotul nu vine decît sa fure, sa junghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba VIATA si s-o aiba din belsug.”
Acesti orbi sunt plini de violenta si ura fata de cei care vor sa cunoasca si sa urmeze CUVÎNTUL. „Daca ati fi orbi n-ati avea pacat, dar acum ziceti „vedem,”de ace-
ia pacatul vostru ramîne,”le spune Isus în Ioan.
În fata acestui zid puternic de ura si întuneric, ucenicii trebuie sa fie precauti, inte-
lepti, puternici lînga Dumnezeul lor. Doar asa vor ramîne „curati ca porumbeii.” În pre-
dica de pe munte în Matei si Luca, Isus ne spune ca putem fi fericiti în aceasta lume „cazuta în sant,”liberi, (caci „adevarul va va face liberi,” spune El), si ne învata fericire dupa fericire, cum sa nu osîndim, sa nu judecam, sa iertam, sa nu ne mîniem, sa nu urîm, ci sa iubim pe vrajmasii nostri. Nu trebuie sa raspundem la ura cu ura, ca sa sporim astfel ura, (oricît de clar vedem); Însusi Isus ne arata ca ce se întîmpla este gresit, rau. si departe de ce spune Dumnezeu. Dar EL este singurul care judeca, îndreapta, pedepseste, nu noi.

40. Isus a spus: „Un butuc de vie sadit fara Tatal nu prinde viata. Si el va fi smuls din radacina si va pieri.”

(40.) Dumnezeu a pus lege în tot ce exista, (de la Creatie). Oricine face un lucru, care nu este dupa Legile lui Dumnezeu, pune baza autodistrugerii sale si a lucrului facut pri legi strîmbe, intentii strîmbe.
De la butucul de vita – la religie –, tot ce e sadit fara Tatal, nu prinde viata si va pieri. Dumnezeu are grija, El lucreaza si legile Lui sunt de neevitat, (precum gravitatia). Omul este conceput sa fie fericit doar respectînd legile lui Dumnezeu, Legea iubirii de Dumnezeu si de aproapele nostru.

41. Isus a spus: „Celui ce are din plin, i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua chiar putinul pe care îl are.”

(41.) Si aici este lege tare, ca legile naturii, pe care omul le descopera, dar de cre-at, le-a creat Dumnezeu, (de aceea nu cad stelele peste noi, ci se tin unde le-a asezat El).
Omul nu poate trisa. Ce este în el, nestiut de nimeni, este cunoscut de Dumnezeu;
(caci: „totul e dezvaluit în fata cerului”),si atrage binecuvîntari, ajutor, ocrotire, calauzire, sau uscaciune, disperare, rautate. „Cel ce nu crede a si fost judecat. Caci cel ce face raul, uraste Lumina si nu vine la Lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele.” Automat
trece în întuneric, caci a iubit mai mult întunericul decît lumina.
Dumnezeu este desavîrsit în DREPTATEA SA. NU POATE FI DECÎT DESAVÎRSIT. CACI EL ESTE DESAVÎRSIRE.
42. Isus a spus: „Fiti trecatori pe drum.”

(42.) Nu uitati ca sunteti muritori: „ goi ati venit pe lume si tot goi veti pleca din lume.” Nu uitati ca drumul pentru care v-ati nascut, duce la Tatal, care va creat pentru ca sa urcati spre El, calauziti de învatatura Sa, ocrotiti de puterea si dragostea Sa. Nimic sa nu va lege, nici bogatia, nici saracia, caci voi ati gasit singurul lucru care dureaza vesnic si e vrednic de crezut si de iubit.

43. Ucenicii L-au întrebat: „Cine esti, ca sa ne zici asemenea lucruri?”„Din cele
care vi le spun nu aflati oare Cine sunt? Dar voi sunteti ca fariseii: ei iubesc pomul si îi
dispretuiesc rodul; ei iubesc rodul si dispretuiesc pomul.”

(43.) Ucenicii cresc încet. Uneori vas doar un om, care vorbeste ca Dumnezeu. Si fariseii i-au învatat ca aceasta este hula, si omul acela trebuie ucis cu pietre.
Isus îi învata sa-si asculte inima, precum oaia care recunoaste sigur doar glasul pastorului ei.
Pomul – Vechiul Testament – era cunoscut superficial, de aceea n-au recunoscut Rodul si L-au batjocorit si rastignit.
Azi, cei ce cunosc superficial Noul Testament,spun ca iubesc rodul, dar nu iubesc pomul. (crescut de Dumnezeu, ca sa daruiasca lumii RODUL SAU spre salvarea fiecarui om).
Rodul si Pomul sunt UNA – lucrarea lui Dumnezeu pentru OM. (Isus, nascut din
Israel, pentru a fi „LUMINA LUMII”).

44. Isus a spus: „Cine Îl huleste pe Tatal va putea fi iertat. Cine Îl huleste pe Fiul va putea fi iertat. Dar cine Îl huleste pe Sfîntul Duh nu va fi iertat nici pe pamînt, nici în cer.”

(44.) Tatal si Fiul sunt UNA, sunt Dumnezeu. „Dumnezeu este DUH.” „Cuvinte-
le” „TATA”si „FIU” sunt omenesti si ajuta mintii omenesti sa prinda ceva din ceea ce es-
te de necuprins pentru ea. TATA si FIU sunt cuvinte care ne ajuta sa simtim ceva din re-
latia lui Dumnezeu cu Isus, nascut în trup, din PUTEREA si DUHUL SFÎNT ale TATA-
LUI, din iubirea de necuprins între EI si pentru OMUL pierdut, ratacit, mort. („Trebuia
sa ne bucuram si sa ne veselim, caci acest fiu al Meu era mort si a înviat, era pierdut si a
fost gasit”) (Luca).
Dumnezeu este UNUL, din vesnicii, Creatorul a tot ce existavazut si nevazut, este
DUH si este SFÎNT. Si S-a întrupat ca sa-i salveze pe fiii Sai bolnavi,orbi, rataciti, pier-
duti, caci Dumnezeu este IUBIRE si VIATA.
TATAL ESTE DUH SFÎNT. FIUL ESTE DUH SFÎNT. DUHUL SFÎNT ESTE ÎN EI. SUNT UNA.

45. Isus a spus: „ Nu culegi struguri de pe tufisuri de spini, nici smochine de pe scaieti, caci acestia nu dau rod. Omul bun zamisleste binele din tezaurul launtric. Omul
stricat da lucruri stricate din vistieria lui viciata care se afla în inima sa. Caci toate cîte
se zamislesc sunt din plinul inimii.

(45.) În Matei Isus spune: „Ori faceti pomul bun si rodul lui bun, ori faceti pomul rau si rodul lui.rau; caci orice pom se cunoaste dupa rodul lui.” Si aici actioneaza tot o lege vesnica, pusa de Dumnezeu la Creatie. Omul o poate cunoaste, dar n-o poate schimba. Spinii si scaetii nu pot rodi, – sunt chiar nerodirea. Inima omului rodeste, zamisleste, adica naste în ea BINELE sau RAUL; este creata sa RODEASCA.
(Ioan) „Daca un om nu se naste din nou nu poate intra în Împaratia lui Dumnezeu.” Prin CUVÎNTUL luat în inima, se poate naste, din puterea lui Dumnezeu, prin Duhul Sfînt, un Copil al lui Dumnezeu. Acesta este LUCRUL NOU,facut de Dumnezeu pe pamînt, prin ÎNTRUPAREA SA ÎN FIUL.
Iudeii, prin care s-a facut aceasta lucrare, nu stiau, nu puteau cunoaste; ceea ce ne-a facut noua cunoscut Dumnezeu, prin Isus: „Multi prooroci si oameni neprihaniti si împarati au obosit sa auda cuvintele pe care le auziti voi si nu le-au auzit.”
Daca nu cautam cu straduinta sa întelegem si sa facem ce ne învata Isus, în inima noastra se vor cuibari, ca într-o casa, duhurile celui rau si ea va zamisli roada pentru vrajmasul lui Dumnezeu. În loc sa zamisleasca ROADA BUNA, pentru care a fost CRE-
ATA.
46. „De la Adam pîna la Ioan Botezatorul, dintre toti cîti sunt nascuti din femeie, nimeni nu-l întrece pe Ioan Botezatorul, pentru ca ochii sai nu sunt învaluiti. Dar Eu va spun: „Cel care dintre voi va deveni prunc, va cunoaste Împaratia si-l va întrece pe Ioan.”
(Adam n-a fost nascut din femeie, dar ochii lui au fost „învaluiti”)

(46.) În Vechiul Testament, gasiti la tot pasul întîmplari, comportari, discutii, cu-
vinte ale unor oameni pe care Dumnezeu i-a iubit nespus pentru inima si gingasia, caracterul si dreptatea lor. De aceea Dumnezeu a lucrat ca ei sa ramîna, împreuna cu gîn-
durile si simtamintele si puterea lor, în paginile scrise pentru veacuri. Dar ei erau atît de putini.
„Cartile” (Sulurile) erau accesibile doar preotilor, asa ca doar proorocii si Duhul Sfînt puteau atrage inimile îsetate
Raul se descopera în Vechiul Testament, cum se extinde ca o lepra, si-i rapeste pe oamenii orbi. Înainte de potop, pe tot pamîntul, Dumnezeu a gasit un singur om si familia lui prin care sa faca sa nu fie nimicit omul pe pamînt.
Noe era din samînta cea buna a lui Set, nu a ucigasului Cain. Genealogia SEMINTEI BUNE – pîna la NOE, de la Abel (Set) PÎNA la Noe, este SAMÎNTA cea prin care s-a putut salva omul creat sa fie „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.” Macar pîna la Noe, (cam10 generatii), stim ca avem radacina comuna, în samînta.buna a lui Noe, aceeasi stramosi cu el. (Caci doar el a fost lasat sa supravietuiasca potopului)
Cei care au murit erau izvoare de rau, erau ca înfatisare oameni, dar erau „lei care s-au facut oameni,”cruzi, brutali, stricati. AFOST NECESAR SA FIE NIMICITI.: „I-a parut rau lui Dumnezeu ca l-a facut pe Om.” („Ce faci tu aici, Ilie?” îl întreaba Dumnezeu, cu atîta gingasie, pe proorocul Lui iubit. Iubit, pentru ca a facut ce trebuia facut: a ucis 400 de prooroci ai lui Baal, care otraveau lumea, i-a ucis cu mîna lui; si iu-
bit cu atît mai mult, cu cît Ilie a facut lucrul acesta, fara placere, cu greu, încît la sfîrsitul „trebii”a ajuns bolnav, slabit, voia sa moara, nu putea suporta.
Dumnezeu stia ce înseamna sa trebuiasca sa nimicesti toata omenirea de pe pamînt, de aceea a venit la Ilie, l-a întrebat „Ce faci tu aici, Ilie?” ascuns într-o pestera? si i-a vorbit cu un glas ca un susur blînd si plin de gigasie, subtire”)
Asa ne învata Dumnezeu despre Sine si oamenii si Sai în Vechiul Testament. Niciodata Dumnezeu nu nimiceste fara durere. Dar TREBUIE.
Din samînta lui Noe, cu grija, rabdare si multa lucrare, DUMNEZEU ALEGE om cu om.
Geneza 32 versetele 24-29
În genealogia LUI NOE gasim un om numit Avram, pe care Dumnezeu îl alege dintre toti oamenii care umplusera din nou pamîntul, un om dupa inima Lui, din samînta caruia, prin Isac, Iacov, (Israel, botezat astfel de Dumnezeu), si cei 12 fii ai lui Iacov, sa formeze o familie care ajunge în Egipt, ca din ea, sa înfloreasca si sa se înmulteasca în pace, un întreg popor – Israel – din samînta aleasa, om cu om, „bob cu bob,”de Dumne –
zeu.
Acesta este începutul. Acestui popor I s-a descoperit, (ca lui Ilie),si din acest popor a ales (dupa cum citim în Luca), cînd „s-a împlinit vremea,”un preot batrîn –Zaharia si pe nevasta lui stearpa Elisaveta, ca sa vina pe lume Ioan Botezatorul, crescut în locuri pustii, doar cu lacuste, miere salbatica, apa si Duh,atît de curat, încît ochii Sai L-au putut recunoaste pe Fiul lui Dumnezeu, în trupul omului Isus, cînd Duhul Sfînt S-a pogorît peste El, la botez, din cerurile deschise. Proorocul iubit al Fiului lui Dumnezeu.
Nimeni pîna la Ioan n-a fost atît de aproape de Isus. Dar, dupa Ioan, prin Isus si Cuvîntul luiDumnezeu, si Puterea Duhului Sfînt al Adevarului, multi oameni de pe pamînt au marele HAR de a fi mai aproape de Isus decît a fost Ioan Botezatorul, marele Har de a-L purta în inima lor pe Isus. Daca prin „nasterea din nou”inima lor va deveni curata precum o inima de prunc, inima lor va fi Salasul Lui, vor fi vesnic cu El; si El îi va reda Tatalui pe fii rapiti, posedati, orbi, morti, pierduti, ciungi, orbi, schiopi. VII, SANATOSI, GASITI.
Pentru aceasta lucrare de salvare, de Mîntuire, Dumnezeu a ales din Poporul ales o mîna de oameni care Îl cunosteau cu adevarat pe El, Dumnezeul lor. (Cum Li se descoperise cu adevarat, în Vechiul Testament, în Cartile lui Moise, în Prooroci si în Psalmi, nu cum îi învatau carturarii si Fariseii.
Zaharia si Elisaveta l-au crescut pe Ioan Botezatorul asa cum i-a învatat Dumne –
zeu. Maria si Iosif L-au crescut pe Isus cum i-a învatat Dumnezeu. Simeon si Ana si pastorii L-au primit cu nespusa pe cel despre care Dumnezeu le vorbise în Vechiul Testa-
ment. Pentru toti ceilalti din Israel era „tîmplarul, feciorul Mariei,”un om ca ceilalti pîna la Botez si cele 40 de zile din pustie,dupa care Mesia cel promis si-a început lucrarea: „Astazi s-au împlinit cuvintele acestea scrise, pe care le-ati auzit,”le spune Isus în Sinagoga din Nazaret.
De acum încolo, „Cine are urechi de auzit, sa auda,”si va fi mîntuit.
Cuvintele citite de Isus erau scrise de proocul Isaia, cu sute de ani înainte: „ Du –
hul Domnului este peste Mine, caci M-a uns sa vestesc saracilor Evanghelia, sa tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita, sa dau drumul celor apasati, sa propovaduiesc prinsilor de razboi slobozirea si orbilor capatarea vederii si sa vestesc anul de îndurare al
Domnului.”Asa lucreaza Dumnezeu asupra lumii, care n-are timp pentru El, caci oamenii sunt ocupati cu treburi „importante.”

47. Isus a spus: „Nu-i cu putinta ca un om sa încalece doi cai deodata sau sa în-
tinda doua arcuri. Nu-i cu putinta ca un servitor sa slujeasca la doi stapîni, decît doar cinstindu-l pe unul si nesocotindu-l pe celalalt. Nimeni, bînd un vin vechi, nu doreste în aceeasi clipa unul nou. Si nu pui un vin nou într-un burduf vechi ca sa nu se sparga. Si nu pui vinul vechi într-un burduf nou, ca se strica vinul; si nu cosi un petec vechi la o haina noua ca se rupe degraba.”

(47.) Nu doar cele 10 Porunci date de Dumnezeu, (în Exod 20) sunt Legea,ci fie-
care învatatura data de Isus în Evanghelii sunt o lege, o regula, dupa care, Cel care ne-a creat, ne-a facut sa functionam.
Daca nu le cunoastem ca fiind puse de Dumnezeu în noi si daca nu le respectam, nu putem functiona bine, ne „defectam.”Asa cum suntem construiti, nu putem nici încaleca doi cai deodata, nici sluji, cu toata fiinta, doi stapîni. („Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona”–stapînitorul acestei lumi.)
De aceasta lege trebuie sa tinem seama, de la lucrurile mici, pe care, trebuie sa ne organizam, ca sa le facem pe rînd, pîna la cele esentiale, spirituale.
Ucenicii erau crescuti în poporul Israel prin care Dumnezeu a lucrat pîna la venirea Sa în lume. Dar Isus spune: „Legea si Proorocii au tinut pîna la Ioan. De atunci încoace, Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu se propovaduieste.”
Tot ce este scris în Vechiul Testament prin Moise, prooroci, psalmisti, ramîne scump, oricarui copil al lui Dumnezeu. Dar, viata si „schimbarea mintii,”si „nasterea din nou,”se calauzesc acum de Evanghelii.
Vinul cel bun, vechi, nu trebuie amestecat cu vinul cel bun NOU. Formele, ritualurile, regulile, adica „exteriorul”+ „burdufurile,”nici ele nu trebuiesc amestecate. Nici Vechiul Testament, nici Evanghelia n-au nevoie sa fie „peticite de om.” Ele sunt parti EXACT DELIMITATE ale ACELEASI LUCRARI, ALE ACELUIASI DUMNE –ZEU UNIC.

48. Isus a spus: „Daca doi fac pace deplina unul cu celalalt în aceeasi casa, ei vor spune muntelui: „Urneste-te!” si el se va urni.
(Domnul vorbea ucenicilor sai, care erau evrei. Dar si noua, astazi.)

(48.) Nimeni pe lume, nu are voie sa-si îngaduiasca sa desparta Lucrarea lui Dumnezeu în doua: a Tatalui si a Fiului, în Vechiul Testament si Noul Testament. („Eu sunt în Tatal si Tatal este în mine.”)
Dumnezeu este UNA. Lucrarea Lui este UNA limpede, de necuprins, desavîrsita.
A opune un Dumnezeu aspru din Vechiul Testament, unui Dumnezeu blînd din Noul Testament este hula împotriva Duhului Sfînt; , a Tatalui, care este DUH, si SFÎNT, si a Fiului, care este DUH, si SFÎNT. (si care S-a facut om, într-o etapa a lucrarii de Mîntuire a oamenilor)
Tatal, Fiul, Duhul Sfînt sunt UNA. Vechiul Testament si Noul Testament sunt UNA. Copiii lui Dumnrzeu sunt una, si Îi iubesc întreaga Lui Lucrare, pe care o primesc în inima lor ca într-o „ACEEASI CASA,”UNICA, : „ÎMPARATIA,”„CASA LUI DUM-
NEZEU.”
Numai aceia pot spune ca au credinta adevarata, care are atîta putere încît, daca ar fi întelept ACEST LUCRU si daca ar fi dupa Voia lui Dumnezeu, ar putea muta muntii din locul unde i-a pus Dumnezeu Creator al cerurilor si al pamîntului. (Dar acest lucru nu este întelept. Sa muti muntii; chiar daca poti.)

49. „Isus a spus: „Ferice de voi, cei unificati si alesi pentru ca voi veti afla Îm-
paratia; asa cum ati iesit din Ea, asa va veti întoarce acolo.” S-au nascut din CUVÎN-
TUL LUI DUMNEZEU. AU „IESIT” DIN CUVÎNT si SE ÎNTORC LA DUMNEZEU.

(49.) Isus întareste adevarul ca: un adevarat credincios, care va putea intra în Îm-
paratie, nu poate sa nu iubeasca pe Dumnezeul lui în desavîrsirea întregii Sale lucrari. El se calauzeste numai dupa Evanghelii, dar iubeste întreaga Scriptura, din care nu poate cadea nici o „frîntura de slova.”Nu pune „petice” lucrarii lui Dumnezeu, nu o împarte, nu
selectioneaza, nu da deoparte. O cunoaste, o întelege, o iubeste, o împlineste si merge cu
Isus la Tatal. (Dar le ia ASA cum SUNT: doua PARTI ale aceleiasi LUCRARI. NU LE
AMESTECA. NICI „VINUL.”)

50. Isus a spus: „Daca veti fi întrebati: „De unde sunteti?” Spuneti-le: „Venim din lumina, acolo unde lumina S-a facut din ea însasi si S-a facut vazuta în chipul lor.”
Daca va întreaba : „Voi sunteti aceeia?” raspundeti: „Noi suntem fiii Sai si suntem dintre cei iubiti de Tatal Cel Viu.” Daca va întreaba: „Care-i semnul Tatalui din launtrul vostru?” Spuneti-le: „Este în acelasi timp o miscare si un repaos.”

(50.) Cei deveniti VII, prin CUVÎNT, stim ca vin din Lumina Cuvîntului VIETII
VESNICE. Ei cunosc aceasta Lumina care nu se vede, dar alunga întunericul, nu frige, dar arde inima si pîrjoleste raul si pune în inima viata noua, luminata. „Credeti în Lumina ca sa fiti fii ai Luminii,”spune Isus în Ioan, si „Veti fi fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii,” în Luca. Ei stiu ca aceeasta Lumina este CUVÎNTUL care S-a facut trup, ca sa se faca vazuta în Trupul Fiului lui Dumnezeu, care a luat CHIP de OM; Dumnezeu
S-a facut din Sine îsusi OM, ca sa vorbeasca omului,sa-l salveze.
Acolo, în staulul din Betleem, într-o iesle Lumina S-a facut din Ea Însasi si S-a facut vazuta în CHIPUL (DE OM) al acelui PRUNC al lui Dumnezeu. LUMINA DIN LUMINA (DUMNEZEU DIN DUMNEZEU). El este eternitate, odihna, acelasi în vesni-
cie, si, în acelasi timp, întrupare în timp, spatiu, trecere, miscare, „trecator pe drum,” din nou spre Împaratia vesnic vie. (VAZUT, ÎN CHIPUL SAU DE OM, în chipul lor omenesc. NEVAZUT CACI E LUMINA DIN LUMINA NECREATA.)

51. „Ucenicii l-au întrebat: „În ce zi va veni odihna celor morti? În ce zi va veni lumea noua?” El le-a raspuns: „Ceea ce asteptati a si venit, dar voi nu o cunoasteti.”

(51.) Cînd S-a nascut Isus, Dumnezeu a venit pe pamînt, ca un om. Cînd Cerul S-a deschis si Duhul Sfînt a pogorît si a ramas peste Isus, iar îngerii Se pogorau si Se Suiau peste Fiul omului, Dumnezeu a facut un lucru nou pe pamînt. Cînd Isus si-a dat DUHUL, pe cruce, pamîntul S-a cutremurat si (dupa cum citim în Luca) multi morti sfinti au înviat sub aceasta nevazuta dar foarte puternica revarsare de DUH, – si S-a facut iarasi
LUMINA, dupa cele 3 ore de întuneric. (cînd Isus murea pe cruce)
Dupa Înviere si plecarea din nou în Dumnezeirea Sa, Mîngîietorul, Duhul Sfînt, Duhul Adevarului a venit si a ramas (cum citim în Ioan) „ca sa ne calauzeasca în tot adevarul si sa ne aduca aminte de tot ce ne-a spus Isus.”
Acestea sunt LUCRARI NOI, nemaivazute si nefacute pîna atunci. (Cînd „S-a împlinit vremea si Împaratia lui Dumnezeu este aproape”)
Marcu : „Pocaiti-va si CREDETI ÎN EVANGHELIE.”
În rostirea 51, ucenicii afla ca Împaratia a si venit, Dumnezeu era în fata lor, dar ei nu vedeau, nu cunosteau.

52. Ucenicii I-au raspuns: „24 de profeti au vorbit în Israel si toti s-au rostit prin Tine.” El le-a spus: „Voi L-ati aruncat pe CEL VIU, care-i în fata voastra si ati vorbit despre morti.”

(52.) În Ioan, Isus spune: „Credeti Scripturile pentru ca socotiti ca în ele aveti viata vesnica. Dar tocmai ele vorbesc despre Mine. Si nu vreti sa veniti la Mine ca sa aveti viata si: „Daca l-ati crede pe Moise, M-ati crede si pe Mine, pentru ca (NU NOE) el a scris despre Mine. Dar daca nu credeti cele scrise de Moise, cum veti crede cuvintele Mele?”
Oamenii au citit Vechiul Testament ca pe o carte de istorie, nu ca pe o descoperire
pe care Dumnezeu o face oamenilor despre Sine. Acum citesc Noul Testament ca pe o carte de povesti, nu ca pe o descoperire pe care Dumnezeu o face oamenilor despre Sine. Si nu prin profeti, ci prin Cel vestit ca Emanuel, (care înseamna „Dumnezeu este cu noi”), prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, UNA cu Dumnezeu.

53. Ucenicii L-au întrebat: „Taierea împrjur e folositoare sau nu?” El a ras –
puns: „Daca era folositoare, tatii lor i-ar fi facut taiati împrejur din mamele lor. Dar
adevarata taiere împrejur din spirit se arata foarte folositoare.”

(53.) Isus ne arata ca în Vechiul Testament foarte multe lucruri, porunci, rîndu –
ieli, au un caracter istoric, local, personal, nu vesnic valabil. Erau necesare (sau nu) în acel moment istoric, în acea etapa a poporului Israel. Unele erau marcate de temperamentul, sau situatia personala a celui implicat în conducerea poporului, sau a proorocului respectiv, care era si el un om. Doar Isus, (Dumnezeu este cu noi – Emanuel) Care este Dumnezeu, rosteste Cuvinte vesnice, fara legatura cu un anumit popor, loc, sau moment istoric, ci total valabile în veci, pentru orice om.
Taierea împrejur, prin care poporul Israel îsi amintea ca este al lui Dumnezeu, deosebit si separat de neamurile fara Dumnezeu, dupa Isus, prin învatatura Lui, se face în
spirit, în Duh.
` Copiii lui Dumnezeu din toate neamurile nu mai sunt cum erau ei însisi înainte de
a-L cunoaste pe Dumnezeu, si cum sunt cei care nu cred în El, ei devin o faptura noua, prin nasterea în inima lor, din Cuvîntul Vietii, a unui fiu de Dumnezeu.
Prin aceste sunt ai lui Dumnezeu, alesi, deosebiti, „taiati împrejur în DUH.”

54. Isus a spus: „Ferice de voi, cei saraci, ca a voastra este Împaratia ceruri-
lor.”

(54.) Isus începe sa le arate ucenicilor ce înseamna un om „taiat împrejur în Spi –
rit,” în Duh. Si în afara de ce ne învata El, nu este învatatura, ci sunt vorbe, porunci, da –
torii omenesti. „Unul singur este Învatatorul vostru – HRISTOSUL –, iar voi sunteti frati.”
Orice auzim trebuie sa confruntam cu Evangheliile, ca sa nu fim derutati, pierduti;
rataciti de „orbi care calauzesc alti orbi.” Duhul vorbeste oricarui OM.
Dumnezeu nu este împotriva bogatiei. Avraam, Iacov, David, Iov, au fost dintre cei mai bogati oameni de pe pamînt. Dar, ei erau în primul rînd bogati în Dumnezeu, în iubire, credinta, dependenta de El. Ei stiau ca „Domnul a dat Domnul a luat”.”
În acelasi timp, Dumnezeu ne învata ca bogatia poate acapara cu totul, si omul devine preocupat de bogatia lui, sigur si mîndru si nu mai simte „foame si sete” dupa Dumnezeu. Uita de El si este singur stapîn pe toata lumea. „Si ce ar folosi unui om sa cîstige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?” spune Isus.
Rostul si bucuria omului pe pamînt este sa fie cu Dumnezeu, în adevarul, lumina, puterea, ocrotirea si dragostea Sa. Pentru aceasta a fost creat, si nu este pentru el alta cale de a fi fericit. Oricît de bogat, „beat” de bogatie ar fi, fara Dumnezeu este „sarac, neno –
rocit, orb si gol.”

55. Isus a spus: „Cel ce nu-si lasa tatal si mama nu va putea fi ucenicul Meu. Cel ce nu-si lasa frati si surori si nu-si duce Crucea cum o duc Eu nu va fi vrednic de Mine.”

(55.) Ca si atunci cînd se refera la bogatie, Isus nu ne învata Sa lasam pe cei ce ne-au dat viata: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” este una dintre cele 10 porunci ale Legii vesnice. Dar prima porunca este: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata puterea si cu tot cugetul tau.”
Nici pe tatal, mama, copiii tai nu-i vei iubi cu adevarat, sanatos si drept, daca nu-L ai pe Dumnezeu pe primul loc în minte, inima, suflet, cu toate gîndurile si puterea ta. Din aceasta iubire va iesi adevarata iubire pentru ceilalti: parinti, copii, frati, surori.
A-ti duce crucea ca Isus însemneaza a fi constient ca apartii lui Dumnezeu, (Isus era chiar Dumnezeu, dar ca trebuie sa-ti duci viata în acest trup muritor, într-o lume trecatoare în care stapîneste raul.)
Crucea aminteste condamnatului ca merge la moarte, si, în curînd, pe cruce va sta el. Trupul muritor, (cînd întinzi bratele lateral, chiar seamana cu o cruce trupul nostru) viata în aceasta lume, în care forte mai mari, nevazute, lupta între ele prin inima noastra, este o cruce
Dar Dumnezeul nostru a venit la noi si a trait într-un trup exact ca al nostru.
Timp de 40 de zile în pustie S-a lasat prada Satanei si întregii lui ostiri de forte ale raului, („fiare salbatice” – Luca) a luptat cu tot raul lumii, cu tot ce i-a sfîsiat, zdrobit, chinuit si ucis pe oameni de la începutul la sfîrsitul lumii. Si a biruit toate ispitirile duhu-
lui, mintii, trupului. Si S-a luptat ca un om, dar un om care stia tot ce „STA SCRIS,” si stia ca TATAL nu-L lasa singur niciodata. Asta ne învata si pe noi. Asa a biruit si pe crucea reala de lemn, pe care a fost din nou ispitit („Coboara-Te de pe cruce daca esti Fiul lui Dumnezeu!” strigau toti). Dar El spuse: „Faca- se voia Ta nu voia Mea.”
Noi suntem nascuti din nou, din Cuvîntul Lui: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt DUH si VIATA.” Suntem copiiai lui Dumnezeu nascuti din DUH, dar traim în trupul de carne în care ne-am nascut: SI TREBUIE SA-L PURTAM CA EL.
Ioan: „ Ce este nascut din DUH este DUH si este nascut din carne este carne,” îi
spune Isus lui Nicodim.
De la Fiul lui Dumnezeu putem învata cum sa ne purtam CARNEA. El a lasat tot ce trebuie sa stim în Evanghelii. El spune sa ne DUCEM CRUCEA, „CUM O DUC EU,”(nu „ sa muriti pe cruce cum voi EU.”)

56. Isus a spus: „Cel care a cunoscut lumea a gasit un stîrv. Si pe cel care a gasit un stîrv, lumea nu-l mai încape.”

(56.) Nimicurile, desertaciunile, amagirile, placerile, poftele, nebuniile si murda -
riile, tot ce batjocoreste acest trup de carne care se degradeaza si moare este greu de îndurat. Simti ca locuiesti într-un cadavru, dar trebuie sa fii tare, sa te tii strîns de ceea ce
te ridica de-asupra acestei lumi si de-asupra ta însuti: Sa vezi frumusetea lucrarilor lui Dumnezeu, sa traiesti prin El, în Lumina si Învatatura, mila, bunatatea si Puterea Lui Pe de alta parte nici lumea nu te suporta pe tine, te uraste cu ura Satanei.
Cei carora Isus le spune: „Voi aveti de tata pe diavolul si vreti sa împliniti poftele tatalui vostru,”„ucigas” si „mincinos,” vor primi de la tatal lor puteri ca sa-ti faca si mai greu de dus crucea. Dar (Ioan) Isus spune: „Tatal Meu este mai mare decît toti, si nimeni
nu va putea smulge oile Mele din mîna Tatalui Meu,”„Pe Mine lumea Ma uraste, pentru ca marturisesc despre ea ca lucrarile ei sunt rele.”

57. Isus a spus: „Împaratia Tatalui este asemanatoare unui om care a semanat un grîu bun. Dusmanul sau a venit noaptea si a semanat neghina prin grîu. Omul n-a lasat sa se smulga neghina de teama ca, smulgînd neghina, sa nu smulga si grîul cu ea. Într-adevar, la vremea Culesului, neghina se va deslusi bine. Atunci va fi smulsa si arsa.”

(57.) De la rostirea 54., Isus lamureste aceasta devenire a unui om: dintr-un „pa-
gîn,” într-un om „taiat împrejur în Spirit.” Acest om trebuie sa stie ca „bolul de grîu” Se-
manat de Dumnezeu la Creatie, este napadit, sufocat, înconjurat, de neghina pe care dus-
manul o varsa peste Creatia lui Dumnezeu.
Firele de grîu si cele de neghina cresc împreuna, uneori în aceeasi inima. Cînd grîul creste, si are bobul copt, neghina se distinge clar, si nu se mai poate ascunde. Este smulsa si arsa.
Focul pe care Isus l-a aprins si l-a aruncat asupra lumii, si pe care Îl ocroteste, o pîrjoleste. (rostirea 10.) Caci „FOCUL NU SE STINGE.” Cel ce poarta neghina în el si n-o smulge va merge „ÎN FOCUL CEL VESNIC.”

58. Isus a spus: „Ferice de cel care a cunoscut încercari. El a gasit viata.”

(58.) Încercarile vin din afara noastra si dinlauntrul nostru. Ele presupun lupta o-
mului cu „neghina.” Isus îi numeste fericiti pe cei ce lupta împreuna cu El, Care este si astazi, viu, prezent prin Cuvînt si putere. Ajutati de El, prin El, ei gasesc VIATA, cea adevarata.

59. Isus a spus: „Priviti spre Cel Viu atît timp cît traiti, cu teama ca puteti muri si ca, încercînd sa-L vedeti nu veti ajunge sa-L vedeti.”

(59.) Multora dintre oamenii care vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
Dumnezeu le va spune: „Niciodata nu v-am cunoscut.”„Nu stiu de unde sunteti.”
Dar, ca El sa ne recunoasca, noi trebuie ca în aceasta viata sa devenim ai Lui.
„Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor VII.” Doar oamenii care au primit viata din CUVÎNT, care au devenit VII în DUH si ADEVAR, cei „taiati împrejur în SPIRIT (DUH),” vor ajunge Sa-L vada în acel ceas de mare TAINA, cînd vor
„încerca” Sa-L vada.
Despre multe lucruri Isus nu ne vorbeste „tot,”pentru ca mintea noastra nu este fa-cuta sa le poata întelege. Dar Isus ne învata tot ce avem nevoie sa facem si sa cunoastem
ca sa trecem, cînd va veni vremea, cu bine, în pace, si cu bucurie prin „acele lucruri”care
ramîn TAINE.
Noi trebuie sa-L ascultam: „Priviti spre cel Viu,”cît traiti.

60. „Ei au vazut un samaritean ducînd un miel si intrînd în Iudeea. Isus i-a în –
trebat pe ucenici: „Omul acela de ce se învîrteste pe lînga miel?” Ei au raspuns: „Vrea
sa-l taie si sa-l manînce.” El le-a spus: „Atîta timp cît mielul e viu, el nu-l va mînca, ci numai daca îl taie si daca îl face un stîrv.” Ei au spus: „Fireste n-ar putea astfel.” El le-a spus: „Aveti grija, sa cautati un loc întru LINISTE, ca sa nu deveniti stîrvuri si sa nu fiti mîncati.”

(60.) Omul, ducîndu-si crucea, este materie, miscare, viata în trup, în aceasta lu-
me invadata de „neghina.” Dar Isus spune ca este „miscare”si „repaos” în acelasi timp. „Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati si Eu va voi da odihna.”„Domnul a certat marea înfuriata si vînturile si s-a facut o LINISTE mare.”„Va dau pacea, va las PACEA MEA.”„Daca Sabatul va fi desfatarea ta, te vei putea DESFATA în Domnul.”
SABAT înseamna nu Sîmbata, (ziua lui Saturn), ci odihna, sarbatoare. „Sabatul va fi un SEMN între Mine si voi”– „SEMNUL Tatalui înlauntrul vostru.”(rostirea 50.)
Copilul lui Dumnezeu, ca sa poata ramîne VIU spiritual, sa nu devina un mort – viu, un stîrv, trebuie sa-si gaseasca un loc întru liniste. Aici va putea, traind în trup, si în lume, sa fie în Isus, în Pacea, Odihna, Desfatarea, Linistea, Destinderea Sa, în încredere, bucurie, siguranta, împacare, tarie. VIU.
Omul are nevoie de „UN LOC ÎNTRU LINISTE,”de RUGACIUNE, DE COMU-
NIUNE CU DUMNEZEU, ca sa ramîna VIU. SA NU DEVINA STÎRV.

61. Isus a spus: „Doi se vor odihni pe un pat: unul va muri, altul va trai.” Salo-
meea a întrebat: „Cine esti, omule? Din cine ai purces, si ai stat pe lavita mea si ai mîncat la masa mea?” „ Eu sunt cel ce este, purces din Cel Egal. Mi s-a dat ceea ce vine de la Tatal Meu.” Salomeea a spus: „Eu sunt ucenica Ta.” Isus a spus: „De aceea Eu Zic: Cînd ucenicul este golit, el se umple de lumina; dar cînd este împartit, el se umple de întuneric.”

(61.) – Cel nascut din carne va muri. Cel nascut din DUH este DUH. Duhurile nu mor. „Cel ce traieste si crede în Mine nu va muri niciodata.”
Luca 20 versetul 36 „Ei nu vor putea muri. Caci vor fi ca îngerii si vor fi fiii lui
Dumnezeu fiind fii ai învierii.”– FRATII LUI.
Isus spune ca „ESTE CEL CE ESTE”(IAHVEN – DUMNEZEU).
Fiind în trup, Dumnezeu întrupat raspunde: „Sunt Cel ce este,”(Dumnezeu spune:
„Sunt Cel ce SUNT”.) „Sunt Cel ce este”arata ca traieste în timp (33 ani)
TIMP VESNIC
(EU, ISUS) (D-ZEU)
SUNT – ESTE
– Isus în trup de om. „Sunt Cel ce Sunt” exprima pe Dumnezeul VESNIC, VIU si
EGAL ÎN AFARA TIMPULUI, (pe care l-a creat pentru OM si mediul în care Omul ur –
ma sa traiasca).
CEL EGAL
SUNT- SUNT
Omul este miscare, schimbare, devenire, trecere.
Dumnezeu este Cel ce este – EGAL, VESNIC, VIU, DESAVÎRSIT, SFÎNT. ISUS, ÎN TRUP, (SUNT) ESTE DUMNEZEU (PURCES) DIN CEL CE ESTE VESNIC.
– Cel ce doreste sa se umple de Lumina Sa trebuie sa aiba OCHIUL curat:
Luca „Daca ochiul tau este curat, tot trupul tau va fi plin de lumina. Dar daca ochiul tau
este rau, trupul tau va fi plin de întuneric.”„Daca tot trupul tau va fi plin de lumina, fara sa în el vreo parte întunecata, vei fi în totul (ÎN TOTUL ÎN DUMNEZEU, ÎN UNA) plin de lumina întocmai ca atunci cînd te-ar lumina o lampa cu lumina ei mare.”
Ca sa fie inundat, binecuvîntat, luminat, acoperit cu aceasta LUMINA MARE,
trebuie sa te golesti pe tine de orice „împarteala,”atractie, strîmbatate. Nu poti sluji la doi stapîni, nu poti încaleca doi cai. Nu poti fi fiu al Luminii si stapîn trufas al eului si vietii tale si a altora (UN FIU AL ÎNTUNERICULUI)
Rostirea 24: Lumina se afla înlauntrul unei fiinte luminoase si ea lumineaza lu –mea toata. Daca nu lumineaza, e o bezna.” Cînd ucenicul e împartit, se umple de întune-
ric, e o bezna, nu se afla în acel „TOT” de lumina care lumineaza ca o LAMPA mare lu-
mea toata. (Dar oamenii n-o vad, asa cum orbii, nu vad lumina soarelui.)
(Nu stim cine era Salomeea, ALTII spun ca era mama lui Iacov si Ioan (Zebedei), Unii spun ca era SORA LUI. APARE LA MORMÎNT.) (Marcu)

62. „Eu dezvalui tainele celor ce sunt vrednici de taine. Mîna ta stînga sa nu stie ce face mîna ta dreapta.”

(62.) De multe ori, din Cuvintele lui Dumnezeu întelegi lucruri minunate, de o atît de mare subtilitate, si stralucire, ca nu pot fi exprimate, nu le poti spune altui om. (Numai acele CUVINTE, ale lui, te pot lumina si le vei putea transmite DOAR,celor pe care El îi socoteste vrednici. Alteori gasesti cuvinte, si vorbesti, dar omul acela nu întele-
ge, pentru ca Dumnezeu nu doreste sa-i dezvaluie acel lucru. Alteori, Duhul Se face auzit, si te îndeamna sa vorbesti sau sa taci.
Dumnezeu ne calauzeste prin toata complexitatea lucrurilor descoperite, si nu avem noi voie sa absolutizam sau sa neglijam vreun aspect. (Ex: „Cele auzite cu urechea ta, spune-le la o alta ureche, vesteste-le în cetate, caci nimeni nu aprinde o lampa ca S-o puna sub obroc sau S-o tina într-un loc ascuns.”
Pare o contradictie cu rostirea 62. Dar ce pentru noi pare o contradictie, la Dum-
nezeu este ÎNTREG si DESAVÎRSIT si ADEVARAT, SI CU PUTINTA)

63. Isus a spus: „Era un om bogat care stapînea o mare avere. El îsi spunea: „Voi folosi avutia ca sa seman, sa raspîndesc, sa culeg, sa-mi umplu hambarele de grîne,
sa nu duc lipsa de nimic.” Asa gîndea el în sinea lui. Si chiar în noaptea aceea el muri.
Cine are urechi, sa auda.”

(63.) Omul acesta nu gîndea nimic rau. Harnic, chibzuit, prevazator, constructiv. Dar oare aceasta minunata faptura, creata din iubire, dupa „chipul si asemanarea” lui Dumnezeu, ca sa umple pamîntul cu Copii Sai iubitori si plini de lumina, cu care sa fie, împreuna, într-o comuniune de bucurie si dragoste, cunoastere si crestere, aceasta „cunu-
na a Creatiei,”pentru a-si umple hambarele a fost înzestrata cu „marea avere” de gîndire, sensibilitate, vorbire, si dor de „CEVA”? Ca sa-si asigure hrana, pe care Dumnezeu îi promite ca El i-o va asigura, caci „stie ca are trebuinta”? Nu pentru atît de putin a creat Dumnezeu. Si daca în timpul vietii nu afla ce îi ofera Dumnezeu, va ramîne „o bezna”ca-
re va merge în „bezna,”sarac, fara nici o graunta, (caci nu i-ar folosi).
A murit fara sa-L cunoasca pe Dumnezeu si BOGATIILE VESNICE.

64. Isus a spus: „Un om astepta oaspeti si dupa ce a pregatit bucatele, a trimis servitorul sa cheme oaspetii. A mers la primul si i-a spus: „Stapînul meu te cheama la masa.” Acesta a raspuns: „Am banii pentru negustori, ei vin la mine diseara, trebuie sa vorbesc cu ei; nu pot veni la masa.” S-a dus la altul si i-a spus: „Stapînul Meu Te cheama.” Acesta i-a raspuns: „Am cumparat o casa si asta-mi ia o zi. N-am cum sa vin.” S-a dus la altul si i-a spus: „Stapînul meu te cheama.” Acesta i-a raspuns: „Mi se
însoara un prieten si eu îi pregatesc si eu îi pregatesc masa. Nu voi putea veni. Sa ma ierti.” S-a dus la altul si i-a spus: „Stapînul meu te invita.”Acesta i-a raspuns: „Am cumparat pamînturi, ma duc sa iau arcuda. Nu voi putea veni. Ma scuzi.” Servitorul se întoarce la stapînul sau si îi spune: „Cei pe care i-ai invitat la masa s-au scuzat.” Stapînul i-a spus servitorului: „Sa iesi în drum si pe oricine ai sa gasesti sa-l aduci la masa. Cumparatorii si negustorii nu vor intra în salasul Tatalui meu.”

(64.) Cel din rostirea 63, a murit fara sa-si cunoasca adevarata avere, adevarata comoara pusa în el de Tatal, tot asa, acesti oameni, care refuza chemarea Celui pe care Isus Îl numeste: „Sfinte Tata,”„Neprihanitule Tata,”singurul Bun si Singurul BINE, nu-L vor cunoaste niciodata, si nu vor cunoaste adevarata fericire si pace care vin numai de la El.
Isus ne învata ca omul nu va putea sta în ADEVAR, daca va avea pe lumea asta ceva mai important, mai presus de Dumnezeu; nici tata, nici mama, copii, frati, bani, ca-
se, prieteni, pamînturi, cîstiguri, nimic nu trebuie sa-l lege pe om. Doar de Dumnezeu trebuie sa-i fie inima lipita si toate celelalte se vor revarsa ca niste binecuvîntari din cer asupra lui.
Cîta mîhnire si durere, sa fii refuzat, dat la o parte, uitat, de cei pentru care ai pregatit „bucatele,” bunatatile cele mai alese, si-i astepti mereu, în timp ce ei au preocupari atît de straine darurile si darul cu care sunt asteptati.
Ca fiul risipitor din Luca, Dumnezeu si azi Îsi asteapta Copiii sa vina la El, sa-i faca bogati, sa afle ca sunt fii ai Împaratului Universului, ocrotiti de El, iubiti si calauziti cu Lumina Lui.
Isus a adus Evanghelia, si orice om de pe pamînt poate gasi „Calea, Adevarul si Viata,”daca nu este foarte ocupat cu treburi mult mai importante sau de oameni ca si el, mult mai importanti pentru el decît Dumnezeu.
(Doar ordinea din LEGEA pusa de Dumnezeu la temelia lumii, poate da adevara-
ta fericire în toate aspectele VIETII.) ÎNTÎI DUMNEZEU.

65. Isus a spus: „Un gospodar avea o vie. A dat-o pe seama unor lucratori ca s-o
îngrijeasca si sa primeasca de la ei roadele. Si-a trimis servitorul ca lucratorii sa-i dea roadele viei. Ei au pus mîna pe servitor si l-au batut, mai-mai sa-l omoare. Servitorul a plecat si i-a povestit stapînului. Stapînul si-a zis: „Poate ca nu l-au recunoscut.” A trimis un alt servitor. Lucratorii l-au batut si pe acesta. Atunci stapînul si-a trimis fiul. El si-a spus: „Poate ca pe fiul meu îl vor lua în seama!” Cum lucratorii aceia stiau ca fiul este mostenitorul viei, l-au prins si l-au ucis.
Cine are urechi sa auda.”
URMARESTE CONTINUITATEA GÎNDULUI CARE SE DEZVOLTA DE LA O ROSTIRE LA ALTA (CURGE VIU)

(65.) Omul uita ca întreg Universul, tot ce îl înconjoara, si el însusi, apartin. Celui care le-a creat. Lui Îi datoreaza multumire, recunostinta, ascultare si dragoste.
Este o LEGE, un ADEVAR, de care nu te poti feri. (Ar fi ca si cînd te arunci în prapastie, pentru ca nu vrei sa recunosti ca exista legea gravitatiei, pe care Dumnezeu a gîndit-o.)
Caderea si pieirea sunt tot în lege, ca o consecinta inevitabila a calcarii ei.
Via nu este doar poporul Israel si oierii, lucratorii, nu sunt doar pastorii lui Israel, ci oricare om de pe pamînt, care are în adîncul fiintei sale convingerea ca Dumnezeu exista, ca are datoria sa-I dea roadele de recunoastere, recunostinta, dragoste, slava, ascultare, cunoastere. Dar n-o face, caci doreste sa-si fie singur stapîn. Devine astfel un „hot”si „un tîlhar”
Preotii cei mai de seama, carturarii si Fariseii stiau ca Isus este Mesia, Dumnezeu venit pe pamînt, dar nu voiau sa renunte la stapînirea lor asupra oamenilor, si L-au prins si L-au ucis. Credeau ca daca ucid OMUL, Îl ucid pe DUMNEZEU. Ca sa fie ei dumnezei. Dar prin MOARTEA SA, Isus a facut ca Dumnezeu sa ramîna cu noi, sa fie în
noi, sa revina la noi, sa ramînem vesnic în El.
Ioan „Lumea nu Ma va mai vedea, dar voi Ma veti vedea. Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai. În ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt în Tatal Meu, ca voi sunteti în Mine si ca Eu sunt în voi.”(Au aruncat PIATRA, si PIATRA A AJUNS PIATRA DE TEMELIE A
ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU PE PAMÎNT).

66. „Aratati-mi piatra pe care zidarii au aruncat-o: este chiar PIATRA UNGHIULARA.”

(66.) Piatra aceasta este Isus. Proorocul Daniel, „Omul iubit si scump al lui Dumnezeu,”o recunoaste în pietricica desprinsa din munte, care se rostogoleste si zdrobeste toate împaratiile pamîntesti, care au uitat pe Creator; apoi creste, se face iarasi munte si umple tot pamîntul cu Împaratia vesnica a Tatalui, unde El va fi cu toti fiii Sai rascumparati de unicul Sau FIU.
„El era la început cu Dumnezeu. Si Cuvîntul era Dumnezeu.” „Si Cuvîntul S-a facut trup.”
Dupa ce I-au ucis trupul, Cuvîntul a ramas în noi. Este piatra unghiulara din fiecare, pe care El zideste Biserica Lui nevazuta, în fiecare, si umple pamîntul cu Împara-
tia nevazuta a Tatalui, care va fi vazuta în „ziua aceea” pe care numai Tatal o cunoaste.
„Eu în ei si ei în Mine, pentru ca ei sa fie în chip desavîrsit UNA, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.”
Daca avem în noi aceasta PIATRA unghiulara, putem fi în Cel care este PIATRA unghiulara a Împaratiei vesnice. Suntem în El, cu EL, prin El.

67. „Isus a spus: „Cel care cunoaste întregul, daca e lipsit de el însusi, e lipsit de întreg,”(DACA NU ESTE „VIU,” NASCUT DIN NOU)

(67.) Nu este destul sa cunosti, desi, în procesul cunoasterii Cuvîntului lui Dum -
nezeu, Duhul Sfînt lucreaza, si omul se schimba fara sa-si dea seama. Dar zilnic lucruri pe care le descoperi în tine, si care sunt împotriva învataturii Lui, a Evangheliei, (în care fiecare descoperire e o porunca). Aceste lucruri se schimba doar daca vrei, (liberul arbitru) si lupti cu ele, constient, calauzit si ajutat de Duhul Sfînt.
Inima este FACUTA sa fie o picatura din acel ÎNTREG. ÎN EL SE REGASESTE.

68 „Isus a spus: „Ferice de voi Cînd va vor izgoni si cînd va vor ocarî, si nu va mai fi de gasit locul unde ati fost ocarîti.”
(Atunci ATI IERTAT, ASA CUM IERT EU, pîna si locul ocarii).

(68.) Duhul, care poate face din noi copii ai lui Dumnezeu, este Duhul Fiului lui Dumnezeu, pe care L-a dat strigînd: „Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac!”
Este un Duh care iarta tot, sterge si uita ocara, si nici macar urma locului, unde a fost ocarît, nu mai este de gasit. A uitat, a sters, a curatat orice urma, a iertat cum numai Dumnezeu poate ierta si arunca „în marea uitarii”ocara, batjocura, scuipatul, mizeria umana cu care L-au acoperit înainte de a-L rastigni. Asta este IERTAREA.
(Ferice de cel care va ierta. ASA VA AVEA INIMA LIBERA SI USOARA)

69. „Isus a spus: „Fericiti cei prigoniti pîna-n adîncul inimi, ca aceia L-au cunoscut într-adevar pe Tatal. Fericiti cei ce flamînzesc ca aceia se vor satura.”

(69.) Cu adevarat fericiti, daca Isus spune asta. Caci El este singurul care stie cum este sa fii prigonit pîna în adîncul inimii. Vîndut de unul dintre ai Sai, parasit de ceilalti ucenici, prins ca un tîlhar, cu ciomege si sabii, legat la mîini si la ochi, palmuit, scuipat, batjocorit, acuzat de martori mincinosi, lepadat de Petru care striga: „Nu-L cunosc pe omul acesta!”; Dat pe mîna ostenilor lui Pilat care Îl înconjoara, Îl dezbraca, Îl
chinuiesc, Îl îmbraca cu o mantie de purpura, Îi pun o cununa de spini si o trestie în mîna.
Îngenuncheaza spunînd „Plecaciune Împaratul Iudeilor,”apoi Îl scuipa, Îi dau palme si-L lovesc peste cap cu trestia. Îl dezbraca de mantie, Îl îmbraca cu hainele Lui si-I pun crucea în Spate. Nu are putere s-o duca si o duce Simon din Cirene pentru El. Nu mai poate merge, si-L duc ei pîna la Golgota. Îl bat în cuie pr cruce dupa ce Îl dezbraca si-si împart hainele între ei
Atîrnat gol pe cruce, aude trecatorii, Fariseii, carturarii, multimea care urcase „Rastigneste-L, rastigneste-L!”cum îsi bat joc de El: „Pe altii i-a mîntuit. Sa se mîntuiasca pe Sine însusi daca este El Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Sa se pogoare acum de pe cruce, ca sa-L vedem si sa credem.” („Acesta este ceasul vostru si puterea întunericului”).
Isus stia ca Voia Tatalui era ca El sa stea acolo, pe cruce, cele 3 ceasuri de întuneric, pîna cînd n-a mai putut si a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit!”
Da, era prigonit pîna în strafundul Inimii Sale. Dupa asta nu mai încapea nimic. Si-a dat Duhul, încredintîndu-ne Tatalui.
A început din nou sa se faca LUMINA si LINISTE. Cei ce urlau, s-au întors în liniste, batîndu-se în piept. Cel care-L rastigni-se si-L pazea, în lumina care s-a facut din nou a zis: „Cu adevarat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu.”
Iar El, „prigonit pîna în adîncul inimii,” a fost cuprins în oceanul de iubire, lacrimi, lumina si pace, în INIMA si bratele TATALUI SAU. FERICIT. Si „fericiti cei prigoniti pîna în adîncul inimii.”
Tot drumul Lui pe pamînt a însetat si flamînzit dupa Sfîntul si Neprihanitul Sau Tata. Si a fost saturat. Acesta este Cel cu care trebuie sa ne asemanam, sa-L avem în noi, ca sa nu fim „lipsiti de ÎNTREG.”
(ASA ESTE PIATRA UNGHIULARA. EL ESTE CEL MAI PRIGONIT, FLAMÎND
SI ÎNSETAT, SI FERICIT ACUM SI ÎN VECI.)

70. „Isus a spus: „Cînd veti zamisli aceasta în voi, ceea ce ati zamislit va va sal-
va. Dar daca aceasta nu salasluieste în voi, ceea ce va lipseste va va ucide.”

(70.) Aceasta asemanare în DUH cu Fiul lui Dumnezeu este (CÎND O VOM ZAMISLI ÎN NOI, DIN CUVÎNTUL VIU, PLIN DE DUH) o fericire scump platita, si pe care n-o poti avea usor. Caci nu este omeneasca, ci este de sus. „Voi sunteti de jos. Eu sunt de sus; voi sunteti din lumea aceasta. Eu nu sunt din lumea aceasta.”„Credeti, vegheati, si rugati-va”: („Cred, Doamne! Ajuta necredintei Mele!”)
„Duhul într-adevar este plin de rîvna, dar carnea e neputincioasa.” (Dumnezeu ajuta pe cel care striga catre El. Îi lumineaza Cuvîntul ca sa-L înteleaga si-i da putere sa-L poata urma, sa-l pastreze (SA „SALASLUIASCA”) INIMA, SA CREASCA VIATA LUI ÎN EA, SI SA-SI FACA „SALAS” ÎN EA.

71. „Voi darîma aceasta casa si nimeni n-o va putea recladi.”

(71.) Puterea Pietrei unghiulare va zidi, din fiecare om care înseteaza, o faptura
noua, si din lumea întunericului si mortii, nu va ramîne nimic. În Lumina, se va vedea rasarind, Împaratia Tatalui.
(Nimeni si nimic nu va opri aceasta lucrare. Isus este biruitor)

72. „Un om I-a spus: „Vorbeste cu fratii mei ca sa împarta cu mine averea tata-
lui.” El i-a spus: „Omule, cine a facut din Mine un împartitor?” Apoi S-a întors spre ucenici si le-a spus: „Oare sunt împartitor?”
(El a fost DAT lumii, S-a ÎMPARTIT, A DAT AVEREA TATALUI, lumii)

(72.) Da, este un ÎMPARTITOR. S-a împartit pe Sine oricui Îl primeste; si astfel
AVEREA Tatalui Sau a împartit-o cu toti fratii Sai, nascuti prin LUCRAREA lui Dumne-
zeu pentru salvarea oamenilor care au nevoie. „Fericiti cei ce flamînzesc.”
(Ei vor primi, vor „ÎNGHITI,” CUVÎNTUL LUI VIU, PLIN DE DUH SFÎNT)

73. Isus a spus: „Recolta este bogata, dar lucratorii sunt rari. Cereti asadar Domnului sa va trimita lucratori la cules.”
(73.) Asa cum a frînt pîinile si le-a împartit ucenicilor, ca ucenicii sa le împarta oamenilor, tot asa, îi trimite în lume sa propovaduiasca Evanghelia, „la orice faptura, pîna la marginile pamîntului.”
Isus a venit în poporul Israel, dar pentru toate neamurile pamîntului. El este Mîntuitorul lumii. „Cel ce secera primeste o plata si strînge roada pentru Viata vesnica, asa încît si cel ce seamana si cel ce secera sa se bucure în acelasi timp.” (Ioan)
Lucratorii stiu, si-i vor învata pe oamenii ca VIA este a TATALUI si ROADELE I SE CUVIN. (CUNOASTERE, DRAGOSTE, SLAVA, RECUNOSTINTA, BUCURIE, ÎNALTARE

74. „El a spus: „Doamne, multi sunt pe lînga fîntîna dar nimeni nu scoate apa!”

(74.) Cîti oameni au Biblia în casasi nu stiu ca în ea le vorbeste Însusi Dumnezeu,
care sta acolo si-i asteapta.
Le este „sete” si nu stiu ca APA VIETII curge la un pas: Sunt saraci si silînga ei este COMOARA LUMII

75. „Isus a spus: „Multi stau la usa, dar numai cei singuri si despovarati vor intra în casa nuntii.”

(75.) În fata lui Dumnezeu, fiecare sta singur. Nu poate veni cu nimeni de pe pa-
mînt; (si fara valiza cu lucruri csau „acte,”planuri, griji, poveri, ambitii, resentimente).
„Cînd ucenicul e împartit, el se umple de întuneric.” Nu poate intra în Lumina Tatalui. E O „BEZNA.”

76. „Isus a spus: „Împaratia Tatalui e asemenea îtîmplarii cu negutatorul care avea o gramada de marfuri si a gasit o perla. Negutatorul era întelept. A vîndut marfurile si a cumparat perla. Asa si voi: îngrijiti-va de comoara nestricatoare, ce se pastreaza în locul unde molia n-ajunge s-o atinga si viermele n-o roade.”

(76.) Numai cei singuri si despovarati vor intra în casa nuntii, ca sa fie UNA cu
Mirele lor. Cei acoperiti de un munte de marfuri („NU SE VAD”) de cumparat, vîndut, cîstigat, au alte probleme. Daca le dau pe toate pe perla, (piatra vie unghiulara) din inima, care este în Isus, nu se vor face tarîna, pulbere, nimic.
Inima lor a GASIT COMOARA VIE, pe care „nimeni nu le-o poate RAPI.”

77. Isus a spus: „Eu sunt Lumina de de-asupra oricui. Eu sunt Întregul. Între-
gul a iesit din Mine. Îmtregul a ajuns la Mine. Taiati lemne, Eu sunt acolo. Ridicati o piatra si Ma veti gasi acolo.”

(77.) În Ioan se spune: „Acela pe care L-a trimis Dumnezeu norbeste Cuvintele Lui Dumnezeu, caci Dumnezeu nu-I da Duhul cu masura. Tatal iubeste pe Fiul si a dat toate lucrurile în mîna Lui.”
Asa cum Dumnezeu nu I-a dat Duhul cu masura, ci ÎNTREG, tot asa, Isus nu Si-a dat DUHUL cu masura: ÎNTREGUL a iesit din El si DOAR ÎNTREGUL va ajunge la El.
Versetul 67 : „Cel care Cunoaste ÎNTREGUL” dar nu-L are în Sine însusi, „e lip-
sit de ÎNTREG” si NU va putea ajunge în „Lumina cea de-asupra oricui,”în TOTUL plin de Lumina.
Versetul 70. „Eu în voi si voi în Mine.”Daca Isus este în inima, este cu noi, „salasluieste în inima în care s-a zamislit,”pretutindeni, orice am face, (si fara El nu mai putem face nici cel mai marunt lucru), Tot astfel, Isus spune: „Lucrez lucrarile Tatalui Meu.” „Tatal care locuieste în Mine, El face aceste lucrari ale Lui.”
Ioan. „Fiul nu poate face nimic de la Sine, El nu face decît ce Îl vede pe Tatal fa –
cînd.” (Daca vom ridica o piatra s-o aruncam în cine merita, Îl vom auzi acolo, spunînd: „Cel care este fara pacat, sa arunce cel dintîi cu piatra în ea.”(Ioan). Si vom lasa piatra jos, „mustrati în cugetul nostru de CUVINTELE Lui.” (Ioan)).
Lemnele pot fi taiate pentru CASA sau HRANA. SA NUUITAM, CÎND LE TAIEM PENTRU O BÎTA, UN IDOL, O CRUCE. EL NE VEDE E CU NOI.

78. „Isus a spus: „De ce cutreierati tinutul? Sa gasiti o trestie batuta de vînt? Sau sa gasiti un om cu haine subtiri? Asa sunt cîrmuitorii si mai marii vostri; ei au hai-
ne fine, dar ei nu vor putea cunoaste adevarul.”

(78.) Cînd LUMINA S-a este de-asupra fiecaruia dintre noi, de ce am mai umbla prin lume, dupa vreun „învatator,”ce nu-i decît un om care se clatina, sau un fatarnic, care cauta slava lui însusi? Cînd, Cel care este „CALEA, ADEVARUL si VIATA,”este unicul ÎNVATATOR, iar noi toti suntem frati?
„Unul singur este învatatorul si dascalul nostru –HRISTOSUL.” (Matei)

79. „Ofemeie din multime I-a zis: „Ferice de pîntecele care Te-a purtat si de pieptul care Te-a alaptat!” El i-a spus: „Fericiti cei care au ascultat Cuvîntul Tatalui si l-au pazit cu adevarat. Caci vor veni zile în care veti zice: „Ferice de pîntecele care n-a rodit si de sînii care n-au alaptat.”
(În cele din urma pîntecele si sînii rodesc doar VIATA PENTRU MOARTE, daca cea care NASTE, sau cel NASCUT, nu DEVIN VII).

(79.) Isus atrage atentia acestei femei care „se uimea peste masura de mult,”cu un entuziasm galagios si superficial, ca, desi este un om, nascut dintr-o femeie, El „vorbeste CUVINTELE lui Dumnezeu.” Nu sunt cuvinte spuse de un om, ci de Însusi Dumnezeu.
Ele trebuie sa fie luate cu atentie, grija, si pastrate în adîncul inimii, unde vor rodi
ca o Samînta VIE, într-un pamînt lucrat, într-o inima buna si curata,pastrate cu sfintenie. Doar asa va creste dinele un copil de Dumnezeu,care va putea sa fie tare lînga Tatal Sau, si ocrotit, în vremurile în care se va spune, ca e mai bine sa nu aduci pe lumea aceasta un copil.

80. „Cel care a cunoscut lumea a gasit trupul. Darcel care a gasit trupul lumea nu-i demna de el.”

(80.) Isus a cunoscut lumea facîndu-Se trup: „Si Cuvîntul S-a facut trup.” A cu-
noscut trupul si lumea si lumea nu-i demna de El. „Nu se încredea în ei, caci îi cunostea pe toti. Si n-avea trebuinta sa-I faca cineva marturisiri despre nici un om, caci El Însusi stia ce este în om.” (Ioan)
(Trupul si lumea sunt, pentru cel nascut din DUH, CRUCEA. SI CRUCEA TREBUIE PURTATA CUM SI-A PURTAT-O ISUS, CÎT A TRAIT PE PAMÎNT.)

81. „Isus a spus: „Cel care a ajuns bogat sa devina rege si cel care are puterea sa renunte la ea.

(81.) Aici este solutia pentru cei mai bogati ai lumii si pentru cei care au puterea cea mai mare. Nu sa „vînda” ce au, ci sa se detaseze de înrobirea fata de bogatie, sa fie detasati, linistiti, nobili, generosi, siguri si cu preocupari înalte, ca un rege, ca un FIU de ÎMPARAT, caruia Tatal îi spune: „Fiule, tu întotdeauna esti cu Mine, si tot ce am Eu este al tau!” (Luca)
La fel cel puternic, sa nu stea, ca un saltinbanc jalnic agatat de putere si tremurînd pentru ea. Ci s-o exercite, ca si cum STIE ca nu este a lui, ci a lui Dumnezeu, singurul atotputernic si care da putere chiar si celor mai neputinciosi, si-i face mai puternici decît cei care se agata tremurînd de biata putere omeneasca pe care o au.
„BOGAT ÎN DOMNUL,” VEI FI CAUN REGE. „PUTERNIC ÎN DOMNUL,”vei fi cu adevarat PUTERNIC.

82. „Isus a spus: „Cel care sta aproape de Mine, e aproape de flacara. Cel care-i departe de Mine, e departe de Împaratie.”
NIMENI, DEPARTE DE EL, NU POATE AFLA ÎMPARATIA. NU ESTE DIN LUMEA ACEASTA.

(82.) Cine Îl urmeaza pe El, va simti cum sunt arse, pîrjolite, aruncate, rasturna-
te, schimbate toate gîndurile, valorile, principiile, obiceiurile, toata viata lui de om de pîna acum. Va începe o alta viata de copil de Dumnezeu, de Fiu de Împarat, de rege. Va fi ca si într-o mantie de purpura si in subtire, va avea o viata curata, înalta, plina de veselie si de stralucire. (Luca)
Poruncile Tatalui vor iesi din inima lui, fara vreo constrîngere; si ascultarea si trairea cu Tatal, îl va umple de fericire, siguranta, veselie, oriunde s-ar afla asezat în aceasta lume. Va sti cine este, si al cui este, încotro este. A ales.
FLACARA ARDE RAUL SI LUMINEAZA CALEA SPRE ÎMPARATIA TATALUI, (ÎNLAUNTRUL NOSTRU) MAI ÎNTÎI.

83. Isus a spus: „Chipurile se arata omului, dar lumina din ele este ascunsa. În chipul din lumina al Tatalui, ea Se va arata si chipul Sau va fi ascuns de Lumina Sa.”
(Cît traim în TIMP, SPATIU, TRUP, ÎN NOI APARE SI LOCUIESTE,DACA SUNTEM „FERICITI” O FIINTA CARE este DUH, NASCTA DIN DUH, ASEMENI DUHULUI: VENICA SI NEVAZUTA – VIATA DIN LUMINA NECREATA SI VIE).

(83.) Ce este în inima omului, numai Dumnezeu cunoaste cu adevarat. Omul ve-
de „chipul,”ceea ce se poate vedea cu ochii fizici. LUMINA cea necreata, lumina VIE, datatoare de VIATA VESNICA, pe care omul o poate primi DOAR din Isus – „Lumina vietii,”este vazuta numai de Tatal – „izvorul clocotitor” în care se naste si din care se revarsa aceasta VIATA VESNICA. Doar în ceasul cînd, omul nascut din nou, nu din carne, ci din apa si DUH, din CUVÎNTUL, care este „DUH”si „VIATA,”va fi ÎN fata TATALUI, lumina lui se va arata Celui din care a izvorît
ÎNVIEREA va însemna contopirea LUMINII, din omul ÎNVIAT PRIN CUVÎN-
TUL LUI ISUS, cu LUMINA CREATORULUI, A TATALUI. Chipul Tatalui va fi „vazut” astfel, ca LUMINA, (caci nu este modelat din materie, ca sa fie vazut cu ochii fizici, ci este DUH.)
Toate aceste lucruri, care se vor întîmpla în vesnicie, (cînd timpul nu va mai fi), vor avea loc (cînd spatiul nu va mai fi) într-o alta DIMENSIUNE pe care nu suntem creati S-o întelegem. Cît ne spune Isus este de-ajuns ca sa simtim o „umbra” a adierii de lumina nevazuta, curata, sfînta, care este iubire, liniste, desavîrsire, pace.
Mai mut decît aceasta „adiere” care ne umple de fericire, inima noastra de om, n-ar putea suporta. Si asa este prea mult pentru cît de mici suntem.
VOM VEDEA si CHIPURILE „DILAUNTRU,”„LUMINA” DIN CEI PE CARE I-AM RANIT, I-AM NESOCOTIT, I-AM DISPRETUIT. SI LUMINA NOASTRA NEFOLO-
SITA DESTUL.

84. „Isus a spus: Cînd veti vedea cu Cine semanati, va veti bucura. Dar cînd ve-
ti vedea chipurile care de la începuturi erau în voi, dinainte de voi era în voi, care nici nu mor nici nu se arata! Ce veti îndura atunci!
ÎI VOM VEDEA PE TOTI CEI DIN LUMINA. PROOROCI, PE CEI IUBITI, PE CEI RESPINSI.

(84.) Aceasta rostire, la fel ca cea dinaintea ei, si ca cele ce urmeaza, trebuie gîn-
dita cu multa grija, umblînd usor, cu gîndire atenta, delicata, iubita, caci estevorba de acea DIMENSIUNE unde materia raneste.
Daca lumea Împaratiei Cerurilor, care se naste „înlauntul nostru”ne aduce atîta bucurie înalta, atîta senin si fericire, sigur ca FERICIREA „aceea,”pentru noi, este de neimaginat.
Isus spune: „va veti bucura.” ATÎT! SI MAI SPUNE: „CE VETI ÎNDURA ATUNC!” Cît vom regreta ca n-am vazut LUMINA DIN SEMENI, CA N-AM LUMINAT DESTUL ÎN JURUL NOSTRU!
(POATE MAI SUNT SI ALTE ÎNTELESURI, PE CARE EU NU LE-AM VAZUT. POATE LE-AM GASIT SAU LE VOR GASI ALTII. SAU POATE ELE EXISTA, DAR TATAL A GASIT CU CALE SA NU LE STIM ACUM.)
Dar, ca purtam în noi un „CHIP VIU, NEVAZUT, NEMURITOR, deci DUH,”es-te, din partea lui Isus, o dezvaluire care trebuie sa ne faca foarte atenti. Si ne mai dezvaluie, cît este cu putinta pentru noi sa primim, si în rostirile urmatoare, cîte ceva des-
pre aceasta atentionare. Caci Continuitatea, legatura, curgerea versetelor unul din celalalt, este la fel ca în celelalte Evanghelii. Si toate sunt UNA: – POMUL VIETII.
VIATA din VIATA, descoperire din decoperire, înteles din înteles.
VIATA VESNICA SE NASTE ÎN NOI, ÎN TIMP CE TRAIM PE PAMÎNT. EA NE
DUCE ÎN ÎMPARATIE. DAR EA ESTE VIATA VESNICA. ERA ÎNAINTE DE A FI ÎN NOI, si ÎNAINTE DE A NE NASTE ÎN TRUP.
85. „Isus a spus: „Adam a iesit dintr-o mare putere si dintr-o mare bogatie, dar el n-a fost ca voi. Caci, daca ar fi fost ca voi, n-ar fi avut moarte.”

(85.) Adam, ne sune Isus, a fost creat, a „iesit” dintr-o mare putere si o mare bogatie. Dumnezeu a dorit sa-l creeze. „Dar el n-a fost ca voi” spune Isus.
Prin neascultare a „muscat” din ”pomul cunostintei binelui si raului,”în loc sa se hraneasca din „POMUL VIETII.” A ales sa cunoasca raul si binele. A „muscat” din acest
fruct „amestecat,” din propria dorinta, alegere, (caci Dumnezeu l-a creat liber sa aleaga). Si raul a intrat în fiinta lui CACI L-A LUAT ÎN EL, „l-a mîncat,” ca pe o „pîine”otavita.
Nu mai putea sta în prezenta lui Dumnezeu, (si toti cei nascuti din Adam au mostenit aceasta „otrava.”) (SAMÎNTA REA)
Adam, fiul lui Dumnezeu, cel cazut, în care nu mai putea locui un Copil de Dumnezeu, trebuia rascumparat, restaurat, salvat, „NASCUT DIN NOU,”(pentru aceasta a venit Isus – FIUL LUI DUMNEZEU– , pentru ca, în fiintele noastre de carne, sa nasca o fiinta DIN CUVÎNT, un copil al lui Dumnezeu, o fiinta cu totul noua, (care fara întruparea, Evanghelia, moartea si învierea lui Isus, nu s-ar fi putut naste pe pamînt).
O fiinta spirituala, nascuta din DUH (CE ESTE NASCUT DIN DUH ESTE DUH) si care nu-si poate transmite urmasilor, ereditar, atributele. Fiecare se naste din DUH, ca fiinta spirituala, nu din parintii sai. „Adam a murit,” spune Isus si:„Adevarat, adevarat va spun ca cine aude Cuvitele si le pazeste, are viata VESNICA. Si nu vine la judecata, ci a trecut din ,oarte la viata.”(Ioan)
ADAM A MURIT. „EL N-A FOST CA VOI.” EL A PIERDUT VIATA VESNICA, CEI DIN ISUS O PRIMESC. (DUMNEZEU ÎL AVERTIZASE PE ADAM, SA ASCUL-
TE).

86. Vulpile au o vizuina si pasarile au un cuib, dar Fiul Omului n-are un loc unde sa-si puna capul si sa Se odihneasca.”

(86.) „Chipurile care „de la începuturi,erau în noi, care dinainte de noi erau în noi,”care nici nu mor nici nu se arata, ar fi trebuit sa fie LUMINA care sa lumineze fiecare Chip al urmasilor fiului lui Dumnezeu: Adam. (daca Adam n-ar fi avut „moarte”
si ar fi ramas VIU, cum l-a creat Tatal)
În acesti urmasi AI LUI ADAM, „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu,” Fiul
Omului ar fi putut sa aiba „salas” de odihna, „un loc unde sa-si puna capul si sa se odihneasca.”
„FIUL OMULUI,” ESTE OMUL PESTE CARE SE ODIHNESTE DUHUL LUI DUMNEZEU (POGORÎT DIN CER CA UN „PORUMBEL” ÎN CUIB)

87. Isus a spus: „Ialnic este trupul care depinde de un trup, si jalnic este sufletul care depinde de acestea doua.”

(87.) În Biblie scrie ca, dupa ce nu mai puteau fi în prezenta Luminii lui Dumne-
zeu, din cauza raului „luat în ei, Dumnezeu le-a facut, acestor bieti copii neascultatori – Adam si Eva – , HAINE DE „PIELE”– : („hainele”noastre DE „PIELE,”urmasii lor.)
Nu NI se spune ce „trup” aveau Adam si Eva. Erau din tarîna, din carne si oase, asta ni se spune. Dar erau si ASTFEL. Acel „TRUP”(AL LUI AVRAM) nu depindea de „alt” TRUP TOT AL LUI ADAM pe care l-au „îmbracat” cînd au primit „haine de piele”) Acest „alt” trup,(CA al nostru), este „tot” din tarîna, carne si oase, dar nu este ca cel initial. (Cel cu care l-a creat Dumnezeu pe Adam si din Adam pe Eva lui). Este DOAR CARNE pur si simplu.
Adam avea sigur un TRUP „ALTFEL”(CARE NU DEPINDEA DE CARNE, DESI ERA MATERIAL.)
Dupa Înviere, Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Se arata în „ALTFEL”de trup. Trece prin pereti, usi, se face nevazut, ia alta înfatisare, apare „din nimic,”manînca peste si miere si apoi se înalta în cer. (ADAM ERA TOT FIUL LUI DUMNEZEU). ISUS E NUMIT „NOUL ADAM”
A mîncat peste adevarat, l-a înghitit. El Însusi spune: „Un Duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeti ca am Eu. Pipaiti-Ma si vedeti.” Si totusi era cu TOTUL „altfel” de TRUP, (desi ca al nostru ERA ALTFEL (VOM STI, POATE, LA ÎNVIERE).
Cred ca astfel de trup avea Adam, si ar fi trebuit sa avem si noi, daca Adam n-ar fi gresit; (si atunci Fiul Omului ar fi avut un „loc” de odihna). Un trup care nu este dominat de materie („de alt trup”), ci domina si stapîneste materia... Mai mult nu ni se spune, caci n-am putea purta, n-am întelege, nu este pentru „dimensiunile” în care am fost creati sa traim.
Însa Isus ne spune: „Daca nu veti posti pe lumea aceasta nu veti afla Împaratia; daca nu faceti din Sabat, Sabat, nu-L veti vedea pe Tatal.”
Postul ne ajuta, totusi, sa nu fim dominati de propriul trup SA AVEM un TRUP care nu depinde de TRUPUL nostru, sa nu ne lasam stapîniti de materie, ci sa încercam sa o stapînim noi pe ea. La asta ne ajuta legatura cu TATAL. Rugaciunea si oprirea lînga El, în Sabat.
Isus ne spune: „Sabatul a fost facut pentru om.”(Marcu) Iar acum ne spune: „Daca nu veti face din Sabat, Sabat nu-l veti vedea pe Tatal.” Adica acea zi sa fie SFÎNTA – caci la Creatie Dumnezeu a sfintit-o si binecuvîntat-o, si nimic material sa nu ne rapeasca de lînga Dumnezeu în acea zi, ca sa nu ne înghita materia, sa nu ne absoarba, sa nu devenim doar „carne.” Caci vom fi „jalnici,”de PLÎNS: „jalnic este TRUPUL „OMUL”CARE DEPINDE DE UN ALT TRUP (rostirea 7 „LEUL” DIN NOI). Si jalnic este SUFLETUL LUI.

88. Isus a spus: „Vestitorii vor veni la voi ca tîlcuitorii lor si va vor da ce este al
vostru. Si voi, la fel, dati-le cele avute de voi. Spuneti-va voua însi-va: „În ce zi vor veni si vor prînzi ce li se cuvine!”

(88.) Dumnezeu este plin de iubire, mila si îndurare. Milenii de degradare si întuneric, au macinat fapturile Sale, pe care doreste sa le salveze, sa le restaureze, sa le renasca. A lucrat, S-a întrupat, ne-a vorbit, a murit, ne-a trimis Duhul Sfînt, ne ocroteste, ne vorbeste, ne apara, ne calauzeste, ne da TOTUL ca sa fim salvati.
DAR Isus ne avertizeaza ca noi nu avem voie sa fim pasivi, prinsi de viata aceasta mai mult decît de Dumnezeu.
„Dati LUI DUMNEZEU, CE ESTE AL LUI DUMNEZEU:” „ROADA VIEI, CA-
RE ESTE A LUI,”I SE CUVINE.

89. Isus a spus: „De ce spalati paharul pe dinafara? Nu întelegeti oare ca Cel care a Creat exteriorul, tot El a creat si interiorul.”

(89.) Adîncul fiintei noastre trebuie schimbat, curatat, spalat, nu exteriorul, carnea, ce se vede, (de ochii lumii).
„Faceti pomul bun si roada va fi buna.” Dumnezeu vede adîncurile fiintei noastre, ale inimii noastre. Si ne poate, prin Isus, schimba inima. Aceasta schimbare a mintii si inimii, doar Dumnezeu o poate face. Daca dorim.

90. „Isus a spus: „Veniti la Mine, caci jugul Meu e bun si asprimea Mea e blîn-
da si veti gasi odihna.”

(90.) Nu va luptati singuri, nu cutreierati tinutul dupa învatatori „orbi.” „Veniti la Mine.” Strigati-ma, caci sunt mereu aproape „lumea nu Ma va mai vedea, dar voi Ma veti vedea.”
Luati CUNÎNTUL, „Mîngîietorul e cu voi în veac.” El este Duhul Adevarului, Duhul Sfînt, cu El, nu va puteti rataci.
Ioan. „El va dovedi lumea vinovata”si „va vorbi tot ce va fi auzit de la Tatal.” „Tot ce are Tatal este al Meu.” „Voi sunteti ai Mei.” „Nu va temeti. Îndrazniti. Eu am biruit lumea.”

91. Ei L-au întrebat: „Spune-ne cine esti, ca noi sa vedem în Tine?” El le-a zis: „Voi cercetati fata cerului si a pamîntului, dar pe Cel care sta lînga voi, voi nu L-ati recunoscut, si acest prilej voi nu stiti sa-l folositi,”

(91.) Departe de Dumnezeu, rataciti de falsii învatatori, orbi, fatarnici si profitori si amagiti de credinte false, pagîne si de atractiile lumii acesteia, generatie dupa generatie, sufletele oamenilor s-au uscat, s-au chircit, impietrit, împutinat.
Acum Isus sta lînga ei, dar ei nu-L recunosc, nu mai simt nevoia sa-L cunoasca, sa se înalte. „N-am gasit pe nimeni însetat; i-am gasit pe toti beti.” Dar Dumnezeu este „UN Dumnezeu milos, plin de RABDARE si de ÎNDURARE.” Si LUCREAZA.

92. „Isus a spus: „Cautati si veti gasi. Dar lucrurile despre care M-ati întrebat altadata, si pe care nu vi le-am spus atunci, acum tin sa vi le spun, dar voua nu va mai pasa de ele.”
(92.) Lumea este degenerata. Potop nu va nai fi, dar nici raul nu va putea exista vesnic, bucurîndu-si „stapînul ,”cu alte si alte suflete pierdute,oarbe, rele si deznadajduite.
Oricine nu poate trai în întunericul si ratacirea aceasta, „va cauta,”va striga si va gasi. Pîna nu va fi salvat si ultimul suflet care striga, lumea nu se va sfîrsi.
Dumnezeu ne spune ca nu doreste moartea nici unui pacatos, a nici unui om. Ci toti sa se lase de rau si sa faca binele, sa aiba viata vesnica: „Si viata vesnica este ACEASTA: Sa Te cunoasca pe Tine, Singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” „Pocaiti-va si credeti în Evanghelie.” Domnul cunoaste STAREA LUMII , tot mai STRÎMBA, si stie cît de greu ne este în ea, si lucreaza dupa STRÎMBATATEA si NEPUTINTA EI.

93. Nu dati cele preacurate la cîini ca ei sa nu le iadrept gunoi. Nu aruncati perle la porci ca ei sa nu le prefaca în murdarie.

(93.) Duhul Sfînt ne va face sa vorbim cînd trebuie,si sa nu vorbim cui nu trebuie, ca sa nu fie batjocorit si ranit si mînjit Cuvîntul, si sa nu cadem în ISPITA de a OSÎNDI si JUDECA pe altii. Doar Dumnezeu CUNOASTE si ne ARATA.

94. Isus a spus: „Cel ce cauta va gasi si celui ce bate i se va deschide.”

(94.) În întreaga Binlie, cine citeste cu atentie, Îl cunoaste pe Dumnezeu care Se
descopera oamenilor ca îndurator, iubitor, plin de mila, dreptate si credinciosie.
În Evanghelia scrisa prin Luca, Isus, în Pilda fiului risipitor ni-Ldescopera pe Dumnezeu care-L asteapta pe fiul plecat de lînga El, care si-a risipit averea, data de Tatal, ducînd o viata destrabalata; si acum murea de foame, în mizerie, pazind porcii. Cînd îl vede, de departe, pe drum, întorcîndu-se acasa, alearga înaintea lui, îi cade pe grumaz, îl saruta mult, îi da haine împaratesti si taie vitelul cel îngrasat, ca toti sa se bucure si sa se veseleasca împreuna cu El, caci „Acest fiu al Meu, era mort si a înviat, era pierdut si a fost gasit.” Asa ne învata Isus ca este Dumnezeu cu cei care se întorc la El.
Dar fiul „SI-A VENIT ÎN FIRE,” a pornit pe CALEA spre CASA, si a fost PRIMIT ÎNAINTE SA BATA.
95. „Daca se întîmpla sa aveti bani, nu-i împrumutati cu camata, ci dati-i celui de la care nu primiti nimic.”

(95.) În aceasta Lucrare de salvare si rascumparare, fiecare trebuie sa împlinim putinul pe care îl putem face..
Dumnezeu va folosi, fara sa stim noi cum, contributia noastra. Nu trebuie sa ve-
dem noi rezultatul, sau sa asteptam vreo multumire sau rasplata. Sa nu urmarim „CÎSTIGUL,”sa nune temem de PIERDERE, caci El ne va DA O MASURA CARE SE VA VARSA PE DEASUPRA DE PLINA.

96. „Isus a spus: „Împaratia Tatalui este ca-n întîmplarea cu femeia care a luat un pic de drojdie si a pus-o în aluat si aluatul a crescut si s-au facut pîini mari.” „Cine are urechi sa auda!”

(95.) În Luca Isus spune: „Cu Împaratia este ca atunci cînd arunca un om samîn-
ta în pamînt. Fie ca doarme noaptea, fie ca sta treaz ziua, samînta încolteste si creste fara sa stie el cum. Pamîntul rodeste singur. Întîi un fir verde, apoi spic, apoi grîu deplin în spic.” Noi trebuie doar SA PUNEM samînta în pamînt.
Dumnezeu a dat si pamîntul si samînta, si doar El o poate face sa rodeasca, prin Lucrari nepatrunse de mintea omului, oricît „ar cerceta omul fata cerului si a pamîntului.”
Doar „FATA”o poate gasi, nu TAINELE.

97. „ISUS A SPUS: „ÎMPARATIA TATALUI SEAMANA CU FEMEIA CARE DUCEA UN VAS DE LUT PLIN CU FAINA. ÎN TIMP CE MERGEA PE DRUM, VASUL A CRAPAT LA TOARTA SI FAINA SE VARSA ÎN SPATELE EI PE DRUM. CUM EA N-A STIUT, NIMIC NU S-A NECAJIT DE PIERDERE. AJUNSA ACASA, EA A PUS VASUL JOS, SI L-A GASIT GOL.”

(96.) Toate binecuvîntarile revarsate de Dumnezeu, din inima Sa, care este iubire,
daruire, darnicie, se pierd prin necunoasterea, natentie, nepasare, neveghere. La fel de de
discret si tainic ca lucrarea rodirii se întîmpla; si pierderea, risipirea, golirea. Si omul va
ajunge gol, flamînd, singur si speriat, neputincios si pustiu la sfîrsitul vietii.

98. „Isus a spus: „Împaratia Tatalui seamana cu omul care vpia sa ucida un om de seama. El a scos sabia din teaca, acasa si a strapuns peretele ca sa stie daca are mîna sigura. Atunci l-a ucis pe omul de seama.”

(98.) În Matei Isus spune: „Ati auzit ca s-a spus celor din vechime: „Sa nu ucizi.” Dar Eu va spun ca cine se mînie pe fratele sau, va cadea sub pedeapsa judecatii.” si: „Ati auzit ca s-a spus celor din vechime: „Sa nu preacurvesti.” Dar Eu va spun ca oricine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea în inima lui.”
Totul, în Împaratia Tatalui, se petrece tainic, în adînc, în ascuns. În acea lume de sus, se vede totul, se simte totul, se cunoaste totul si nimic nu ramîne fara urmari; lucruri ireversibile au urmari uriase, consecinte pe care noi nu le putem banui.
O intentie poate ucide, o privire poate murdari, un cuvînt nimiceste. Aceste lucruri se petrec la fel de tainic, de neînteles, dar sigur, ca tot ce ne învata Isus.
În LUMEA NEVAZUTA A DUHULUI, TREBUIE SA NE PURTaM DUPA REGULILE SENSIBILITATII DUHULUI.

99. „Ucenicii I-au spus: „Fratii Tai si mama Ta sunt afara.” El le-a raspuns: „Cei care fac voia Tatalui aceia sunt fratii Mei si mama Mea, si aceia vor intra în Împaratia tatalui.” (TATAL – DUMNEZEU
MAMA – INIMA ÎN CARE MA NASC „DIN APA SI DUH”
FRATII – CEI CARE SUNT CA MINE)

(99.) Isus si-a iubit desigur parintii si fratii, familia în care a venit în lume. Dar acum vorbeste ca Dumnezeu. Si frati cu El, cu Fiul lui Dumnezeu, nu pot fi decît cei deveniti asemenea Lui, prin cunoasterea si pazirea CUVÎNTULUI. Numai acesti FRATI pot fi cu El, în Împaratia Tatalui.
În inima lor, SAMÎNTA LUI DE DUMNEZEU a fost primita, pastrata cu sfintenie, a rodit, si dintr-un om de tarîna S-a nascut un FIU AL LUMINII. Inima aceea
care L-a primit, în care S-a zamislit, si Si-a gasit SALAS, este, pentru cel „nascut din
nou,”exact ce este, pentru noul nascut, mama, în pîntecele careia a fost „tesut,”si care l-a
adus pe lume.
De aceea Isus spune: „Aceia sunt fratii Mei si MAMA MEA.” (Din Împaratia Ta-
talui Ceresc, nu de pe pamînt. Isus vorbeste despre INIMA FIECARUI OM ÎN CARE SE NASTE UN „FRATE” AL LUI, CA FIU DE DUMNEZEU.

100. „Ei I-au aratat lui Isus un ban de aur si I-au spus: „Oamenii Cezarului cerde la noi tribut.” El le-a spus: „Dati Cezarului ce este al Cezarului; Dati lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu si Mie ce este al Meu.”

(100.) Evangheliile sunt UNA. Ele se lumineaza, se explica, se completeaza si se sustin Una pe Cealalta. Unde se vese vreo contradictie, înseamna ca înca nu s-a înteles ce vrea Dumnezeu sa întelegem; (caci la El nu exista nici umbra de contradictie; doar complexitate si totalitate).
Isus nu îndeamna la revolta, revolutie, razboi. (Razboiul Lui este nevazut, cu for-tele Vrajmasului lui Dumnezeu si puterile lui, nu cu puterile si stapînirile pamîntesti).
Obligatiile vietii pe pamînt trebuiesc împlinite. Dar copilul lui Dumnezeu stie Cui apartine si Cine este Tatal lui, caruia îi datoreaza VIATA, si cea de tarîna si cea de LUMINA.
Copilul lui Dumnezeu s-a nascut din Cuvîntul si Lucrarea lui Dumnezeu, prin FIUL SAU – ISUS HRISTOS. Si cunoaste ca în Evanghelie scrie, este scris, sta scris: „Eu si Tatal UNA SUNTEM.”
Dati-Mi Mie INIMA VOASTRA, SA-MI fie Salas, sa fiu în ea, sa va fac FRATI AI MEI, sa va iau cu MINE LA TATAL NOSTRU. Voi sunte-ti fratii Mei, inimile voastre în care M-am nascut sunt Mama Mea, în care au FRATII MEI salas, pîna vom merge împreuna la TATAL, voi toti UNA ÎN MINE.
Secerisul Lui, Bucuria Lui, Împlinirea Creatiei de la început. „Tu esti Fiul Meu prea iubit. În Tine Îmi gasesc toata placerea Mea.” „Nimeni NU VINE LA TATAL, DECÎT PRIN MINE.” („Dati-Mi Mie, inima, si EU va „DAU” TATALUI )

101. „Cine nu-si lasa tatal si mama ca Mine nu va putea fi ucenicul Meu. Si cine
nu-Si iubeste Tatal si Mama ca Mine nu va putea fi ucenicul Meu. Caci mama M-a nascut, dar adevarata Mama Mi-a dat VIATA.”
(Luca). (Îngerul îi spune MARIEI: „DUHUL SFÎNT SE VA POGORÎ PESTE TINE, SI PUTEREA CELUI PREA ÎNALT TE VA UMBRI. DE ACEEA SFÎNTUL CARE SE VA NASTE DIN TINE, VA FI CHEMAT FIUL LUI DUMNEZEU.”)

NASTEREA: TATAL, DUHUL
}3.
SFÎNT FIUL

(101.) Cînd Isus spune ca un om trebuie sa-si lase tatal si mama, adica cele mai puternice legaturi de pe pamînt, cordonul lui ombilical, ne conduce spre acea întelegere a necesitatii taierii acestui „cordon,” (asa cum la nastere trebuie taiat, ca pruncul sa traiasca separat de cea care l-a adus în lume).
Atunci, vom putea fi înaintea Tatalui ceresc, frati ai lui Isus, împreuna cu tatal si mama noastra, daca si ei sunt Copii ai lui Dumnezeu, nascuti (Ioan) „nu din carne, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” „Iubeste, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta.” Dar un fiu al lui Dumnezeu stie ca s-a nascut „din Dumnezeu.”
Iubirea lui Isus pentru Tatal, si pentru ce a pus Tatal de la început în inima omului, ca El sa se poata naste în OM, (acea sete, acel dor, acea „lipsa,”acea iubire, pe care doar Dumnezeu le poate umple si împlini); Inima, care a fost creata pentru El, ca o mireasa care Îl cauta, Îl primeste, Îl cunoaste, Îl iubeste pe Mirele ei, este (INIMA, SUFLETUL OMULUI) iubita de Isus, asa cum Îl iubeste pe Tatal si cum Îl iubeste Tatal pe El. Ei sunt UNA.
Marcu: „Oricine face voia Tatalui Meu, acela Îmi este MAMA, SORA si FRATE.”„ Cum M-a IUBIT PE MINE TATAL, ASA V-AM IUBIT SI EU PE VOI !”

102. „Isus a spus: „Bietii de farisei! Ei seamana cu un cîine care doarme în ieslea boilor. Si nu manînca nici el, nici nu-i lasa pe boi sa manînce.”

(102..) Învatatorii oamenilor, pastratorii, aparatorii si cunoscatorii Învataturii lui
Dumnezeu nu vor sa înteleaga ca, doar cu inima se poate întelege ÎNVATATURA VIE, a
CELUI CARE A CREAT INIMA, DIN IUBIREA SA, PENTRU IUBIRE; si ca numai El, prin Cuvintele Sale, poate naste, în aceasta inima, cunoastere si iubire de Dumnezeu. Si ca exista pentru aceasta lucrare un singur ÎNVATATOR. EL ESTE USA. El ESTE PASTORUL EL TREBUIE PROPOVADUIT. ÎNVATATURA LUI. (CUM POTI PROPOVADUI CE NU CUNOSTI EXACT ?)

103. Isus a spus: „Ferice de omul care stie cînd sau prin ce loc pot intra jefuito-
rii. Astfel el se va destepta, îsi va aduna fortele, îsi va lua ajutoare înainte ca ei sa se strecoare.”

(103.) Dumnezeu, în întreaga Biblie nu doar ca ni Se face cunoscut în Frumuse-
tea Sa Sfînta Si Desavîrsita, dar ne face cunoscuti dusmanii, „jefuitorii,” puterile întune-
ricului, care ne amagesc, ne jefuiesc, ne rapesc, si lupta sa „ne smulga din Mîna Lui.” Dar ne Spune ca El este mai tare decît toti.
În Luca Isus spune: „Gîndurile rele, preacurviile, curviile, înselaciunile, lacomii-
le, viclesugurile, faptele de rusine, hula, trufia, nebunia” (Luca), doar cîteva dintre relele ce se pot strecura în inima noastra, (din care fac un izvor ce revarsa raul si întunericul în lume).
Trebuie „sa stam de veghe în fata lumii, sa ne întarim din toate puterile, astfel ca jefuitorii sa nu-si faca drum razbind înspre noi.”(rostirea 21)

104. „Ei au spus: „Vino sa ne rugam astazi si sa postim” Isus a spus: „Cu ce-am gresit oare, sau în ce am fost biruit? Cînd Mirele iese din casa nuntii tocmai atunci sa postesti si sa te rogi!”

(104.) Domnul era la încheierea misiunii Sale: (Ioan). „Le-am facut cunoscut Numele Tau, am Sfîrsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” „V-am facut cunoscut tot ce
am auzit de la Tatal Meu.”
Este împlinit, bucuros, Si-a pus samînta. Iese din „casa nuntii.” Si El nu poate fa-
ce, ce ne-a învatat sa nu facem niciodata; adica sa postim, sa ne rugam, sa daruim, doar ca asa spun altii. Sunt lucruri care se fac din inima, doar în fata Tatalui, ÎN DUH si ADF-
VAR. (cînd inima CREDE, are nevoie, a gresit, e biruita). Ce este de ochii lumii, de forma sau pentru slava desarta nu are valoare.
Ioan. „Dumnezeu este DUH. Si cel care I se închina, trebuie sa I Se închine ÎN DUH si ÎN ADEVAR.”

105. Isus a spus: „Cel ce-si cunoaste tatal si mama poate fi numit fiu de desfrî-
nate?”

(105.) NU! Un Copil al lui Dumnezeu este doar cel care-si cunoaste TATAL si
MAMA (= INIMA SA = SINELE SAU),acea picatura de LUMINA VIE care „lumineaza pe orice om venind în lume,” acel „ceva”stiut doar de Dumnezeu (care a creat OMUL pentru Împaratia Sa, asa cum a creat pasarile sa zboare în vazduh si pestii sa traiasca în apa.
Isus ne învata sa ne cunoastem pe noi însine, în timp ce ni-L face cunoscut pe Dumnezeu, Tatal Nostru: „Împaratia este înlauntrul vostru si în afara voastra. Cînd va veti cunoaste, atunci veti fi cunoscuti; si veti sti ca voi sunteti fiii Tatalui cel VIU.” (Rostirea. 3 Toma)

106. „Isus a spus: „Cînd veti face din doi UNUL, veti deveni Fiul Omului. Si daca veti zice: „Munte, urneste-te!,”el se va urni.”

(106) Cînd inima omului Îl primeste în ea pe Isus-Fiul omului, devin UNA; si Isus ne spune: „Cine crede în Mine, va face si el lucrarile pe care le fac Eu.” „Orice veti cere de la Tatal în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatal sa fie preaslavit în Fiul.” Daca n-ar spune Isus aceste cuvinte, ele ar fi de necrezut.

107. Isus a spus: „Împaratia seamana cu un pastor care avea 100 de oi. Una dintre ele, cea mai mare, a disparut. El le-a lasat pe cele 99 si a început s-o caute pe aceea una pîna ce-a gasit-o. Dupa toata truda el a spus catre ea: Îmi trebuiesti mai mult decît celelalte 99.”

(107.) Dumnezeu doreste ca toti oamenii de pe pamînt sa-L cunoasca, sa se întoarca la El. Lucreaza asupra lor, ca sa-i aduca la El pe toti, ca sa fie fericiti. Dar oamenii nu-L doresc, aleg sa iubeasca alte lucruri, au alte griji si interese, care pentru ei, sunt mai importante. Îi întorc spatele, uita sau neaga cuvintele Lui, se „descarca” singuri. (ca „Ispravnicul necredincios” din Luca)
Dar aceasta oaie era a Lui. Disparitia ei lasa un gol, care este mai mare decît prezenta celorlalte 99. Lucrarea pentru regasirea ei implica truda multor lucratori si a bunului Pastor. Si bucuria mîntuirii ei, (în tot cerul), este pe masura durerii la pierderea ei, si a trudei pentru a fi gasita.
În Luca se spune: „Va spun ca este mai mare bucurie în cer, pentru un singur pacatos care se pocaieste, decît pentru 99 de oameni neprihaniti care n-au nevoie de pocainta.”
Un tata îsi iubeste toti copiii, dar daca unul se pierde, acela „unul,”devine cel mai
important, pîna este gasit.
(Sunt si oameni care, abia cînd se departeaza de Dumnezeu, dupa ce L-au cunos-
cut, înteleg ca toate celelalte „gramezi de marfuri”pe care le au, oricît de valoroase, nu pot înlocui frumusetea unicei „perle” de mare pret, pe care au pierdut-o. Lasa tot si îsi cauta unica comoara; cea din ceruri, pe care, dupa multa truda, durere, spaima, înteleg ca „Le trebuieste,” ca au nevoie de ea, mai mult decît de comorile si împaratiile întregii lumi.)

108. „Isus a spus: „Cel care bea de la gura Mea va deveni ca Mine si Eu voi fi elsi cele ascunse îi vor fi dezvaluite.”

(108.) În Ioan Isus spune: „Cine ramîne în Mine si în cine ramîn Eu, aduce alta roada. Caci despartiti de Mine nu puteti face nimic. Eu sunt VITA, voi sunteti mladitele.” „Daca ramîneti în Mine si daca ramîn în voi CUVINTELE MELE, cereti orice veti dori si vi se va da.”
Evangheliile IES DIN GURA LUI DUMNEZEU, au fost rostite de El, si CUVÎN-
TUL SAU a venit ÎN TRUP ca sa ne vorbeasca, sa ne lumineze, sa ne dea VIATA, (sa ne
ÎNVIEZE),sa ne sfinteasca, sa ne mîntuiasca.
(Cei care le-au scris si-au lasat mîna condusa de Dumnezeu, în timp ce scriau) Si
stiau ca nu ei scriu.
Evangheliile nu sunt relatari despre lucrarea lui Isus si viata Lui, ci sunt „LUCRAREA LUI ISUS cu viata noastra,”cu mintea si inima noastra. Ele trebuie întelese si luate în inima, ca pe SAMÎNTA LUI DUMNEZEU, VIE si nascatoare.
Nici mintile cele mai luminate ale lumii, n-ar fi putut concepe o astfel de lucrare, în 5 fete, prin care omul sa „DEVINA CA EL,”CA ISUS: UN COPIL DE DUMNEZEU.
Si nu pot fi întelese decît cu inima, în adevarata, adînca ei sensibilitate. Toti „corpuscu-
lii,”„undele,”„corzi,”? „membrane”(„membrane”?), tot ce mintea intuieste, inima primes-
te, recunoaste, vibreaza, traieste.
De-ar sti omul ce „comoara” a pus în fiinta lui, Creatorul Sau. Dar azi nimeni nu mai pune pret pe aceasta „comoara,”si pe ce „simte” ea , si dupa ce înseteaza. Setea reala este cea urmata; si nici ea nu mai duce la apa, ci la alte bauturi „ametitoare.” Toate simturile sunt satisfacute, iar inima moare, se usuca, se raceste, se împietreste si omul moare din „lipsa de cunostinta.” Iar „IZVORUL”de APA VIE este lînga el si asteapta sa-i dea VIATA.

109. „Isus a spus: Împaratia esre asemenea unui om care avea o comoara as-
cunsa pe ogorul lui, dar el n-o cunostea. Dupa moartea sa ogorul i-a ramas fiului – nici
fiul nu Stia nimic; a luat în stapîmire ogorul si l-a vîndut. Cel care l-a cumparat a venit sa-l are. Lucrînd, el a gasit comoara. Si a început sa împrumute bani tuturor care voiau.”

(109.) Evanghelia si inima omului sunt comoara, Evanghelia Împaratiei este astazi raspindita în toata lumea, dar lumea n-o cunoaste. Inima si capacitatile ei de a lua în ea Evanghelia sunt în om de la facerea sa. Dar omul n-o cunoaste, caci nu se cunoaste pe sine si nici scopul pentru care Dumnezeu l-a creat. Omul însusi se considera dumnezeul lui, si simte ca tine toate lucrurile în mîini. Iar o lume ajunsa în mîinile oamenilor, despartiti de Dumnezeu, ajunge ca cea de azi. „Oamenii mîncau, beau, se însurau, se maritau, sadeau,zideau, cumparau, vindeau, dar în ziua cînd a intrat Noe în corabie a venit potopul si i-a prapadit pe toti.”
(„Dar în ziua cînd a iesit Lot din Sodoma a cazut foc si pucioasa din cer peste ea si i-a pierdut pe toti.”)
Daca ar exista pe pamînt un singur om iubitor de Dumnezeu, el va fi salvat. Unul singur care sa LUCREZE, sa gaseasca comoara si sa fie fericit sa vada ca sunt si altii care o vor, si sa le-o împarta. Dumnezeu lucreaza si El cunoaste tot si stie ce sa faca.

110. „Cel care a gasit lumea si a devenit bogat, sa lase lumea.”

(110.) Cel mai bogat si fericit om este omul care îl are pe Dumnezeu. Durerea lui
este ca nu sunt toti la fel de fericiti. Crucea lui este realitatea trupului si a lumii pe care trebuie sa le poarte, si le simte, strîmbe, straine, grele. Traieste în ele nelegat de ele. Dumnezeul lui îl ajuta si-l foloseste daca trebuie. El este strain în lumea aceasta, desi tra-
ieste în ea. Si o iubeste cînd vede în ea „lucrarea mîinilor lui Dumnezeu,”care e minunata.

111. „Isus a spus: „Cerurile si pamînturile se înfasoara în fata voastra, si Cel Viu iesit din Cel Viu nu va avea nici moarte nici frica, pentru ca, va spun,cel care se gaseste pe sine nu este din lumea aceasta.”
(Iar despre lumea „CEALALTA,” sa nu ne„ imaginam” nimic, caci oricum va fi ALTFEL).

(111.) Cred ca sunt putini oameni pe pamînt care Îl cunosc, Îl iubesc si traiesc cu Dumnezeu. Ei înteleg ca trebuie sa-si poarte crucea, asa cum si-a purtat-o Isus. În fata lor cerurile si pamînturile se înfasoara, dar, desi uneori crucea este greu de suportat, ei vad clar ce este vesnic si ce este vremelnic, pieritor.
De acea, prin Dumnezeu, au putere si întelepciune si traiesc fericiti ca L-au cunoscut, ca stiu ca exista, si se bucura de pacea, adevarul si iubirea Lui si sunt cu El înca din lumea aceasta, si plini de recunostinta si dragoste.
Cel care L-a cunoscut pe Dumnezeu, s-a gasit PE SINE. Si-a gasit TATAL. Si-a gasit CASA.

112. „Isus a spus: „Jalnica e carnea care depinde de suflet. Jalnic e sufletul care depinde de carne.”

(112.) Carnea care depide de suflet nu prea primeste tot ce pofteste si e silita sa taca si sa se supuna, sa stea la locul ei, jos („Voi sunteti de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteti din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta”). Ea nu poate fi decît carne.
Sufletul care depinde de carne însa, este cu adevarat jalnic. Caci locul lui este SUS, nu jos. Este facut sa se înalte acolo unde carnea nu poate veni. Daca nu supune carnea va ramîne jos, lipit de ea, cu adevarat jalnic.
Întelepciunea Evangheliilor ne ajuta sa fim în echilibru si multumiti, ca si sufletul si trupul sa-si aiba pacea lor, pe acest PAMÎNT. („OCHIUL CURAT”)

113. „Ucenicii L-au întrebat: „În ce zi va veni Împaratia?” Isus a raspuns: „N-
o veti vedea daca stati s-o pînditi. Nu se poate spune: „Iata, este aici!” sau „Iata, este atunci!” Ci Împaratia Tatalui se întinde pe tot pamîntul si oamenii n-o vad.”

(113.) „Împaratia lui Dumnezeu a ajuns pîna la voi.”„De acum încolo veti vedea cerul deschis si îngerii lui Dumnezeu suindu-se si pogorîndu-se peste Fiul Omului.” „Împaratia lui Dumnezeu este înauntru vostru” Se întinde pe tot pamîntul dar nu poate fi vazuta decît cu acel „OCHI”din adîncul inimii, din Sinele cel mai tainic, unde l-a pus Dumnezeu.
„Daca este curat, tot trupul tau este plin de lumina, va fi în TOTUL plin de LUMINA, întocmai ca atunci cînd te-ar LUMINA o lampa cu LUMINA EI MARE.” (Luca).
Doar Isus ne poate vindeca acest OCHI, prin LUMINA CUVÎNTULUI SAU, doar El ne poate vindeca de orbire, ca sa ne putem înalta în LUMINA CEA NEVAZU-
TA, NECREATA, VESNICA, VIE; chiar acum, în aceasta viata pe pamînt, în trupul nostru de carne.
Cine nu sta în Lumina în viata aceasta, cine n-o primeste în el, n-o vede, nu va putea intra în LUMINA, în ÎmparatiaTatalui. Cine o are în el ESTE în Împaratie: Iata, Împaratia Tatalui este înlauntrul vostru.”„Eu sunt Lumina de de-asupra oricui.”spune Isus, dar oamenii trebuie s-o primeasca, astfel, Lumina este deasupra lor, dar ei sunt O BEZNA, însasi NERODIREA.
Ca un orb, care nu VEDE SOARELE, CARE STRALUCESTE DEASUPRA CA-
PULUI SAU.

114. „Simon Petru I-a spus: „Sa iasa Maria dintre noi, caci Viata aceea nu-i pentru femei! Isus a spus: „Iata ca Eu o voi îndruma ca sa se faca barbat si va fi un spirit VIU asemenea voua, barbatilor. Caci orice femeie care se va face barbat va intra în împaratia cerurilor.”

(114.) Isus nu putea ate din sufletele de pe pamînt, prada întunericului, tinute departe de Cunoasterea Cuvîntului lui Dumnezeu, de CATRE cealalta jumatate, care spune ca: „Viata aceea nu-i pentru femei,”deci hotareste „BARBATESTE” ca femeile nu intra în Împaratie; (Petru, care e doar un, caci Dumnezeu nu spune nicaieriasa ceva).
Isus a tratat femeile ca pe suflete ce au nevoie de cunoasterea Lui, ca sa fie salvata, întocmai cum au si barbatii nevoie de Lumina Cuvîntului Sau ca sa fie salvati.
Nimeni nu merge în Împaratia Tatalui doar pentru ca s-a nascut barbat. Si Tatal nu lasa prada mortii jumatate din oamenii de pe pamînt, pentru motivul ca s-au nascut femei. Cît timp un barbat poate gîndi asa strîmb, nu-L cunoaste înca pe Dumnezeu cu adevarat, (si acel barbat trebuie sa lucreze, si sa se lumineze el însusi, ca sa cunoasca gîndurile lui Dumnezeu, si „sa poata intra” EL ÎNSUSI în „Viata aceea”de lumina).
Maria, prin sensibilitatea, recunostinta si Iubirea pentru Isus, prin setea ei dupa Cuvîntul Lui, (pe care-L asculta, lasînd toate celelalte treburi, asezata la picioarele Lui), era mai aproape de El decît altii. N-avea puterea lui Petru, dar Dumnezeu nu se uita la ce se uita oamenii, ci la inima omului, pe care doar El o cunoaste.
Cînd Isus îi spune ca El Însusi o va îndruma „ca sa se faca barbat,”îi raspunde ASTFEL cu ironie, lui Petru, pentru ca Petru sa-si vada strîmbatatea vorbelor pe care le-a
rostit. Îl ajuta sa înteleaga ca oricine devine „un SPIRIT VIU,”este un copil al lui Dumnezeu, si ca fara Isus nimeni nu poate fi „un SPIRIT VIU.”(NICI PETRU). Fara CUVÎNTUL Lui, nimeni, fie barbat, fie femeie, nu va deveni un altul, un copil de Dum-
nezeu, nascut din DUH. Copiii lui Dumnezeu se vor privi ca frati, vor fi, pe pamînt, fe-
mei si barbati dar nu prada pornirilor sexuale.
Femeia „nu va deveni femeia”care face tot felul de lucruri, prin care sa stîrneasca în barbat instinctele, iar barbatul nu se va uita la ea ca „s-o pofteasca”si s-o tulbure.
Ei cunosc ca Dumnezeu a rînduit, pentru fiecare, o singura pereche, cu care se face UNA, o singura fiinta: („nu mai sunt doi un barbat si o femeie, ci un singur trup.”) Si cine vrea sa faca Voia Lui, va cauta sa o cunoasca, va fi ajutat s-o faca si va fi fericit, ferit de multe mizerii si dezamagiri.
Ca sa întelegem corect un verset, o pilda, o rostire trebuie sa ne amintim de tot ce
ne-a învatat, de complexitatea Învataturii Sale, de adevarul si înaltimea gîndirii Sale, pe care ne-a descoperit-o El Însusi în Evanghelii. „Oricine face VOIA Tatalui Meu care este în ceruri, acela Îmi este MAMA, SORA, si FRATE.”(„Viata aceea”este deci si pentru femei.”)
Acolo nu pot intra cei care judeca „strîmb,”care judeca si osîndesc pe semenii lor,care didpretuiesc, batjocoresc,si îi împart cu de la SINE PUTERE pe semenii lor, în OI si CAPRE, ca si cum ei ar fi dumnezei. NU EL

22 MARTIE – OCTOMBRIE
2005

LEGEA

Legile lui Dumnezeu sunt CALEA, ADEVARUL si VIATA. Sunt LEGI. Legile
Celui care a creat universul si OMUL. Sun legile lui Dumnezeu, nu sunt legi omenesti.
Cine nu le cunoaste, cine le nesocoteste, cine le calca, suporta consecintele. Nu Dumnezeu. El a creat legi desavîrsite. Cine nu le urmeaza, greseste, si greseala îsi are în ea însasi consecinta, tocmai pentru ca legile sunt DESAVÎRSITE, de neocolit, de necalcat.
Dumnezeu iarta, ajuta, schimba inima, din marea Sa îndurare, iubire, bunatate, mila, dar consecintele trebuiesc asumate si traite. Greselile îsi au în ele pedeapsa. Sunt legi care nu pot fi calcate sau ocolite.

„Ochii Sai sunt atît de CURATI, încît NU POT vedea RAUL” (Hobacul).
Cei morti spiritual fac RAUL, sunt rai, urasc LUMINA, si NU VIN la lumina ca sa nu li se vadeasca faptele. Totul se petrece ÎN CADRUL DESAVÎRSIRII CREATIEI, în care CEL DESAVÎRSIT SI SFÎNT, SI-A PUS LEGILE SALE DESAVÎRSITE.

CRUCEA

Orice om primeste la nastere un TRUP si o trecere prin LUME. Isus ne învata cum sa ne purtam CRUCEA.
– „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea sa ramîna în voi si bucuria voastra sa fie deplina.”
– „Va las pacea, va dau PACEA MEA. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima si sa nu se înspaimînte. Ati auzit ca v-am zis: „Ma duc la Tatal.” Daca M-ati iubi, v-ati fi bucurat ca v-am zis: „Ma duc la Tatal,”caci Tatal este mai mare decît Mine.”
– „Eu le-am dat Slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una, cum si Noi suntem UNA. Eu în ei si Tu în Mine, ca ei sa fie în chip desavîrsit una, pentru ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit CUM M-AI IUBIT PE MINE.”
Fara sa te nasti în trup si fara sa treci prin lume, nu-L poti cunoaste pe ISUS. Nu
poti afla CALEA, ADEVARUL si VIATA. „Nimeni nu vine la Tatal decît prin Mine.”
(Daca deschidem bratele, trupul nostru chiar seamana cu o cruce.)
Cel ce se leapada de sine, (de sinele ORB, egoist, îndurerat) si îsi ia „CRUCEA”
în fiecare zi, si-L urmeaza pe El, va fi cel mai fericit om de pe pamînt, orice i s-ar întîmpla, caci nimic nu-l poate despartide Fiul lui Dumnezeu. („Fericirile”din Matei, Luca, si din toata Evanghelia sunt pentru acel om.)
Oricît de greu de suportat si de dus crucea, El ne spune: „Iata, Eu sunt cu voi în toate zilele, pîna la sfîrsitul veacurilor.” „Eu si Tatal UNA suntem.”
Daca oamenii ar sti, daca ar cunoaste, daca ar vrea, cum ar fi pamîntul si cei cel locuiesc?”

CUVÎNTUL

„Si CUVÎNTUL era DUMNEZEU.” „Si CUVÎNTUL S-a facut TRUP si a locuit printre noi.” Si ni L-a facut CUNOSCUT pe Dumnezeu. Însusi cuvîntul „CUVÎNT”ne explica CE este Dumnezeu.
Nimeni nu poate nega existenta „Cuvîntului.” Oricine îl aude, este prezent pîna si în gîndurile noastre, caci gîndimîn „cuvinte.” Nu existam decît gîndind, vorbind, exprimîndu-ne si crescînd prin „cuvinte.”
Prezent, viu, activ, creator, puternic, de necontestat „cuvîntul” EXISTA. SI TO-
TUSI: este nevazut, nematerial, de neatins, de „nepipait,”de necîntarit. Dar toti stim ca EXISTA. Asa ne învata El cum ESTE. PRIN CUVÎNT.
„Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghitit; cuvintele Tale au fost bucuria si veselia inimii mele.” (Ieremia15. Verset 16.).

LUMINA

„E u sunt lumina lumii.” Dumnezeu S-a facut om ca sa vina si sa-i lumineze pe cei ce „zac în întuneric si în umbra mortii.”
„Cînd veti înalta pe Fiul Omului, atunci veti CUNOASTE ca EU SUNT si ca nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc asa cum M-a învatat Tatal Meu.” „Nimeni nu apride o lumina ca s-o puna sub obroc sau s-o tina într-un loc ascuns. Ci o pune într-un SFESNIC, pentru ca toti care intra sa VADA LUMINA.” ISUS TREBUIE ÎNALTAT ÎN
SFESNIC. „Asa cum a înaltat Moise sarpele în pustie.”

ÎNVATATORUL

„UNUL SINGUR ESTE ÎNVATATORUL VOSTRU: HRISTOS iar voi toti sunteti frati.”
Numai ISUS HRISTOS a fost si este DUMNEZEU. TOT CE a spus EL este VESNIC SI NESCHIMBATOR, este CUVÎNT DE DUMNEZEU, CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU. EVANGHELIA ESTE VESNICA.

MOISE, marele de tot Moise N-A FOST DUMNEZEU. A FOST UN MARE OM AL LUI DUMNEZEU. Dar nu TOT ce a spus si a facut a fost de la DUMNEZEU. (În loc sa VORBEASCA STÎNCII, cum i-a poruncit DUMNEZEU, a LOVIT-O. A facut
ca el, nu CA DUMNEZEU. Si multe alte porunci date de el, au fost necesare DOAR conjunctural. Ce este de la Dumnezeu este VESNIC

PAVEL,marele de tot Pavel, N-A FOST DUMNEZEU. A FOST UN MARE OM, VENIT DUPA ISUS, –FIUL LUI DUMNEZEU. A VORBIT DESPRE ISUS, N-A FOST ISUS. NU TOT CE A FACUT SI A SPUS, A FOST DE LA DUMNEZEU. MULTE porunci ale lui au fost conjuncturale, nu PORUNCI VESNICE.
CE VINE DIN GURA LUI ISUS, ACEEA ESTE VESNIC .
Chiar cuvintele celui mai mare om, trebuie sa fie confruntate cu CE A SPUS I-
SUS: „V-AM SPUS TOT CE AM AUZIT DE LA TATAL MEU. V-AM FaCUT CUNOSCUT TOT CE AM AUZIT DE LA TATAL MEU.”
Un om poate sa vorbeasca, sa explice, sa îndrume. ESTE OM, NU DUMNEZEU.
„Cel ce vine din CER este mai presus de TOTI. Cel ce este DE PE PAMÎNT, este
PAMÎNTESC, si vorbeste ca de pe PAMÎNT,” chiar atunci cînd vorbeste despre Dumnezeu. „Nimeni nu s-a suit vreodara în cer, afara de ACELA CARE S-A POGORÎT DIN CER.” „Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu. SINGURUL LUI FIU, care este în sînul TATALUI,ACELA L-A FACUT CUNOSCUT.”
Doar El este: „CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU.” Si pentru aceasta S-a ÎNTRU-
PAT, ca sa ne vorbeasca ELÎNSUSI, sa nu mai fie loc de CONFUZII.
Un OM, fie el „mare de tot,” poate sa spuna si sa scrie cuvinte minunate, uneori
chiar inspirate de Duhul Sfînt, prin care sa-i ÎNVETE pe oameni CUM trebuie sa FIE., si
CE ESTE BINE SA FACA. DAR NUMAI CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU, CARE VINE DIN GURA LUI, ARE PUTERE SA-I SCHIMBE PE OAMENI ÎN INIMA LOR, sa-i FACA asa „CUM trebuie sa fie,”si sa le fie BINE, doar cînd fac „BINELE.”
Dupa ÎNTRUPARE, Dumnezeu spune: „DOAR EU VA SPUN,”(caci Fiul Sau Însusi, Îi rosteste DIRECT, Cuvintele SALE).
Mimunatii Sai Sfinti, Prooroci, ar fi dorit si ei sa LE AUDA, „DAR NU LE-AU AUZIT.” Ei au vorbit prin DUHUL SAU, si spuneau cu curaj: „Caci gura Do,mnului a vorbit.”
Dar NOI, avem AZI, prin EVANGHELIILE, CUVINTELE ROSTITE CHIAR DE DOMNUL, CU GURA SA, NU PRIN GURA VREUNUI PROOROC. SI EVANGHELIA nu ne lasa sa mai confundam ce este VESNIC, NESCHIMBAT, SI VINE DE LA DUMNEZEU, cu ce VORBESTE UN OM ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU, sau un OM în slujba lui însusi, (sau mai rau).
Daca ISUS ESTE SINGURUL NOSTRU ÎNVATATOR, (prin EVANGHELIE), nimeni nu ne poate rataci. Vom aprecia exact si vom CUNOASTE ÎNDATA,CE ESTE DE LA DOMNEZEU SI CE ESTE DE LA OAMENI (FIE BINE, FIE RAU).
„Trebuie ca EL sa CREASCA, iar EU sa ma MICSOREZ.” „Bucuria aceasta, (de a-I auzi GLASUL), care este a mea, este DEPLINA.” Asa vorbeste Ioan Botezatorul, despre care Isus spune ca: „a fost CEL MAI MARE OM, dintre toti cei nascuti din femeie.”

Evanghelia dupa Marcu

CAPITOLUL 1

1. „Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.”În versetul 14 se spune ca Isus propovaduia Evanghelia lui Dumnezeu. În alte versete este numita Evanghelia Împaratiei.
„Evanghelie” înseamna „Vestea buna” (în limba greaca). În limba lui Dumnezeu, înseamna un nou început pentru lume, pentru toti oamenii de pe pamînt: „De-acum încolo veti vedea cerurile deschise (cerul deschis) si pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se si pogorîndu-se peste Fiul omului.” (Ioan)
Însusi Dumnezeu a venit pe pamînt, la oameni, întrupîndu-Se. Îi cunoaste cu adevarat, caci traieste într-un trup de carne muritor; si le vorbeste direct, pri gura Lui, Cuvintele Lui. Puterea Duhului Sfînt lucreaza prin mîinile si cuvintele Lui.
Marea si vîntul, furtuna, moartea, bolile, si duhurile întunericului si mortii I se supun îndata si-L asculta.
Cîn va pleca din lume , Duhul Sau va ramîne cu ai Sai, îi va calauzi în tot adeva-
rul, le va aduce aminte de tot ce le-a spus El; va fi Mîncîietorul, Duhul Adevarului, Duhul Sau cel Sfînt, care va lucra prin cuvintele Sale, pentru înaltarea în Lumina, a celor ce zac în întunericul si umbra mortii, pentru mîntuirea lumii.
Aceasta etapa a Lucrarii lui Dumnezeu pentru oameni este Evanghelia. Nu este o „relatare,”o istorisire, o amintire, a celor care au trait acele vremuri, ci este însasi LUCRAREA lui Dumnezeu cu toti cei care intra în Evanghelie. „Ferice de ochii care vad CE vedeti voi si de urechile care aud CE auziti voi.”
Evanghelia ne face partasi, martori, beneficiarii, ai prezentei Sale printre ai Sai.
Suntem în prezenta lui Dumnezeu, Îl auzim vorbind, Îi simtim puterea si suntem schimbati, „nascuti din nou,” prin ADEVARUL gîndurilor Sale. Cunoastem „CALEA, ADEVARUL si VIATA.” Evangheliile sunt UNA. Ele se completeaza, se confirma, se întaresc si lucreaza împreuna asupra mintii, inimii, vietii, oricarui om care intra în Evanghelie.
Noi stim sa citim, cunoastem literele, stim de mici cuvintele folosite, dar, intrînd în Evanghelie vom învatao noua limba, o limba nevorbita de nici un om pîna la Isus Hristos, o limba în care se rostesc gîndurile lui Dumnezeu, prin care El Se face cunoscut oamenilor si-i aduce la Sine. Vom simti ca nu este o „limba straina,” ca inima noastra înseta sa auda Cuvintele ei care îi dau viata, bucurie, lumina, dragoste, putere si pace.

2– 8. Pîna la întruparea Sa, Dumnezeu a vorbit oamenilor prin alti oameni.
Prin Evanghelie le vorbeste direct, El Însusi. Nimic nu mai este influientat de conjunctura istorica, de starea sau temperamentul vreunui om prin care El vorbeste. Fiecare cuvînt este vesnic valabil pentru orice om, din oriceloc, din orice timp
Luca : „Legea si proorocii au tinut pîna la Ioan. De atunci încoace Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu se propovaduieste si fiecare ca sa intre în ea da navala.
Ioan: „Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hris-
tos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Singurul Lui Fiu, cae este în sînul Tatalui,
Acela L-a facut cunoscut.”
Prin Prooroci, Dumnezeu a vestit oamenilor venirea Fiului Sau, în tot vechiul Tes-
tament.
Prin lucrarea Sa pentru formarea unui popor în care sa se întrupeze pentru salvarea întregii lumi. S-a facut cunoscut în puterea, iubirea, desavîrsirea si îndelunga rabdare si îndurare.
Evanghelia este scopul si continuarea, prin Cuvîntul întrupat, a lucrarii lui Dum-
nezeu pentru oameni, pe care îi iubeste atît de mult.
Ioan Botezatorul, nascut si crescut de Dumnezeu ca sa-I fie prooroc (vezi Luca) a fost „cel mai mare om nascut din femeie,”atît de curat, încît a putut vedea Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se si oprindu-Se peste Fiul lui Dumnezeu. „Dar oricare dintre voi va deveni prunc, va cunoaste Imparatia, si-l va întrece pe Ioan” spune Isus.
Ioan era curat ca aurul si inflexibil ca otelul. El n-ar fi putut ierta pe pacatosi, n-ar fi întors obrazul, nu si-ar fi iubit vrajmasii.
Doar Isus poate lucra aspra unei inmi ca s-o transforme într-o inima de copilasi: „Adevarat, adevarat va spun, ca oricine nu va primi Împaratia lui Dumnezeu ca un copilas, cu nici un chip nu va intra în ea.”
Isus prin harul, plinatatea, Duhul Sau, („Mîngîietorul”), pune Legea în inima oa-
menilor si inima este inundata de dragoste, mila, iertare, gingasie,sensibilitate. Dreptatea si dragostea este pentru orice om (si „aproapele” omului este omul).
Ioan era omul pamîntesc desavîrsit. El vibra ca o coarda de otel, pîna la tipat, în fata oricarei nedreptati, murdarii, minciuni, hotii. Reactia lui la strîmbatatea oamenilor era atît de puternica si sincera, încît toti se trezeau si doreau sa se schimbe.
Dar radacina acestei strîmbatati era în inima oamenilor. Inima trebuia schimbata si doar iubirea, puterea, si cunoasterea lui Isus, a Dumnezeului întrupat poate schimba inima si mintea omului. Prin Evanghelie: „Sfinteste-i prin adevarul Tau. Cuvîntul Tau este Adevarul.

9. 10. 11. Pentru Dumnezeu, care a creat cerurile (lumea spirituala) si pamîntul, MATERIA, SI APOI, DIN MATERIE LUMEA SI OMUL, ( lumea „materiala,” în cele 7 zile), „toate lucrurile sunt cu putinta.”
A gasit cu cale sa Se nasca printr-un trup de fecioara si S-a nascut, S-a facut trup, S-a facut om, ca sa vina la oameni.
Nu zamislirea a fost grea, ci formarea unui popor în care sa existe o fecioara care sa-L cunoasca pe Dumnezeu si puterea Lui, o fecioara care sa zica: „Faca-mi-Se dupa Cuvintele Tale,”o fecioara care sa-L creasca pe pruncul Isus, dupa învatatura data de Dumnezeu poporului Sau ales, tocmai pentru acesasta misiune: de a veni în lume ca sa „lumineze neamurile,”(nu doar poporul ales). Din tot poporul cu care a lucrat sute de ani, s-a ales doar, o mîna de oameni care-L
cunostea cu adevarat pe Dumnezeu, credea în El, Îi urmau învataturile si-L asteptau pe Mesia cel vestit prin prooroci. (Luca).
Iosif, Maria, Elisaveta, Zaharia, Simeon, Ana, pastorii, ei au crezut si au vazut. L-au primit si au stiut.
Isus a crescut pîna la Botez, ca orice copil din poporul ales. Împaratia Tatalui era primita în adîncurile Fiintei Sale care stia, simtea, ca Cel care-I vorbeste este singurul si adevaratul Tata.
Ioan fusese trimis sa boteze cu apa, „pentru ca Cel ce boteaza cu Duhul Sfînt sa fie facut
cunoscut lui Israel..” (Ioan).
Isus, cel mai ascultator de poruncile Tatalui, a venit sa Se boteze. Si Tatal I-a vorbit si I-a CONFIRMAT, ce stiuse dintodeauna: Tu esti Fiul Meu prea iubit, În Tine Îmi gasesc toata pla-ccerea Mea.” Toata plinatatea puterii Duhului Sfînt al Tatalui L-a umplut si a ramas în El, caci: Dumnezeu nu da Duhul cu masura.”
Isus era plin de puterea Duhului. Stia, auzise Cuvintele Tatalui si simtea Puterea Duhului Sau Sfînt. Lucrarea lui Dumnezeu a început. Pentru asta a lucrat pîna acum. (De la facerea lumii, pîna la Întrupare, a pregatitVENIREA SA CA OM PE PAMÎNT, CA SA FIE CU EI, SA-L CUNOASCA CU ADEVARAT, ÎN FIUL SAU.)

12. 13. Isus avea aproape 30 de ani cînd a fost botezat. „Era placut înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor.” Era Fiul lui Dumnezeu pe pamînt si pîna la El nu mai existase om pe pamînt, nascut din Dumnezeu. Din inima Lui ISUS si din mintea Lui ISUS cu siguranta ca nu s-a putut zamisli vreo umbra de gînd, sau pornire care sa nu fie pe placul si dupa voia Tatalui Sau. Dar, dupa Botez, Duhul L-a mînat în pustie.
Dumnezeu, în trup de om, a stat timp de 40 de zile împreuna cu Satana si fiarele salbatice
care-i slujesc.
Cel mai curat om de pe pamînt a fost ispitit de toate puterile raului, întunericului, minciunii, mortii, urii si josniciei. Mintea, inima, Duhul, credinta, I-au fost ispitele cu toate fortele raului, care ar fi putut clatina si nimici întreaga lume. Dumnezeu trebuia sa cunoasca lucrarea celui rau înlauntrul omului, a fiintei create de El cu atîta dragoste si pentru dragoste, bucurie, fericire, în comuniune desavîrsita cu Creatorul ei.
Acest om, în care Dumnezeu dorea sa locuiasca, umplîndu-i inima cu Sine, si pe care, vrajmasul,cel rau, Satana, îl amagea, îl rapea, îl umplea cu rautate, ura, pofte josnice, boala, nebunie, trufie.
(În aceasta Evanghelie nu se spune ca Isus n-a mîncat nimic 40 de zile cît a fost chinuit în pustie. Nici ca dupa aceste zile a flamînzit. Si nici cum Satana a venit cu cele 3 ispitiri, cînd Isus era epuizat (si doar Cuvintele Tatalui, ieseau din ultimele lui puteri cu care spunea: „Este SCRIS.”) Prin aceste CUVINTE a rezistat, a biruit si a putut cunoaste puterea lucrarilor lui Satana si a îngerilor lui asupra fiintei omului).
Îngerii lui Dumnezeu au fost cu El în aceste 40 de zile. Tatal nu L-a lasat singur. Nici pe noi Isus nu ne lasa singuri si Îngerii lui Dumnezeu vegheaza si azi.
Isus a fost ispitit ca om, nu de un diavol cu „coarne”si „xopite,” nici de un „înger de întu-
neric,”sau „lumina,”ci asa cum suntem ispititi noi: prin gînduri rele, porniri, incstinte, îndoieli, neputinte, descurajari, pofte, stari nevazute, puternice, posesive, orice ar putea sa ne îndeparteze de cuvîntul lui Dumnezeu si de la credinta în Dumnezeu..
Dar „Dumnezeu este mai mare decît toti si nimeni nu ne poate smulge din mîna Lui.” (Ioan.)
(În fiecare Evanghelie, ispitirea din pustieare elemente care se adauga, se completeaza, se descopera între ele. În Ioan si Toma nu apare PUSTIA. Dar asta nu înseamna „contradictie.”
Dumnezeu STIE DE CE A TREBUIT ASA.

14. Luca spune ca dupa pustie, Isus era „plin de puterea Suhului.” Aceasta încercare, (de necuprins si nepatruns pentru noi), L-a facut desavîrsit în puterea Sa, în marea lupta cu raul care stapîneste în lume. Afost biruitor si începe sa ne învete cum sa biruim, traind în aceasta lume, stapînita de vrajmas. Începe sa propavaduiasca EVANGHELIA lui Dumnezeu.

15. „S-a împlinit vremea.” Vestea buna adusa de Isus, si anume ca Cel care „va zdrobi capul sarpelui,”a venit, ca Cel care a venit „va tamadui pe cei cu inima zdrobita, va da drumul celor apasati, va propavadui prinsilor de razboi slobozirea si orbilor capatarea vederii, va vesti anul de îndurare al Domnului. (Isaia).
„Împaratia lui Dumnezeu este aproape, ”: Dumnezeu Însusi vorbeste direct omului. Din Cuvîntul Sau întrupat, în inima omului pierdut, ratacit, orb, neajutorat, se naste o viata noua, vesnica: „Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul vostru.”
Ca niste lumini se nasc în lume Copii de Dumnezeu, oameni „nascuti din nou” din cuvintele spuse de El, care sunt (Ioan) „Duh si viata,” cuvintele Evangheliei vesnice.
„Pocaiti-va, si credeti în Evanghelie.” „Pocainta,”în limba greaca „metania” înseamna, schimbarea mintii. Întoarcerea de la felul de a gîndi omenesc, pamîntesc, material, la gîndurile lui Dumnezeu, („care sunt atît de înalte fata de gîndurile oamenilor, cum este cerul fata de pamînt”), prin EVANGHELIE; aceasta este Lucrarea lui Dumnezeu pentru salvarea omului, singura solutie pentru om. „Veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va face LIBERI.” „Nimeni nu va va rapi bucuria voastra.” „Sa nu vi se tulbure inima si sa nu se înspaimînte.” „Va dau pacea . Va las pacea Mea.” „Bucuria Mea sa ramîna în voi si bucuria voastra sa fie deplina.” „Ramîneti în Cuvîntul Meu, caci despartiti de Mine nu puteti face nimic.” „Pocaiti-va si credeti în Evanghelie.”
Mîntuirea omului nu putea fi gîndita de un OM. Iar ca sa-L ÎNTELEGEM PE CEL CARE A GÎNDIT-O, trebuie sa ne „schimbam MINTEA.”

16 – 20. Pe lînga marea Galileii trecea un OM. În El era Dumnezeu. Prin puterea lui Dumnezeu, El cunostea acum tot ce este în om. Doar Duhul lui Dumnezeu vede inima omului.
Nici un om nu cunoaste cu adevarat inima altui om, doar Dumnezeu.de aceea ni se spune: „Nu judecati, nu osînditi, iertati, dati.” Asta trebuie sa facem noi, ca sa nu împiedicam lucrarea lui Dumnezeu cu fiecare suflet. Doar El stie care sunt oile Lui si care nu, doar El stie cui „i-a fost dat sa cunoasca tainele Împaratiei”si cui nu, doar El stie pe cei care Îl au drept Tata pe El, sipe cei care au de tata pe diavolul.
El este în afara timpului, deasupra timpului, si cunoaste fiecare alegere, fiecare evolutie, fiecare lupta si cadere. Prin aceasta cunoastere, Domnul Isus Îsi alegepe cei ce vor deveni UCENICII SAI, oamenii pe care „îi va trimite în lume, asa cum Tatal L-a trimis pe El în lume.” El i-a chemat ÎNDATA si ÎNDATA ei au lasat totul si au mers dupa El. Îi stia, stia de ceÎl vor urma, stia cum sunt si ce vor deveni.
Cu noi se întîmpla la fel. Ne stie pe fiecare, dinainte de a ne naste,cît de greu ne va fi, ce vom deveni, si Se lupta ca un parinte, ca sa-si salveze copilul din ghearele mortii si întunericului.

21– 28. Ucenicii trebuiau sa auda Învatatura, s-o ia în ei, s-o duca lumii.
În Sabat, ziua pe care Dumnezeu a creat-o pentru OM, ziua sfintita si binecuvîntata de la Creatiune, norodul se aduna în sinagoga sa se întîlneasca cu Dumnezeul lui. Era ziua închinata Domnului, dupa porunca Lui, ziua fara de care omul
este pierdut, caci va uita de Dumnezeu, va fi înghitit de viata de zi cu zi, nu se va mai sfinti, nu-i va mai pasa de Creator, si va deveni, fara sa stie, prada jalnica a celui rau, a RAULUI,de care numai Dumnezeu ne poate apara. El a creat în mod desavîrsit aceasta fiinta vie, complexa, subtila si stie cum functioneaza: Legile, poruncile, si învatatura Lui sunt date spre binele omului, sunt regulile de functionare ale „mecanismului” nostru. „Sunt 6 zile în care trebuie sa lucreze omul.” În ziua a 7 a lucreaza Dumnezeu pentru OM.
Omul „se odihneste în Domnul,” care îl învata, îl vindeca scoate orice duh rau din om, îl sfinteste, îl binecuvînteaza, îi da lumina si putere pentru urmatoarele 6 zile. De aceea orice grija, povara, preocupare, munca, trebuiesc lasate de oameni, si toti sa stea cu Tatal lor, ca El sa-si reverse peste ei iubirea, sa-i vindece, sa-i întareasca.
Urmarind cu mare atentie ce face Domnul Isus în Sabat, aflam ce face Dumnezeu pentru noi în Sabat.
Isus spune: „Tatal Meu lucreaza ACUM si Eu deasemenea lucrez.”
Lucreaza „lucrarile lui Dumnezeu,” caci: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El
nu face decît ce vede pe Tatal facînd.”
Oamenii din Sinagoga sunt uimiti si înmarmuriti; este pentru prima data cînd Îl vad pe Dumnezeu cum scoate pe loc raul din om, si raul numai are nici o putere asupra oamului. Isus nu lasa duhurile rele sa vorbeasca, n-are nevoie de „marturia” si „laudele” lor; în fata Lui ele trebuie sa se supuna, sa asculte: „TACI! si iesi afara!”

29– 34. Fiecare cuvînt al Evangheliei este important, vital pentru noi. Evanghe-
liile nu sunt scrise de oameni. Ele sunt gîndite, organizate, structurate de Dumnezeu si
lucreaza Dumnezeieste asupra fiintei create de El. Pentru asta ne-a creat cu darul vorbirii,
ca sa ne poata vorbi prin CUVÎNT, sa ne influienteze prin cuvînt, cu putere si sensibilitate.
Soacra lui Simon (Petru) era inconstienta din cauza febrei. Nu putea Sa-L roage pe Dumnezeu sa-i dea putere, s-o vindece. Altii trebui Sa-L roage. Si Dumnezeu îi asculta, (sa facem deci si noi la fel). Isus o ia de mîna si o ridica, si într-o clipa tot ce era stricat, bolmav, este facut nou, sanatos, viu. Este putereaeatorului asupra fiecarei celule, asupra ficarui atom din întregul univers vazut si nevazut.
Ucenicii vad, toata cetatea vede, I Se duce vestea. Si noi prin Evanghelie VEDEM, suntem acolo, întelegem, auzim.
(În Vechiul Testament, Dumnezeu Si-a aratat PUTEREA de a face „minuni” si prin ILIE, sau ELISEI, si altii care au înmultit PÎINI, au ÎNVIAT OAMENI MORTI, au VINDECAT, si TOT CE FACE ISUS ÎN EVANGHELII. PUTEREA ESTE A ACELUIASI
DUMNEZEU. DAR CUVÎNTUL VIETII VESNICE ESTE DOAR ISUS.)

35–39. Isus este Dumnezeu. Dumnezeu traieste într-un trup de OM. S-a facut trup. Este OM. Nu este de înteles pentru mintea noastra, dar vedem, cu mare grija, ce face Isus. Vedem ca lucreaza doar PRIN Tatal. Vedem ca puterea infinita a lui Dumnezeu lucreaza prin El. El este om.
Multimea bolilor videcate, prin puterea iesita din El, multimea demonilor, pe care-i obliga sa-si paraseasca „locul,”(în care „salasluiau,” rodeau, si din viata caruia se hraneau), toate aceste lucrari pe care le face ODATA SFÎRSITE, Îl duc „îndata” spre un loc linistit, pustiu,unde sa fie doar El cu Tatal. Dumnezeu cu Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu din om, cu Dumnezeul Lui. Aici primeste Putere, aici Îsi ia odihna, aici afla ce trebuie sa lucreze în continuarea Lucrarii lui Dumnezeu: Trebuie sa PROPAVADU-
IASCA Cuvîntul lui Dumnezeu, sa „faca” Evanghelia, pentru totice se vor naste pe pamînt, peste veacuri, sa scoata raul din oameni, sa nasca în oameni Împaratia lui Dumnezeu.
Isaia. „În locul spinului se va înalta chiparosul, în locul maracinilor va creste mirtul, si lucrul acesta va fi o slava pentru Domnul, un semn vesnic, nepieritor.”
Ucenicii, vedeau, auzeau, noi citim, vedem, auzim. Si noi avem nevoie sa stam în liniste cu Dumnezeu, sa ne rugam, sa fim cu El.

40. Am aflat ca Învatatura Lui are putere, ca sub puterea ei duhurile necurate se dau pe fata, sunt scoase din om, ca orice boala este risipita si trupul devine sanatos sub puterea Celui care l-a creat si-l înoieste ca la început. Am aflat ca fara legatura cu Tatal, prin rugaciune, în liniste, nu putem face nimic.
Prin întîlnirea cu leprosul aflam lucruri noi, tot mai adînci si mai necunoscute pîna
acum, caci sunt descoperiri pe care doar Dumnezeu le poate face, nici o minte omeneasca nu le-ar putea gîndi. Acest lepros este disperat, dar Îl roaga într-un fel „ciudat” pe Isus sa-l vindece, si asta trebuie sa ne faca atenti: „Daca vrei, poti sa ma curatesti.” Boala lui era grava si nu-i mîncase doar trupul, ci si sufletul. („Daca nu ma curatesti, înseamna ca nu vrei, caci stiu ca poti sa ma curatesti.” „Dca nu vrei, ce se poate spune despre Tine?”)
Mila si îndurarea lui Dumnezeu nu pot fi oprite. Ele se revarsa fiecare din natura Sa, care este DRAGOSTE. Dar DUPA CE ÎL CURATESTE, Isus îl învata ceva foarte important pe lepros, (si pe noi). DESPRE ASCULTARE: („si tu, fostule lepros, daca,vrei, poti sa Ma asculti si sa faci ce îti PORUNCESC Eu, care te-am curatat”) : „Sa
nu spui nimanui nimic! ” DAR leprosul curatit NU VREA SA ASCULTE (DESI „POATE” DACA VREA) si cum pleaca, striga în gura mare, ce-i spusese Isus sa nu spuna. Inima lui ramasese, prin neascultare, plina de lepra, desi trupul era curatit.
Inima omului a fost creata libera sa aleaga, daca asculta sau nu. Daca VREA POATE. Daca nu vrea, este LIBERA SA NU ASCULTE. Dumnezeu l-a creat pe OM „dupa chipul si asemanarea Sa”: Este LIBER si are PUTERE SA ASCULTE SAU NU. Si leprosul a ales sa nu asculte. (Asa cum au ales Adam si Eva sa cunoasca RAUL, din care li s-a spus sa nu muste, caci vor muri. Au ales sa-l „cunoasca,” sa manînce din rau. Si prin însasi NEASCULTAREA lor, au început sa-l FACA.)
Din cauza ca se atinsese de un lepros, si leprosul a vestit lucrul acesta, Isus era acum considerat purtator de lepra, si nu mai avea voie sa intre în cetate, ca sa nu se raspîndeasca lepra. A fost o piedica în lucrarea lui Isus.
Dar chiar prin aceasta piedica, prezentata în Evanghelii, noi învatam de la Dumnezeu cît de mare importanta pentru viata noastra are ASCULTAREA de fiecare CUVÎNT al Lui. Si nu doar pentru viata noastra, pentru ce stim CI SI pentru a nu tulbura, „încîlci,”ceea ce nu CUNOASTEM, DIN LUCRARILE MARI SI NEVAZUTE ALE LUI DUMNEZEU PENTRU OAMENI.

CAPITOLUL 2

1.2. Dupa ce ne-a aratat importanta ASCULTARII, Isus ne învata importanta IERTARII. Fara acestea doua, nu ne putem schimba mintea si inima, nu ne putem naste din nou, nu putem deveni Copii ai lui Dumnezeu, care stau sub ocrotirea, dragostea,puterea si calauzirea Tatalui, care ESTE DRAGOSTE.
„Va voi învata lucruri ascunse de la facerea lumii.”
În adîncul inimii lor, toti cei care se adunau în jurul Lui, simteau ca El este ceea ce le lipseste, ca de El au nevoie, ca El este salvarea, Mîntuirea lor. „El le vestea Cuvîn-
tul.” „Acum voi sunteti curati din pricina Cuvîntului pe care vi le-am spus. Ramîneti în Mine si EU VOI RAMÎNEA ÎN VOI.” În locul unui om egoist si orb, ramîne ISUS. Inima nu mai este cea dinainte, simte, prin Isus, dragoste, mila, iertare, putere.

3.4. Ca si soacra lui Petru, acest „slabanog” nu se putea ajuta pe Sine, nu putea face nimic. Un neputincios, care nu mai avea nici o speranta, nici vointa, nici putere sa creada. Altii L-au adus la Isus, facînd orice ca sa-l puna sub ochii Lui.
Isus le-a vazut CREDINTA. Credinta înseamna nu doar încrederea lor ca El îl poate vindeca, ci grija, mila, dragostea, dorinta de a-l ajuta pe acel om: „Iubeste pe Dumnezeu cu toata inima, sufletul, cugetul si puterea ta, „si pe APROAPELE tau ca pe tine însuti.” „Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel.” Ei s-au pus în locul lui, i-au simtit durerea, neajutorarea, si i-au facut ce ar fi dorit sa faca altii pentru ei, daca ar fi fost în starea lui.
Adîncimea dragostei lui Dumnezeu se descopera. Isus îi spune: „Fiule, pacatele îti sunt iertate!” Este strigatul lui Isus, prin care Dumnezeu a ridicat pacatul lumii întregi: „Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!” Isus a venit pentru cei pacatosi. Lumea a fost iertata si
fiecare om a fost iertat.
Cînd ucenicii Îl întreaba: „Cine a pacatuit: omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Isus raspunde: „N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui. Ci s-a nas-
cut asa, ca sa se arate în el LUCRARILE lui Dumnezeu.”
Toti au fost si sunt iertati de Dumnezeu, dar cine nu se „naste din nou,” nu va ve-
dea Împaratia lui Dumnezeu, el desi IERTAT, va ramîne în întuneric. Nimeni nu se poate naste din nou fara Isus si Evanghelie, – Cuvîntul Sau, care este DUH si VIATA.
Isus ne învata ca nu-L iubeste pe Dumnezeu cel care nu-si iubeste aproapele, si nimeni nu-si iubeste aproapele daca nu îl iarta. Este un lucru nou, o învatatura noua, pentru o etapa noua a lucrarii lui Dumnezeu cu fiii oamenilor., pentru ca ei sa devina asemenea Fiului Sau. Iertati, rascumparati, schimbati.

6. 7. 8. 9. 10. 11. 12 Carturarii se gîndeau în inimile lor ca doar Dumnezeu poate ierta pacatele. Dar Dumnezeu era în fata lor, ierta pacatele si-i învata ca de-acum încolo „Fiul Omului are putere pe pamînt sa ierte pacatele.” Iar refacerea trupului bolnav al oricarui pacatos iertat, care-L primeste pe Dumnezeu, sta în puterea lui Dumnezeu: „Scoala-te, ridica-ti patul si umbla.” Numai Dumnezeu are aceasta putere. Dar puterea de a ierta este data oricarui copil al lui Dumnezeu. Este conditia pusa de Dumnezeu oamenilor: „Daca nu IERTATI, nici Tatal vostru nu va va ierta pacatele voastre.”
Daca Dumnezeu i-a iertat, iar voi nu-i iertati, si-i tineti legati în vinovatie si ura, înseamna ca va faceti dumnezei în locul Lui, ca „stapîniti” asupra celor iertati de El, ci sunteti fii ai Satanei, care-i pîreste si-i învinuieste pe oameni în fata lui Dumnezeu. Iar Satana, si cei ce-i slujesc NU pot fi iertati. (Ca si cei ce-i slujesc Satanei, hulindu-L pe Dumnezeu, si îndepartîndu-i
de Dumnezeu pe oameni, prin minciuni, ura, vorbe rele si neadevarate despre El.)
„Hula” înseamna: ocara, înjurie, calomnie. Lucifer, îngerul de Lumina, a dorit sa-I uzurpe locul lui Dumnezeu în cer, si a devenit Satana.
Omul care se face Dumnezeu pe sine, si învinuieste, nu-l iarta, pe cel iertat de Dumnezeu, devine slujitor al Satanei, de aceea nu poate beneficia de IERTAREA lui Dumnezeu. Isus ne învata sa strigam catre Tatal Nostru: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi IERTAM! gresitilor nostri” (sau: „fiindca si noi iertam oricui ne este dator”– Luca)
IERTAREA este, nepatruns si tainic, o problema de viata sau de moarte pentru fiecare om. Mult mai grava si mai importanta decît credem si stim. Facem un rau de moarte celui pe care nu-l iertam, (el se simte, vinovat, urît, împovarat, cu o inima grea si întunecata, si astfel este tinut departe de Lumina Împaratiei lui Dumnezeu), si ne facem un rau de moarte noua , pentru ca cel care nu iarta pe semenul sau, face lucrarea Satanei – pîrîsul, ucigasul, tatal minciunii, si nu are cum sa fie iertat.
Dupa venirea lui Dumnezeu pe pamînt, în trup de om, dupa moartea si învierea lui Isus, dupa venirea, prin înaltarea Sa în Locul Sau vesnic, si trimiterea Mîngîietorului, a Duhului Sfînt,
a Duhului Adevarului, (care „ramîne cu voi, si va fi în voi”), oamenii sunt într-o ASTFEL de lume. O lume în care Isus Cel Înviat este cu noi, o lume în care „Duhul Sfînt este ÎN noi,” „ÎMPARATIA LUI DUMNEZEU este ÎNLAUNTRUL NOSTRU,”si noi trebuie, prin Evanghe-
lie, sa învatam sa ne purtam cu mare grija, în aceasta „astfel” de lume. O umbra de gînd poate ucide, narui, usca nimici.
În Ioan, Isus le spune ucenicilor: „Luati DUH SFÎNT: Cui veti ierta pacatele, vor fi iertate si cui le veti tinea, vor fi tinute.” ( Dar ucenicii învatasera deja ce-i asteapta pe cei care nu iarta).
Matei. Capitolul 18. versetele 15 – 35:
„Rob viclean, Eu ti-am iertat toata datoria, pentru ca M-ai rugat. Nu se cadea sa ai si tu mila de tovarasul tau, asa cum am avut Eu mila de tine. Si Stapînul S-a mîniat, si l-a dat pe mîna chinuitorilor, pîna va plati toata datoria.”
DUMNEZEU NU PEDEPSESTE. PEDEAPSA STA ÎN CONSECINTELE ORICAREI NEASCULTARI DE CUVÎNTUL SI ÎNVATATURA SA. („Oricine nu CREDE în Fiul, a si fost judecat. Si judecata aceasta sta în faptul ca, odata venita Lumi-
na în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decît Lumina, pentru ca faptele lor erau rele. Oricine face raul, uraste Lumina. Si NU vine la Lumina ca sa nu i se vadeasca faptele.” A ales sa fie al întunericului al Satanei.)
Cine face rau unui om, îsi face rau lui însusi; cine nu iarta, se condamna pe el în-
susi la neiertarea lui Dumnezeu. Si este pierdut. De aceea în toata EVANGHELIA, problema IERTARII este o PORUNCA.
–În lumea de dupa Hristos, mînia înseamna ucidere, neiertarea este moarte vesnica si „oamenii vor da socoteala pentru orice cuvînt nefolositor pe care l-au rostit. (Consecinele au pedeapsa în ele.)
Isus a venit „sa caute si sa mîntuiasca ce era pierdut.”
Ioan. Capitolul 8. Versetele.1 -11.
(Femeia pacatoasa din Ioan, ar fi murit ca pacatoasa, ucisa cu pietre, dar Domnul a spus: „Cel care este fara de pacat sa arunce cel dintîi cu piatra în ea.” La auzul CUVINTELOR LUI, ei „s-au simtit mustrati de cugetul lor si au iesit afara unul cîte unul.”)
Prin CUVINTELE Evangheliei, Dumnezeu ne învata DE CE ne porunceste El sa IERTAM: pentru salvarea noastra si a semenilor nostri. El îi iubeste pe toti oamenii la fel de mult si doreste ca fiecare OM sa fie salvat, asa cum un tata doreste binele tuturor copiilor lui.
Luca. „Iertati si vi se va ierta. Nu judecati si nu veti fi judecati. Nu osînditi si nu veti fi osînditi. Dati si vi se va da.”
Dumnezeul nostru este infinit în puterea si maretia Sa, si este infinit în mîngîiere, blîndete, gimgasie, bunatate, iubire, iertare, delicatete, sensibilitate, rabdare, mila, îndura-
re. În Împaratia Sa trebuie sa învatam sa umblam cu grija si sa vorbim în soapta, sa ne topim, într-o lacrima de iubire, înaintea SFINTENIEI SI DESAVÎRSIRII SALE. „Ce este aceasta? Oînvatatura noua.” „Niciodata n-am vazut asa ceva.”
(Ne dam seama cît de strîmbati si departe de Dumnezeu am ajuns, din faptul ca,desi VORBESTE ATÎT DE CLAR SI CATEGORIC, noi tot NU ÎNTELEGEM PORUNCA IERTARII.)

13. 14. 15. 16. 17. Multimea Îl cauta si vine la El. El îi învata pe toti. „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.” El nu da afara, nu exclude, ci ÎNVATA pe toti oamenii.
Chemarea lui Levi – Matei, un vames, urît si dispretuit de iudei, pentru ca era în slujba Romanilor, este tot un semn de iertare si de cunoastere a inimii omului, nu a „fetei” lui. Toti vamesii si pacatosii aveau nevoie sa fie iertati, „curatiti,” si speranta aceasta i-a adus în casa lui Levi, în care intrase Isus; ca semn al iertarii Sale, sedea în mijlocul pacatosilor, (dar „cine este fara pacat!”) si-i învata multe lucruri, (pe care le învatam si noi, fiind acolo, printre ei, datorita Evangheliei data de Dumnezeu).
Nu doar Carturarii si Fariseii, ci chiar Ioan Botezatorul, cînd a auzit ca Isus „manînca si bea cu pacatosii,”ca vorbeste cu femeile pacatoase, a fost indignat, derutat si s-a îndoit Ei nu întelegeau ca Dumnezeu S-a întrupat ca sa aduca oamenilor iertarea, sa le dea viata din viata Lui si din Cunîntul Lui, prin care Se descopera ca Dumnezeul iubirii, iertarii, dreptatii, milei si credinciosiei. El este Creatorul, Tatal, Stapînul si copiii lui trebuie sa cunoasca adevarul acesta, ca sa fie fericiti. Altfel, lumea creata de Dumnezeu, este strîmbata, de cel rau, dupa legile lui strîmbe, oamenii sunt înraiti si orice
rau devine cu putinta, într-o lume a faradelegii, si singura bucurie este placerea de a face rau, de a ÎNVINUI, de a nu IERTA, de a-l „arunca în temnita” VINEI SALE pe semenul nostru, uitînd ca din cauza ASTA, PACATELE NOASTRE RAMÎN ÎN VECI.

18. 19. 20. Legi strîmbe au facut chiar si cei care ar fi trebuit sa fie slujitorii lui Dumnezeu: Carturarii, Fariseii, Preotii.
Din poruncile bune si drepte si pline de grija si dragoste ale lui Dumnezeu, ei au facut sute de porunci omenesti goale, formale, legaliste, prin care s-au facut pe ei însusi stapîni peste poporul lui Dumnezeu. Si nu vor sa renunte la aceasta stapînire. Ei Îl urasc pe Isus, si-L vor ucide; ca si cum Dumnezeu poate fi ucis, ca ei sa fie stapîni în locul Lui. („HOTI si TÎLHARI”) Îl învinuiesc pentru ca ucenicii Lui nu postesc. Postul nu este desfiintat, Isus arata de multe ori ca este obligatoriu (pentru ca omul sa poata fi doar cu Dumnezeu si sa strige dupa ajutor, cînd simte ca s-a îndepartat de Dumnezeul lui, de izvorul vietii lui). Dar, cînd ucenicii stau zi si noapte în prezenta Lui, îi sorb cuvintele, sunt inundati de adevarul si puterea Lui, se bucura de Slava si Harul care se revarsa peste ei, cum ar putea sa posteasca? Doar ca sa împlineasca, de ochii lumii, o forma fara rost?
Asta faceau Carturarii si Fariseii. Posteau în zile fixe, (stabilite de oameni) pos-
teau de ochii oamenilor , sau posteau fara sa stie PENTRU CE.
La Dumnezeu, am vazut, CE NU VINE DIN INIMA, este DEGEABA.

21. 22. În Vechiul Testament, Dumnezeu ni Se descopera prin lupta pe care a du-
s-o, de cînd copiii Sai, Adam si Eva au ales, prin neascultare, sa cunoasca RAUL – (si, în acea clipa, l-au si facut).
De atunci, tot ce a lucrat Dumnezeu, a avut ca scop venirea Sa în lume, la oameni, ca sa-i rascumpere din necunoastere, orbire, întuneric, rautate, moarte.
Pentru ca sa Se poata întrupa, a format si a crescut un popor, care sa-L poata primi
pe Fiul Sau, ca Prunc de om, si Sa-L creasca în Învatatura Sa, pîna la vîrsta cînd Îsi putea începe Lucrarea Sa pe pamînt, pentru lume. Aceasta noua Lucrare este Noul Testament, este de fapt Evanghelia.
Între Vechiul Testament si Noul Testament nu este nici o contradictie, sunt doua etape, sunt „începutul,”si „sfîrsitul.” Amîndoua Îl descopera, Îl fac cunoscut pe Dumne-
zeul nostru minunat.
Dar nimic nu trebuie amestecat. Isus n-a venit sa schimbe prin „peticire,”nici sa puna vinul cel nou, în formele vechi ale lumii dinainte de venirea Lui. Orice „amestec”tulbura întelegerea adevarului, creeaza confuzii nimicitoare, naste ura si dezbinare. Lucrarea lui Dumnezeu este clara în desfasurarea ei si asa trebuie primita.
„Legea si Proorocii au tinut pîna la Ioan. De atunci încoace, Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu se propavaduieste!” Fiecare LA LOCUL CUVENIT, ADEVARAT.

23 – 28. Sabatul este una dintre cele 10 PORUNCI VESNICE, singurele spuse si scrise de Însusi Dumnezeu, din Vechiul Testament, (în care a vorbit prin oamenii Sai alesi, nu El Însusi, întrupat, cum o face în Noul Testament, prin Evanghelii.)
În jurul acestei zile, în care Dumnezeu le cere oamenilor sa lase orice grija, orice preocupare, orice munca, pentru ca sa stea lînga Tatal lor, sa-I primeasca binecuvîntarea, puterea, vindecarea, lumina, calauzirea; în jurul Sabatului, Carturarii, Fariseii, Preotii, au
adaugat, (sub pedeapsa cu moartea), atîtea reglementari, restrictii, interdictii, goale, absurde, încît a devenit o zi de teroare, în loc sa fie o zi de sarbatoare, de desfatare în Domnul, bucurie, în comuniune cu El.
SABAT, în ebraica ÎNSEAMNA: SARBATOARE si ODIHNA. (Zilele sapta-
mînii N-AVEAU NUME, CI NUMERE) (VEZI GENEZA. CAPITOLUL 1).
Isus dezleaga Sabatul, (care înseamna în ebraica „odihna” si „sarbatoare”) nu-l
desfiinteaza, îl dezleaga de toate poruncile omenesti, care au rapit oamenilor binecuvînta-
rea si putera Sabatului. El le spune clar ca Sabatul a fost creat de Dumnezeu spre binele omului, pentru mentinerea legaturii vii a omului cu Dumnezeul lui.
Omul are nevoie de Sabat, nu Dumnezeu. Pentru om si binele omului a dat Dum-
nezeu aceasta porunca, pe care, daca oamenii n-o respecta, se vor pierde, nefericiti, nebinecuvîntati în viata de zi cu zi, fara Dumnezeu, în nelegiuire si necunoastere, prada usoara oricarei AMAGIRI a Satanei.
Un om care s-a nascut din nou, schimbat prin Cuvîntul Evangheliei, (care Îl are în
inima pe Fiul lui Dumnezeu, prin Cuvînt si prin Sfîntul Mîngîietor), este un copil al lui Dumnezeu si va sti sa pretuiasca acest DAR facut de TATAL SAU. Fiul omului este
Domnul chiar si al Sabatului daruit de Tatal. El îi CUNOASTE „VALOAREA”si IMPORTANTA VITALA.
Cine pretuieste DARUL TATALUI, ESTE „DOMN” PESTE DAR, cine NU-l pretuieste,
este LIPSIT de DAR, NU-L ARE, NU SE BUCURA DE EL. PIERDE.
ISUS A ÎNVIAT ÎN ZIUA ÎNTÎI A SAPTAMÎNII (NUMITA AZI DUMINICA, SAU „ZIUA SOARELUI”). ÎN ZIUA DE SABAT., (numita azi SÎMBATA, sau „ZIUA LUI SATURN”), S-A „ODIHNIT,”CA SI TATAL CÎND SI-A ÎNCHEIAT LUCRA-REA, ÎN A SAPTEA ZI A CREATIEI. OAMENII SUNT CREATI LIBERI SA ALEAGA.. DAR ISUS A STAT ÎN ZIUA A-7-A, ÎN MORMÎNT, SI A ÎNVIAT ÎN PRIMA, NU ÎN ULTIMA ZI A SAPTAMÎNII (7.)

CAPITOLUL 3

1.–6. Isus îi face pe cei din sinagoga, (si pe noi) sa înteleaga ca Dumnezeu lucreaza pentru om în Sabat. (de aceea omul nu trebuie sa lucreze nimic, ci sa stea cu Dumnezeu). Si omul, în Sabat, daca trebuie sa salveze viata cuiva s-o faca nu sa-l lase sa
piara, (facînd astfel un rau în loc de un bine). Trebuie sa gîndesti drept, sa alegi dupa voia lui Dumnezeu si învatatura lui Isus. (S-O ÎNTELEGI, NU S-O INTERPRETEZI.)
În axelasi timp, aceste vindecari pe care Isus le face în Sabat, în toate Evangheliile, au si o semnificatie a sensului adînc a lucrarii lui Dumnezeu asupra omului în Sabat, aceasta zi cu putere deosebita asupra noastra.
Omul cu mîna uscata, este omul care nu-si poate întinde mîna spre Dumnezeu, nu-si poate deschide inima spre El în rugaciune, este infirm, uscat sufleteste. Daca vine la Dumnezeu, Dumnezeuîl vindeca prin puterea Lui. Si omul îsi întinde mîna spre Tatal
lui si Tatal îl va lua de mîna. Nu va mai fi un infirm neajutorat, ci calauzit si pazit de Dumnezeul Lui. NICI MÎNA, NICI SUFLETUL NU MAI SUNT „USCATE,”„MOAR-
TE.”
Fariseii nu puteau suporta sa vada lucrînd sub ochii lor,o putere pe care ei n-o puteau avea. Ei nu puteau face nici în Sabat nici în alta zi ce facea El. Si în loc sa I se închine si sa-L iubeasca, ci se sfatuiesc cum sa-L omoare, pentru ca „nu respecta Sabatul.” Nu li se pare ca e rau sa pui la cale uciderea cuiva în Sabat, atît de strîmbati erau.
„Vai de voi, Carturari si Farisei fatarnici, pentru ca voi ÎNCHIDETI OAMENI-
LOR ÎMPARATIA CERURILOR!”
7. – 12. Vestea despre minunile pe care le facea se raspîndea ca vîntul. Oamenii nenorociti, parasti, neajutorati, bolnavi, Îl cautau cu disperare, ca pe ultima lor salvare. El îi vindeca nu numai de bolile trupului, ci si de duhurile care se cuibarisera în mintile, sufletele si întreaga fiinta, stapîneau peste ei si-i înbolnaveau chinuindu-i.
În fata lui Dumnezeu, aceste duhuri slujitoare ale Satanei, n-au nici o putere – cad la pamînt si-L recunosc. Isus nu le lasa sa-L marturiseasca – în fata Lui trebuie sa taca si sa paraseasca trupurile si locurile acelea. Marturia lor era un strigat de groaza si era o urîciune compromitatoare.

13.-19. În marea lupta împotriva raului, începuta de Fiullui Dumnezeu pe pamînt,
oamenii trebuiau salvati unul cîte unul, redati Tatalui. Isus îsi alege ajutoare, ucenici, lucratori. Cei 12 pe care i-a ales, sunt cei ce-L vor face cunoscut lumii. (În afara de Iuda
Iscarioteanul, care L-a vîndut. Unul din cei 12. Ales de Isus. Crescut, clipa de clipa, în Lumina, Adevarul si Harul Sau. Cum? La fel cum a fost cu putinta, ca în cea mai stralucita fiinta creata de Dumnezeu, Îngerul de lumina, Lucifer, sa se zamisleasca un gînd rau, razvratit, împotrivitor, plin de trufie, ura si invidie, care l-a facut sa doreasca sa ia locul lui Dumnezeu – al Creatorului, fara de care el nici n-ar fi existat.
Fiintele create, atît cele spirituale, din ceruri, cît si omul de pe pamînt, sunt crea-
turi desavîrsite si libere. Libere sa-L asculte, sa-L iubeasca, sa doreasca sa fie vesnic lînga Cel care le-a dat viata. Libere sa aleaga. Si Lucifer, Adam, Iuda, au ales sa se razvrateasca sa nu asculte, sa vînda.)

20. Nevoia si disperarea oamenilor îi copleseau pe Isus sp ucenici. Nu aveau timp de odihna si refacere, nu aveau timp nici sa manînce. Doar în drum, cîteva spice de grîu.
Pentru ucenici, vom vedea peste putin timp, aceasta „agitatie,”„îmbulzeala”sufo-
canta, ajunge un mare pericol: ei nu mai observa, nu mai înteleg, nu mai tin minte ce face si ce spune Isus. De aceea El încearca sa-i duca singuri, la o parte, într-un loc pustiu, sa se odihneasca putin, sa manînce, sa se refaca. Si prin aceasta avem de învatat ceva folositor pentru noi datorita grijii lui Dumnezeu, care ne ocroteste, si stie cît de slabi si cazatori suntem.
21. În acest „vacarm,”în care oamenii sunt nauciti ca de un vîrtej, Dumnezeu vede limpede totul si cunoaste fiecare licarire a binelui si fiecare actiune subtila, imper-
ceptibila a railui. Chiar si atunci cînd se strecoara si lucreaza prin cine ne asteptam mai putin.
Rudele lui Isus, cei în mijlocul carora s-a nascut, a crescut, a trait, cei din familia Lui, din casa Lui, vin sa „puna mîna pe El,”sa-L prinda, sa-I opreasca lucrarile, caci spun despre El ca „si-a iesit din minti.”

22. Carturarii, cei mai în masura sa-L recunoasca pe Mesia, despre care se vorbeste în tot Vechiul Testament, cei care ar fi trebuit sa I Se închine primii,sa vorbeasca oamenilor despre El si sa lucreze împreuna cu El, pentru raspîndirea Evangheliei lui Dumnezeu, la fiecare faptura de pe pamînt, spun despre El ca este „unealta Satanei,” a domnului dracilor.

23. –30. Nu doar ca aceasta hula se ridica împotriva lui Dumnezeu, dar era o ar-
ma, prin care Satana clatina încrederea oamenilor în Isus si lucrarile Lui. Ca sa poata lucra pentru ca sa-i salveze, era nevoie de credinta oamenilor în El.
Prin cuvintele lor, rudele lui Isus si carturarii strecurau în mintea si inima oame-
nilor îndoiala, neîncrederea, (convingerea ca ei cred, de fapt, într-un iesit din minti, si într-o unealta a Satanei, ca sunt vindecati cu ajutorul domnului dracilor.)
Bucuria si încrederea, speranta si credinta din inima lor este clatinata, slabita, fara
putere, ca un om „LEGAT.”
Domnul spulbera însa lucratura ucigasa a celui care de la început a fost „ucigas, mincinos si tatal minciunii:”
Niciodata Satana nu-l va scoate pe Satana dintr-o inima de om, unde gaseste apa si odihna pentru înca 7 duhuri de-ale lui. Numai Dumnezeu îl poate scoate pe Satana din
om. Iar Satana se lupta, (prin vorbe ca cele rostite dec carturari si rudele lui Isus), sa-L scoata pe Fiul lui Dumnezeu din inima celui ce crede în El.
Satana – fostul Lucifer, stie bine ca daca puterile întunericului se dezbina între ele, se rascoala împotriva lui Satan, împaratia lor nu poate dainui. De aceea sunt unite, nu dezbinate. (Doar Isus, Fiul lui Dumnezeu, le va birui, pin Sfintenia Sa, prin moartea
Sa, prin învierea Sa, prin desavîrsirea comuniunii, în Lucrarea de salvare a omului, cu Ta-
tal si cu Sîntul Duh.)
Evanghelia, ne învata ca daca noi, oamenii, creati de Dumnezeu ca sa fim Copii ai Lui, nu ramînem lînga Tatal Nostru, nu ascultam Cuvintele Lui si nu le facem, daca nu ne zidim casa pe stînca credintei si cunoasterii, vom fi cu usurinta prada amagirilor Satanei si îngerilor lui.
Prin vorbe, ca cele ale Carturarilor si rudelor lui Isus ne vor împinge la neasculta-re, necredinta, razvratire împotriva Tatalui care ne-a creat (COPIII ÎMPOTRIVA TATA-
LUI). „Si o împaratie sau o casa dezbinata, razvratita împotriva ei însasi, este pustiita, nu poate dainui.” Acesta este scopul Satanei, sa-l „lege”pe om, sa-i ia puterea credintei prin strecurarea unor vorbe ca: „Are un duh necurat.” De aceea Isus le spune tuturor celor care spun cu gura lor, ce-i învata Satana sa spuna altor oameni, cu scopul de a slabi credinta din inima lor, ca HULA împotriva Duhului Sfînt nu va fi niciodata iertata.
Cei ce hulesc vorbesc în numele Satanei, vrajmasul lui Dumnezeu, sunt ai lui; si pentru Satana si îngerii lui este pregatit „focul cel vesnic.” Acolo vor merge si oamenii care-i slujesc hulind împotriva Duhului Sfînt, împotriva lui Dumnezeu.
„Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, (spiritual) ci al celor vii.” El S-a întrupat ca sa-i caute pe cei pierduti si sa dea viata celor ce erau morti.
Isus scoate dracii „cu degetul lui Dumnezeu.” Satana intra în OM si-l împinge sa HULEASCA împotriva Creatorului SAU. (A LUI ÎNSUSI, A BINELUI LUI).

31. Desi împotrivirea, ura si dorinta de a-L ucide, din partea Preotilor, Cartura-
rilor si Fariseilor crestea, Isus Îsi continua Lucrarea pe Pamînt si crestea si numarul celor care-L cautau. Îi învata pe toti si îi vindeca pe toti. Dar calea pe care vor merge, o alegea fiecare dintre ei.
Rudele, mama si fratii L-au chemat din mijlocul oamenilor carora le vorbea, neîntelegînd MISIUNEA pe care El o avea. Isus „cladea” Împaratia lui Dumnezeu în inima oamenilor, întemeia o „astfel” de FAMILIE, formata din TATAL, FIUL, Duhul SFÎNT si FIII LUI DUMNEZEU – FIII ÎNVIERII.
Luca 20. versetele 35. 36. „Cei gasiti vrednici sa aiba parte de înviere si de viata
de apoi, nici nu se va marita, nici nu se va însura; pentru ca nici nu vor mai putea muri
CACI VOR FI CA ÎNGERII. Si vor fi Fiii lui Dumnezeu, fiind Fii ai Învierii.”(„caci vor fi ca îngerii”)
Despre aceasta „casa,”„familie”vorbeste Isus cînd spune: „În ziua aceea veti cu-
noaste ca Eu sunt în Tatal Meu, ca voi sunteti în Mine si Eu sunt în voi.” Daca Isus este în noi, noi suntem numiti FRATII LUI. Pentru ca ne-am nascut din Cuvîntul Lui si din puterea Cuvîntului Lui, care este DUH si Viata. Viata de Lumina, viata din Dumnezeu, viata vesnica.
Într-o INIMA de OM, s-a nascut, s-a zamislit un FIU AL ÎNVIERII, UN COPIL AL LUI DUMNEZEU. Pe cei care-L asculta, Îl primesc si-L pastreaza în inima lor, Isus îi numeste „FRATII MEI si MAMA MEA”
Cei asemenea Lui, nascuti din Cuvîntul lui Dumnezeu, care fac VOIA lui Dumne-
zeu, îi sunt frati; iar inima în care I s-a „nascut”un FRATE sau o SORA, Îi este MAMA.
Cei care fac voia TATALUI: SUNT FRATII MEI SI MAMA MEA. Cea care zamisleste, în care salasluieste FRATELE MEU, este MAMA MEA. („Femeie, iata fiul tau.” (E FRATELE MEU). „IATA MAMA TA” (EA M-A NASCUT PE MINE, FRATELE
TAU

CAPITOLUL 4

1. S-a suit în corabie ca sa poata fi auzit de toti, caci El vorbeste tuturor oameni-
lor. Ne vorbeste noua, azi, si întregii lumi, în veacurile viitoare.

2. Asa a gasit Dumnezeu cu cale – sa ne vorbeasca în PILDE. El, care ne-a creat cu inima, ratiune si darul cuvîntului, dat numai omului, cunoaste cum functionam, si a considerat ca, prin pildele Sale, lucrarea de schimbare a mintii si inimii noastre, este adînca si deplina, dupa VOIA SA.

3. Luca spune: „Semanatorul a iesit sa-Si samene samînta.”
Evangheliile se completeaza si se explica între ele în mod minunat. „Îsi seamana SAMÎNTA.” SAMÎNTA LUI. Ce creste din grîu este grîu. Samînta rodeste ceea ce ESTE ea însasi. (Din CUVÎNT (samînta VIE) de Dumnezeu, „RODESTE”; se naste un
FIU DIN EL.)

4. Semanatorul Îsi împrastie SAMÎNTA peste întreaga lume, peste toti oamenii. Aceasta samînta rodeste doar primita în inima. Ce cade pe drum si nu în inima este mîncat de „pasari”. (Isus le va explica îndata ucenicilor PILDA)

5. 6. Unele inimi însa sunt împietrite si superficiale. Daca nu în adîncul inimii, nu va fi hranit cu gînduri, viata, întelegere, va pieri dupa o clipa de exaltare.

7. Ogorul care primeste samînta trebuie îngrijit, vegheat, curatat mereu, cu grija, de „buruieni”si „spini”.

8. Pamîntul bun este inima în care omul primeste CUVÎNTUL. Nu-si vede de drum, ci Îl ia, Îl tine în inima, ca pe un dar de mare pret, zaboveste asupra lui, îl întelege, îl adînceste, îl „hraneste”cu viata mintii, inimii, sufletului si trupului, se lupta sa iasa din împietrire, inertie, indiferenta si amorteala, vegheaza sa nu fie absorbit, preocupat, rapit de lucruri care-l pot acapara, facîndu-l sa uite de Cuvînt, sa- L lase sa fie înabusit si neroditor.
Acest pamînt va rodi viata din CUVÎNT, Viata din Lumina Vietii, spre Slava lui Dumnezeu si biruinta Binelui, a Adevarului si a Luminii asupra mortii, întunericului, minciunii.

9. „Cine are urechi de auzit SA AUDA!” Toti oamenii au urechi si toate urechile au fost concepute ca sa poata auzi. (Cine este „bolnav” sa „se caute,”SA CAUTE!)

10. 11. 12 Nu pentru ca ucenicilor le descoperea ceva în plus fata de multimi, ci ca aveau linistea comunicarii. Si noi cunoastem, cu Evanghelia în mîna, în liniste, reculegere, meditatie, tot ce le-a spus Domnul ucenicilor Sai:
„V-am facut cunoscut tot ce am auzit de la Tatal Meu” – ne spune El în Ioan. (Dumnezeu a vorbit totdeauna oamenilor, prin Duhul Sau cel Sfînt. (ÎNAINTE DE ÎNTRUPARE).
Dar îi numeri pe degete pe cei care aveau o asemenea inima încît puteau auzi soapta Duhului.) Acum, prin Fiul Sau, Dumnezeu le spune oamenilor tot ce doreste ca ei sa stie, prin Cuvîntul Sau: „Cuvîntul Meu, nu este al Meu, ci al Celui care M-a trimis pe Mine.”
Fiecarui om de pe pamînt, îi vorbeste Însusi Dumnezeu, Tatal lui, Creatorul lui s al întregului univers. Dar multora nu le pasa, nu-i intereseaza, au treburi mult mai importante, n-au timp pentru El si n-au nevoie de El. Ei sunt fara Dumnezeu si „desparti-
ti de El nu pot face nimic,”sunt nimic, desi se cred importanti si cred ca pot face orice. Zadarnicia este partea lor „Cine umbla în întuneric, nu stie unde merge.”
„Voua v-a fost dat sa cunoasteti taina Împaratiei lui Dumnezeu,” pentru ca VO-
ITI, doriti, s-o cunoasteti, va este „sete”si „foame” si aveti urechi cu care ascultati. „Caci
celui ce are i se va da.”
Urechi au toti, dar nu le-a fost dat sa cunoasca taina Împaratiei, pentru ca nu vor sa AUDA. Sunt surzi, muti, orbi, goi, nenorociti, saraci. Pentru ei PILDELE sunt doar „pilde,”nu descopera adevarurile spuse de Dumnezeu prin ele, adevaruri esentiale, vitale pentru viata omului. Ei le primesc doar ca pe cuvinte omenesti, gînduri omenesti, nu cred
ca sunt cuvintele lui Dumnezeu, Învatatura Lui, descoperirile Lui, mult mai înalte si adevarate decît ar putea concepe o minte de om, oricît de stralucita.
De aceea „ei privesc si nu vad, aud si nu înteleg.” Ei au ales sa nu vada si sa nu
auda, ca sa se dedice altor lucruri, altui „stapîn,”care este „stapînitorul lumii acesteia,”ca-
re îi tine, prin „efectele” lui, legati de el si de lume, „ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele.” „SA-I VINDECE.”
Dar Dumnezeu nu obliga, nu constrînge: ne-a creat fiinte libere, libere sa alegem daca vrem sau nu vrem sa-L auzim ce ne vorbeste, sa întelegem ce ne învata.

13. 14. Domnul ne atrage atentia asupra importantei acestei pilde despre CU-
VÎNT, fara de care nu putem întelege Evanghelia.
Cel care seamana Cuvîntul este Dumnezeu Întrupat si Cuvîntul este CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU.
Cuvintele si gîndurile lui Dumnezeu sunt atît de înalte, si de sus,si de departe de gîndurile noastre, ale oamenilor, cum este cerul fata de pamînt. Ele NU POT FI ÎNTE-
LESE de OM, decît prin efort, stradanie, staruinta, meditatie adînca si luminata de Duhul Sfînt, Mîngîietorul, Calauzitorul nostru.
În aceasta munca sustinuta, în aceasta îndelunga LUCRARE, noi întelegem, si în timp ce întelegem gîndul lui Dumnezeu, suntem schimbati, transformati dupa VOIA LUI.
Devenim ce nu eram înainte si doar CUVÎNTUL poate face aceasta minune, caci este plin de viata si puterea lui Dumnezeu.
Cînd citim prima data o pilda, nu întelegem nimic, si doar dupa vreme îndelunga-
ta, cînd o întelegem cu adevarat, ne minunam cum de n-am înteles nimic de la început.
Pentru ca gîndim ca oamenii, nu ca Dumnezeu si nici cei mai inteligenti, cultivati,
educati, sensibili si de calitate dintre oameni, nu se pot ridica la înaltimea, adîncimea, frumusetea, adevarul si puterea gîndirii lui Dumnezeu.
Este cea mai mare binecuvîntare, bucurie, fericire, cel mai mare dar facut unui om de Dumnezeul lui, care Îsi revarsa iubirea peste omul care Îl CAUTA din toata inima, cu toata puterea, cu tot cugetul si mintea lui.
Dupa ce am înteles bine ce fel de SAMÎNTA primim si cu cîta sfintenie trebuie luata în inima, vom sti sa lucram cu multa rabdare, ca sa ne bucuram de fiecare pilda, de fiecare Cuvînt rostit de Domnul Isus si vom fi ajutati cu nulta putere, bucurie si lumina de Mîngîietorul nostru care ne va ajuta sa întelegem, sa ne înaltam, sa ne minunam î sa credem, si sa fim nespus de recunoscatori lui Dumnezeu pentru revarsarea darurilor Sale Dumnezeiesti peste creaturile Sale atît de nevrednice si mici.

15. Semanatorul Îsi seamana samînta peste întreaga lume. Fiecare om, în care
este un posibil viitor Copil al lui Dumnezeu.
Cuvîntul este Isus Întrupat, este Evanghelis, prin care Fiul Îl face cunoscut pe Tatal. Cine aude si nu întelege, nu da importanta, trece mai departe, nu primeste Cuvîntul în ogorul inimii lui. (Si Satana se grabeste sa-l faca sa uite îndata ce a auzit)

16.17. Cînd Cuvîntul întîlneste o inima insensibila, nepasatoare, egoista, o face sa treaca pentru o clipa, de bucuria auzirii; dar orice necaz sau amenintare o face sa se lepede de Cuvînt, ca sa aiba „liniste,” sa zaca în egoism, fara probleme si neplaceri. Sa doarma în liniste.
18. 19. Orice placere, îngrijorare, pofta, nesupunere care ne absoarbe, ne acapa-
reaza mintea, timpul, activitatea va ajunge sa aiba mai multa însemnatate pentru noi, decît Cuvîntul lui Dumnezeu. Si Cuvîntul va ramîne pe ultimul plan în viata noastra si nu ne va aduce niciodata bogatia binecuvîntarilor Lui. („Doamne, multi stau pe lînga fîntîni,
dar nimeni nu scoate apa.”)

20. Samînta lui Dumnezeu într-o inima buna, va „naste” un Copil de Dumnezeu. O astfel de minune cere timp, timp pentru a întelege CUVîNTUL, timp pentru a lucra ogorul zilnic, pentru a smulge orice buruiana care creste în noi, pentru a-l stropi zilnic cu gînduri pline de dragoste si atentie, cu Duhul si Viata din Cuvintele Evangheliei, cu prezenta ocrotitoare si calauzitoare a Mîngîietorului.
Ioan 16. Versetul 21. „Femeia cînd este în durerile nasterii. Se întristeaza pentru ca i-a sosit ceasul. Dar, dupa ce a nascut pruncul, nu-si mai aduce aminte de suferinta, de bucurie ca s-a nascut un om pe lume.
Ce bucurie este în cer si pe pamînt cînd se naste un Copil de Dumnezeu. Este bucuria Tatalui care spune: Luca 15. versetele 23. 24. „Aducti vitelul cel îngrasat si taiati-l. Sa mîncam si sa ne veselim, caci acest fiu al Meu era mort si a înviat, era pierdut si a fost gasit.”
Asa este Dumnezeu; si Domnul spune: „Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.”
Cum ar fi putut un om sa-L pe Dumnezeu, daca nu S-ar fi descoperit prin Fiul
Sau, în Evanghelia Vesnica? „Ma veti gasi, daca Ma veti cauta din toata inima.” Celor ce L-au primit pe Isus în inima lor, Dumnezeu „le-a dat dreptul sa faca Copii ai lui Dumne-
zeu. Nascuti nu din carne, nici din voia firii lor,nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Ioan 1. versetul 12.
Ei sunt fii ai Luminii, fii ai Învierii. Isus locuieste viu în inima lor.
Ioan 14. versetul 21.
„Daca ma iubeste cineva va pazi Cuvîntul Meu si Tatal Meu îl va iubi. Noi doi vom veni la el si vom locui împreuna cu el.” Ce binecuvîntare mai mare poate cunoaste un om? Cine sau ce l-ar putea iubi, ocroti, apara si bucura mai mult decît Tatal care este dragoste
împlinita? Si oamenii nu stiu ca Evanghelia este lînga ei, doar sa întinda mîna, si Dumnezeu va lucra cu putere. Copiii Sai poarta Împaratia Lui înlauntrul lor; pri ei Îsi continua BINELE („care este Unul singur: Dumnezeu”) lucrarea în lume, pentru salvarea altor oameni. Din inma lor se înalta slava, închinare, bucurie si recunostinta. Inima lor este acum roditoare, este un izvor de apa vie si Tatal cel Sfînt Îsi gaseste placerea în ei, iar Sufletul Sfîntului Isus „se învioreaza, cînd vede roada muncii sufletului Sau.” (Isaia)

21. „Eu sunt Lumina lumii. Cine Ma urmeaza pe Mine, nu va umbla în întuneric,
ci va avea Lumina Vietii.”
Domnul Isus si Evanghelia Sa. („Cuvîntul s-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de Adevar.”) trebuiesc înaltate, pe primul, cel mai înalt, important si sfînt loc în viata noastra pe acest pamînt. („Cautati mai întîi Împaratia lui Dumnezeu si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.”)
Isus Hristos sa fie vesnic Lumina vietii, înaltata în SFESNIC, pentru ca toti oamenii Sa-I vada Lumina, sa fie salvati, luminati, mîntuiti, sa devina VII. („Eu sunt CALEA, ADEVARUL SI VIATA.”) Fara LUMINA înaltata în SFESNIC suntem pier-
duti, rataciti, orbi, bolnavi de moarte. („Lumea piere din lipsa de CUNOSTINTA”)

22.23. „V-am facut cunoscut tot ce amauzit de la Tatal Meu.”
Ce ne descopera Dumnezeu în Evanghelii sunt lucruri dumnezeiesti, mai presus de omul pamîntesc, sunt gîndurile si Persoana Tatalui.
Evanghelia este cel mai sfînt si special lucru care exista pe lume. Dumnezeu scrie oamenilor scrisori despre El si iubirea Lui pentru, copiii Lui. Cuvintele Sale trebuie sa fie ascultate cu o atentie cu totul speciala, caci nu sunt cuvinte omenesti:
Ioan 3. versetul 34. versetul 35.
„Cel ce vine din Cer, este mai presus de toti,”caci „Acela pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeste cuvintele lui Dumnezeu”; caci „Tatal iubeste pe Fiul si a dat toate lucrurile în mîna Lui.” Puterea Fiului, este Puterea Tatalui.

24. 25. Cel care va asculta cum trebuie sa fie ascultat Dumnezeu, va auzi cu ade-
varat Cuvîntul Lui, si rasplata acelui om va fi mare. Daca „masura” cu care pretuieste a-
cest dar nepretuit va fi speciala, daca atentia, stradania, grija, concentrarea, pretuirea si credinta vor fi înalte si curate, ca pentru Dumnezeu, atunci va cunoaste cum stie Dumnezeu sa daruiasca „pe de-asupra” si va fi coplesit, rusinat, fericit si recunoscator. Celui ce are (aceste lucruri), i se va da. (caci prin tot ce lucreaza, îsi ia, ceea ce i se da.)
Cel ce nu lucreaza nu ia ceea ce i se da. Tatal da tuturor, dar nu toti vor sa faca ce este necesar ca sa poata lua. (NU IAU.)
De aceea de la cel ce n-are (dorinta, nevoie, sete de Dumnezeu în inima lui), se va lua si ce are. (cu trecerea anilor, ceea ce are acum – , tot de la Dumnezeu, – si anume: putere, sanatate, statut social, vor trece si va fi neputincios, nefolositor, parasit de toti si fara Dumnezeu.)

26 –.29. Desi omul trebuie sa se straduiasca sustinut si continuu, cea mai impor-
tanta parte a lucrarii pentru renasterea lui, tot Dumnezeu o face. Numai El stie cum a conceput si Creat mintea si inima omului, în asa fel încît, atunci cînd Cuvintele Lui sunt primite de om, ele sa prinda viata, sa creasca în descoperiri, sa-si arate roade nebanuite, nesperate, de neimaginat pentru om. Si omul descopera cu uimire ce „rodeste” din adîncul inimii lui, si ce întelege mintea lui, din Cuvîntul care parca Se descopera singur, cu limpezime, simplu si clar.
Cuvîntul este samînta vie care rodeste viata din Dumnezeu în inima omului, fara sa stie omul cum. Si roada este viata din viata vesnica si pentru viata vesnica. Trebuie sa-I multumim Tatalui pentru ca, sa I-o închinam Lui, Slavindu-L, cu iubire si recunostinta.

30. 31. 32. 33. 34. Grauntele de mustar este cea mai mica dintre toate semintele de pe pamînt. Cuvîntul, DIN CER, NU DE PE PAMÎNT, este samînta nevazuta, nemateriala, nu poate fi cîntarita si n-ar avea nici macar greutatea bob de mustar. (ESTE
„DIN CER”)
Auzim Cuvîntul, îl vedem scris, si totusi „nu este,”nu-l putem atinge decît cu inima. Pentru inima omului a fost dat, în ea îsi gaseste salas, prinde viata, o viata lumina-
ta de Duh, o viata care ne duce în Împaratie, în Lumina lui Dumnezeu.
Toate framîntarile, supararile, problemele noastre par „zarzavaturi,”lucruri marun-
te, de nimic, fara importanta. Dumnezeu le rezolva ca în somn, caci grija si puterea Lui
sunt infinite.
Din inima noastra se înalta tot mai puternic spre cer, un „copac” minunat, ca un
pom al vietii, nevazut. (Ca si Samînta Sfînta, nevazuta, din care a prins radacina adînca).
În ramurile lui, „pasarile cerului” îsi pot face cuiburi statornice.
Noi nu le vom vedea, dar le vom simti prezenta binefacatoare, placuta, odihnitoa-
re si ocrotitoare. „Veti vedea de-acum înainte cerul deschis, si pe Îngerii lui Dumnezeu suindu-se si pogorîndu-se peste Fiul omului.”
Veti vedea, veti simti, veti sti. Doar cel orb spune ca soarele nu exista, pentru ca el nu-l vede.
Dar Isus îl vindeca si pe orbul din nastere care STRIGA.
Domnul vesteste, învata, lamureste, pe cel ce vrea sa auda.

35. „Sa trecem în partea cealalta.”
Pîna acum, Domnul nostru ne-a învatat importanta Cuvîntului. Ne-a învatat sa
punem, în ogorul inimii noastre, samînta cuvintelor Sale, care sa ne fie calauza în toate situatiile, încercarile, gîndurile, si faptele noastre, ca sa fim liberi, fericiti, puternici si siguri
Dar exista si „partea cealalta.” Exista si o lume pe care n-o putem întelege si con-
trola. O lume a adîncurilor întunecate, a mortii, a somnului, a fortelor oarbe, din natura si din noi, a spaimelor, obsesiilor, a duhurilor ucigase. Asupra acestei lumi, Isus ne atrage atentia, ca sa stim ca exista, sa stim ca este foarte periculoasa si puternica, si mai ales sa stimca El are putere deplina asupra acestei forte oarbe.
Sa ne intre bine în cap ca, într-o clipa, PUTEREA LUI, le îndeparteaza de noi, si ca lînga puterea lui, nici o alta putere întunecata nu ne poate atinge si face rau.
De la capitolul 4 versetul 35, pîna la capitolul 6, Domnul ne arata diverse situatii în care numai credinta totala în puterea Lui ne poate salva.
Ce vad ucenicii, vedem si noi, suntem acolo: (CU „COSMARURILE” NOAS-
TRE).

36. – 41. Începe calatoria în „cealalta parte” a vietii. Demonstratia lui Isus este
plina de subtilitate si trimiteri tainice, asa ca trebuie mare atentie. Domnul A ADOR-
MIT, a trecut în somn. Dormea LA CÎRMA, pe capatîi. (Ni se sugereaza ca omul Isus dormea dar Dumnezeu este tot timpul LA CÎRMA, vegheaza asupra a toate).
Mai erau si alte corabii „împreuna cu El” – (ni se sugereaza ca Dumnezeu este prezent, desi este nevazut. Celelalte corabii nu-L vad, dar erau „împreuna cu El.”)
Furtuna si valurile au trezit în ucenici cea mai mare frica: frica de moarte. Ei Îl trezesc îngroziti pe Isus: Si-L vad pe Dumnezeu, si vad PUTEREA LUI, puterea Celui care „a creat cerurile si pamîntul,”atomul si cosmosul, sufletul si universul, si toate functioneaza si se tin prin puterea Lui, si Voia Lui.
Cînd natura, creata de El se dezvaluie, El porunceste, daca vrea, sa fie liniste. Vîntul, marea, si tot ce exista, I se supun într-o clipa.
În noi ar trebui sa fie „o liniste mare,” vazîndu-I puterea absoluta. Daca nu ne a-
mintim mereu aceasta întîmplare, vom fi mereu „fricosi.” Fricosi înseamna sa nu credem în PUTEREA LUI, si uitam ce am vazut cu ochii nostri. Si celelalte corabii, care nu-L vedeau, dar erau cu El, s-au linistit. „Pentru ce sunteti asa de fricosi? Tot n-aveti credin-
ta?” Vedeti si nu credeti? „Putin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” „TOT N-AVETI CREDINTA?”

CAPITOLUL 5.

Versetele 1. – 20. Daca nu folosim, nu aplicam cu grija, mereu, tot ce ne învata Dumnezeu, Creatorul nostru si a tot ce exista, ajungem în situatii cumplite, greu de imaginat, înfricosatoare.
Omul nebun, care-L îmtîmpina pe Isus, ajunsese STAPÎNIT de un duh necurat, de
fapt de mii de duhuri, caci, la el, frica de moarte, prezenta mortii, ajunsese obsesia vietii si din simplul gînd ca va muri, cu care nu s-a împacat, au proliferat în el spaime vii, duhuri care-l îngrozeau, ucigase si de nestapînit. Umbla gol, locuia în morminte, se taia cu pietre, tipa si cauta locuri primejdioase.
Si, ciudat, cînd Isus porunceste: „Duh necurat, iesi afara din omul acesta!”, pen-
tru prima data nu este ascultat. El în fata caruia duhurile ieseau si fara sa le porunceasca,
si cadeau la pamînt, nu este ascultat. Duhul tipa si implora sa nu fie chinuit. Era chinuit,
voia sa asculte porunca de a iesi din omul acela, dar NU PUTEA IESI. Caci moartea nu iese decît odata cu viata omului, si omul acela înca nu ajunsese în ceasul, bine prognozat, al mortii lui.
Isus întelege îndata ce fel de duh era, si ca nu-I putea asculta porunca, efectiv, nu putea iesi din om, nici el si nici „puii”pe care-i zamislise. (din spaimele de care omul acela era obsedat, posedat). De aceea porcii, viata lor, au fost „vehicolul” care a dus miile de duhuri, în tarîmul lor, „în adînc.” Si oamenii au gasit la picioarele lui Isus, un om
linistit, normal, „ÎN TOATE MINTILE,” si îmbracat, care nu se mai temea de moarte.
Tot tinutul fusese atins de „nebunia” acelui obsedat, care alerga tipînd, gol si îsîngerat. Si oamenii aceia erau „bolnavi,”dar într-o faza în care duhurile ucigase, îi ucideau încet, provocîndu-le placeri ascunse, vicioase, de care se temeau ca vor fi lipsiti; daca Isus ramîne printre ei.
Nu voiau sa fie însanatositi, nu realizau ca sunt bolnavi, obsedati de vicii ucigase.
Si-L roaga sa plece din tinutul lor. Le era „bine” asa. Iar Dumnezeu nu constrînge. El ne-a creat LIBERI sa alegem.
În bunatatea si grija Sa, îl timite, ca „mesager,” pe cel vindecat. El este martorul cel mai convingator pentru ei. El îi poate, vorbindu-le, sa-i convinga sa-L cheme, de buna-voie, pe Isus, ca sa-i vindece. Mila lui Dumnezeu si dragostea Lui pentru cei pierduti, rataciti, îmbolnaviti este mare si lucreaza.

Versetul 21. Duhuri ciudate, înfricosatoare, patrund în noi, nu se stie cînd, cum, si de ce. Domnul ne face cunoscuta aceasta întunecata realitate, ca sa stim, si sa vedem ca El are putere totala, absoluta, asupra oricarui duh.
Cînd suntem chinuiti, tulburati, fara sa întelegem de ce, sa-Lauzim cum ne spune:
„Nu te teme, crede numai.”
Întors de cealalta parte a marii, vine la Isus un fruntas al sinsgogii, care trecînd peste orgoliu, prejudecati, doborît de durere, Îl roaga sa vina s-o vindece pe fetita lui, de 12 ani, care „trage sa moara.” Aceasta este „boala” ei – trage sa moara –.
„Ciudat,” pe drum, o femeie care tot de 12 ani „trage sa moara,” se btopea, se scurgea viata din ea odata cu sîngele ei, si-i era tot mai rau, cheltuise toata averea, dar nimeninu-i putea descoperi cauza acestei „boli,”care o ucidea cu încetul.
Se strecoara si se atige pe la spate de haina lui Isus, cu convingerea ca se va vindeca. Si într-o clipa s-a vindecat. Nu doar scurgerea sîngelui s-a oprit, dar a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala; anemia, lipsa de viata, au disparut. Într-o clipa s-a refacut total, a renascut, a simtit viata în ea.
În aceeasi clipa, Isus a simtit ca o PUTERE iesise din El. Credinta acelei femei era atît de mare, încît fara vorbe, A LUAT viata din El.
În aceeasi clipa, fetita fruntasului sinagogii a murit. Isus vorbea femeii, cînd i-a fost adusa vestea mortii fetitei. Domnul stia ce se întîmpla, si a spus: „Nu te teme, CREDE NUMAI.”
Sunt lucruri pe care omul nu le poate cunoaste, nici întelege, doar totala CRE-
DINTA în puterea lui Isus, îl poate ajuta. ISUS STIE. Si-l ajuta, ne ajuta.
Este o lume a duhurilor care actiomeaza tainic, intra în oricine. (de aceea Isus n-a mai luat cu El decît pe cei mai apropiati). A luat pe fetita de mîna, dupa ce a alungat zarva, agitatia, bocetele, si i-a spus sa se scoale. „Si duhul ei s-a întors în ea,”asa spune Luca si ca sa întelegem, trebuie sa cautam tot ce ne spune Dumnezeu, în toate Evabgheliile.
Ea a început sa umble si Domnul stia ca-i este foame, trebuie sa se hraneasca, cu mîncare, caci El a facut-o sanatoasa. (si nu mai are nevoie, – „duhul,”care o facea sa „traga sa moara,”–, sa se hraneasca sugînd, sorbind de 12 ani viata, SÎNGELE,vreunei femei).
Fetita si femeia erau legate una de alta de 12 ani prin acest „duh”care le ucidea lent, pe amîndoua, fara voia lor, fara ca ele sa stie. Acum, amîndoua sunt eliberate si sanatoase.
Suntem încremeniti si Domnul ne porunceste sa nu vorbim despre astfel de lucruri. „Nu te teme, crede numai.” Pentru ca sa CREDEM, ne-a dezvaluit Domnul cîte ceva din acest „tarîm,” de care ne interzice sa ne apropiem chiar si cu vorba numai.
Este periculos, ascuns, desi Dumnezeu este mai puternic decît orice putere.

CAPITOLUL 6
1. Dupa ce a dus pe ucenici, (si pe noi odata cu ei), în acel tarîm întunecat, Domnul se întoarce în Nazaret, cetatea în care a crescut. Aici vom vedea cum se împli-
neste vorba pe care a spus-o: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata; nimeni nu vine la Tatal,
decît prin Mine. Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatal Meu,”„Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal.” (Ioan)
Am vazut puterea absoluta a lui Dumnezeu asupra oricarui duh, care-L asculta în-
data si I Se supune. Doar omul creat, liber, nu I Se supune, decît daca VREA. Omul a fost creat cu puterea de a alege – cu liberul arbitru. Si de multe ori omul, fara sa stie, se „rascoala împotriva lui însusi,”si „s-a sfîrsit cu el,”„nu poate dainui.” Si îsi face acest rau, mai ales din necunoastere, din trufie, din dorinta de a fi propriul stapîn, de a fi independent. Dar a fi independent fata de Cel care te-a creat este ca si cum o stea ar vrea sa-si aleaga singura orbita. De aceea Isus raspîndeste Cunoasterea de Dumnezeu, ca omul sa stie la ce se încumeta, împotrivindu-se învataturilor pline de grija si dragoste ale Tatalui.

2. – 3. Sabatul este Ziua Sfînta în care doar Dumnezeu lucreaza. Si Isus, care „lucreaza lucrarile tatalui Sau,” si-i învata pe oameni, începînd cu cei în mijlocul carora crescuse de mic copil.
Dar cel rau lucreaza, profitînd de orice slabiciune de caracter, de orice micime omeneasca. Ei nu pot accepta ca unul „dintr-ai lor,”„ca si ei,”un „tîmplar” dintr-o familie simpla, sa le spuna lor ce este bine sa faca, „sa se dea mare.”(În Luca, L-au scos afara din Sinagoga si din cetate, si din cetate, si au vrut sa-L arunce într-o prapastie. Dar Dumnezeu L-a salvat.
Psalmul 91. „A poruncit îngerilor Sai, sa-L pazeasca, si ei L-au dus pe mîini, ca nu cumva sa se loveasca cu piciorul de vreo piatra.”
– În Luca aceasta se întîmpla ÎNDATA DUPA CE SATANA ÎL ISPITISE SA „SE ARUNCE JOS!”, exact cu acest VERSET din Psalmul 91)

4. Invidia, neacceptarea superioritatii oricui, (chiar daca este „feciorul Mariei,”ar putea fi Dumnezeu în El), îi împiedica sa gîndeasca la spusele Lui, ca inima lor sa simta ca le vorbeste Adevarul lui Dumnezeu, spre binele lor. (Dar sunt orbiti, nu vad decît pe „feciorul Mariei”).

5. – 6. Minunile lui Dumnezeu nu se fac cu sila, fara voia omului. Cine nu crede în El, opreste patrunderea puterii lui Dumnezeu în propria fiinta, prin neacceptare, respingere, necredinta. Cei „cîtiva bolnavi,”erau probabil atît de chinuiti de suferintele lor încît acceptau orice, ca sa nu-i mai doara. (Ca cei 10 leprosi din Luca.)
Fiul lui Dumnezeu, Care-si cunostea atît de bine Tatal, întelegea cît de mult pierd acesti oameni prin îndepartarea lor de binecuvîntarile iubirii lui Dumnezeu. Se mira si era îndurerat de necredinta lor.
„Am facut cunoscut Numele Tau, oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Am sfîrsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac,”spune Domnul în Ioan.
Fara cunoasterea Numelui lui Dumnezeu nu poate sa se nasca credinta într-o inima de om. (Numele cupride tot ce este Dumnezeu, cum este El). i lucreaza de la inima la inima cu orice om, prin orice „sat si catun,” si AZI.

7. – 13. Îi antreneaza pe cei 12 ucenici în aceasta lucrare, care, prin purtarea lui Dumnezeu, ajunge din satele Galileei, pîna la marginile pamîntului. Îi trimte doi cîte doi
ca sa se ajute, sa-si dea putere, sa se încurajeze, sa nu se simta singuri, si le da din puterea
Sa. „Cine va primeste pe voi, Ma primeste pe Mine.”

8. – 9. Toate nevoile lor materiale vor fi asigurate prin lucrarile lui Dumnezeu.. Ei nu trebuie sa se îngrijoreze de nimic, sa nu fie preocupati decît sa propavaduiasca oamenilor despre Dumnezeu, ca oamenii sa se întoarca lînga Dumnezeu, sa-si schimbe viata si gîndurile, în Adevarul Lui. („pocainta”= „metanoia”= „schimbarea mintii”)
Cum s-ar putea schinba, cum L-ar putea iubi „din toata inima, sufletul, cugetul si puterea lor,” fara sa-L cunoasca?
Vai de cei care nu vor sa auda, de cei care striga ca nu au nevoie de Dumnezeu. Si fericiti cei vindecati fizic si spiritual de Dumnezeu, prin ucenicii trimisi de El, si prin CUVÎNTUL, LASAT SCRIS, PENTRU NOI.

14. – 29. Dumnezeu ne face atenti si asupra pericolului care-i pîndeste pe oamenii care, spre deosebire de cei ce-i dau afara si nu vor sa-i asculte pe trimisii Sai, îi
primesc, îi asculta, (Ca Irod pe Ioan Botezatorul), inima lor este convinsa ca Dumnezeu
le vorbeste prin ei, dar „iubesc mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu”si „umbla dupa slava pe care si-o dau unii altora si nu dupa slava care vine de la singurul Dumnezeu.” (Ioan). Ei sunt pierduti, ca si cei care-L resping total.
„Cui i s-a dat mult, i se va cere mult.” Ei sunt cu atît mai vinovati, cu cît stiu bine ce rau fac.

30. – 32. Nici omul însusi nu se cunoaste pe sine, nevoile pe care le are, felul în care este creat sa functioneze, asa cum îl cunoaste Dumnezeu.
Isus continua sa ne învete despre Dumnezeul nostru si despre noi. În afara de pe-
ricolul necredintei, necunoasterii, egoismului nostru trufas, slabiciunilor, e.t.c, exista SI ALTE pericole mari în calea apropierii si ramînerii lînga Tatal nostru, pericole de care Isus ne învata ca trebuie sa ne ferim: Oboseala prea mare, lipsa hranei trupului, galagia, vacarmul, multimea, îmbulzeala, agitatia, ne naucesc, ne ametesc, ne împiedica sa gîn-
dim, sa tinem minte ce am vazut si auzit, zadarnicesc totul si nu putem sa ne nastem din nou si sa crestem.
Isus ne atrage atentia asupra acestor pericole, pe care în mare masura, daca le cu-
noastem, le putem evita, cu ajutorul lui Dumnezeu. „Veniti singuri, la o parte, într-un loc pustiu, si odihniti-va putin.”
În Toma spune: „Aveti grija sa cautati un loc întru liniste,ca sa nu deveniti stîrvuri si sa nu fiti mîncati.”

33. – 34. Si azi omenirea întreaga se aseamana cu niste oi care n-au pastor. „Daca n-as fi venit, si daca nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat. Dar acum n-au nici o dez-
vinovatire pentru pacatul lor.” (Ioan).
Oamenii se pierd în ratacire si deznadejde, cu Biblia în casa. Pentru ca nu cred în ea. Si nu cred pentru ca nu o iau sa o citeasca. (si inima lor ar simti îndata, ca nu le vorbeste un om, ci Dumnezeu.)
„Veti cunoaste ADEVARUL si adevarul va va face LIBERI.”
Viata atît de trecatoare, pe acest pamînt, n-ar mai fi un chin, ci o bucurie, caci Dumnezeu ar fi cu noi, în noi, cu Lumina si Puterea si Iubirea Sa. Domnul „a început sa-i învete multe lucruri.” Si noi auzim, odata cu ei, glasul si cuvintele Lui, citind si recitind
Evanghelia.
Cuvintele Lui sunt „Pîinea Vietii,”sunt „Duh si Viata,” si cu cuvintele învatatrii Sale, Domnul „hraneste”multimile care au alergat pe jos ca sa-I iasa înainte, El cunostea „foamea” din adîncul inimii lor, caci: „Omul nu va trai numai cu pîine, ci cu orice Cuvînt care vine din gura Lui Dumnezeu.”

35. – 44. Ucenicilor li s-a facut mila de oamenii aceia care, de o zi întreaga nu mîncasera nimic, DESI ISUS „ÎI HRANISE” Si-L roaga pe Isus sa le dea drumul, pîna nu vine moaptea, ca sa se duca sa-si caute loc de dormit si mîncare, în satele si catunele din jur. Acum este momentul ca Isus sa-i învete ca puterea lui Dumnezeu este atît de mare, încît poate cu usurinta sa împlineasca si nevoile fizice ale oamenilor, nu doar cele spirituale: „ Nu va îngrijorati cu privire la ce veti mînca, ce veti bea, sau cu ce va veti îmbraca. Cautati mai întîi Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe de-asupra.” (Matei, Luca)
Ucenicii sunt cei care vor „împarti”lumii întregi aceste învataturi, aceasta „PÎINE a vietii,”pe care Îl vad pe Isus împartind-o: El Însusi Se frînge si Se da lumii; pentru aceasta a venit în lume. De aceea Isus le spune: „Dati-le voi sa manînce.” (O multime de amanunte, przenta în aceasta prima „împartire a pîinilor,” trebuiesc tinute minte, pentru a
o putea compara cu „ a doua împartire a pîinilor,” care urmeaza îndata, si prin care vom întelege ce se întîmpla cu lumea întreaga pe trecerea timpului.): (1.) Ucenicii au vazut ca
oamenii sunt flamînzi, si, la sfîrsitul zilei, L-au rugat pe Isus pentru ei. (2.) Domnul le cere pîinile lor, pe care le aveau cu ei.
Dar ei nici nu stiau cîte pîini au, (caci nu se îngrijorau de proviziile lor); si desco-
pera ca au si 2 pesti, pe lînga cele 5 pîini. (3.) Isus le porunceste sa-i aseze pe oameni pe iarba, si „ca sa se odihneasca, si sa poata primi, în liniste, fara sa se calce în picioare hrana data de El, si pentru ca ucenicii sa realizeze ce mare multime de oameni se hranea din cele 5 pîini si cei 2 pesti, sa simta si sa cunoasca, sa tina minte, cît de mare este minunea aceasta a înmultirii pîinilor, cît de mare este puterea si grija lui Dumnezeu de a da oamenilor tot ce le este necesar pentru viata, cum a promis.
Nici o „farîma” di ce daruieste Domnul Isus, prin Învatatura Sa, prin minunile Sa-
le, nu trebuie risipita, uitata. Fiecare Cuvînt, fiecare lucrare, trebuie „strînsa” si „pastra-
ta” cu grija, spre ADUCERE AMINTE. Uitarea poate zadarnici tot ce face Dumnezeu pentru noi.
De aceea cele 12 cosuri pline de farîmituri, ar trebui sa-l faca, pe fiecare dintre cei 12 ucenici, sa tina minte manifestarea minunata a puterii nelimitate a lui Dumnezeu. (Ca-
re din 5 pîini si 2 pesti a putut satura foamea celor 5.000 de barbati („afara de femei si copii”)). Dar tinerea lor de minte, ca si a noastra, este scurta. Atentie, deci.

45. Îndata, dupa ce s-a strîns si ultima farîmitura. („ca sa nu se piarda nimic”) NICI DIN MEMORIA NOASTRA!, Domnul îi sileste pe ucenici „sa se suie în corabie,”
sa treaca înaintea Lui de cealalta parte. Astfel îi izoleaza de agitatia retragerii oamenilor, si îi ajuta sa fie „singuri, la o parte,”ca sa poata sa realizeze maretia minunii, pe care El o
savîrsise, împartind, prin mîinile lor 5 pîini si 2 pesti la 5.000 de barbati.
Îi calauzeste în cresterea convingerii ca El este Dumnezeu, ca Dumnezeu este cu ei, marindu-le astfel CREDINTA si CUNOASTEREA.

46. Legatura cu Tatal, pe care Fiul Sau o are fara de care nu poate respira, în tru-
pul Sau omenesc, ne învata si pe noi cîta nevoie avem de aceasta legatura: „caci desparti-
ti de Mine, nu puteti face nimic” – „Eu si Tatal UNA suntem.”

47. 48. Dupa ce S-a rugat, Domnul vine din munte pe tarm.
Vede cum ucenicii se lupta cu furtuna, (desi corabia era departe, tocmai în mijlocul marii). Ei nu puteau sa-L vada, dar, El veghea, nevazut, iubitor, atotputernic.
A asteptat toata noaptea, pîna în zori, (a 4-a straja din noapte) a asteptat ca ucenicii Sai sa-si aminteasca de El, sa-si aminteasca de puterea Lui. (care a certat vîntul, si a zis marii „TACI!”si a facut sa fie „O LINISTE MARE,” în ei si în toate, cînd treceau „de cealalta parte,” în tinutul Gadarenilor, si cînd El dormea LA CÎRMA, pe capatîi).
Ucenicii însa, în lupta cu valurile, uita ai CUI ucenici sunt. Uita cum a potolit El furtuna, cînd L-au trezit, îngroziti de frica mortii, si cum se întrebau: „Cine este Acesta, de Îl asculta chiar si vîntul si marea?” („Pentru ce sunteti asa de fricosi? Tot n-aveti CREDINTA?”)
Daca ar tine minte! Dar ei uita! Si noi la fel!
Domnul, în marea Sa rabdare si mila, le mai da un SEMN, ca sa-si aminteasca de celelalte, atît de recente. Vine la ei umblînd pe mare. Vrea sa treaca El însusi, umblînd pe valuri, pe lînga corabia în care ei se luptau cu valurile. Vrea sa le aminteasca de faptul ca EL EXISTA, ca este cu ei, ca ei nu trebuie sa fie niciodata cuprinsi de frica, niciodata fricosi, pentru ca EL ESTE!

UITAREA
49. Dar ucenicii, în loc sa-si „vina în fire,” sa se linisteasca, sa-si aduca aminte ca El potolise furtuna, „si s-a facut o liniste mare,” ca El hranise o armata de oameni din 5 pîini si 2 pesti, ca a vindecat leprosi, a scos demoni, a însanatosit si învatat atîtia oameni, în loc sa-L vada pe Fiul lui Dumnezeu venind la ei, tipa îngroziti ca „o naluca”vine spre ei. (nici în Vechiul Testament n-aveau voie sa creada în „naluci”.) Si „fantoma” îi îngro-
zeste, în loc sa-i linisteasca prezenta, puterea, persoana lui Isus, care mergea pe mare, ca pe uscat sau prin aer, caci El este stapînul a toate cîte sunt, a tot ce exista, caci este Dumnezeu.
Noi nu putem întelege rabdarea, mila si îndurarea lui Dumnezeu în fata orbirii, împietririi si nimicirii inimilor noastre, care nu pot crede si nu pot tine minte.

50. – 52. Ucenicii au vazut ca este El, Învatatorul lor, Cel care facuse înaintea lor, cu putin timp în urma, minuni mult mai mari si puternice decît mersul pe mare, si totusi s-au înspaimîntat, exact cînd L-au vazut, si ar fi trebuit sa se linisteasca, „sa se faca în ei o liniste mare.”
În marea Sa bunatate si mila, Domnul le vorbeste „îndata,” îi linisteste ca un parinte iubitor, pe niste copii fara minte si speriati, si le spune, si ne spune, ca sa tinem minte pentru totdeauna: „ÎNDRAZNITI! EU SUNT (EXIST), NU VA TEMETI!” Si le
mai da un semn, si mai potoleste odata futuna, prin puterea Sa; vine lînga ei, în corabie, aproape de ei, ca ei sa stie ca, si atunci cînd ei nu-L vad, El este, ESTE, la fel de APROAPE.
Din nou ucenicii ramîn „uimiti” si „înmarmuriti” ORBI si împietriti.
Marcu 4. versetele 35.– 41. N-au înteles minunea cu pîinile, si nici celelalte mi-
nuni, pe care le-au vazut cu ochii lor, cu putin timp în urma.
În mii de ani, omul s-a îndepartat tot mai mult de Dumnezeu; legatura cu Tatal, Creatorul, Stapînul cel puternic si iubitor, a ajuns subtire si fara putere si continuitate, iar Cunoasterea de Dumnezeu, tot mai putina si strîmbata de învatatorii lor, niste „orbi care calauzesc alti orbi,” (si care „au închis oamenilor Împaratia lui Dumnezeu; nici ei n-au intrat, si nici pe cei care voiau sa intre, nu i-au lasat sa intre.”)
Dar Isus are atîta întelegere, compasiune, rabdare, dragoste si mila. El continua în fata lor sa faca semne si sa-i învete, si crede în trezirea lor, în renasterea si devenirea lor, în puterea Lui Dumnezeu asupra inimii moarte a creaturilor Sale.

53. – 56. Vestea despre lucrarile lui Isus se raspîndeste cu putere si „cei ce zaceau
în întunericul si în umbra mortii,” Îl cauta cu disperare. Cei pierduti, bolnavi, parasiti, fara speranta, afla de vindecarea slabanogului, adus la El, si pogorît prin acoperisul casei în care Se afla; aud despre femeia pe care, 12 ani nici un doctor n-a putut-o vindeca, si care s-a facut sanatoasa în clipa în care s-a atins de haina Lui; si cînd Isus iese din cora-
bie, si-L recunosc, alearga si aduc la El pe toti bolnavii si slabanogii lor, în paturi, si Îl roaga sa le dea voie doar sa se atinga de hainele Lui. Si toti erau tamaduiti. Parca începea sa se însanatoseasca lumea, prin atingerea pamîntului de Suflarea Lui, de picioarele Lui.

CAPITOLUL 7

1. – 13. Ucenicii lucrau si ei, cu Învatatorul lor, în mijlocul acestor aglomeratii, din pietele pline de bolnavi, ale cetatilor, satelor, catunelor prin care trecea EL.
Carturarii si Fariseii Îl urmareau cu ura, invidie, suspiciune, pe acest „tîmplar din Nazaret,” dupa care oamenii alergau cu speranta si bucurie, plecînd de la ei si de la înva-
taturile lor strîmbe si lipsite de putere.
Dupa ce L-au acuzat ca lucreaza cu domnul demonilor, ca „scoate dracii cu ajuto-
rul lui Belzebut,” acum Îl acuza ca nu-si învata ucenicii sa se tina de „datina batrînilor.”
Isus, care stia de cît timp ucenicii Sai nu se odihnisera si nu mîncasera, (decît niste spice, pe drum, în ziua Sabatului), ca sa-L ajute, în lucrarile de care, cei bolnavi si neputinciosi si saraci si dispretuiti, aveau atîta nevoie, cînd îi aude pe carturari si Farisei,
ca îi învinuiesc pe acesti istoviti si flamînzi de ucenici ai Sai, ca nu se spala pe mîini, si ca pun în fuga ceva în gura, ca sa poata lucra mai departe, se mînie; si mînia Lui este mînia lui Dumnezeu.
Carturarii, Friseii, Preotii, aveau datoria sa-i învete pe oameni adevarul despre singurul Dumnezeu adevarat, sa-i calauzeasca, sa-i ajute. Dar ei erau „pastori de nimic.” „Vai de pastorul de nimic, care se poarta pe sine si manînca oile, în loc sa pasca turma,” „Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici.” Ei au îndepartat poporul lui Dumnezeu de Adevaratul Dumnezeu, „i-au pus pe umeri sarcini grele, pe care ei nici cu degetul nu le atingeau,” i-au pus sub controlul lor pe oameni, prin reguli si restrictii formale, legaliste, inventate de ei, ca sa-i stapîneasca, si le-au îndepartat inima de Dumnezeul lor, pe care nu-L mai cunosteau. Iar cînd L-au vazut pe Fiul lui Dumnezeu au zis: „Iata Mostenito –
rul. Veniti sa-L omorîm, ca Mostenirea sa fie a noastra.”
Au ajuns sa creada ca Dumnezeu poate fi ucis si „aruncat afara din via Sa,” au crezut ca pot desfiinta pentru totdeauna CUVÎNTUL lui Dumnezeu, ca sa-i stapîneasca pe oameni prin „datinile si poruncile lor omenesti”
Dar Isus spune: „Cerul si pamîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece,” cum nu va trece o „singura frîtura de slova din Lege”
Raul facut de Carturari, Farisei si Preoti. a fost vremelnic: Dumnezeu este vesnic
si mai puternic decît orice nascocire omeneasca. Avorbit si vorbeste si azi, lucreaza sa-i aduca pe oameni în Lumina si Adevarul Cuvîntului Sau, ca sa-i salveze de amagirile celor ce se fac dumnezei asupra lor. Si oricine Îl poate auzi, vorbindu-i direct, daca ia în mîna CARTEA CUVINTELOR SALE, rostite de Cuvîntul Întrupat.
Duhul Sfînt, Mîngîietorul este lînga fiecare copil al Sau, si fiecare cuvînt al Evan-
gheliei, va fi luminat si descoperit cu bucurie. Uneltirile satanei si ale duhurilor si ale oa-
menilor, care fac orice ca sa ne tina, prin necunoastere, departe de Dumnezeu, nu vor avea nici puterea sa ne clatine, nici sa ne faca sa ne îndoim, nu ne vor descuraja, nu vor naste ura în noi. Vom fi tari, bucurosi, linistiti si încrezatori, caci Dumnezeu ne-a facut astfel, prin CUVÎNTUL, DRAGOSTEA si HARUL SAU.

14. – 23. Domnul repeta iar si iar, ca sa auzim si noi, peste 2000 de ani care au trecut: „Daca are cineva urechi de auzit sa auda!” Si sa înteleaga! Doar ce intra în min-
tea si inima omului, prin uneltirile celui rau, si ale celor pe care-i numeste „hoti si tîlhari,” (caci strîmba gîndurile si inimile oamenilor, prin „învataturi” false si porunci omenesti), aceea spurca pe om. Ce intra în pîntece nu-l poate spurca, caci este dat afara, în hazna. Dar ce intra în inima, rodeste în inima. Si „samînta rea,”„neghina,” face sa ro-
deasca neghina. ( Matei) – si asta îl spurca pe om – , îl îndeparteaza de Dumnezeu: „gîndurile rele, curviile, uciderile, furtisagurile, înselaciunile, lacomiile, viclesugurile, fapte de rusine, ochiul rau, hula, trufia, nebunia.” Acestea sunt „roada” neghinei, pusa în „tarîna”de vrajmasii lui Dumnezeu, o roada care este o urîciune înaintea lui Dumnezeu, si
spurca pe om.
Nu mîncarea, ci lacomia, îmbuibarea, betia. Nu ce manînca omul, ci faptul ca, un
alt om îl pîndeste, ca sa-l „prinda”cu mîncarea în gura.

24.– 30. Mîhnit de atîta fatarnicie si fariseism, Domnul pleaca de la aceasta con-
fruntare cu cei ce „fac rugaciuni lungi de ochii lumii, în timp ce manînca casele vaduve-
lor,”care se socotesc sfintiti prin ce baga în gura, nu prin ce le iese pe gura, care-i socotesc spurcati pe cei ce manînca altceva decît ce manînca ei, si-i dispretuiesc, îi urasc si-i batjocoresc, caci pentru ei nu „iubirea, dreptatea, mila si credinciosia”conteaza, ci dieta.
Domnul pleaca dintre ei, si vine într-un tinut, în care locuiesc tocmai cei socotiti „necurati,”dar nu ca sa-i învete ce sa manînce, ci despre Dumnezeul tuturor oamenilor, al întregului pamînt. Si ar dori sa fie „singur, la o parte.”
Dar o femeie, dintre cele dispretuite, caci era o amestecatura de sînge de neamuri „necurate,”se arunca la picioarele Lui. Femeia aceasta, socotita „spurcata,”de falsii pastori ai poporului lui Dumnezeu, avea o inima deschisa si curata, si inima ei îi spunea adevarul: ca Isus venise sa salveze pe orice om care vine la El, ca Dumnezeu este Unul singur, si ca este Creatorul tuturor oamenilor de pe pamînt, pe care îi iubeste la fel ca pe, Unicul Sau Fiu.
Isus i-a simtit inima si, prin ea, da o lectie ucenicilor, care erau înca „atinsi”de fal-
sele învataturi legaliste ale iudeilor. El îi spune ca nu e bine sa iei „pîinea copiilor”(iudeilor), si s-o arunci la „catei.”(neamurile dispretuite).
Si femeia Îi da un raspuns care învioreaza inima mîhnita a Domnului: „Daca si cateii aceeia de sub masa, se hranesc cu frimiturile ce le cad copiilor, pe jos, cu cît mai mult va hrani Dumnezeu pe copiii Sai dispretuiti, (dar care au nevoie de „o farîma”din „Pîinea vietii,”„Pîinea”care S-a frînt pentru viata lumii întregi), si care doresc, striga, au nevoie de aceasta „pîine,”de o farîma din ea.
Si Domnul i-a dat „pentru vorba aceasta,”vindecarea fetitei ei, caci credinta feme-
ii a facut-o sa înteleaga, ca Domnul „a venit sa caute si sa mîntuiasca ce era pierdut”pe tot
pamîntul, fara deosebire, El este Dumnezeul întregului pamint, al tuturor oamenilor, Ucenicul Dumnezeu.
Oamenii trebuie sa stie acest lucru; si, femeia aceasta a auzit, în inima ei, chema-
rea Lui, caci si ea era un OM si toti oamenii sunt creati de Dumnezeu.
SI HRANITI TOTI cu „PÎINEA VIETII,”„APA VIETII,”„LUMINA VIETII,”ca sa aiba toti cei ce CRED si PRIMESC, ÎNVIEREA SI VIATA.

31. – 32. Domnul revine, iar si iar, la Marea Galileeii, „la oile pierdute ale casei lui Israel,”pe care le iubeste, (si ar fi dorit sa faca din ele inima lumii, ca lumea sa-L cunoasca, prin cei alesi ai Lui. „Dar n-au vrut,”si „li s-a lasat casa pustie”).
Aici, Domnul face o noua minune, prin care ne învata multe lucruri importante, de mare subtilitate, pe lînga vindecarea celui surd, care nu auzea, si vorbea cu anevoie, pe lînga vindecarea FIZICA.

33. 34. 35. Îl scoate pe surd din vuietul multimii, ca sa lucreze în liniste, El singur si omul. Îi pune degetele în urechi, ca sa nu mai auda galagia zadarnica si care strîmba si tulbura; Se apropie, „gura catre gura,”cum vorbea Dumnezeu lui Moise, si a suspinat usor, din adîncul inimii, spre Tatal, rugîndu-L sa deschida fiinta acelui om, adîncul lui, spre Dumnezeu, ca sa-I auda Cuvîntul, sa-L cunoasca, sa se vindece de „surzenia”care-l tinea departe de CUVÎNT, cu gîndurile neclare si cu vorbirea încîlcita ca si gîndurile. „Efata”(„Deschide-te,”spre Dumnezeul tau). Si legatura, care da viata, a fost refacuta.
Omul auzea si vorbea deslusit – (ca si femeia aceea CANANEANCA, care a spus cu gura ei, ceea ce înca nu auzise, dar inima ei a auzit înaintea urechilor ei).

36. 37. Din nou suntem învatati cît rau poate face spiritul de turma, multimea ga-
lagioasa si exaltata.
Dumnezeu lucreaza „în ascuns,” în liniste, cu discretie, gingasie, sopteste în adîn-cul tainic al inimii noastre, si trebuie primit cu sfintenie,iubire, grija.
O uimire „peste masura,”entuziasm galagios si superficial, ne fac sa nu mai auzim
PORUNCA LUI, care este porunca de Dumnezeu.
În timp ce se mirau „ca la piata,”„cum face El toate, „de minune”: „Chiar si pe surzi îi face sa auda, si pe muti sa vorbeasca,”nu-si dadeau seama ca ei, „CARE AUD,”nu pot fi facuti „sa ASCULTE”: , sa NU SPUNA NIMANUI, cum le poruncise.
Nu vedeau, ca ei, care „puteau VORBI,” nu puteau întelege ca trebuie „SA TACA,”daca El porunceste. Si asa se pierde o buna parte din LUCRARE. SURZII AUD, dar cei ce AUD sunt SURZI (nu asculta), MUNTII VORBESC, dar cei ce vorbesc nu „TAC,”atuci cînd Dumnezeu le cere. Pentru Isus a fost mai usor sa-l faca pe un SURD sa AUDA, si pe un MUT sa VORBEASCA, decît sa-i faca, pe cei ce AUD si VORBESC, sa ASCULTE ce le PORUNCESTE DUMNEZEU.

CAPITOLUL 8

Versetele 1.– 9. Orice om s-ar fi descurajat în fata acestor reactii, i s-ar fi parut zadarnic sa mai continue sa vorbeasca unor „surzi”si sa faca minuni în fata unor „orbi.” Dar Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu. El „seamana”samînta Lui. Stie ca nu vor cadea toate semintele pr o inima, pe un „pamînt” bun, si mai stie ca, si pamîntul bun, are nevoie de timp ca sa „rodeasca.”
De aceea continua sa lucreze, sa.învete, sa „scrie” PE TARÎNA PAMÎNTULUI cu faptele si Cuvintele Sale, EVANGHELIA lui Dumnezeu („Doamne, mai lasa-l si omul
acesta, poate va „rodi.” („smochinul”).

A DOUA ÎNMULTIRE A PÎINILOR. (Compara cu prima).
(1) Multimile care s-au strîns în jurul Lui, pe tarmul Marii Galileii, stateau deja de 3 zile în jurul Lui. Locul era pustiu si oamenii nu mîncasera de 3 zile.
Ucenicii n-au mai venit sa-L roage sa le „dea drumul”oamenilor, (cum facusera cu putin timp în urma, cînd, dupa o singura zi, se îngrijorasera ca vine seara si multimile n-aveau ce mînca).
Domnul îi cheama pe ucenici si încearca sa-i miste, sa-i faca sa vada pe semenii lor, care 3 zile nu mîncasera. Dar ucenicii nu reactioneaza.
Amorteala inimii creste si oamenii, pîna în zilele noastre, sunt tot mai împietriti, nepasatori, reci, straini. Este boala care macina sufletele si Domnul ne avertizeaza.
Încearca sa-i sensibilizeze pe ucenici spunîndu-le: „Daca le voi da drumul acasa flamînzi, au sa lesine de foame pe drum, (NIMIC!) fiindca unii din ei au venit de departe.”
Dar lor nu le pasa, uitasera ca El ar putea sa-i sature, daca-L rugau, ca El era Dumnezeu, care poate orice: „Cine ar putea sa-i sature cu pîine pe oamenii acestia, aici, într-un loc pustiu”! (CINE? CINE?) „Cum ar putea cineva”!
Uitasera TOT, atît de repede, au uitat de cele 5 pîini si cei 5000 de barbati. Acum erau mai putini – „aproape 4000.” Nu vin sa-I aduca piînile lor, ca El sa le înmulteasca, desi acum aveau nu doar 5 ci 7 dar le pastrau cu grija, erau numarate, (nu ca la prima înmultire, cînd nici nu stiau cîte pîini au). Iar de pestisori, desi nu erau numai 2 CA LA PRIMA ÎNMULTIRE, ci mai multi, nici nu I-au spus. Dar Domnul „I-a împartit si pe aceia.”
Oamenii au sezut jos, pe pamînt uscat, fara iarba CA LA PRIMA ÎNMULTIRE, uscat ca inimile lor. Din nou, Domnul îi pune pe ei sa împarta pîinile frînte, caci ei Îl vor împarti LUMII. (Dar El va LUCRA împreuna cu ei, va fi cu ei, din ceruri, va fi in ei, cînd Împaratia va ajunge înlauntrul lor).
Cei 4000 de barbati (afara de femei si copii) s-au saturat. Dar tot ce a ramas din pîini nuau mai fost 12 cosuri ci 7„cosnite”(mai mici deci). Totul se împutineaza. Dar Dumnezeu lucreaza cu aceeasi putere, chiar daca ar mai ramîne pe pamînt doar un singur
om care poate fi salvat (ca Noe de potop sau Lot de flacari – Singurii, din mari multimi, care trebuia sa piara, din pricina nelegiuirii din care nu voiau sa iasa.)

10.– 21. Isus îi ia pe ucenicii Sai din mijlocul multimilor, si vine cu corabia în partile Dalmanutei. Pretutindeni este urmarit de Farisei, carturari, care îsi simteau pozitia
lor, de mai mari ai poporului, amenintata de adevarurile rostite de El.
Îi cer un semn din cer, ca unui scamator. Domnul suspina adînc în Duhul Sau: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevarat va spun, ca neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.” Cine nu vede semnul, de fapt nu i s-a dat. Sau degeaba i s-a dat, daca nu-l vede: (este ca si cum nu i s-ar fi dat).
Clipa de clipa, cine vede, sau cine vrea sa vada, cede cum Dumnezeu revarsa pes-
te oameni semnele bunatatii, puterii, dragostei, îndurarii Sale – „si peste cei buni, si peste cei rai; si peste cei drepti si peste cei nedrepti; si peste cei recunoscatori, si peste cei nemultumitori.”
La fel cum L-a dat pe Fiul Sau întregii lumi si Evanghelia la fel, oricarei fapturi care o primeste. Nici un om nu poate spune: „Mie nu mi s-a dat niciodata un semn.” I s-a dat, dar n-a vazut.
Aluatul Fariseilor este fatarnicia, aluatul lui Irod este grija de sine si de slava care vine de la oameni.
Isus îi avertizeaza pe ucenici, sa se fereasca de aceste strîmbatati. Dar ei cred ca Isus îi cearta pentru ca „uitasera” sa cumpere rezerva de „pîine.” Domnul este mîhnit, în-
durerat si uluit: „Tot nu pricepeti, si tot nu întelegeti? Aveti inima împietrita? Aveti ochi si nu vedeti? Aveti urechi si nu auziti? Si nu va aduceti aminte nimic?” Si le aduce aminte de ceea ce vazusera cu ochii lor, si împartisera cu mîinile lor. Si ei îsi aduc aminte exact „cifrele:” 5000 de barbati, 5 pîini, 12 cosuri; 4000 de barbati, 7 pîini, 7 cosnite.
Tineau minte tot, dar nu vazusera, nu întelesesera MINUNEA, PUTERA „ÎNMULTIRII.” Erau ORBI, desi aveau ochi orbi spiritual.
Domnul ne va face sa VEDEM!
„Cu ei, în corabie, n-aveau decît O PÎINE.” SI PÎINEA ERA ISUS. –>(CONTI-
NUITATEA ÎNVATATURII –>) CONTINUITATEA VERSETELOR.

22. – 26. – În aceste 5 versete, care devin „vindecarea” orbului din Betsaida, Dumnezeu ne face cunoscuta singura solutie de a fi vindecati de ORBIREA SPIRITUA -
LA. Aceasta orbire îi împiedica pe ucenici sa vada minunea din spatele cifrelor, sa vada puterea lui Dumnezeu lucrînd prin chiar mîinile lor, care împarteau „pîinea” frînta.
Domnul, mai întîi, îl scoate pe orb „afara din sat,” tinîndu-l de mîna.
Pe fiecare ne ia de mîna si ne duce „la o parte,” singuri, doar cu El. Face gesturi tainice, prin care ne atinge si pe noi, pe fiecare în parte, asa cum orbului i-a pus pe ochi scuipatul Sau, si si-a pus mîinile peste el. L-a întrebat: „Vezi ceva?” Si orbul vedea „oa-
meni umblînd”; pentru prima data vedea ce-si dorise atît de mult sa vada OAMENI. (Dar, în orbirea lui, se pare ca-i vazuse „altfel”; nu ca pe niste „copaci,” legati de pamîn-
tul din care cresc, (desi umbla, sunt legati de tarina) si care, desi sunt vii, n-au lumina, nu
lumineaza, cum credea el, cînd era orb si-i „vedea” doar cu inima.)
Da, orbul îsi recapatase vederea ochilor, vederea fizica, si-i vedea pe oameni doar
cu ochii pamîntesti. Domnul i-a dimtit „dezamagirea,”si-l face sa vada, ceea ce, cu OGHII nu se poate vedea, oricît de buna le-ar fi vederea. Si-i pune a 2-a oara MÎINILE, dar nu de-asupra lui, nu „peste el”CA PRIMA DATA, ci PE OCHI. I-a pus PALMELE SALE PE OCHI. I-a spus sa se uite TINTA. Si prin PALMELE STRAPUNSE ale Domnului, omul vede OMUL, vede SLAVA SA, VEDE LUMINA LUMII; si a fost „tamaduit,”nu doar de orbire, ci de întunericul spiritual.
Acum STIE ceea ce nu se poate vedea cu ochii, acum „vede deslusit,”ceea ce doar
Duhul Sfînt te poate ajuta sa VEZI.
Acest orb din Betsaida a vazut „schimbarea la fata,” FATA adevarata a FIULUI OMULUI, a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, înaintea lui Petru, Iacov si Ioan. (pe ca-
re i-a luat Domnul cu Sine, pe muntele schimbarii la fata, cînd Si-a aratat SLAVA SA.)
Ce a VAZUT orbul din Betsaida nu se poate vedea decît prin Duhul Sfînt. Iar Duhul Sfînt nu putea veni decît prin palmele STRAPUNSE. Isus era Dumnezeu, si stia tot ce lucreaza pentru salvarea oamenilor. El spune: „Va este de folos sa Ma duc. Caci daca nu Ma duc Eu, Mîngîietorul Duhul Sfînt, nu va veni la voi. Dar daca Ma duc, vi-L voi „trimite.”
„Cînd va veni Mîngîietorul, adica Duhul Sfînt, pe care-L va trimite Tatal în Numele Meu, El va va învata toate lucrurile, si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”
Cînd a spus, pe cruce, „S-a ispravit”si Si-a dat DUHUL, si cînd sudoarea I-a picurat, în picaturi de sînge în gadina Getsimani, udînd pamîntul, „ca sa-l faca sa rodeas-
ca si sa odrasleasca,” Isus a dat oricarui om, care doreste sa vada, LUMINA VIETII. (fa-
ra de care suntem ca niste „copaci”).
Acum, cu siguranta, ochiul care VEDE, NU VA UITA, VA TINE MINTE, si VA ASCULTA pe Domnul si porunca Sa de a nu vorbi înca nimanui despre cele întîmplate; caci „nu venise vremea.”

27.– 30. Pentru noi, cei care citim acum, a scris Dumnezeu în Evanghelie despre
aceasta minunata vindecare de orbirea spirituala.
N-a existat nici un martor, iar cel care „VEDEA acum toate lucrurile deslusit,”stia
sa taca, daca asa i-a spus Domnul lui. Nici ucenicii înca nu cunosteau aceste lucruri, si Domnul începe sa-i „vindece”si pe ei, caci Lucrarea Sa pe pamînt se apropie de sfîrsit.
Pe cînd era singur cu ei, pe drum, doreste sa afle ce s-a nascut în mintea lor, în acesti ani de învatatura si minuni savîrsite sub ochii lor. Si Petru stie, atins de Duhul Sfînt: „Tu esti Hristosul!”
Ca si „orbului tamaduit,” Isus le porunceste sa nu spuna nimanui lucrul acesta despre El. Înca nu sosise ceasul, înca nu „S-a ispravit!” A început sa-i pregateasca pe ucenici pentru ce urma sa se dezlantuiasca împotriva Lui, din partea celor care, de mult, „cautau un prilej nimerit sa-L ucida”: batrînii, preotii cei mai de seama si carturarii. Si nu-L vor ucide fara sa-si descarce ura lor satanica împotriva Lui.
Nu doreau doar sa-L vada mort, ci sa-L tagaduiasca, sa-L batjocoreasca, sa-L chinuiasca fizic si sufleteste, sa-L scuipe, sa-L umileasca, sa rîda („Acesta este ceasul vostru si puterea întunericului.”)
Isus TREBUIA sa primeasca toate aceste puteri ale întunericului, care lucrau acum prin oameni. (nu cum lucreaza în PUSTIE, cînd a fost DAT în mîinile lor 40 de zile). Sa le primeasca, sa reziste, sa le biruiasca si sa moara iubind si iertînd, ca Duhul pe care-L va da din El, cu ultima suflare, sa fie SFÎNT, Duhul Sfînt, Duhul Adevarului, Mîngîietorul, fara de care oamenii ar ramîne orbi, surzi, muti (si „morti”), nu putea sa vina la oameni decît pe aceasta cale. Trebuia ca Dumnezeu sa Se nasca in trup de om, (sa Se întrupeze), sa vorbeasca oamenilor CUVÎNTUL EVANGHELIEI, (sa-i învete) si sa le
dea Mîngîietorul, Duhul Sfînt, care sa ramîna cu ei „în veac,”(SA-SI „DEA DUHUL,”tre-
cînd prin moarte.) Apoi sa Se întoarca ÎN DUMNEZEU, „în sînul Tatalui,” în Slava Sa vesnica, în iubirea Sa. Doar asa putea sa „ramîna cu noi,”sa „fie în noi, „sa fie în noi,”sa
ne ajute sa întelegem tot ce face, si sa tinem minte ce vedem si auzim.
Daca ar fi existat o alta CALE, Dumnezeu ar fi putut face orice. Dar, ca noi sa ne putem NASTE DIN NOU, trebuia ca EL sa moara.
El stia cum va muri, de aceea orbul L-a putut vedea doar prin PALMELE SALE STRAPUNSE, cînd i le-a pus PE OCHI.

32. Cînd aude de tagaduire, de moarte, (caci de „înviere”vor fi convinsi greu, CHIAR si dupa ce-L vor vedea înviat), Petru Îl mustra: „Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne, sa nu Ti Se întîmple asa ceva.”
Satana îl foloseste pe Petru, ca sa induca în Isus teama de moarte si de ce va pati-
mi înainte de a muri, si doar Satana stie ce gînduri, spaime, îndoieli, slabiciuni, mai putea nascoci, ca sa opreasca Lucrarea de Salvare pe care Dumnezeu a gîndit-o pentru oameni.

33. Frica de moarte este un semn al necredintei, al neîncrederii în bunatatea, PUTEREA, si în felul de a lucra a lui Dumnezeu. Si prin aceasta frica Satana îi stapîneste si-i supune pe multi oameni.
De aceea cînd îi spune lui Petru: „Înapoia Mea, Satana!”ne arata cine vorbea prin
gura „grijulie” a lui Petre.

34. „Eu n-am vorbit de la Mine, Ci Tatal, care M-a trimis, El Însusi Mi-a porun –
cit, ce trebuie sa spun, si cum trebuie sa vorbesc. Si stiu ca PORUNCA LUI ESTE VIATA VESNICA. De aceea, lucrurile pe care le spun, le spun asa cum Mi le-a spus Tatal Meu.”(CA SA AVETI VIATA VESNICA.)
Isus cheama pe fiecare om sa vina la El, sa vina la Dumnezeu. Lînga Dumnezeu este locul singurul loc adevarat si sigur, pentru oricare om. Dar pentru a face lucrul acesta, omnul trebuie sa se schimbe. Sa renunte la Sine, sa se lepede de sine însusi.”
Acest „sine,” care îl face sa tremure pentru „viata lui,”ca si cum n-ar sti ca traieste
„în timp,”ca si cum ar putea sa-si pastreze acest trup de carne în veci.
Pentru o ora de viata, un om, care se crede ca ar fi „nemuritor,”este în stare sa-si vînda tot ce are mai „scump,”doar ca sa mai fie lasat în „carnea” lui un TIMP.
Sinele lui pamîntesc, Îl leaga, ÎL „POSEDA”pe om de viata aceasta, de placerile
ei, îl face egoisy, lacom, înselator, trufas, crud si orice altceva, ce îl îndeparteaza de Dumnezeu.
Prin acest „sine”al omului, a orbit Satana o lume întreaga, a facut din ea o lume, „fara Dumnezeu,”o lume pierduta si nefericita, pustie si rea. Doar Isus, Cuvîntul Sau si lumina Duhului Sfînt, ne pot aduce pe CALEA CATRE TATAL NOSTRU. Doar El ne poate elibera de „SINELE”egoist, temator de moarte si înrobit („POSEDAT”) de o lume strîmba. Doar El ne învata cum sa ne „purtam,”ca pe o „cruce,”trupul nostru, impulsurile egoiste,slabiciunile, temerile, trecerea noastra prin aceasta lume, cu încercarile si faradelegile ei.
Doar acceptînd lepadarea de sine, si constienti ca nu putem trece prin viata aceasta, fara sa ne asumam CRUCEA, cu tot ce poarta ea, vom putea fi LIBERI. Caci vom trai în ADEVAR. (si „adevarul va va face LIBERI.”)
Fata de minciunile, spaimele, amagirile Satanei, a ne „purta CRUCEA,”va fi o bucurie, o putere, o siguranta. Vom avea încredere, tarie, pace. Cînd ne vom lua CRUCEA, vom fi eliberati, LIBERI.
Liber, bun si blînd a fost Isus, ducîndu-si, „CRUCEA.”(pîna la CRUCEA de lemn.)

35. 36. 37. Cine va vrea sa-si „scape viata,”va face orice ca sa si-o scape; se va vinde Satanei si tot va muri, si va muri ca un om de nimic, un neom. Dar cine are încredere în Evanghelie, în CUVÎNTUL învataturii lui Dumnezeu, va asculta si va crede, va primi, si va avea în el „înlauntrul lui,” Împaratia lui Dumnezeu, înca din aceasta viata, pe acest pamînt, va avea în el siguranta pe care o dau: ADEVARUL si PUTEREA lui Dumnezeu. Va fi plin de încredere, bucurie, pace. Va simti dragostea, calauzirea si ocrotirea Tatalui. Si „crucea” va fi dusa, ca ceva strain, inevitabi, temporar, care trebuie dus.
„Daca Dumnezeu este cu mine, ce pot sa-mi faca niste oameni?” Si sufletul celui de „sub cruce,”va fi plin de pacea, lumina si bucuria pe care le dau cunoasterea si PREZENTA LUI DUMNEZEU..
Cum s-ar putea bucura un om care si-a pierdut sufletul? Castelele, perlele, miliar-
dele, e.t.c. ce fel de „bucurie”pot da?
Ioan: („Cînd vei îmbatrîni, altul te va începe, îti veti întinde mîinile, si te va duce unde nu vei voi.” „Vino dupa Mine.”– îi spune Domnul lui Petru.”
Doar un COPIL DE DUMNEZEU poate fi cu adevarat fericit. Acum, aici, pe a –
cest pamînt; va fi cu Tatal lui, de pe acest pamînt, pîna în vrsnicie.

38. Va veni si CEASUL ACELA, ZIUA ACEEA. Trebuie sa credem si ce nu ni se arata deplin, acum, în aceasta viata. Dar,: „daca n-ar fi asa, Domnul ne-ar fi spus.” El este ADEVARUL. Pentru cine Îl asculta, este bine; cu adevarat. Si pentru cine este „BINE cu adevarat,”ACUM, va fi sigur si ATUNCI.

CAPITOLUL 9

1. Domnul promite ca unii dintre cei ce stateau acolo, „vor vedea Împaratia lui Dumnezeu venind cu putere.”

2. 3. I-a luat cu El pe Petru, Iacov si Ioan. (Si ne ia si pe noi, cei care citim, sa fim de fata, si Duhul Sfînt ne va ajuta sa VEDEM ce „vazuse orbul din Betsaida”si ce vad acum Petru, Iacov si Ioan.) Vad Lumina cea nevazuta, si necreata, Lumina Vesnica si Vie, care inunda lumea cu VIATA, IUBIRE si SFINTENIE, cu PACE si BUCURIE DEPLINA si DESAVÎRSITA.

4. Iubitii lui Dumnezeu Ilie si Moise sunt cuprinsi în LUMINA; sunt cu EL, sunt
ai Lui. Ucenicii îi cunosc, îi RECUNOSC, fara sa-i fi vazut vreodata. Asa este în Împaratie Cunosc prin DUH.

5. 6. Inima celor 3 ucenici este topita de BINELE revarsat de prezenta Lui. Nu mai au nevoie de nimic, nu mai vor nimic,decît sa ramîna vesnic cu Dumnezeu si iubitii Lui. Si Petru e gata „sa se puna pe treaba,”ca sa le faca „3 colilii în care sa locuiasca” si sa ramîna cu ei, sa nu mai plece.
Nu doar „spaima, ci cutremurul”din adîncurile lor, la vederea SLAVEI lui Dumnezeu, ci si teama ca n-o vor mai vedea, îl fac sa vorbeasca atît de „omeneste”: Ne
este atît de BINE! Ramîneti cu noi, (va facem si casa!)

7. 8. Dumnezeu vede cu o sensibilitate infinita, de DUH, simte cu gingasia Sa de-
savîrsita, tot ce este în inima omului. A simtit cît de BINE le era celor 3 în PREZENTA SA, cît ar fi dorit sa nu se sfîrseasca acel BINE, sa fie vesnic în EL. Si-i „cuprinde”în PREZENTA SA, manifestata prin NOR, (ca în Vechiul Testament), pe: Fiul Sau iubit, pe
iubitii SAI din toate timpurile, pe toti ce se simt COPII AI LUI, Îl iubesc si vor sa ramîna cu El.
Petru a vorbit ca un copil (al SAU), a vorbit avînd pe Fiul Sau în inima. Au iesit din gura lui, cuvinte puse de iubirea lui Isus. „De acest GLAS sa ascultati! Este glasul FIULUI MEU în voi. Iar Eu sunt în El si El în Mine. „Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal.” Cine Îl vede pe Isus, Îl vede pe Dumnezeu, Îl aude pe Dumnezeu. „Eu în ei si Tu în Mine, pentru ca ei sa fie în chip desavîrsit UNA.”(Ioan)
Asta a facut Isus cu cei 3 fericiti ai Sai. (Noi am VAZUT lucrul acesta, prin Evanghelie si Duhul Sfînt. Si suntem fericiti ca nu ne-am pierdut SUFLETUL, din mila si dragostea si lucrarea lui Dumnezeu.)

9. 10. Ca si orbului din Betsaida, (cap. 8) le porunceste sa nu spuna ce au vazut. „N-a sosit vremea.”
Nici vremea lor n-a sosit înca. Trebuie sa pastreze în inima lor cele vazute si auzite; si, în inima lor, se va naste Fiul Omului, un copil de Dumnezeu, un fiu al Învierii „dintre cei ce erau morti” în orbirea si pacatele lor. (Si Învierea Fiului lui Dumnezeu, (dupa 3 zile), le va întari credinta nascuta în ei, si atunci vor fi trimisi sa vorbeasca. „Samînta încolteste si creste, fara sa stie omul cum.)

11. 12. 13. Domnul Isus aminteste mereu, ca tot ce se întîmpla, si tot ce I Se va întîmpla, a fost scris în Vechiul Testament, prin Sfintii Prooroci ai lui Dumnezeu.
Ioan Botezatorul, „glasul celui care striga în pustie: „Pregatiti calea Domnului”a venit „în Duhul si puterea lui Ilie.” Deci „Ilie a si venit”si i-au taiat capul în temnita si l-au pus pe o tava.
Tot asa Fiul Omului „va fi strapuns pentru faradelegile noastre.”
Isaia 53. „Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta.” „Dar dupa ce Îsi va da viata ca jertfa pentru pacat, ... va trai multe zile, si Lucrarea Domnului va propasi în mîinile Lui.”
Tot ce se întîmpla a fost SCRIS, VESTIT cu sute si mii de ani înainte.

14. 15. Domnul „ne face cunoscut tot ce a auzit de la Tatal Sau.” Lucrarea adînca, tainica, plina de subtilitate, ne este aratata prin amanunte si dezvaluiri la fel de subtile. Sunt lucruri greu de înteles pentru un om, dar Dumnezeu vrea sa participam con-
stient la aceasta NASTERE a noastra, la ÎNVIEREA noastra „dintre cei morti spiritual,”la
primirea în inima noastra a Fiului Sau, (care sa locuiasca în noi, ca sa ne faca asemenea Lui, ca sa fim UNA în Tatal prin cunoastere si credinta). Pentru asta ne-a creat: sa fim ai Lui, sa fie în noi, sa-L iubim, sa fim fericiti, sa-L slavim, sa traim în pace si sa ne iubim unii pe altii, cum ne-a iubit El
Întorsi de pe munte, ucenicii trebuiau sa învete sa pastreze si sa sporeasca, în ini-
ma si în mintea lor, „comoara”care li se aratase: Împaratia nevazuta, desavîrsita, vie si vesnica a lui Dumnezeu. Lucrul acesta trebuie pastrat, chiar în mijlocul multimii galagioase si agitate, a „valurilor vietii.”

16. Fiul omului trebuie primit si pastrat în inima omului. El are puritatea si gingasia unui „prunc”si puterea si desavîrsirea Fiului lui Dumnezeu.
Un om care a fost binecuvîntat cu un asemenea DAR dumnezeiesc, trebuie sa fie constient si sa „ia seama la el îsusi.” În el locuieste „un prunc de Dumnezeu.” (nascut nu din carne ci din Dumnezeu).
Cînd, DUHUL Fiului lui Dumnezeu, se va revarsa peste lume, „FIECARE OM” Îl
va primi, fiecare om va fi „sarat cu FOC.” („El va va boteza cu DUHUL SFÎNT si cu FOC”). „Eu am venit sa arunc UN FOC PESTE LUME,” („si CE vreau, decît sa fie APRINS chiar ACUM”)

17. Ce începe sa ne dezvaluie acum Domnul, este atît de profund, încît apeleaza la SUGESTIE, la subtile TRANSFERURI, caci sunt lucruri supraomenesti, inexprimabi -
le, si doar tremurul inimii, vibratia sensibilitatii, noastre, le poate pricepe si marea atractie
a mintii, luminate de Duhul Sau cel Sfînt.
Copilul acestui tata, (sufletul lui), era chinuit de un DUH MUT, stapînit de acest duh. Un duh „altfel”decît celelalte duhuri necurate, care ieseau„îndata” la porunca Dom-
nului. (si chiar a ucenicilor, carora le daduse puterea sa scoata duhurile rele). Doar acel Duh, din omul „înebunit”de spaima mortii, din tinutul Gadarenilor, se aseamana cu „DUHUL MUT”din acest copilas. Doar acel „DUH al mortii,”n-a PUTUT iesi la porunca lui Isus, ci doar odata cu vietile porcilor, care au murit înecati.
Cele doua DUHURI se aseamana. Duhul care stapîneste asupra omului pri frica de moarte, (si „naste,” prin obsesie, alte 2000 de „duhuri ale mortii,”care-l „înebunesc”), este la fel de ucigas ca DUHUL care stapîneste omul prin NECREDINTA.
Lipsa de CREDINTA, ucide, este la fel cu o MOARTE. Pentru Dumnezeu, doar cei VII exista; „pentru El toti sunt VII.”
Pe cei morti, „niciodata nu i-a cunoscut.” Asa cum duhul necurat chinuieste omul si vrea sa-l ucida, tot asa, omul lipsit de credinta, chinuieste DUHUL BUN, (prin necredinta si faptele ei).
Credinta nu poate sa se nasca în om decît daca omul Îl striga pe Dumnezeu, daca se roaga, daca posteste, rupîndu-se de tot ce-l tine „legat,”de tarîna, de tot ce-l tine departe de gîndurile si lucrurile lui Dumnezeu. („Înapoia Mea, Satano, caci tu nu te gîn-
desti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor,” îi spune Domnul lui Petru. Caci Domnul a cunoscut „îndata,”ce fel de duh vorbea, prin gura lui Petru, si încerca sa-L
stapîneasca prin frica de moarte).

18. Cînd tatal copilului, Îi povesteste despre DUHUL care chinuieste pe fiul lui, (îl trînteste LA PAMÎNT (jos departe de CER), îl împiedica sa-L strige pe Dumnezeu, în-
clestîndu-i gura, si-l lasa întepenit, fara viata, fara putere, fara vointa si dorinta de a mai fi
salvat), Domnul întelege despre CARE „DUH” este vorba, si DE CE, puterea, pe care o daduse ucenicilor Sai, n-avea putere asupra acestui fel de „DUH:” „NECREDINTA”nu poate sa iasa din OM, decît daca Dumnezeu pune în locul ei, CREDINTA.
Doar Dumnezeu poate sa DEA CREDINTA. „O neam necredincios!”„Aduceti-l la MINE!” („Eu si Tatal UNA suntem”).
Nu ucenicii, ci doar DUMNEZEU, poate SCOATE DIN OM acest DUH UCI –
GAS: „NECREDINTA.”

19. În suferinta acestui „suflet de COPIL,” Isus vede propria SA suferinta, caci VA FI DAT în mîinile, acestui neam necredincios,”si va ramîne ÎN VEAC între ei: „Pîna cînd va voi suferi?” De aceea le spune: „Aduceti-o la Mine!”, strigati la Dumnezeu, rugati-va!, doar asa veti scapa de chinuri, veti fi eliberati si fericiti; si „Eu Ma voi bucura în voi, si voi în Mine.”
„Veniti la Mine! Eu va eliberez de NECREDINTA care VA UCIDE”:
TATAL, PRIN NECREDINTA SA, ÎSI LASASE FIUL GOL, LIPSIT DE APA-
RAREÎN FATA DUHULUI RAU.
TATAL, VEDE ÎN CHINUL FIULUI SAU, CHINUL PROPRIULUI SAU SU –
FLET, ÎNCA „DIN COPILARIE.”
NECREDINTA, CARE L-A CHINUIT DIN COPILARIE PE TATA, ÎI CHINU-
IESTE ACUM FIUL.

20. Dar Satana nu lasa cu usurinta pe un om, din ghearele lui. Cînd un suflet do-
reste sa vina la Dumnezeu, (sau îl aduc altii), duhul rau al necredintei devine violent si primeste de la Satana puteri noi. Cu cît sufletul vrea sa strige, „duhul MUT”îi inchide gura, îi înclesteaza dintii, îl sufoca, sa nu poata vorbi si cere ajutor Tatalui; necredinta este mai puternica, si-l trînteste la PAMÎNT, sa apartina pamîntului, sa nu se poata ridica si înalta. (Dar: „Nimeni nu poate sa smulga oile Mele din mîna Mea. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este MAI MARE DECÎT TOTI, si nimeni nu le va smulge din MÎNA LUI”)

21. În fata zvîrcolirilor neputincioase, ale bietei fiinte cazute la pamînt, tatal îsi vede cu durere si neputinta, PROPRIUL SAU SUFLET, chinuit de cînd era copil, cum este acum copilul lui, care se zvîrcoleste în tarîna cu spume la gura.

22.. Nici tatal acestui prunc venit în lume, nu avea CREDINTA, si, „duhul mut” al necredintei locuia în el, duhul UCIGAS, ca duhul mortii. Caci NECREDINTA este MOARTE. Moarte spirituala, moarte mai cumplita decît cea a trupului.
Daca ar fi avut CREDINTA, ar fi fost cu Dumnezeu; si fiul lui, ar fi fost, împreu-
na cu el, sub aripa ocrotitoare a iubirii SALE, sub PUTEREA SA.
Cu sufletul îndurerat si chinuit, (ca si sufletul pruncului, daruit lui de Dumnezeu), tatal Îl roaga pe Isus; (cum rugase mai întîi pe ucenici): „Daca poti face ceva, fie-ti mila de noi si ajuta-ne!” El vedea în Isus doar un învatator al ucenicilor, nu pe Dumnezeu. Si nici pe Dumnezeu nu-L vedea, caci l-ar fi adus la El pe copilul chinuit.
(Tatal spune: „ai mila de NOI.” Simtea ca acelasi DUH DE NECREDINTA îi chinuia, pe el si pe fiul lui)

23. Si Domnul îl învata ce înseamna CREDINTA în Dumnezeu si în Fiul lui Dumnezeu. „DACA POTI” înseamna ca „s-ar putea” sa NU POTI, înseamna NECREDINTA, ÎNDOIALA, NESIGURANTA, NECUNOASTERE, caci „Toate lucrurile sunt cu putinta CELUI CE CREDE.” „La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta.” „Ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu.”

24. Si Isus aude pe tatal copilului, strigînd cu lacrimi: „CRED, Doamne! Ajuta NECREDINTEI MELE!” A sa ar trebui sa strige orice suflet de OM catre Tatal Ceresc.

25. Isus nu mai avea timp, (din cauza multimii care navalea), sa-i vorbeasca omu-
lui despre rugaciune, post, cunoastere de Dumnezeu, pentru a fi mereu la adapost, el si pruncii lui, de atacurile celui mai ucigator dintre duhurile Satanei.
Pentru ca era Dumnezeu, si era plin de mila si putere, Isus faptuieste „îndata” minunea; (care, în mod normal, cere TIMP, rugaciune, post, ca sa se nasca CREDINTA,
si sa RAMÎNA, pastrata prin cunoastere, si VEGHERE si legatura cu Tatal, cu Fiul si cu
Duhul cel Sfînt, prin EVANGHELIE, prin CUVÎNTUL învataturii,data de Dumnezeu oa-
menilor, ca sa CREADA.)
Si Domnul, Fiul lui Dumnezeu, singurul care putea sa scoata „acest soi de draci,” mustra si porunceste: „DUH MUT SI SURD, îti PORUNCESC sa iesi afara din copiolul acesta, si sa nu mai intri în el!”
Spre deosebire de tatal copilului, care stia ce vedea: ca duhul era „MUT,”si-l ti –
nea legat pe copil sa nu poata vorbi, Domnul Isus cunostea ca „acest soi de draci,”sunt mai întîi SURZI. (Ei încep stapînirea lor asupra omului, oprindu-l sa AUDA glasul, che-
marea, CUVÎNTUL lui Dumnezeu. Îi „taie” legatura omului cu Creatorul sau, mai întîi prin neauzire, necunoastere, neputinta de a sti, ca are un salvator, pe care-L poate ruga sa-l ajute, sa-l salveze, caci „toate lucrurile Îi sunt cu putinta,”fiinca este Dumnezeu: mai puternic decît toti, si Caruia toate Îi sunt supuse.)

26. Doar PORUNCA lui Dumnezeu putea fi AUZITA de acest duh SURD si MUT. Si ascultata „îndata,”desi cu o violenta si ura draceasca, „tipînd si scuturîndu-l cu mare putere.” O liniste de moarte s-a asternut, peste ce mai ramasese din el. Un mic trup fara viata, caci îi fusese stoarsa.

27. Domnul nostru, este DOMNUL VIETII. EL ESTE „ÎNVIEREA SI VIATA.”
El apuca mînuta slaba a copilului, si-l RIDICA. Îl ÎNVIE PENTRU TATAL. „A fost mort si a înviat.”(Asa ne învie Isus pe noi, pentru TATAL. Ne face VII, caci daca nu ÎN-
VIEM în viata aceasta, nu poate fi, pentru noi, ÎNVIERE.)
Copilul s-a sculat în picioare. Are viata data de Isus, este un copil de Dumnezeu si „nimeni nu-i va rapi bucuria lui.”

28. Si cînd ucenicii, derutati, Îl întreaba: „Noi de ce n-am putut sa scoatem duhul acesta?” (caci stiau ca Domnul le daduse putere sa vindece boli si sa „scoata draci,” si scosesera multi draci, atunci cînd au fost trimisi doi cîte doi în misiune.)
Isus le spune clar: „Acest „SOI” de draci nu POATE iesi DECÎT PRIN RUGACIUNE SI POST.”
Nimeni nu se ROAGA, nu se închina, decît lui Dumnezeu. Doar DUMNEZEU POATE NASTE CREDINTA în inima omului. Si, doar CREDINTA, scoate afara NECREDINTA, din inima omului. „CRED Doamne, AJUTA NECREDINTEI MELE!”

29. Isus a plecat din acel loc cu ucenicii Sai. Mergeau la Capernaum, trecînd prin
Galilea. Dorea sa nu stie nimeni ca trece pe acolo, ca sa fie singur, în liniste doar cu ei. Sa le dea ragaz sa tina si sa pastreze în ei, (ca sa înteleaga), ce-au primit, pîna acum; lucruri tainice, adînci, lucrari de Dumnezeu, greu de înteles pentru mintea si inima oricarui om: Despre ce înseamna „nasterea din nou,” „învierea” dintre cei „morti spiritu-
al,” primirea, în salasul inimii lor, a Fiului lui Dumnezeu, Care „va fi în ei, caci va ramînea cu ei:” „va fi DAT în mîinile OAMENILOR,” „ei Îl vor omorî, si a treia zi dupa ce-L vor omorî, va ÎNVIA.”
Asemanarile, întrepatrunderile, greu de sesizat, ce va fi cu ei, si ce va fi cu El, complexitatea dezvaluirilor neobisnuite, îi faceau sa nu înteleaga Cuvintele Lui, îi tulburau si le era teama sa-L întrebe, caci intuiau lucruri ce-i nelinisteau si îi speriau.
Crucea Sa, pe care va fi rastignit în curînd, pe care va muri din dragoste pentru noi, ca sa ne rascumpere, din lumea raului, întunericului si mortii, ca prin moartea Sa sa vina la noi Mîngîietorul, Duhul Sfînt, Duhul adevarului, calauzitorul, luminatorul si ocrotitorul nostru, si Crucea Sa de pîna la Cruce, pe care o poarta de la ÎNTRUPAREA SA într-un trup ca al nostru, si ne învata sa ne purtam fiecare, crucea noastra, asa cum si-
o poarta El cu blîndete, întelegere, încredere în Tatal.
Sa ne purtam trupul material, din carne, ca pe o cruce, pe care sa stea, sub stapîni-
rea noastra, tot ce ne-ar putea stapîni, tot ce tine de „tarîna” din care suntem facuti, toate pornirile ei întunecate, de trufie, egoism, dispret si stapînire asupra altui om, rautate, invidie, slava desarta, slabiciuni, pofte, mînie, frica e.t.c.
„Cine vrea sa Ma urmeze, sa se lepede de sine însusi, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.” „Sa fie ca Mine, sa gîndeasca gîndurile lui Dumnezeu nu ale oamenilor, sa-L iubeasca pe Tatal si pe oameni, ca Mine, sa-i fie mila si sa-i ajute, sa faca tot ce-i învat prin Evanghelie.
„Luati jugul Meu asupra voastra, si învatati de la Mine, caci Eu sunt blînd si smerit cu inima.”
Împreuna cu El, jugul este bun, sarcina Lui este usoara. Cu El, si povara CRUCII noastre este usoara. CU EL ESTE VIATA, ADEVAR, BUCURIE.

33. Domnul are rabdare, nu se descurajeaza, nu oboseste sa ne învete, sa ne ajute sa ne schimbam, sa devenim dupa voia Tatalui: „oameni dupa INUMA LUI.”
Ca pe niste spini striviti, Isus scoate din firea ucenicilor Sa, toate strîmbatatile gîndurilor si pornirilor rele ale inimii, înca neluminata, egoista, învatata gresit.

34. Isus „le cunostea gîndul inimii,” si i-a întrebat despre ce discutau atît de a -
prins pe drum.
Fiecare om are pus în inima lui un „glas,” un sunet clar, si stie cînd, ceea ce face, este bine, sau este rau. „Nu faptuiti ceea ce puneti la îndoiala.” (Toma)
Ei taceau, caci era o rusine, ca ei sa se certe pentru suprematie, cînd El se ducea sa moara. (Fiecare pretindea ca este cel mai mare, ca merita sa ocupe primul loc).

35. Si Domnul le explica prin cuvinte si le sugereaza, prin gesturi, diferenta din-
tre „a fi mare” între oameni, si „a fi mare” în ochii lui Dumnezeu: Se aseaza jos, si-i cheama în jurul Lui pe cei 12. Ei erau mari, (stînd în picioare), si El mic, asezat la picioarele lor.
Cine era MARE cu adevarat? În ochii lui Dumnezeu, cel dintîi este cel care se lasa pe sine însusi la o parte, nu se îndreptateste în fata altora, nu cere nimic (ca si cînd i s-ar cuveni mai mult decît altora sa primeasca).
El îi slujeste pe ceilalti, caci stie ca Dumnezeu îi iubeste pe toti, îi ajuta pe toti, daruieste tuturor, (mai mult decît ar putea darui oamnii), si stie ca slujind celorlalti, Îi slujeste lui Dumnezeu.
Niciodata nu se poate simti înselat, frustrat, furat, nedreptatit, (caci ce i-ar putea lua oamenii, cînd Dumnezeu îi da TOTUL, si totul vine de la El?). El are pace si nu poate fi furios sau cîrtitor.
Este o rasturnare de valori, care pare un adevarat cutremur. Dar lucrurile, abia a-
cum, stau în ADEVAR: – caci singurul ADEVAR, este adevarul pe care ni-l face cunoscut Cel care a creat cerurile si pamîntul, fiecare celula si atom, tot ce exista. Si doar
LEGILE puse de El, le fac sa existe în continuare. Si Isus ne învata Adevarul lui Dumnezeu, Creatorul si Legiuitorul.
Doar dupa LEGILE învataturii Sale, putem functiona bine. Ne poate fi BINE. Altfel, totul este haos, tulburare, dezorientare, neputinta.
Doar schimbîndu-ne total, Îl vom putea primi sa locuiasca în noi, în Împaratia care este „înlauntru nostru.”

36. Prin gesturi sugestive, Isus ne arata ce se întîmpla cu omul care se schimba dupa Voia lui Dumnezeu, si cum trebuie sa gîndeasca, sa se poarte, dupa legile Împarati -
ei:
A luat un COPILAS si l-a asezat „în mijlocul lor.” Un „copilas,” asa cum ne cere Domnul sa fim, „sa ne facem ca niste copilasi, ca sa putem intra în Imparatia Sa.” (si ca „Împaratia Sa sa fie înlauntrul nostru.”)
Sincrtitate: – lipsa fatarniciei, a duplicitatii, a disimularii;
Încredere: – lipsa suspiciunii, învinuirilor, banuielilor;
Simplitate: – lipsa dorintelor desarte, a planurilor „marete” de crestere sociala, a lacomiei dupa bunuri materiale, averi si stralucire;
Prietenie: – lipsa sentimjentului de superioritate, de discriminare, de aroganta, de respimgere, de dispret si bucuria, placerea, dorinta de a fi cu ceilalti, de a comunica, de a fi împreuna.
Acestea, si multe altele, pe care le vedem înascute într-un copil, se citea pe fata acelui „micut” care statea, tinut de Isus, „în MIJLOCUL lor.” Apoi l-a „LUAT” ÎN BRA-
TE. (S-a facut UNA cu acel „copilas,” S-a contopit cu el). Si....li l-a „dat,” „li S-a dat,”sa-L primeasca.
El, asezat „la picioarele lor,” VA FI ÎN EI, în INMA LOR, si-i va AJUTA sa fie: „Cei mai mici, si slujitori.”

37. „Orcine primeste pe unul din acesti copilasi, în Numele Meu, Ma primeste pe Mine, si oricine Ma primeste pe Mine, nu Ma primeste pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Doar cu inma si mintea linistite si golite de orice preocupari, îngrijorari si proble-
me „lumesti,” putem „pricepe,” nu întelege, ci pricepe, sugestia acestor tainice transferu-
ri, mutatii, treceri si contopiri ale Tatalui în Fiul, a Fiului în om, a omului într-un copilas „de la începuturi:” gol, nestiutor de strîmbatatile, rautatile, fatarniciile si zadarniciile desertaciunii omenesti
Si totusi doar DEVENIT asa, „gol,” Dumnezeu vine sa locuiasca în el. Si totul este nou, refacut, „ca la inceput,”cînd Dumnezeu l-a creat pe om „dupa chipul si asemanarea Sa,”(si ar fi dorit ca omul sa-L asculte, sa nu doresca sa cunoasca binele si raul, ci doar BINELE).
Acum, prin venirea Sa între oamenii: care „cunosc” si fac RAUL, prin Isus, Fiul
omului, Fiul lui Dumnezeu, El îi salveaza de cel rau, si-i calauzeste si-i ajuta, ca sa poata
face BINELE, eliberîndu-se de raul pe care-l cunosc si în care traiesc. Si Împaratia Sa pe pamînt biruieste, (prin fiecare Copil al Sau), întunericul, si Voia Sa cea buna „se face” pe pamînt, luminînd ca în CER.
Dumnezeu nu poate fi decît biruitor. Si raul nu va mai fi.

38. Pas cu pas, ucenicii învata sa gîndeasca asa cum gîndeste Fiul lui Dumnezeu, („gîndurile lui Dumnezeu”), sa se poarte dupa Voia lui Dumnezeu (sa faca „lucrurile lui Dumnezeu, nu lucrurile oamenilor”).
Dumnezeu nu respinge pe nimeni dintre cei ce vin la El. „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara.”
Ioan afla ca doar Dumnezeu „judeca.” Omenii nu pot cunoaste inima si intentiile si gîndurile semenilor lor, doar Dumnezeu.
Obisnuiti cu discriminarea, cu separarea de cei „necurati,”de neamuri, cu dipretul si îndepartarea celor „netaiati împrejur” – (semn ca nu sunt din poporul „ales”), ucnicii înca mai au convingerea ca Dumnezeu apartine doar poporului iudeu, nu întregii lumi, pe care El a creat-o.

39. 40. 41. Isus îi învata ca n-au voie sa împarta ei oamenii în „buni”si „rai,” între cei „ai lui Isus” si „cei ce trebuiesc respinsi” sau alungati. Îi învata ca doar Dumnezeu judeca, alege, pedepseste, (în felul Sau de Dumnezeu). Ei nu trebuie sa pedepseasca oameni, sa-i judece, caci „Fiul omului n-a venit sa piarda sufletele oamenilor, ci sa le mîntuiasca.”
Dumnezeu este ca un Tata care-si iubeste LA FEL pe toti copiii. Se lupta pentru salvarea fiecaruia, Îi este mila de fiecare, Îi este dor de fiecare, se mîhneste si sufera pentru fiecare, este cu fiecare. Numele Lui este: dragoste, îndurare, bunatate, credincio-
sie, iertare, blîndete, ocrotire, mila, mîngîiere.
Cel mai mic gest de bunatate, este în Numele Lui, caci El este „bunatate,” ajutor,
grija. . Un pahar de apa nu poate fi dat de un om rau. O vindecare de ceva rau, facuta din mila si dorinta de a face un bine, nu poate fi facuta de un om rau. Toti cei ce fac din dragoste, mila, bunatate un lucru, îl fac în Numele Lui, chiar daca înca nu-L cunosc, Îl
vor cunoaste, caci sunt: „pentru El.” Doar cei ce sunt împotriva Lui, nu vor sa fie cu El, au ales sa nu fie ai Lui.
Nu „indiferenti” ci „împotrivitori.” „Ei au ales de tata pe diavolul si vor sa împli-
neasca poftele tatalui lor. El de la început a fost ucigas, si nu poate sta în adevar, caci în el nu este adevar. Este mincinos si tatal minciunii.” (Ioan) Ei „par” oameni, sunt „ca” oamenii, dar în ei locuieste Satana, care foloseste creatia lui Dumnezeu si o nimiceste.
Doar Dumnezeu îi stie. Ei sunt copii „morti” pentru totdeauna. Nu El i-a parasit,
ci ei L-au parasit, sunt „împotriva” Lui, n-au nevoie de El, nu exista pentru ei. AU ALES.

42. Domnul spune: „Voi judecati dupa înfatisare, Eu nu judec pe nimeni;” „Eu n-am venit sa judec lumea, ci sa mîntuiesc lumea.”
Daca El, Dumnezeu Întrupat, face astfel, noi, cu atît mai mult, trebuie sa iertam, sa ajutam, sa dam, sa nu osîndim, sa nu judecam.
Sa ascultam cu mare atentie, cu grija, cu „masura cea MARE,” caci, Cel care ne învata este Dumnezeu. Sa fim cu mare grija „la noi însine,”sa facem ce ne învata El. Sa veghem sa facem BINELE. Iar cînd gresim, sa ne para cu adevarat rau. Sa-I spunem lui Dumnezeu cît de rau ne pare, sa-L rugam sa ne ierte si sa ne ajute sa nu gresim nici cu gîndul, ca sa nu-L mîhnim. Caci „Cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel ce M-a tri-
mis pe Mine.”
Suntem în El si El în noi, cum sunt mladitele, crescute din vita de vie. Aceeasi seva curge si le face UNA. Daca o mladita este bolnava, sau uscata, toata vita sufera.
Isus simte si cunoaste, „prin Duhul Sau”tot ce trece prin noi, si Se bucura sau Se mîhneste.
Raul va încerca totdeauna sa ne muste, sa ne otraveasca. Noi, din necunoastere, nepasare, neatentie, putem face rau, putem rani, descuraja, deruta, înspaimînta, tulbura pe alti oameni, mladite ale vitei. Sau ne putem face rau noua însi-ne. Pentru Dumnezeu este la fel de grav. Toti copiii sunt la fel de importanti, si fiecare conteaza ca Isus. „I-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.”

43. – 50. Duhurile nu mor, ele nu sunt „materiale.” Lucifer, fostul înger, devenit
Satana si îngerii care L-au urmat, si au cazut „ca un fulger” din locurile ceresti, sunt duhuri; (si pot fi scoase afara din oamenii, în care intra si se „odihnesc,” ca în „casa lor;”
„umbla prin locuri fara „apa” si cauta odihna dar n-o gasesc” (Matei) si revin în ”casa lor,” unde se simt bine. „Si starea acelui om ajunge mai rea decît înainte.”)
Sa ne temem si sa veghem, prin rugaciune, prin CUVÎNTUL EVANGHELIEI si prin atentia asupra „noastra însine,” ca „viermele lor care nu moare,” ci roade si distruge „mladita” fiintei noastre, sa fie îndepartat din noi.
Noi nu putm lupta singuri împotriva acestui „VIERME,” împotriva acestui DUH UCIGAS, oricare i-ar fi numele. Va „roade,” se va „hrani” din noi, va prolifera si ne va distruge; ne va face viata un „iad” pe pamînt, si dupa.
De aceea Dumnezeu a lasat puterea si lumina Mîngîietorului, a aparatorului, a Duhului Sfînt, care „ne calauzeste în tot adevarul si ne aduce aminte tot ce ne-a spus Isus.”
Daca nu ne hotarîm sa TAIEM RAUL si sa-l aruncam din noi, cu tot ce implica din fiinta noastra, nu vom avea liniste, vom arde de tot. Caci viermele Satanei nu moare si nici FOCUL mistuitor al Duhului Adevarului nu se stinge în veci. Iar noi vom fi aruncati, cu sufletul nostru, în „chinurile”acestui permanent razboi, care nu se sfîrseste, „nu se stinge”.
Nu vom avea liniste, ne vom zvîrcoli muscati de rau si arsi de remuscari. Vom trai în „gheena,” chiar daca am locui într-un castel din munti. („Gheena” era groapa de gunoi de lînga Ierusalim, în care se ardeau gunoaiele cetatii, si unde focul nu stingea niciodata si fumul se ridica mereu de-asupra ei.)
Ca sa ne convinga de importanta taierii raului, Domnul foloseste exemple extreme: taierea mîinii, piciorului, scoaterea ochiului, si înca e prea putin fata de durerile si chinurile sufletului nostru, daca nu „extirpam” ce este „putreziciune si viermuiala” în noi. Daca nu taiem cangrena, daca nu vrem sa ne mobilizam si sa aruncam din noi viermele cel rau, vom trai ca în „gheena” toata viata, chinuiti de Satana, si de mustrarile Duhurile, iar „apoi,” vom ajunge în locul „pregatit Satanei si îngerilor lui,” în focul cel vesnic, în „gheena” unde tot ce este rau si nu moare, va fi vesnic mistuit; (si, poate, nemai avînd „apa,” adica oameni din care sa se „hraneasca,” se va „hrani” din cei infestati de el pe pamînt, se va usca apoi, si se va chirci, si poate se va stinge).
Noi nu vom vedea si nu vom sti. Stim doar, cu certitudine ca Dumnezeu este desavîrsit de bun, si desavîrsit de drept. Va fi vesnic „DREPT în hotarîrile Sale, si FARA
VINA în judecata Sa.” (psalmul 51)
Tot ce poate fi salvat, va fi cu certitudine SALVAT, si tot ce va fi nimicit, cu certitudine TREBUIA sa fie nimicit. Dumnezeu STIE ce face. El este Dumnezeul nostru.
DREPT. SAREA.
Levitic 2. versetul 13. În cartea Vechiului Testament „Leviticul,”în capitolul 2 versetul 13, Domnul porunceste poporului evreu: „Toate darurile tale mîncare sa le sarezi cu sare; sa nu lasi sa lipseasca niciodatade pe darurile tale de mîncare sarea, care este semnul LEGAMÎNTULUI DUMNEZEULUI TAU. La toate darurile tale de mîncare sa aduci sare.”
Domnul a dezvaluit dintotdeauna oamenilor, prin „sugestii,” simboluri, adevarul
despre Sine, si i-a învatat.
Sarea este dintotdeauna cunoscuta de oameni, nu doar ca un element care da „gust,”si „schimba” ceva neplacut în ceva placut, dînd savoare, adaugînd „Ceva” care schimba totul, în mod inexplicabil, dar evident. Totodata, SAREA este o protectie, un „SCUT” împotriva alterarii, a „viermelui,”o aparare de stricaciune, putrezire. Si mai era si o dovada a ASCULTARII de Dumnezeul lor, a legaturii dorite si cautate cu El.
În modul Sau de a lucra, profund, viu si subtil, Dumnezeu îi facea pe oameni sa se
gîndeasca zilnic la El, caci, ori de cîte ori mîncau, foloseau SARE si-si aduceau AMINTE
de LEGAMÎNTUL cu Dumnezeul lor. Nu doar atunci cînd aduceau jertfe, „obligatorii cu SARE” – semn al LEGAMÎNTULUI.
Dar, cu trecerea vremii, toate aceste semne, pline de semnificatii spirituale, au ajuns „simple formalitati,” exterioare, fara continut si fara efect asupra inimii, (tot mai re-
ci, egoiste, împietrite).
Si „daca SAREA îsi pierde gustul ei de sare, daca îsi pierde PUTEREA de „a SARA,” prin ce i se poate da înapoi puterea aceasta? Atunci nu mai este buna nici pentru
pamînt, nici pentru gunoi, ci este lepadata afara.” (Luca)
(Dumnezeu, ca sa salveze oamenii, o va înlocui cu FOC, cu LUMINA DUHULUI SAU SFÎNT, cu „FOCUL CARE NU SE STINGE!”)
Va face un LEGAMÎNT NOU cu oamenii, si „semnul” nu va mai fi SAREA, ci:
Ieremia capitolul 31 Versetele33, 34
„Voi pune LEGEA MEA înlauntrul lor, o voi SCRIE în INIMA lor si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” „Niciunul nu va mai învata pe aproapele sau, sau pe fratele sau, zicînd „Cunoaste pe Domnul,” ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic, pîna la cel mai mare.”
În felul acesta: „fiecare om va fi „sarat” cu FOC.” ( iar sarea va fi doar pentru „fostele jertfe,”de care nu mai este nevoie, caci Fiul Sau S-a jertfit).
Acest DUH SFÎNT, MÎNGîIETORUL, va fi în inima omului, legamîntul cu DUMNEZEU, semnul si puterea nestinsa, cu care ne-a BOTEZAT Fiul lui Dumnezeu.
Ioan: Ioan Botezatorul spune: „Eu, da, v-am botezat cu APA, dar El va va boteza
cu DUHUL SFÎNT si CU FOC.” „Sa aveti „SARE” în voi însiva si sa traiti în PACE unii cu altii.” „SARATI” CU FOC si cu DUHUL SFÎNT (Dupa SFÎNTA ÎNTRUPARE SI TOATA LUCRAREA SA PE PAMÎNT, LUMEA NU MAI ESTE ACEEASI)

CAPITOLUL 10

1. – 12. „Eu n-am venit sa stric Legea si Proorocii, ci S-O ÎMPLINESC.”
Carturarii, Fariseii, Preotii, Îl urmareau, ca niste iscoade, oriunde învata pe oame-
ni. Învatatura Lui, era de fapt ÎNVATATURA lui Dumnezeu, de la începutul lumii, de cînd l-a creat pe om. Dar oamenii n-au ascultat, n-au înteles; Moise a îngaduit lucruri care nu erau de la Dumnezeu, dar împietrirea inimii si neascultarea, si îndepartarea de Dumnezeu A POPORULUI ALES, l-au facut pe Moise sa dea porunci menite sa împiedice un si mai mare rau. (De exemplu: un barbat care dorea sa-si „lase” nevasta, daca n-ar fi dat Moise voie sa-i dea nevestei o „carte de despartire,” care-i asigura un statut onorabil, poate ar fi chinuit-o, sau „mai rau,”ca sa scape de ea.)
Dar Domnul spune: „Legea (si se refera la Legea lui Moise, nu la cele 10 porunci vesnice scrise de Dumnezeu) si Proorocii, au tinut pîna la Ioan (Botezatorul). De atunci încoace, Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu se propavaduieste.” (Luca)
Si Dumnezeu a spus ca: „Omul se va lipi de nevasta sa si nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Asa ca: oricine îsi lasa nevasta si ia pe alta de nevasta, preacurveste. (Si „sa
nu preacurvesti,” este una dintre cele 10 porunci vesnice scrise de Dumnezeul nostru, în
care „nu este nici schimbare, nici urma de mutare.”)
Isus ne readuce la simplitatea si ADEVARUL învataturii Tatalui. De asemeni, desleaga aceasta curata Învatatura, de „poruncile si datinile omenesti,” care o sufocau si o strîmbau: „Ati desfiintat CUVÎNTUL lui Dumnezeu, prin datina voastra!” (Pentru a-si sluji interesele si din necunoastere, preotii, carturarii, Fariseii au „nascocit” mii de „porunci,”care n-aveau nimic de la Dumnezeu în ele; dar le sporeau lor puterea si bogatia; si i-au strîmbat si îndepartat pe oameni de Dumnezeu. Caci: „oile nu cunosc glasul strainului, ci fug de el; ele nu cunosc decît glasul pastorului lor. Eu sunt pastorul cel bun.”)

13.–16. Dumnezeu ne cere sa devenim ca niste „copilasi,” ca sa poata locui în noi. Iar Isus ne învata cum putem face ca inima noastra, sa aiba încrederea, curatenia, sinceritatea si deschiderea unei inimi, dupa voia Sa. „Te laud, Tata, Doamne al cerurilor si al pamîntului, ca ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Da, Tata, Te laud, pentru ca asa ai gasit Tu cu cale.” „Ce este înaltat între oameni, este o urîciune înaintea lui Dumnezeu.” „Degeaba Ma cinstesc ei, dînd învataturi
care nu sunt decît niste porunci omenesti.” O EVANGHELIE VESNICA. (pentru orice OM, din orice TIMP, DIN ORICE LOC).

17. – 27. Acest tînar, care vine la Isus, „vine „ca un copilasi,” simte ca are nevoie
de „ceva,” ca-i „lipseste” „ceva;” si „CERE.” Era foarte bogat, dar nu încrezut, nu mîndru, nu arogant. Alearga la Isus si îngenucheaza înaintea Lui. Inima lui îi „spunea” ca Isus este un Învatator „BUN.”
Domnul îi sugereaza subtil, ca doar Dumnezeu este BUN. (si ca ar trebui sa simta, ca chiar simte, ca „bunul Învatator” este Dumnezeu). Si îi spune, acestui tînar bo –
gat, sa respecte PORUNCILE LEGII.
Cu toata sinceritatea, omul Îi marturiseste, ca „de cînd le-a cunoscut, le-a pazit cu grija,” „Ce-mi lipseste?” Si Domnul se uita TINTA la el, si-l IUBESTE Asa cum iubeste si-I este mila, si se îndura, de orice OM din poporul lui Dumnezeu, care pazeste „fara pata, toate poruncile si rînduielile Dumnezeului sau” pe care-L iubeste si-L asculta.
Dar Domnul cunoaste ca, fara sa-L aiba pe El în inima, prin Duhul Sfînt, nici un
om nu poate fi fericit, nu poate simti VIATA DIN DUMNEZEU, viata vesnica, viata de lumina, pe care doar Dumnezeu o are, si o poate da inimii în care LOCUIESTE, inimii care-L primeste.
Isus a simtit aceasta „SETE” a tînarului bogat din fata Lui, i-a VAZUT INIMA, si
i-a spus: „VINO, i-ati crucea si URMEAZA-MA.” L-a trimis sa vînda TOT, (sa dea la saraci, sa-si ia doar propriul trup; fara nimic „altceva,” decît propria tarîna, pe care sa si-o poarte, sa si-o duca cu sine ca pe o cruce), si sa VINA LA EL: „URMEAZA-MA.”
Pentru moment, acest tînar, iubit de Isus, (care stia tot ce avea sa se „întîmple”), a fost „mîhnit,” caci era obisnuit sa traiasca fiind bogat.” (desigur, nu un îmbuibat, nu un destrabalat, nu un asupritor sau hot, sau lacom, sau zgîrcit, sau trufas, caci daca ar fi fost asa, Isus nu L-AR FI IUBIT, indata ce a privit „TINTA,” în el). Poate a vazut chiar darnicie, grija si ajutor pentru, saraci, bunatate, mila, de l-a iubit. Dar i-a zis: „Vinde TOT. Si urmeaza-Ma.”)
Domnul stia prin ce framîntari va trece acest tînar bogat, cînd va ajunge acasa, cît de greu îi va fi, sa dea TOT, TOT la saraci, sa vînda, sa împarta banii.
Cît de anevoie este pentru un om bogat sa se desparta de bogatie, sa nu se mai încreada în ea, ci doar în Dumnezeu.
Dumnezeu a avut multi oameni iubiti, „dupa inima Lui,” care au fost dintre cei mai bogati de pe pamînt. Dar acestia credeau în Dumnezeu, nu se încredeau în avutii. Ei stiau ca: „Domnul a dat, Domnul a luat ” (Iov), sau poate sa ia. „Primim de la Dumnezeu doar binele, nu si încercarile?”
Pe Dumnezeu, nimeni nu-L poate „lua,” unei inimi de om. Si cu Dumnezeu, nimeni nu este sarac sau singur sau fara ajutor. Dumnezeu nu paraseste niciodata pe om.
Însa un OM iubitor DE „MAMONA” si lacom, si „lipit” de bogatiile lui mari sau mici, si care nu traieste decît ca sa si le sporeasca, crezînd ca ele îi dau pace, liniste, bucurie, si uita de Dumnezeu, stapînul si Creatorul sau, fara de care nimic n-ar exista,(si care daunui om, adevaratele bogatii si comori, a caror stralucire si frumusete si viata nu poate fi comparata cu nimic pamîntesc), un asemenea om se va chinui ca o camila, „sa treaca cu cocoasa si copite si bot, prin urechea unui ac, sau printr-o poarta strîmta.”
Degeaba Ucenicii, care traiau si ei printre oameni, si stiau ca nu poti sa-ti duci viata fara „strictul necesar,” se gîndesc ca, nimeni nu poate fi mîntuit, (caci toti oamenii
tin la ce au).
Domnul, care este Dumnezeu, va lucra la inimile lor, si ale multora, asa încît, saraci sau bogati, sa fie LIPITIde El, si sa traiasca o viata în care Dumnezeu sa fie în ei, si
Sa-Si gaseasca PLaCEREA SA ÎN EI.
Dar cu acest tînar bogat, Isus face o lucrare, UNICA pîna atunci, pe pamînt. Nu doar Domnul L-A IUBIT, ci si tînarul a simtit ca a GASIT ce-i lipsea: Ca Domnul era Dumnezeul lui, pe care se straduise sa-L asculte si sa-L iubeasca dintotdeauna. Dar acum L-a si VAZUT,si nu poate trai departe de aceasta fericire.
Si VINDE TOT, cum i-a cerut EL, a dat tuturor TOT (Si case, si ogoare, si aur, si hambare, si haine). S-a acoperit cu o pînza de in, si asa, nestiut, necunoscut a umblat numai pe urma pasilor Lui, Fericit. Cel mai fericit om de pe pamînt. Acum stia ca: „Toate lucrurile sunt cu putinta la Dumnezeu.” Si pasea zilnic, în umbra Lui, pîna în ziua cînd L-au vîndut pe Dumnezeul lui, L-au prins si L-au legat ca pe un tîlhar. (dupa care au venit cu ciomege si sabii si faclii aprinse, în ceasul „puterii întunericului”).
Toti ucenicii au fugit, dar el tot pe urmele Lui se tinea, învelit în pînza de in pînza de in. I-au smuls-o de pe el, si a trebuit sa fuga si sa-L paraseasca si el.
Oare ce va face Tatal pentru Fiul Sau, si pentru acest „copilas” al Sau?: Va fi cu Sfîntul Sau Fiu: „Nu sunt singur, caci Tatal este cu Mine,” asa a spus Isus înainte de a fi prins, batjocorit, batut si rastignit, va fi cu El în în fiecare clipa, Îl va veghea, Îl va întari, si-L va ÎNVIA, si-Lva lua la SINE. Iar tînarul cel mai BOGAT de tot pamîntul, cel mai ascultator si „plin de IUBIRE, va primi un alt vesmînt „de in alb,”va sta lînga Domnul Lui, LA DREAPTA, si va spune femeilor: „Nu este aici, a ÎNVIAT, dupa cum spuse-se!” (Adevarat, a ÎNVIAT! „Toate lucrurile sunt cu putinta la Dumnezeu!”, cum spusese).
Tînarul bogat, acum cel mai bogat din lume, sedea „în locul unde fusese pus Domnul lui,” la dreapta; acolo l-au gasit femeile în dimineata ÎNVIERII, cînd au venit la mormînt.

28. Dumnezeu vede inima fiecarui om, si lucreaza cu fiecare om, dupa cum stie El ca are nevoie acel om ca sa-i schimbe inima, s-o faca dupa Voia Sa.
Tînarul n-a venit sa-I spuna lui Isus: „Iata, am vîndut TOT, cum ai spus. Ce ras-
plata primesc?” Petru este altfel, si Dumnezeu îl iubeste, si-l „curateste,”ca pe o „mladita vie,”pîna îl va face sa spuna: „Doamne, Tu toate le stii, stii ca Te iubesc”; (si Petru va auzi, abia atunci cuvimtele: (Ioan) „Vino dupa Mine.”
Si Petru a înteles de ce îi spusese Domnul, cu putin timp în urma: „Tu nu poti veni dupa Mine acum, dar mai tîrziu vei veni.”
Nu trebuie sa privim cum lucreaza El cu altii, ci cum lucreaza cu noi.)

24. 30. Oricine vine la Isus si la învatatura Evangheliei, la cunoasterea lui Dumnezeu prin Cuvîntul Sau, va fi calauzit, ajutat, luminat, va fi ridicat spre o „alta” lume, spre adevaruri si frumuseti care nu sunt „din lumea aceasta,”si bucuria lui va fi peste tot ce poate oferi aceasta lume. (Si Dumnezeu are putere sa-i dea si toate lucrurile ce tin de aceasta lume, si sa fie cu el, cînd va fi urît si prigonit de cei din lume, din pricina Numelui Sau si din pricina Evangheliep Sale, „Eu am venit, ca oile Mele sa aiba viata, si s-o aiba din belsug.”)

31. Înca odata, Isus ne opreste de la pornireade a judeca si a face aprecieri în legatura cu altii, cu meritele lor, cu locul ce li se cuvine, cu calitatile sau greselile lor. Doar Dumnezeu STIE inima fiecaruia, si lupta pentru ea, ca un TATA pentru fiecare copil al Sau, pe care nu vrea sa-l piarda.
Multi dintre oamenii care se socotesc primii, în mintea si inima lor, vor fi cei din urma; si multi dintre cei umili, dispretuiti, nestiuti, modesti si smeriti, vor fi cei dintîi – desi nu se socotesc vrednici si nu cauta lucrul acesta. Ei doar Îl iubesc si se uimesc cînd vad ca sunt iubiti, iertati: si bucuria lor, este recunostinta lor, care lev umple inima, si-i tine lînga Dumnezeul lor. N-au nevoie de pretuirea oamenilor, de slava desarta si laude.
(Asa este si cu ADEVARAT BOGAT, caci STIE CA ESTE FIUL ÎMPARATU-
LUI, sI ÎMPLINESTEV CU BUCURIE LEGEA, „bogatul” care-l hraneste pe lenesul Lazar, în Luca.)

32. Este ultima data cînd Domnul se suie la cetatea Sa mult iubita: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine!”

– de la VINDECAREA orbului din Betsaida, (capitolul (8). versetul 22) pîna la acest ultim drum spre Cetatea Sfînta, ucenicii au auzit si au vazut lucruri încarcate de cele mai profunde taine si semnificatii, greu de înteles, tulburatoare, greu de aceeptat
Erau tulburati si îngroziti. Ei înca nu întelegeau ca, aceasta „primire a Fiului lui Dumnezeu în inima,” este, de fapt, cel mai mare dar, din partea lui Dumnezeu, pentru OM. Si ca, acest DAR, nu poate veni la oameni, decît prin moartea lui Isus – „Emanuel” („Dumnezeu este cu noi”). Si nu întelegeau, ca moartea Sa este ÎNVIEREA noastra. (este o „trecere” prin moarte: El va ÎNVIA si va fi VIU, cu noi, în vecii vecilor; si ne va face VII spiritual, ne va da VIATA SA VESNICA, ne va transforma în FRATI AI SAI, ÎN FII AI LUI DUMNEZEU.)

32. 34. Aceasta UNICA SOLUTIE, pentru salvarea omului din „tarîmul întuneri-
cului si mortii,” (unde era ca un „rob,” ca un „cersetor,” ca un „orb” neputincios), a fost Vestita de Dumnezeu, în tot VECHIUL TESTAMENT. Dar putini au înteles: „Daca nu-l credeti pe Moise, cele scrise de Moise, cum veti crede cuvintele Mele?” (Ioan)
„Daca nu asculta pe Moise si pe Prooroci, nu vor crede nici daca va învia cineva din morti.” (Luca)
Dumnezeul nostru este CEL Care Se descopera PRIN Vechiul Testament, în toata iubirea, dreptatea, puterea si frumusetea SALE, lucrînd, ca sa salveze pe fiecare om de pe pamînt, pregatind venirea Sa pe pamînt, în sînul unui popor caruia I s-a facut cunoscut.
NOUL TESTAMENT este rodul lucrarii Sale din întreg Vechiul Testament, Isus, Fiul lui Dumnezeu, Evanghelia Sa, si Mîngîietorul, (trimis prin moartea si învierea Sa), sunt SCOPUL îndelungii LUCRARI a lui Dumnezeu din Vechiul Testament.
Minunatul Dumnezeu al întregului pamînt, care acum, vorbeste direct, cu gura Sa, prin Cuvintele si Lucrarile Sale, si prin puterea Duhului Sfînt al Adevarului Sau, fiecarei fapturi, „Fiindca atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a DATpe singurul SAU FIU pentru ca ORICINE CREDE în EL, sa nu piara, ci sa aiba VIATA VESNICA.” (Ioan)
Nu-L poti iubi, decît daca-L cunosti. Si nu- L poti cunoaste, decît prin CUVÎN –
TUL SAU – EVANGHELIA SA. Îl vei cunoaste, Îl vei iubi si vei CREDE ÎN EL
Vei sti ÎN CE CREZI si vei STI ca Mîngîietorul a ramas cu noi, ca ESTE ÎN NOI.
Ioan: „Lumea nu-l poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L CUNOASTE. Dar
voi Îl cunoasteti, caci ramîne cu voi si voi fi în voi .” (Ioan)
Pentru ca sa fie DAT LUMII, trebuie, mai întîi, sa fie dat preotilor si carturarilor,
care în ura lor, Îl vor condamna la moarte, apoi toata ura si puterea întunericului se va revarsa peste El, chiar si cînd era tintuit pe cruce, a murit iertînd, iubind, împlinind Lucrarea Tatalui: Evanghelia Împaratiei sa ajunga la toate NEAMURILE, pîna la margi-
nile pamîntului.

35.– 40. În timpul celor 3 ani si jumatate, cît au stat lînga Isus, ucenicii au ajuns sa fie convinsi ca este Fiul lui Dumnezeu, I-au cunoscut si I-au vazut puterea, mila, blîndetea si dragostea pentru orice om care venea la El. Stiau ca fiecare Cuvînt al Sau era adevarat si vine de la Dumnezeu. „Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal.”
Iacov si Ioan doreau sa cu El în aceste încercari, chinuri, moarte, si sa fie cu El si cînd va fi „îmbracat în SLAVA SA.” (asa cum Îl vazusera cînd stralucea în LUMINA SLAVEI LUI DUMNEZEU, cu Moise si Ilie, pe munte)
Isus vede dragostea lor, puterea credintei lor, stie ca vor putea bea „PAHARUL” suferintelor si vor avea parte de „BOTEZUL ÎNVIERII,”al trecerii, din moarte la VIATA. Dar mai au de învatat ca, puterea aceasta, nu înseamna nimic fara SMERENIE. Nimeni, în fata lui Dumnezeu, nu trebuie sa-si stabileasca locul, în functie de „meritele”pe care si le atribuie el însusi, de pozitia pe care o „revendica” pentru sine mai „presus” de altii. Caci „Oricine se înalta, va fi smerit, si oricine se smereste, va fi ÎNALTAT.”
Dumnezeu ÎNALTA, nu omul. Omul trebuie sa-L cunoasca, sa-L iubeasca, sa-L asculte si sa aiba încredere în DREPTATEA si Iubirea lui Dumnezeu. Si – CHIAR pe ultimul loc, lînga Dumnezeu, este fericirea suprema, de neimaginat.
Ioan 21. versetele 15. – 20. (În Ioan, Domnul, dupa Învierea Sa, îl învata pe Petru, ca, în ochii Tatalui, nu „mersul pe ape”– cei 100 de metri umblati pe mare, prin puterea credintei lui, nici plasa (cu cei 153 de „pesti mari,”– de cîteva ori greutatea trupului sau), – pe care o aduce singur, cu puterea data de credinta, nu acest fel de credinta este iubita de Dumnezeu; ci atunci cînd Petru îsi da seama ca Isus (care stia ca Petru de 3 ori se jurase ca: „nu-L cunoaste pe omul acesta”), (ca sa nu fie si el scuipat, batut si batjocorit, cum era, în ceasurile acelea, Domnul), îl iarta, îl iubeste.
În fata ACESTEI IUBIRI si IERTARI, Petru se face mic, si din adîncul inimii sopteste cu lacrimi: „Doamne Tu toate le stii, STII CA TE IUBESC!”. Acest „scîncet” al inimii,( O LACRIMA), în adîncurile ei tainice, este iubit, si „absorbit” în oceanul iubirii, iertarii si îndurarii lui Dumnezeu.
Petru aude, abia acum, mic, umil, smerit si recunoscator, cuvintele: „Paste oile MELE, ” „VINO DUPA MINE.”)
(„Paste oile, slujindu-Mi Mie, nu slujindu-ti tie, nu stapînind tu peste ele.”)

41. – 45. Ordinea Împaratiei lui Dumnezeu este atît de diferita, atît de departe, de cea a împaratiilor lumii acesteia, cum este cerul fata de pamînt.
Dupa minunatele ei criterii, în ochii lui Dumnezeu, Cel care venise din ceruri, sa traiasca într-un trup muritor, într-o lume mizerabila, oarba si strîmba, sa Se lase învinuit, scuipat, batut, batjocorit, si sa fie ucis pe cruce, ca sa salveze, sa lumineze si sa curateasca aceasta lume, ACEL OM, tratat ca ultimul dintre oameni, ca un tîlhar, era CEL MAI MARE. „El n-a venit sa i se slujeasca, ci El sa slujeasca, si Sa-Si dea viata, ca rascumparare pentru multi.”
Care OM mai poate cere întîietate, care om se mai poate socoti „mare” în fata LUI.”

46. – 52. – De la ORBUL DIN BETSAIDA, la ORBUL BARTIMEU, de la „muntele aratarii Sale în Slava,” pîna la „urcarea spre Ierusalim,” Domnul nostu ne învata ce înseamna acea „NASTERE DIN NOU,” acea „ÎNVIERE DINTRE CEI MORTI,”nas-
terea acelui COPIL DE DUMNEZEU într-o inima, care era a unui copilas, care poarta înlauntrul lui ÎMPARATIA TATALUI SAU.
Ne reda VEDEREA SPIRITUALA, ne VINDECA DE ORBIRE, ne „deschide ochii,” ca sa vedem cele NEVAZUTE.
Fiecare dintre noi trebuie sa strigam si mai tare: „Doamne ai mila de mine!”, „Rabuni, sa-mi capat vederea!” Sa ne aruncam zdrentele de cersetori care zac fara putere, orbi si de nimic, în tarîna drumului, sa venim din nou la El, la puterea CUVÎNTULUI EVANGHELIEI si a DUHULUI SFÎNT, în iubirea TATALUI NOSTRU.
Sa fim puternici si fericiti în PUTEREA IUBIRII SALE, sa „mergem pe drum, dupa I –
SUS,” în toate zilele noastre de „trecatori si calatori pe acest pamînt.”
„Veti cunoaste ADEVARUL, si ADEVARUL va va face LIBERI.” (din „CER –
SETORI”)

CAPITOLUL 11

Intrarea ÎMPARATULUI UNIVERSULUI în Ierusalim, Cetatea Sfînta, de unde se va raspîndi peste lume „LUMINA CARE LUMINEAZA NEAMURILE,” se face dupa Voia lui Dumnezeu. Nu în care triumfale, cu calareti si trîmbite, cum fac puternicii „cuceritori” ai acestui pamînt, ci pe un magarus, calcînd pe ramuri presarate, în stralucirea nevazuta a SLAVEI lui Dumnezeu si a corului de îngeri care cînta BIRUINTA
Celui „BLÎND si SMERIT,” a IUBIRII si DESAVÎRSIRII, asupra puterilor întunericului,
mortii, rautatii si minciunii.
Puterile „LUMINII,” îngerii slujitori ai lui Dumnezeu, pregatesc totul înaintea Lui, prin lucrari minunate: magarusul este legat la locul lui si asteapta, ucenicii, trimisi dupa magarus, rostesc cuvintele spuse de El, si sunt lasati sa-l ia de cei ce, parca „astep –
tau” sa le auda, ca pe o „parola,” multimile afla ca „va veni la praznic,”caci PASTELE în care iudeii JRTFEAU MIELUL PASCAL,era aproape, peste cîteva zile, toti veneau la Ie-
rusalim (LA „ÎNCORONAREA SA”)
Cele mai mici amanunte, sunt puse la punct de Tatal, prin lucrarile Sale nestiute, facute prin îngerii Sai si prin oameni.
(Luca). Simetria dintre NASTEREA LUI ISUS, ca PRUNC, într-o iesle, si aceas-
ta INTRARE A LUI ISUS ÎN IERUSALIM, ca ÎMPARAT, (nu doar ÎMPARAT AL IU –
DEILOR, CI ÎMPARAT AL ÎNTREGULUI PAMÎNT), este înca o dovada ca EVANGHELIILE nu sunt o „relatare a vietii si a activitatii” Domnului, ci sunt o LUCRARE UNITARA, CONSTRUITA, GÎNDITA, FACUTA si LASATA LUMII, DE DUMNEZEU, ÎN URMA ÎTRUPARII SALE.
Împreuna cu MÎNGÎIETORUL, LASAT LUMII PRIN MOARTEA SA, EVAN –
GHELIA ESTE SINGURA CALE PRIN CARE OMUL POATE FI SCHIMBAT. EVANGHELIILE SUNT UNA si sunt KUCRAREA LUI DUMNEZEU CU INIMA OMULUI, PRIN DUHUL SFÎNT, DUHUL ADEVARULUI, MÎNGÎIETORUL.
NICI cînd S-a nascut „pruncul” Împaratului Universului, nu „S-a gasit loc” pentru El decît într-o iesle, si n-au aflat de cea mai mare MINUNE, de la facerea lumii încoace, decît „niste pastori, care stateau afara, în cîmp, si faceau de straja NOAPTEA, împrejurul turmei lor.” Acestia au auzit Îngerul, vestindu-le nasterea Mîntuitorului Lumii, au vazut Slava Domnului, stralucind în jurul lor, si oastea cereasca marind pe Dumnezeu: „Slava lui Dumnezeu în locurile preaînalte, si PACE pe pamînt, între oamenii placuti Lui.”
Este aproape identic cu ce se petrece acum, la intrarea în Ierusalim. Si este cu totul „altfel” manifestarea Maretiei lui Dumnezeu, a Slavei, Puterii si Stralucirii Sale, fata de biata „maretie”a pulberii trufiei omenesti.

12. Înainte de a-Si începe LUCRAREA pe pamînt, Fiul lui Dumnezeu a trecut prin PUSTIE, unde L-a mînat DUHUL SFÎNT AL TATALUI, pogorît din cer, în chip trupesc, la BOTEZ, cînd TATAL I-a confirmat, ceea ce simtise dintotdeauna, dar acum L-a auzit: Tu ESTI FIUL MEU Preaiubit, în Tine Îmi gasesc toata placerea Mea.”
Timp de 40 de zile, Fiul lui Dumnezeu trebuia, în trupul Sau de OM, CUM reuseste Satana sa-i însele, sa-i rapeasca, sa-i distruga pe oameni, sa-i fure Tatalui lor, si sa-i faca ne-oameni: „Voi aveti de tata pe diavolul si vreti sa împliniti poftele tatalui vostru” (Ioan) Fii ai Satanei, cu chip si înfatisare de OM.
Si Isus a fost lasat în PUSTIE, prada ispitirilor Satanei si puterilor întunericului, a „fiarelor salbatice,”care au muscat din inima, gîndurile, pornirile trupului, (asa cum musca din noi: pe furis sau violent, strecurîndu-se în noi, sau atacîndu-ne cu putere fiinta
de tarîna) încercînd sa-L strîmbe, sa-L faca sa cada, sa cedze, sa se înfurie, sa cîrteasca, sa se descurajeze, sa renunte, sa faca ceva RAU, sa gîndeasca sau sa simta ceva RAU, ca sa-L departeze de Tatal Sau. (Cum face cu noi, oamenii).
Trebuia sa cunoasca puterea lucrarilor întunericului, ca sa ne poata învata pe noi, cum sa ramînem în LUMINA, Copii ai lui Dumnezeu.
În Matei si în Luca, dupa 40 de zile, în care mintea omeneasca nu-si poate imagina ce s-a „dezlantuit” asupra lui Isus, si cum a rezistat, apare primul semn de slabiciune a Fiului lui Dumnezeu, a Fiului OMULUI – Isus a FLAMÎNZIT – nu o foame obisnuita, pe care ca OM, a simtit-o firesc, (asa ca noi), mult mai devreme, ci o foame aproape de lesin, de moarte, (caci fusese chinuit) si stors de toata puterea, prin multimea
ispitirilor si încercarilor la care a reusit sa reziste, prin cuvîntul TATALUI din VECHIUL TESTAMENT: „STA SCRIS,” si prin slujirea îngerilor – ajutor pe care fiecare om îl are,
daca apeleaza la el.)
În Matei si Luca, Satana Îl ataca prin gîndul cu care-i ispiteste, strecurîndu-i-L în minte: „Daca esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste ca pietrele acestea sa se faca pîini.” (În momentul de slabiciune, Satana sopteste gîndul cu cele mai mari sanse de a fi pus în aplicare de om).
Isus întelege viclenia si cruzimea acestui ultim atac si raspunde cu cuvintele din Vechiul Testament: ESTE SCRIS: „Omul nu va trai numai cu PÎINE, ci cu orice CUVÎNT care vine din gura lui Dumnezeu.”
La fel raspunde si celorlalte doua ispitiri, din atacul final dat de Satana, în lupta Fiului lui Dumnezeu cu puterile întunericului, în pustie: „ESTE SCRIS!”
Cînd nu mai avea nici o putere, OMUL ISUS SE PRINDE DE PUTEREA CUVÎNTULUI LUI DUMNEZEU. „Înapoia Mea, Satano!” Si diavolul a plecat de la El „pîna la o vreme,” lasîdu-L epuizat, dar PLIN DE PUTEREA DUHULUI.
Acum stie ce face cel rau oamenilor, stie CE sa-i învete ca si ei, sa reziste, asa cum a REZISTAT EL. Si începe LUCRAREA SA.: „propavaduia Evanghelia lui Dumnezeu, Evanghelia Împaratiei, Evanghelia lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.”

În aceasta Evanghelie, scrisa pri Marcu, nu apar aceste trei ispitiri, de dupa cele 40 de zile, cît a fost ispitit în pustie. Abia acum, (capitolul (11) versetul (12)),înainte de ÎNCEPUTUL ultimei faze a Lucrarii Sale pe pamînt, în trup omenesc, cînd, din nou, Fiul lui Dumnezeu va fi dat în mîinile „puterilor întunericului”: „Acesta este ceasul vostru si puterea întunericului,”acum, (înainte de finalul LUCRARII), citim: „ISUS A FLAMÎN –
ZIT!” (Nu era 40 de zile si 40 de nopti, în care „n-a mîncat nimic,”ci doar dupa o NOAPTE.
Iesise din Betania, satul Mariei si al Martei, pe care le iubea si care-L iubeau atît de mult pe Domnul lor, încît, sigur, nici nu L-au lasat sa se duca flamînd la culcare, nici dimineata, n-a plecat la drum flamînd, din casa lor.
Toate amanuntele, absolut TOATE, ne sunt precizate de Dumnezeu, cu cea mai mare claritate si simplitate, ca sa nu ne ratacim, si sa ÎNTELEGEM cu adevarat, impor –
tanta învataturii pe care urmeaza acum, sa ne-o dea):
Dumnezeu Îsi pregateste Fiul pentru cea mai GREA PARTE a LUCRARII PE PAMÎNT: PATIMILE SI RASTIGNIREA. De dragul lui Dumnezeu, al Fiului Sau, si al Duhului Sau Sfînt, si al oamenilor, ISUS TREBUIE SA NU FACA NICI CEA MAI MICA GRESEALA, TREBUIE SA FIE BIRUITOR, PENTRU ÎNVIEREA SA SI A NOASTRA. (Desigur Satana si puterile întunericului sunt mai decise sa cîstige si sa-L învinga pe ACEST OM, în CARE TRAIESTE DUMNEZEU, mai mult decît au facut, în , cele 40 de zile si nopti; în pustie. Tot raul si întunericul era concentrat asupra Fiului Omului): Si ataca; prin surprindere, cînd nu era nici epuizat de post îndelungat, nici obo-
sit, ci HOTARÎT: „Si-a îndreptat fata, sa mearga la Ierusalim.” Si „brusc”„A FLAMÎN –
ZIT!” Dumnezeu a îngaduit lucrul acesta, spre SALVAREA LUMII. Nu „S-a facut” ca a flamînzit, (ca în drumul spre Emaus, din Luca, atunci cînd „S-a „facut” ca vrea sa plece
mai departe”; caci „daca ar fi asa, ne-ar fi spus.”
Tatal Si-a avertizat Fiul, si Fiul va întelege îndata „MESAJUL” Tatalui, va primi avertismentul si-l va TRANSMITE LUMII, prin „Pilda SMOCHINULUI BLESTE-
MAT.” Blestemat de Cel care n-a blestemat niciodata, si NICI NU VA MAI BLESTEMA.

13. Isus „FLAMÎND,”zareste de departe un SMOCHIN a carui „mladita se facuse frageda si verde, si-i dadusera frunzele”dar înca nu apucase sa rodeasca, n-avea decît frunze, „caci nu ERA ÎNCA VREMEA smochinelor.”

14. Pentru ca nu-Si putuse „potoli” foamea, caci „nu era înca vremea,”(rînduita de Dumnezeu, pentru cresterea smochinelor.)
Isus zice smochinului: „În veac sa nu mai manînce nimeni rod din tine!” L-a blestemat! cu aceste CUVINTE! Si noi, si ucenicii am AUZIT aceste cuvinte, spuse de Domnul. (Domnul, Ce care a vestit ANUL de îndurare al Domnului, Domnul, care în Luca, Îl roaga pe Tatal pentru SMOCHINUL NERODITOR de ani de zile: „Doamne, mai lasa-l si ANUL acesta! Am sa-l sap de jur împrejur, am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca va face roada. Atfel, îl vei taia!” ÎL ROAGA!)
Cum este cu putinta sa blesteme un pomisor abia înfrunzit ca n-a „dat rod,”cînd
nu-i venise VREMEA rînduita de la facerea lumii, pentru „soiul si samînta lui?”
(A ajuns în Îerusalim, a intrat în TEMPLU, si... N-A BLESTEMAT, CI: ÎI ÎNVATA:
„OARE NU ESTE SCRIS?”) (Tatal si Fiul comunica „fulgerator:” SUNT UNA)

15. – 19. Dar Fiul a stiut „îndata,”ca Tatal L-a prevenit. Cînd a intrat în Templu n-a blestemat, ci a învatat pe cei de acolo ce „ESTE SCRIS;” – (nu doar ca „omul nu va trai numai” prin ce merge în pîntece, ci cu orice CUVÎNT care „ESTE SCRIS” de Dum –
nezeu) – N-a blestemat, desi vorbea celor ce transformasera Casa Tatalui Sau, dintr-o „casa de RUGACIUNE pentru TOATE neamurile,” într-o „pestera, de tîlhari, de hoti, într-o casa de negustorie. N-a BLESTEMAT, ci le-a amintit ce ESTE SCRIS! (caci: El n-a venit sa judece lumea, n-a venit sa PIARDA suflete oamenilor, ci sa le mîntuiasca).
Desi avea PUTERE sa-i nimiceasca într-o clipa prin Puterea Sa, („sa-i blesteme”)
Norodul era uimit de Învatatura Lui (desi tot ei vor striga, sub puterea Satanei: „Rastigneste-L!”) iar preotii cei mai de seama si carturarii, L-ar fi omorît chiar în clipa aceea. Totusi El îi învata si le spunea ce: „ESTE SCRIS!” (NU-I BLESTEMA)
„Avertismentul,”dat de Tatal, Fiului Sau, ne-a salvat. (A îngaduit ispitirea CU „FOAMEA” SI CU „BLESTEMAREA SMOCHINULUI,” ca sa ne avertizeze, sa ne faca sa VEGHEM.)

20. 21. Ucenicii au auzit blestemul lui Isus. Acum îi vad efectele, puterea. Iar Domnul ne învata „TATAL NOSTRU.” (care în aceasta Evanghelie este implicit, nu expus direct, ca în Luca, Matei.)

22. Orice face omul, trebuie sa fie în legatura cu Dumnezeu.
În Dumnezeu sa CREADA, pe El sa-L ASCULTE si sa-L IUBEASCA în fiecare clipa. Sa fie în Dumnezeu si Dumnezeu în el, prin Isus. El este TATAL NOSTRU. În El CREDEM. Sfinteasca-Se Numele Sau; Vie Împaratia Sa; Faca-Se Voia Sa, precum în cer, asa si pe pamînt.

23. De la El primim „Pîinea” Vietii Vesnice,” si hrana pentru trup. De la El avem orice putere: puterea sa credem, puterea sa iertam, puterea sa voim, puterea sa A-
LEGEM (sa credem, sa iertam, sa ascultam, sau NU). De la El avem puterea de a GÎNDI, de a ÎNTELEGE. De a face binele sau raul. Si nu avem VOIE, daca-L iubim si stim ca este Tatal, Creatorul si stapînul nostru sa facem ce voim noi, ci CE VOIESTE EL.
Fiul Sau ne învata TOT CE VOIESTE TATAL DE LA NOI si daca-L iubim nu putem sa-I cerem, sa-L rugam ceva care nu este dupa Voia Sa. Trebuie sa-L CUNOAS-
TEM, SA ÎNVATAM ce este dupa voia Lui sau nu. SA GÎNDIM. Sa ne întrebam: „Oare sa blestem, este dupa voia Lui? Oare sa mut acest munte, este dupa voia Lui?
Sa ne ÎNDOIM de „ce”doreste „arzator” inima voastra într-o „clipa de foame” sau
mînie, si sa nu folosim PUTEREA PE CARE NE-A DAT-O, ca sa facem RAU – caci orice nu este dupa VOIA SA, ci a noastra, poate fi rau. A CREDE în Dumnezeu, înseamna a te RUGA LUI, ca „VOIA LUI SA SE FACA,” înseamna sa-ti amintesti „CE ESTE SCRIS.” De la Dumnezeu izvoraste TOT ce VINE DE LA EL „ESTE BUN SI DESAVÎRSIT,”„IZVOR DE PUTERE.”
Dar printr-un OCHI RAU, LUMINA INTRATA ÎN OM „SE FACE” ÎNTUNE-
RIC.
„Ai grija, ca nu cumva, lumina care este în tine, sa fie întuneric. Printr-un OCHI RAU, PUTEREA, care vine de la EL, se face putere a întunericului „SI CÎT DE MARE ESTE ÎNTUNERICUL ACESTA!” (Lucifer – Satana)
PUTEREA pe care EL ne-a DAT-O, ca sa CREDEM ÎN EL, SA-L CUNOAS –
TEM, SA-L IUBIM, SA-L ASCULTAM, trecuta printr-un „ochi” RAU, „se face” PUTEREA NOASTRA. Si daca nu ne „ÎNDOIM,”si vom crede ca „CE ZICEM” NOI, „se va face,”(dupa dorinta noastra), ne vom face VOIA NOASTRA, si vom AVEA CE AM VRUT NOI, caci ÎN NOI AM CREZUT.
„Veti face nu doar ce s-a facut SMOCHINULUI acestuia, ci chiar daca veti zice muntelui acestuia: „Ridica-te de aici si muta-te în mare,”se va face.”
Aveti putere sa „mutati muntii” de unde i-a asezat Dumnezeu, sa ucideti oameni creati de Dumnezeu, sa nimiciti lumea, creata pentru voi, de Dumnezeu. Dar aceasta putere, ÎNDOITI-VA ca este PUTEREA LUI DUMNEZEU. VINE, ÎNTR-ADEVAR DE LA EL, DAR, trecuta printr-un OCHI RAU, ESTE PUTEREA ÎNTUNERICULUI, CA PUTEREA SATANICA, DEVINE PUTERE UCIGASA, DISTRUCTIVA, REA si aduce numai RAU.
24. DE ACEEA: – Domnul notru ne AVERTIZEAZA, acum LA SFÎRSITUL
Lucrarii Sale printre oameni, sa nu cumva sa cadem în
aceasta greseala. Ne SPUNE sa CREDEM ÎN DUMNEZEU
–>NU ÎN NOI si ORICE DORIM –> DACA E DUPA VO-
IA SA, SA-I CEREM LUI, EL ESTE „TATAL NOSTRU,”
SA-L RUGAM PE EL,SA NE RUGAM LUI, SI SA CREDEM CA „AM SI PRIMIT”CE AM CERUT, SI VOM AVEA DE LA EL, DIN IUBIREA, VOIA SI PUTEREA LUI CEEA CE AM CERUT. RUGACIUNEA SI CREDINTA SA FIE PUTEREA NOASTRA. Si sa nu uitam de Dumnezeu cînd simtim ce mare putere avem, ce puternici suntem. Sa avem OCHIUL CURAT, sa veghem sa fie si sa ramîna CURAT, sa nu devina RAU, ca nu cumva, puterea care ne-a fost data (sa credem, sa ne rugam, sa-L cunoastem), sa devina puterea celui rau, din vina strîmbatatii OCHIULUI nostru.
(Noi putem GRESI: „NU STITI CE CERETI!” De aceea, în „TATAL NOSTRU,” Isus ne învata sa CEREM TOTDEAUNA: „FACA-SE VOIA TA.”)

25. „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (sau, în Luca „fiindca si noi iertam oricui ne este dator”) IERTAREA SEMEBULUI NOSTRU este SEMNUL prin care ne aratam inima noastrade COPIL DE DUMNEZEU. Prin aceasta aratam ca stim ca numai Dumnezeu cunoaste INIMA omului, ca doar El stie în ce stare este fiecare om, si Se lupta ca fiecare om sa fie schimbat, restaurat, recuperat.
Nu avem dreptul sa învinuim, sa judecam, sa pîrîm. Caci Satana este celcare-i învinuieste pe oameni în fata lui Dumnezeu. El este „pîrîsul” oamenilor.
Cînd ne arogam acest drept, nu putem fi iertati, caci cel care se face judecator al semenului sau, se crede stapînul lui, se crede Dumnezeu, iar cel care vrea sa fie, ca Dumnezeu, este Satana.
Iertarea nu este doar un semn de bunatate, de bunavointa ci cu mult mai mult, mai grav, si mai important decît atît.
În Matei, Dumnezeu iarta unui om o datorie enorma de 10.000 de talanti. Dar, pentru ca omul acesta, caruia Dumnezeu îi iertase TOT, nusi iarta semenul pentru o datorie de 100 de dinari, pe care-i împrumutase, si cerea o amînare, Dumnezeu îl arunca în focul pregatit Sataneisi îngerilor lui.
Omul care nu iarta, face lucrarile Satanei, îi „pierde”pe oameni, îi tine legati în vinovatia fata de el, pe cei pentru care Isus a murit iertîndu-i, „ca sa se poata arata în ei lucrarile lui Dumnezeu.” Si Dumnezeu iarta oamenilor, dar pe Satana nu-l poate ierta si nici RAUL nu poate fi decît „RAU.”
Omul care greseste se poate schimba daca-i pare rau pentru ce a facut, dar Satana uraste binele si doreste raul. Omul care nu iarta, nu vrea sa-l lase liber de vinovatie pe se-
menul sau, vrea sa-l piarda. Si cel care vrea sa-i piarda pe oameni, este Satana.
De aceea: DACA NU IERTATI, nici Tatal Vostru care este în ceruri nu va va ierta greselile voastre.” ESTE FOARTE GRAV CE SPUNE DOMNUL.
Puterea de la Dumnezeu este puterea Duhului Sfînt, prin care noi facem lucrarile lui Dumnezeu.
Daca printr-un ochi rau, aceasta putere „acuza,”„osîndeste,” „învinuieste,” nu iarta, pedepseste, se razbuna, este o putere strîmbata, pervertita, întunecata, satanica. Si ne aduce moartea noua însine, si putem cu ea sa ne ucidem semenul, sa-l ucidem chiar cu vorba, batjocura, calomnia, sa-l „uscam” cu blestemul si sa-l facem „neroditor.” Si Dumnezeu pierde doi copii care pentru El sunt morti: PE CEL ÎNVINUIT, SI PE MINE
Si asta pentru ca „au sin fost judecati:” „Si judecata aceasta sta în faptul ca odata venita Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decît Lumina, pentru ca faptele lor erau rele. Caci oricine face RAUL, uraste Lumina, si NU VINE la Lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele.”
„Daca n-as fi venit, si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat. Dar acum n-am nici o DEZVINOVATIRE pentru pacatul lor.” „Nu judecati, si nu veti fi judecati. Nu osînditi, si nu veti fi osînditi, iertati si vi se va ierta” (Luca) – caci „cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura.” „Masura” cu care masurati, arata „MASURA”voastra („Cu ce judecata judecati, veti fi judecati.”)
Iertarea este un semn de ascultare, neiertarea un semn de orgoliu, trufie, superioritate, ura. Ea face pe cel neiertat sa fie împovarat, tulburat, sa se piarda în autoînvinuire, descurajare, cadere, sau sa se piarda în revolta, ura si învinuiri la adresa celui ce-l învinuieste.
Toate acestea sunt „ale celui rau,”n-au nimic de-a face cu Împaratia lui Dumnezeu, care trebuie sa fie înlauntrul nostru. IERTAREA este mult mai importanta
decît credem noi oamenii. Este vitala si doar CUVÎNTUL si DUHUL SFîNT ne pot ajuta s-o întelegem, si sa se reverse din MOI.

Ioan 20. Verset 23
–„Luati Duh Sfînt. Celor ce le veti ierta pacatele, vor fi iertate si celor ce le veti tinea, vor fi tinute.” (iar voi STITI!
– „Fiul omului, are putere pe pamînt sa ierte pacatele.”
Matei 16 Versetul 19.
– „Îti voi da cheile Împaratiei cerurilor, si orice vei lega pe pamînt va fi legat în
ceruri, si orice vei dezlega pe pamînt, va fi dezlegat în ceruri.” (CHEIA E LA TINE, VE-
GHEAZA)
– „DACA NU IERTATI, NICI TATAL VOSTRU NU VA VA IERTA GRESELILE VOASTRE.”
Daca n-ar fi atît de MARE puterea data, n-ar fi atît de ucigatoare folosirea ei gresita, si n-ar fi avertismentul atît de grav. Si niciodata înainte de venirea Domnului Isus, IERTAREA sau neiertarea semenului, a omului de catre fratele sau, n-a avut atîta putere si însemnatate cum ne învata Evangheliile – „O LEGE A DUHULUI.”

Matei 5 Versetele 21. 22. „Ati auzit ca s-a spus celor din vechime: „Sa nu ucizi.”
Dar EU VA SPUN: ca „Oricine se mînie pe fratele sau, sau oricine va spune fratelui sau „nebunule” – va cadea sub pedeapsa focului gheenei.” DAR EU VA SPUN. Sunt lucruri
ascunse de la facerea lumii. Proorocii, împaratii, multi neprihaniti iubiti de Dumnezeu au însetat sa le auda si nu le-au auzit
Ei au pregatit, lucrînd cu Dumnezeu, venirea Lui pe pamînt, pentru ca noi sa le putem auzi, si ÎNTELEGE si sa le FACEM, spre binele nostru, spre salvarea noastra.
Daca nu le CUNOASTEM, DACA NU LE ÎNTELEGEM, nu le vom putea face, caci sunt lucruri dumnezeiesti nu omenesti.
Doar CUVÎNTUL EVANGHELIEI, LUMINAT DE DUHUL SFÎNT, ne poate AJUTA. CREDINTA, RUGACIUNEA, PUTEREA LUI DUMNEZEU,ÎNDURAREA SI DRAGOSTEA LUI.
În Luca, toti cei zece LEPROSI au fost CURATATI DEPLIN DE LEPRA LOR. Dar unul singur,cel care, cînd s-a vazut videcat, s-a întors la Isus, slavind pe Dumnezeu, a cazut cu fata la pamînt, la picioarele Lui si I-a multumit, doar acela a fost MÎNTUIT.
Pentru cei care nu-L cunosc cu ADEVARAT, Isus a murit degeaba. I-a curatit degeaba, daca inima lor nu-L cunoaste.
Noi suntem împietriti, uscati, morti, în NEIERTAREA care si-a facut cuib stator-
nic în inima noastra. Si nu stim nimic, si nu ni se pare „Chiar asa grav.” Dar este mult mai GRAV decît atît.
A STI ASTA, ESTE PRIMUL PAS. DAR, FARA PRIMUL „PAS”, NU SE SCHIMBA NIMIC.

27. Dupa ce i-a învatat pe ucenici sa se roage, RUGACIUNEA „TATAL NOSTRU” prin pilda smochinului, (învatati de la Smochin, prin PILDA lui”), Domnul vine în Ierusalim, Se duce în Templu, si este ascultat de preotii cei mai de seama, carturari si batrîni, autoritatile si puternicii poporului, care ar fi trebuit sa fie pastorii turmei.
Ei îsi simteau autoritatea clatinata de Cel care „îi învata pe oameni cu PUTERE;”
„nu cum îi învatau carturarii lor.” (Puterea lor, autoritatea lor, era tot de la Dumnezeu, dar ei au devenit „HOTI” si TÎLHARI,”UZURPATORI AI PUTERII DATE).

28. Îi cer explicatii pe un ton acuzator: „Cu ce PUTERE faci Tu aceste lucruri? Si cine ti-a dat puterea aceasta ca sa le faci?” Ei Îl acuzasera mai înainte ca: „Scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.” Acum, nu-Lacuza la fel, (caci nu vroiau sa-L mai auda vorbid despre cei ce „hulesc împotriva DUHULUI SFÎNT, despre cei ce nu vor capata IERTARE în veac, caci sunt vinovati de UN PACAT VESNIC.”)
Si vor sa-L prinda „cu vorba.” Vor sa-L auda spunînd: (DECI „HULIND”) DE LA DUMNEZEU AM PUTEREA, caci nimeni nu poate avea nici putere nici viata de la ALTUL.
Domnul le cunostea viclenia si-i face sa-si raspunda ei însisi.

30. Îi întreaba: „Botezul lui Ioan venea din cer, ori de la oameni?” „Raspundeti-
Mi!”

31. Daca ar fi raspuns: „DIN CER” – caci vazusera cum „toti locuitorii Ierusali-
mului si din toate cetatile, ieseau la el,în pustie, sa fie botezati în Iordan” – o miscare cum nimeni nu putuse sa trezeasca în norod, pîna atunci: fara amenintari, pedepse, de buna voie; erau „atrasi” si alergau la Ioan.” Sin ultimul a venit la Ioan Botezatorul însusi Isus. Isus din Nazaret. Caci pentru asta a venit Ioan, trimis de Dumnezeu, ca sa boteze cu apa:
„Ca El sa fie facut CUNOSCUT LUI ISRAEL..”
Si Ioan „a vazut CERUL DESCHIS si DUHUL POGORÎNDU-SE peste EL, si A
MARTURISIT CA EL ESTE FIUL LUI DUMNEZEU.”
Deci daca ar fi raspuns ca Ioan era trimis de Dumnezeu sa boteze, i-ar fi întrebat de ce nu-l cred pe Ioan care marturiseste ca EL ESTE MESIA. SI DACA EL ESTE FIUL LUI DUMNEZEU, DE CE ÎL MAI ÎNTREABA, DE UNDE ARE PUTEREA,” „CE FEL DE PUTERE ESTE SI CINE I-A DAT-O”: RASPUNSUL ESTE: PUTERA MEA ESTE PUTEREA LUI DUMNEZEU. ORICE PUTERE DE LA DUMNEZEU VINE DOAR ÎN EL ESTE VIATA SI PUTERE. De ce nu l-ati crezut pe Ioan?”

32. Daca raspundeau: Ioan boteza de la el însusi, (nu de la Dumnezeu, ca sol, trimis sa-L vesteasca pe Cel ce vine si este mai PUTERNIC decît Ioan „caci ERA ÎNAINTE DE IOAN,” tot norodul, care alergase la Ioan la Iordan, îi auzise mustrarile drepte, necrutatoare si fara frica, de care oamenii aveau nevoie, ca sa se îndrepte, sa sev ridice; simteau ca dupa 400 de ani de tacere, Dumnezeu le-a trimis din nou un PROOROC ADEVARAT,care le vorbea cu putere, ca cei din Sulurile Sfinte, citite în sinagogi).
Daca ar fi îndraznit cineva sa le ia proorocul lor, care îi biciuia cu adevarul spus în fata si judecati drepte, ca ale sfintilor prooroci,din vechime, l-ar fi ucis cu pietre. (Si ei faceau si spuneau orice neadevar si orice faraselege, ca sa-si apere „locul” si pielea.)

33. Si au cazut în plasa pe care I-o întinsesera lui Isus. Stiau ca este Fiul lui Dumnezeu – o spusese proorocul Ioan, si-I vazusera PUTEREA CUVINTELOR si LUCRARILOR. Dar voiau sa-L faca pe El s-o spuna, ca sa-L condamne pentru HULA,
dupa legea lor. Nu voiau nici sa spuna ca Ioan boteza cu de la sine PUTERE, caci oamenii i-ar fi ucis cu pietre, si, (împietriti si fatarnici cunm erau), recunosteau pîna si ei GLASUL unui prooroc adevarat.
Si au raspuns „NU STIM” de unde era Botezul lui Ioan, daca venea de la Dumne-
zeu sau de la oameni.
STIAU, DAR NU SPUNEAU. NICI DOMNUL NU LE SPUNE.
Si Domnul le spune „Nici Eu n-am sa va spun cu ce PUTERE fac aceste lucruri.” Eu STIU, SI STITI SI VOI: ESTE PUTERE LUI DUMNEZEU. Si asta va îngrozeste, va e frica pentru „locul vostru,” ca si cum Dumnezeu poate fi înselat, uzurpat. Ca si cum Îl puteti ucide, ca „mostenirea sa fie a voastra,” ca si cum ar fi ceva al vostru, sau ca si cum voi însiva ati FI, daca n-ar fi facut Dumnezeu Cerurile si pamîntul, si pe om „dupa chipul
siasemanarea Sa.”
Dar voi, ati facut din CASA LUI DE RUGACIUNE, PENTRU TOATE NEAMURILE, O PESTERA DE TÎLHARI , O CASA DE NEGUSTORIE. (CU PUTEREA UZURPATA).

CAPITOLUL 12

1. – 12. Si Domnul, dorind sa le arate ca STIE ce este în inima lor, (si ce le arata lor, arata si LUMII DE AZI), (pentru ca, ÎN EVANGHELIE TOTUL ESTE VESNIC, nimic nu este conjuncturat sau valabil doar pentru un anumit timp, sau un anumit popor), le spune cea mai directa pilda.
Dumnezeu a creat omul si tot ce are nevoie ca sa creasca si sa fie fericit cu Dumnezeul lui, cu Tatal lui.
Astepta de la om iubire, cunoastere, slava, recunostinta, bucurie – „roadele” dorite de Dumnezeu, ca sa-Si gaseasca placerea în copiii Lui. Dar, copii Lui Îl uita, traiesc de capul lor, n-au nevoie de El. Le trimite prooroci ca sa-i trezeasca, sa-i întoarca la ADEVAR, spre BINELE LOR. Dar ei nu vor sa fie tulburati în mintea si inma lor trufasa si oarba. Iar cînd Tatal vine, prin Fiul Sau, si le vorbeste, se simt amenintati în pozitia lor de STAPÎNI care doresc sa-si faca VOIA LOR, sa fie „LIBERI,” sa se bucure de puterea lor asupra altora si de slava desarta care vine de la oameni.
Si, RECUNOSCÎND în Isus pe adevaratul MOSTENITOR, unicul Fiu al ADEVARATULUI STAPÎN al VIEI, CARE ÎI APARTINE, caci El a sadit-o, se hotarasc sa-L omoare, SA SCAPE DE DUMNEZEU, sa se faca STAPÎNI PE VIA LUI.
Ei nu-I cunosc PUTEREA. „Voi spuneti ca este Dumnezeul vostru, si totusi NU-L CUNOASTETI..” Dar Dumnezeu îi cunoaste, stie pîna unde va merge nebunia si faradelegea lor, si face din MOARTEA SFÎNTULUI SAU FIU, MINUNEA CEA MAI MARE: „Un lucru minunat în ochii nostri:” VA PUNE PIATRA DE TEMELIE A ÎMPARATIEI SALE PE PAMÎNT.
Pe pamîntul acesta, pe care ei cred ca au ramas stapîni, dupa ce I-au vazut trupul mort, „aruncat afara din vie.” Ei nu stiu, nu pot sa creada, ca „piatra pe care au aruncat-o,” CEL PE CARE L-AU RASTIGNIT, A ÎNVIAT, ESTE VIU, si asa, nevazut, lucreaza la cresterea Împaratiei Sale vesnice, Împaratie nascuta si pastrata în INIMA tuturor oamenilor care o doresc si o iubesc. În INIMA LOR traieste vesnic si acolo, nimeni nu-L
poate ucide si „ arunca afara.”
În locul unei inimi de piatra, Dumnezeu pune o inima vie, de carne, sîi Legea Împaratiei Sale, în aceasta INIMA.
„Pe aceasta PIATRA, voi zidi, „biserica Mea” si portile locuintei mortilor n-o vor birui.” „Domnul a facut lucrl acesta si este minunat în ochii nostri.”

13. – 17. L-a orice viclesug si fatarnicie a netrebnicilor oameni, Isus raspunde dumnezeieste. El nu poate fi „prins” cu vorba „gresita,” caci EL ESTE ADEVARUL. Si cine are urechi, AUDE.
El n-a venit sa faca PACE si DREPTATE prin razboaie de-ale oamenilor, ci prin lupta nevazuta dintre BINE si RAU, dintre ADEVAR si MINCIUNA, dintre VIATA si MOARTE.
Oamenii au, cît traiesc pe pamînt, O CRUCE pe care trebuie S-o poarte, cu seninatate, întelepciune si CUNOASTERE. Sa stie ca CEZARUL este mai marele slujitor al lui Mamona, chipul si slavele lumii acesteia sunt pe BANUL care ÎI APARTINE.
Dar Copiii lui Dumnezeu STIU ca NU LUMEA este STAPÎNUL INIMII LOR, CI ACELA AL CARUI CHIP S I SLOVE SUNT SCRISE PE EA. INIMA LOR ÎI APARTINE, PENTRU ÎMPARATIA SA TRAIESC, în aceasta lume a CEZARULUI, ei Îi apartin lui DUMNEZEU.

18. – 27. Acest mare OM, – MOISE – , cu care Dumnezeu vorbea asa cum vorbesti cu un PRIETEN, a fost omul prin care Dumnezeu a lucrat cu acel popor, încapatînat si razvratit, pe care l-a ALES, caci se tragea din samînta lui Avraam, a lui Isac si a lui Iacov, cea mai buna „samînta” pe care a VAZUT-O DUMNEZEU pe pamînt, dupa POTOP.
În acest popor, într-o RAMASITA de oameni dupa VOIA LUI DUMNEZEU, din
acest popor, a putut sa Se ÎNTRUPEZE, caci Îl cunosteau, si-L asteptau, în acest popor, format prin lucrarile date lui Moise, a putut sa Se NASCA, si sa vina CA UN OM, ÎN LUME, PENTRU SALVAREA LUMII ÎNTREGI.
Maria facea parte din aceasta „ramasita” care cunostea ca „fecioara va ramînea însarcinata si va naste un prunc, Caruia Îi vor pune numele „Emanuel”= „Dumnezeu ESTE CU NOI,”Cunostea PUTEREA UNICULUI DUMNEZEU SI A CUVINTELOR SALE, de aceea a crezut si a spus: „Iata roaba Domnului. Faca- mi-Se dupa cuvintele Tale.”
Si L-a nascut pe pruncul Sfînt, Fiul lui Dumnezeu.
Dar Moise, de multe ori a fost constrîns sa de porunci si Legi valabile DOAR pentru ratacirile si îndreptarea ACELUI POPOR, în ACEL MOMENT al formarii si îndreptarii lui spre Dumnezeu si adevarul SAU VESNIC, (ASA CUM DOAR ÎN EVANGHELIE ESTE ARATAT , prin Isus)
Aceste rînduieli nconjuncturale date de Moise, au fost pîna azi, o pricina de poticnire, o sursa de acoperire a necunoasterii si intereselor materiale, prilej de dezbinari, de învataturi gresite date de cei ce pun „vinul nou în burduf vechi,” derutînd pe oameni.
Ei „ nu pricep nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”si nici claritatea totala, DESAVÎRSITA, a EVANGHELIEI, azi.
Ce le-a raspuns lor Isus, ne spune si noua AZI, cînd CITIM. („Cine citeste, sa înteleaga!”).
În Împaratia lui Dumnezeu, nu va fi ca între oamenii de pe pamînt.
Oamenii vrednici de înviere si de viata vesnica, vor fi „ca Îngerii lui Dumnezeu în
ceruri .” „Si vor fi Fii ai lui Dumnezeu, fiind Fii ai ÎNVIERII.” (Luca)
„ DUMNEZU ESTE DUH, SI CEI CARE SE ÎNCHINA LUI, TREBUIE SA I SE ÎNCHINE ÎN DUH SI ADEVAR.” (Ioan)
Vor fi DUH, VOR FI NEMURITORI „ CA ÎNGERII,” si nu vor fi „îngeri,”ci „fii de Dumnezeu,”nascuti din puterea vie a „Cuvîntului” întrupat, „samînta Sa,” primita în Inima lor, prin Isus Hristos si Duhul Sfînt.
Doarc cei în care Se naste, în timpul VIETII LOR, AICI, PE PAMÎNT, cei care devin VII SPIRITUAL, (din „MORTI” si „PIERDUTI”), vor ÎNVIA; caci SUNT VII. („Cine traieste si CREDE în Mine, nu va muri niciodata.”) Iar pentru Dumnezeu, cei MORTI, ramasi în întuneric, neluminati de DUH, nu exista, nu sunt ai Lui: DUMNEZEU ESTE UN DUMNEZEU AL CELOR VII, NU AL CELOR MORTI. CACI PENTRU EL TOTI SUNT VII.”
Cei morti nu sunt, nu exista: („Nu va recunosc! Niciodata nu v-am CUNOS –
CUT”„Departati-va de la Mine.”) Cine nu-L CUNOASTE, nu poate fi RECUNOSCUT,
caci NU POATE FI AL LUI, DIN EL, DIN VIATA SI LUMINA LUI.
Nu poate omul sa STIE, cum VA FI „ACOLO.” Dar Isus ne ÎNVATA CUM NU VA FI! SI NU VA FI cum îsi „închipuie” si „viseaza” muritorii.

28. – 34. „Eu si Tatal UNA suntem.” Dumnezeul nostru nu poate fi nedrept exclusivist, partinitor. El nu se uita la fata omului, la clasa sociala, rang, pozitie, avere, haina, ci la INIMA OMULUI, LA GÎNDURILE,pe care le vede si le cunoaste, mai bine decît se cunoaste omul însusi pe sine.
– Acest carturar „intuia” Marea SCHIMBARE, care începea atunci, sun ochii lui; de la ce numea el, „Dumnezeul lui Israel,”la ce era de fapt dintotdeauna DUMNEZEUL ÎNGERULUI PE PAMÎNT, AL LUMII, AL TUTUROR POPOARELOR, NEAMURILOR, AL TUTUROR OAMENILOR.
Dumnezeu este ACELASI, VESNIC si NESCHIMBAT. „În El nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.” El este IUBIRE, si LEGEA SA ESTE LEGEA IUBIRII.
Acum, odata cu venirea Sa în lume, porunca IUBIRII dec Dumnezeu si de oameni, nu mai începe cu: „ASCULTA ISRAELE!”, ci „ASCULTATI OAMENI DE PE
ÎNTREGUL PAMÎNT.!”
Dar legea iubirii ramine ACEEASI, caci DUMNEZEU ESTE ACELASI.
Jertfele si arderile de tot, prin care oamenii erau învatati ce scump este pretul fiecarei greseli, a fiecarui pacat prin care DESAVÎRSIREA era ranita, patata, si se platea cu viata dusa l altar si „jerfita,”ca omul sa-si aminteasca ce mare RAU este, sa faci RAUL, ce scump este pretul platit, sa regrete, sa nu mai faca, sa se schimbe, sa fie iertat, sa nu mai ucida puritatea, nevinovatia, desavîrsirea, prin rautatea lui; caci însasi VIATA
este „plata,” viata acelui miel fara cusur. UCISA.
Aceasta LECTIE, data prin „arderi de tot” si „jertfe,” se încheie cu JERTFA celui
mai neprihanit, sfînt, fara cusur „MIEL.”
De atunci încoace LECTIA este data de EVANGHELIE.
Carturarul a fost dintre primii oameni care au început sa înteleaga. Si ÎNTELE-
GEREA ESTE PRIMUL PAS SPRE ÎMPARATIA LUI DUMNEZEU.
Orice gînd, fapta, traire a noastra, daca nu este dupa Legea Numelui Sau Sfînt, ucide ceva din DESAVÎRSIREA, din Sfintenia CREATIEI SALE.

35. – 37. Sin lectia despre Dumnezeul lui Israel, care SE DESCOPERA CA DUMNEZEUL ÎNTREGULUI PAMÎNT, continua cu descoperirea, deja SCRISA în Vechiul Testament, dar NEÎNTELEASA, ca Mesia, Fiul acestui Dumnezeu unic, nu este fiul Împaratului DAVID, decît în privinta nasterii SALE ÎN POPORUL ISRAEL, nu a nasterii în trup, care s-a facut din Dumnezeu, prin PUTEREA SA SI A DUHULUI SAU.
Altfel David n-ar fi putut sa-L numeasca „Domnul Sau,” Dumnezeul sau, care sta la dreapta luiDumnezeu, a Tatalui Sau, pîna cînd raul va fi învins pentru totdeauna. David, insuflat de Duhul Sfînt, stia ca pe „tronul” lui DIN ISRAEL, va sta Împaratul întregului pamînt. Si Împaratul lumii si al universului nu este un OM, nici nu se trage dintr-un om, ci din DUMNEZEU, CACI EL ESTE DUMNEZEU.
Atît de clar, simplu, exact spune Isus ADEVARUL ca gloatele si chiar copiii Îl întelegeau cu bucurie.

38. – 40. Este ultima data cînd Isus vorbeste oamenilor în Templu, unde se adunau toti Iudeii si-L putea auzi oricine.
Si noi, citind Evanghelia, Îl auzim azi. În Matei si Luca, El spune: „ Unul singur esete ÎNVATATORULVOSTRU: HRISTOSUL. Iar voi toti SUNTETI FRATI.”
Învatatura Lui o gasim în EVANGHELIE. Legea si cele rostite prin gura Sfintilor Prooroci, Legea lui Moise si Proorocii, trebuie sa fie iubite si citite în LUMINA EVANGHELIEI, singura care ne calauzeste sa deosebim în Vechiul Testament, ce este VESNIC, de la facerea lumii, pîna la sfîrsitul ei, de ce este determinat de un moment istoric, de un temperament omenesc sau de greseli si conjuncturi.
Doar Evanghelia ne poate calauzi sa deosebim, în tot ce s-a rostit si s-a scris si dupa Isus Hristos, ceea ce este ÎNVATATURA LUI, de ceea ce au gîndit si au înteles oamenii, care au „amestecat” în EVANGHELIE gînduri, porunci, doctrine, învataturi OMENESTI, (CARE NU SUNT SCRISE ÎN EVANGHELII), asa cum au amestecat cei
din vechime „datini si porunci omenesti,” în adevarul lui Dumnezeu si „au desfiintat CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU.”
Carturarii care folosesc cuvîntul lui Dumnezeu ca sa cîstige respect, putere si avantaje de la oameni, mai marii preotilor, care umbla dupa LOCUL DINTÎI la OSPETE, dar în Sinagogi, (bisericile iudeilor), sunt pastorii, numiti hot si tîlhari, care sunt platiti, manînca din saracia vaduvelor si fac rugaciuni lungi de ochii lumii.
O mai mare osînda va veni peste ei. „Eu am venit în Numele Tatalui Meu, si nu Ma primiti. Daca va veni un altul, în numele lui însusi, îl veti primi.

41. Cît de diferit vad OCHII LUI DUMNEZEU în comparatiecu OCHII OMULUI.. Si ce BINECUVÎNTARE ,ce DAR, sa ne ajute sa vedem CE VEDE EL, SA ÎNTELEGEM GÎNDURILE LUI.
Cei bogati aruncau în vistieria Templului mult, caci aveau multe bogatii si ce dadeau, oricît de mult, pentru ei, nu însemna nimic, „nu-i costa nimic.” (ba, înca, se socoteau mai bogati în ochii lor, prin propria daruire, si cîstigau marire si slava în ochii celorlalti oameni, pentru „cît Îl pretuiau ei pe Dumnezeu.”). „50 de arginti. Pretul Celui pretuit.”
Isus o vede si o ia în INIMA LUI pe acea vaduva, saraca, singura, nestiuta si umila, care învatase sa aduca daruri la Templu, ca orice om din Israel, atunci cînd venea la Templu. Si, rusinata de putinul pe care-l avea, DA TOT, cu regret ca da atît de PUTIN.
Putinul acesta era tot ce-i mai ramasese ca sa TRAIASCA. Daruindul, ia si-a daruit chiar VIATA Ea a daruit a dat TOT. Si rasplata ei este mare: Ea atinge, peste mii de ani, inimile atîtor oameni, care „o vad,” în Templu, citesc despre ea, o iubesc, cum a iubit-o Domnul. Si stiu ca Dumnezeu a avut grija de ea, care nu mai avea nimic, asa cum are grija „de pasarile cerului si de crinii cîmpului.” Ea seamana, în saracia ei mare, cu tînarul bogat, care a dat TOT la saraci, si l-a urmat pe Domnul, într-o pînza de in, pîna în mormînt, cu iubire si credinta. El a devenit cel mai bogat sarac din lume, iar ea, cea mai bogata vaduva saraca din lume. Si AMÎNDOI sunt cu EL, în EVANGHELIA VESNICA, spre pomenirea lor. Cu El, care a dat TOT.

CAPITOLUL 13

1. – 2. Dumnezeu „nu locuieste în case facute de mîini omenesti,” oricît de marete ar fi acele case. În inima omului este salasul Lui siTemplul Lui.
„Vine vremea cînd nu va veti închina Tatalui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Dumnezeu este Duh, si adevaratii închinatori, se vor închina Lui, în DUH si în ADEVAR, caci astfel de închinatori doreste si Tatal,” îi spune Isus femeii samaritence, în Ioan.
Ce este „zidit” din „piatra” dureaza o vreme. Ce este „zidit” de Duhul Sfînt, în INIMA, dureaza în veac. „Piatra din capul unghiului” este TEMELIA VIETII VESNI-CE, din DUMNEZEU, ÎN INIMA OMULUI CARE-L PRIMESTE.

3.– 4. Cînd ucenicii doresc sa stie cînd „nu va mai ramînea piatra pe piatra din Templul din Ierusalim,” Domnul începe sa le expuna „semnele” si încercarile ce vor însoti, nu doar caderea si Sfîrsitul Ierusalimului (anul 70), ci darîmarea oricarei zidiri care
nu-si are TEMELIA în Domnul si Sfîrsitul LUMII în care „stapînitorul ajunge RAUL, Satana, Mamona.
Si va zidi Împaratia SA, nevazuta, pe piatra nevazuta din INIMI; si VESNICA
5.– 6. Amagirile si înselaciunile Satanei vor fi tot mai îndznete, cai cei prin care
lucreaza se vor da drept „trimisi ai Domnului,”sau chiar „Hristosul.”

7. 8. Ura si neîntelegerile dintre oameni vor cuprinde comunitati întregi, natiuni, „împaratii,” dorinta de nimicire, de dominare, va tulbura toata „zidirea lumii.” Cutremu-
rele, catastrofele, bolile, saracia, foametea vor însoti întunericul din oameni, si vor ucide mai mult decît razboaiele
Pamîntul parca „nu mai rabda,” „nu mai poate duce” atîta urîciune si strîmbatate.

9. Copiii lui Dumnezeu, purtatori de pace, lumina, iubire, vor fi urîticu ura satanica, puternica. „Cind se vor întîmpla aceste lucruri „sa va DAUCETI AMINTE CA
VI LE-AM SPUS.”
Aceasta amintire a cuvintelor lui Dumnezeu, le va da PUTERE. Vor ramine în lumina si ocrotirea Tatalui, care nu-i va lasa singuri. Inima lor va sti ca este cu ei, caci Îi vor simti si recunoaste prezenta, si se vor bucura si întari.
Caci toate le-au fost spuse mai dinainte, si totuleste cunoscut si vegheat, sub „controlul” lui Dumnezeu.

10. Domnul Isus ne spune ca suntem luptatorii Lui, într-un razboi nevazut, pe care Dumnezeu îl poarta pentru mîntuirea lumii de sub stapînirea celui rau, mincinos si ucigas
Evanghelia este scutul de aparare si lumina care da putere fiecarui OM Ea trebuie sa fie propavaduita întregului pamînt, ca fiecare sa aiba în propriile mîini Cuvîntul Rvangheliei, singura sansa de salvare pentru oricine. Asa încît si ultimul locuitor al Pamîntului, sa poata fi salvat.

11. Cel ce cunoaste Evanghelia, nu are nevoie sa se îngrijoreze de ce va spune ca sa convinga, ca sa nu greseasca cumva.
Duhul Sfînt „îi va aduce aminte de tot ce-a spus Isus,” de cuvintele si învataturile Evabgheliei, si va aduce pe buzele celui ce vorbeste, CUVINTELE pe care Dumnezeu doreste sa le spuna ÎN ACEL MOMENT.

12. – 13. Ura Satanei va deveni turbata, caci va simti ca i se apropie sfîrsitul, si va cauta sa nimiceasca pe toti oamenii, în inima carora locuieste Fiul lui Dumnezeu, si înlauntrul carora se afla Împaratia Sa.
Pentru ca sa-i prinda, îi va folosi pe cei mai dragi si apropiati ai lui: parinti, copii, frati, prieteni, dar care nu sunt întariti prin cunoasterea Evangheliei, si devin astfel „unel-
te,”„arme,”ale celui rau.
În Matei, Isus spune: „Din pricina înmultirii faradelegilor, DRAGOSTEA DIN inima celor mai multi dintre oameni se va raci. Dar cine va rabda pîna la sfîrsit, va fi mîntuit.”
Si copiii lui Dumnezeu, sunt în pericol, în aceste vremuri. De aceea Domnul ne avertizeaza cu privire la puterea întunericului si ne spune cu insistenta: „VEGHEATI si RUGATI-VA!” Sa nu cadem prada ispitei de a raspunde cu ura la ura.
Sa tinem strîns în inima si în minte CUVINTELE SALE: „Nu osînditi, nu judecati, iertati,”si atunci Dumnezeu va fi cu voi. El este mai mare si mai puternic decît toti: „O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Nici o nenorocire nu te va ajunge si nici o urgie nu se va apropia de cortul tau.”(Psalmul. 91.)
„Pentru ca MA IUBESTE, zice Domnul, de aceea Îl voi izbavi, Îl voi ocroti, caci CUNOASTE NUMELE MEU.”

14. – 19. Tot acest capitol despre semnele ce vor însoti SFÎRSITUL, este vesnic valabil. (ca orice cuvînt al EVANGHELIEI) Astfel, tot ce anunta Domnul ucenicilor vor vedea cu ochii lor, în curînd, (în anul 70 cînd Ierusalimul va fi distrus, pagîni vor profana Templul, vor intra în „locul unde nu se cade sa fie,”caci este al Sfinteniei).
La fel, din veac în veac, se va vedea mereu cum „urîciunea pustiirii”, raul, minciuna , înselaciunea, lacomia, fatarnicia, vor ocupa locuri unde nu se cade sa fie, caci doar sfintenia, desavîrsirea si ADEVARUL lui Dumnezeu ar trebui sa sada în acele locuri sfinte, acum pîngarite de uzurpatori „hoti si tîlhari”. (Iar INIMA NOASTRA este LUCRUL cel mai ales si singur si pazit).
Cînd Ierusalimul, si mai tîrziu întreg pamîntul vor cadea sub dominatia „urîciunii pustiirii,”care va stapîni cu putere, atunci vor domni haosul, abuzul, crima, tradarea, atro-
citatile, ura si tot raul. „Va fi ceasul lor, si puterea întunericului.”
Domnul îi sfatuieste pe cei ce vor putea sa „fuga la munti,” sa se ascunda, daca pot, într-un loc pustiu, unde sa se întareasca în Domnul lor si în CUVÎNTUL LUI. Cei care vor ramînea în mijlocul furtunii, sa nu intre în panica, prada fricii animalice, „sa-si ridice spre cer,” sa-L auda pe Isus spunînd: „Eu SUNT. Nu va temeti,” sa nu uite ca El este LA CÎRMA, nu doarme si poate face „O LINISTE MARE” în inma lor, chiar în mijlocul valurilor ucigase si a vîntului turbat.
Linistea si îndurarea îi va salva, caci moartea nu doare, dar groaza inimii ucide.
„În liniste si pace sa fie mîntuirea voastra. În seninatate si încredere sa fie taria voastra.”

20.– 24.Dumnezeu va fi cu fiecare dintre Copiii SAI , ca un TATA IUBITOR si ATOTPUTERNIC. Doar Copiii Sai sa nu uite, în acea furtuna, de Dumnezeul lor, si sa cada prada fricii de moarte, cea mai puternica arma a Satanei, prin care-l împinge pe om sa faca orice grozavie, pentru înca un minut de viata jalnica, în care se pierde.
De asemeni Domnul ne avertizeaza ca minciunile Satanei vor fi atît de stalucite, încît si cei alesi trebuie sa fie atenti, si ca sa nu fie amagiti trebuie sa traiasca prin CUVÎNT: „ESTE SCRIS!” „Înapoia mea Satano, caci ESTE SCRIS!”
El ne-a SPUS si ne-a lasat SCRIS, toate dinainte”. Sa tinem minte.” Si Domnul ne SPUNE CUM VA FI REVENIREA SA, dupa necazul din „ceasul întunericului,” al „urîciunii pustiirii.”

25. Va fi un cutremur cosmic, universal, puterile cerurilor vor fi clatinate, soarele si luna se vor întuneca si stelele vor cadea din locul lor de la facerea lumii.
Dar nu doar pentru Copiii Sai, care vor trai acele zile si vor vedea VENIREA SA ÎN SLAVA, (poate mîine, poate peste 1.000 de ani) vorbeste Domnul. Cuvintele Sale sunt valabile în orice timp, pentru orice om.
Ca si cei ce vor vedea Sfîrsitul si ÎNCEPUTUL, si noi, în timpul vietii pe pamînt, vom avea parte de încercari – limita, de suferinte, pierderi, spaime, cutremure, pe care trebuie sa le înfruntam cu EL, ASA CUM NE SPUNE EL; caci, pentru noi „acelea,”pe care le traim, pot fi Sfîrsitul vietii pe pamînt.
Sa nu uitam de Dumnezeu si puterea Lui, sa nu cadem prin frica oarba, panica, amagiri si „înmultirea faradelegii pe pamînt” prada lucrarilor disperate si pline de ura, ale Satanei.
Frica de moarte si necunoasterea CUVÎNTULUI EVANGHELIEI, sunt armele lui cele mai puternice

26. Cei ce vor trai atunci, pentru care încercarile vor fi cele din urma, nu doar pentru viata lor, ci pentru acest PAMÎNT, în care RAUL s-a COPT, Îl vor vedea pe El, Isus, Lumina Vietii, Izvorul Binelui si îndurarilor, venind în SLAVA SA.
Si vor zice: „Doamne, este BINE sa stam aici.” Vor fi inundati de LUMINA IUBIRII SALE, „nu-si vor mai aduce aminte de suferinta, si nimeni nu le va rapi BUCU-
RIA LOR..

27. „Cei ce vor fi gasiti vrednicide ÎNVIERE SI DE VIATA VESNICA,”vor fi adunati si treziti din SOMNUL MORTII, care a durat „O CLIPA,” În care n-au stiut nimic; (cum se trezeste un copilas dimineata si nu stie cît a dormit: – un ceas, doua sau doua mii de ani. Pentru TATAL LUI, a fost VIU, a ADORMIT, n-a fost mort si parasit). A dormit doar, undeva,” unde doar TATAL STIE, „ÎNTRE MARGINEA PAMÎNTU-
LUI SI MARGINEA CERULUI,” SI NIMENI N-A AVUT VOIE SA-I TULBURE SOMNUL.
Este un „LOC” unde Dumnezeu ve iterzice sa intram cît suntem VII. Un loc pe care nimeni n-are voie sa-l TULBURE.
„Chemarea mortilor” si alte „practici”sunt INTERZISE TOTAL de Dumnezeu. EL STIE „DE CE”.

28. – 31. De VENIREA SA ÎN SLAVA, SI DE ÎNVIEREA CELUI CE SUNT AI TATALUI, trebuie sa fim la fel de siguri, de încredintati, asa cum cunoastem ca atunci cînd mladita SMOCHINULUI si a tutror copacilor se face frageda, înmugureste si înfrunzeste, cu siguranta urmeaza vara, urmeaza „vremea smochinelor,”a rodirii.

Dar în afara acestui ÎNTELES al acestui verset, menit sa întareasca încrederea,
CREDINTA în inevitabilul REVENIRII SALE, asa cum vara vine dupa primavara, Domnul ne atrage cu subtilitate atentia asupra PILDEI pe care ne-a lasat-o, folosind acel pomisor pe care l-a uscat, pentru ca sa ne învete pe noi CUM SA RAMÎNEM VII SI RODITORI PENTRU VIATA VESNICA – Pilda smochinului blestemat. „LUATI ÎNVATATURA,” prin aceasta PILDA.
Aduceti-va AMINTE ca PUTEREA VINE DE LA DUMNEZEU. Ca este MA-
RE. Puterea gîndurilor, cuvitelor, sentimentelor este atît de mare încît pote UCIDE, poate SCHIMBA ORDINEA LUMII, stabilita de CREATOR, daca ea, PUTEREA, este DETURNATA, STRÎMBATA, UZURPATA. Puterea ne-a fost DATA ca sa facem VOIA LUI, SA-L ASCULTAM, SA-L CUNOASTEM, SA CREDEM ÎN EL, SA CEREM DOAR DE LA EL, PRIN RUGACIUNE, ORICE DORIM. SA CREDEM CA AM SI PRIMIT, SI VOM AVEA CE AM CERUT PRIN RUGACIUNE. Si totdeauna sa-i spunem: „Faca-se VOIA TA, NU VOIA MEA,”ca voia mea poate fi gresita, spre raul meu, chiar daca eu nu înteleg. Dar Dumnezeu stie ce esre cel mai bine cu adevarat pentru fiecare.
Sa nu facem jocul Satanei, care va adauga „îndata” puterea lui, (uzurpata), la pu-
terea noastra oarba, si vom avea putere sa ucidem, sa blestemam, sa facem rau, sa rasturnam lumea si sa „mutam muntii”
Si pe Petru, Domnul îl mustra cînd îsi arata puterea credintei umblînd pe mare 100 m. în finalul Evangheliei lui Ioan, si ridicînd 300 kg (plasa cu 153de pesti MARI), încercînd sa arate cît de mare îi este credinta acum, (fata de atunci cînd, dupa cîtiva pasi, i s-a facut frica si a început sa se afunde. Domnul l-a apucat, l-a scapat si l-a mustrat: „Putin crediciosule, pentru ce te-ai ÎNDOIT?”).
Acum crede, si umbla pe mare si ar putea muta si muntii. Dar Isus îl învata ca dovada credintei si iubirii, este, acolo, în adîncul ce mai nestiut al INIMII care spune: „Doamne, Tu toate le stii. Stii ca TE IUBESC.”
Inima uimita si topita de recunostinta si dragoste, pentru cel care l-a auzit pe Petru de trei ori cum se jura sub blestem, ca: „Nu-L cunoaste” pe „Omul Acela,” scuipat, batjocorit, lovit cu pumnii, legat la ochi si palmuit. Omul Acela îi arata iubirea si dragostea Sa, acum, desi „toate le stie.” Si Petru, abia acum, cu aceea lacrima adînca din
inima lui de om, rosteste, cu credinta dorita de Isus, „Stii ca Te IUBESC”.
Nu ca sa umble pe ape, (desi ACUM POATE), nu ca sa mute muntii, (desi A-
CUM POATE), nu ca sa ridice greutati peste puterile omenesti, (desi ACUM POATE), a primit „puterea CREDINTEI,” ci ca sa recunoasca cît de mult a gresit, avînd încredere în sine însusi, mai mult decît în avertismentele lui Isus: („Îti vei da viata pentru Mine? Adevarat, adevarat ÎTI SPUN: în noaptea asta, te vei lepada de Mine de trei ori.” „Chiar daca ar trebui sa MOR, împreuna cu Tine, tot nu ma voi lepada de Tine.” Si s-a lepadat de trei ori.)
Si Domnul L-a iertat, l-a chemat, l-a iubit, l-a învatat ce înseamna pentru EL, adevarata „putere a CREDINTEI,”si Iubirea, pe care o doreste de la omul NEPUTIN –
CIOS, (– neputincios, daca nu sta lînga PUTEREA SI CUVINTELE LUI DUMNEZEU, Cel care i-a dat atîta PUTERE omului).
În Împaratia lui Dumnezeu toate sunt „ALTFEL”decît în lumea si mintea omului.
Dar El ni Se face CUNOSCUT, PRIN Isus Hristos, Fiul Sau. Si mintea si inima noastra Îi cunosc GLASUL. Ele ADEVERESC, ca El spune ADEVARUL. Ne îndeam-
na sa CREDEM, ne face sa simtim, ca tot ce ne spune, se va împlini întocmai, iar ADEVARUL SAU, CUVÎNTUL SAU, sunt VESNICE, NEMURITOARE.
Puterea CREDINTEI ESTE URIASA. S-O DARUIM CELUI DE LA CARE AM PRIMIT-O. FARA EL, SA NU O FOLOSIM NICIODATA! CACI VA FI RAU!

32. Isus era OM si DUMNEZEU. Era DUMNEZEU ÎNTR-UN TRUP OME -
NESC. Desi în multe locuri se arata Dumnezeirea SA deplina: („Eu si Tatal UNA suntem.”), Isus trebuia sa fie în legatura permanenta cu Tatal care: „Lucra lucrarile SALE în El.” „Fiul nu poate face nimic de le sine. El nu face decît ce vede pe Tatal facînd.” „Eu nu fac nimic de la Mine, judec dupa cum aud, si stiu ca judecata Mea este adevarata, caci nu caut sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a „trimis.”
Nici un om nu poate patrunde tainele acestei legaturi între Dumnezeu si Dumne-
zeu Fiul. Ca este DRAGOSTE, ASCULTARE, SLUJIRE, asta ni se face cunoscut. Dar si o DEPENDENTA ABSOLUTA si SUPUNERE.
Tatal si Fiul LUCREAZA ÎMPREUNA. SUNT UNA, dar Dumnezeu TATAL „Este mai MARE decît Mine.”
Isus era Dumnezeu, îngradit temporar si de buna voie, ÎN TRUP DE OM, pentru
împlinirea lucrarii de Mîntuire a omului. De aceea este lasat sa fie încercat de ispita, si stie „îndata” ca trebuie sa ne ÎNVETE cum sa luptam noi, oamenii, cînd suntem încercati.
De aceea este sustinut de îngeri – ca sa aflam ca si noi suntem sustinuti si asistati, de aceea nu cunoaste anumite lucruri pe care doar TATAL le stie, ca sa nu fim descurajati, sa nu cadem, din cauza lucrurilor pe care nu le putem cunoaste noi oamenii, caci sunt ale lui Dumnezeu. Si Isus le va cunoaste iarasi cînd: „va fi proslavit la TATAL, cu SLAVA pe care o AVEA ÎNAINTE DE ÎNTEMEIEREA LUMII,” cînd „CUVÎNTUL ERA DUMNEZEU,” înainte de a SE FACE TRUP si de a locui printre noi.
Iar ZIUA ACEEA, sau CEASUL ACELA, în momentul cînd Isus vorbeste, nu era cunoscut decît de TATAL. (Desigur, VA FI, cînd se va împlini vremea.”)

32. Ceea ce trebuie sa ne preocupe cu adevarat, si foarte serios este sa NE PRE-
GATIM. PRIN RUGACIUNE si VEGHERE. PRIN POST SI CUNOASTERE. PRINLEGATURA CU TATAL, CUVÎNTUL SI DUHUL ADEVARULUI. Caci indife-
rent cînd plecam din lume, nu ceasul sau felul în care vom muri conteaza, ci STAREA NOASTRA din clipa plecarii. De agitatie si groaza, sau încredre în Dumnezeu si linistea inimii noastre
EL NE PREGATESTE.

34. Dupa venirea pe pamînt a Fiului lui Dumnezeu, dupa ce „vierii”au aruncat afara din vie trupul Sau, crezînd ca au „scapat” de Mostenitorul viei si sunt stapîni pe Mostenirea Lui, Dumnezeu face „un lucru minunat în ochii nostri.”
Piatra aruncata de zidari este pusa ca temelie a Împaratiei Sale nevazute pe pamînt. Este Piatra din capul unghiului, în INIMA oricarui OM de pe pamînt, în care locuieste El.
Cei ce au înlauntrul Împaratia, sunt COPIII Lui si casa Lui. Le-a lasat totul; VIA, luata de la vierii ucigasi, a fost data „altora,” care vor veghea sa aduca roadele cuvenite. Le-a lasat cuvîntul VIU al EVANGHELIEI SALE ca ÎNDREPTAR DEPLIN, le-a dat PUTERE (si i-a învatat CUN S-O FOLOSEASCA), a aratat FIECARUIA CARE ESTE DATORIA LUI (ESTE SCRIS), si a poruncit portarului – (Mîngîietorul care a ra-
mas cu noi, este în noi, „LUMINATORUL” CONSTIINTEI NOASTRE, sa VEGHEZE
Ioan. Capitolul 14. Versetul 17 „Lumea nu-L poate primi, pentru ca nu-L vede, si nu-L cunoaste; dar voi Îl cunoasteti, caci ramîne cu voi si va fi în voi.” „Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat. Dar acum, n-au nici o dezvinovatie pentru pacatul lor.”

35. 36. 37 Ne-a dat TOT. Si ne îndeamna: „VEGHEATI si RUGATI-VA!, ne îndeamna cu iubire, staruitor si fierbinte, spre binele nostru, pe care-L doreste mai mult decît suntem noi în stare sa dorim. Caci El ne iubeste si doreste sa fim Vii sa fim cu El, AI LUI.
Daca nu vom asculta îndemnul Sau, care este mai mult decît o porunca, mai mult decît un strigat, este O CHEMARE încarcata de iubire si avertizare; daca nu vom veghea, vom ADORMI, vom lucra si vom umbla ca niste oameni, dar vom fi niste „adormiti,” niste morti –VII, caci moartea spirituala este moarte, nu somnul celor ce vor ÎNVIA. „Caci pentru Dumnezeu doar cei VII EXISTA. El este un Dumnezeu al celor VII nu al celor morti”(spiritual).
Doar cei ce CRED ÎN EL, au Împaratia în ei, si VEGHEAZA S-O PAZEASCA, PRIN RUGACIUNE SI CUNOASTERE, doar ei: „chiar daca ar fi murit, VOR TRAI,”si
îngerii îi vor trezi din somnul lor „si-i vor aduna din cele patru vînturi, de la marginea pamîntului, pîna la marginea cerului.” Vor fi cu El, în Împaratia Sa, în LUMINA, IUBIRE, BUCURIE SI PACE. Si raul nu va mai fi, si nici moarte.
„Viu este sufletul tau, cum viu este Dumnezeu.”

CAPITOLUL 14

1. – 9. Mai erau doua zile pîna cînd va fi vîndut si prins si judecat si batjocorit, si rastignit. Stia tot ce urma sa se întîmple. A venit pentru ultima oara în casa lui Lazar din Betania, unde era primit cu prietenie si caldura, de oameni simpli si iubitori.
Inima lui Isus se odihnea si-I era bine între oamenii Lui. Se odihnea în bunatatea lor. Era între „ai lui”.
Maria a adus un vas cu mir de nard curat, foarte scump, si I-a uns capul în semn de iubire, pretuire, recunostinta. Si Isus, cînd o vede mustrata de catre ucenici pentru risi-
pa „fara rost,”(cînd se puteau hrani atîtia saraci, cu banii luati pe mirul acela turnat, pe capul Lui), ne învata pe noi, si pe ei, ca exista si gesturi nepretuite prin gingasia, sensibilitatea si frumusetea lor, fara de care viata ar fi saraca, mai saraca decît saracia celor ce s-ar fi hranit din banii luati pe mir.
El stie ca Maria, fara sa stie,(decit poate intuind, din dragoste), I-a uns trupul, „mai dinainte,” pentru apropiata îngropare a trupului Sau, care va fi pus în mormînt sfîrtecat de bice, scuipat, strapuns, palmuit, însîngerat.
Dar Tatal Lui a avut grija si de acest aspect – „uman.”
Lucrurile aparent inutile, fara rost, mîngîe DUHUL. caci Duhul este: sensibilita-
te, iubire plina de delicatete si vibreaza la cele mai mici „semne” ale INIMII.. „Ea a facut un lucru FRUMOS fata de Mine.”
Isus ne învata nu doar sa „hranim,”sa „dam bani,”ci SA MÎNGÎIEM INIMILE SEMENILOR, ca DUHUL SA SE ÎNVIOREZE DE UN ZÎMBET, O VORBA CALDA, UN MIC GEST BINEVOITOR.

10.– 11. Iuda n-a suportat tocmai aceasta vibratie a iubirii, a prieteniei, a sensibi-
litatii. El nu putea avea parte de asa ceva. El iubea banii, dar îi ura pe cei ce puteau, din iubire, sa primeasca sau sa faca „un lucru FRUMOS,” („aruncînd BANII.”) Si nu suporta nici ca o simpla femeie, sa fie cunoscuta în toata lumea, peste timp, pentru un gest pe care el îl ura, pentru ca niciodata nu ar fi putut sa-l faca sau sa-l primeasca .
Era iubitor de bani, rece, rau, invidios, dar ar fi vrut sa fie iubit, pretuit si sa ramîna si el „scris” si cunoscut „oriunde va fi propavaduita Evanghelia.” Si a ramas, nefericitul.
Isus l-a ales printre ucenicii Sai, a avut cea mai mare sansa, fiind cu El, auzindu-L, vazîndu-L zi de zi, plin de har si adevar, blîndete, mila, dragoste, sa se schimbe. Nu s-a putut schimba. S-a vazut, în micimea lui întunecata si rea, în egoismil lui meschin si mort, s-a vazut asa cum era. Si L-a urît pe Isus. Cu ura lui Satana , care intrase în el. Cu ura raului, care nu suporta binele, cu gelozia celui ce nu poate iubi.
„Caci unde era comoara lui, acolo era si inima lui.” „Nimeni nu poate sluji la doi stapîni.” Si Domnul ne-a spus ca sunt si „oi” care nuI asculta glasul, pentru ca „nu sunt dintre oile Lui.”„Pentru ce nu întelegeti vorbirea Mea? Pentru ca nu puteti asculta CU –
VÎNTUL MEU. Voi aveti de tata pe diavolul si vreti sa împliniti poftele tatalui vostru.”
La fel si preotii cei mai de seama, care s-au bucurat cînd a venit Iuda laei, ca sa-L vînda pe Isus, si i-au fagaduit BANI. S-au bucurat ca „scapa” de Dumnezeu, ca sa slujeasca „celui ce le era si lor tata” si intrase în inimile lor, ca în inima lui Iuda. (si în mintea lor, în care trebuia sa fie toata învatatura lui Dumnezeu, pe Care erau datori Sa-L cunoasca si sa stie ca este vesnic, nemuritor, si Sfînt).
Au stat degeaba, în Templu, si au citit cartile lui Moise si Proorocii, asa cum Iuda a stat degeaba trei ani si jumatate cu Isus si a auzit Evanghelia.
Exista o „grila” tainica, doar de Dumnezeu cunoscuta. O „neghina” tare, o samîn-
ta rea, sau un „semn,” un „semnal” al semintei BUNE, dupa care „SE FACE” „selectie,”si celui ce ARE (acest „SEMN”), i se va da, iar celui ce nu-l are, NU I SE va DA.

12. – 18. Si a venit „ziua a patrusprezecea a lunii ditîi a anului, ziua întîi a prazni-
cului azimilor,” (EXOD 12. VERSETELE 6. 18. 27.), (care tinea 7 zile, în care evreii n-aveau voie sa manînce pîine dospita) si în care trebuia junghiat MIELUL cel fara cusur, si
mîncat tot, SEARA.
Isus respecta toate rînduielile poporului în care S-a nascut. Erau stabilite spre A-
DUCERE AMINTE a lucrarilor lui Dumnezeu pentru ei, si, El stia, ca toate erau si SIMBOLURI pentru ce va lucra în VIITOR Dumnezeu, prin Fiul Sau, pentru întreaga omenire de pe pamînt.
Aceasta zi, a 14-a a lunii întîi, era o mare sarbaoare, era prima zi a saptamînii azimilor si ziua cînd se jertfea, si se mînca, seara, mielul, cu azimi si ierburi amare.
Domnul STIA ca este ULTIMA lui seara PE PAMÎNT, CA OM. Era cel mai frumos OM, care pleca. Era numai revarsare de suflet, de comuniune calda, de prietenie, de iubire. Era ultima Cina, ultimul Paste, cînd se bucura de apropierea alor Sai, de oamenii dragi pe care-i lasa acum fara prezenta Lui, ca om, cu care dorea atît de mult sa fie „împreuna.”
Întrebarea ucenicilor Îl doare, este brutala, „se separa” de El, prin felul dur în care Îl întreaba: „Unde VOIESTI sa ne ducem SA-TI pregatim ca sa MANÎNCI Pastele?” (ca
niste „servitori” care-si întreaba stapînul cu care n-au nimic în comun, si îsi fac datoria.
Nu ca niste prieteni scumpi, cu sufletele lipite prin dragoste.)
Domnul întelege caa sensibilitatea lor trebuie sa învie în timp. Din nou, prin exactitatea detaliilor, vedem cum Dumnezeu pregateste prin îngerii si oamenii Lui, odaia de sus, pentru ultima cina pe pamînt a Fiului Sau.
Totul „se întîmpla” „la secunda,” fiecare pas este calculat, si fiecare ajunge la lo-
cul unde trebuie sa fie, în momentul în care trebuie, ca sa împlineasca sarcini nestiute, tainice.
Delicat, discret, Domnul le corecteaza felul „urît” în care L-au întrebat: „Unde voiesti sa-TI pregatim sa MANÎNCI,”si le spune unde sa se duca si CUM sa întrebe: „Unde este odaia pentru oaspeti, în care sa manînc Pastele CU UCENICII MEI? Acolo sa pregatiti PENTRU NOI:” Mielul era fript, azimile, ierburile amare,rodul vitei, curate-
nia casei, sfesnicul, bucuria SARBATORII, si a comuniunii cu ai Sai. (Ce „plutea” pe de-asupra, si urma sa se întîmple, nu le întuneca Sarbatoarea). Mîncau, se simteau bine si
aproape. Si Slava Domnului stralucea, nevazuta, în jurul lor, ca în jurul pastorilor din Betleem, la Nasterea Sa, si oastea cereasca murmura: „Slava lui Dumnezeu în locurile Prea Înalte, si PACE pe pamînt. între oamenii placuti Lui.”

18.– 21. DAR NU TOTI. .NU TOTI sunt curati si „placuti Lui:” „Unul DIN VOI, care manînca cu MINE, Ma va VINDE.”
Isus trebuie sa-Si duca LUCRAREA pîna la capat. Si CEASUL „A SI VENIT.”
Le spune ADEVARUL.
Fiecare întreaba nelinistit: „Nu cumva sunt eu?” Dar pentru Domnul nu conteaza
numele celui care-L vinde, ci Îl doare cumplit ca este UNUL dintre cei cu care El era UNA Le daduse tot, Le vorbise tot ce-I spusese Tatal, le aratase CUM este Dumnezeu, si cum sa se svhimbe, ca sa fie în Împaratia Lui, si El sa locuiasca în inima lor.
Revarsase peste ei dragoste, rabdare, cunoastere, putere, desavîrsire. PESTE TOTI. Si UNUL poate sa arunce din el tot ce primise, sa faca faradelegea deplina, în ascuns, si sa vina sa manînce, sa sarbatoreasca lînga El, ca si cum nimic nu s-a întîmplat.
„Mai bine ar fi fost pentru el, sa nu se fi nascut.” Caci nu este din Dumnezeu, ci îl are de tata pe diavolul.

21. Iuda, „fiul pierzarii,” vînzatorul, a stat la masa cu Domnul, cu Fiul lui Dum-
nezeu. Dar tot ce-a putut el „mînca,” a mers „în pîntece:”miel, azima, rodul vitei, salata
de ierburi amare. Si apoi, a fost aruncat afara. În INIMA LUI n-a intrat nimic. Caci mîncarea nu intra ÎN INIMA.
Si Domnul, acum, la sfîrsitul cinei, le arata, într-un ritual SIMBOLIC, ADÎNC, cum doreste ca El sa ramîna ÎN EI, sa RAMÎNA cu EI si SA FIE ÎN EI. SA FIE VIU ÎN, SA TRAIASCA ÎN EI, SA NU SE DESPARTA DE EI „NICI ÎN VESNICIE. Si frînge AZIMA, si LE da sa „MANÎNCE” „PÎINEA VIETII;”prin aceasta (Ioan capitolul 6. Versetele 26.– 58.) PÎINE VIE, CARE S-A POGORÎT DIN CER, CUVÎNTUL FACUT TRUP, RAMÎNE ÎN EI, CÎND TRUPUL NU VA MAI FI..
Nu trupul Lui de carne, cum au înteles iudeii, caci nu trupul, ci „CUVINTELE, PE CARE VI LE-AM SPUS EU, DUH SI VIATA. Carnea nu foloseste la nimic. (Iuda ar fu putut sa-I manînce tot trpul, si nu s-ar fi schimbat cu nimic; decît în canibal).
CUVÎNTUL EVANGHELIEI LUI DUMNEZEU, samînta LUI VIE, trebuie „S-O MANÎNCE,”S-O IA ÎN EI, ca din ea sa se nasca în ei O VIATA NOUA, DIN DUMNEZEU. Nu sa-si aminteasca doar de EL, ci sa-L aiba VIU, ÎN EI,ca sa fie VII si fericiti, în LUMINA, BUCURIA si PACEA LUI VESNICA, pe care nimeni nu le-o va putea rapi.

22. „Eu sunt VITA, voi sunteti MLADITELE.”
Ioan 15. Versetele 1. – 11.
Asa cum SEVA VIE curge din trupul viguros al VITEI DE VIE, si hraneste toate mladitele, si se fac UNA cu VITA, si se fac UNA, O MLADITA CU CEALALTA, caci aceeasi SEVA VIE le uneste, si le da VIATA, tot asa da Isus VIATA din VIATA LUI, tuturor celor ce se fac UN cu EL, celor care RAMÎN ÎN EL, ca mladita crescuta din vita.
„Daca ramîneti ÎN MINE, si daca ramîn în VOI CUVINTELE MELE, cereti orice veti voi si vi se va da.” „ROADA” este din aceasta SEVA VIE. „Cine ramîne ÎN MINE, si ÎN CINE RAMÎN EU, ADUCE MULTA ROADA. Caci despartiti de Mine nu puteti face nimic.”
Cine are aceasta SEVA, din inima lui va curge APA VIE, iubire, SLAVA, ÎN –
CHINARE, BUCURIE si RECUNOSTINTA pentru TATAL.
Prin moartea Sa, Domnul face cu putinta venirea DUHULUI SFÎNT. „Daca nu Ma duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi. Dar daca Ma duc, vi-L voi trimite.
Omenirea este renascuta, iertata, iar Duhul Sfînt si Exanghelia ne pot „NASTE DIN NOU.” Legea iubirii este scrisa în INIMA, nu pe table de piatra. Legamîntul CEL NOU este VIATA VESNICA PENTRU CEI CE RAMÎN ÎN EL.
El a murit pentru TOTI oamenii, S-a ÎNTRUPAT pentru întreaga LUME, A VORBIT TUTUROR, a dat TOT, omului. Cine doreste va gasi „CALEA, ADEVARUL SI VIATA.” „Cine cauta, gaseste; oricine cere primeste; celui ce bate, i se va deschide.”

25. Cînd VIATA LUI va curge prin inimile lor, asa cum seva vitei curge prin mladite, le face VII si RODITOARE, si „VITA” se bucura de puterea ei, tot asa DOMNUL NOSTRU, LA DREAPTA TATALUI SAU,VA BEA BUCUROS DIN RODUL NOU, CE SE VA ÎNALTA DIN MLADITELE SALE BOGATE, spre SLAVA TATALUI, A FIULUI SI A SFÎNTULUI DUH. VA AVEA MULTI FRATI PLINI DE IUBIRE, IAR TATAL SE VA BUCURA PENTRU FIECARE COPIL AL SAU, CARE
„ERA MORT SI A ÎNVIAT. ERA PIERDUT SI A FOST GASIT.”
Si ce va fi, nu poate fi cuprins de mintea si inima noastra, aici pe pamînt. Trebuie
sa TINENM BINE MINTE: „Cine VINE MINE, AUDE CUVITELE MELE, si LE FACE, VIATA VESNICA. SI NU VINE LA JUDECATA, CI A TRECUT DIN MOARTE LA VIATA.”

26.– 28. Dupa cina de Paste, Domnul se duce cu ucenicii Sai pe Muntele Maslini-
lor, în drum spre Ghetsimani, o gradina unde mergea adeseori cu ei. Acum stia ca este ultima oara cînd se strînge acolo. Dorea sa-i umple cu tot ce stia ca aveau nevoie sa stie si sa înteleaga, sa-i întareasca, sa-i avertizeze, sa-i faca sa nu uite, sa nu „adoarma, ”sa nu se lase rapiti de trecerea aceasts grea prin lume, pe care o cunoscuse atît de bine.
Ae fi turnat în ei, tot ce i-ar fi putut ajuta în viata. Le spune ca pentru ei, noaptea aceasta va fi nespus de grea si întunecata. Le face legatura cu puterea Vechiului Testament, cu ce „ESTE SCRIS.”
Îi anunta ca vor gresi, si se vor poticni, caci: „Pastorul va fi batut si oile vor fi risipite.” Dar omul învata greu, dupa ce se poticneste, cade si se raneste dureros, va în-
vata sa ASCULTE BINE CE VORBESTE DOMNUL.

29. Petru, sigur pe el, pe credinta, curajul si puterea lui, Îl contrazice pe Domnul: „Poate se vor poticni TOTI, eu nu!” Si cu DETALII, care vor exclude orice posibilitate ca, ceea ce SE VA „ÎNTÎMPLA,”sa fie „ÎNTÎMPLATOR,”Isus îi spune: „Înainte sa cînte cocosul de 2 ori, te vei lepada de Mine de 3 ori.” (Si pasarile, si animalele, si vîntul, apele, îngerii si chiar unii oameni, I se SUPUN, ÎL ASCULTA, ÎL SLUJESC, participa la LUCRAREA SA, în mod tainic, doar de Dumnezeu cunoscut.
Toate „firele” Universului Creat de El, sunt în Mîna Lui. EL ESTE LA CÎRMA
VESNIC.)

31. Dar Petru, în loc sa taca si sa se gîndeasca bine la ce i-a spus Domnul, Îl contrazice din nou, foarte STAPÎN PE SINE, foarte sigur si sincer în ceea ce stie el: (uneori e bine sa ne ÎNDOIM în privinta certitudinilor noastre despre noi – Dumnezeu ne STIE mult mai bine): „Chiar daca ar trebui sa MOR împreuna cu Tine, tot nu ma voi lepada de Tine.”
Încrezatori în ei si plini de entuziasm, siguri de sine si puterea lor, toti ucenicii au spus la fel cu Petru. (Doar nu puteau fi „mai prejos”fata de un altul). Si, în loc sa ASCULTE,,Îl contrazic si ei pe Fiul lui Dumnzeu. Ei „stiu” mai bine.” (sînt Dumnezeu)
(Poate noi suntem mai atenti, caci avem Evanghelia în fata)

32. Ajunsi în gradina Ghetsimani, Domnul îi lasa pe ceilalti ucenici si se departeaza de ei, împreuna cu Petru, Iacov si Ioan.
A SOSIT CEASUL. FIUL LUI DUMNEZEU a început sa „SE SPAIMÎNTE SI SA MÎHNEASCA FOARTE TARE.” Ne spune doar ATÎT: „SUFLETUL MEU ESTE CUPRINS DE O ÎNTRISTARE DE MOARTE.” „RAMÎNETI AICI, SI VEGHEATI.” CUNOSTEA LUMEA. CUNOSTEA OAMENII. STIA CE ÎL ASTEAPTA: („O,neam necredincios si pornit la rau. Pîna cînd voi fi cu voi? Pîna cînd va voi suferi?”... „Si iata
ca EU SUNT CU VOI, ÎN TOATE ZILELE, PÎNA LA SFîRsITUL VEACULUI.”)
„Duhul este plin de rîvna DAR trupul este neputicios.”„Lumea nu poate primi Duhul Adevarului, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste. Dar voi Îl cunoasteti, caci ra-
mîne CU VOI SI VA FI ÎN VOI
DOMNUL STIE CA RAMÎNE. SI CUNOASTE BINE LUMEA ÎN CARE VA RAMÎNE DUHUL SAU, ATÎT DE SFÎNT, DE SENSIBIL, DE DESAVÎRSIT ÎN IUBIREA SI BUNATATEA SA, RAMÎNE AICI.

35. –36. S-a aruncat la pamînt si Se ruga ca, daca este cu putinta, sa treaca de la El ceasul acela. Era un ceas mai greu decît cele 960 de ceasuri în mîinile Satanei, în cele 40 zile în PUSTIE.
Atunci era dat Satanei si îngerilor lui – fiarelor, salbatice, nevazute si ucigase. A-
cum este dat în mîna oamenilor. Oameni care pot decide ceea ce fac. Pot ALEGE. POT
alege sa nu faca RAUL. POT alege sa faca BINELE.
Va fi greu sa-i vada ce sunt în stare, sa-i simta ce-au ajuns. Si apoi sa RAMÎNA CU EI, prin DUHUL SAU, care-L va încredinta în mîinile Tatalui. Va trebui sa primeasca, fara nici o vorba, fara mînie, ura sau revolta, de bunavoie, furia si ura fara temei a oamenilor, a „semenilor,” în care salasluia vrajmasul lui Dumnezeu. Sa-Si DEA
DUHUL iertînd, iubind, fiindu-I mila
Se temea de CEASUL acesta si L-a rugat pe Tatal. Totusi va accepta sa Se supuna cu totul VOII TATALUI. DOAR DACA ESTE CU PUTINTA. N-A FOST CU PUTINTA. NU EXISTA ALTA CALE CA OMUL SA FIE SALVAT, CA ÎMPARA –
TIA CERULUI SA VINA APROAPE, PE PAMÎNT, CHIAR ÎNLAUNTRUL OMU –
LUI, ÎN INIMA LUI, ca FIULLUI DUMNEZEU SA FIE ÎN INIMA FIULUI OMULUI.

37. – 40. În ei, în ucenici, A CAUTAT SUSTINERE. Mai întîi în Petru; era atît
de puternic, atît de devotat, viu, plin de entuziasm, în el va fi mai întîi EL. Dar Petru dormea. Trupul lui era doar un trup de om, tarîna slaba. (De asta va profita Satana, si printr-o slujnica de nimic, îl va face sa se lepede cu lasitate de El, ca un om de nimic).
Isus îi striga sa aiba grija, va fi ispitit, va CADEA, SA SE ROAGE, SA VEGHEZE, SA NU DOARMA!
Slabiciunea, neputinta, oboseala lor, Îl mîhnesc atît de tare pe Isus, Îl tulbura, încît, (în Luca), Dumnezeu ne spune ca S-a mîhnit atît de tare, încît I-a trimis un ÎNGER SA-L ÎNTAREASCA. Si atunci „a început sa Se ROAGE si mai fierbinte. Si sudoarea I
s-a facut ca NISTE PICATURI MARI DE SÎNGE CARE CADEAU PE PAMÎNT!”..
(„ca sa faca sa rodeasca, si sa odrasleasca, pentru ca sa dea samînta semanatorului si pîine
celui ce manînca.”) Isaia 55 versetele 10.–13.
Aveni din nou, si i-a gasit dormind. Ei n-ar fi vrut sa doarma: erau Petru, Iacov, Ioan mîna Lui dreapta, alesii Lui DINTRE ALESI. Dar li se îngruiasera ochii de somn. Erau si ei, ceea ce erau – carne neputincioasa. Nu puteau sa faca si sa-I raspunda nimic. Doar El putea sa-iajute, si-i va ajuta, va fi ÎN EI, îi va întari, îi va ajuta prin puterea DUHULUI sa-si duca CRUCEA trupului lor de carne, asa cum SI-O DUCE EL, prin PUTEREA DUHULUI. LE VA DA ACEASTA PUTERE. NU-I VA LASA. VA MURI SI VA ÎNVIA SI VA RAMÎNE CU EI. NU-I VA LASA ORFANI. ÎI IUBEA, ASA SLABI SI NEPUTINCIOSI SI OBOSITI..

41. DESTUL! Nu le va mai cere sa faca ceea ce nu puteau sa faca, desi doreau si se chinuiau sa nu adoarma. Va lupta El pentru ei, cu ei. TATAL L-A ÎNTARIT. S-A LINISTIT. A VAZUT SI A ÎNTELED. „A venit CEASUL!” „FIUL OMULUI ESTE DAT ÎN MÎINILE PACATOSILOR.” NIMIC ALTCEVA NU-I POATE SALVA. VA MURI PENTRU EI si ÎI VA MÎNTUI PRIN DUHUL SAU, LE VA DA VIATA DIN EL. Caci ei nu sunt decît carne pacatoasa, neputincioasa si oarba.

42. – 43. „Îndata” a sosit cine trebuia sa soseasca, pentru ca sa se „împlineasca SCRIPTURA.”
Vînzatorul si gloatle setoase de sînge, cu sabii si ciomege, trimise de PREOTI,de CARTURARI si DE BATRÎNI – „înteleptii” lui Israel, „conducatorii” si „pastorii” popo-
rului lui Dumnezeu. „Voi spuneti ca este Dumnezeul vostru. Si totusi NU-L CUNOASTETI.” „Daca un orb conduce pe un alt orb, amîndoi vor cadea în groapa.”

44. Semnul IUBIRII si al PEIETENIEI, pe care inima lui n-o putea simti, este mimat, ca o batjocura, de vînzatorul care ar fi nimicit orice „lucru frumos” pe care oamenii îl fac cu gingasie si dragoste unii fata de altii.
Iuda NU PUTEA DECÎT SA „MIMEZE,”mînjind tot ce este „frumos,”dar NU pentru inima lui.
45. Ca o batjocura I se adreseaza si cu cuvîntul „Învatatorule. Caci El îi învatase
lucruri în care Iuda nu putea crede. Erau „povesti,” „basme,” „idealisme,” nu cuvinte de
oameni cu „picioarele”pe pamînt, puternici si realisti, „pragmatici.”
Cît de mult URA IUDA ACEASTA „ÎNVATATURA.” Caci asupra inimii lui ea n-a avut nici o putere. N-a schimbat raceala si trufia lui.

46.– 49. „Sa-L prindeti si sa- L duceti sub paza” le spusese Iuda. Si L-au prins.
Petru a scos sabia sa-L apere. Dar nu aceasta este CALEA lui Dumnezeu de a birui RAUL. A lovi pe cel ce te loveste, este ceea se urmareste Satana, care se hraneste din URA pe care o poate naste în inima celui lovit, nedreptatit, ranit, „Întoarce si celalalt obraz”si vei fi biruitor, cu Dumnezeu, caci: REFUZI sa URASTI, SA SPORESTI RAUL, RASPUNZÎND cu RAUTATE, CU MÎNIE, CU URA N-AI DEVENIT LA FEL CU CEL CARE TI-A FACUT RAU.
„Cel ce scoate sabia, de sabie va pieri.” îi spune Isus lui Petru în Matei.
Totce i-a ÎNVATAT ÎNVATATORUL LOR, VOR AVEA OCAZIA SA-L VA- DA ACUM ÎMPLININD, ca o „exemplificare”. Acjm, cînd se ÎMPLINESTE UIMITOR DE EXACT, TOT CE ESTE SCRIS, cu MULTE VEACURI ÎN URMA, „ÎN SCRIPTURI.”

50. Cu cîteva ore în urma le spusese: „În noaptea aceasta toti veti avea un prilej de poticnire; pentru ca ESTE SCRIS: „Voi bate pastorul si oile vor fi risipite.”; si IATA ca toti ucenicii L-AU PARASIT SI AU FUGIT. SAU „RISIPIT”
Ce le-a spus Isus, ca o proorocie, S-A SI ÎMPLINIT. Asa se vor ÎMPLINI TOATE CUVINTELE SPUSE DE EL. „ÎNDATA,” sau „la vremea rînduita”.

51. – 52. Aici este înca O ÎMPLINIRE A CUVINTELOR SALE. Dar într-un fel
indirect, misterios, ca orice lucrare tainica a lui Dumnezeu. Isus le spusese ucenicilor, (atunci, cînd TÎNARUL BOGAT a plecat mîhnit ca Isus, care îl privise „TINTA”si „L-A IUBIT,”i-a cerut sa VÎNDA TOT, SA DEA LA SARACI, SI SA VINA SA-L URMEZE), ca: „CE ESTE CU NEPUTINTA LA OAMENI, ESTE CU PUTINTA LA DUMNEZEU, CACI LA DUMNEZEU, TOATE LUCRARILE SUNT CU PUTINTA.”
Si Dumnezeu a lucrat. Si tînarul, „iubit de Isus,”a vîndut TOT, caci NIMIC NU MAI AVEA PENTRU EL VALOARE, INIMA LUI AVEA NEVOIE DE ISUS „CE-MI LIPSESTE?” –ISUS ÎI LIPSEA, RESTUL ERA NIMIC.
Si cînd a dat TOT, a ramas ca vaduva saraca, cea care a dat TOT ce-i mai ramase-
se ca sa traiasca.
În ochii lui Isus cei doi sunt UNA, sunt IUBITI DE EL, SUNT AI LUI. (SI EL
VA DA TOT). Amîndoi au DAT TOT, pentru DUMNEZEU.
Ba înca, tînarul acesta si-a vîndut si hainele. Caci hainele lui erau foarte scumpe si puteau hrani multi saraci. EL s-a acoperit doar cu o pînza de in, si era cel mai bogat si fericit om de pe pamînt, caci era cu EL.
Asta avea inima lui nevoie cu adevarat. Asta „îi lipsea”cînd era cel mai bogat si mai corect pastrator al Legii. „Caci Legea a fost data prin Moise DAR HARUL SI ADEVARUL au venit PRIN ISUS HRISTOS. Si noi toti am primit din PLINATATEA LUI, SI „HAR DUPA HAR.”
De HAR, ADEVAR, SI IUBIRE avea nevoie INIMA LUI ÎNSETATA DE DUM-
NEZEU.
Ioan. „Nimeni n-a vazut vreodata PE DUMNEZEU. SINGURUL LUI FIU, CA-
RE ESTE ÎN SÎNUL TATALUI, ACELA L-A FACUT CUNOSCUT.”
Acum, celui „IUBIT DE ISUS,”nu-i „LIPSEA” NIMIC. ERA CU DUMNEZE-
UL LUI. FARA NIMIC.

52. – BRUTALITATEA, grosolania, violenta, cruzimea, celor ce-L duceau legat
pe Isus, s-ar fi desfatat cu purittea acelui om, de pe care au smuls învelitoarea, si l-au vazut fugind „în pielea goala.” (Dar Dumnezeu (Psalmul 91.) „a trimis pe îngerii Sai. Le-a poruncit sa-L duca pe mîini, ca nu cumva sa se loveasca cu piciorul de vreo piatra.” Si i-a dat un VESMÎNT ALB, SI L-A TRIMIS DUPA ISUS.)
Femeile l-au gasit în mormînt, LA DREAPTA, în locul unde Îl pusesera, dupa ce L-au dat jos de pe cruce (si poate, despre acest tînar vorbea Isus, cînd le-a spus lui Iacov si lui Ioan: „Cinstea de a STA LA DREAPTA sau la stînga Mea, nu atîrna de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregatita.)
Isus Însusi, pe pamînt SE MINUNA DE FRUMUSETEA SI DESAVÎRSIREA
FELULUI ÎN CARE LUCREAZA TATAL SAU DIN CERURI.
Gîndurile, judecatile, caile Sale sunt atît de înalte si diferite fata de ale oamenilor,
este CERUL FATA DE PAMÎNT.

53. Era noapte. Noapte tîrzie, rece, pustie. Puterea întunericului. Ceasul celor
RAI. Erau toti strînsi, ca niste pasari de prada. Nu doreau decît un motiv formal ca sa-L poata omorî.

54. Petru L-a urmat si el pe Isus. Cuprins de frigul noptii, s-a ghemuit printre aprozii care L-au prins si L-au adus legat, sub paza, la MARELE PREOT. Si Petru SE ÎNCALZEA. Uitase ca fiecare CUVÎNT al Domnului Sau, se împlinea ca o proorocire. EXACT SI ÎNDATA. Uitase ca în curînd va cînta cocsul, caci venea dimineata. Uitase ca este PERICOL, ca trebuie SA VEGHEZE, SA STEA TREAZ, lînga Dumnezeu, ca sa
nu CADA ÎN ISPITA PE CARE I-O VESTISE DOMNUL LUI. N-a crezut ca „s-ar putea” LEPADA DE ISUS, NICI MORT. Era „toropit” si „se încalzea” „împreuna”cu aprozii.

55. 56. 57. 58. 59. Nu era nici o deosebire între cei „învatati si priceputi;”falsi slujitori ai lui Dumnezeu, preoti, carturari, batrînii norodului, si mutimile cu mintea întunecata, oarba, si inimile chircite, rele si goale.
Armele erau ale „stapînului lumii acesteia”: minciuna, nedreptatea, dorinta de a ucide, de a batjocori, de a-si manifesta puterea prin pumni, palme, scuipat, ocari. Sa calce în picioare, sa nimiceasca, sa nu mai existe Cel care îi tulbura mereu cu simtamîntul ca exista „ceva” superior, ce ei nu cunosc, si unde asa cum sunt, nu se pot ridica. Sa TACA, SA NU MAI FIE, SA-L puna LA PAMÎNT, SA-I LASE ÎN PACE.

60. Marele preot, nemltumit de „colaborarea” gloatei, care nu mintea atît de „bine,”cum era nevoie, ca sa-L poata condamna la moarte, se ridica „de-asupra” prostiei ei, sta în picioare în mijlocul adunarii, hotarît sa „rezolve”el, „inteligent,”aceasta treaba urîta. Si încearca sa-L prinda el însusi, „cu vorba,” pe Isus, cu „maiestria”celui stapînea Legea lor. Îi cere „sa raspunda oamenilor,” „ei sunt poporul” si trebuie tratat „omenes -
te,” cu „raspunsuri” nu cu „aroganta” si „acre” de superioritate.
Cîta fatarnicie si micime. Cu adevarat în fata uinui astfel de „monument”de josnicie, e mai bine sa TACI.

62. Isus TACEA SI NU RASPUNDEA NIMIC. (Nici cu demonii, pe care-i sco-
tea din oameni, nu discuta). Nici cu acesti slujitori ai întunericului si al Satanei nu are ce
discuta. Ce a avut de spus, a spus tuturor în Templu, în sinagogi, pe munte, pe marea Galileii.
Oricine a dorit Sa-L auda, L-a auzit si stie CE A SPUS SI VA FI SCRIS (pentru noi, azi). Si daca ar vorbi, ei tot surzi la adevar ramîn. „V-am spus. Dar nu credeti; pentru ca asa cum v-am spus: NU SUNTETI DINTRE OILE MELE.” (Exista o „selecti-
e”care actioneaza implacabil, ca gravitatia)
Atunci, marele preot, ¸(cu mintea, pe care Dumnezeu i-a dat-o, ca sa-L înteleaga pe El), gaseste „inteligent,” întrebarea la care Isus nu putea sa nu raspunda, caci S-ar fi negat pe Sine: „Esti Tu, HRISTOSUL Fiul Celui binecuvîntat?” (Ce vorbe cunostea Marele Preot!)
Daca Domnul ar fi raspuns NU, tot ce facuse pîna atunci, trecea pe tarîmul înselatoriei, si trebuia sters, negat, desfiintat. Daca raspundea DA, TREBUIA UCIS. Caci „orice OM care se face Dumnezeu, trebuie ucis cu pietre, caci HULESTE.” (acum, sub dominatia Cezarului Roman, le era interzis sa mai ucida cu pietre, sau sa condamne la moarte. Trebuia sa se ceara aprobarea trimisului Romei, si sa argumenteze cererea. De aceea cautau, prin marturii mincinoase,un argument, ca sa-I ceara moartea.)

62. În fata CERULUI si A PAMÎNTULUI, FIUL LUI DUMNEZEU raspunde: „DA SUNT.” Si fiind Ceea Ce spusese, prooroceste ca: „Piatra pe care o vor lepada, va fi pusa în capul unghiului,”si-L vor vedea, neputinciosi, cum vine pe norii cerului, cu puterea Celui ce sta la dreapta lui Dumnezeu; va locui în inimile multor oameni, care vor
deveni ca EL, vor pleca de la falsii „pastori,”si-L vor urma pe Dumnezeul lor. Vor fi ai Lui, si puterea stapînirii lor, si puterea întunericului, nu-i va birui, caci Dumnezeu este puterea lor.

63. – 65 Marele preot nu „suporta” sa auda aceste CUVINTE (HULA) îsi rupe de „durere” si „indignare” hainele, si încheie grabnic procedura „judecatii,”scotînd, ca un maestru al strîmbatatii, sentinta de condamnare, din gura asistentei: „ATI AUZIT? A HULIT! CE VI SE PARE?”
Si firesc, în fata „HULEI,”rostita în auzul tuturor, Isus este osîndit la moarte. Mai
marii preotilor si poporul nu mai aveau nevoie decît de „semnatura” lui Pilat – reprezentantul Romei.
Au scapat de Dumnezeu. În sfîrsit vulgul se putea „ospata.” L-au primit cu pumni, palme, scuipat, batjocura si ce mai erau în stare sa nascoceasca în marea lor ura si marea lor rautate, si putina lor minte.

Geneza 6. Versetele 6.7. „Domnul a vazut rautatea omului era mare pe pamînt...I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamînt, si S-a mîhnit în inima Lui.”
Geneza 6. Versetele 8. 9. Dar, pe acest pamînt „stricat, si plin de silnicie,”„era un om neprihanit si fara pata între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” Si „NOE a capatat MILA înaintea Domnului.”
Din aceasta mare MILA a Domnului, noi suntem acum pe pamînt, binecuvîntati, sa-Ln cunoastem pe Dumnezeu prin Fiul Sau, pe care L-a dat pentru noi, din mila si iubire nemeritata.

66. – 65. Violenta, cruzimea, bucuria de a lovi si batjocori pe oricine simti ca este superior, sau ca este „altfel,” si îl urasti pentru aceasta, este arma cea mai simpla pentru Satana si metodele brutale stîrnesc frica, lasitate, descurajare. (Dar cel rau are bucurie în a folosi arme rafinate, otravuri fine, mijloace subtile.
Spera sa-L învinga pe Fiul lui Dumnezeu, prin ranirea fiintei Sale adînci, a inimii Sale.) De aceea „a intrat în Iuda,” ca cel care Îl vinde, sa fie „unul din cei doisprezece,” nu un strain oarecare. Si cu adevarat, lucrul acesta L-a durut adînc pe Isus.
Apoi l-a ales pe Petru, cel mai puternic si de încredere. Spera sa-L faca pe Isus sa vada, în LEPADAREA lui Petru, zadarnicia încercarii de a-i schimba pe oameni, naivitatea LUCRARII SALE: „ÎNVATATORULE” SUIERA SATANA PRIN GURA LUI IUDA – Îti voi arata lipsa de PUTERE a învatatri Tale. Vei vedea ca eu am dreptate.
UCENICUL Tau este mai slab, decît o slujnica de-a mea.
Si îsi trimite slujnica la Petru, care statea lînga foc si privea cum este batjocorit si lovit Isus. Ea „îl i-a în primire,” îl tinteste cu privirea, si-i striga ascutit si tare: „Si tu erai cu Isus din Nazaret.” (Treci lînga El! Fii cu El, daca-L iubesti!)
Petru se preface linistit, si-i raspunde „calm,” ca vorbeste prostii, „nici nu întele –
ge” prostiile astea: cum sa fie el cu Isus din Nazaret, nici nu-L cunoaste. Se ridica si pleaca în pridvor. Era atît de îngrozit, ca nici n-a auzit COCOSUL.

69. Slujnica Satanei sporeste puterea atacului, îl urmareste si nu-l lasa, ci striga sa
sa auda toti: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.” Umbla cu Isus Îl asculta si este un UCENIC al Lui!
Petru este încoltit, tremura de spaima, si panica a pus stapînire pe el. Ar fi fugit, dar fuga lui ar fi dat acum de banuit, si, cu siguranta, multimea aceea dezlantuita si oarba în bucuria cruzimii si a violentei ei, (sporita si întretinuta în „clocot” de Satana) l-ar fi urmarit, l-ar fi fugarit rîzînd, l-ar fi prins, si i-ar fi facut si lui, tot ce vazuse ca-I faceau lui Isus, cînd statea si se încalzea la para focului, între aprozi.
Tensiunea acelui ceas de noapte spre ziua are intensitatea pregatirii unui LINSAJ.
TOTUL este TEROARE, GROAZA, IRATIONAL, CEASUL CELUI RAU

70.– 71. Ramîne pe loc,(PETRU), Satana îl lasa putina vreme, sa-l vada cum tre-
mura în inima lui, ca un cîine batut, fara Dumnezeul de care UITASE, se bucura ca în acest ragaz PETRU NU-SI AMINTESTE DE AVERTISMENTUL LUI ISUS, nu-si aminteste de siguranta convingerii cu care a strigat: „CHIAR DACA AR TREBUI SA MOR ÎMPREUNA CU TINE, TOT NU MA VOI LEPADA DE TINE!” (Si-a avut RAGAZ sa-si revina, sa-si aminteasca).
Victoria mijloacelor sale este evidenta, fata de ÎNVATATURA „ÎNVATATORU-
LUI” Iata dovada! Priveste spre cel mai tare ucenic al Tau „ÎNVATATORULE!” Si îsi trimite oamenii sa se apropie usor, sa-l înconjoare pe PETRU, sa nu-i lase nici o scapare: „Esti ucenicul LUI, de ce te ascunzi, treci lînga El, ti-e frica, ti-e rusine, te lepezi de ce te-a învatat. Uita-te la tine. Galileanule ce fel de om, ce fel de barbat ai ajuns.
Si Petru a început sa se apere cu disperare urlînd juraminte, blestemîndu-se pe si-
ne „daca minte,”daca nu spune adevarul: „Nu-L cunosc pe omul acesta despre care vor-
biti!”

72. (Cu adevarat, înca nu-L cunostea). Nici pe sine însusi înca nu se cunostea. Trebuia sa se „poticneasca,”sa cada, sa-si aminteasca CUVINTELE SPUSE CU EXAC-
TITATE, înainte, DE DOMNUL: „ÎNDATA COCOSUL ACÎNTAT A-2-A OARA.” (Dumnezeu controleaza tot ce este, si foloseste orice existaexista, si totul I se supune, pentru ca TATAL sa-SI SALVEZE COPIII, pierduti, rataciti, neputinciosi).
Si COCOSUL cînta a-2-a oara, exact în SECUNDA cînd era NEVOIE SA CÎN –
TE, pentru ca Dumnezeu sa-l ajute „sa-si vina în fire,”pe iubitul Sau Petru, tîrît, prin praf si noroi, de SATANA.
Si Petru se TREZESTE. ÎSI AMINTESTE DE CUVINTELE DOMNULUI. FUSESE PREVENIT, AVERTIZAT,STIA TOTUL. DAR NU STIA CE ESTE MAI IMPORTANT: CA FIECARE CUVÎNT AL DOMNULUI ESTE ADEVARAT, CA TREBUIE SA-L AIBA ÎN MINTE SI ÎN INIMA, SA SE ÎNCREADA ÎN CUVÎNTUL SI PUTEREA DOMNULUI, ÎN IUBIREA SI PREZENTA SA VIE, PERMANENTA, SI NU ÎN SINE ÎNSUSI, ORICÎT DE SIGUR AR FI SI ORICÎT DE PUTERNIC S-AR SIMTI: „DESPAETTI DE MINE NU PUTETI FACE NIMIC.” Acum STIE.
În Petru „S-a facut O LINISTE MARE.” Era cu Dumnezeul lui VIU, NEVAZUT,
dar prezent, si plin de putere si dragoste.
La El toate sunt ALTFEL decît la noi, oamenii. Lacrimile lui Petru, plînsul lui, înseamna adevarata putere. Puterea CREDINTEI ÎN CEL PE CARE L-A AUZIT VORBIND. SI STIE CA EL SPUNE ADEVARUL. Stie ca El nu ne leapada, ci ne iubeste si ne încearca, pentru ca sa întelegem, sa credem în iertarea, puterea si dragostea Lui.
El este mai mare si mai puternic decît toti si pentru cine sta lînga El, nu exista moarte. Cine nu sta lînga El, va muri si se va pierde si pe sine, pierzîndu-si SUFLETUL, în hohtele de rîs ale Satanei si slugilor lui. Si lînga Dumnezeu si moartea este lumina, trecere linistita ÎN PACE,ÎN BINE, ÎN IUBIREA SA.
(Tînarul în vesmînt alb spune femeilor, în dimineata ÎNVIERII: „spuneti ucenici-
lor Lui, SI LUI PETRU, sa mearga în Galileea. Acolo Îl veti VEDEA, CUM V-A SPUS”). Dumnezeu este ALTFEL. „Altfel.”

CAPITOLUL 15.

1. Legea interzicea ca procesele sa aiba loc noaptea..Si acesti înselatori fatarnici încearca în josnicia lor, sa „respecte”aparentele.
Dupa ce L-au „judecat”pe Isus la adapostul întunericului, si L-au si „pedepsit,” varsîndu-si ura si rautatea si brutalitatea asupra Lui, pîna dimineata, în zori s-au întrunit la „sfat.” Au întarit, „sentinta,”(data de fapt noaptea), si, ca sa fie totul „dupa lege,” Îl lea-
ga si Îl duc legat înaintea lui Pilat ca sa-I ceara moartea.
„M-au urît fara temei,” fusese SCRIS. L-au acuzat (VEZI ÎN IOAN) ca se face împarat peste iudei, în locul Cezarului, si „noi n-avem alt Împarat decît pe Cezarul.” Si oricine se face pe sine Împarat,este împotriva Cezarului
(Erau în stare sa spuna ORICE, sa faca ORICE, ca sa-L omoare.)

2. Pilat Îl întreaba pe Isus daca este „Împaratul Iudeilor.” Si Isus raspunde: „DA SUNT.” El era adevaratul Împarat al LUMII, („Dar Împaratia Mea nu este din lumea aceasta” spune Domnul în Ioan) si S-a nascut în poporul Iudeu, prin Lucrarea lui Dumnezeu cu acest popor, pe care l-a FORMAT dintr-un ingur OM – AVRAAM – om dupa inima lui Dumnezeu.
Isus nu putea nega acest ADEVAR. Se nascuse în POPORUL IUDEU, dintr-o fecioara a lui Israel si din Dumnezeu, prin PUTEREA LUI. (Si, în credinciosia SA, Dumnezeu a dorit sa-i salveze mai întîi pe ei, si prin ei, întreaga SA lume).
Ucenicii au fost iudei, Isus a fost Iudeu. Era Dumnezeul lor; lor li S-a descoperit întîi, ca sa-L recunoasca drept Împaratul si Dumnezeul lor. Dar ei strigau: „Noi n-avem alt împarat decît Cezarul.”
1. Samuel Capitolul 8. („Si totusi Eu sunt Dumnezeul lor.”) Si totusi Isus raspun-
de: „Da, sunt,” sunt Împaratul acestui popor care Ma leapada. Îi cunostea prea bine, de mult. Stia cît S-a luptat Dumnezeu cu ei, cum I-au ucis proorocii, cum au cîrtit si s-au razvratit mereu împotriva lui Dumnezeu, întîrziind venirea Sa pe pamînt, „împlinirea vremii.” Stia ca Îl vor UCIDE.

3. Cît de mare ajunsese decaderea acestui biet popor, daca preotii „cei mai de seaama,”slujitorii lui Dumnezeu, calcau pîna si cele 10 Porunci scrise de Însusi Dumnezeu. Porunci drepte, simple, clare. Una PORUNCESTE: „Sa nu marturisesti strîmb împotriva aproapelui tau.”
Iubirea, dreptatea, mila, credinciosia, nu se vedeau cînd erau calcate. Dar prin în-
vinuirile aduse lui Isus, „marturiseau strîmb,” si STIAU, si-L SFIDAU PE DUMNEZEU.
(Desigur, acest popor, ales de Dumnezeu pentru lucrarea Sa de îndepartare a raului de pe pamînt, a fost marea preocupare a Satanei. Îl interesa acest popor, mai mult decît tot restul lumii, caci prin ACEST POPOR, se lupta împotriva lui Dumnezeu).

4. –5. Domnul, la începutul Lucrarii Sale, înainte sa înceapa sa-i învete pe oameni, sa le propavaduiasca Evanghelia, „A fost dus de DUHUL ÎN PUSTIE, ca sa fie ispitit de Satana timp de 40 de zile si 40 de nopti.”
N-a discutat cu el, nu S-a contrazis, nu i-a adus argumente, nu i-a dat „explicatii.” DOAR A REZISTAT.
Îsi amintea toate cuvintele SCRIPTURII, pe care le avea în mintea, inima, în sîngele Lui, si-L tinea strîns de mîna pe Tatal Sau, pe care L-a auzit cînd I-a spus: „FIUL MEU PREAIUBIT.”
Doar cînd foamea I-a muscat trupul, si Satana credea ca l-a biruit, si vine cu ultimele trei ispite, doar atunci Isus îi vorbeste si-i spune doar atît „Înapoia Mea, Satano.
Caci: „ESTE SCRIS;” si-i spunea cuvîntul spus de Dumnezeu, în fata Caruia Satana nu cuteza sa raspunda ceva, ci cauta alta încercare, alta ispita, ca sa-L amageasca, si sa-L faca sa pacatuiasca înaintea Tatalui Sau.
Atunci, în pustie, Isus era singur cu Satana, de aceea a raspuns: „ESTE SCRIS.” Acum, era fata în fata cu slujitorii Satanei, cu preotii cei mai de seama a lui Israel; lor nu
era nevoie sa le spuna, caci CUNOSTEAU CE ESTE SCRIS. Si îsi bateau joc de Dumnezeu.
Împaratul lor era Cezarul. („Asculta, Israele! Domnul Dumnezeul tau este UN SINGUR DOMN.”)
De aceea ISUS TACE. Pilat n-a mai întîlnit asemenea OM, care, fiind învinuit, sa nu certe, si sa nu raspunda, sa nu se apere, sa nu învinuiasca la rîndul lui. Dar Pilat nu-L cunostea pe Dumnezeu. (Si totusi, în Ioan, i-a fost frica de El, inima lui Pilat s-a temut, cînd a auzit ca Isus spune ca este FIUL LUI DUMNEZEU,) si a încercat sa-L scape de iudei, a ÎNTELES ca este nevinovat, dar iudeii au fost mai „tari”decît Pilat, care nu-L pe Dumnezeu.)

6. – 15. În Ioan Domnul îi spune lui Pilat: „Cei ce Ma dau în mîinile tale, au un mai mare pacat.” Preotii, care Îl cunosteau pe Dumnezeu, si aveau datoria sa-L faca cunoscut poporului Israel, au atîtat în ascuns norodul sa ceara, nu doar moartea, ci RASTIGNIREA LUI ISUS.
Rastignirea era pedeapsa aplicata doar tîlharilor cei mai periculosi, atît de mult Îl urau. Pilat, care întelesese ca preotii Îl invidiau, a încercat sa-i faca sa-L ceara, liber, pe oamenii adunati, dar ei l-au cerut pe tîlharul Baraba, cum îi învatasera preotii.
Si strigatele lor: „RASTIGNESTE-L”! au biruit. Pilat nu dorea agitatie, revolta, nemultumire în teritoriul administrat de el. Si le-a facut pe plac. Si L-a dat în mîinile lor, „sa-si faca VOIA cu EL.”
(Dumnezeu nu se uita la „fata”oamenilor, ci la inima. Si ISUS a atins inima omului PILAT. El este Dumnezeul fiecarui OM de pe pamînt. În Ioan este descrisa fiecare reactie a lui Pilat, care a „SIMTIT” ATINGERILE CUVINTELOR FIULUI LUI DUMNEZEU. TOT CE ERA ÎN EL VIU, A FOST MISCAT, RASCOLIT, ATINS. ISUS A VENIT SA SALVEZE, ATINS. ISUS A VENIT SA SALVEZE OAMENII, NU
SA-I JUDECE. NICI CHIAR PE CEL CARE-L JUDECA ATUNCI. SCOATE DIN EL CE ERA BUN.

16. – 19. (În Ioan, bataia cu nuiele, este un mijloc prin care, Pilat încearca sa dea o satisfactie multimii dezlantuite, ca Sa-L salveze, de fapt, pe Isus de la moarte.)
Culmea sacrilegiului este atinsa prin acesti ostasi, care pun la cale o tortura a întregii FIINTE a Domnului, mult placuta lui Satana.
Dupa ce este dezbracat si biciuit pîna la sînge, este „adus” în curtea palatului, si toata ceata ostasilor se aduna în jurul Lui.
Brute viguroase, fara minte si inima, vulgare, grosolane si multumite de sine, se aduna voioase în jurul acestui trup istovit, care a trebuit sa fie „adus,”caci nu se mai tinea pe picioare, (dupa bataia crîncena, dupa noaptea în care fusese batut si batjocorit, în curtea marelui preot si durerea pricinuita de minciunile si faradelegile pe care le vazuse la „ai Sai.”
Ostasii vor sa se distreze, sa rîda. Acest om gol si sîngerînd a spus lui Pilat ca este ÎMPARATUL IUDEILOR. Si I-au îmbracat trupul îndurerat si tremurînd cu o mantie de purpura – vesmînt împaratesc. I-au pus pe cap o ramura de spini care-L raneau; si sîngele se amesteca cu scuipatul de pe fata.
Îl bateau în cap cu o trestie, ca spinii cununii sa-I intre mau adînc. Îngenuncheau în fata Dumnezeului batjocorit, si I se închinau rîzînd de El
Este o varianta cruda si brutala, a ceea ce faceau în realitate preotii si poporul Sau.

20. Dupa ce s-au distrat, L-au dezbracat de haina de purpura, L-au îmbacat, caci El nu mai putea, ci hainele Lui, si L-au dus sa-L rastigneasca.

21. Cel condamnat era obligat sa-si duca crucea pîna la locul rastignirii. Dar Isus
nu se mai putea tine pe picioare, nici pe Sine, asa ca au obligat un om de pe drum sa I-o duca. Iar pe El L-au adus (L-au tîrît mai mult, caci nu pe brate L-au dus), pîna la Golgota
rastignirii.

23. Vinul cu smirna era un fel de „anestezic,”un gest de îndurare fatade chinurile bataii cuielor, care erau putin atenuate de acest amestec.

23. – 25. Cu sute de ani înainte, Domnul a spus prin David: „Mi-au strapuns mîi-
nile si picioarele, toate oasele as putea sa Mi le numar. Ei însa pîndesc si Ma privesc. Îsi
împart hainele Mele între ei, si trag la sorti pentru camasa Mea”. Psalmul 22 TOT
„Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai parasit?”
De la ceasul al treilea DOMNUL a stat pe CRUCE pîna în ceasul al noualea, cînd
SI-A DAT DOMNUL.

26. În Ioan, Pilat este cel ce scrie aceste cuvinte, „de la el însusi,” fiind convins, dupa purtarea Lui, si dupa discutiile cu El, ca Isus era un mare Împarat.
Aici, în Marcu, apare scrisa de un oarecare,în semn de batjocura. Chiar scrise de Pilat, pentru multi tot batjocura însemnau.
Desi Pilat facuse O MARTURISIRE, pe care refuza s-o schimbe: „CE AM SCRIS, AM SCRIS!”

27.– 28. A murit între doi tîlhari, (În Luca, unul dintre ei, acolo pe cruce. Îl recunoaste pe Dumnezeu, si este al Lui, va fi cu El). Nu la acesti doi tîlhari se refera cuvintele: „A fost pus în numarul celor faradelege.” Ci la noi toti. Ca sa ne salveze, asa cum tîlharul de pe care îsi salveaza SUFLETUL din întuneric, iubindu-L pe Isus, tot asa prin moartea SA, El A RAMAS în numarul celor faradelege;ca sa-i mîntuiasca, asa cum primul mîntuit a fost unul din tîlhari.
A ramas cu noi „pîna la sfîrsitul veacului,” cu acest „neam necredincios si pornit la rau,”pe care-l „va suferi si va fi cu ei.” Nu-i va lasa orfani. MÎNGÎIETORUL A RAMAS. NIMENI NU-L POATE VEDEA. DAR CEI CE-L CUNOSC, ÎL VOR SIMTI
CU EI, VA FI ÎN EL. MAI VIU SI MAI ADEVARAT SI MAI REAL DECÎT TOT CE POATE FI VAZUT. INIMA ADEVERESTE FAPTUL ACESTA, SI CUVÎNTUL EVANGELIEI ÎL CONFIRMA, PRIN CUVÎNT SE ÎNTRUPEAZA. PRINTRE CEI FARADELEGE. SI MULTI VOR FI SALVATI PRIN CUNOASTEREA LUI (prin „cunoasterea „CUNOSTINTEI” LUI”).

29. – 32. Sunt cele mai puternice si crude ISPITIRI pe care le arunca Satana în aceste ceasuri de agonie, singuratate, parasire, chinuri. Cuvîntul lui de ordine este: „POGOARA-TE DE PE CRUCE”
Daca nu L-a putut face pe Isus sa greseasca cu nimic în fata TATALUI si a CERULUI ÎNTREG, (care-i cunostea gîndurile, inima, si nimic rau nu se gasea în ele). Satana, vazînd ca este ca si ÎNVINS, îi striga prin toate glasurile: „POGOARA-TE DE PE CRUCE.” „Daca” esti Fiul lui Dumnezeu, DOVEDESTE!
Sigur, ar fi venit putere sa coboare. Dar marea si adevarata Lui PUTERE, era SA NU SE POGOARE, sa nu-i asculte. Caci TATAL ÎI ARATASE VOIA SA, ÎN GHETSIMANI.
Puterea Fiului, era sa-Si asculte Tatal, sa-I faca VOIA si LUCRAREA, sa Se ÎNCREADA ÎN EL, PÎNA LA SFÎRSIT. „Fiindca atît de mult a iubit Dumnezeu lumea,”ca L-a dat LUMII. A venit, prin El, si moartea Lui, în Mine. Cu Împaratia Sa. Cu mîntuirea celor ce cred în El. Prin Evanghelie.

33. – 37. GENEZA Capitolul 1. Versetele2. – 5.
„Pamîntul era pustiu si gol. Peste fata adîncului de ape era întuneric, si Duhul lui
Dumnezeu se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lu-
mina. Dumnezeu a vazut ca lumina era buna; Si Dumnezeu a despartit lumina de întuneric. Dumnezeua numit lumina zi, iar întunericul la numit noapte.”
– Dupa trei ore de cînd Isus era pe cruce, în miezul zilei, (la evrei ora 6 înseamna ora 12 de azi), Dumnezeu a zis: „Sa fie întuneric.” Si „s-a facut întuneric peste toata tara, pîna la ceasul al noualea.”
Nimeni nu cunoaste ce s-a petrecut în întunericul acela, care TREBUIA sa fie. Ce lucrare s-a savîrsit. Daca ar fi trebuit sa stim, ne-ar fi spus. Este taina lui Dumnezeu. A TATALUI, A FIULUI SAU SI A SFÎNTULUI DUH. Noi trebuie sa pastram tacere si sa primim.

37. – 41. (În Luca, dupa ce Isus ÎSI DA DUHUL, se face LUMINA, si în acea lumina, LUMEA ESTE SCHIMBATA: Sutasul care-L pazea, si care era cu „ceata ostasilor,” cu cîteva ore în urma („PLECACIUNE ÎMPARATUL IUDEILOR!”), spune: „Cu adevarat, OMUL ACESTA ERA FIUL LUI DUMNEZEU.” Multimile care strigau dezlantuite: „RASTIGNESTE-L,” se întorc tacute si pleaca BATÎNDU-SE ÎN PIEPT, ceea ce era semn de durere sfîsietoare.
Iar în Matei se spune ca în clipa cînd Isus Si-a DAT Duhul „pamîntul s-a cutremurat, mormintele s-au deschis, si multe trupuri ale Sfintilor care murisera AU ÎNVIAT.”
Duhul DAT, se revarsa peste lume. Aducea LUMINA, dupa acel întuneric, dadea VIATA si îi LINISTEA pe cei ce fusesera „posedati.”
Poate aceasta „daruire” peste lume, a DUHULUI, într-o lume care a „varsat”peste El, tot ce putea rani, mîhni, îndurera, sfintenia Duhului Sau blînd, drept, sensibil, plin de iubire si gingasie, L-a facut sa strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?”
Poate se simtea El Însusi „umbrit” si vrednic sa fie parasit, din cauza mizeriei si urîciunii varsate peste El de aceasta lume care L-a batjocorit. Si ramîne; (sa fie cu cei „ÎN CARE VA FI”); si care va suferi ce a suferit El, nevinovat de la oameni.
Poate de aceea, pe fiecare dintre acesti nevinovati AI LUI, îi încredinteaza Tatalui Sau cînd striga: „Tata, în mîinile TALE ÎMI ÎNCREDINTEZ DUHUL.” (Doar „poate”)
Simtim doar ca s-a petrecut „CEVA,” la fel de maret si de minunat, ca atunci cînd Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina” si a despartit lumina de întuneric. (Atunci a creat lumina fizica, (LUMINA NECREATA ESTE VESNIMA, ESTE LUMINA LUI DUM-
NEZEU) si a despartit-o de întunericul fizic al lipsei de lumina.)
Acum, poate, a revarsat peste lume, prin DUHUL „DAT,” LUMINA NECREA-
TA, LUMINA SA, NEVAZUTA CU OCHIUL FIZIC, ci doar cu DUHUL. Si a despartit aceasta LUMINA A DUHULUI, DE ÎNTUNERICUL Satanei, tot nevazut, dar real, ucigas si înselator, si rau
Si, poate de acum încolo, oamenii nu vor mai fi singuri si prada întunericului celui rau, caci a venit LUMINA si unde este LUMINA, ÎNTUNERICUL NU MAI POATE FI.
Poate asta ne spune Domnul, la „Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,”cînd zicea: „S-a împlinit vremea, si Împaratia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va, si credeti în Evanghelie.”

42. – 47. Legea le interzicea iudeilor ca mortii sa ramîna pe cruce înZiua Sabatului. Iar ceia care înca nu murisera, li se ZDROBEAU FLUIERELE PICIOARE –LOR, ca sa nu poata fugi, caci trebuia sa fie dati jos de pe cruce (Ce au adaugat oamenii, prin legi omenesti, Legii lui Dumnezeu, care este legea iubirii, a milei, a iertarii)
Asa „cinsteau” ei Sabatul, ziua Domnului, zi de odihna a Duhului în Dumnezeul Sau. Asa au fost dati de pe cruce cei doi tîlhari, înca vii, si cu oasele zdobite.
Issus murise. Si Iosif din Arimateea, care avea acelasi nume: IOSIF, (ca si omul, pe care-l alesese cu grija Dumnezeu, sa fie tata pe pamînt, Fiului Sau), se duce la Pilat si-I cere „TRUPUL.” Si Pilat îi daruieste lui Iosif trupul.
Si, omul care avea acelasi nume cu tatal Sau de pe pamînt, vine si da jos de pe cruce trupul lui Isus. Îl înfasoara într-o pînza subtire de in, si-L culca într-un mormînt, sapat în stînca. Apoi pravaleste o piatra la usa mormîntului.
Dumnezeu a avut grija de trupul Fiului Sau, si Iosif L-a „înfasurat” si L-a dus, si L-a culcat în mormînt cu dragostea unui tata.
Femeile cele mai apropiate, care-L iubeau cel mai mult, – Maria, Mama Sa si Maria Magdalena, l-au însotit pe Iosif la mormînt si au vazut unde L-a pus.

CAPITOLUL 16

1.– 6. În lucrarile lui Dumnezeu si în Evanghelie, nimic nu este „ÎNTÎMPLA –
TOR,”nimic nu este „simpla coincidenta”. Aceste „coincidente”dezvaluie adevaruri a –
dînci, lucrari tainice, care nu pot fi întelese de noi, dar, prin aceste „coincidente”ni se atrage atentia asupra acestor taine, ni se sugereaza subtil semnificatii profunde
Femeile se duc acasa, de la mormînt. Si în ziua Sabatului „se odihnesc, dpa Lege,”cum,se spune în Luca.
Dupa ce a terminat LUCRAREA SA în cele sase zile ale Creatiei, Dumnezeu a creat vSABATUL, a 7 a zi a „saptamînii”(CREATA DE EL, prin cele sapte zile, care de atunci, se repeta pîna azi. Este un INTERVAL DE TIMP CREAT DE DUMNEZEU pentru om: „sase zile lucrezi treburile tale,”a saptea zi te odihnesti, (de treburile vietii pe pamînt, si stai cu Dumnezeul tau,ca sa nu uiti cine esti, al cui esti, si Cine te SFINTESTE).
Dumnezeul care ne-a creat, stie cum FUNCTIOMAM. Daca nu facem ce ne-a spus El, ne dereglam, ne „stricam,”si nu mai suntem buni de nimic, chiar daca traim.
Celelalte intervale: ziua, luna, anul, sunt determinate de miscarile planetelor, fixate de Dumnezeu, si omul n-are nici o putere.
Dar saptamîna nu este determinata decît de repetarea, mereu, a celor 7 zile din Geneza Capitolul. Ea a fost creata pentru om, si pentru asigurarea, în ziua a saptea, a le-
gaturi doar cu Dumnezeu, a rupturii oricarei preocupari, activitati, care te rapeste de lînga El, în acea zi. A7 a.
Avem nevoie de aceasta zi, ca sa nu uitam ca avem nevoie de Dumnezeu. El S-a odihnit de LUCRAREA LUI, cînd a sfîrsit-o ÎN ZIUA A 7A SI A NUMIT-O SABAT = ODIHNA.
Isus, asezat cu grija în mormînt, SE ODIHNESTE DE LUCRAREA LUI PE PAMÎNT. TOT ÎN ZIUA SABATULUI.. A ÎMPLINIT TOT, DESAVÎRSIT. „S-A ISPRAVIT.”
– Abia cînd rasarea soarele, au avut voie sa vina la mormînt, caci se sfîrsise SA-
BATUL, (care tine pîna la apusul soarelui – cînd s-au dus si au cumparat miresme ca sa-I unga trupul.)
Era ziua întîi a saptamînii: –(parca ar fi ziua întîi a celeide a DOUA CREATIUNI
a unei noi LUMI, prin Fiul Sau. SI SE FACEA LUMINA!, RASAREA SORELE.
ISUS ERA VIU, PE PAMÎNT! A ÎNVIAT! PIATRA FUSESE PRAVALITA.
PERDEAUA DINLAUNTRUL TEMPLULUI (CARE DESPARTEA OMUL DE DUMNEZEU), „fusese RUPTA, in clipa mortii lui Isus. „Împaratia” a VENIT, „PRIN” EL!
– Nu ni se spune ce s-a întîmplat cu „tînarul „ACELA,”caruia gloata i-a smuls „învelitoarea” TRUPULUI sau. Acum, este VIU, si sta LA DREAPTA, îmbracat într-un
vesmînt alb. Si este FERICIT, si le spune femeilor ca Isus A ÎNVIAT! Si „nu este aici,”
este VIU si UMBLA pe PAMÎNT, Îl veti vedea. Si le spune sa se duca cu vestea aceasta
minunata, la ucenicii Lui. (si desigur si iubitului Sau PETRU). Sa afle ca asa „CUM LE-A SPUS,” ASA ESTE. Sa mearga în Galileea, si acolo Îl vor VEDEA.
Femeile au fugit cutremurate si s-au temut sa spuna CE-AU VAZUT CU OCHII LOR.

9.– 11. În Ioan se spune ca „Maria sedea afara lînga mormînt si plîngea. Si a vazut pe Isus stînd acolo în picioare; dar nu stia ca este Isus. Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors, si i-a zis în evreieste: „RABUNII!,” adicA „ÎNVATATORULE!” „Nu Ma tinea,” i-a zis Isus: „caci înca nu M-am suit la Tatal Meu. Ci, du-tem la FRATII MEI, si spune-le ca Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vos –
tru.” (Ioan 20. Versetele 11.– 18.)
Maria s-a dus, si le-a spus cum îi spusese El. Dar n-au crezut-oca este VIU, ca L-A VAZUT.

12. –13. În Luca este minunat înfatisata aceasta aratare a Domnului celor doi ucenici, care se duceau spre un sat, numit Emaus.”„S-a apropiat de ei, si mergea pe drum împreuna cu ei.” (Luca 24. Versetele 13. – 35.)
I-au povestit ce tragedie s-a petrecut la Ierusalim; Cum Domnul lor a fost rastignit cu trei zile în urma, si orice speranta de izbavire pentru Israel, a murit murit odata cu El. Si I-au mai povestit ca, în acea dimineata, un înger a vorbit unor femei, la mormîntul Lui, pe care l-au gasit gol, si le-a spus ca EL ESTE VIU.
Si nu mai stiau ce sa creada, erau uimiti. Uimiti, tristi si fara speranta, pentru ca NU CREDEAU. Isus le spusese ca va fi OMORÎT si ca în a TREIA ZI, VA ÎNVIA.
Erau în a 3 a zi, si nu-si aduceau aminte de CUVINTELE LUI, si NICI DE CE ERA SCRIS DESPRE EL ÎN SCRIPTURI
„Si a început de la Moise, si de la toti proorocii, si le-a tîlcuit, în toate Scripturile, CE ERA CU PRIVIRE LA EL.”
Le-a deschis OCHII, sa înteleaga Scriptura si „ardea” INIMA ÎN EI cînd le vor-
bea. Au ajuns în Emaus, si la masa, „OMUL ACELA,” „a frînt PÎINEA SI LE-A DAT-O. Atunci L-au cunoscut. Dar El S-a facut NEVAZUT dinaintea lor.”
Dar pînea frînta de El, pe care El le-a dat-o, o priveau, în mîinile lor. ERA VIU!
Au venit înapoi, la Ierusalim, chiar în aceeasi noapte, au povestit tot celorlalti ucenici. „Dar nici pe ei nu i-au CREZUT.”

14. „În sfîrsit, S-a aratat celor unsprezece, cînd sedeau la masa.”
Luca 24. Versetele 36. – 53. Era VIU, lînga ei; I-au pipait mîinile si picioarele.
Avea carne si oase, nu era doar DUH. A mîncat peste fript si un fagure de miere în fata lor. Apoi le-a „deschis mintea,”ca sa ÎNTELEAGA SCRIPTURILE. SA VADA CA TOT CE A FOST SCRIS S-A ÎMPLINIT ÎNTOCMAI. SA CREADA. Sa vada, si sa creada, si sa înteleaga, ca „Toate lucrurile i-au fost date în mîini de Tatal Sau. În cer si pe pamînt. În lumea vietii de lumina,”a vietii vesnice din CERURI si în lumea materiei pieritoare de pe pamînt.
Are „carne si oase,” dar într-o clipa se poate face „nevazut,”prin puterea si voia DUHULUI SAU. P oate fi vazut mîncînd hrana ca a lor, si apoi sa Se înalte la CER. Poate iar sa Se faca TRUP. Se poate face nevazut CÎND VREA, SI SE POATE IARASI
ÎNTRUPA
Prin puterea DATA DE DUMNEZEU, ÎN CER SI PE PAMÎNT. (MATERIE SI DUH) EL SADE DE-A DREAPTA LUI DUMNEZEU, dar ÎL AUZIM CUM NE VOR-
BESTE. POATE LOCUI ÎN INIMA ORICARUI OM DE PE PAMÎNT, CACI SE NASTE ÎN EA DIN „SAMÎNTA” CARE ESTE CUVÎNTUL TATALUI, ESTE DUH SI
ADEVAR
DUMNEZEU ESTE DUH. SI PUTEREA DUHULUI SAU STAPÎNESTE ÎN CER SI PE PAMÎNT. SI DA PUTERE CUI VREA, CUI CREDE, ÎL CJNOASTE SI-L IUBESTE.

15. Dupa ce L-au VAZUT VIU, si L-au auzit, Domnul îi trimete pe ucenicii SAI, SA-L FACA CUNOSCUT LUMII, sa propavaduiasca Evanghelia tuturor oamenilor, oricarei fapturi.

16. Cine va AUZI acesta EVANGHELIE A LUI ISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU, O VA PRIMI, VA CREDE SI SE VA BOTEZA, VA FI MÎNTUIT.
Luca 12 Versetele 49, 50. În Evanghelia scrisa prin Luca, Isus spune: „Eu am venit sa aruc un FOC pe pamînt. Si ce vreu decît sa fie APRINS CHIAR ACUM! Am un BOTEZ cu care TREBUIE sa fiu BOTEZAT, si cît de mult doresc sa se îndeplineasca.
Marcu 10. versetele 38, 39 În Marcu, Isus spune lui Iacov si Ioan: „Puteti voi sa beti paharul pe care am sa-L beau Eu, sau sa fiti botezati cu BOTEZUL cu care am sa fiu BOTEZAT Eu?” „Putem,” au zis ei. Si Isus le-a raspuns: „Este adevarat ca paharul pe care-l voi bea Eu, îl veti bea, si cu BOTEZUL cu care am sa fiu BOTEZAT EU, veti FI BOTEZATI!”
Ioan Botezatorul spune: „Eu, da, v-am botezat CU APA. DAR EL va va BOTE-
ZA CU DUHUL SFÎNT SI CU FOC.”
ISUS este FIUL LUI DUMNEZEU, MESIA, Cel vestit prin Moise si Prooroci. Si Isus ne spune: „UNUL SINGUR ESTE ÎNVATATORUL NOSTRU: HRISTOS, iar voi toti sunteti FRATI.”
„Legea si Proorocii au tinut pîna la Ioan Botezatorul. De atunci încoace EVAN-
GHELIA ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU SE PROPAVADUIESTE.” Asa spune Învatatorul nostru. Doar pe El trebuie sa-L ascultam, sa-L rugam sa „ne deschida min-
tea.”ca sa-I întelegem Cuvintele Evangheliei. Sa staruim asupra lor. Sa nu ne lasam rataciti de porunci „omenesti,”caci: „Degeaba Ma cinstesc ei, dînd învataturi care nu sunt decît niste porunci omenesti.”
Ioan Botezatorul spune: „De aceea am fost trimis sa BOTEZ cu APA, pentru ca EL sa fie facut CUNOSCUT LUI ISRAEL.” (ca Fiul lui Dumnezeu)
„Eu, da, v-am BOTEZAT CU APA. DAR EL va va BOTEZA CU DUHUL SFÎNT SI CU FOC.”
Isus, ca orice om din Israel, S-a dus la Iordan, „ca sa împlineasca tot ce trebuia împlinit.” Si a fost BOTEZAT CU APA, DE IOAN.
Dar acum vorbeste de alt BOTEZ cu care „trebuie sa fie BOTEZAT,” (Luca) si care „doreste atît de mult sa se împlineasca, sa se ÎNDEPLINEASCA.”
Iacov si Ioan, ca tot poporul, s-au dus si ei la Iordan, si au fost BOTEZATI CU APA DE IOAN.
Dar Isus le spune ca „vor fi” BOTEZATI si ei cu BOTEZUL CU CARE „VA FI” BOTEZAT EL. Deci nu este vorba de a fi cufundati în „APA” Ci renascuti, schimbati, facuti VII SPIRITUAL, ÎNVIATI. „ACEST FIU AL MEU ERA MORT SI A ÎNVIAT,”
spune TATAL, BUCUROS DE ÎNTOARCEREA ACASA A FIULUI PIERDUT. ISUS
ÎNVIAZA. Noi trebuie sa CREDEM si SA DEVENIM VII SPIRITUAL, SA „ÎNVI-
EM.” Acesta este BOTEZUL pe care Domnul le spune lui Iacov si Ioan ca: „Veti fi „BOTEZATI” cu BOTEZUL CU CARE AM SA FIU BOTEZAT EU.”
Cine va deveni VIU în aceasta VIATA, VA avea parte si de ÎNVIERE SI VIATA
VESNICA. Va avea parte de Mîntuire. „Cine va CREDE SI SE VA BOTEZA, VA FI MÎNTUIT.” (CINE VA CREDE SI VA „ÎNVIA” va avea VIATA VESNICA).

17.– 18. Domnul i-a trimis pe ucenici sa propavaduiasca CUVÎNTUL EVAN –
GHELIEI. EI AU VAZUT, AU AUZIT, si „au ajuns la CUNOSTINTA ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan)
Îl faceau CUNOSCUT LUMII pe DUMNEZEU. „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.”
CUM AR FI PUTUT PROPAVADUI CEEA CE NU CUNOSTEAU?

18. Trebuie sa avem în vedere ceea ce ne-a ÎNVATAT ISUS, atunci cînd vrem sa întelegem acest verset.
Dumnezeu foloseste CUVINTELE cu care vorbim noi, dar gîndeste ALTFEL decît OAMENII
Nu-L cunoaste, cel care ar prinde vipere, ca sa-si „încerce” credinta, sau ar înghiti otrava. „Sa nu-L ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau,”facînd lucruri inutile „demonstra-
tii,” pentru tine însuti sau pentru oameni.
Ei trebuie sa CUNOASCA si sa PROPAVADUIASCA CUVÎNTUL. În CUVÎNTUL SAU CEL ADEVARAT ESTE PUTERE.. ACEASTA PUTERE VA SCOATE DUHURILE RAULUI DIN OAMENI. „Domnul LUCRA împreuna cu ei si ÎNTAREA CUVÎNTULPRIN„SEMNELE”CARE-L ÎNSOTEAU.” Iar cu serpii sau atra-
va, Se va lupta El cînd APAR.
Ucenicii au vor bit pri revarsarea DUHULUI, în fata a mii de oameni, în ziua cincizecimii. Si ficare om i-a AUZIT VORBIND ÎN LIMBA LUI. (Au vorbit prin puterea lui Dumnezeu. „Si la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta.”)
Poate le-a pus în gura oamenilor, cuvinte necunoscute, sau poate vorbeau aramaica lor, si oamenii „auzeau” de fapt ÎNTELESUL, GÎNDUL LUI DUMNEZEU,vi-
bratia VIE a CUVîNTULUI SAU, fiecare în limba neamului sau.
Important este ca UCENICII „AU VORBIT TOT CE LI S-A DAT SA VOR-BEASCA ÎN CEASUL ACELA,” (Marcu 13. Verset 11), caci ÎNVATASERA CA: NU EI VOR VORBI, CI DUHUL SFÎNT.” DE ACEEA TOTI AU ÎNTELES: (NU „LIMBA,” CI „CUVÎNTUL.”)
Astazi, cînd lumea a ajuns la nivelul de „lipsa CUNOSTINTA”de Dumnezeu, si de faradelege, dincolo de „stricaciunea si caile strîmbe” ale oamenilor dinaintea POTO –
PULUI, Dumnezeu lupta pentru fiecare suflet pierdut, care striga catre El din întunericul
de pe pamîntul „feeric luminat.” Si foloseste mijloacele tehnice, (prin care oamenii se ametesc si se amagesc ca traiesc „feeric si fericiti”), ca Evanghelia sa ajunga îm mîinile acelui suflet nefericit care striga catre CER: „Doamne, CE-MI LIPSESTE? Si „BUNUL ÎNVATATOR” ZICE: „IATA-MA!, IATA-MA!” „Sunt aici, am venit „îndata”:
Se TIPARESTE RAPID, AJUNGE RAPID LA DESTINATIE, O GASESTI, PE INTERNET, orcînd, oriunde, o gasesti daca vrei.
Biblia este cea mai tiparita CARTE din lume. „Multi chemati, putini alesi.” Dar si pentru unul singur, un suflet înviat, Dumnezeu se bucura ca de un copil al Sau, pierdut prin lumea larga, si care vine acasa, la TATAL.
Noi am ajuns atît de straini de Dumnezeu, de strîmbati, de uscati, împietriti, înra –iti, încît vom întelege anevoie, CEVA atît de departe de urîciunea noastra. „Dar la Dumnezeu este cu putinta totul. Si ce este cu neputinta unui om, la Dumnezeu este cu putinta.”
Si este bucuria Lui sa lumineze calea celui pierdut, ratacit, cazut; (ca cel ce striga,
sa-L vada, si sa poata ajunge la El si sa nu mai plece niciodata de lînga El, sa fie copilul Lui si fratele Bunului Isus, a BUNULUI ÎNVATATOR.)
Tot ce vor face ei , vor face prin EL, PRIN PUTEREA „CUVÎNTULUI LUI DUMNEZEU,”nu a cuvintelor lor, prin Duhul SFÎNT, care va veni la cei îsetati si bolnavi, odata CU CUVÎNTUL, prin Fiul lui Dumnezeu, care A FOST OM SI CUNOASTE OMUL, CRUCEA PE CARE OMUL O POARTA, TRECÎND PRIN ACEASTA LUME.
ISUS A BIRUIT PE VRAJMASUL LUI DUMNEZEU SI AL OMULUI, L-A BIRUIT ÎNTR-UN TRUP EXACT CA AL NOSTRU; A fost încercat, ispitit, chinuit, cît toata omenirea la un loc, caci Satana stia CINE ESTE ÎN ACEL TRUP SI ABIRUIT.
SI NE ÎNVATA SA BIRUIM SI NOI ÎN TRUP DE OM. De acolo, „dinînul Tatalui,” de la „dreapta Tatalui,” dinlauntrul Dumnezeului CEL VIU, cu care este UNA, Domnul lucreaza pentru fiecare OM, prin PUTEREA SA, prin lucrari minunate, nestiute, prin îngerii „care se suie si se pogoara peste Fiul Omului.”
Nu ne-a lasat singuri, nu suntem singuri, Lupta între Cel ce este LUMINA SI DRAGOSTE SI ADEVAR, si cel ce este ÎNTUNERIC, UCIGAS SI MINCINOS, RAUTATE SI MOARTE, ne da ÎN INIMA FIECARUI OM, ÎN ASCUNS, TAINIC, NESTIUTA DECÎT DE DUMNEZEU.
El lupta cu armele Sale, nu cu SABIA, nu cum se razboiesc oamenii si împaratiile lumii acesteia.
Dar ca sa-L întelegem, sa-L iubim, sa fim puternici si BIRUITORI trebuie SA-L CUNOASTEM. Sin alta CALE nu este decît CUVÎNTUL SAU; CUVÎNTUL S-A FACUT TRUP SI A LOCUIT PRINTRE NOI. EL ESTE CALEA, ADEVARUL SI VIATA.

26 marttie 2006

Evanghelia dupa Ioan

Capitolul 14. Versetele 34. –37

19. Sîngele si apa, (în care, oamenii de stiinta vad semnele unui INFARCT), pentru IOAN este împlinirea si confirmarea ca CEL STRAPUNS ERA OM SI DUMNEZEU.
În sînge a pus Dumnezeu VIATA. Si, în VIATA omului, a pus El LUMINA. Lumina aceasta, care „lumineaza pe orice OM, venind în lume,” îl va face pe OM sa caute LUMINA VIETII, sa înseteze dupa VIATA DE LUMINA, asa cum APA din care este constituit corpul, îl face sa NU POATA TRAI FARA APA; omul înseteaza, cauta, si setea îl conduce la APA, si STIE, ca aceea este APA, caci APA DIN EL STRIGA: „de ASTA aveam nevoie, ca sa TRAIESC.”
Asa este si cu „LUMINA” pusa ÎN OM. Asa sunt puse LEGILE LUI DUMNEZEU, ÎN CREATIA SA. Ca ele sa actioneze DE LA SINE., (DE LA DUMNEZEU) SI VESNIC. Asa lumina pusa ÎN OM, îl va face sa înseteze dupa LUMINA, s-o RECUNOASCA, cum recunoastecel ars de sete APA, si cumrecunoaste oaia GLASDUL PASTORULUI. Asa se poate NASTE DIN NOU un OM („din APA si din DUH”)
Va cauta si va gasi LUMINA, („Eu sunt LUMINA LUMII”) va primi CUVINTE-
LE, care sunt „DUH si VIATA,”si va trai. Va fi ÎNVIAT din moartea spirituala

Versetele 38.– 42.

19. „Pilat i-a dat voie.” Si, prin asta, împlineste, cu Iosif si cu Nicodim, voia lui Dumnezeu, ca TRUPUL, în care A FOST PE PAMÎNT, sa fie pus cu grija si cu dragoste în mormînt..

Capitolul 20. Versetul 1.

„Ziua întîi a saptamînii”este ziua ÎNVIERII, (În zilele acelea nu existau numele date, mult mai tîrziu, dupa nume de ZEI, zilelor saptamînii). Doar SABATUL(„odihna,” „sarbatoare”) avea NUME, caci era, de la CREATIE, ziua BINECUVÎNTATA SI SFINTITA de Dumnezeu, pe care oamenii, prin PORUNCA A 4-a, trebuiau s-o respecte, s-o sfinteasca, sa fie DOAR cu TATAL LOR.
Cînd Dumnezeu si-a SFÎRSIT LUCRAREA, S-A ODIHNIT. Cînd ISUS Si-a sfîrsit lucrarea S-A ODIHNIT, ÎN SABAT.

Versetele 5.– 12.

20. Cei 100 de litri de smirna (RASINA) si aloe (planta medicinala), în care au fost înbibate fîsiilede pînza, au format, întarindu-se, un fel de SARCOFAG. Ucenicii au
vazut acest „sarcofag,” din fîsii de pînza STÎND GOL. Iar stergarul, cu care fusese înfasurat CAPUL, statea, ca un SUL, în locul unde fusese CAPUL LUI ISUS. Domnu;l fusese ca ABSORBIT din acele fîsii, care STATEAU, întarite, în LOCUL unde fusese pus TRUPUL LUI ISUS. Cei doi îngeri, pe care I-A VAZUT MARIA, stateau LA CAP SI LA PICIOARE.
Dar Domnul NU MAI ERA ACOLO. ERA VIU, si ESTE VIU ÎN VECI. Este cu NOI, DAR ÎN ACEA LUME DE SUS, de unde spunea ca ESTE: „Eu sunt de SUS, NU SUNT DIN LUMEA ACEASTA.” Si nu e vorba de CERUL FIZIC, ci de ÎNALTIME SPIRITUALA, de LUMEA NEVAZUTA DE NOI, CU OCHII FIZICI, ci cu OCHIUL SPIRITUAL, prin care LUMINA VIETII VESNICE ne inunda, (daca „OCHIUL TAU ESTE CURAT”), si ne umple cu IUBIREA, FRUMUSETEA, ADEVARUL, si DESAVÎRSIREA EI. Ne face VII, ne „minuneaza,” ne face fericiti, ne naste din nou, liberi si puternici. CU ISUS.

Versetele 13. – 18.

20. Domnul A ÎNVIAT. Este VIU, este cu noi, prezent, în fiecare clipa. Ne vede, ne aude, ne vorbeste prin CUVÎNTUL VIU al Evangheliei.
Cuvintele Sale, sunt ca ale noastre, dar ÎL CONTIN PE DUMNEZEU. Duhul Sau Sfînt ne lumineaza ca sa întelegem CONTINUTUL, gîndirea din CUVINTE, care nu este gîndire omeneasca. Trupul Sau este ALTFEL.
Trebuie sa primim CÎT NI SE SPUNE, si sa nu ne închipuim NIMIC, caci ne ratacim si gresim.
Este un trup MATERIAL. Dar El poate sa ia ORICE ÎNFATISARE, ORICE CHIP. POATE SA NU MAI FIE MATERIAL, ÎN ORICE CLIPA, SA SE FACA „NEVAZUT,”sa fie doar DUH.
NU SE MAI SUPUNE DECI LEGILOR PUSE ÎN MATERIE. AJUNGE INSTANTANEU ÎN ORICE LOC, LA ORICE DISTANTA,TRECE PRIN MATERIE, (PERETI, USI) Manînca, pîine, peste, miere,lucruri materiale, si, într-o clipa, ele nu mai sunt MATERIE, caci El dispare, si REDEVINE DUH, IMATERIAL. Este o ABSOLUTA STAPÎNIRE ASUPRA MATERIEI. DOAR ATÎTA REIESE CLAR DIN
EVANGHELII.
Maria STIA ca El este Dumnezeu si prmeste toate aceste lucruri, asa cum sunt.
„Nu Ma tinea,” nu se refera la încercarea de a-L tine fizic, ci spiritual. Prin durerea si dragostea ei, Maria Îl „tinea” mai mult decît trebuie, legat de lumea din care trebuia sa Se ÎNALTE. Ea întelege ÎNDATA, se linisteste, si face, cu bucurie, ce i-a spus Domnul ei, cel VIU.

19. – 20. Ucenicii erau întristati, tulburati, nu doar de cele petrecute, ci si de propria lor comportare, de frica, fuga, lepadarea, slabiciunea lor. Si noi, cu atît mai mult, trebuie sa fim atenti, rabdatori, sinceri si perseverenti în cresterea noastra spirituala, în cunoasterea si înfaptuirea Învataturii lui Dumnezeu.
Domnul intra, prin usile încuiate, sta în mijlocul lor si le spune: „PACE VOUA.”
Le arata coasta Sa Ei se BUCURA, si SIMT PACE. Daca L-ar fi vazut cu rani în palme, picioare, pe frunte si cu pieptul STRAPUNS, NU S-AR FI PUTUT BUCURA SI SIMTI PACE.

21.– 23. Dar Domnul este VIU, si ASA CUM FUSESE CÎND ERA CU EI. Îi trimite SA-L DUCA LUMII, CA PR O PÎINE A VIETII, CA PE O APA VIE, CA PE LUMINA VIETII.
Le da Duhul Sau Sfînt si îi AVERTIZEAZA CA AU ACUM O PUTERE PE CARE N-O AVEAU PÎNA ACUM.
CINE ARE DUHUL SFÎNT, TREBUIE SA IERTE, ASA CUM I-A ÎNVATAT EL. Caci „Daca NU IERTATI, nici Tatal vostru, care este în ceruri, NU VA VA IERTA GRESELILE VOASTRE.” (Marcu 11. Versetul 26.) Este o LEGE pentru LUMEA ÎN CARE LUCREAZA DUHUL SFÎNT.
În Marcu, Domnul, USUCA SMOCHINUL, CA SA-I ÎNVETE CE POT FACE EI SEMENILOR, DACA VOR FOLOSI RAU PUTERA DATA. SI ÎN CLIPA ACEEA EI ÎSI FAC RAU LOR ÎNSILE. „IERTATI, SI VI SE VA IERTA.” DACA NU IERTATI (CEEA CE EU AM IERTAT), NU VETI PUTEA FI IERTATI” Sunt CUVINTELE LUI DUMNEZEU si nu sunt USOR DE ÎNTELES

Versetele 24. – 25.

20. TOMA a aflat ca DOMNUL A VENIT VIU, LA EI. Din CUM VORBESTE TOMA, reiese, ca ceea ce ÎL ÎMPIEDICA SA CREADA CA ERA CHIAR DOMNUL ESTE LIPSA SEMNELOR, A RANILOR, (ca si cum Cel care a AVUT PUTERE SA TREACA DIN MOARTE LA VIATA, NU PUTEA REFACE UN TRUP DETERIO-RAT, NU DOAR DE CUIE SI SULITA, CI SFÎSIAT DE BICE SI RANIT DE SPINI.)
Domnul a fost zdrobit în TOT TRUPUL SAU, SI dupa ÎNVIERE nu umbla prin lume plin de vînatai si rani, ci ÎNVIAT SI REFACUT, RESTAURAT, NOU.

Versetele 26.–29.

20. Toma a fost pus sa PRIVEASCA LA PALMELE DOMNULUI. Si S-A ÎN-
TÎMPLAT „CEVA”care l-a facut sa se plece în fata Domnului si Dumnezeului lui. (Nu faptul ca îi stia cuvintele rostite în versetul 25, caci toti stiau, ca Isus cunostea chiar si gîdurile oamenilor). Ci CEVA mult mai convigator s-a petrecut.
Domnul i-a aratat, în PALMELE SALE, cum, ÎN FATA NECREDINTEI, ele SÎNGEREAZA CU DURERE, ca ÎN CLIPA ÎN CARE AU FOST STRAPUNSE DE CUIE.. „Ferice de cei ce N-AU VAZUT SI AU CREZUT.”

Capitolul 21. Versetele 1. – 6.

Se lumina de ziua, pe marea Galileeii. Ucenicii erau înfrigurati, flamînzi, descurajati ca s-au trudit degeaba. Dar Isus este cu ei. (si cu noi.).
A venit la ei cu un alt CHIP. (Poate, si la noi, vine asa) Le-a spus CE SA FACA.
L-AU ASCULTAT, si NU MAI PUTEAU TRAGE MREAJA de mutimea PESTILOR. (El este STAPÎN peste TOT ce exista. Stelele, marea, vîntul, pestii, si oamenii care CRED, Îl ASCULTA.)

Versetele 7. –8. Ioan este primul care îsi DA SEAMA: „ESTE DOMNUL.” SI
PETRU, de fericire ca DOMNUL A VENIT DIN NOU LA EI, ESTE DORNIC SA-I A-
RATE TOTA CREDINTA PE CARE O SIMTE ACUM, ÎN EL. Se ÎMBRACA si SE ÎNCINGE, si SE ARUNCA ÎN MARE. Erau la 200 de COTI DE TARM (1COT=50-60CM).) Deci PETRU, (cel care în MATEI CAPITOLUL 14, dupa cîtiva pasi se sperie si strigaca SE SCUFUNDA) acelasi PETRU, acum , se îmbraca si se arunca în MARE. Stia ca nu-si va UDA HAINELE, ca VA UMBLA PE MARE, CEI PESTE 100m.pîna la tarm, unde era ISUS.
ACUM, DOMNUL ÎI VA VEDEA CRDINTA, SI NU-I VA MAI SPUNE (CA ÎN MATEI 14) „PUTIN CREDINCIOSULE, PENTRU CE TE-AI ÎNDOIT?”
Ajunge, înaintea CELORLALTI,care veneau cu CORABIOARA si E FERICIT.

Versetele 9. –14.

Domnul îi astepta cu PÎINE si PESTE FRIPT PE JARATIC. DAR CINE SE MAI POATE ÎNTREBA DE UNDE ARE DUMNEZEU TOATE ASTEA?
Isus le cere si din PESTII „LOR”(prinsi de ei, dar DARUITI DE DOMNUL). SI PETRU ALEARGA LA CORABIE si TRAGE SINGUR MREAJA, pe care toti, împreu-
na, n-o putusera trage, decît cu corabioara. Este FERICIT ca Domnul POATE SA VADACE PUTERE ÎI DA CREDINTA ÎN DOMNUL LUI.
A tras SINGUR, ce 7 insi n-au putut ridica. Si cu adevarat, trebuia PUTERE ca sa ridici 153 de PESTI MARI (un „PESTE MARE” are cel putin 2-3 kg). Ce OM POATE RIDICA PRIN propria PUTERE atîta GREUTATE? CE OM POATE MERGE PE APE?
În sfîsit nu mai poate sa-i spuna nimeni: „PUTIN CREDINCIOSULE.” PETRU E FERICIT. Atît de mult îl iubeste Domnul pe acest PETRE AL SAU, încît îi IA ACEASTA FERICIRE. Si îl ÎNVATA, ACUM., DE CE I-A : „Tu nu poti veni dupa Mine, acum Dar, main tîrziu VEI VENI.”

Versetul 15.

–„Ma iubesti tu mai mult decît acestia?” „Da Doamne, stii ca Te iubesc.” (Ai va-
zut, am mers pe mare, prin PUTEREA CREDINTEI ÎN TINE. Niciunul dintre acestia, n-a alergat pe mare, la Tine. SI HAINELE NU MI S-AU UDAT!)

Versetul 16.

I-a zis a doua oara: „Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti,?” „Da, Doamne, stii ca Te iubesc.” (Nu doar pe „acestia” i-am întrecut, dar CHIAR PE MINE ÎNSUMI! Ai VAZUT cum am RIDICAT 2- 300 de kg. Si nu mi s-a rupt SPATELE,asa cum nu s-a rupt MREAJA.)

Versetul 17.

A treia oara ia zis ISUS : „Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti,?” Si marele, puternicul PETRU, cel TARE ÎN CREDINTA, s-a prabusit pîna ÎN ADÎNCUL INIMII LUI. S-A AUZIT STRIGÎND A TREIA OARA, jurrîndu-se si blestemîndu-se: „NU-L CUNOSC PE OMUL ACESTA DE CARE VORBITI,” (Marcu 14. versetul71.) „Doamne, Tu TOATE LE STI. STII CA TE IUBESC.” (STII ca m-am LEPADAT DE TINE, ca un OM DE NIMIC, mi-a fost frica, m-am ascuns. De trei ori am spus ca nici nu stiu CINE ESTI. CUM POTI DOAMNE SA MA IERTI, SA MA IUBESTI, SA-MI MAI VORBESTI? DOAMNE, TU TOATE LE STII. NU SE POATE SA NU VEZI, SA NU STII, CA ÎN ADÎNCUL CE MAI ASCUNS AL INIMII MELE, TE IUBESC, DESI SUNT UN NETREBNIC, UN LAS, UN FRICOS DE NIMIC. CUM SA NU TE IUBESC, DOAMNE, SI CUM SA NU MA MINUNEZ, SA NU FIU COPLESIT, SA NU MA FAC MIC SI UNA CU PAMÎNTUL, CÎND VAD IERTAREA, IUBIREA SI AJUTORUL TAU?
– „PASTE OILE MELE.” LACRIMA MEA DE IUBIRE SI RECUNOSTINTA DIN ADÎNCUL INIMII TALE, atunci cînd te topesti, în lacrima aceea, din IUBIRE PENTRU DUMNEZEUL TAU care VEDE si STIE TOT, atunci STIU CA MA IUBESTI. CA VIATA TA SE TOPESTE ÎN VIATA MEA, SI ESTI AL MEU, SI NIMENI NU TE VA SMULGE DIN MÎNA MEA.
„PASTE OILE MELE.” Acum stii ca n-ai nevoie sa mergi pe ape, sa muti muntii, sa ridici dealurile.
Puterea credintei nu ti-a fost data pentru ca sa demonstrezi ceva, sau sa fii mai mult „decît acestia.” Ci ca sa ierti, sa te ierti, sa ma chemi, sa ma întrebi, sa ma cunosti, sa ajuti, sa ai rabdare, sa nu uiti ca singurul cu adevarat MARE, PUTERNIC, plin de IUBIRE, CUNOASTERE, MILA., ÎNDURARE, SUNT EU, DUMNEZEUL TAU.

Versetul 19.

În sfîrsit PETRU AUDE CUVINTELE MULT DORITE „VINO DUPA MINE,”
acum stie „de ce n-a putut merge dupa Domnul, atunci cînd zicea „Eu îmi voi da viata pentru Tine.” Dar, pentru asta, a TREBUIT CA DOMNUL SA-SI DEA VIATA PENTRU NOI.

Versetul 21.

Voia si LUCRAREA LUI DUMNEZEU CU FIECARE OM, doar EL O STIE.
Doar Dumnezeu CUNOASTE INIMA OMULUI. Doar EL STIE starea fiecarui SUFLET.
Noua ni se spune: NU JUDECATI, NU OSÎNDITI, IERTATI, DATI, FITI DREPTI, AVETI MILA, AJUTATI. Nu stiti CINE este cel „cazut între tîlhari” si lasat, aprope mort, la marginea drumului. Nu stiti ce planuri are Dumnezeu cu fiecare om.
„CE-TI PASA TIE? TU VINO DUPA MINE.”

20 Aprilie 2006

„SFINTESTEI PRIN ADEVARUL TAU. CUVÎNTUL TAUETE ADEVARUL”

Evahgelia dupa Ioan

CAPITOLUL 1

1. 2. A fost scrisa în limba greaca. În limba greaca, Ioan a scris: „La început a fost LOGOSUL,” tradus prin „La început a fost CUVÎNTUL.” În dictionar LOGOS este tradus prin adîncimea întelesurilor pe care le are în limba greaca, în care l-a folosit Ioan, „ucenicul cel iubit:”
1. Ordinea cosmica
2. Ordinea gîndirii omenesti (legile puse în ea)
3. Ratiune divina
4. Puterea creatoare a lui Dumnezeu
5. Ratiunea de a exista a oricarui lucru (dupa legi fixe)
În latina a fost tradus prin VERBUM (care romîneste s-a tradus CUVÎNT). VOR-
BUM sugereaza : „vorbire,”dar si „verb”– (cuvintele care exprima actiuni, „faptuiri,”pre-
cedate de un impuls, de o putere si VOINTA de a „face.”)
În romîneste s-a tradus prin CUVÎNT. Daca meditam la ce este CUVÎNTUL,cel pe care-l folosim ca sa gîndim, sa întelegem, sa planificam, sa facem, sa exprimam, sa comunicam, sa daruim, sa primim, si multe altele, („TOTUL,”de fapt), ne vom „linisti,”
CUVÎNT, (cuvîntul „CUVÎNT”), contine, exprima, tot ce în greceste înseamna LOGOS („TOTUL”este în Cuvînt) (Si ce „ciudat,” ce „întîmplare”mica”: CU VÎNT! În ebraica si în greaca veche, VÎNT si DUH. (în ambele limbi), se exprima prin PNEUMA care înseamna VÎNT si DUH. (CU VÎNT, CU DUH), desigur, „speculatie,”dar nu nasco-
cire – ASA ESTE „întîmplator.”
Logosul, CUVÎNTUL, sunt Dumnezeu. Ratiunea„ordinea, puterea creatoare, Legile imuabile, desavîrsite, intrinseci CREATIEI scopul, Creatiei, fac parte din Persona,
(„Numele”), lui Dumnezeu.
Asa cum o persoana este înzestrata de Dumnezeu cu RATIUNE, cu cuvinte, cu gîndire, si poate, într-o clipa, sa fie cu gîndul, pe Luna, sau cu o persoana draga, care a murit de mult, fara ca în momentul cînd gîndeste, mintea sa fie separata de întreaga persoana a omului, tot asa CUVÎNTUL, LOGOSUL, chiar dupa întrupare, nu se „desprinde” de Dumnezeu, dupa cum Duhul Sfînt, cînd vine ca Mîngîietor, nu se „desprinde” de Dumnezeu, nu este doar „o parte” din Dumnezeu. („Caci Dumnezeu nu-I da Duhul cu masura.”)
Chiar dupa ÎNTRUPARE, desi în trup de OM, Domnul Isus este în sînul Tatalui: „Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatalui, acela L-a facut cunoscut.” „Eu si Tatal UNA suntem.”
Desi, în timpul lucrarii pe pamînt, Logosul s-a supus constrîngerilor unei fiinte care locuieste în TRUP material, (ca sa poata cunoaste existenta ÎN TRUP, a fiintei Create „dupa CHIPUL si ASEMANAREA LUI DUMNEZEU,”amagita si rapita de viclenia celui rau, ca s-o poata întelege deplin, s-o învete, sa-i vorbeasca, sa Îl faca cunoscut, direct si deplin pe Dumnezeu, sa-l readuca pe om la Dumnezeul sau si sa-l salveze astfel din întuneric si pierzare, ratacire si moarte), totusi, Logosul, Cuvîntul, era Dumnezeu, nu o parte din Dumnezeu, venita pe pamînt. Dumnezeu este DUH.
Daca noi, oamenii, creati DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA SA, suntem atît de sublim conceputi, organizati, structurati, de o complexitate uluitoare, CUM POATE FI ACEL DUH CARE NE-A „GÎNDIT,”si care SPUNE CA NE IUBESTE.
Daca mintea si sufletul unui om pot picura uneori atîta gingasie, sensibilitate, delicatete, bunatate, cum poate fi oare SUFLETUL, SENSIBILITATEA, GINGASIA, DRAGOSTEA, BUNATATEA,CELUI CARE L-A CREAT PE OM, SI DORESTE SA FIE ÎMPREUNA CU ACEASTA FIINTA CREATA, SA-I SPUNA „FIU”.

3. Desigur ca prin LOGOS au fost facute toate lucrurile. Cerurile, adica lumea „spirituala,” duhurile create ca „ostire a cerurilor” (îngerii – duhuri slujitoare), „pamîn -
tul” – (adica elementele materiale – MATERIA–), din care, (începînd cu prima clipa a creeri PAMÎNTULUI ca LUME, în care va trai, omul creat în a 6-a zi), Dumnezeu a organizat aceasta materie haotica, (peste care se misca DUHUL SAU, înainte sa zica „Sa fie LUMINA).
LOGOSUL a gîndit, a conceput, a structurat, a pus legi, si a ZIS, si a FACUT ceea ce VOIA, DOREA, Dumnezeu.
Lumina materiala, (caci LUMINA VIE, NECREATA apartine CERULUI, lui Dumnezeu pe care a despartit-o de întunericul care era pîna atunci si a creat intervale alternante de zi si noapte, deci a creat TIMPUL. Apoi SPATIUL, despartind apele de sus de cele de jos –distantîndu-le. Apoi tot ce are viata pe pamînt, vietuitoarele, plantele, si în sfîrsit OMUL, pentru care s-au facut toate cele de pîna la el

4. În El (în CUVÎNT, LOGOS) era VIATA. Viata cu care a însufletit ceea ce a conceput din materia moarta. De la viata bobului de grîu, a oricarei seminte cu viata în ea, care rodeste dupa legi, puse în ea de Dumnezeu, ca din viata ei sa nasca viata, la viata oului de pasare, din care iese si se dezvolta o fiinta creata pentru zbor: „are zborul în sine,” la pestii „gînditi” pentru apa, la orice vietuitoare în care Dumnezeu a pus legi, reguli de „functionare,” care actioneaza asa cum le-a programat El, dupa orînduiala pusa în fiecare, prin care se înmultesc, se perpetueaza, se reproduc, dînd viata unor fiinte asemenea lor, din viata lor, din codul genetic pus în ele, din legile existentei lor, tari ca legea gravitatiei, care nu poate fi desfiintata, nici schimbata.
Dar OMUL este singura vietuitoare, pe care Dumnezeu a creat-o, dupa CHIPUL SI ASEMANAREA SA. Constructia lui „materiala” este asemeni mamiferelor, care sunt animale terestre, nasc pui si-i cresc cu mare grija, dragoste, ocrotire, îi alapteaza, si-i învata sa traiasca, „pe picioarele lor,”
DAR în Omul întocmit cu mîinile Sale, peste care a SUFLAT EL SUFLARE DE VIATA, Dumnezeu a pus ce n-a pus în nici o alta creatura a Sa. LUMINA.
Pentru Om, viata nu este doar, ca pentru celelalte vietuitoare. Pentru OM VIATA ESTE LUMINA. O SAMÎNTA din LUMINA NECREATA si VIE A LUI DUMNEZEU, pe care nici o alta fiinta , în afara de OM, n-o poate vedea niciodata, caci nu se vede cu OCHII fizici, asemanatori în mare cu ai omului
O SAMÎNTA DIN SINE: EL ESTE CUVÎNTUL SI A PUS ÎN OM CUVÎNTUL, LOGOSUL. A PUS gîndire logica, putere creatoare, viziune, comunicare, exprimare, PRIN CUVÎNT – acest DAR pe care nici o alta fiinta creata nu l-a primit.
PRIN CUVÎNT ÎL CUNOASTEM PE DUMNEZEU. PRIN CUVÎNT SE NAS-
TE ÎN NOI.

5. Acum este vorba de LUMINA necreata, VIE, VIATA VESNICA, DIN DUM-
NEZEU, care BIRUIESTE ÎNTUNERICUL celui rau. Caci Lumina este Adevarul si Viata, iar întunericul este uzurpare, minciuna, ucidere. Si Dumnezeu este mai mare de-
cît toti. Dar OMULa primit si DARUL LIBERULUI ARBITRU. EL HOTARESTE CE ALEGE CE VOIESTE. ESTE CREAT RATIONAL SI LIBER.

6. – 8. Este vorba NU DOAR DE IOAN BOTEZATORUL, (care a venit „în duhul si puterea lui Ilie”) ci de toti oamenii de pîna la Ioan, (Ilie, Elisei, Samuel, Ieremia, Isaia si toti proorocii), prin care Dumnezeu a vorbit oamenilor.
(„Ioan ERA LUMINA care ESTE APRINSA SI LUMINEAZA.”)
Acesti prooroci, de pîna la Ioan, ca si Ioan, au marturisit despre LUMINA VIE , VESNIC VIE pentru ca oamenii sa CREADA, prin marturisirea lor, în DUMNEZEU.

9. Orice om care se naste pe pamînt, este, spre deosebire de celelalte fiinte, „LUMINAT” de LUMINA care este pusa în OM, odata cu VIATA, caci: „viata era lumina oamenilor. ASA l-a Creat Dumnezeu, (LOGOSUL), pe OM.

10.– 11. Dumnezeu este DUH. Odata ce a creat lumea pentru OM, cu scopul de a naste în INIMA omului viata vesnica si Cunoasterea lui Dumnezeu, si a pus în OM LUMINA care sa poata aduce omul la Dumnezeu, CUVÎNTUL SAU, a fost tot timpul în lume, LOGOSUL a lucrat, a facut semne si minuni, a gasit prooroci cu minti si inimi atît de speciale, încît le-a putut transmite oamenilor învataturi, avertismente, calauzire; dar LUMEA NU L-A CUNOSCUT. L-au cunoscut doar putini oameni, acei mari oameni ai CREDINTEI din Vechiul Testament. Dar milioane de alti oameni piereau în întuneric.
Oamenii ERAU AI SAI, EL ÎI CREASE, PENTRU SINE SI CA SA-I FACA FERICTI SI VESNICI.
Dar oamenii nu L-au primit. Îi omorau pe prooroci cu pietre sau îsi bateau joc de
cuvintele lor.

12. – 13. Dar, au fost si oameni care L-au primit. Inima lor recunostea pe Dumnezeu, credeau în El, Îl iubeau, Ise închinau, se întorceau la El, caci inima le spunea:
„este BINE sa fim aici.” Ei au primit BINECUVÎNTARILE, PACEA, TARIA SI BUCURIA COPII;OR CARE-L AU DE TATA PE DUMNEZEU. În trupul lor de carne era o viata care nu era din lumea materiala, ci din Dumnezeu.

14. Pentru milioanele de oamrni care piereau „din lipsa de cunostinta de Dumnezeu,” Dumnezeu (LOGOSUL, CUVÎNTUL) S-A FACUT TRUP, S-A ÎNTRU -
PAT. Acesta era un lucru nou pe pamînt, era O NOUA CREATIUNE. ÎN TRUP, DUMNEZEU NU SE FACUSE VAZUT. ACUM ERA VAZUT ÎN SLAVA SA, HARUL SAU, ADEVARUL SAU.
LOGOSUL VORBEA OAMENILOR DIRECT NU PRIN ALTI OAMENI.
Înainte de întrupare, era în lume, Si-a aratat puterea prin lucrari ale unor oameni ca Moise, Ilie, Elisei, care au facut toate minunile pe care le face Isus: au înviat morti, au înmultit pîini, au curatat leprosi si multe, multe alte semne si minuni.
Acum a venit CUVÎNTUL. CUVÎNTUL SE DESCOPERA, SE FACE CUNOS-
CUT PRIN CUVÎNT. Oamenii care-L asculta sunt binecuvîntat de revelatia LOGOSU-
LUI, a GÎNDIRII si FRUMUSETII DIVINE. Duhul Sau Sfînt va lumina peste oameni CUVÎNTUL SAU, lasat SCRIS ÎN EVANGHELIE. MÎNGÎIETORUL ne va aduce aminte de CUVINTELE SALE. Dar trebuie sa cunoastem aceste cuvinte, sa le punem si sa le pastram în inima, ca pe o samînta vie, sfînta, din Dumnezeu.
Astfel, asa cum: „El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut,” tot asa Mîngîietorul nu va fi „PRIMIT DE LUME, PENTRU CA LUMEA NU-L VEDE SI NU-L CUNOASTE. DAR VOI ÎL CUNOASTETI, CACI RAMÎNE CU VOI, SI VA FI ÎN VOI.” – PRIN CUVÎNT: „Daca ramîn ÎN VOI CUVINTELE MELE.”

15. Ioan a fost „din pîntecele maicii sale umplut de Duhul Sfînt,”si a crescut în pustie într-o austeritate si curatie prin care a atins înaltimea absoluta la care poate ajunge un om prin neprihanire, fara sa-L fi cunoscut pe Isus.
„Eu nu-L cunosteam” spune Ioan, dar, cînd, L-a vazut, L-a RECUNOSCUT. Ochii sai curati au putut vedea Duhul Fiului lui Dumnezeu, care era din vesnicii, înainte de Ioan si de ceruri si de pamînt.

16.–18. Dumnezeu atingînd pamîntul cu talpi de om,CUVÎNTUL SAU turnat în inimi de vibratia glasului si Duhului Sau, Dumnezeirea batînd într-o inima omeneasca, au ATINS, altfel decît pîna atunci, LUMEA.
Revarsarea aceasta de LUMINA VIE, de APAVIE, de VIATA, au umplut atmosfera de HARUL SAU, de BUNATATEA BINELUI, ADEVARULUI, DRAGOSTEI, SFINTENIEI SI DESAVÎRSIRII LUI DUMNEZEU. Doar El Însusi se putea face CUNOSCUT PE SINE. NICI UN OM NU L-AR FI PUTUT ARATA.
Legea data prin Moise, a aratat principiile de baza ale comportarii oamenilor. Dar Legea Iubirii nu putea fi sadita în inima omului decît prin atingera SA, prin CUNOAS-
TEREA SA, prin HARUL si apropierea SA de noi, prin Emanuel, (Dumnezeu este cu noi), Fiul Sau, prin mîngîierea Mîngîietorului.
Solutia gasita de LOGOS pentru salvarea lumii are dimensiunea creerii „cerurilor si pamîntului” este „dumnezeiasca”

19.– 34. Fiecare Evanghelie începe cu alt moment al „locuirii printre noi” a Dumnezeului întrupat.
În Logosul Divin, totul are rost, iar scopul este ca inima noastra sa ajunga sa-L cxunoasca si sa-L iubeasca. Evangheliile sunt UNA si lucreaza împreuna asupra schim-
barii mintii noastre, dupa stiinta lui Dumnezeu, (chiar prin aceste deosebiri, aparente contradictii, „nepotrviri”care, de fapt, ne atentioneaza, ne dirijeaza mintea, creata de El si strîmbata de viata de pe pamînt, ca sa-L întelegem DEPLIN.
Evanghelia dupa Ioan, începe cu perioada de dupa BOTEZ si de DUPA cele 40 de zile în PUSTIE.
Ioan deja stia ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, stiastia ca fusese trimis sa-L recunoasca si sa spuna poporului Israel ca Mesia cel vestit prin prooroci VENISE si EL ESTE ISUS, si multi, care aveau urechi de auzit, veneau la El, îi auzeau CHEMAREA.

35. Cei doi ucenici (Andrei si Ioan), L-au urmat pe Isus, la cuvintele lui Ioan Botezatorul. „Au „vazut unde locuia,” au stat cu El, si nu stiu ce s-a petrecut în ceasurile acelea, unde i-a dus, ce le-a vorbit, dar acum stiau sigur ca L-au gasit pe Mesia. Si ucenicii sunt adusi unul dupa altul la Isus, altfel decît în celelalte Evanghelii, poate tocmai ca sa învatam ca nu exactitatea faptelor concrete, a momentului istoric conteaza, CI SEMNIFICATIA ADÎNCA A CEEA CE SE ÎNTÎMPLA în acele momente, sau completarea SEMNIFICATIEI, tocmai prin diferentele care apar uneori.
Evangheliile nu sunt o relatare despre Fiul lui Dumnezeu, ci LUCRAREA LUI DUMNEZEU cu MINTEA SI INIMA FIECARUI OM. „Cine este din Dumnezeu, AS-
CULTA cuvintele lui Dumnezeu.”
Gîndurile lui Dumnezeu nu sunt ca gîndurile omului si nu pot fi întelese cu usurinta, ci cautate cu staruinta. Si „cel ce cauta, va gasi,”caci Dumnezeu cunoaste inima fiecaruia si-i RASPUNDE. (L-a vazut pe Natanael stînd sub smochin si cautîndu-L cu toata fiinta lui pe Dumnezeu).

CAPITOLUL 2

1.– 12. – Cuvintele Evangheliei sunt ale lui Dumnezeu, si trebuie sa le citim cu o atentie speciala si o concentrare totala si cu o încredere absoluta. Fiecare Cuvînt rostit de CUVÎNTUL ÎNTREUPAT, este ADEVAR DESAVÎRSIT, PROOROCIE, DESCOPERI-
RE A LOGOSULUI..
Cînd Isus spune ca „deacum- încolo veti vedea cerul deschis si pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se si pogorîndu-se peste Fiul omului,”atunci ASA ESTE; pîna AZI si ÎN VECI. („Fiul omului” era Isus, în clipa rostiri acestor cuvinte, darAZI, Isus este în fiecare OM care-L primeste, si El cunostea lucrul acesta care VA FI. SI ESTE ACUM.)
(Luca) – La 12 ani, Isus stia cu toata FIINTA SA ca TATAL LUI ESTE DUMNEZEU. (Asa STIE azi , fiecare om, DEVENIT COPIL DE DUMNEZEU, ca TATAL LUI ESTE DUMNEZEU).
Isus simtea ca fiecare CUVÎNT din „Lege si Prooroci,”este AL LUI, îl vorbea si facea parte din El. La BOTEZ L-A AUZIT PE TATAL CONFIRMÎND,ceea ce „simti-
se,” „stiuse”dintotdeauna: „Tu esti Fiul Meu Preaiubit.”
Dupa PUSTIE, si-a început LUCRAREA PE PAMÎNT. „Eu nu fac nimic de la Mine însumi.” Desi era plin de puterea DUHULUI LUI DUMNEZEU, Isus se supunea în totalitate VOII TATALUI carte LUCRA PRIN FIUL SAU. Aceasta „COLABORARE” este peste puterea de întelegere a mintii omenesti, dar multe aspecte sunt dezvaluite, caci TOT ASA LUCREAZA SI AZI, în multe privinte Dumnezeu cu noi oamenii.
Deja stim ca cerul este deschis si îngerii nevazuti sunt prezenti tot timpul, si lucreaza. Isus, cînd a auzit-o pe Mama Sa spunîndu-I ca s-a terminat vinul, îi raspunde firesc ca „nu I-a venit înca ceasul.” (ca sa-si înceapa LUCRAREA). Dar cînd a auzit-o spunînd cu hotarîre slgilor: „Sa faceti orice va va zice,” a ÎNTELES ÎNDATA. A înteles
ca VENISE CEASUL, ca nu „întîmplator,”mama sa, El însusi si ucenicii se aflau la acea nunta împreuna, ca NU MARIA era cea care-L împingea sa actioneze, si ca TATAL Ii vorbise prin Mama Sa. Si Apa devine VIN. Si „VINUL” ACESTA, NOU, ESTE CEL BUN CU ADEVARAT. (Desi cel VECHI era din aceeasi VITA SFÎNTA, el doar a precedat VINUL CEL BUN.) Si cei de fata vad în acest SEMN, SLAVA FIULUI LUI DUMNEZEU PRINTRE EI.

13 – 22. ODATA SOSIT CEASUL, ISUS LUCREAZA CU PUTERE: Se duce
în Templu. El stia ca Dumnezeu nu locuieste în „case de mîini omenesti”, (din care nu va
ramîne în curînd, piatra pe piatra”), ca locul iubit de Dumnezeu este inima omului; în ea doreste sa „locuiasca” Duhul Sau, CUVÎNTUL SAU. Nu Dumnezeu le-a creat Templul; El le-a dat voie sa-l construiasca, pentru ca sa-i sprijine în subrezenia credintei lor.
El este adevaratul „TEMPLU.” Si acum sta VIU, ÎNTRUPAT, în fata lor.
Dar ei Îl vor ucide. Dar El va ÎNVIA si VA FI VIU ÎN VECI, SI VA LOCUI ÎN INIMA OMULUI, CARE-I VA FI TEMPLU NEVAZUT, si PLACUT LUI.
Isus îi scoate afara pe cei ce au transformat Templul, zidit de ei, pentru Dumne –zeu, ca „loc de rugaciune pentru toate neamurile,” cum se legasera la început, într-o „casa de negustorie”si „o pestera de tîlhari”

22.– 25. Tot mai multi oameni, care-L vedeau actionînd, credeau în El. Dar El, prin DUHUL SAU, stia cît de schimbatori, nestatornici si cazatori sunt toti oamenii. Îi cunoaste ÎN TOTUL, caci a fost si EL ispitit, ÎN TRUP CA AL LOR, timp de 40 de zile
si STIA cu CE SE LUPTA OMUL. STIA EL ÎNSUSI cît de neputincios este TRUPUL
omului, în toata alcatuirea lui, si STIA ca doar RÎVNA DUHULUI, CUNOASTEREA CUVÎNTULUI, CONSTIENTIZAREA LUPTEI, pot ajuta OMUL sa devina STATOR-
NIC, ÎNCREZATOR, TARE SI FERICIT, ÎN LUMINA ADEVARULUI LUI DUMNEZEU, SUB OCROTIREA TATALUI.”

CAPITOLUL 3

1. – 15. În multimea de Carturari, Farisei, Preoti, pe care Isus îi numeste „hoti si tîlhari,” „orbi care calauzesc alti orbi,” existau si oameni drepti, care doreau sa-L cunoasca pe Dumnezeu, ca acest NICODIM. Toti ceilalti „Îl pîndeau,”„Îl iscodeau,”dar Nicodim vine, în ascuns, la Isus.
Domnul stie ÎNTREBAREA din inima lui Nicodim, si-i RASPUNDE DIRECT .
Omul nu-L va vedea, nu-L va cunoaste, nu va INTRA în Împaratia lui Dumnezeu niciodata, „asa cum ESTE,” oricît de bun s-ar stradui sa fie, dupa STANDARDE OME-
NESTI. OMUL TREBUIE SA SE NASCA DIN NOU.
În omul nascut din carne, care este carne,TREBUIE, si ESTE cu PUTINTA,SA SE NASCA O FIINTA CARE ESTE DUH. DOAR O ASTFEL DE FIINTA SE POATE APROPIA DE DUMNEZEU CARE ESTE DUH.
Omul nascut din nou, va simti o viata minunata pulsînd LUMINA, ADEVAR, FRUMUSETI NEVAZUTE si NEBANUITE PÎNA ATUNCI. O VIATA REALA, DAR NEVAZUTA, CA VÎNTUL CARE TE MÎNGÎIE, ÎL SIMTI, DAR NU-L VEZI.
Nicodim întreaba: „CUM se poate face asa ceva?” Un Învatator al lui Israel ar fi trebuit sa cunoasca „CUM,”caci Dumnezeu îi învatase prin multe lucrari, VIZIBILE cu OCHII FIZICI, ca doar prin CREDINTA se poate ajunge la El.
Oamenii din pustie, muscati de serpi, erau videcati daca priveau spre sarpele de arama înaltat de Moise, care le spusese ca, daca se uita la sarpe,vor fi vindecati. Cine nu
credea ca „asa ceva” este cu putinta, NU PRIVEA SI MUREA.
Asa cauta Dumnezeu sa-i învete, înainte de ÎNTRUPARE, prin „LUCRURI PAMÎNTESTI.” Acum, Isus, îi eplica acest LUCRU „CERESC,” „NASTEREA DIN NOU.” Din APA si DUH. Elemente fara de care NU SE NASTE ÎN OM O FIINTA,
CARE ESTE DUH. Duhul vine din cunoasterea CUVINTELOR VII ALE LUI DUM –NEZEU: „Cuvintele pe care vi le-am spus EU SUNT DUH SI VIATA.” Asta vine numai de la Dumnezeu, prin CUVÎNTUL ÎNTRUPAT. Dar, TOT DUMNEZEU a pus în OM, de la ÎNCEPUT, si celalalt element necesar: APA. Ea se afla ÎN OM, PUSA DE DUMNEZEU.
„CINE CREDE ÎN MINE NU VA ÎNSETA NICIODATA.” „CUVINTELE MELE SUNT DUH SI VIATA.”–> În SÎNGE E VIATA. VIATA E LUMMINA OAMENILOR. „CINE BEA SÎNGELE MEU ARE VIATA VESNICA.”La nastere, COPILUL este mai mult APA. Procentul scade cu vîrsta dar TOT APA, din care este ALCATUIT, PREDOMINA . SI, ca sa TRAIASCA, trebuie mereu sa BEA APA. Ca sa fie sigur ca va trai, Dumnezeu nu i-a poruncit omului „BEA APA,”ci L-A „facut”sa „înseteze,”sa-i fie SETE, sa simta, ca fara APA, va muri. A „sadit,”în felul în care l-a „conceput,”SETEA, care-l va duce, pe OM, la APA. O va cauta, ca sa traiasca. Si doar cînd o va gasi, îsi va potoli SETEA, care-l arde, si VA TRAI.
Un „mecanism,”ca cel care provoaca SETEA, a pus Dumnezeu în OM, de cînd l-a
si a pus în el „CEVA” ODATA CU VIATA (odata cu VIATA, odata cu venirea fiecarui OM ÎN LUME: „Viata era LUMINA oamenilor”) Aceasta VIATA, care are „LUMINA”
în ea, de la nastere, este „altfel,” decît viata oricarei alte fiinte Create de Dumnezeu. LU-
MINA este viata spirituala, ceea ce este APA pentru viata TRUPULUI; IAR DUHUL ESTE AERUL (VÎNT= DUH în cer.) Lumina pusa în OM, (care „lumineaza pe orice OM venind în lume.”), îl va face pe OM sa „înseteze” dupa LUMINA CEA VIE si ADEVA –
RATA, dupa CEL DIN CARE ACEASTA LUMINA IZVORASTE. Va înseta si nu va avea „VIATA” în el, pîna nu va gasi IZVORUL de APAVIE, pîna nu va „BEA”din APA
VIETII, si VA TRAI. SI VA CREDE, ca, aceasta „APA” „nevazuta,” este VITALA; ( la fel cum, pentru „carne,”este vitala apa, pe care o bea ca sa-si potoleasca SETEA).
Lumina, data omului odata cu viata, îl va face sa caute „LUMINA VIETII;” îl va cauta pe Isus care-i va potoli „SETEA,”caci El este APA VIETII. „Daca înseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea. Eu sunt APA VIETII. Cine CREDE ÎN MINE, din INIMA lui vor curge rîuri de APA VIE.”
Inima va CREDE, va fi ÎNCREDINTATA, va STI, va SIMTI, ca a gasit singurul „lucru”care-i potoleste „SETEA,”care-i da PACE DEPLINA. Din APA si DUH, se naste
„din nou,”OMUL, care poate VEDEA, care poate INTRA, în ÎMPARATIA LUI DUM-
NEZEU.
DIN CREDINTA (APA) si CUVÎNT (DUH (AER, VÎNT)). Amîndoua aceste e-
lemente sunt DE LA DUMNEZEU. Sunt atît de departe de OM, (desi le are în el, de la nastere, prin stropul de LUMINA pus în viata trupului sau si prin darul vorbirii, prin cuvînt), dar, desi atîtde departe, Dumnezeu ni le apropie prin CUNOASTERE; ne face sa ÎNTELEGEM. Caci, putini oameni au fost cei care au gasit CALEA doar prin „mîngîierea”ca de VÎNT, a DUHULUI: „Cum a înaltat Moise sarpele în pustie, TOT ASA TREBUIE SA FIE ÎNALTAT SI FIUL OMULUI.”
LUMINA TREBUIE ÎNALTATA ÎN SFESNIC, PENTRU CA TOTI SA VADA LUMINA, SA CREADA ÎN EA, SA VINA LA VIATA VESNICA.

16. – 21. Dumnezeu doreste ca toti oamenii sa se ÎNTOARCA din întuneric la LUMINA, sa stea în ADEVAR, si sa fie DREPTI, fericiti si salvati.
Pentru asta a lucrat, de cînd Adam si Eva au ales SA CUNOASCA RAUL. L-AU CUNOSCUT SI N-A MAI FOST CU PUTINTA SA STEA ÎN PREZENTA DESAVÎR-
SIRII, A SFINTENIEI LUI DUMNEZEU.
Si toti oamenii s-au nascut DE ATUNCI pe „pamînt.” Dumnezeu era cu ei, dar ei nu-l mai puteau vedea, si s-au îndepartat tot mai mult, cu trecerea anilor, de CEL CARE I-A CREAT. NU-L VEDEAU SI NU-L CUNOSTEAU.
Din omul cel mai credincios pe care l-a gasit pe pamînt, din Avram, Dumnezeu a format, crescut, înmultit si ocrotit o familie, un popor,caruia I S-A facut cunoscut, prin putinii oameni cu care a putut comunica doar prin DUH. Si din acest mic popor, s-a ales o mica mîna de oameni, în care Dumnezeu a venit în lume, într-un „PRUNC culcat în iesle si înfasat în scutece.”
El era CUVÎNTUL. În aceasta vreme, ORICE OM de pe pamînt, Îl va putea AUZI, CUNOASTE SI CREDE; SE VA PUTEA „NASTE DIN NOU,” VA PUTEA DEVENI UN COPIL AL LUI DUMNEZEU.
Nimeni nu-L putea face cunoscut lumii pierdute pe Dumnezeu, decît El Însusi, prin SINGURUL LUI FIU, NASCUT DIN MARIA FECIOARADIN ISRAEL, care L-A ADUS ÎN LUME PE CEL CE ESTE DUMNEZEU.
MAREA LUCRARE A LOGOSULUI ÎNTRUPAT, face cu PUTINTA SALVAREA ORICARUI OM.
Daca parintii unui copil îl iubesc atît de mult pe cel caruia i-au dat viata, cît de milt L-a IUBIT DUMNEZEU PE ACEST PRUNC NUMIT ISUS, pe baiatul de 12 ani din TEMPLU TATALUI SAU,de unde nu-I mai venea sa plece, pe minunatul tînar de 30 de ani, placut tuturor, care-I cunostea TOATE CUVINTELE, si NU FACECEA DECÎT CE STIACA-I ESTE PLACUT TATALUI.
Ce întîlnire a fost între TATA si FIU, cînd Duhul Sfînt S-a pogorît si a ramas peste Isus si Tatal I-a SPUS: „TU ESTI FIUL MEU PREA IUBIT. ÎN TINE ÎMI GASESC TOATA PLACEREA MEA.” Ce revarsare de iubire dinspre CER spre PAMÎNTsi dinspre PAMÎNT SPRE CER. Pe acest Fiu Prea Iubit, care era în, si în care era El, Îl va mîna în PUSTIE, ÎL VA DA SPRE ISPITIRE SATANEI SI FIARELOR LUI, ca sa-L ÎNTAREASCA SA STIE, SA SIMTA SA REZISTE. APOI SA-I ÎNVETE PE OAMENI SA REZISTE, SA LE SPUNA TOT ADEVARUL, SA AIBA RABDARE cu EI, SA-I IUBEASCA, SA-I FIE MILA,SA-I IERTE PENTRU TOATE DEZAMAGIRILE SI SUFERINTELE DE TOT FELUL,CARE VIN ASUPRA LUI,DE LA OAMENI. APOI MOARA, UCIS DE EI, CA SA POATA VENI MÎNGÎIETORUL.
EL, DUHUL SFÎNT, DUHUL ADEVARULUI, VA LASA SCRIS FIECARE CUVÎNT AL CUVÎNTULUI ÎNTRUPAT, SI VA CALAUZI CU LUMINA SA PE ORICE OM „ÎNSETAT,”care-L cauta pe Dumnezeu în cuvintele Fiului Sau: Si viata vesnica este aceasta: SA TE CUNOASCA PE TINE, SINGURUL DUMNEZEU ADEVARAT, SI PE ISUS HRISTOS, PE CARE L-AI TRIMIS TU.” Aceasta este viata vesnica, Lumina oameenilor, Mîntuirea lor: „SA TE CUNOASCA PE TINE.”„CRE -
DINTA VINE ÎN URMA AUZIRII, iar AUZIREA VINE PRIN CUVÎNTUL LUI HRISTOS.”Caci: „Cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit?” (Romani 10)
Iar Cuvîntul lui ISUS este în EVANGHELIE. Oricine înseteaza o poate avea în casa. Un IZVOR DE APAVIE. Cine nu înseteaza nu va sti în CE sa CREADA. Va crede în el însusi, va fi amagit de stapînitorul lumii acesteia, va ramîne în întuneric, va face raul, si va fugi de Lumina.
Totul se împlineste„DE LA SINE” prin LEGILE VESNICE, PUSE, ÎN ORICE EXISTA ÎN UNIVERS, DE LA ÎNCEPUT. Ele actioneaza DREPT, IMPLACABIL, A-
TOT PUTERNIC, IMUABIL. „Cine NU CREDE A SI FOST JUDECAT.” Singur s-a dus ÎN ÎNTUNERIC, nu ca pedeapsa venita de la Dumnezeu, ci,ca si consecinta LEGICA a faptelor sale, pe care a ales sa le faca, caci fiecare este LIBER sa aleaga Ce voieste. Asa afost creat de Dumnezeu, din iubire.
Isus n-a venit sa judece, sa acuze, sa învinuiasca si sa comdamne, ci sa salveze, sa calauzeasca. „El nu va frînge o trestie rupta si nu va strînge un fitil care fumega.” EL VA FACE SA BIRUIE JUDECATA (LOGOSUL DESAVÎRSIT SI LEGILE LUI, INCLUSE ÎN TOT)

22 –36. Cu adevarat Ioan Botezatorul avea ochii cei mai curati si vederea cea mai clara. El întelege diferenta, dintre ce pot face oamenii, care sunt de pe pamînt, pamîntesti, si nu pot VORBI decît „ca de pe pamînt,”(Ei pot doar PRIMI DARUL LUI DUMNEZEU, HARUL SAU) si ce aduce oamenilor Fiul lui Dumnezeu, care vorbeste Cuvintele Dumnezeu, are Duhul lui Dumnezeu si Puterea data de Dumnezeu. Prin EL, cel ce CREDE, ARE VIATA, LUMINA DIN LUMINA si HAR PESTE HAR.

CAPITOLUL 4

Versetele 1. –26. Dumnezeu ÎNSETEAZA DUPA INIMA OMULUI, (pe care l-a creat din iubire),cu PUTEREA IUBIRII SALE DUMNEZEIESTI. „Da-Mi sa beau,” zice Domnul.
În acest capitol, învatam ca Dumnezeu a venit pentru orice om de pe pamînt, nu doar pentru cei din poporul Israel.
Samariteanca era dispretuita, nu doar pentru cei 6 barbati ai ei, ci si pentru ca era din amestecatura de neamuri pagîne, aduse pe pamînturile cucerite de pagîni, ca sa le colonizeze. Au auzit, în tara lor cea noua, de Dumnezeul lui Israel, dar erau confuzi si nu-L cunosteau.
Dar Isus a venit pentru cei pierduti, pentru cei pacatosi, pentru cei bolnavi, nu pentru cei sanatosi. El a vazut SETEA din INIMA acestei femei. Nu setea de APA din fîntîna, ci SETEA DE DUMNEZEUL EI, PE CARE NU-L CUNOSTEA. (Si a crezut ca, ce simte, în nestiinta ei, este SETE de iubire (DE IUBIRE PAMÎNTEASCA), de încredere, de comuniune , de slujire, de ocrotire, de mîngîiere si ajutor, si ca, doar un BARBAT, îi poate potoli acesta SETE. Dar, de fiecare data, era dezamagita si cu setea nepotolita. Încerca cu altul, apoi cu altul, dar nu simtea niciodata ca E ÎMPLINITA, CA ARE BARBAT).
Nu barbatii ei au fost de vina, ci confuzia din mintea ei. Ea nu stia ca nimeni si nimic de pe pamînt, nu-i poate potoli SETEA, nu stia ca un om, nu este decît un om, nu este decît un , nu este decît un om, nu este Dumnezeu. Cînd Îl va cunoaste, inima ei, va fi plina de El, Îl va iubi,si va primi IUBIRE nesfîrsita, mîngîiere, ocrotire, siguranta, Îi va sluji si I se va închina. Nu-i va mai fi sete în veac, caci va avea în ea UN IZVOR DE APA VIE; si, abia atunci, va putea trai, binecuvîntata si împacata, cu barbatul ei de pe pamînt, un OM ca si ea, pe care-l va iubi, întelege, ierta, ajuta, asa cum îi învata Dumnezeu sa fie, si sa se iubeasca, sa fie „un singur trup” pe care nimeni sa nu-l desparta, caci a fost unit de Dumnezeu.
Samariteanca este inundata de PREZENTA BINEFACATOARE, BLÎNDA SI PUTERNICA a Acelui OM care-i vedea pîna în strafundurile inimii, e coplesita de faptul ca un Prooroc sta de vorba cu ea, si-l întreaba despre Dumnezeul cel Adevarat, caci în mintea ei era doar confuzie
Si acetei femei fara nume, Domnul îi descopera adevaruri VESNICE, nespuse înca nimanui. Ea afla ca TATAL este TATAL TUTUROR si ca IUDEILOR LI S-A FaCUT CUNOSCUT. (pîna la acel CEAS). (Mîntuirea vine de la DUMNEZEUL LOR, SINGURUL ADEVARAT)
Mai afla ca Dumnezeu nu locuieste nici pe ruinele lor, nici în Ierusalim. El este DUH si ESTE APROAPE de oricine I Se închina ÎN DUH si ÎN ADEVAR, si ca astfel de ÎNCHINATORI, ÎN DUH si ÎN ADEVAR, doreste TATAL. Si mai afla ca MESIA,cel care trebuia sa vina si SA-I ÎNVETE TOATE LUCRURILE, A SI VENIT, si ESTE ACELA,DIN FATA EI, CARE VORBESTE CU EA. ERA FERICITA, ÎMPLINITA, STIA.

27. – 42. Prejudecatile oamenilor, (daca ar fi fost doar OM), L-ar fi oprit, de la început sa vorbeasca cu Samariteanca, era FEMEIE. (Cîte suflete au fost oprite sa intre în Împaratie, din cauza prejudecatilor celor ce credeau ca „VAD,”dar erau doar ORBI, care prin orbirea si rautatea lor, fatarnicia si ura lor trufasa, au „închis oamenilor Împaratia cerurilor. Nici ei n-au intrat, iar pe cei care doreau sa intre, i-au împiedicat sa intre.”)
Samariteanca a fost binecuvîntata prin întîlnirea cu Isus si nu cu unu din acesti fatarnici. Ea a alergat în cetate si, cu multa inteligenta, i-a îndemnat pe toti sa vina sa vada un OM care i-a spus TOT ce a facut, si sa-si dea ei singuri seama daca „nu cumva” este El, Hristosul. Si oamenii au pornit sprefîntîna lui Iacov, sa-L vada. (Daca ar fi strigat ca L-a vazut pe Mesia,”ca „Hristos i-a vorbit,” ar fi rîs de ea si ar fi batjocorit-o. Dar acum, veneau sa-L vada pe Cel care „i-a spus pacatoasei, ce pacatoasa era.” Pentru ea, scopul era ca ei SA VINA LA EL.
– În timp ce ucenicii Îl îndeamna sa manînce, Isus le raspunde prin cuvintele scrise în cartea Proorocului Isaia (Isaia 55. versetele 11– 13) „Dupa cum ploaia si zapada se pogoara din cer, si nu se mai întorc înapoi, ci uda pamîntul, si-l fac sa rodeasca si sa odrasleasca, tot asa, CUVÎNTUL MEU, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod, ci „va face Voia Mea si va împlini planurile Mele.”„ În locul spinului se va înalta chiparosul si în locul maracinilor va creste mirtul.”
Ce au semanat cei dinainte, începea sa rodeasca. Oamnii care au auzit de Dumnezeu, de Hristos, de Mesia, din gura proorocilor batjocoriti si ucisi cu pietre, cu sute de ani în urma, au putut sa pastreze, în inimile lor un licar de speranta, o luminita de încredere, în ceva mai drept, mai curat, mai adevarat, decît jungla plina de rautate si violenta a acestei lumi oarbe.
În inima lor Îl ASTEPTAU si acum alearga la El. El îi va lumina le va da APA VIETII, îi va ÎNVIA si din inimile împietrite, obosite, bolnave, uscate, va creste „ mai întîi un fir verde, apoi spic, apoi grîu deplin în spic.” Samînta VIE are viata în ea, si rodeste, într-un pamînt bun, nu se stie CUM, nu se stie CÎND.
Lumea era ajunsa la vremea „secerisului.” Ce au semanat cei dinainte, rodea, iar ce seamana acum Semanatorul, sporeste ROADA pentru viata vesnica; spre Slava si bucuria Tatalui, si fericirea copiilor sai, gasiti si înviati, întorsi ACASA.
Samariteanca a lucrat si ea , din IUBIRE pentru CEL PE CARE ÎL ASTEPTASE TOATA VIATA, FARA SA STIE, si pe care, ar fi dorit sa-L cunoasca TOTI OAMENII, sa simta si ei BUCURIA, pe care o avea acum în inima.
Multi au venit la El datorita ei. Dar cei care L-au auzit, cunosc acum ca doar CUVINTELE LUI, pe care le-au auzit ei însisi, le-au adus certitudinea fericita ca L-AU CUNOSCUT PE MÎNTUITORUL LUMII.
Glasul mic al oricarui om, soapta unei inimi, care spune altei inimi, despre Isus, sunt folosite cu drag de Dumnezeu în Lucrarile Sale mari si nestiute.

43.– 54. Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul Întrupat, ne descopera lucruri minunate despre LOGOSUL SFÎNT. Aflam ca, în acea DIMENSIUNE, în care TIMPUL si SPA –
TIUL NU EXISTA, Voia si PORUNCA LUI DUMNEZEU, nu se transmite prin Cuvinte, ci, în clipa în care se naste gîndul voii Sale, s-a si ÎMPLINIT, instantaneu. (Mii de duhuri slujitoare se misca pe firmamentul sclipitor,tesut din fire de lumina nevazuta, si pun în miscare orice lucru sau fiinta din univers, si toate fac în acea CLIPA EXACT CE TREBUIE,CA GÎNDUL CREATORULUI „SA SE FACA”).
Tatal disperat, care vine la Isus, si-L cheama sa-i tamaduiasca fiul, care e pe moarte, este mustrat spre invatatura lui si a noastra, pentru acel fel superficial de Credinta, care apare doar cînd VEDE o minune, si dispare repede, odata cu uimirea.
Nu minunile sunt BAZA CREDINTEI, ci CUVÎNTUL LUI DUMNEZE, prin care Se descopera, ne face sa-L iubim si sa credem în El. Cînd Isus îi spune ca Fiul lui traieste, tatal CREDE CUVINTELE LUI ISUS, si porneste spre casa.
Slujitorii îl întîlnesc pe drum, si-i dau vestea ca fiul s-a facut sanatos. (În clipa în care Domnul a spus acest lucru).
Si, slujasul împaratesc a CREZUT de atnci, în tot ce SPUNE Domnul. A înteles ca, asa cum el însusi îsi asculta împaratul, al carui slujbas este, si cum el însusi are în slujba lui robi, care fac tot cele porunceste, Domnul Isus, care este Fiul lui Dumnezeu, are în SLUJBA SA PUTERI CERESTI, DUHURI SLUJITOARE , care împlinesc orce CUVÎNT AL DOMNULUI, ORCE PORUNCA, chiar în clipa în care DOMNUL O „EMITE” din SINE, fara ca acesti „slujbasi” sa aiba nevoie de CUVINTE.
Asa lucreaza PUTEREA LUI , si asa ne învata CUVÎNTUL despre PUTEREA LUI DUMNEZEU, si despre dragostea si îndurarea Sa,pentru orce OM, fie împarat, slujbas împaratesc, femeie dispretuita sau tîlhar .
Revarsarea HARULUI este peste toti oamenii, toti sunt ajutati si calauziti. Pentru fiecare „vibreaza” firmamentul ostirilor ceresti, lucrînd ca sa-l salveze, prin mii de fire si actiuni nevazute.Doar omul care PRIMESTE , si CREDE CUVINTELE LUI ISUS, VA VEDEA PUTEREA LUCRARILOR BUNATATII SALE „INDATA”.

CAPITOLUL 5
Lumea seamana, si astazi, cu acea scaldatoare BETEZDA. O multime de bolnavi cu trupul sau cu sufletul „orbi”, „schiopi”, „uscati”, „neputinciosi”, „slabanogi”. Acest bolnav, de 38 de ani, nu mai avea nici o speranta. Astepta sa moara acolo, caci nu putea pleca si n-avea unde pleca. Domnul îl întreaba: „VREI sa te faci sanatos? Caci Dumnezeu respecta LIBERTATEA OMULUI DE A ALEGE CE VREA SA FACA. Nu vindeca pe nimeni cu sila. Unora le place sa „zaca”/vezi Lazar cel „sarac”si plin de bube, care a ales sa zaca si sa fie hranit, pîna cînd a murit.
De bogatul care, si el, a ales sa faca ce-i porunceste Dumnezeu: sa dea oricui, sa nu osîndeasca si sa nu judece,caci doar Dumnezeu are dreptul sa spuna: „ROB VICLEAN SI LENES”).
Dar raspunsul acelui biet slabanog: „DOAMNE, N-AM PE NIMENI!” este mai dureros decît boala în sine.
OMUL SINGUR, OMUL CARE N-ARE PE NIMENI; PE PAMÎNT, NIMENI NU-L DORESTE, NU-L ASTEAPTA, N-ARE NEVOIE DE EL, N-ARE MILA DE EL. Si Isus revarsa „ÎNDATA” PESTE ACEL OM, un suvoi de VIATA, PUTERE, MILA, VINDECARE, parca i-ar STRIGA:„NU ESTI SINGUR! EU SUNT CU TINE !
Nici un om nu este singur, daca ma CUNOASTE PE MINE . ESTE CU MINE. Eu sunt cu El, si nimeni pe lume nu-l poate iubi mai mult, ajuta, ierta, vindeca si bucura, asa am Eu PUTERE SA FAC, pentru orice om de pe pamînt !

9.–16. Si omul acela, care aproape nu mai era om, s-a facut SANATOS. Creatorul a „RECREAT” acea fiinta, a „FACUT-O” din NOU.
A fost ziua lui de nastere, sarbatoarea lui.(SABAT înseamna „ sarbatoare” si ODIHNA în ebraica). A fost inaltat din noroi în LUMINA, „ în CER”.
Dar bucuria i-a fost lovita de amenintarile VRAJMASULUI si a slujitorilor lui: „Nu-ti este îngaduit sa-ti ridici patul în ziua Sabatului.” Prin astfel de „porunci omenesti,” au reusit preotii, carturarii, Fariseii, sa „DESFIINTEZE CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU, ”sa rupa, sa nimiceasca, bucuria legaturii omului cu Dumnezeul care l-a CREAT.
Dumnezeu Însusi, prin Fiul Sau, facînd aceasta lucrare, arata ca NU DE LA EL VIN ASEMENEA „PORUNCI .” Iar cei ce le-au nascocit îi sunt vrajmasi, nu slujitori.
Un nor de ura îl înconjoara pe cel VINDECAT, dar BUCURIA LUI nu poate fi stinsa. Iar cînd îl vede în TEMPLU, în fata lui, pe CEL care l-a readus la viata, Îl aude spunînd CUVINTE care-l vor ajuta sa ramîna pe CALEA DREAPTA, sanatos si în lumina, nu-si poate opri dorinta de a vorbii tuturor despre ISUS ,Mîntuitorul lui. Toti trebuie sa AFLE DESPRE ACELA CARE L-A FACUT SANATOS. SA STIE CA EXISTA, CA SE NUMESTE ISUS, ca este BUN si PUTERNIC. Si-L marturiseste iudeilor, le da aceasta veste minunata. Însa iudeii nu vin la el .(ca Samaritenii).

16. Ca de la cer la pamînt este distanta dintre sufletul celui care STIE CA ÎL ARE PE ISUS , si e plin de fericire, siguranta, încredere, lumina, deschidere, si sufletele celor care-L RESPING, NU-L POT PRIMI, IL URASC si sunt plini de ura, întuneric, rautate, micime. Singura lor bucurie este de a distruge, nimicii, lovii, ucide.
În loc sa priveasca marturia celui vindecat, cu entuziasm si bucurie, sa se „bucure de bucuria lui,” sa-L caute pe Cel care a facut acest BINE, ei încep sa-L urmareasca, dorind sa-L omoare, pentru ca nu respecta regulile lor strîmbe, omenesti, si straine de Dumnezeu, cu privire la SABAT.
Dar Domnul face LUMINA, prin CUVANT.

17. Isus le explica Iudeilor ca Dumnezeu LUCREAZA PÎNA ACUM (Iar pentru noi „ACUM” este ziua de AZI, cînd stim aceste CUVINTE ). Iar El, care este DUMNEZEU ÎNTRUPAT, nu POATE sa NU lucreze, cînd Dumnezeu lucreaza ,caci EL ESTE UNA CU DUMNEZEU.

18. În ziua SABATULUI oamenii au fost învatati de la început, de la Creatiune, ca dupa 6 zile de lucrare, Dumnezeu, în ziua a7-a, S-a ODIHNIT de LUCRAREA SA.(Din cele 6 zile dinainte).
În primul Sabat (în ebraica înseamna ODIHNA si SARBATOARE) cînd OMUL fusese creat,Dumnezeu S-a bucurat de tot ce facuse, a binecuvîntat si a sfintit aceasta zi,în care „ S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse!”(Genesa 2.Versetul 3)
Exod 20. versetele 8.–11. Dar cînd a scris cele 10 PORUNCI, Dumnezeu a reamintit OAMENILOR ( porunca 4 ) de ziua a 7-a, pe care a creat-o, cînd Îsi sfîrsise lucrarea (si astfel, dupa ZI si NOAPTE, a STABILIT SAPTAMÎNA, ca unitate de timp – singura care nu este legata de miscarile Pamîntului, Luminii si Soarelui.
Nici ziua si noaptea, în prima saptamîna nu au „depins ” de SOARE , ci de intervalul STABILIT de Dumnezeu (12h+12h).
Soarele a fost creat în ziua 4-a, a fost numit „luminatorul cel mare ,” si ,împreuna cu ceilalti luminatorii, sa „ desparta lumina de întuneric”–„ ca niste SEMNE „– caci Dumnezeu O DESPARTISE din prima ZI).
Dumnezeu la creat pe OM , dupa „Chipul si asemanarea SA.” Si OMUL, dupa fiecare 6 zile în ziua 7-a va trebui sa lase treburile si sa se ODIHNEASCA. (ÎN SABAT, caci numele de „ sîmbata” s-a dat de popoare pagîne, dupa sute de ani ). Nu doar odihna a trupului,(si Dumnezeu STIE CUM SUNTEM CREATI, si STIE DE CE, dupa 6 zile, omul trebuie sa se odihneasca, în ziua a7-a ci si, MAI ALES, ODIHNA ÎN DUMNEZEU.
Lasînd treburile pamîntesti, preocuparile zilnice, grijile materiale, omul se va odihni FIZIC, si se va ÎNTARII SPIRITUAL, nu va uita de Dumnezeu va sta cu Dumnezeu în acea zi Sfînta, va fi luminat, însanatosit, binecuvîntat, sfintit.
Fara SABAT, omul este pierdut. (si, daca urmarim cu grija, în toate Evangheliile, vom gasi ce LUCRARI face Domnul Isus în Sabat, si vom întelege ce lucreaza Dumnezeu „ PÎNA ACUM,” pentru OM, în Sabat. Si în fiecare vindecare FIZICA, sa caurtam si SIMBOLUL SPIRITUAL al vindecarilor.)
Iudeii, din zilele cînd Domnul a fost pe pamînt facusera din SABAT O FORMALITATE GOALA, încarcata de porunci si restrictii absurde, omenesti; si, în a-
cest hatis, de sute de interdictii, impuse de preoti, carturari si Farisei, omul nu-L mai întîlnea pe Dumnezeul lui în SABAT, ci era terorizat, înspaimîntat si tot mai departe de Dumnezeu.
Isus a venit sa DESLEGE SABATUL de toate aceste porunci omenesti, si sa redea SABATUL OMULUI.. Caci: „Sabatul a fost facut pentru om” (Marcu)
Cum ar fi putut Fiul lui Dumnezeu, sa defiinteze SABATUL, creat de Dumnezeu, ca zi sfintita si binecuvîntata, zi în care S-A ODIHNIT de TOT ce crease în cele 6 zile!
Dar Iudeii nu mai cunosteau cu adevarat, nici.ce era SABATUL, nici ce se vestea în Lege si Prooroci si Psalmi despre Mesia. De aceea, cînd Îl aud pe Isus spunînd: „Tatal Meu lucreaza pîna acum; si Eu deasemenea lucrez,”se hotarasc sa-L omoare.
Erau îndoctrinati, strîmbati de învataturi omenesti, si ADEVARUL nu mai patrundea în ei. Erau orbi, împietriti, morti spiritual. Asa ajunsese LUMEA, cînd a venit Isus, Fiul lui Dumnezeu. Si începe sa ne „învieze,”sa ne dea „VIATA,”sa ne spuna despre:
FIUL OMULUI –> FIUL LUI DUMNEZEU

19. Isus le deschide ochii pentru ca sa vada, nu doar OMUL din fata lor, cu un TRUP la fel cu al lor, ci pe Dumnezeu vorbindu-le El Însusi prin gura Celui în care locuieste, prin gura Fiului Omului, care este Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu ÎN TRUP (ÎNTRUPAT). Dumnezeu Adevarat, Deplin, (locuind în Dumnezeu, „ÎN SÎNUL TATALUI”), fiind Dumnezeu, dar supunîndu-si toate cuvintele, actiunile TRUPULUI, DUMNEZEULUI DIN CARE A IESIT, SI CARE ESTE DUH.
Dumnezeu („LOGOSUL ERA DUMNEZEU”) „S-A FACUT TRUP”: a fost, plamadit, „tesut,”„nascut,”„alaptat,”„crescut,” educat, dintr-un trup de fecioara, un trup omenesc, de caarne, a deschis ochii si a crescut înte „ai Sai,” între OAMENI. ERA UN OM. Nu FIU AL OMULUI, NASCUT DIN DUMNEZEU SI OM. SIMTEA, „STIA,”cu
Toata Fiinta Sa, ca este Al lui Dumnezeu, si a auzit-o din gura TATALUI, cînd DUHUL SÎNT, în „CHIP TRUPESC”„ca un porumbel” S-a pogorît din cer si I-a umplut toata Fiinta („Isus,PLIN DE DUHUL SFÎNT”) Om, ca toti oamenii, EL ESTE DUMNEZEU, SI NU POATE FACE DECÎT CE FACE DUMNEZEU.
20. „Sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis, si ca i-au iubit cum M-ai iubit pe Mine,”va spune Isus în Rugaciunea Sa de Sfîrsitul vietii Sale în TRUP OMENESC.
Nu putem întelege cum IUBEA DUMNEZEU PE ACEST OM – ISUS., ÎN CARE ERA EL. (EL CARE ESTE DRAGOSTE.) NE SPUNE ÎNSA, CA, DIN DRAGOSTE PENTRU NOI., L-A DAT LUMII, SI CA NE-A IUBIT CUM L-A IUBIT PE EL. CA PRIN EL, NI SE FACE NOUA CUNOSCUT, CA NOI SA NE MINUNAM DE PUTEREA, FRUMUSETEA SI DRAGOSTEA LUI. SA-L AUZIM, SA-L CUNOASTEM, SA-L IUBIM, SA CRDEM ÎN EL, ÎN TOT CE SPUNE, SA DEVENIM SI NOI COPII AI LUI DUMNEZEU, SA LOCUIASCA ÎN INIMA NOASTRA, „A FIM CA EL.”
(„Si vor fi Fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii). Luca.(„care crede în Mine, va face si el lucrarile pe care le fac Eu, caci Eu Ma duc la Tatal, si orice veti CERE ÎN NUMELE MEU, VOI FACE, pentru ca Tatal sa fie preaslavit în Fiul.”
Asta dorea de la început Tatal: sa se umple pamîntul de COPII AI SAI, plini de iubire pentru Tatal, de bucuria comuniunii cu El, de fericirea si Lumina Slavei Sale, sub stalucirea Careia sa traiasca, plini de recunostinta ca s-au nascut; si Tatal sa-Si „gaseasca
placerea Lui în Fii Sai preaiubiti.”
Pentru asta a trimis pe Fiul Sau UNIC în lume. (Sa-Si adune „FRATI”: „Du-te si spune fratilor Mei sa mearga în Glileea. Acolo Ma vor vedea.”)

21. Domnul arata acum, celor care „au urechi de auzit,” CE face Dumnezeu, prin Fiul sau pentru OAMENI.
Dumnezeu este IZVORUL VIETII. Al vietii plantelor, pestilor, pasarilor, anima-
lelor, oamenilor. Tot ce este viu, îsi are SAMÎNTA „SOIULUI” pusa de Dumnezeu printr-un COD GENETIC, de la început. Se reproduce, se naste, traieste, moare, si lasa urmasi din samînta lui.
În afara de aceasta VIATA „fizica,” Dumnezeu a pus în cer, odata cu VIATA FIZICA si LUMINA. O scînteioara tainica din SINE, care este LUMINA VESNICA, (NECREATA), IZVOR VESNIC DE VIATA SI, LUMINA VIE. O „SETE”pe care numai OMUL O ARE. (dorul, „gîndul vesniciei”). Aceasta „samîinta” ascunsa în viata omului, face posibila „nasterea din nou,” nasterea unui COPIL DE DUMNEZEU ÎN TRUPUL OMULUI.

22. – 23. Pentru asta a venit CUVÎNTUL, LOGOSUL, în TRUPUL LUI ISUS,sa ne „ÎNVIEZE,” SA NE DEA ACEASTA VIATA VESNICA, PRIN CUVÎNT. CUVÎNTUL ROSTESTE „CUVÎNTUL VIETII VESNICE.” Ele rodesc ÎN INIMA OMULUI O ALTFEL DE FIINTA, care „se gîndeste la lucrurile lui Dumnezeu, care gîndeste gîdurile lui Dumnezeu.” „Cine aude CUVINTELE SI LE ÎNTELEGE” Isus ne învata sa gîndim, sa judecam, (nu în sensul justitiar, ci LOGIC), sa cunoastem ce este BINE, DREPT, ADEVARAT. „Eu n-am venit sa JUDEC LUMEA, CI SA MÎNTUIESC
LUMEA.”
El va face sa biruie JUDECATA: ADEVARUL LUI DUMNEZEU, LUMINA VIE.

24. Cuvintele Lui, sunt cuvintele lui Dumnezeu. Sunt DUH si VIATA.
INIMA OMULUI ADEVERESTE CA SUNT CUVINTE DE DUMNEZEU, caci „nici un om nu poate gîndi lucruri atît de ÎNALTE,” SPIRITUALE. CREDINTA SE NASTE ADÎNC SI PUTERNIC ÎN INIMA, ÎN TIMP CE MINTEA JUDECA, ASCUL-
TA ÎNTELEGE CUVINTELE FIULUI LUI DUMNEZEU.
OMUL CARE TRECE PRIN ACEASTA REVARSARE DE DUH, DEVINE VIU. ARE ÎN EL LUMINA VIETII VESNICE, A TRECUT DIN MOARTE LA VIATA.”

25. Prin acet process de înviere din „morti”(spiritual), trecem noi acum, cînd citim (AUZIM) CUVINTELE LUI. Pentru noi, „ACUM” A SI VENIT CEASUL.”
ACUM, cînd AUZIM si ASCULTAM BINE, („LUAM SEAMA LA CE AU –
ZIM”). Suntem dintre cei care VREM VIATA DIN VIATA FIULUI, VREM SA FIM VII, sa iesim din întuneric, orbire, ratacire, moarte. („El da VIATA CUI VREA,”cui înseteaza.)

26. – 27. VIATA ÎN SINE A TATALUI, ESTE PUSA ÎN CUVINTELE SALE,
CUVINTE ROSTITE PRIN FIUL, CUVINTE VII CARE PUN VIATA TATALUI ÎN INIMA CELUI CARE LE ACSULTA, LE PRIMESC, JUDECA, GÎNDESC, CAUTA SA LE ÎNTELEAGA, LE PASTREAZA ÎN INIMA, unde „încoltesc si cresc fara sa stie omul CUM;” se face un COPAC mare, cu ramuri spre CER si cuiburi pentru pasarile CERULUI.

28. – 29. Toti oamenii mor fizic: „ce este nascut din carne este CARNE.”
Cei care au ascultat CUVINTELE LUI si AU DEVENIT VII SPIRITUAL, au VIATA VESNICA. În ACEL CEAS, ei vor fi adunati, din cele patru vînturi, de vla marginea pamîntului, la marginea cerului” si VOR ÎNVIA PENTRU VIATA DE LUMINA, caci sunt Fii ai Învierii, ei au ÎNVIAT pe cînd traiau ÎN TRUP.
Cei ce n-au ÎNVIAT SPIRITUAL, vor striga: „Doamne, Doamne deschide-ne!” si vor auzi: „Niciodata NU V-AM CUNOSCUT.” „Dumnezeu este un Dumnezeu al celor VII, nu al celor MORTI” (spiritual).
Despre moarte, înviere, „ceasul acela” si „mormintele acelea,” nu ni se spune mai mult. Dumnezeu STIE ce trebuie sa ne spuna. Sa nu ne lasam mintea sa umble singura si fara rost, dincolo de CE NI S-A SPUS.

30. – 31. – 32. Domnul Isus, traia în TRUP DE CARNE, ERA OM, ÎNTRE OAMENI, PENTRU OAMENI. SI NE ÎNVATA, CA SA ÎNTELEGEM BINE. Caci „nasterea din nou,” „învierea,”ACUM SE FACE, cît suntem în trup. („au si fost judecati”).
„Selectia” se face dupa LEGI VII, puse de RATIUNEA DIVINA ÎN ORDINEA CREATIEI, legi de la care, nimeni nu este cu putinta sa se sustraga, sa „triseze.” Un FIU DE DUMNEZEU ÎN TRUP DE OM, URMEAZA VOIA TATALUI, NU POATE FACE ALTFEL, CACI TATAL ESTE ÎN VIATA CEA NOUA, NASCUTA ÎN INIMA, DIN CUVÎNTUL SAU. EL VORBESTE PRIN „CUVÎNTUL” ACUM CUNOSCUT. EL DA GÎNDUL POTRIVIT SI JUDECATA DREAPTA. SI COPILUL NU DORESTE DECÎT SA FACA VOIA TATALUI, VOIA LUI BUNA; DIN IUBIRE, CUNOSTERE, ALEGERE LIBERA.
JUDECATA n-o face OMUL. NICI SFÎNTUL OM ISUS NU MARTURISEA DESPRE SINE. Stia ca Duhul Sfînt, care locuia în El, atunci cînd era TRUP DE OM, marturiseste despre OMUL ISUS. Duhul Sfînt CUNOASTE DESAVÎRSIT, JUDECA DESAVÎRSIT, MARTURISESTE DESAVÎRSIT.
Prin Mîngîietorul trimis de Dumnezeu dupa ce Fiul Sau „Si-a DAT DUHUL,” mai avem astazi CALAUZIRE, LUMINA, DUH SFÎNT, DUHUL ADEVARULUI, OCROTITOR SI MARTURISITOR al fiecarei CLIPE din viata noastra.
El STIE DESPRE NOI ADEVARUL, asa cum noi nu-l putem sti. El este ADEVARAT SI DREPT. SI ÎN JUDECATA LUI NU POATE FI UMBRA DE GRESEALA SAU NEDREPTATE.

33. – 35. Ioan Botezatorul a marturisit ca Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, pentru ca POPORUL ISRAEL, SA-L CUNOASCA PE MESIA, nascut din, si prin, acest popor
Isus spune ca Ioan ERA lumina care ESTE APRINSA SI LUMINEAZA.
Ioan fusese omorît. Dar „lumina lumineaza în întuneric, si întunericul n-a biruit-o.”
În fiecare OM care vine pe lume, în viata lui, ESTE ACEA lumina, care „MAR-
TURISESTE despre LUMINA” CEA ADEVARATA, despre Dumnezeu si despre Dumnezeu întrupat în Isus Fiul Sau.

36. Orice OM care Îl asculta pe Isus, avea în el însusi „glasul” inimii, care recu-
nostea GLASUL, lumina pusa în inima, care recunostea LUMINA.
Dumnezeu lucreaza cu atîta iubire, grija si cunoastere, încît ce ne spune inima este întarit, confirmat, adeverit, de PUTERNICELE LUCRARI, SEMNE, MINUNI, si MI –
NUNI ÎN INIMA NOASTRA, prin cuvintele Lui.
Nu doar simtim, ci STIM, CREDEM, CUNOASTEM, CA EL ESTE DUMNE-
ZEU.

37. – 41. Daca cei carora le vorbea atunci Isus, ar fi citit, cu atentie, si credinta,
Vechiul Testament, L-ar fi recunoscut, în Omul Care le vorbea, pe Mesia, pe Dumnezeul
lor Întrupat. Caci de-a lungul veacurilor, Dumnezeu a gasit si a format oameni atît de sensibili la GLASUL GLASUL SAU, încît puteau auzi soaptele DUHULUI, pe care le puneau în CUVINTE, pentru oameni. Le-a vestit, prin cuvintele acestor oameni,TOTUL, cu amanunte tulburatoare, uimitoare, despre NASTEREA , LCRAREA, MOARTEA FIULUI SAU, în Vechiul Testament.
Dar ei nu retineau, nu întelegeau, pentru ca NU CREDEAU DE FAPT ÎN DUM-
NEZEU, Si de aceea nu dadeau IMPORTANTA CUVINTELOR SCRISE ATUNCI, si nici CUVINTELOR SPUSE ACUM, DE ISUS.
Ei cautau în SCRIPTURI viata vesnica, dar NU RECUNOSTEAU PE CEL VESTIT, CARE A VENIT SA DEA VIATA VESNICA CELOR CE O DOREAU, SINGURUL CARE POATE DA VIATA VESNICA. „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti VIATA.”

41. – 44. Isus le cunostea gîndul inimii, si-i asigura ca nu-i cheama la Sine, ca sa aiba multi ucenici si adepti în jurul Lui, spre satisfacerea mîndriei Sale, a Slavei desarte.
Nu veneau la El, pentru ca nu-L mai cunosteau pe Dumnezeu, Cel care le vorbise prin Moise si Prooroci. Si CUM puteau sa-L iubeasca daca nu-L cunosteau. Se iubeau pe ei însisi si îsi dadeau slava unii altora, ca sa-si slujeasca orgoliul si setea de putere si marire în ochii oamenilor, pe care îi tineau departe de Împaratia lui Dumnezeu.

45. – 47. Iudeii nu întelegeau ca Moise a fost omul prin care a lucrat Dumnezeu cu poporul Israel, pentru ca în acest popor sa Se ÎNTRUPEZE EL ÎNSUSI, pentru salvarea LUMII, a oricarui om, din oricare popor.
Isus n-a vorbit despre un alt dumnezeu, ci despre SUINGURUL DUMNEZEU ADEVARAT, Cel despre Care a vorbit si Moise. Dar inimile lor erau împietrite si pline de trufie. Nu-L cunosteau pe Dumnezeu si nu întelegeau ADEVARUL nici din scrierile lui Moise, nici din CUVINTELE LUI ISUS.

CAPITOLUL 6

FIUL OMULUI –> PÎINEA SI APA VIETII
1. – 15. Chiar si UCENICII, cei care Îl urmasera, si stateau cu El zi si noapte, erau înca atît de legati de preocupari vremelnice, marunte, pamîntesti, deloc SPIRITUA-
LE, încît, în frunte cu Filip, organizeaza o miscare a multimii, prin care Isus sa fie facut Împarat al lui Israel, cu SILA.
Domnul le cunostea toate gîndurile, prin Duhul Sau, si încearca sa le schimbe in –
tentia. Le arata ca, ce poate face Dumnezeu pentru oameni, nu poate face nici un împarat al lumii acesteia. Nimeni nu poate hrani INIMA OMULUI CU VIATA VESNICA, n-o poate umple cu iubire, adevar, lumina. Doar Dumnezeu. Si tot Dumnezeu, are putere sa dea tot ce stie ca are trebuinta trupul omului, pentru viata trupului pe pamînt.
Iudeii cunosteau puterea lui Dumnezeu, caci El îi hranise cu mana în pustie, iar proorocii Sai au înmultit, prin puterea Lui, ulei, faina, pîini si multe alte minuni, pe care le face acum Isus, tot prin puterea Sa de Dumnezeu. Si înmultirea celor 5 pîini, pe care le FRÎNGE si le da ucenicilor, sa le împarte oamenilor, prefigureaza, SIMBOLIC, PÎINEA VIETII VESNICE, „PÎINE” CARE ESTE EL ÎNSUSI, „LOGOSUL, CUVÎNTUL ÎN –
TRUPAT,”pe care, dupa moartea SA, ucenicii Sai ÎL VOR ÎMPARTI LUMII. Si cum pîinile hraneau pe toti cei flamînzi, oricîti ar fi fost, tot asa CUVÎNTUL SAU, va hrani LUMEA, oamenii „FLAMÎNZI” si „ÎNSETATI” din veacurile viitoare. Caci, fara Dum-
nezeu, lumea se scufunda, piere în HAOS.

16. – 21. Ucenicii, cu planurile lor, de a-L face Împarat pamîntesc, esuate, pleaca, apasati de nereusita si vinovatie.
Marea era întarîtata, ca si inimile lor tulburate si întunecate. Nimic din MINU –
NEA care se facuse. PRIN MÎINILE LOR, care au împartit 5 pîinisoare de orz si 2 pesti, cu care au SATURAT 5.000 de oameni, nu ramasese ÎN EI. Nu erau de loc uimiti, straluminati se aratarea puterii lui Dumnezeu, de manifestarea Sa, atît de aproape de ei.
Isus le mai da un SEMN, ca sa-i „trezeasca” din împietrirea lor, din amorteala si orbire. Vine la ei umblînd pe mare. Nu fac legatura între Cel care a hranit o mare multi –
me cu 5 pîini, si Cel care POATE sa umble pe mare, ca pe o poteca. Nu vad, nu simt ca sunt în PREZENTA LUI DUMNEZEU. S-au înfricosat ca de o „umbra.” El le spune: „EU SUNT.”(acesta, în ebraica era NUMELE LUI DUMNEZEU: „EU SUNT CEL SUNT”). Eu exist, Dumnezeu exista, NU VA TEMETI. L-au luat în corabie, inima lor
nu era moarta, ci doar amortita. În adîncul ei, mai exista un DOR dupa Imparatia nevazuta si Domnul ei, chiar daca refuzase sa fie împarat, cum doreau ei.
Si Domnul le maida un SEMN ca EL EXISTA, E CU EI. Si, într-o clipa, corabia ajunge la Capernaum.

22. – 25. Vestea despre cel care hraneste cu pine si peste pe oricine, s-a raspîndit ca vîntul, si multimile sarace si flamînde se aduna a 2-a zi, pe tarmul Marii Galileeii, se suie în corabii si pleaca la Capernaum.
Nu se asteptau decît la pîinea care sa le umple stomacul, dar vor primi „Pîinea” care-i va face VII, caci Dumnezeu este mult mai bogat decît se asteptau ei.

26. Domnul cunoaste motivul care i-a adus la El si nu-i mustra, ci îi învata. („Cautati mai întîi Împaratia lui Dumnezeu, si toate celelalte, vi se vor da pe deasupra”).
Le schimba mintea, le schimba PRIORITATILE. („Nu va îngrijorati cu privire la ce veti mînca, ce veti bea si cu ce va veti îmbraca.” „Tatal vostru Cel ceresc, stie ca aveti trebuinta de ele.”) Le aratase ca Dumnezeu le poate da pîine din belsug, ca sa-L creada si cu privire la „lucrurile ceresti,”despre care le va vorbi îndata.

27. –28. Rostul vietii omului pe acest pamint este, SA-L CUNOASCA PE DUM-
NEZEU. SA AFLE TOT CE NE ÎNVATA DUMNEZEU, SA DEVINA O FIINTA SPIRITUALA, PLINA DE DUH SFÎNT, SA TRAIASCA, ÎNCA DIN ACEASTA VIA-
TA, ÎN ÎMPARATIA TATALUI, PE CARE O POARTA ÎNLAUNTRUL LUI.. ÎN ACEASTA LUME A RAULUI SA POARTE LUMINA ADEVARULUI VIU, sa fie un copil al lui Dumnezeu. Si toate celelalte i se vor da „pe deasupra.” Sa creada în puterea, ocrotirea, iubirea Tatalui sau.

29. Omul nu se poate naste din nou, fara sa-L cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu, fara sa CREADA ca, tot ce face si spune Isus este de la Dumnezeu.

30. – 31. Oamenii cer SEMN. Sa VADA si sa CREADA. Cum au vazut parintii lor, si au mîmcat mana, zilnic, timp de 40 de ani. Au vazut, în fiecare dimineata, nisipul
alb de mana care cadea din CER, ca ROUA, caei sa manînce.
Au MÎNCAT, DAR N-AU CREZUT. Omul se obisnuieste cu orice minune. Este
pamîntesc, material, insensibil, orb, si superficial. Nu minunile vor transforma o fiinta inerta, amortita si satula într-un OM VIU, plin de DUH SI LUMINA, CARE STIE ÎN CINE CREDE. E LINISTIT, PUTERNIC, FERICIT.

32. – 40. Nu Moise, ci Dumnezeu le daduse MANA în pustie. Dar mana era, tot o pîine pentru trup, pentru VIATA PAMÎNTEASCA, NU PENTRU VIATA VESNICA.
Desi era în acelasi timp si UN SEMN DE LA DUMNEZEU, ca sa NU UITE CA EL NE DA SI CELE NECESARE TRUPULUI, PE CARE EL L-A CREAT. (ca sa Se NASCA si Sa locuiasca în INIMA OMULUI.)
Dar ADEVARATA PÎINE, CARE DA ADEVARATA VIATA este CUVÎNTUL
(LOGOSUL) ÎNTRUPAT.
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului. El este, pentru VIATA VESNICA A OMULUI, ceea ce este, pentru trup pîinea si apa, fara de care omul moare.
Fara CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU,fara Evanghelie, omul este, un MORT–VIU.
Evanghelia este LUCRAREA LUI DUMNEZEU PENTRU ÎNVIEREA OMU-
LUI, (nu o relatare a Lucrarii lui Isus Hristos pe pamînt). Prin Evanghelie noi credem si auzim organizat, conceput, spus de Dumnezeu, tot ceea ce, de multe ori, cei prezenti atunci, N-AU VAZUT SI N-AU AUZIT, din cauza „îmbulzelii” si a „zarvei.”
Noi stam cu CUVÎNTUL, Îl citim, Îl luam în inima, Îl recitim, meditam,, revenim, Îl pastram. Si El rodeste, caci este VIU, si este DIN DUMNEZEU.
Dumnezeu ne vorbeste ca sa ne faca sa ÎNTELEGEM, SA-L CUNOASTEM, SA-L IUBIM, SA-L CREDEM, SA ÎNVIEM, SA NE SCHIMBAM.
Cuvintele sunt ca ale noastre, dar gîndurile sunt ale Lui. Nici o minte de OM nu le poate gîndi. Dar le poate întelege cu efort, perseverenta, continuitate, atentie si cu convingerea ca Dumnezeu VORBESTE, si ca MÎNGÎIETORUL, DUHUL SFÎNT, DUHUL ADEVARULUI, ne va calauzi în TOT ADEVARUL TATALUI, ARATAT ÎN CUVINTELE SI LUCRAREA FIULUI, PRIN EVANGHELIE.

41. – 43. Din pacate Iudeii se poticneau în OMUL Isus, Care le vorbea.
Ei stiau ca este un tîmplar, dintr-o familie simpla, si nu PUTEAU AUZI CU INI-MA, ADIEREA DUHULUI LUI DUMNEZEU, DIN CUVINTELE LUI.

44. Dar Fiul lui Dumnezeu stie ca „lumina,” care lumineaza pe ORICE om venind în lume, (caci VIATA era LUMINA OAMENILOR, de la crearea OMULUI, „dupa CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU”), va atrage pe oameni la LUMINA CEA VIE SI VESNICA. (Dupa cum apa corpului uman, îl va face pe om sa caute apa de baut, caci altfel moare.)
Dar, multi oameni aleg ÎNTUNERICUL si urasc LUMINA.

45. – 50. Nu doar prin lumina, care „este aprinsa si lumineaza,” sunt oamenii atrasi spre Dumnezeu, ci si prin minunatele cuvinte, învataturi, descoperiri, facute în Ve-
chiul Testament.
Dar, nu era suficient sa fie citit în sinagogi, ci, ca si Cuvîntul Evangheliei, trebuia ascultat, primit, înteles, pastrat cu grija în inima. Cei care L-au cunoscut pe Tatal cu adevarat, vor alerga la Fiul Sau, caci DOAR FIUL VINE DIN DUMNEZEU, ESTE DUMNEZEU SI ARE ÎN SINE, PRIN CUVINTELE VIETII VESNICE, VIATA VES-
NICA. Ei vor CREDE ÎN FIUL, caci AU CREZUT ÎN TATAL. SI FIUL LE VA DA VIATA VESNICA. EL ARE CUVINTELE VIETII VESNICE. HARUL SI ADEVA-
RUL. CACI EL ESTE UNA CU DUMNEZEU, EL ESTE DUMNEZEU.

61. Asa cum s-au poticnit în OMUL CARE LE VORBEA, SI LE SPUNEA Ca „S-A POGORÎT DIN CER,” tot asa se vor poticni în CUVINTELE LUI: „Cum sa MANÎNCE TRUPUL LUI?” Ei luau sensul literal. Adica sa manînce CARNEA LUI., si sa BEA SÎNGELE LUI.
Dar Domnul Isus voia sa-i faca sa înteleaga, sensul SPIRITUAL, DUHOVNI –
CESC, prin aceste cuvinte. Asa cum au mîncat mana, si asa cum au înghitit pîinile, împartite de ucenici, care le-au hranit si saturat, si mentinut în viata, trupurile lor pieritoare, din carne, tot asa vor trebui sa „ÎNGHITA” CUVINTELE LUI VII, CUVINTE DE DUMNEZEU, sa le primeasca si sa le tina în adîncul mintii si inimii lor, sa RAMÎNA ÎN EI, SA PATRUNDA ÎN EI, SA PRINDA RADACINI, VIATA, ÎN EI, SA RODEASCA ÎN EI VIATA DIN DUMNEZEU, DIN SAMÎNTA LUI VIE, CARE ESTE CUVÎNTUL LUI. CA SA AJUNGA LA NOI, CUVÎNTUL S-A FACUT TRUP DE OM, CARNE PIERITOARE. CA SA POATA SA NE HRANEASCA SI SA NE FACA VII PRIN CUVÎNT. Este un PROCES TAINIC, CA TAINA ZAMISLIRII, SI NASTERII PE LUME A UNUI PRUNC VIU.
La fel de complex, dar mult mai ÎNALT, Si NEVAZUT DE OCHI OMENESTI. DAR SIMTIT CU INIMA CARE primeste, APA VIE DUPA CARE ÎNSETA, SI PÎINEA VIE, CARE-I DA VIATA DIN BELSUG, UMPLE DE PLINATATE, BUCURIE, PACE, LUMINA, TARIE, ÎNCREDERE, CACI ÎL CUNOASTE SI-L IUBESTE PE DUMNEZEUL EI..
Cît de mare este IUBIREA LUI DUMNEZEU PENTRU NOI, daca pentru a nu ne lasa sa ne uscam, sa murim de „foame” si de „sete” S-A FACUT TRUP MURITOR, ca sa vina sa ne dea PÎINEA VIETII VESNICE : (CUVÎNTUL) EL, CEL VESNIC VIU, A CUNOSCUT MOARTEA, A TRECUT PRIN MOARTE, ca sa ne DEAVIATA DE LUMINA VESNIC VIE, SI CA SA NE TRIMITA APOI MÎNGÎIETORUL SFÎNT, CARE SA FIE ÎN TOATE ZILELE CU NOI, PREZENT, VIU, CALAUZITOR, LUMINATOR, ASA CUM A FOST ISUS, SI SA NE VORBEASCA CU CUVINTELE CU CARE NE-A VORBIT EL. ASTFEL, DOMNUL NOSTRU A RAMAS CU NOI, ASA CUM NE-A PROMIS. VIU CUNOSCUT, DAR NEVAZUT, DECÎT CU INIMA ÎN CARE LOCUIESTE, SI O UMPLE DE LUMINA SI BUCURIE, si DE TOT CE ESTE EL: HAR. ADEVAR, PACE. UN IZBOR DE VIATA.
Ca sa întelegem mai adînc aceasta nastere, în omul muritor, a vietiiVESNICE, a UNUI COPIL DE DUMNEZEU, putem sa ne gîndim cum S-a zamislit Unicul Fiu nascut din Tatal, în trupul Mariei.
Maria L-a cunoscut pe Dumnezeu, si credea în El. A primit cu CREDINTA CUVINTELE SALE si a zis : „Faca-mi-se dupa CUVÎNTUL TAU.” Duhul sfînt S-a pogorît peste ea; si PUTEREA LUI DUMNEZEU, CUVÎNTUL SAU, SI DUHUL SAU CEL SFÎNT, au ÎMPLINIT ÎNTRUPAREA, pentru SALVAREA LUMII.
„TU, DOAMNE, ESTI TATAL NOSTRU, TU, DIN VESNICIE, TE NUMESTI, MÎNTUITORUL NOSTRU.” (Isaia 63. versetul16.)

53. Cuvintele lui Dumnezeu, rostite de Fiul lui Dumnezeu sunt VII. Isus Fiul O-
mului este CUVÎNTUL FACUT TRUP. ACEST CUVÎNT TRUP TREBUIE „MÎN –
CAT, LUAT ÎN NOI, PRIMIT SA VTRAIASCA ÎN NOI, VIATA DIN EL. SI VIATA LUI, VA FI ÎN NOI. VA CURGE PRI NOI ACEASTA VIATA, ASA CUM CURGR SÎNGELE NOSTRU, ÎN CARE DUMNEZEU SPUNE CA ESTE VIATA.
VIATA CUVINTELOR LUI VII, TREBUIE S-O BEM, SA CURGA PRIN NOI, ODATA CU VIATA DIN SÎNGELE NOSTRU.
Este O LUCRARE DE NEÎNTELES PENTRU MINTEA OMULUI, DAR DUMNEZEU NE VORBESTE ASTFEL, PENTRU CA INIMA NOASTRA, SA SIMTA ÎT DE ADÎNC, INTIM, PROFUND SI INUNDAT DE VIATA ESTE ACEST PROOCES CE ARE LOC CÎND „MÎNCAM TRUPUL” SI „BEM SÎBGELE” „CUVÎNTULUI FACUT TRUP.” (Levitic 17 versetul 11) Domnului nostru Isus.

54. Doar din VIATA CUVÎNTULUI SE POATE NASTE, ÎN TRUPUL NOSTRU MURITOR, VIATA VESNICA. SI DOAR CINE ARE ÎN SINE ACEASTA VIATA, PRIMITA DIN ISUS, VA PUTEA ÎNVIA PENTRUVIATA, VA PUTEA INTRA ÎN ÎMPARATIA TATALUI.. (EL ESTE UN DUMNEZEU AL CELOR VII, NU AL CELOR MORTI.) „Cine crede în Mine nu va muri NICIODATA.”
CUVINTELE SALE SUNT HRANA SI VIATA DIN ELE ESTE BAUTURA CARE DAU VIATA CEA ADEVARATA „PENTRU CARE A FOST CREAT OMUL „DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU..”

56. Cine SE NASTE DIN SAMINTA VIETII VESNICE, va fi UN OM ÎN CARE traieste ISUS, CACI EL ESTE CUVÎNTUL VIETII VESNICE, DIN CARE NE-AM NASCUT, (asa cum din samînta de grîu rasare grîu).
El este Dumnezeu, cum era, „Înainte de a fi lumea,”„UNA CU TATAL,” „ÎN SLAVA ÎN CARE ERA ÎNAITE DE ÎNTEMEIEREA LUMII,” este OMNIPREZENT SI VESNIC.
Cei VII VOR FI VII, nu vor mai muri, „caci vor fi ca îngerii” (care nu mor, caci sunt DUH), si „vor fi Fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai ÎNVIERII.”
Pe acesti fericiti VII, Isus îi numeste „FRATII MEI.” Noi nu putem întelege, dar putem CREDE.

57. – 59. Isus „a iesit de la Tatal, si a venit în lume.” În trupul SAU LOCUIA DUMNEZEU, ERA DUMNEZEU, TRAIA DUMNEZEU. ISUS TRAIA VIATA DUMNEZEULUI CEL VIU, CARE L-A TRIMIS ÎN LUME.
Omul Isus „nu putea face nimic de la Sine.” El facea totul „întocmai cum Îl vedea pe Tatal facînd,” caci Tatal era ÎN EL, EL TRAIA PRIN TATAL, vorbea si lucra prin Tatal. „Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci TATAL, CARE LOCUIESTE ÎN MINE, EL FACE ACESTE LUCRARI ALE LUI.” „Tot asa, cine Ma manînca pe Mine, va trai si el PRIN MINE.” („Cine crede în Mine, va face si el lucrarile pe care le fac Eu.”) – caci nu omul le va face, ci Isus, care locuieste în acel om, si prin Care, OMUL ACELA TRAIESTE ACUM, SI VA TRAI VESNIC.
„Astfel este pîinea, care s-a pogorît din CER.” Si asta este maretia, puterea de necuprins a Lucrarii lui Dumnezeu din iubirea Sa pentu oamenii de pe acest pamînt.

60. – 66. Dar oamenii înteleg greu. Unii nu înteleg niciodata. Nu au sete, nu au deschidere, nu-i intereseaza, lumea cea adevarata, VIE, dar NEVAZUTA.
Decît sa „manînce” trup si sa „bea” singe de om, mai bine pleaca. Nu se gîndesc ca Dumnezeu n-ar cere asa ceva, ca au înteles gresit, ca Isus voia sa spuna altceva decît a înteles mintea lor blocata în tarîna de jos.
Isus le stie gîndurile, si STIE ca VINE ZIUA CîND TOTI ÎL VOR VEDEA SUINDU-SE LA CER, CU TOTI ÎNVIATII LUI CEI VII DE PE PAMÎNT. Atunci vor VEDEA, si vor striga prea tîrziu: „DOAMNE, DOAMNE!”. Vor auzi: „Niciodata NU v-am CUNOSCUT,” pentru ca niciodata ei NU L-AU CUNOSCUT PE DUMNEZEU, NU SUNT VII, NU SUNT RECUNOSCUTI. N-AU ASCULTAT CUVINTELE FIULUI LUI DUMNEZEU, CARE SUNT DUH SI VIATA, SI DAU VIATA.

67. –71. „Multi chemati, putini alesi. Dintre cei multi, care mergeau dupa El, multi au plecat, caci nu-i ÎNTELEGEAU CUVINTELE, si nu puteau sa renunte la felul PAMÎNTESC, OMENESC, de gîndire.
Daca nu-ti lasi mintea, calauzita, schimbata de felul de a GÎNDI AL LUI DUM-
ZEU, DEGEABA citesti sau asculti Evanghelia.
Cei 12 alesi la început de Isus, cei care L-au ufmat „ÎNDATA,” au ramas lînga El.
Ei STIAU ca Isus nu le propunea sa-I manînce carnea trupului, nici sa-I bea sîngele care-i curge prin trup. STIAU ca EL ARE CUVINTELE VIETII VESNICE, si ca
ACESTE CUVINTE, si VIATA CARE CURGE PRIN ELE, si trebuie sa le ia în ei, ca pe o PÎINE A VIETII VESNICE, SI CA PE O APA VIE. SI TOTUSI: IUDA FUSESE ALES DE DOMNUL (nu se „lipise” din întîmplare de cei 12). SI TOTUSI IUDA ÎL VA VINDE.
S-A hranit cu cuvintele Lui, Le-a sorbit ADEVARUL SI VIATA, respirat acelasi aer cu Dumnezeu Întrupat, I-a vazut PUTEREA, MILA,DARUIREA, SLAVA CURATIA, DESAVÎRSIREA. SI TOTUSI: ÎL VINDE. CUM ESTE CU PUTINTA?
La fel cum a fost cu putinta cu Lucifer sa se faca SATANA. Orbit de propria STRALUCIRE, A UITAT CA I-A FOST DATA DE DUMNEZEU CARE L-A CREAT.
Era atît de minunat, de perfect, de puternic, de inteligent, si atît de încîntat de calitatile lui, încît a devenit MÎNDRU si, orbit de admiratia pentru tot ce vedea în el. UITA ca pe Dummnezeu, CEL CARE A CREAT ACEASTA MINUNE, TREBUIE SA-L SLAVEASCA, SA-L LAUDE, SA I SE ÎNCHINE, si SA-I SLUJEASCA cu BUCURIE si RECUNOSTINTA.
A uitat de Dumnezeu si s-a iubit pe sine. ales, el, o CREATURA, sa ÎNLATURE
CREATORUL, (FARA CARE N-AR FI EXISTAT), si sa-I i-a el locul. La fel de ORB a
fost si IUDA. NU DOAR PE ISUS L-A VÎNDUT, CI PE SINE ÎNSUSI S-A VÎNDUT, ATUNCI CÎND A ARUNCAT AFARA TOT CE PRIMISE SI AUZISE.
NU SUPORTA SA FIE CINEVA MAI ÎNALT SI MAI SFÎNT, MAI BUN, MAI DREPT, MAI NOBIL, MAI FRUMOS. „Învatatorule,” îi spune lui Isus cînd Îl vinde, bucuros ca nimeni nu o sa-l mai învete pe el, cel atît de învatat, si ca n-o sa-i mai vada pe ceilalti ucenici iubindu-L si ascultîndu-L pe Isus, în loc sa-l priveasca, sa-l iubeasca, sa-l asculte pe el, pe IUDA. (LUCIFER)
Ca si Lucifer, Iuda uita statutul lui de creatura. Se simte puternic si liber. Dar UITA ca Dumnezeu l-a creat PUTERNIC SI LIBER. Devine MÎNDRU si STAPÎN PE SINE. FARA DUMNEZEU. Si atunci vine Satana si-i pune în INIMA GÎNDUL SA-L VÎNDA.
ÎNTUNERICUL IA LOCUL LUMINII, URASTE LUMINA SI DUCE OMUL ÎN TARÎMUL ÎNTUNERICULUI, URII, MINCIUNII, MORTII.

CAPITOLUL 7

1. – 9. Isus întelegea tot ce era în inima si gîndurile oamenilor. Duhul Sau SENSIBIL, BUN SI DREPT, era întristat de CUVINTELE fratilor Sai.
Fratii Sai aproape Îl alunga din CASA unde era departe de IUDEII care cautau sa-L OMOARE. Isus nu de temea de moarte, dar STIA ca înca nu sosise CEASUL.
Rautatea, batjocura, ascunsa si ironia, din cuvitele ce ascundeau invidia fratilor Sai, Îl dureau. Se simte din durerea cu care le raspunde.
Le spune ca nu din trufie si din slava desarta lucreaza, nu cauta sa se arate grozav în fata lumii, si nici nu se ascunde de frica iudeilor, ci pentru ca nu I s-a împlinit înca vremea.

10. – 13. Isus devenise cunoscut. Oamenii Îl percepeau în functie de ce si cum e-
rau ei. Doar Dumnezeu stia cu ADEVARAT CINE ESTE EL.
Unii ar fi dorit sa-L caute, sa-L cunoasca, dar autoritatile Îl acuzau, Îl considerau un pericol si oamenilor le era teama.

14. –18. Isus lucreaza fara teama, LUCRARILE TATALUI SAU. INTRA ÎN TEMPLU, unde erau adunati toti Iudeii, la praznic, si începe sa Învete pe oameni. Îi ÎN –
VATA CE NU PUTEA ÎNVATA ÎN NICI O SCOALA SAU SINAGOGA, de la nici un întelept, filozof, preot carturar, de pe pamînt. Si le spune ca NU EL ÎI ÎNVATA, CI DUMNEZEU ÎI ÎNVATA, PRIN EL.
Cine doreste din toata INIMA SA-L CUNOASCA PE DUMNEZEU, INIMA LUI ÎI VA SPUNE CA ISUS NU VORBESTE CA UN OM., si ca doar Dumnezeu poate vorbi INIMII în felul în care vorbeste ISUS – („OMUL ACESTA”): DREPT, ADEVA-
RAT, FARA „STRÎMBATATE”.
19. – 24. Isus le arata prin CUVINTELE SALE cît de STRÎMB JUDECAU EI, care se închinau acum, în Templu, lui Dumnezeu : „SA NU UCIZI”; porunceste Dumne-
zeu, iar ei cautau sa-L ucida, desi facuse numai bine.
Dreptatea, mila , credinciosia, erau doar VORBE. Ei au ajuns sa fie atît de morti în legalismul lor, atît de departe de Dumnezeu, încît li se parea firesc sa „taie împrejur” un prunc, în ziua SABATULUI, ca sa respecte Legea lui Moise, dar un OM, care era paralizat de 38 de ani, si murea sub ochii lor, nu trebuia SALVAT, ÎNVIAT, în SABAT, caci omul trebuia sa „respecte” zecile de rînduieli absurde, împuse de preoti, restrictii si porunci omenesti.
Isus DESLEAGA SABATUL, ÎL REDA OMULUI, CACI PENTRU OM A FACUT DUMNEZEU SABATUL. DIN IUBIRE SI GRIJA. Nimic FORMAL N-ARE VALOARE LA DUMNEZEU.
EL ESTE BUN, DREPT si plin de MILA SI DRAGOSTE.
„Nu judecati dupa înfatisare, ci judecati dupa DREPTATE!”

25. –30. Isus vorbea cu putere în Templu, la marea sarbatoare a corturilor. La acesta sabatoare Iudeii stateau în corturi, ca sa-si aminteasca de corturile calatoriei de 40 de ani prin pustie. Acum, ne amintim ca suntem, „ straini si calatori” pe pamînt. (Levitic 23. versetele 33. 44.)
Oameni simteau puterea din CUVINTELE LUI. Cei mai mari L-ar fi omorît tocmai pentru aceasta PUTERE, iar oamenii marunti se poticneau în OMUL care le vorbea, si pe care Îl stiau de unde este: din Nazaret.
Domnul le striga sa nu se opreasca la ACEASTA „CUNOASTERE” pamînteasca.
Ci prin CUVINTELE pe care EL le rosteste, sa CAUTE SA-L CUNOASCA PE DUMNEZEUL, CEL ADEVARAT, REAL, DAR NEVAZUT. (si GRESIT CUNOS –
CUT).
Toti erau tulburati de CUVINTELE LUI, dar cei ce-I doreau moartea, erau tinuti, de puterile lucrarilor lui Dumnezeu, departe de El, pîna va veni CEASUL LOR.

31. Multi altii Îl credeau doar pentru „semnele”pe care le facea. Dar nici aceas-
ta cunoastere, nu însemna „CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU.” Caci multi prorooci din vechime au facut si ei , cu Puterea lui Dumnezeu, ACELEASI SEMNE. DAR CU –
VINTELE PE CARE ISUS LE ROSTESTE, NICI UN OM NU LE-A ROSTIT PÎNA ATUNCI PE PAMÎNT, SI NICI NU LE VA VORBI ALT OM, DUPA EL. CACI DOAR EL ESTE DUMNEZEU.
„Credinta vine în urma AUZZIRII CUVINTELOR LUI HRISTOS.” (Romani 10)

32. – 36. Isus stia ca preotii cei mai de seama si Fariseii, care simteau ca, prin ADEVARURILE ROSTITE , EL LE DEMASCA FATARNICIA SI NECUNOASTE -
REA, vor cauta sa-L omoare, ca sa-si pastreze DOMINATIA ASUPRA OAMENILOR pe care-i „PASTOREAU.”
PACATUL este DEPARTAREA DE DUMNEZEU, PRIN NECUNOASTERE LA NECREDINTA.

33. – 36. Le spune oamenilor, CA DACA NU SORB ACUM, DIN GURA LUI, CUVINTELE VIETII VESNICE, VOR MURI ÎNSETATI, SI NU VOR VEDEA NICIODATA ÎMPAATIA.
Întotdeauna, cei ce stapînesc oamenii, în numele lui Dumnezeu, îi vor împiedica pe oameni sa ajunga la Dumnezeu: „le voi ÎNCHIDE ÎMPARATIA,” ca sa fie „turma lor,”nu Copii ai lui Dumnezeu. Vor face lucrul acesta, fie constient, fie inconstient dirijati de Satana.

37. – 39. „Voi turna ape peste pamîntul ÎNSETAT, si rîuri pe pamîntul uscat. Vor rasari ca firele de iarba între ape, ca salciile lînga pîraiele de apa.” (Isaia 44.)
Cuvintele Domnului sunt DUH si VIATA. Ele ÎL EXPRIMA PE DUMNEZEU, CARE SCHIMBA INIMA SI O FACE VIE, CARE SCHIMBA MINTEA SI CUNOAS-
TE ÎMPARATIA.
Dupa moartea SA, va trimite DUHUL SFÎNT, MÎNGÎIETORUL, SI CEI CARE VOR DORI SA ÎNTELEAGA CUVÎNTUL EVANGHELIEI, VOR FI LUMINATI SI CALAUZITI DE DUHUL SFÎNT.
Asa cum omul ÎNSETAT, (din cauza ca trupul lui este facut mai mult din APA) va cauta APA, ca pe un IZVOR DE VIATA, tot asa SUFLETUL ÎNSETAT VA CAUTA LUMINA SI VIATA DIN CUVINTELE CELUI CE ESTE „CUVÎNTUL ÎNTRUPAT,” CA PE O APA VIE, APA VIETII.

40. – 44. În Israel, copiii învatau de mici despre cartile Vechiului Testament. SI IUDEII STIAU CA DUMNEZEU VA TRIMITE UN SALVATOR, UN RASCUMPA-
RATOR, PE MESIA (HRISTOSUL –UNSUL LUI DUMNEZEU). Multi SIMTEAU CA ISUS ESTE MESIA CEL PROMIS. Li s-a spus prin PROOROCI ca Se va naste printr-o FECIOARA. (DECI STIAU CA VA VENI CA OM PE PAMÎNT.) Li s-a spus ca se va naste în BETLEEM, si în BETLEEM S-A nascut. (vezi LUCA capitolul 2).
Asa a LUCRAT DUMNEZEU. CEZAR a poruncit un recensamînt, Iosif si Maria au venit din Nazaret la Betleem (caci Iosif era din casa lui David si tinea de Betleem), si acolo, „s-a întîmplat vremea sa nasca Maria; exact unde spusese (Mica capitolul 5. versetul 2) Dumnezeu cu sute de ani înainte.
Apoi, ei s-au întors în cetatea lor NAZARET, si acum Iudeii se poticneau în LOCUL NASTERII LUI. EI STIAU CA TREBUIA SE NASCA ÎN BETLEEM, DAR NU STIAU PUTEREA LUI DUMNEZEU, care a facut ca El sa Se nasca unde ERA SCRIS, chiar daca ei n-au aflat de CALATORIA LUI IOSIF SI A MARIEI la Betleem, cu 30 de ani în urma.
Oamenii AU UITAT în 30 de ani (caci înca în REGISTRE AR FI GASIT ÎN-
SCRIS NUMELE LUI SI AL PARINTILOR). Dar acest CEAS, care a STRALUMINAT CERURILE si a MISCAT TOT UNIVERSUL, VA RAMÎNE ÎNSCRIS ÎN VESNI –
CIE.
Iar noi învatam sa NU ne poticnim în amanunte, si sa CREDEM CA ESTE SCRIS. Unde „AMANUNTELE” nu se potrivesc, pentru mintea noastra, SE POTRI –
VESTE EXACT în desavîrsirea LUCRARII LUI DUMNEZEU. (Iar noi le vom gasi ascunse în vreo pagina a Scripturii, peste care am trecut usor. Sau daca nu le vom gasi, vom crede ca ESTE ASA cum spune Dumnezeu).

45. – 53. Oamenii sensibili la GLASUL LUI DUMNEZEU, Îi slujesc, chiar fara ÎN CE FEL, si contribuie la ÎMPLINIREA LUCRARILOR SALE, împreuna cu Sfintele Duhuri slujitoare de lumina, asa încît TOTUL SA SE „ÎNTÎMPLE”cînd soseste CEASUL, dupa STIINTA SI VOIA LUI DUMNEZEU.
Aprozii n-au putut întinde mîinile ca sa-L atinga, pentru ca nici un OM nu vorbise pe pamînt CA OMUL ACESTA. Inima lor le spusese ADEVARUL.Carturarii,Fariseii, Preotii, în împietrirea si strîmbatatea lor, nu aveau alt reper decît CE credeau mai marii lor. Mai marii LOR nu credeau în ISUS, deci nimeni nu AVEA VOIE SA CREADA ÎN EL.
Nicodim încearca sa-i faca sa JUDECE DUPA ADEVAR, DUPA DREPTATE,si dupa adevarata LEGE DATA DE DUMNEZEU, sa judece ei însisi, nu dupa ce cred alti oameni, ci dupa CE FACE si CE SPUNE OMUL pe care ei îl osîndesc fara sa cunoasca ADEVARUL. Dar ei NU CUNOSTEAU ÎNVATATURA LUI DUMNEZEU, desi erau ÎNVATATORI. Din Galileea NU SE RIDICASE nici un PROOROC, dar ESTE SCRIS ca va VENI MESIA, „CEL A CARUI OBÎRSIE SE SUIE PÎNA ÎN ZILELE VESNICIEI”(MICA CAPITOLUL 5)
DIN GALILEEA VA IESI MÎNTUITORUL LUMII. (PRUNCUL DIN IESLE).

CAPITOLUL 8

1.– 11. Cît de marunti, urîti si josnici erau acesti carturari si Farisei. Cînd si-au simtit amenintata pozitia lor de autoritati absolute, cînd au vazut ca multimile parasesc supunerea fata de învataturile lor, sî alerga la Isus, ca sa-I soarba CUVINTELE; nu s-au dat înapoi de la nici o urîciune de la nici o mizerie.În timp ce Domnul învata norodul, îi lumina mintea si inima cu ADEVARUL, LUMINA si FRUMUSETEA CUVINTELOR LUI, acesti Carturari si Farisei pîndeau o prostituata, ca s-o prinda asupra „faptului.”
Au reusit, si bucurosi, o tîrasc si o pun în mijlocul multimilor, care statea în jurul lui Isus si-L asculta. Îl ispitesc pe Isus, si-I pun o întrebare, la care orcum ar fi raspuns, Se condamna El singur. Daca le-ar fi spus sa o ucida cu pietre, asa cum poruncise Moise, (care poruncise însa, ca si barbatul prins, si femeia, amîndoi sa fie ucisi cu pietre,caci tot ce era rau, stricat, murdar, trebuia nimicit, ca sa nu se extinda RAUL, în poporul ales de Dumnezeu, pentru Lucrarea Sa de salvare a LUMII. Cum acest popr era departe de a-L asculta pe dumnezeu din CONVINGERE multe masuri, luate de Moise, îl faceau sa ASCULTE DE FRICA), daca Domnul le-ar fi spus s-o ucida, pe de o parte S-ar fi dezis de TOT cei învatase pe oamenii, care-l ascultau vorbind, despre IUBIRE, IERTARE, MILA, ÎNDURARE, NASTERE, SANSA DE A SE CURATI A FIECARUI OM PRIN POCAINTA, – ( „ Eu am venit pentru CEI PACATOSI”) – („La Dumnezeu TOATE lucrurile sunt cu PUTINTA”), iar pe de alta parte, ar fi fost pedepsit de romani, care au interzis Iudeilor sa condamne la moarte pe cineva, fara aprobarea lor (Iudeii erau atunci cuceriti de Romani, sub stapînirea Romanilor).
Daca Isus le-ar fi u interzis sa-o ucida cu pietre, ar fi însemnat ca nu respecta LEGEA LUI MOISE, omul prin care Dumnezeu a lucrat pentru formarea si supravietuirea lui Israel.
Pentru Iudei, cine nu respecta pe Moise, nu respecta pe Dumnezeu, si ar fi putut fi, El însusi, ucis cu pietre. Alta CALE, alt RASPUNS NU EXISTA . Nu exista la oameni. Dar la Dumneseu exista si un alt RASPUNS. SINGURUL ADEVARAT, ca TOT CE VINE DE LA DUMNEZEU.
Isus nu le spune sa nu o ucida cu pietre dar le ÎNALTA GÎNDIREA ÎN ADEVAR: daca cineva se stie, în el însusi, curat, fara pacat, îndreptatit sa judece si sa condamne pe un alt om, acela SA ARNUCE CEL DINTÎI CU PIATRA ÎN ACEA FEMEIE PACATOASA. Aceasta nu era O LEGE SCRISA, O PORUNCA SCRISA.
ACUM O SCRIE DOMNUL, CU DEGETUL LUI DUMNEZEU, PE PAMÎNT. Din El însusi, si din Cuvintele Lui, emana ADEVAR, DREPTATE, MILA SI ÎNDURARE, PENTRU TOTI PACATOSII, CARE ERAU DE FATA. CACI EL ÎI CUNOSTEA PE TOTI. SI, DIN NOU, CUVÎNTUL DA VIATA TREZESTE CONSTIINTA, CUGETUL AMORTIT, AL CELOR CE-L AUD SPUNÎND ACESTE CUVINTE. SI SCAPA VIATA FEMEI DIN MIJLOCUL LOR. (CARE SIMTISE FIORII MORTII, DUREREA, RUSINEA, SI PIEIREA SUB LOVITURILE PIETRE-
LOR.)
Ea priveste, tremurînd, cum oamenii, de la multimea nestiuta, la carturari si Farisei, ies unul cîte unul, tacuti, cu capetele plecate, mustrati de ADEVAR, VAZÎND ADEVARUL, STÎND ÎN ADEVAR. Si, în lumea plina de pacat, rautate, orbire, ura, s-a petrecut UN LUCRU FRUMOS, ADEVARAT, SI PURIFICATOR.
Fiecare, fara cuvinte, S-A MARTURISIT CELORLALTI, S-A JUDECAT PE SINE SI A SIMTIT MILA SI SOLODARITATE CU CEILALTI. Nu mai puteau GÎNDI JUDECA, UCIDE. IERTAU, CACI AVEAU, FIECARE, NEVOIE DE IERTARE.
Isus a ramas singur cu femeia. Nimeni nu mai vazuse asa ceva pe pamînt, si femeia nu putea CREDE CA E ADEVARAT CE S-A ÎNTÎMPLAT : „NIMENI DOAMNE.” „Nici eu NU TE OSÎNDESC.” („Eu n-am venit sa JUDEC LUMEA, CI SA MÎNTUIESC LUMEA”). Dar ÎTI SPUN: „SA NU MAI PACATUIESTI.”
Acum L-A VAZUT, L-A AUZIT, STIE, SI NU VA MAI PUTEA SA PACATU-
IASCA. Domnul NU PORUNCESTE, El SCHIMBA, TRANSFORMA, ÎNVIE, SALVEAZA.
ISUS. FIUL OMULUI. LUMINA LUMII. LUMINA VIETII (VESNICE)

11. – 20. „Asa cum a ÎNALTAT Moise sarpele în pustie, tot asa trebuie sa fie
ÎNALTAT SI FIUL OMULUI, pentru ca ORICINE CREDE ÎN EL, sa nu piara, ci sa aiba Viata VESNICA.”
Isus este Lumina Vietii VESNICE. LUMINA TREBUIE ÎNALTATA ÎN SFES-
NIC, SA LUMINEZE LUMEA, NEAMURILE, INIMA OMULUI.. Nu trebuie sa fie pusa sub obroc, nu apartine doar unora, ci oricui înseteaza dupa LUMINA. (datorita luminii din fiecare om, care vine pe lume, caci „VIATA ERA LUMINA OAMENILOR,”
de la facerea lumii si a omului), Dumnezeu ne-a adus CUVÎNTUL VIETII VESNICE. ÎN CUVÎNTUL SAU, PRIMIM LUMINA VIETII.
Isus, CEL CARE VORBESTE, ESTE CUNÎNTUL, ESTE VIATA, ESTE LUMINA. El este DUMNEZEU ÎN TRUP DE OM, IESIT DIN DUMNEZEU.
Fariseii cer un „martor” la spusele Lui. Isus le spune ca MARTORUL LUI ESTE DUMNEZEU, TATAL, CU CARE ESTE UNA.
Daca Fariseii, carturarii, preotii, si ceilalti, L-ar fi cunoscut cu adevarat pe Dumnezeu, atunci, „ar fi cunoscut, ca Isus nu vorbea de la Sine,”ca un OM, ci „ÎNVA –
TATURA LUI ERA DE LA DUMNEZEU.” Dar ei nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, si de aceea NU-L RECUNOSC, ÎN ISUS. Si pentru ca NU-L CUNOSC PE ISUS (CACI NU
CRED ÎN EL, NU-L PRIMESC, NU-L ASCULTA), NU-L VOR CUNOASTE NICIO-
DATA PE DUMNEZEU. Caci nimeni nu L-a vazut, ci „SINGURUL LUI FIU, CARE S-A POGORÎT DIN CER, ACELA L-A FACUT CUNOSCUT,”caci ÎL CUNOASTE „CA PE SINE ÎNSUSI.” Lumina NU JUDECA, EA LUMINEAZA. UNDE INTRA, ÎNTUNERICUL DISPARE. ( cum au iesit, unul cîte unul, cei care s-au simtit mustrati de CUGETUL LOR, LA AUZUL CUVINTELOR LUI.)
În locul acela, în locul unei ucideri cu pietre, a urii, rautatii, întunericului si mortii, S-A FACUT LINISTE, S-A LASAT PACEA, S-A APRINS LUMINA ADEVARULUI SI VIETII. PRIN CUVÎNT..

21. – 22. Cei care nu vor primi CUVÎNTUL LUI ISUS, (pe care Îl auzim noi, în EVANGHELIE), cuvîntul lui Dumnezeu, rostit de Fiul Sau, singurul care ESTE DUM -
NEZEU, VOR MURI ÎN PACATUL LOR. PACATUL ESTE DEPARTAREA DE DUMNEZEU.
Cine nu-L, nu-L recunoaste, Îl neaga, Îl respinge, sau se închina DEGEABA, la ceva ce-si imagineaza ca ar fi Dumnezeu; dar acel „CEVA” NU-L POATE LUMINA, NU- I POATE DA LUMINA VIETII, VA RAMÎNE DEPARTE DE DUMNEZEUL ADEVARAT, ÎN PACAT, ÎNTUNERIC SI MOARTE: „Acolo unde Ma duc Eu, voi NU PUTETI veni.” (Si cît ar dori sa fim TOTI cu EL)

23. Domnul Isus ERA SINGUR, STIA CA VA ÎNVIA, CA VA PLECA, ASA CUM A VENIT, ÎN SLAVA ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU: „Eu Ma DUC, si Ma veti CAUTA, si veti muri ÎN PACATUL VOSTRU.”
Acolo unde SE DUCE EL, oamenii nu pot ajunge, DECÎT NASCUTI DIN NOU,
DIN CUVÎNT SI CREDINTA, ÎNVIATI SPIRITUAL, CU LUMINA VIETII DIN CUVÎNT, SI DUHUL ADEVARULUI ÎN EI.
El ne explica de ce ACEASTA este SINGURA CALE SPRE CER; SPRE LOCUL UNDE SE AFLA EL, DUMNEZEU. Locul ACELA, NU este din lumea aceasta, din lumea materiala, DE JOS, unde traim noi. Este o lume a DUHULUI VIU, A LUMINII, VIETII DE LUMINA, SFÎNTA SI DESAVÎRSITA SUPERIOARA: DE SUS.
Intrarea în acea dimensiune vesnica a BINELUI, se face dupa CRITERII incluse înLEGILE DESAVÎRSITE, IMUABILE, INCLUSE ÎN ÎNSASI VIATA LUMII DUHULUI LUI DUMNEZEU, IZVORUL VESNIC VIU, DIN CARE SE REVARSA VIATA DE LUMINA A DUHULUI; EA ESTE IUBIRE, BUNATATE, COMUNIUNE, OCROTIRE, BUCURIE, SLAVA.

24. OMUL NU POATE PERCEPE, VEDEA, SIMTI, BANUI, acea VIATA. DOAR CUVÎNTUL VESTIT DE ISUS HRISTOS ARE PUTEREA DEPLINA DE A NE DESCHIDE OCHII MINTII SI INIMII, DE A NE SCHIMBA, LUMINA, ÎNVIA, SPIRITUALCACI, CUVÎNTUL LUI ESTE ACTIUNEA LUI DUMNEZEU, DE A NASTE ÎN OM FII AI SAI, FRATI AI UNICULUI SAU FIU, prin care a venit sa ne mîntuiasca.
Daca NU CREDEM ÎN EL, ÎN CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU ÎNTRUPAT, ÎN ISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU, nimic nun e poate ÎNALTA, vom ramîne JOS, tarîna, materie pieritoare, viata lipsita de lumina, întunecata, irosita în alergare dupa lucruri materiale, pieritoare, ca si noi. Zadarnicie oarba si MOARTE.
Cînd Domnul le spune: „Daca NU CREDETI ca EU SUNT, veti murii în pacatele voastre”, nu se refera la TRUPUL SAU de OM, pe care-L aveau în fata lor si-L auzeau vorbind, ci le spunea SA CREADA ca EL ESTE DUMNEZEU, (ÎN ACEL TRUP), CA TREBUIE SA CREADA CA EL ESTE, CA DUMNEZEU EXISTA.SA-I PRIMESCA ÎN INIMA CUVINTELE, CA PE CUVINTE SPUSE OMULUI DE DUMNEZEU CARE L-A CREAT. PRIN CUVINTELE SALE, VOR AJUNGE SA CREADA, SI, PRIN CREDINTA, VOR AJUNGE ÎN BUCURIA, LUMINA VIE SI PACEA ÎMPARATIEI DE SUS.

25. Cînd ei Îl întreaba „Cine esti Tu?,” Domnul le rasounde ca EL ESTE CEL CE ESTE, SI DE LA ÎNCEPUT LE-A SPUS CE ESTE.
„Toti au fost ÎNVATATI,” LUMINATI DE DUMNEZEU,de la ÎNCEPUTUL LUMII, cînd Dumnezeu a creat OMUL PRIN EL, „ÎN CARE ERA VIATA, iar pentru OAMENI VIATA ERA LUMINA”, pusa în ei, ca sa ÎNSETEZE DUPA „LUMINA VIETI” S-O CAUTE, SAO GASEASCA, SA CREADA ÎN EA, sa fie fericiti si „ în veac sa nu le mai fie SETE”, caci PRIN EL, „ au în inima lor UN IZVOR DE VIATA, care va
TÎSNII ÎN VIATA VESNICA.”

26. 27. ISUS, OM SI DUMNEZEU CUNOSTEA DESPRE OAMENI TOT. ERA NASCUT, ZAMISLIT, CRESCUT si TRAIA ÎN TRUP DE CARNE MATERIAL.
STIA ceea ce DUHUL NU PUTEA STII, SIMTI, TRAI, caci ESTE DUH.
Sensibilitatea SA, ADEVARUL SI SFINTENIA SA, primeau DUREROS, în plin, tot ce venea din lumea DE JOS în care S-a POGORÎT CA S-O SALVEZE.
Dar, desii vedea clar tot ce era demn doar de OSÎNDA, El NU JUDECA, NU OSÎNDEA, caci venise NU SA JUDECE, ci sa MÎNTUIASCA, SA IERTE, SINEZE, SA ÎNVETE omenirea pierduta si ratacita departe de Dumnezeu.
Era DUMNEZEU VENIT ÎNTRE EI, dar ei nu întelegeau.

28. Domnul insista ca sa-I convinga. Pentru ca ei, care sunt DE JOS, sa pota întelege si cunoaste lumea nevazuta, DE SUS,trebuiau sa CREADA ca EL VINE DE SUS, sa nu-L mai priveasca doar ca pe „feciorul mariei,” „ tîmplarul din Nazaret,” „care na învatat niciodata.”
Trebuie sa-I asculte CUVINTELE, ca pe Dumneseu Însusi Care le vorbeste PRIN GURA LUI. Sa-L ÎNALTE CA PE LUMINA VENITA ÎN LUME SI PUSA IN SFESNIC CA SA LUMINEZE LUMEA.
Cînd Îl vor cinsti, asculta, „îndata” în locul SAU,DE DUMNEZEU, atunci cînd CUVINTELE SALE VOR FI ASCULTATE cu RESPECT, ATENTIE, ÎNCREDERE, ATUNCI VOR SI CUNOASTE, doar atunci vor putea CREDE SI VOR PUTEA CUNOASTE ca EL ESTE
FIUL LUI DUMNEZEU, DARUL LUI DUMNEZEU, CA LE VORBESTE CUVINTELE LUI DUMNEZEU.
– Cînd veti ÎNALTA pe Fiul Omului, atunci veti CUNOASTE CA ESTE FIUL LUI DUMNEZEU SI VORBESTE ASA CUL L-A ÎNVATAT TATAL.

29.Desi Isus era Dumnezeu, El era si OM. Era liber sa ALEAGA si sa faca VOIA TATALUI sau VOIA LUI ÎNSUSI.Dar un OM în care locuieste Dumnezeu, care Îl cunoaste pe Dumnezeu, nu se simte LIBER DECÎT CÎND FACE VOIA LUI DUMNEZEU, caci, cine ÎL CUNOASTE, NU POATE SA NU-L IUBEASCA, si bucuria lui este sa faca totdeauna ce-I este PLACUT LUI. Iar TATAL ESTE cu EL,NU-L LASA SINGUR NICIODATA.
30. 31. 32. Inimile multora dintre cei care-I auzeau CUVINTELE, erau miscate. Inima omului este facuta de Dumnezeu sa AUDA SI SA CUNOASCA GLASUL LUI, SA ADEVEREASCA, ATUNCI CÎND ÎL AUDE, CA EL ESTE.
Dar, de la aceasta tresarire a inimii, pîna la Cunoasterea ADEVARULUI, trebuie primita, ascultata, înteleasa EVANGHELIA – CUVÎNTUL SAU, ÎN CARE OMUL TREBUIE SA RAMÎNA, SA TRAIASCA, SA CUNOASCA ADEVARUL. SI ADEVARUL PE CARE DUMNEZEU ÎL FACE CUNOSCUT OMULUI, VA FACE DIN ACEL OM, UN OM LIBER. Liber, pentru ca STIE DE UNDE VINE SI-N COTRO SE-NDREAPTA. ARE CALEA LUMINATA STIE CA NU ESTE SINGUR NICIODATA.

33.– 37.Domnul Isus îi învata pe Iudei, ca Avraam nu le asigura „ pasaportul pentru cer,” doar pentru ca sunt din neamul lui.
Omul, prin alegeri gresite, poate otravii in el, orce samî, orce samînta buna, si un „OCHII RAU” poate face ca „ lumina care trece prin el sa devina ÎNTUNERIC: „Daca lumina care este în tine, este intuneric, cît de mare sa fie întunericul acesta!” –spune Domnul în Luca.
Tot asa ei, care sunt mîndrii ca sunt urmasii lui Avraam cauta acum sa-l ucida pe Mesia. Doar CUVÎNTUL, si doar DACA RAMÎN ÎN CUVÎNT, vor putea sa fie eliberati de asemenea GÎNDURI, CARE NU VIN DE LA DUMNEZEU. Caci orcine nu-l cunoaste pe Dumnezeu, este ROB AL PACATULUI, orcînd poate cadea în PACAT, oricînd poate fi amagit de SATANA si împins hiar fara sa-si dea seama spre cele mai RELE gînduri.
Doar FIUL îi poate face LIBERI DE ACESTE CADERI, DACA RAMÎN ÎN CUVÎNTUL LUI, care este CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU. CARE ACUM LE VORBESTE EL ÎNSUSI PRIN FIUL.

38.– 49. „NU PATRUNDE ÎN VOI CUVÎNTUL MEU.” Domnul „ nu se încredea în ei, caci îi CUNOSTEA PE TOTI.”
Atunci, ca si ACUM, vorbea unei lumi care, din lipsa de cunostinta de Dumnezeu, era prada poruncilor rele ale firii omenesti, „ DE JOS”, si prada vicleniei si amagirilor Satanei, care vrea sa-i prinda pe toti oamenii.
Cunoasterea GRESITA este tot NECUNOASTERE. Si n-are PUTERE. Nu poate LUMINA MINTEA SI INIMA OMULUI, si astfel întunericul celui rau apasa Pamîntul, care a fost creat spre viata, bucurie si comuniune cu oamenii si cu Dumnezeu.
Doar Dumnezeul Cel Adevarat , Singurul Dumnezeu, Cel din Biblie, are putere sa schimbe OMUL, sa-l lumineze, sa-i dea VIATA si sa-l ajute. Este singura SALVARE
PENTRU OM. ADEVARUL,(CUVINTELOR LUI), ELIBEREAZA SI DA VIATA.
Atunci, ca si acum oamenii sunt atît de departe de Dumnezeu, Cel care i-a creat
„dupa CHIPUL SI ASEMANAREA SA”, încît nu mai pot ASCULTA si nu mai pot ÎNTELEGE CUVINTELE LUI DUMNEZEU.
Acaparati si stapîniti de Satana, numai au NEVOIE de Dumnezeu, „ se descurca” SINGUR si cel rau îi „ajuta” sa se „descurce”, prin minciuna si ucidere cu vorba si cu fapta. Ei nu mai pot asculta Cuvintele lui Dumnezeu, nu pricep nimic din ele, nu cred nimic si „nu le trebuie” Dumnezeu.
Fara sa stie, au ajuns fii ai diavolului, ai întunericului, orbirii, minciunii si rautatii. Ei rîd de CUVINTELE LUI ISUS si îsi BAT JOC DE ADEVAR. Dar, „cine este din Dumnezeu asculta Cuvintele lui Dumnezeu.”
El îi ajuta, prin Sfîntul Duh al Adevarului, sa ÎNTELEAGA CUVÎNTUL, si oricît de strîmbati de viata, dezamagiti, singuri si batjocoriti ar fi, prin ADEVARUL SAU, îi VA FACE LIBERI SI FERICITI SI BOGATI.
Totdeauna Dumnezeu a avut pe pamînt „O RAMASITA,”o mîna de oameni, prin care a LUCRAT pentru pastrarea si raspîndirea CUVÎNTULUI LUI DUMNEZEU.
Pîna AZI EL LUCREAZA, si cei ce-L iubesc sunt folositi, în asa fel încît,chiar daca pe pamînt ar mai fi doar un om care are nevoie de TATAL si striga dupa ajutor sa ajunga lînga TATAL Dumnezeu, Dumnezeu BIRUIESTE ÎN EL.

50. – 55. Pentru ADEVARUL, LUMINA, BUNATATEA SI SENSIBILITATEA DUHULUI SFÎNT, este dureros sa auda pus ASUPRA LUI, numele vrasmasului ADEVARULUI, al celui care, prin uzurpare, minciuna, trufie si înselaciune a nascut, din ura fata de ADEVAR, (care este desavîrsire, armonie, pace, dragoste), NEADEVARUL; (minciuna, ura si nimicirea).
De aceia, oameni care aveau pe tata pe diavolul, (si Isus îi STIA), oamenii care au ales sa fie ai celui rau, CACI SIMTEAU BUCURIE CÎND FACEAU RAUL, Îi spuneau ca are drac. CA SA-L LOVEASCA. (Hula împotriva Duhului Sfînt, singurul pacat care NU POATE FI IERTAT. Caci acest PACAT nu-l poate savîrsi decît SATANA si cei ce sunt ai lui. Ei huleau din URA. Hula si cei ai satanei, nu pot sa primeasca IERTARE, ci vor merge ÎN FOCUL CEL VESNIC, pregatit RAULUI.)
Domnul continua sa le vorbeasca acestor oameni ÎMPIETRITI. Ei auzeau,dar nu ÎNTELEGEAU.
Era normal, normal pentru ei sa nu-L cinsteasca pe Cel care le vorbea, caci EL LE
VORBEA CUVINTELE LUI DUMNEZEU, iar ei NU-L CUNOSTEAU PE DUMNE –ZEU. (DESI ERAU TRUFASI CA SUNT POPORUL ALES AL LUI DUMNEZEU, si-I dispretuiau pe toti oamenii „netaiati împrejur,” ca ei).
Isus nu cauta SLAVA SA, si spre SLAVA LUI DUMNEZEU SI MÎNTUIREA LOR VORBEA, SI CEREA SA FIE ASCULTAT SI CREZUT. El ROSTEA ADEVARUL LUI DUMNEZEU ÎN FATA LOR, si pentru ca NOI SA-L PUTEM CITI
AZI, caci DUMNEZEU S-A ÎNGRIJIT CA ADEVARUL SA RAMÎNA SCRIS.

55. – 59. „Lumina care lumineaza pe orice om venind în lume” este LUMINA
CELUI PRIN CARE SE FAC LUCRURILE. (ÎN EL ERA VIATA SI VIATA ERA LUMINA OAMENILOR)
Înainte de a SE FACE TRUP, EL ERA ÎN LUME, DAR LUMEA NU L-A CUNOSCUT. Si totusi au EXISTAT oameni pe pamînt care au avut INIMA SENSIBI-
LA SI DESCHISA.
Lumina din ei, le îndrepta INIMA spre LUMINA NEVAZUTA,VIE,VESNICA. EI au „umblat cu Dumnezeu,”si Dumnezeu vorbea cu ei. („Tuturor celor ce L-AU PRIMIT, le-a dat dreptul sa se faca COPII AI LUI DUMNEZEU, nascuti NU din carne, ci DIN DUMNEZEU”)
Printre acesti putini oameni a fost si Avraam – „parintele tuturor celor ce CRED în Dumnezeu.” Dumnezeu putea vorbi cu el, si credinta lui în Dumnezeu era absoluta. Orice i-ar fi cerut Dumnezeu, Avraam facea, cu deplina încredere ca Dumnezeu „poarta de grija,”ca este BUN, DREPT ATOTPUTERNIC.
GENESA CAPITOLUL 22 Din SAMÎNTA LUI Avraam s-a nascut Isac, iar din Isac, s-a nascut Iacov (botezat mai tîrziu de catre Dumnezeu: ISRAEL – vezi Geneza capitolul 30 versetele 24 – 32). Apoi, din cei 12 fii ai lui Iacov – Israel, s-au format cele 12 „semintii” ale fiilor lui Iacov – Israel, 12 familii mari, din care Dumnezeu a format si calauzit un popor, în care sa SE ÎNTRUPEZE, pentru Salvarea oamenilor de pe pamîntul întreg.
Genealogiile din Vechiul Testament si Noul Testament au rostul sa-i ajute pe cei interesati, sa poata CALCULA EXACT marile PERIOADE de TIMP dintre evenimentele petrecute pe pamînt, pîna la Nasterea lui Isus. DAR, GENEALOGIILE, mai au si rostul de a ne arata cu cîta grija a ALES DUMNEZEU OAMENII PRIN CARE A LUCRAT pentru MÎNTUIREA LUMII, pîna la NASTEREA FIULUI SAU. (Vezi Genealogia din Luca)
„SAMÎNTA BUNA” este CUNOSCUTA DE DUMNEZEU. Oamenii care sunt din SAMÎNTA BUNA, fac multe greseli, nu-L cunosc deplin pe Dumnezeu, sunt plini de defecte, dar Dumnezeu SE LUPTA CU EI, PENTRU EI, SI PRIN EI.
Înca de la primii COPII NASCUTI PE PAMÎNT, DIN ADAM SI EVA, în mod tainic (Genaza capitolul 4), în acesti FRATI,din aceeasi mama si acelasi tata, unul avea în el SAMÎNTA BUNA, si dorea sa faca BINELE, altul avea SAMÎNTA REA, si dorea sa faca RAUL. Si primi nascuti pe pamînt s-au UCIS UNUL PE ALTUL (Cain a ucis pe ABEL).
În locul lui Abel, Dumnezeu i l-a daruit Evei pe SET, „ÎNLOCUITORUL” SEMINTIEI BUNE DIN ABEL. Din acest SET, în care predomina SAMÎNTA BUNA, SE POATE URMARII GENEALOGIA LUI ISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU (În Luca, Genealogia este redata de la Isus Hristos înspre începutul lumii, pîna la SET, –>
-> FIUL LUI ADAM, –> FIUL LUI DUMNEZEU).
Isus este numit si AL DOILEA ADAM, prin CARE DUMNEZEU ÎSI REALI –
ZEAZA PLANUL, PE CARE L-A AVUT DE LA ÎNCEPUT, DE CÎND L-A CREAT PE OM: sa umple pamîntul cu FII AI LUMINII, CARE SA-I CUNOASCA, SA-L IUBEASCA, SI SA-L ALEAGA, LIBERI SI FERICITI , SA FIE AI LUI, DIN DRA-
GOSTE.
Observam ca înainte de POTOP, LUMEA Se departase atît de mult de Dumnezeu, încît „I-a parut rau lui Dumnezeu ca l-a facut pe OM pe pamînt, si S-a mîhnit în inima Lui, (GENESA 6 verset 6). Si prin POTOP, a STERS pe OM de pe fata pamîntului, a sters RAUTATEA CARE UMPLUSE PAMÎNTUL.
Un SINGUR OM a gasit Dumnezeu pe pamînt: NOE CARE „UMBLA CU DUMNEZEU.” NOE ERA DIN SET (ABEL) ÎN EL ERA SAMÎNTA BUNA A LUI ABEL. Si pe Noe si cei 3 fii ai lui, Dumnezeu i-a scapat cu viata si din nou s-a umplut
pamîntul de oameni. (Putem fi siguri de un LUCRU: DIN SAMÎNTA BUNA DIN NOE, SUNTEM TOTI CEI DE PE PAMÎNT.) Dar NOE nu si-a pus în mod SAMÎNTA BUNA NICI MACAR ÎN CEI 3 FII AI SAI.
În GENEALOGII, este urmarita cu ATENTIE SAMÎNTA LUI NOE, prin FIUL LUI, SEM. Din SEM, fiul binecuvîntat de Noe, s-a nascut AVRAAM, din Avraam, Isac, din Isac, Iacov, din cei 12 fii ai lui Iacov, poporul Israel.
Prin Iosif, fiul lui Iacov (Israel), Dumnezeu a LUCRAT, si toti cei 12 frati si Iacov, tatal lor, cu familiile lor (70 de suflete), au ajuns în Egipt, si sub ocrotirea FARAONULUI, au trait si s-au înmultit, asa încît dupa 400 de ani au iesit din Egipt, un popor de aproape 2 milioane. (vezi NUMERI 1 versetul 46. Cei numarati aveau peste 20 de ani, si nu fusesera deci numarati cei pîna ls 20 de ani, femeile, copiii si tot neamul lui Levi).
În acest popor, pe care l-a calauzit prin OAMENI AI SAI, Dumnezeu a venit la OAMENI, prin FIUL SAU ISUS HRISTOS. În fata acestor „urmasi ai lui AVRAAM.” VORBEA ACUM FIUL LUI DUMNEZEU. EL le vorbea Adevarul lui Dumnezeu, SINGURUL ADEVAR, era El Însusi ADEVARUL. Dar EI AU LUAT PIETRE CA SA ARUNCE ÎN EL. DAR ÎNCA NU SOSISE CEASUL. (SI N-A PUTUT ÎNCA SA FIE UCIS).

CAPITOLUL 9

1. – 3. Orbul acesta se nascuse fara vederea fizica. Isus îl vindeca si de orbirea fizica si de cea spirituala. Nici un OM nu se naste cu VEDERE SPIRITUALA, chiar daca vede cu ochii fizici.
Doar ISUS poate reda uniu OM VEDEREA SPIRITUALA, caci omul a fost creat de Dumnezeu cu TOT ce este necesar ca omul sa-L poata „VEDEA” PE DUMNEZEU, prin cunoasterea data de CUVÎNTUL ÎNTRUPAT, PRIN CREDINTA SI NASTERE DIN NOU.
Asa se arata în OM LUCRARILE LUI DUMNEZEU. El vindeca si orbirea fizica
si cea SPIRITUALA.
Domnul lucreaza lucrarile lui Dumnezeu cu OMUL, cît este ZIUA; cît 4.
Omul este în viata, el poate ÎNVIA SPIRITUAL. Dupa ce omul a murit, nimeni nu mai poate face nimic pentru el.

5. Isus este Lumina lumii, Lumina Vietii Vesnice. Odata încheiata Lucrarea SA pe pamînt, ÎN TRUP, El a RAMAS ÎN LUME si LUMINEAZA PE ORICE OM ÎNSE -
TAT DE LUMINA, pîna la SFÎRSITUL LUMII ACESTEIA. (cînd ne spune ca VA VENI ÎN SLAVA SA-I ADUNE PE TOTI ALESII LUI, SA-I IA CU EL ÎN SLAVA TATALUI.) A RAMAS CU NOI, VA FI ÎN NOI prin DUHUL SFÎNT, Mîngîietorul care ne va calauzi ÎN TOT ADEVARUL, si NE VA ADUCE AMINTE DE TOT CE NE-A SPUS DOMNUL.
El ne vorbeste si AZI, CA ATUNCI, PRIN EVANGHELIE.

6. – 7. „TINA” aceasta, facuta din tarîna si scuipatul OMULUI – DUMNEZEU, precum si spalatul într-o anumita „scaldatoare” a TRIMISULUI, eate poate si sugestia unui ritual tainic, simbolic, dar SIGUR este un SEMN de ÎNCREDERE, de CREDINTA si ASCULTARE din partea celui ORB.
El a fost atins, într-un mod foarte direct de Isus, a facut tot ce i-a spus Isus si VEDE.

8. Bucuria acelui om, care vede culorile, lumina, oamenii, pentru prima data, fac din acel CERSETOR ORB, neajutorat o explozie de viata, un strigat de fericire care iradiaza si îi uimeste pe cei care-l cunoscusera ca pe o faptura jalnica, umilita, care umbla
bîjbîind si fricos.

9. – 12. Unii spuneau ca nu poate fi acelasi om. Dar el striga: „EU SUNT!” (parca striga Numele lui Dumnezeu). Era fericit ca vede, si ÎNTARIT de convingerea ca UN MARE PROOROC s-a atins de el. Si povestea tuturor cum „OMUL ACELA, CARUIA I SE ZICE ISUS” i-a redat VIATA, LUMINA SI BUCURIA. O marturisire adevarata si amanuntita, ca TOTI SA SE MINUNEZE, si sa afle despre OMUL ACELA MINUNAT.

13. – 23. Mai marii poporului trebuia sa fie înstiintati despre minunea, (SEMNUL) care se petrecuse printre ei. Si bucuria MARTURISIRII este ÎNGHETATA pe buzele celui caruia Isus îi deschisese ochii.
Omul STIA CA ISUS ÎL VINDECASE ÎNTR-O ZI DE SABAT. Si încearca sa REDUCA NUMARUL ACTIUNILOR, si REZUMA LA: „Mi-a pus tina pe ochi, (DOAR ATÎT A FACUT, NU E VINOVAT, N-A PACATUIT ÎN SABAT), eu m-am spalat, SI VAD! Asta era important, ca VEDE!
Dar ei nu VEDEAU MINUNEA. Pentru ei formele exterioare contau. Erau rigizi si reci, fara viata si orbi.
Parintii celui nascut orb, DE TEAMA, nu îndraznesc sa marturiseasca cine a deschis ochii fiului lor.
Acesti Farisei opreau raspîndirea ADEVARULUI, care ar fi putut DESCHIDE OCHII MULTOR OAMENI. Erau ORBI, si doreau sa ramîna ORBI toti cei pe care-i duceau cu ei la pierzare, „ÎN SANT”

24. Fariseii încearca sa-i terorizeze, sa-l sperie, sa-i închida gura celui care VEDE
ACUM, cu vorbe MARI si GOALE, folosind Numele lui Dumnezeu si AUTORITATEA NUMELUI LUI DUMNEZEU ca sa-si apere POZITIA LOR CONFORTABILA.

25. – 34. Dar pe cel care VEDE, nimeni nu mai poate sa-l însele, SA-L FACA SA CREADA CA E ORB. EL UNA STIE: ERA ORB, si ACUM VEDE.
Si mai stie ca minunea aceasta n-o putea face UN PACATOS, CI NUMAI UN OM CARE VINE DE LA DUMNEZEU. Cel vindecat de „ORBIRE”, a simtit puterea si binecuvîntarea, ATINGEREA LUI DUMNEZEU, si VORBESTE ADEVARUL.
Dar cei care nu-L cunosteau pe Dumnezeu, conducatorii RELIGIOSI, apeleaza îndata la CUVINTELE SIGURE, CARE ÎI SCOTEAU DIN ÎNCURCATURA: „Esti un pacatos,” „esti nascut în pacat,” „iesi afara!” (Domnul spusese: „N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu.” SI ORBUL AUZISE ACESTE CUVINTE, si nu s-a speriat de Farisei, acum STIA si CINE SUNT EI, si a plecat bucuros ca VEDE.)

35. – 38. Isus îl întîlneste si-i da DAR PESTE DAR. Si-l face sa „vada cel mai frumos lucru pe care îl poate vedea un om. Îl VEDE PE CEL CE L-A FACUT SA VADA. Si afla ca OMUL ACELA, CARUIA I SE ZICE ISUS, despre care el credea ca este un PROOROC, este FIUL LUI DUMNEZEU, CEL CARE VORBEA ACUM CU EL. (si pe CARE-L „VAZUSE,” ÎN INIMA LUI, CÎND ERA ÎNCA ORB, si L-a simtit cum îi atinge ochii, si a STIUT ca daca se duce unde-l trimite, si se spala, VA VEDEA.)
L-a CREZUT si ACUM VEDE. I-a SPUS ACUM CA ESTE FIUL LUI DUMNEZEU SI CREDE. SI I SE ÎNCHINA SI ESTE ATÎT DE FERICIT.

39. –41. Pe cei ORBI (SPIRITUAL), Fiul lui Dumnezeu are PUTERE SA LE DEA LUMINA VIETII, SA-I FACA VII SI FERICITI, COPII AI LUI DUMNEZEU, CARE CUNOSC ADEVARUL SI SE SIMT LIBERI.
PE CEI CE SE CRED „ÎNTELEPTI SI PRICEPUTI,”desi nu înteleg, si nu cred, nici cele scrise de Moise, si nu-L pot CREDE SI ÎNTELEGE NICI PE ISUS, NIMIC NU-I POATE CLATINA DIN ÎNTUNERICUL TRUFIEI LOR., SI ORBIRII LOR SPIRITUALE, A SLAVEI DESARTE.
PACATUL LOR RAMÎNE, CACI PACAT ESTE A FI DEPARTE DE DUMNE-
ZEU. Si ei ramîn SIGURI PE EI, DEPARTE DE DUMNEZEU, pe care nu- L CUNOSC; sunt ORBI, dar ZIC : „VEDEM”; ba înca îi învata si pe oameni sa „vada”cu ei, marindu-si pacatul.

ISUS FIUL LUI DUMNEZEU PASTORUL CEL BUN USA

CAPITOLUL 10

1. – 21. Domnul vorbeste celor care spun ca sunt SLUJITORI AI LUI DUMNE-
ZEU, dar, de fapt, folosesc hainele lui Dumnezeu, spre a-si întari dominatia asupra oamenilor, spre a se face ascultati, a se simti puternici, si a se înalta pe ei însisi.
Acestor falsi slujitori nu le pasa nici de Dumnezeu, nici de oameni, le pasa de puterea si orgoliul lor, si sunt slujitori ai lui Mamona si iubitori de bani si slava din partea oamenilor.
Dar Dumnezeu a pus în toate LEGI ABSOLUTE, de NEOCOLIT, pe care oamenii NU LE POT nici influienta, nici schimba. Oricine încearca sa le ocoleasca, sa triseze, „sa sara,” prin alta parte, ramîne ceea ce este: HOT si TÎLHAR.
Aceste fire delicate din LUMINA VIE, din DESAVÎRSIREA SI SFINTENIA LUI DUMNEZEU, tes pînza de o gingasie si frumusete nevazuta, si de o tarie indestruc-
tibila a Împaratiei Sale. Nimic nu o poate atinge, strîmba distuge, umbri.
Usa TAINICA a COMUNICARII INIMII OMULUI CU DUMNEZEU CARE L-A CREAT, „mecanismul,” doar de Dumnezeu STIUT, prin care „URECHEA” OMULUI
NU VIBREAZA, (pîna în strafundul fiintei lui), DECÎT LA GLASUL ADEVARULUI LUI DUMNEZEU, SAMÎNTA INVIZIBILA DE VIATA VESNICA, PE CARE, DOAR
ATINGEREA LUI DUMNEZEU, O FACE SA GERMINEZE ÎN INIMA OMULUI, SI SA NASCA UN CHIP NOU, DUPA CHIPUL LUI DUMNEZEU, O ÎMPARATIE A CERULUI, ÎNTR-O INIMA DE OM, TOATE ACESTEA FAC IMPOSIBILA ORICE ÎNSELACIUNE.
Cei numiti de Domnul „HOTI si TÎLHARI,” pot sa „sara pe alta parte,” „sa fure, sa junghie, sa prapadeasca,” dar niciodata nu vor putea da „VIATA DIN BELSUG,”VIA-
TA VESNICA BUCURIE DEPLINA SI PACE.
Niciodata nu vor fi iubiti si urmati din dragoste si cu bucurie, nu vor fi ascultati decît doar de frica, din dezorientare. Doar Isus, Fiul lui Dumnezeu, are CHEIA, CACI EL ÎNSUSI ESTE USA prin care „oile” sunt eliberate, chemate pe nume, adunate în jurul
BUNULUI PASTOR, o singura „turma,” UN SINGUR PASTOR, CARE LE IUBESTE, LE CUNOASTE, SI ÎSI DA VIATA PENTRU VIATA LOR VESNICA. EL ESTE SALVATORUL, VIATA, DUMNEZEUL LOR.
„Unul singur este ÎNVATATORUL VOSTRU: HRISTOS, iar voi toti sunteti FRATI.” „Nimeni nu vine la TATAL DECÎT PRIN MINE.” „EU SUNT CALEA, ADE-
VARUL SI VIATA.”

21. – 29. „Voi de aceea nu ascultati, pentru ca NU SUNTETI DIN DUMNE –
ZEU,”„Voi aveti de tatal pe diavolul.” „Cine nu CREDE a si fost JUDECAT.”
Toti oamenii aud aceste CUVINTE, rostite CLAR de Dumnezeu. (Chiar si cei care IUBESC ÎNTUNERICUL MAI MULT DECÎT LUMINA). Ei se simt deci bine în
întuneric si URASC LUMINA, NU VIN LA LUMINA CA SA NU LI SE ARATE FAPTELE LOR RELE PE CARE ALEG SA LE FACA.
Ei iubesc glasul si faptele tatalui lor, ale celui rau, iubesc minciuna si nu pot sta în ADEVAR. Prin ALEGEREA INIMII LOR, ei sunt ai întunericului si ai înselaciunii. nu-i bucura GLASUL PASTORULUI, NU-L ÎNTELEG SI NU POT merge dupa El,
Îl urasc, pe EL, si pe CEI CE SUNT AI LUI, si ar vrea sa-i nimiceasca, sa le faca rau, sa-i raneasca si sa-i distruga.
Dar Isus ne aminteste si INSISTA, CA SA NE ADUCEM AMINTE, CA CEI CARE SUNT AI LUI, SUNT DIN DUMNEZEU, si din dragostea, ocrotirea si din MÎNA LUI DUMNEZEU NIMENI NU-I VA SMULGE NICIODATA. Cu oricîta putere ar TRAGE de ei, DUMNEZEU ESTE MAI PUTERNIC DECÎT TOTI. DOAR EL ESTE DUMNEZEU. Ceilalti sunt HOTI si TÎLHARI, uzurpatori ai puterii, pe care Dumnezeu le-a dat-o ca sa faca BINELE si sa-L urmeze pe EL, dar ei au deturnat, prin OCHIUL LOR RAU, aceasta PUTERE, pe care o folosesc acum, pentru a face faptele rele ale întunericului, rautatii si minciunii.

30. – 39. Domnul le SPUNE DESPRE SINE CA ESTE UNA CU DUMNEZEU, CA ESTE DUMNEZEU. (Scriptura vestise prin Prooroci venirea SA în lume, iar Ioan Botezatorul a marturisit ca EL ESTE FIUL LUI DUMNEZEU). Dar CUVINTELE LUI NU SUNT „AUZITE,” (desi „AU URECHI”). Si nu POT „VEDEA” decît aparentele, desi le spusese: „Nu judecati dupa ÎNFATISARE, CI JUDECATI DUPA DREPTATE, DUPA ADEVAR.” Si îi îndreapta spre toate LUCRARILE BUNE SI MARI, pe care le facuse si care aratau ca PUTEREA LUI DUMNEZEU LUCREAZA PRIN EL, ca ei sa VADA si SA CREADA ca TATAL ESTE ÎN EL, SI EL ÎN TATAL.
Dar ei NU VOIAU SI NU PUTEAU NICI SA VADA, NICI SA AUDA. Erau împietriti în formalism, fanatici, orbi si plini de cruzime. Domnul le explica, prin cuvintele SCRIPTURII, (Psalmul 82.) ca Dumnezeu i-a creat pe TOTI oamenii la fel, TOTI „dupa chipul si asemanarea Lui,”daruiti cu VORBIRE, cu OCHI de vazut si urechi de AUZIT, singurele fiinte carora DUMNEZEU LE POATE VORBI, CACI I-A CREAT
„CUVÎNTATORI,”ca sa POATA PRIMI CUVINTELE LUI. Doar OAMENII ÎL POT AUZI PE DUMNEZEU VORBIND, de aceea spune: „sunteti dumnezei.” Dar, sub influ-
enta vrajmasului lui Dumnezeu si al oamenilor, prin slabiciunea lor, si prin NECU –
NOASTERE DE DUMNEZEU, oamenii au ajuns atît de ORBI, USCATI si ÎNTUNE –
CATI, încît nu simt ca DUMNEZEU LE VORBESTE, CA CE SPUNE ESTE ADEVARAT SI DREPT, CA TOT CE SPUNE SI CE FACE ÎMPLINESTE SCRIPTURA.
EI VOR SA-L PRINDA SI SA-L UCIDA CU PIETRE. ATÎT.

40. – 42. Domnul scapa din mîinile lor, caci ÎNCA nu sosise CEASUL, si Dumnezeu face orice lucru „la vremea lui.” Vine în locul unde Ioan Botezatorul marturisise despre EL ca ESTE FIUL LUI DUMNEZEU.
Si iata ca ni se arata ca SUNT si OAMENICARE AUD siVAD ce le VORBESTE DUMNEZEU PRIN CUVÎNTUL SAU, (PRIN FIUL LUI DUMNEZEU).
Isus îi învata, (si NE ÎNVATA), ca trebuie sa CREDEM ÎN CUVÎNT. Chiar daca NU ESTE ÎNSOTIT DE MINUNI SI SEMNE. Ioan „n-a facut nici un semn, dar ce a spus ERA ADEVARAT.”
Învatam ca MINUNE SI SEMN este însusi CUVÎNTUL, însusi faptul ca putem folosi cuvintele ca sa comunicam, ca primim, si sa dam informatii, sa gîndim, si sa transmitem (în cuvinte), ceea ce gîndim (în cuvinte), si cei carora le vorbim, sa afle ce avem sa le spunem (în cuvinte), sa ne cunoasca.
Asa le-a vorbit Ioan Botezatorul, si PRIN CUVINTE, le-a spus ADEVARUL DE LA DUMNEZEU.
Asa ne vorbeste Dumnezeu , prin CUVINTELE CUVÎNTULUI ÎNTRUPAT. Si acesta este cel mai mare SEMN, cea mai mare MINUNE, pe care Dumnezeu a facut-o pentru om. (Caci omul este OM, nu DUMNEZEU. Nici cel mai plin de calitati OM, nu poate GÎNDI ca Dumnezeu).
Dar prin binecuvîntarea pe care ne-a daruit-o prin CUVÎNT, EL ne poate VORBI, ÎNVATA, SCHIMBA, NI SE FACE CUNOSCUT, NE NASTE PRIN CUVÎNTUL SAU VIU SI SFÎNT, NE FACE COPII DE DUMNEZEU, „altfel de oameni,” carora le spune „dumnezei,”copii ai Sai, cu CARE VORBESTE.

CAPITOLUL 11

ISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU ÎNVIEREA SI VIATA

1. – 8. În Luca capitolul 16 versetul 31, Domnul Isus se refera la aceasta ÎNVIERE a lui Lazar, (caruia nu-i spune numele, dar ne îndreapta spre el prin numele personajului DIN ACEA PILDA) cînd spune ca „NU VOR CREDE NICI DACA AR ÎNVIA CINEVA DIN MORTI.” Nu vor crede nici cînd va ÎNVIA EL din morti.
Dar Isus vorbeste pentru unii care vor crede, dintre cei de atunci si dintre cei din toate timpurile.
Aceasta familie din Betania, apare în toate Evangheliile. Era un loc unde Domnul se simtea bine, se odihnea, primea iubire, prietenie, caldura.
Marta si Maria Îi transmit ca fratele lor este bolnav. Isus ar fi putut sa-l vindece în clipa în care afla vestea, dar prietenul lui, Lazar, Îl va „ajuta” la ceva mult mai important din LUCRAREA SA, PENTRU TOTI OAMENII DE PE PAMÎNT.
Îl lasa pe prietenul Lui sa moara, si dupa 2 zile îi anunta pe cei 12 ca se vor întoarce în Iudea, la Betania. Iudeii au vrut sa-L ucida cu pietre, cînd le-a SPUS CA EL ESTE FIUL LUI DUMNEZEU. IUDEII VOR MAI PRIMI ACUM UN SEMN.

9. Lumina, pusa în VIATA FIECARUI OM, ODATA CU VIATA, exista un OM,
atîta timp cît omul traieste în trup, pe pamînt, cît timp este VIU biologic. În acest timp, numit „ZI,” omul Îl poate cunoaste pe Dumnezeu, Îi poate „VEDEA” LUMINA SA, NECREATA, VESNICA, (INVIZIBILA CU OCHIUL FIZIC), poate sa cunoasca prin Isus: „CALEA, ADEVARUL SI VIATA.” Nu se va mai RATACI ca un ORB.

10. Cine nu vine la LUMINA, cît este în viata, moare în întuneric, si va ramîne pentru vecie MORT, departe de Dumnezeu: caci „Dumnezeu este un Dumnezeu al celor VII, nu al celor MORTI” (spiritual).
„Cît este ziua, trebuie sa lucrez lucrarile celui ce M-a trimis; vine NOAPTEA, cînd NIMENI nu mai poate sa lucreze. Cît sunt în lume, sunt Lumina lumii.” „Cîta vreme aveti Lumina printre voi, credeti în Lumina, ca sa fiti fii ai luminii.”
Ce frumos se completeaza si se explica Evangheliile, nu doar una pe alta, ci si fiecare dintre ele pe sine.

11. în acest verset, Domnul ne spune ca moartea este un SEMN. Omul „DOAR-
ME” (undeva „între marginea pamîntului si marginea cerului”), cum doarme un copil, vegheat de Tatal lui, pentru care copilul este VIU, desi, în somn nu stie nimic, este ca si cum n-ar EXISTA. (în timpul acela în care DOARME)

12. – 14. Ucenicii cred ca Lazar doarme, asa cum dormim noi, în timpul somnului; Isus le spune ca Lazar „DOARME,” asa cum priveste Dumnezeu MOARTEA, ca pe un SOMN.

15. – 16. Domnul le spune ucenicilor ca moartea prietenului lor Lazar, este în planul unei lucrari a lui Dumnezeu. Lucrare spre întarirea Credintei lor, si a multora, în PUTEREA LUI DUMNEZEU SI A FIULUI SAU ASUPRA VIETII SI MORTII si deasemeni primul pas spre împlinirea proslavirii lui Isus, a încheierii Lucrarii pe pamînt.
(Caci preotii, Fariseii, si carturarii, acum Îi hotarasc moartea, speriati de multimile care cred în El, si-l urmeaza, slabindu-le lor puterea si pozitia).

17. Au fost, 4 zile, calculate de Isus. (o zi pîna a venit vestea, 2 zile a ramas pe loc, o zip e drum, pîna la Betania). Iudeii îi înmormîntau pe morti în ziua în care mureau.
În clima din acele locuri intra repede în descompunere.

18. – 19. Marta si Maria îsi plîngeau fratele, mîngîiate de cei veniti la ele din Ierusalim. Minunea pe care urma sa o faca Domnul si SCOPUL ei, presupunea o cît mai mare asistenta.

20. – 22. Este atît de subtil felul în care ni se arata un mod, (între infinit de multe), ale comunicarii dintre Dumnezeu si Fiul Omului, Isus.
Uneori Isus stie TOT, alteori, TATAL ÎI COMUNICA prin OAMENI, CEEA CE DORESTE. Este atît de minunat cum Dumnezeu o trimite pe Marta sa-I vorbeasca lui
Isus. (Maria, cea mai sensibila spiritual, era acum prea coplesita de propria durere.) Iar Marta, cea preocupata de treburile casnice, pamîntesti, este „mesagerul” care Îl asigura pe Fiul, din partea Tatalui, ca: „Tot ce vei cere, de la Dumnezeu, Îti va da Dumnezeu.” Cuvinte care depasesc cu mult nivelul ei de cunoastere: „ Dar si ACUM, (cînd Lazar a murit de 4 zile) STIU ca orice vei cere, Îti va da Dumnezeu.”
Credinta ei era mare, dar asemenea cuvinte, doar Dumnezeu putea sa le transmita, prin ea.

23. – 27. Si Domnul, (Care era OM SI DUMNEZEU, dar DUMNEZEU CARE SE SUPUNE UNOR LIMITARI SI RESTRICTII ÎN TIMPUL ÎNTRUPARII, lucruri care sunt de neînteles pentru noi), STIE ACUM SI SPUNE MARTEI: „Lazar VA ÎNVIA.”
Marta, Maria, erau dintre cei putini care au citit si au înteles învatatura data de Dumnezeu, prin Moise si Prooroci: („LA ÎNVIERE VA ÎNVIA”) Ceilalti credeau în „sînul lui Avraam” si „focul” care pîrjoleste trupul omului pacatos, ca în Luca capitolul 10 la finalul parabolei cu Lazar „cel sarac” (de fapt viclean si lenes, profitor)
„EU SUNT ÎNVIEREA SI VIATA.”„Cine CREDE ÎN MINE, chiar daca AR FI MURIT, VA TRAI, iar Cine TRAIESTE si CREDE ÎN MINE, NU VA MURI NICIODATA. „Duhul ESTE ACELA care da VIATA. CARNEA nu foloseste la NIMIC. Cuvintele pe care VI LE-AM SPUS EU, sunt DUH si VIATA.” „Tatal Ma iubeste, pentru ca ÎMI DAU VIATA, CA IARASI SA O IAU. Nu Mi-o ia nimeni cu sila, ci O DAU EU, DE LA MINE. Am PUTERE s-o DAU, si am PUTERE s-o IAU iarasi. Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatal Meu.” „Si STIU CA PORUNCA LUI ESTE VIATA VESNICA.” Viata vesnica, nu doar în sensul „vesniciei,”ci O ANUMITA CALITATE, o viata de Lumina Vie, o viata straluminata de frumusetea, iubirea, adevarul, bucuria, pacea, linistea, Sfintenia si desavîrsirea SA, o viata pe care doar CUVÎNTUL SAU ne poate deschide „OCHII” si inima, ca s-o vedem, sa o STIM, sa
o lasam sa ne INUNDE, SA NE ÎNVIE, SA NE ÎNALTE DIN TARÎNA, DIN ORBIRE SI NEPUTINTA.
Aceasta VIATA nu este viata BIOLOGICA, viata materiei, ci A DUHULUI. Se poate naste în trupul material, dar este DUH SI ESTE VIATA VESNICA, ATÎT PUTEM
STI.
28. – 29. Acum, Marta cea credincioasa si pragmatica, este din nou „mesager.” Ea transmite mesajul Domnului (nerostit) catre Maria, pe care dorea s-o vada, si sa fie de fata la învierea fratelui ei.

30. 31. Maria si Iudeii care erau în casa, ajung la Isus, caci trebuie sa fie multi oameni la savîrsirea minunii învierii. Si Dumnezeu LUCRA.
Maria nu poate fi, în situatia asta decît expresia propriei dureri. Domnul vede expresia sfîsietoare în fata mortii unei fiinte apropiate si iubite. Simte cît de LEGATI sunt OAMENII, de familie, rude, prieteni, si cîta DURERE este în INIMA LOR, cînd sunt RUPTI, DESPARTITI, prin moarte, de cei iubiti, pe care nu-i vor mai VEDEA, ATINGE, MÎNGÎIA niciodata, caci NU MAI SUNT, nu vor mai fi niciodata, APROAPE.
Isus este ÎNFIORAT SI TULBURAT ADÎNC de acest aspect al VIETII OMULUI: MOARTEA. Întelege ca de SFÎSIEREA DURERII DESPARTIRII DE CEI DRAGI, prin MOARTE, (durere, care ea însasi, seamana cu moartea, prin neputinta si destamare) de aceasta durere nici un om nu poate fi ferit, toti vor suferi la pierderea celor dragi.

35. –38. ISUS PLÎNGEA. Om adevarat si Dumnezeu adevarat. La fel cum, doar
omul, este creat sa comunice PRIN CUVÎNT, tot asa, doar OMUL PLÎNGE. Este tot in DAR al lui Dumnezeu, Care, acum, PLÎNGE, în ISUS), pentru fiinta Lui iubita – OMUL.
Poate, ca sa-l ajute, în clipe ca acestea, sa nu se destrame, sa nu se topeasca. Poate, ca sa verse, prin lacrimi, ceva care nu mai ÎNCAPE într-o INIMA DE OM, si atunci PLÎNGE, ca sa nu se RUPA. NU PUTEM STI. Dar Isus spune: „Fericiti cei ce plîng, caci ei vor fi
Mîngîiati.”
Doaromului i-a fost DAT sa plînga. Si simte MÎNGÎIERE chiar cînd plînge. Si sunt foarte nefericiti cei ce nu MAI POT PLÎNGE.
ISUS STIA ca Lazar va ÎNVIA si totusi „ISUS PLÎNGEA.” El stia ca aceasta înviere (a trupului), lui Lazar, va fi o mare bucurie. Dar STIA si, ca ce Domnul va ÎNVIA, Iudeii vor UCIDE ÎN CURÎND. (capitolul 12 versetele 11. 12.)
De aceea Isus da VIATA VESNICA, NASTE VIATA VESNICA, ÎN OAMENII CARE CRED ÎN EL. ACEASTA VIATA NU LE-O POATE LUA NIMENI, CACI ESTE DIN DUMNEZEU A LUI DUMNEZEU.
Acum însa, El plînge pentru plînsul Mariei dupa Lazar, si pentru plînsul ei, în curînd, la mormîntul LUI.

39. – 43 Observtia Martei este.fireasca. Dupa 4 zile, în clima calda a Palestinei, trupul era în descompunere.
Dar Dumnezeu poate absolut ORICE. Putea sa faca trupul lui Lazar, desi mort, sa ramîna intact, sau sa refaca un trup descompus, sa-l faca NOU.
Faptul ca Isus multumeste Tatalui, (versetele 41. – 42.) îndata DUPA ce au DESCHIS MORMÎNTUL, indica absenta „mirosului greu” la care se asteptau. Slava lui Dumnezeu s-a manifestat deci prin pastrarea intacta a trupului lui Lazar, pîna cînd Isus îl striga: „VINO AFARA.”

44. – 46. Lazar a iesit din mormînt ca „tras,” „alunecînd,” caci era înfasurat, legat
în fîsii de pînza, pe care i le-au deslegat dupa ce a iesit afara. Deasemeni avea fata acoperita si n-ar fi vazut sa iasa singur. Ca întotdeauna unii au crezut prin MINUNE, altii au SUSPECTAT.

47. –49. Orbiti de teama ca-si vor pierde pozitia, preotii si Fariseii, NU sunt deloc
TULBURATI ca, printre ei, exista CINEVA care face MINUNI, pe care numai puterea lui Dumnezeu le-ar putea savîrsi.

50. – 53. Aceasta PUTERE a lui Dumnezeu, îl face pe CAIAFA, care era, FORMAL, (caci n-avea nimic de la Dumnezeu în el), MARE PREOT sa rosteasca un ADEVAR PROFETIC despre MÎNTUIREA ÎNTREGII LUMI, prin MOARTEA LUI ISUS.
El îi va aduna, într-un SINGUR TRUP, pe Copiii lui Dumnezeu, îi va numi „FRATII AI SAI,” si ÎI VA REDA, „ÎNVIATI,” TATALUI.

54. – 57. Cu adevarat prada întunericului si minciunii, erau acesti preoti si Farisei, orbi si cu mintile strîmbate. Ei nu vad MINUNEA, si HOTARASC SA-L OMOARE, PE CEL DESPRE CARE AU AFLAT CA ARE PUTERE ASUPRA MORTII, de la oameni care AU VAZUT PE LAZAR ÎNVIAT. Se cred ei însisi dumnezei.

CAPITOLUL 12

1. –11. În timp ce preotii si Fariseii se agitau ca sa puna mina pe Isus si sa-L omoare, multimile, care se adunau din toata tara la Ierusalim, cu ocazia Pastelui, frematau de dorinta de a-L vedea si cunoaste.
Vestea despre Isus se raspîndea tot mai mult, caci asa TREBUIA sa se „ÎNTÎM –
PLE.” Toti, fara sa STIE, ÎMPLINEAU PLANUL SI LUCRAREA LUI DUMNEZEU.
Înainte de a porni pe ultimul Sau drum spre PASTE, (PASACH=TRECERE în EBRAICA), IERUSALIM si spre CRUCE, Domnul poposeste în casa prietenilor Sai dragi. Multi oameni din Ierusalim vin sa-L vada pe El, si pe Lazar, pe care-l vazusera ei însisi mort cu putin timp înainte.
Acum se hotareste si moartea lui Lazar, caci Dumnezeu nu da viata vesnica nici unui TRUP DE CARNE, (material.) Acunm se hotareste si Iuda, caruia Satana îi „pusese în inima gîndul sa-L vînda pe Isus,”sa se duca la Farisei si sa-L dea prins în mîinile lor.
Acum, Maria Îi unge cu mir picioarele Lui Sfinte, care au calcat, cu durere, mizeria, urîciunea si murdaria acestui pamînt, din mila si îndurare pentru oamenii nevrednici de El.

12. – 19. A venit ziua cînd trebuia sa intre în cetatea cea care „UCIDE pe Prooroci.” Totul se petrece ASA CUM FUSESE VESTIT SI SCRIS, cu veacuri în urma, de oamenii cu care a lucrat Dumnezeu „pentru noi, ca sa CREDEM.”
Tot asa lucrau si ucenicii, împlinind, atunci, fara sa stie, planurile lui Dumnezeu. Si iata ca: „LUMEA SE DUCE DUPA EL.”
Ei credeau ca-L OMOARA si ramîn STAPÎNI peOAMENI SI PE LUME, dar toti, miscau atunci, fara sa stie, AXA LUMII, PRIN OMUL ÎN CARE VENISE DUM –
NEZEU PE PAMÎNT, CA SA-I RASCUMPERE PE OAMENI, SA-I ÎNVIEZE, SA-I LUMINEZE.

20. – 22. Iata ca si oamenii care NU erau din „poporul ales,” Îl cauta.
Grecia era cea mai mare putere culturala si comerciala. Nu banuia ca adevaratul ei ROST era sa poarte în lume mîntuirea venita prin Dumnezeul Iudeilor, pentru lume.

23. Pentru Domnul Isus este SEMNUL trimis de Tatal. A SOSIT CEASUL. Pastele iudeilor era peste cîteva zile. Atunci va fi TRECEREA. (În ebraica PASACH înseamna „trecere,”si asa numeau Sarbatoarea prin care îsi aminteau cum au scapat de moartea întîilor nascuti în Egipt si apoi au trecut din robia Egiptului la libertate. Acum a SOSIT CEASUL TRECERII, prin moartea SA, din robia mortii si a întunericului, la adevarul si libertatea Luminii si Vietii Vesnice.)

24. Grauntele de grîu nu rodeste daca nu moare, ca din el sa rasara firul verde, din care se va coace spicul, cu alte zeci de graunte de grîu în el.

25. – 26. Viata vesnica nu se poate NASTE decît prin RECUNOASTEREA LUI DUMNEZEU, CARE ESTE VIATA VESNICA, NEVAZUTA, SPIRITUALA (DUH). ISUS HRISTOS A VENIT PE PAMÎNT CA OM, pentru ca noi sa-L CUNOASTEM PE DUMNEZEU si sa putem avea VIATA VESNICA DIN EL, ÎN NOI. SI ORICE OM TREBUIE SA MOARA.
Isus era OM ADEVARAT. SI ERA SI DUMNEZEU ADEVARAT. Pentru El, viata în trupul de carne, într-o lume dominata de carne, de poftele, pornirile si trufia oarba a carniia fost o CRUCE pe care a purtat-o cu PUTEREA, LIBERTATEA, SFINTENIA DUMNEZEULUI DIN EL.
I-a iubit pe ai SAI, a iubit frumusetea lucrarilor Tatalui Sau, dar N-A IUBIT VIATA ÎN CARNE, si nici placerile pe care le ofera MAMONA, (stapînitorul banilor si bogatiilor materiale), celor ce-i slujesc si cad în mrejele lui.
Stim deja de la EL ca „nimeni nu poate sluji la doi stapîni,” si ne învata ca, cei care-I vor sluji Lui, în care va LOCUI DUHUL SAU, PE CARE ÎL VA DA ÎN CU –
RÎND, MÎNGÎIETORUL, Duhul Sfînt, Duhul Adevarului, nu vor putea iubi aceasta lume, din care vor pleca, în curînd, la fel de goi cum au venit pe lume. Ei se vor bucura si vor fi fericiti si liberi si bogati, tocmai prin faptul ca nu sunt legati, acaparati, stapîniti de nimic material. „ADEVARUL VA VA FACE LIBERI.”

27. „Pe saraci îi aveti totdeauna cu voi. Pe Mine nu Ma aveti totdeauna. Ea (Maria) a pastrat mirul pentru ziua ÎNGROPARII MELE.”
ISUS PLÎNGEA pentru DUREREA celor ce-l plîngeau pe Lazar. Omul este tulburat de despartirea prin moartede TRUPUL ÎN CARE NU VA MAI FI. Dar Isus ne învata ca nici ACEASTA TULBURARE NU TREBUIE SA NE STAPÎNEASCA, NU TREBUIE SA DEVINA FRICA, SPAIMA, PANICA.
Asa cum Domnul STIE, ca acel TRUP, în care Îsi poarta MISIUNEA PE PAMÎNT, în care a crescut si a devenit „tot mai placut înaintea oamenilor si înaintea lui Dumnezeu,”este INEVITABIL SA TREACA PRIN MOARTE, si VA TRECE, tot asa, noi, trebuie sa ne ÎNVATAM cu gîndul ca suntem muritori, si ca trebuie sa-L tinem strîns
de MÎNA pe TATAL, ca sa trecem prin „CEASUL ACELA”
În toate Evangheliile Domnul îi învata pe ai Sai sa nu se teama de moarte. (cît timp se tem le spune: „tot n-aveti CREDINTA?” Pentru un om care, prin Cuvîntul lui Isus, Îl cunoaste pe Tatal, cunoaste viata de Lumina a Împaratiei Sale, are înlauntrul sau Împaratia, pentru un astfel de om, rostul trecerii prin aceasta lume, în acest trup de carne, (are ESTE un ROST) LIMPEDE: nasterea în el, în timpul vietii a Împaratiei lui Dumnezeu. Cine n-o are ÎN EL, NU VA INTRA ÎN EA. Cine nu-L cunoaste pe Dumnezeu, NU VA FI CUNOSCUT. („Niciodata nu v-am CUNOSCUT.”)

28. „Eu, Te-am PROSLAVIT PE PAMÎNT. AM SFÎRSIT LUCRAREA PE CARE MI-AI DAT-O S-O FAC” „AM FACUT CUNOSCUT NUMELE TAU OAMENILOR PE CARE MI I-AI DAT DIN LUME.”
Prin acesti oameni care, prin Isus, Îl cunosc pe Dumnezeu (CUNOSC „NUME-LE” SAU, caci EL este DUH, si doar prin CUVÎNTUL SAU poate fi CUNOSCUT ASA
CUM ESTE, poate fi cunoscut NUMELE SAU)

29. – 30. Cei de fata (unii) au putut SA ADUCA, (la Dumnezeu TOTUL ESTE cu PUTINTA), pe Tatal si Fiul vorbind, pentru EI, pentru OM. Atunci avea loc o MARE LUPTA, între puterile ceresti si puterile (31) întunericului.
Frica de moarte, arma cea mai puternica, prin care Satana îi face pe multi oameni sa cada, sa se dezica, sa tradeze, sa minta, sa se vînda, pentru o „bucatica”de viata pieritoare pe pamînt, aceasta frica este destramata, în fata oamenilor, prin cuvintele si puterea lui Isus.
Un OM, în care este DUHUL SFÎNT, este mai puternic decît Stapînitorul lumii acesteia. Iar prin Învierea Sa, va arata LUMII, CA CEL CE ARE ÎN EL VIATA DIN LUMINA VIETII VESNICE, „NU VA MURI NICIODATA.” („SI CHIAR DACA AR FI MURIT, VA TRAI.” Caci va ÎNVIA, asa cum VA ÎNVIA ISUS).
Prin cunoasterea ADEVARULUI, OAMENII DEVIN LIBERI DE ÎNSELATO –
RIILE si SPAIMELE prin care Stapînitorul lumii acesteia îi tinea legati de lumea aceasta, stapîniti de el si de puterile întunericului, minciunii si mortii.

32. – 33. Dupa ce Domnul va fi rastignit pe cruce, ridicat VIU din mormînt, ÎNALTAT LA TATAL, dupa ce ne va DA DUHUL SAU SI VA TRIMITE DE LA TATAL MÎNGÎIETORUL, DUHUL SFÎNT, DUHUL ADEVARULUI PE CARE NI L-A FACUT CUNOSCUT SI ÎL PUTEM ASTFEL PRIMI, („Dar voi Îl cunoasteti, caci RAMÎNE CU VOI SI VA FI ÎN VOI”– Capitolul 14 verset 17).
Dupa ce, prin LUCRAREA LUI DUMNEZEU, CUVÎNTUL ÎNTRUPAT VA FI SCRIS, SI VA RAMÎNE PE VECI ÎN EVANGHELIE, dupa ce FIUL OMULUI (Numele, Cuvîntul, Învatatura, Evanghelia Sa) vor fi ASEZATE ÎN LOCUL CARE LI SE CUVINE, ÎNALTATE „ÎN SFESNIC,”CA SA LUMINEZE LUMEA SI INIMA OMULUI, toti oamenii însetati vor fi atrasi, vor veni la El, ca sa BEA APA VIETII, „SA-
SI CAPETE LUMINA,”SA FIE ÎNVIATI. („RABUNI, SA-MI CAPAT VEDEREA,” „SA MI SE DESCHIDA OCHII.”)

34. (Isaia 11) În mintea celor ce-L ascultau, înca nu era LIMPEDE ca, CEL CE LE VORBEA, era FIUL OMULUI, DUMNEZEU ÎNTRUPAT, MESIA, EMANUEL (Isaia 6 verset. 14) DOMNUL PACII, ALESUL DOMNULUI (Isaia 42)
35. „Cine este acest Fiu al omului?” Si Domnul le raspunde. În felul Lui, de Du-
mnezeu. Lumina Lumii este El.
Prin ÎNTRUPAREA LOGOSULUI, DUMNEZEU A VENIT PE PAMÎNT CA OM. A VORBIT SI A SPUS OAMENILOR TOT CE A TREBUIT SA LE SPUNA. CUVINTELE LUI AU RAMAS SCRISE ÎN EVANGHELIE. SUNT CUVINTE OMENESTI, CE EXPRIMA GÎNDURILE SI NUMELE LUI DUMNEZEU. CUVINTELE LUI SUNT DUH SI VIATA
PRIN MOARTEA, ÎNVIEREA SI PROSLAVIREA SA, A VENIT DUHUL SFÎNT MÎNGÎIETORUL. CUVÎNTUL SI DUHUL ADEVARULUI AU ADUS ÎMPA-
TIA LUI DUMNEZEU ÎNLAUNTRUL INIMII OMULUI.
OMUL CARE O ARE ÎNLAUNTRUL LUI, ESTE ASEMENEA CELUI PRIN CARE A PRIMIT-O. ESTE ASEMENEA FIULUI OMULUI, a SINGURULUI FIU AL LUI DUMNEZEU. EL ESTE VESNIC CU NOI. („Si iata, caEu sunt cu voi, în toate zi -
lele, pîna la sfîrsitul veacurilor)
(Lumina LUI ESTE VESNICA, VIE, ESTE LUMINA LUI DUMNEZEU SI ESTE VSNIC, (NEVAZUTA), ÎN LUME.
Dumnezeu a pus în fiecare om care vine pe lume, odata cu viata si lumina din Lumina Sa („viata era lumina oamenilor”). Aceasta lumina, data omului odata cu viata, îl face pe om sa CAUTE LUMINA CEA ADEVARATA. (dar, din pacare,multi oameni iubesc mai mult întunericul decît Lumina)
Cît omul este ÎN VIATA, ARE LUMINA ÎN EL, si-L poate cunoaste si primi pe Isus – LUMINA LUMII, care va lumina vesnic. Cei care traiesc si-L cunosc, nu mai pot fi ai întunericului. Ei STIU de unde VIN si UNDE SE DUC. SI STIU CA PE PAMÎNT SUNT PENTRU „PUTINA VREME”.

36. Trebuie sa întelegem ca nu este alt ADEVAR, alt BINE, alta FERICIRE SI BINECUVÎNTARE PENTRU UN OM, decît sa FIE UN FIU AL LUMINII. Si nimeni nu poate deveni FIU AL LUMINII, decît daca primeste si cunoaste, în timpul vietii lui pe acest pamînt, pe CEL CARE ESTE LUMINA VIETIIVESNICE, LUMINA LUMII.
Cîta vreme aveti în voi viata, credeti în Lumina Vietii. Atunci, întunericul nu mai are putere sa va cuprinda; si, „NIMENI NU VA VA SMULGE DIN MÎNA LUI” si DIN
MÎNA TATALUI.

37. – 41. „Ce s-a întîmplat în zilele lui NOE, se va întîmpla LA FEL si în zilele Fiului omului. Oamenii mîncau, beau, se îsurau si se maritau, si n-au stiut nimic, pîna cînd a venit POTOPUL si i-a pierdut pe toti.”(Luca)
În Isaia 45. Versetul 9 este scris: „Vai de cine se cearta cu FACATORUL sau.”
Isaia 6. Versetele 9. – 13. Oamenii creati de Dumnezeu, daca nu traiesc dupa regulile celui care i-a creat, ajung sa se departeze de El, sa nu-L mai cunoasca, ajung ORBI si ÎMPIETRITI: „Întruna veti auzi si NU VETI ÎNTELEGE; întruna veti vedea si NU VETI PRICEPE.” (Isaia 6. Versetul 9)
Neascultarea ARE ÎN SINE PEDEAPSA. Legile lui Dumnezeu sunt DESAVÎR-
SITE si IMANENTE si IMUABILE. Ele au fost puse în TOT ce a fost CREAT,de la început. Cine nu le respecta, nu mai „FUNCTIONEAZA” dupa regulile lui Dumnezeu, si
„SE STRICA.” Se strîmba, se usuca, se întuneca, ajunge ORB si ÎMPIETRIT. (de la sine, automat, implicit.)

42. – 43. Acesti FRUNTASI se iubeau mai mult pe ei si linistea lor, decît pe Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a LUCRAT, si s-a ajuns, ca astazi, oricine doreste sa-L cunoasca pe Dumnezeu, sa-L poata asculta vorbin inimii lui, în liniste, direct, în Evanghelie si în întreaga Biblie; caci nu „ÎNTÎMPLATOR,” BIBLIA este cea mai TIPARITA si RASFOITA CARTE DE PE PAMÎNT.

44. – 50. Si în aceasta Carte, ISUS STRIGA ADEVARUL:
– Cine CREDE ÎN MINE, NU CREDE ÎN MINE, CI ÎN CEL CE M-A TRIMIS PE MINE.
– Si CINE MA VEDE PE MINE, VEDE PE CEL CE M-A TRIMIS PE MINE.
– EU AM VENIT CA SA FIU O LUMINA ÎN LUME, PENTRU CA ORICINE CREDE ÎN MINE, SA NU RAMÎNA ÎN ÎNTUNERIC. (Lumina trebuie ÎNALTATA ÎN SFESNIC, pentru ORICINE CREDE.)

– DACA AUDE CINEVA CUVINTELE MELE SI NU LE PAZESTE NU EU ÎL JUDEC; CACI EU N-AM VENIT SA JUDEC LUMEA, CI SA MÎNTUIESC LUMEA.
– PE CINE MA NESOCOTESTE SI NU PRIMESTE CUVINTELE MELE, ARE CINE-L OSÎNDI:
– CUVÎNTUL, PE CARE L-AM VESTIT EU, ACELA ÎL VA OSÎNDI ÎN ZIUA DE APOI. (LOGOSUL)
– CACI EU N-AM VORBIT DE LA MINE ÎNSUMI, CI TATAL, CARE M-A TRIMIS, EL ÎNSUSI MI-A PORUNCIT CE TREBUIE SA SPUN SI CUM TREBUIE SA VORBESC.
– SI STIU CA PORUNCA LUI ESTE VIATA VESNICA (viata nascuta din CUVÎNT)
– DE ACEEA LUCRURILE, PE CARE LE SPUN, LE SPUN ASA CUM
MI LE-A SPUS TATAL.
(Totalitatea LUCRURILOR SPUSE DE ISUS, TOTALITATEA CUVINTELOR LUI FORMEAZA, EXPRIMA LOGOSUL CUVÎNTUL
Cuvîntul, Logosul, „prin care s-au facut TOATE lucrurile,”care „ERA DUMNE-
ZEU,” ORDINEA RATIUNII DIVINE, A REGULILOR DESAVÎRSITE, A LEGILOR INTRINSECI, puse de Dumnezeula TEMELIA ÎNTREGII CREATII, acest LOGOS ÎNTRUPAT ÎN ISUS HRISTOS, PRIN CARE EL S-A FACUT CUNOSCUT LUMII, VA „OSÎNDI” în ziua de apoi. Osînda va veni prin însasi CALCAREA LEGILOR SALE, CARE SUNT VIATA VESNICA. Cel ce nu le PRIMESTE, cel ce le NESOCOTESTE, „A SI FOST JUDECAT,” S-A DUS SINGUR ÎN ÎNTUNERIC SI MOARTE A ALES.

CAPITOLELE 13. – 18.

În aceasta Evanghelie, seara CINEI dinaintea PASTELUI, (seara zilei întîi a Praznicului azimilor, cînd jertfeau mielul pascal (Exod 12), în zilele noastre joia Mare ZIUA A 5-A, Vinerea ZIUA A 6-A ZIUA PREGATIRII, cînd este rastignit, Sîmbata ZIUA A7- A– SABAT, cînd se odihneste în mormînt, si Duminica (ZIUA ÎNÎI), „ziua întîi a saptamînii cînd a ÎNVIAT), ocupa cel mai lung spatiu dintre toate Evangheliile.
Ioan consacra, calauzit de Dumnezeu „CINEI DE TAINA,” 5 capitole (dupa împartirea în „capitole”si „versete” facuta mult mai tîrziu: în capitole de un calugar dominican în 1240, iar în versete de un tipograf francez în 1551. De aceea, aceasta împartire „omeneasca,” si mai als titlurile date capitolelor nu trebuie sa ne deruteze si sa ne rataceasca. Gîndul lui Dumnezeu este mai presus si curge peste aceste micimi omenesti)
Ceea ce în celelalte Evanghelii se face prin frîngerea Pîinii, („Acesta este trupul Meu) si împartirea din acelasi pahar cu Vin („acesta este sîngele Meu”), în Evanghelia lui Ioan se face prin împartirea CUVÎNTULUI VIU. SINGURUL DIN CARE SE POATE VASTE ÎN OM, VIATA VESNICA A ÎMPARATIEI LUI DUMNEZEU.
Un sfert din cuprinsul Evangheliei, DA, ÎN ACEA SEARA A CINEI, ucenicilor si lumii, prin ei, PÎINEA VIETII, APA VIETII, SEVA VIE A VITEI CARE ESTE ISUS, FIUL OMULUI, FIUL DUMNEZEULUI VESNIC VIU.
Aici este DATA DEPLIN, în cele 5 capitole, ceea ce în celelalte Evanghelii este DAT SIMBOLIC. (Isus, prin CUVINTELE SALE, DA „TRUPUL”SAU SI VIATA SA, LUMII, în aceasta CONCENTRARE a tuturor Evangheliilor, pe care o SPUNE, în SEARA CINEI, din Evanghelia lui Ioan, în cele 5 CAPITOLE, înaintea prinderii si mortii
Sale).
Celor care se întreaba: „Cum poate omul acesta sa ne dea TRUPUL LUI SA-L MÎNCAM,” El le raspunde: „Carnea nu foloseste la NIMIC. CUVINTELE PE CARE VI LE-AM SPUS EU SUNT DUH SI VIATA.” Cacinu sunt cuvinte omenesti ci CUVIN-
TE VII SI LUCRATOARE, SAMÎNTA VIE DE DUMNEZEU, care SCHIMBA MINTEA SI INIMA OMULUI CARE LE „MANÎNCA,” LE PRIMRSTE, SE „ÎMPARTASESTE” CU ELE. „UNUL SINGUR ESTE ÎNVATATORUL VOSTRU: HRISTOS, IAR VOI TOTI SUNTETI FRATI.”
Nici un om nu poate vorbi mail impede, mai simplu, si mai ales inimii omului decît „FACATORUL” ei. Nimeni n-o poate ajuta, schimba lumina, mîntui decît CUVÎN-
TUL” LUI.
Domnul, în aceasta ULTIMA CINA cu ucenicii Sai, înainte de a le VORBI pentru ULTIMA OARA, înainte ca Sa –i INUNDE CU LUMINA CUVÎNTULUI, REVARSAT DE DUMNEZEU, PRIN GURA SFÎNTULUI SAU FIU, pentru ulima data, face un lucru
pe care, doar în aceasta Evanghelie, îl face. (Dar Evangheliile, sunt UNA). Înainte de a revarsa peste ei LUMINA, Domnul îi CURATESTE, îi SPALA, ÎI STERGE, ÎI IARTA, ÎI IUBESTE, ÎI MÎNGÎIE, si le da o PILDA, ca si EI, SA FACA UNII CU ALTII, si cu TOTI OAMENII.
Domnul se apleaca cu dragoste si mila si le spala PICIOARELE. Este acea parte a omului, care NU SE POATE SA NU FIE TOT TIMPUL MURDARITA, PRAFUITA, ATINSA DE TARÎNA, PRAFUL, MIZERIA, MURDARIA PE CARE NU ARE CUM SA NU CALCE, asa cum trupul nu poate sa fie decît CARNE.
Spalati-va, iertati-va, îngaduiti-va, fie-va mila unii de altii, caci, toti sunteti supusi acestui mers cu talpile voastre, prin acest tinut al întunericului si al mortii. Fiti ca BUNUL SAMARITEAN (Luca 10), si nu treceti „mai departe, pe alaturi,” cînd vedeti un om cazut la marginea drumului, lovit, murder, ranit. Spalati-i si legati-i ranile, fara sa faceti cercetari, sa va asigurati ca „merita.”
Este un OM, este creat DE UNICUL DUMNEZEU, si numai DUMNEZEU STIE
CE ESTE ÎN INMA LUI. Voi nu judecati, nu osînditi, ci ajutati cu mila, caci este un FRATE al vostru.
Numai Isus stia cine Îl va vinde, dar îi si lui picioarele. (caci sufletul LUI IUDA, a ales sa si-l VÎNDA, cînd a ALES sa-l asculte pe Satana si sa-L dea pe Isus, preotilor si Fariseilor ca sa-L omoare.) Domnul STIA ca UCENICII vor fi cei pe care oamenii îi vor
asculta, îi vor cauta pe ei, ca sa le vorbeasca despre El. Si stia ca vor fi ispititi, sa fie fiecare „Cel mai mare.” Si-i învata ca în Împaratia Sa, cel mai mic este cu adevarat mare, si cel mai de pe urma, cel care slujeste tuturor, este cel dintîi: „Caci Fiul omului n-a venit sa I SE SLUJEASCA, ci EL SA SLUJEASCA, SI SA-SI DEA VIATA CA RASCUMPARARE PENTRU MULTI.”
Daca EL, DOMNUL Si ÎNVATATORUL, LE-A SPALAT LOR PICIOARELE, oricine NU VA FACE LA FEL, oricine va cauta „sa-i faca oamenii plecaciunii prin piete,” înseamna ca se ASEAZA MAI PRESUS DE DOMNUL si ÎNVATATORUL CARE L-A TRIMIS. Iar cel ce se face mai MARE DECÎT DOMNUL SAU, ESTE UZURPATORUL, este SATANA.
Domnul i-a analizat, ne-a avertiazat. Dar Iuda s-a socotit mai presus si Satana s-a folosit de trufia lui. Degeaba a ascultat ani de zile CUVÎNTUL, degeaba I-A SPALAT DOMNUL PICIOARELE.
Domnul a iertat si i-a curatat pe cei 10 leprosi. (Luca 17. versetele11 –21). Dar, desi curatiti toti, doar UNUL SINGUR a fost MÎNTUIT. Isus a putut sa ierte, sa spele, sa stearga, sa curete pe TOTI OAMENII. Dar de mîntuit nu-i poate mîntui decît pe cei ce DORESC, ÎNSETEAZA, CAUTA, VOR DIN TOATA INIMA LOR.
În aceasta Evanghelie, Isus îi DA doar lui Iuda bucata de PÎINE FRÎNTA tocmai ca sa ne arate ca nu TOTI cei care se împartasesc si iau în ei PÎINEA VIETII, pot primi Lumina vietii vesnice. Si Lucifer statea cu Dumnezeu si Îl cunostea, dar nu-L iubea, mîndria îl orbea, a uitat ca e doar o CREATURA si ca fara Dumnezeu, este doar un fiu al pierzarii, minciunii, mortii, întunericului.
La fel acum, Iuda. Crede ca-L poate da mortii pe CEL CARE ESTE VIATA VESNICA. Cînd l-a vîndut pe Isus, si-a vîndut sufletul SATANEI. („Voi aveti de tata pe diavolul.”) A ALES.
Dumnezeu, care este VESNIC, si pentru CARE TIMPUL si SPATIUL (create, la Genesa, pentru OM.) NU EXISTA, lucrurile nu au un ÎNCEPUT, O DESFASURARE, UN SFÎRSIT, EL VEDE INSTANTANEU TOTUL. De aceea, în Vechiul Testament, se SPUNE CE SE VA ÎNTÎMPLA în Noul Testament. Pentru Dumnezeu „s-a si întîmplat..” El vede cum a ALES IUDA, înainte ca IUDA SA FI ALES. El stie luptele si sfîrsitul fiecarui suflet, înainte ca el sa se fi nascut. (ÎN TIMP). Se lupta pentru fiecare, lucreaza, învata, si STIE, cum va alege fiecare OM, în fiecare clipa a vietii lui.
Caci pentru Dumnezeu, totul este ACUM. Dupa ce Iuda, în care intrase Satana, a iesit sa împlineasca „ce avea de facut,” Domnul începe cea mai stralucita, mai lunga, mai densa si mai limpede PREDICA rostita pe PAMÎNT. SPUNE TOT CE DUMNEZEU VREA SA TRANSMITA OAMENILOR, PESTE VEACURI. Este ca O SCRISOARE, CA UN TESTAMENT, DE ÎNVATATURA, DE IUBIRE SI ADEVAR.
FIECARE OM AR TREBUI SA-L IA ÎN MINTE SI ÎN INIMA, CUVÎNT CU CUVÎNT, CA PE VIATA SUFLETULUI SAU, CA PE LUMINA, BUCURIA, TARIA
SI CALAUZA LUI
Acum, Dumnezeu sopteste direct inimmi tale, picura în ea VIATA si DUH, te împartasestecu „TRUPUL” si „SÎNGELE” LUI. ramîne, VIU, ÎN TINE, cu ADEVA –
RUL , DRAGOSTEA SI LUMINA SA.
Nimeni nu poate comenta, dezvalui, clarifica, descoperii ceva, caci EL SPUNE TOTUL DESAVÎRSIT, SE DESCOPERA, SE DARUIESTE, SE DA, PRIN CUVINTE-
LE CELUI CE ESTE CUVÎNTUL (LOGOSUL), în TRUPUL LUI ISUS HRISTOS; „Acum, Fiul omului a fost proslavit, si Dumnezeu a fost proslavit în El.” Acum cînd El Însusi i-a spus lui Iuda: „Ce ai sa faci, fa repede.” S-a dat pe Sine sa fie dat mortii, ca sa faca Voia Tatalui, ca sa se împlineasca tot ce a fost SCRIS. I4 Verset 13. „În NUMELE MEU” – Cine CREDE, MA ARE PE MINE ÎN EL. (SI ÎN NUMELE MEU CERE). I4 Verset 17 Duhul Sfînt nu poate fi primit de omul NU-L CUNOASTE. DOAR ISUS ÎL FACE CUNOSCUT. EL ESTE UNA CU DUMNEZEU SI CU DUHUL SFÎNT. ESTE DUH SI ESTE SFÎNT (14,Verset 20)
În ZIUA ACEEA (A ÎNVIERII) vom ÎNTELEGE ACEST MINUNAT VERSET:
(„EU SUNT ÎN DUMNEZEU. VOI SUNTETI ÎN MINE, SI, CU MINE, SUNTETI ÎN
DUMNEZEU. PRIN MINE DUMNEZEU ESTE ÎN VOI”). Pentru ca EU traiesc, SI VOI VETI TRAI.

14. Verset 24 CUVINTELE LUI ISUS SUNT PORUNCI, SUNT LEGILE, PUSE ÎN NOI DE DUMNEZEU, CA SA PUTEM FI AI LUI, SA AVEM BUCURIA VIETII ÎN DUMNEZEU. (Sa „functionam” bine, sa fim fericiti) versete 15, 21

14. Verset 27 Pacea pe care o da LUMEA, viata aceasta de pe pamînt, este doar prin MOARTE

15. Verset 3 „SFINTESTE-I PRIN ADEVARUL TAU. CUVÎNTUL TAU ESTE ADEVARUL.” (IATA CALEA SI VIATA)

15. Verset 4 La fel de VIE, TAINICA, DESAVÎRSITA SI PUTERNICA ESTE LEGATURA INIMII CU DUMNEZEUL EI. CUVINTELE EVANGELIEI SUNT LEGILE, PORUNCILE PRIN CARE LEGATURA RAMÎNE VIE. (VITA)

15. Verset 15. Inima se „MINUNEAZA” cînd vede, FRUMUSETEA LUI DUMNEZEU. SE ILUMINEAZA. (ÎN DIMENSIUNEA LUI)

15. Versetul 20 Cine cîrteste cînd sufera, se socoteste MAI PRESUS DE ISUS, care a fost PRIGONIT, UERÎT.

16. Verset 4 SA VA ADUCETI AMINTE, CA A PUTETI SA RAMÎNETI TARI SI ÎN LUMINA,CACI STITI CA DUMNEZEU ESTE cu VOI, ESTE PUTERNIC, VA IUBESTE SI NU VA LASA SINGURI. NICI PE MINE: „TATAL NU M-A LASAT SINGUR.” Cînd a venit stapînitorul lumii acesteia, („ca sa vada LUMEA ca eu IUBESC PE TATAL, si FAC ASA”cum MI-A PORUNCIT TATAL”)

16. Verset 7 Duhul Sfînt NU POATE VENI LA NOI, DECÎT PRIN MOARTEA FIULUI LUI DUMNEZEU. Atît ni se spune, caci ATÎT PUTEM ÎNTELEGE DIN TAINA ACESTEI LUCRARI A LUI DUMNEZEU PENTRU OM.

16. Verset 22. NASTEREA LUI ISUS, ÎN INIMA UNUI OM, SE FACE PRIN CHINUL LUPTEI CU OMUL VECHI SI CU RAUTATEA LUMII SI CU ÎNSELACIU-
NILE SATANEI. DAR NU SUNTEM DEZARMATI, NICI SINGURI, IAR BUCURIA CA S-A NASCUT ÎN NOI VIATA DE LUMINA, NU NE-O VA RAPI NIMENI, SI BUCURIA E DEPLINA SI VA FI VESNICA (16 Versetul 33) (AM BIRUIT. ÎN TRUP DE CARNE, CA AL VOSTRU. O LUME A RAULUI CA CEA DE AZI)

16. Verset 25 ISUS VIORBESTE DE CEASUL CÎND VOM FI ÎNAINTE TATALUI NOSTRU, SI-L VOM VEDEA DESLUSIT. („CEASUL ACELA,” „ZIUA ACEEA” se refera la ziua, la ceasul ÎNVIERII NOASTRE)

16. Versetul 29. Aceasta „VORBIRE DESLUSITA,”ascundea LUCRARI ATÎT DE MARI SI TAINICE CA NU POT FI SPUSE.

17. Verset 3 – PE DUMNEZEU SI PE ISUS HRISTOS, DOAR PRIN EVANGHELIE ÎL CUNOASTEM. DUMNEZEU FACE ASTA.
– NUMELE DEFINESTE, CONTINE, EXPRIMA, FACE CUNOSCUTA, PERSOANA. ESTE UNA CU EA. ESTE EA.
– ÎN ACEST VERSET AVEM DEFINITIA VIETII VESNICE. VESNICA, NU DOAR ÎN SEVSUL DURATEI, ci AL CALITATII, AL DIMENSIUNII SPIRITUALE. „Voi sunteti de jos, Eu sunt de SUS. Voi sunteti din LUMEA ACEAS-
TA, Eu NU SUNT DIN LUMEA ACEASTA.” ISUS DA VIATA VESNICA – verset 2.

17. Verset 8 CUVÎNT –> CUNOASTERE –> CREDINTA. Singura CALE SPRE ADEVAR SI VIATA. PRIN EVANGHELIA LUI.

17. Versetele 20, 21 Cei înviati spiritual, au în ei ACEEASI VIATA, CA A DOMNULUI VIETII. SE CUNOSC SI SE IUBESC, caci ÎL RECUNOS PE ISUS CEL VIU SI MINUNAT, în cei ce sunt AI LUI. (SUNT UNA ).

17. Versetele 25, 26 DE CÎTE ORI SE REPETA, IAR SI IAR, CUVÎNTUL „CUNOSCUT.” Caci noi suntem OAMENI, suntem DE JOS. CA SA NE ÎNALTAM, SA ÎNVIEM SPIRITUAL, TREBUIE SA CUNOASTEM CUVÎNTUL.

CAPITOLUL 18

În Evanghelia lui Ioan, nu este descrisa rugaciunea lui Isus din Ghetsimani: Evangheliile sunt scrise DE DUMNEZEU, si sunt UNA. Aici, RUGACIUNEA din CAPITOLUL 17, completeaza si LUMINEAZA, ÎNTELESUL RUGACIUNII DIN GHETSIMANI (Grija pentru CEI ce vor purta DUHUL LUI, ÎN LUMEA ASTA.)

Versetele 5, 6 Cînd Isus raspunde: „ EU SUNT,”PUTEREA LUI DUMNEZEU, (a Numelui Sau „Eu sunt cel ce SUNT”) îi trînteste, într-o clipa, pe toti, la pamînt, cu faclii, cu arme si cu Satana, care se afla ÎN IUDA.
Isus îi putea nimici pe toti vramasii SAI, într-o CLIPA.

11. Tot ce va urma se întîmpla pentru ca Isus a hotarît sa faca Voia Tatalui, pentru NOI.

17. – 27. Domnul l-a AVERTIZAT PE PETRU : „Te vei lepada de Mine de trei ori.” Petru N-A DAT IMPORTANTA CUVENITA CUVINTELOR LUI DUMNEZEU. NICI N-A REALIZAT, între o lepadare si alta, ca SE ÎMPLINEAU CUVINTELE DE AVERTISMENT Doar cîntatul cocosului L-A TREZIT. („si daca ar trebui sa MOR împreuna cu Tine, tot NU MA VOI LEPADA DE TINE.”)

28. –38. Dumnezeeu bu se uita la FATA omului. Fie împarat, fie cel mai simplu om, pentru Dumnezeu ce se petrece în OM, este foarte important: IUDEII nu paseau în odaia de judecata „CA SA NU SE SPURCE.” În fata lui Dumnezeu erau spurcati, pentru ca AU ALES, neconstrînsi de nimeni, sa-L dea la MOARTE pe Isus, acuzîndu-L prin MINCIUNI. Pentru Isus, Pilat este doar un OM, ca toti oamenii.
Isus îi vedea gîndurile si inima, pentru El nu conta ca este roman, ca are o functie înalta, si ca datorita FUNCTIEI, Pilat era, acum, judecatorul Lui. Isus vedea doar INIMA OMULUI. Si Isus, are în fata un OM cu care considera ca TREBUIE SA LUCREZE, asa cum LUCREAZA DUMNEZEU cu OMUL, ca sa-l mîntuiasca.
Inuma lui Pilat SIMTE ca CEL din fata lui, pe Care Iudeii VOIAU SA-L UCIDA, este NEVINOVAT; (VORBESTE „ALTFEL,” GÎNDESTE DREPT, si este UN OM CUM N-A MAI CUNOSCUT VREODATA). Este TULBURAT, DESCHIS, IMPRESI-
ONAT, si TOT ce era în omul Pilat mai bun, iese la iveala, în prezenta lui Dumnezeu, Dumnezeul ORICARUI OM DE PE PAMÎNT. (SI A LUI PILAT.)

38. –40. Domnul nu-I raspunde sirect : „EU SUNT ADEVARUL,” ci îl face pe Pilat sa STEA ÎN ADEVAR, sa rosteasca ADEVARUL în fata Iudeilor, si sa CAUTE SA
FACA CE ESTE COMFORM CU ADEVARUL: adica, sa-L salveze pe Isus de IUDEI, DE MOARTE.

CAPITOLUL 19

1. – 4. Pilat a crezut ca prin BATAIE, va satisface URA IUDEILOR SI-L VA SALVA PE ISUS DE LA MOARTE, dîndu-le o satisfactie.

5. 6. Înca o data PILAT MARTURISESTE ADEVARUL, si IMPRESIONAT ADÎNC DE SUPERIORITATEA CELUI BATUT, BATJOCORIT, CUN HAINA DE PURPURA SI CUNUNA DE SPINI, EXCLAM: „IATA OMUL!,” (iata cum ar trebui sa FIE OMUL, cum a fost CREAT SA FIE OMUL, cum trebuie sa ramîna OMUL, împotri-
va urii, batjocurii, minciunii; mai mult decît un împarat, : UN FIU DE DUMNEZEU, UN OM „în care stapînitorul acestei lumi nu are NIMIC.”)

6. Cînd „slujitorii lui Dumnezeu, preotii, strigau, cu aprozii „RASTIGNESTE-L!” Pilat este ÎNGROZIT, si înca odata spune IUDEILOR: „EU NU POT SA FAC LUCRUL ACESTA. E NEVINOVAT. RACETI VOI DACA PUTETI! SI AR FI FACUT-O, dar LECEA LUI DUMNEZEU SPUNEA: „SA NU UCIZI,” „SA NU MARTURISESTI STRÎMB.” SI EI „RESPECTAU” LEGEA. EI NU SE „SPURCAU.”

7. EI NU POT PRIMI ADEVARUL, VESTIT PRIN PROOROCI, SI ARATAT DE ISUS, PRIN TOT CE A LUCRAT SI A VORBIT. DUMNEZEUL LOR LE VOR -
BEA, IAR EI STRIGAU: „RASTIGNESTE-L.”

8. Erau împietriti, ORBI, întunecati, ei, „poporul ales.” PILAT, UN „PAGÎN,”
„UN STRAIN,” este TULBURAT, I SE FACE FRICA, INIMA ÎI SPUNE CA, ACEST OM DEOSEBIT, SPUNE ADEVARUL, CA NU „SE „FACE” PE SINE FIUL LUI DUMNEZEU,” CI CA ESTE CE SPUNE.
9. ISUS NU- I DA NICI UN RASPUNS, PENTRU CA A ÎNTELES CA PILAT STIA ACUM DE UNDE ESTE.
11. ISUS VEDE MAI ADÎNC ÎN INIMA LUI PILAT, DECÎT PILAT ÎNSUSI. ISUS VEDE CA PILAT L-AR ELIBERA ÎNDATA, („DE LA SINE ÎNSUSI”), ASTA DOREA, ÎN INIMA LUI, CU ADEVARAT. Dar Pilat NU PUTEA LUCRA „DE LA SINE”: ERA SUPUS PUTERII PE CARE O SLUJEA. DE ACEEA SPUNE ISUS: „IUDEII AU UN MAI MARE PACAT.” EI NU SUNT CONSTRÎNSI DE NICI O PUTERE, SA UCIDA UN OM NEVINOVAT. O FAC DIN PROPRIA LOR VOINTA, DIN INIMA LOR NEAGRA, CU DE LA EI PUTERE.

12. Cînd PILAT vede, cît de adînc, de drept, de curat, judeca Domnul, se hotares-
te sa caute o cale ca sa-i DEA DRUMUL. Dar, parca Satana, le sopteste Iudeilor, ce vrea sa faca Pilat, si Iudeii apeleaza la cea mai josnica amenintare, prin care Pilat putea fi silit sa LE FACA VOIA. „Daca-I dai drumul, esti ÎMPOTRIVA CEZARULUI,” (si va fi vai de tine, cînd va AFLA).

13. Iudeii au strigat,(mintind), ca Isus a afirmat ca este ÎMPARAT (ÎN LOCUL CEZARULUI; minteau fara FRICA DE DUMNEZEU. EI N-AVEAU DUMNEZEU.)

14.– 16. Si, în acest vîrtej urît si josnic, în acest întuneric, PILAT FACE UN LU-CRU FRUMOS, DIN INIMA: CA SA-I OBLIGE PE IUDEI CA SA FIE DE FATA, iese din ODAIA DE JUDECATA, (unde ei nu intrau CA SA NU „SE SPURCE”), si sta ÎN MIJLOCUL LOR, pe scaunul de judecator. Si pentru ca ei sa nu-L poata ÎNVINUI PE ISUS CA „SE FACE PE SINE ÎMPARAT,” PILAT ÎNSUSI, („DE LA SINE ÎNSUSI”), LE SPUNE IUDEILOR ADEVARUL: „IATA ÎMPARATUL VOSTRU.”
Parca Dumnezeu le STRIGA, prin gura lui PILAT: „IATA ÎMPARATUL VOSTRU!” – „IA-L, I-AL, RASTIGNESTE-L.” „NOI N-AVEM ALT ÎMPARAT DECÎT PE CEZARUL!” („SI TOTUSI DOMNUL, DUMNEZEUL VOSTRU, ERA ÎMPARATUL VOSTRU”– SAMUEL Capitolul 12. Verset 12

17. – 18. În aceasta Evanghelie, nu se spune ca ceilalti doi, rastigniti împreuna cu El erau tîlhari. „El a fost pus în numarul celor faradelege,”capata astfel un sens mult mai LARG: ÎN NUMARUL NOSTRU, AL TUTUROR, A FOST PUS, PRIN MOARTEA SA.

19. 20. 21. 22 ATÎT A PUTUT FACE PILAT: SA SCRIE, ÎN LIMBILE CU –
NOSCUTE, CA SA STIE TOTI, (psalm 22), CEEA CE ACUM, SPUNEA CU CON –
VINGERE,(„DE LA SINE ÎNSUSI”!),(VEZI CAP.18. v.34)
PREOTII ÎI CEREAU, SA MODIFICE, SA SCRIE: „EL A SPUS.” Dar PILAT STIA CA EL A SPUS, SI L-A FACUT SI PE EL SA CREADA, SI SA SCRIE CE CREDE: „I. N. Î. I” SI: „CE AM SCRIS, AM SCRIS!”

Versetele 25 – 27 UCENICUL PE CARE-L IUBEA, ÎL PURTA, ÎN INIMA LUI, PE ISUS. ERAU UNA. ERAU FRATI. MAMA, ERA MAMA LOR, SE CREAZA „ALTFEL” DE FAMILIE, DE „RUDENIE” SPIRITUALA.

Versetele 28, 29, 30 Sensibilitatea lui Ioan n-a PUTUT sa SCRIE MAI MULT, DUMNEZEU A SUS, PRIN CELELALTE EVANGHELII, ce se putea spune despre aceasta TAINICA LUCRARE CARE S-A PETRECUT ATUNCI, în cele trei ORE DE ÎNTUNERIC. SI CÎND SI-A DAT DUHUL.
(CAPITOLUL 19 – vezi pe pagina dinainte de capitolul 1, la începutul Evanghe-
liei) (CONTINUARE)

www.evanghelia.eu